Sectorul CIVES
 
 

"Ceasornicul Domnilor"

Forum
Pe marginea activitatii consumate a grupului GID si a celei curente, cordonate in situl www.gid-romania.com

Moderator: gidromania

"Ceasornicul Domnilor"

Mesajde gidromania » Dum Feb 27, 2005 12:56 am

"... Era un obicei inainte ca Domnul, in ajunul de a se urca pe tron, sa se inchiza in zidurile unei vechi manastiri si sa treaca, intr-o reflectie de zile intregi, in revista trecutul tarii si al stramosilor, ca, fata cu zgomotul asurzitor al actualitatii, sa-si deschiza urechea sufleteasca in liniste si in tacere legendei trecutului.
Exista inca in manuscris o carte romaneasca numita "Ceasornicul Domnilor" care cuprinde in mai multe volume atit infatisari din viata trecutului cit si norme de virtute si intelepciune. Era grea in adevar sarcina unui Domn in zilele vechi, care impreuna in el adeseori toata raspunderea si toata suveranitatea nationala, si ei erau prea buni crestini si prea buni patrioti pentru ca marimea misiunii lor pe pamint sa nu le atinga sufletul intr-un chip dureros.
Astazi natiunile si-au reluat suveranitatea, demosul cu clasele lui diferite, cu grupurile lui de interese determina viata publica; suveranul e mai mult un regulator al mecanismului statului, nu un suprem element de control. Demosul este insa adeseori un suveran nestatornic, inesperient, lesne crezator; preocupatiuni zilnice si absorbirea vietii lui intr-un vecinic prezent, negindirea lui nici la trecut, nici la viitor, lesniciunea de a-i distrage atentia prin serbari publice, prin intreprinderi hazardate, prin expediente factice, il fac adesea impropriu de a gindi mai adinc asupra unei cestiuni de interes public, il fac accesibil pentru fraza mare si surd pentru adevar. De aceea e bine daca ochi sobri, cari disting maretia inscenarii de insusi fondul piesei ce se joaca, [î]i atrag atentia asupra acestui din urma, pe cind simturile lui sint uimite de partea decorativa a vietii publice."
(Mihai Eminescu, Timpul, 10 mai 1881; apud Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Ed. Academiei, 1985)

Nu stim, domnule presedinte, daca purtat de euforia succesului, nu veti uita de acest vechi obicei stramosesc, sau de indemnul lui Eminescu.
Nu stim daca pragmatismul nu v-a acaparat prea mult in vizitele dvs. la Portile europene; n-am vrea sa uitati

ca onoarea si demnitatea unui popor sunt mai presus de orice considerente economice; ca dincolo de aluminiu, gaze si interese euro-atlantice e viata a milioane de romani, nu o masa amorfa servita pe post de cobai sau carne de tun pentru NATO sau USA, ce pare ca ne-au rezervat doar rol de sclavi.

ca un popor zdrobit de tancurile rusesti, inchis, torturat, pus la zid, deportat, umilit, infometat, ingenuncheat, asteapta, de 60 de ani, izbavirea;
ca de 60 de ani e cobaiul lui Stalin, Groza, Pauker, Luca, Dej, Nikolski, Ceausescu, Iliescu, Roman, Constantinescu, Nastase si al mafiilor securisto-comuniste care conduc Romania si la ora actuala; ca de 60 de ani si pana azi, se experimenteaza pe noi, pe viu, fara anestezie, toate tipurile de societati posibile, toate metodele de faurire a omului nou, de anihilare a persoanei umane, de pus calus in gura, de stergere a istoriei, de spalare a creierului, de anihilare a constiintei, de golire a sufletului si aneantizare a spiritului.
Eterne tranzitii, eterne sacrificii fara rost!

