Sectorul CIVES
 
 

Recensämîntul din Republica Moldova

Forum:
Doua state romanesti - qui prodest!?
Reflectarea discutiilor de la:
www.pro-unire.go.ro si http://groups.yahoo.com/group/Pro-Unire

Moderator: o.brega

Recensämîntul din Republica Moldova

Mesajde Marius » Mie Iun 22, 2005 6:05 pm

Cu mare întîrziere s-au dat publicitätii rezultatele recensämîntului desfäsurat în 2004 în Republica Moldova. Este ciudatä aceastä întîrziere, e limpede cä s-a dorit ca aceste date sä aparä public doar dupä alegerile din aceastä tarä.

În perioada sovieticä, basarabenilor le era interzis sä se declare de nationalitate românä, fiind inventatä nationalitatea "moldoveneascä", chipurile diferitä de nationalitatea românä. Copiii învätau la scoalä cä armata sovieticä i-a eliberat de sub jugul fascist românesc, iar limba "moldoveneascä" folosea alfabetul chirilic. Literatura "moldoveneascä" se considera cä îl include pe Eminescu, dar nu si pe Liviu Rebreanu, Octavian Goga sau alti scriitori români nemoldoveni, a cäror pomenire la Chisinäu echivala cu un gest de dizidentä politicä.

În contextul dezghetului gorbaciovist, în 1989 s-a reintrodus alfabetul latin, iar ulterior s-a început predarea în scoli a istoriei românilor si literaturii române. Dar în Constitutia Republicii Moldova e scris cä limba oficialä e "moldoveneasca".

Recensämîntul din 2004 e întîiul în care cetätenii moldoveni au avut posibilitatea practicä de a se declara de nationalitate românä. Rezultatele sale erau considerate un test pentru constiinta nationalä a basarabenilor.

Imediat dupä terminarea recensämîntului, pe forumurile basarabene de pe internet s-au räspîndit date neoficiale conform cärora vreo 35% din cetätenii moldoveni s-au declarat de nationalitate românä si vreo 41% au declarat limba maternä românä, sfidînd teoriile guvernantilor comunisti despre o nationalitate si limbä "moldoveneascä" diferitä de cea româneascä. Refuzul oficialitätilor de a da publicitätii rezultatele recensämîntului pärea o confirmare a faptului cä datele recensämîntului deranjeazä guvernantii de la Chisinäu. Iatä cä acum, dupä ce au trecut alegerile, realesii guvernanti comunisti anuntä cä existä doar 2,1% români în Moldova, pe lîngä 76% moldoveni si restul alte nationalitäti.

E greu de crezut cä aceste date sînt corecte. La alegeri, conform datelor oficiale, 9,1% au votat cu Partidul Popular Crestin Democrat condus de Iurie Rosca, fortä politicä care mereu a declarat cä moldovenii si românii sînt acelasi popor si a organizat miscäri de stradä cînd guvernul a încercat sä elimine din sistemul de învätämînt predarea istoriei românilor. Ziarul "Tara" editat de PPCD pînä acum cîtiva ani, avea harta României Mari tipäritä lîngä titlu. Cei care era de asteptat sä se declare "români" la recensämînt ar trebui sä fie mai numerosi decît simpatizantii PPCD. În presa chisinäuanä sînt destule ziare care declarä färä echivoc cä folosesc limba românä, considerä o blasfemie sä se vorbeascä de limbä "moldoveneascä", dar sînt ostile PPCD si liderului acestuia Iurie Rosca.

Bänuiesc cä rezultatele recensämîntului au fost falsificate în buna traditie sovieticä, trecîndu-se la "moldoveni" majoritatea celor care s-au declarat români. O altä variantä ar fi cä oamenilor din Republica Moldova le este încä fricä sä se declare români în conditiile actualei guvernäri comuniste.

Desi procentul celor declarati români la recensämînt este incredibil de mic, acelasi recensämînt ne aratä o întärire a caracterului românesc al