Poate ca in linistea chiliei, ati fi auzit suspinele

celor 2 milioane de romani care au umplut puscariile si lagarele comuniste, la ordinele unora care ne conduc si azi, ori a parintilor lor veniti pe tancurile rusesti;

sau ale armatei regale romane decapitata si umilita de hoardele armatei rosii;

sau ale sutelor de mii de romani din Valea Timocului, care se nasc, se cununa si sunt inmormantati in sarbeste, pentru ca li se interzice limba materna si li se neaga originea romaneasca, pentru ca li se spune ca "a fi roman e ceva de rusine", pentru ca in bisericile ortodoxe ctitorite cu sute de ani in urma de domnitorii romani slujesc numai preoti sarbi; sau ale copiilor lor, batuti de profesori daca vorbesc romaneste fie si in pauza;

sau ale copiilor din Transnistria tinuti ostatici - pentru "crima" de a dori sa invete in limba lor materna, romana - sub amenintarea kalasnikoavelor, fara apa si hrana, de catre armata rosie - sub ochii nepasatori ai Europei, Statelor Unite si ai NATO;

sau ale romanilor impuscati, torturati, aruncati in Nistru, arsi, jupuiti de vii, cu ochiii scosi, crucificati la propriu de armata a 14-a, de gardisti si cazaci in razboiul din Transnistria sau masacrul inocentilor din 1992;

sau ale lui Tudor Petrov Popa si Andrei Ivantoc - ultimii detinuti politici ai Europei "civilizate" si indiferente la drama romaneasca;

sau v-ati fi amintit de Tratatul Molov-Ribbentrop, de umilitoarele tratate de vasalitate (prin care au legitimat furturile de oameni si teritorii) incheate de predecesorii dvs. cu Rusia si Ucraina, sau de Insula Serpilor, sau de Tezaurul Romanesc de la Moscova, unde Lenin a arestat, nu numai averea, ci si istoria, civilizatia si onoarea acestui neam.

Si poate ati fi auzit cum plange pamantul in Basarabia, Bucovina sau Herta, la Tiganca, Fantana Alba, la Lunca sau in Siberia, peste tot unde romanii si-au lasat oasele si nazuintele; sau in cimitirul romanesc din Cernauti, unde ucrainenii au scos pana si mortii din morminte si le-au ars oasele:

"Talhari stiuti si nestiuti
In miez de noapte se strecoara
In cimitir la Cernauti
Si mor a doua oara,
Talhari de gropi si osemnite,
Urmand stapanii lor stiuti,
S-aduna hotii la morminte
In cimitir la Cernauti
Si hohotesc in nopti tarzii,
Caci ne scot oasele afara,
Sa nu ramana marturii
ca Bucovina ne-o furara!" (Ion Popescu-Sireteanu)

Aceasta e adevarata Romanie, nu a mafiei securiste care s-a infruptat din conturile lui Ceausescu, spargand topurile miliardarilor lumii, nu a baronilor FSN, nu a camatarilor, pestilor si prostituatelor (la propriu si figurat), nu a vedetelor si miliardarilor de carton.

Aceasta e adevarata Romanie la care trebuie sa va ganditi: a celor multi, muritori de foame, care au batut recordul la mortalitate adulta si infantila, la TBC si SIDA, la bolile mizeriei si saraciei eradicate de un secol in lumea civilizata, la analfabetism, la cei care, dupa o jumatate de secol de dictatura comunista, cea mai dura din Europa , dupa cea mai sangeroasa revolutie anticomunista, dupa cea mai lunga si mai incompetenta tranzitie a lumii, sunt condamnati din nou, azi, la alte sacrificii; la cei care, acordand altora toate drepturile si discriminarile pozitive, sunt huliti si umiliti pretutindeni, tratati ca paria lumii civilizate, la cei carora li se cere sa-si stearga istoria, la cei carora li se ia dreptul la libera opinie, la cei carora li se interzice dreptul de aparare,

la poporului caruia i se rezerva eternul rol de perdant al istoriei.

Nu va urez sa traiti bine domnule presedinte,
astept ca romanii sa traiasca, in sfarsit, ca un popor civilizat, in demnitate si onoare, asa cum merita pe deplin.

Elena Andronache
gidromania
 
Mesaje: 76
Membru din: Vin Dec 31, 2004 5:32 am
Localitate: Bucuresti

Înapoi la gid-romania.com

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009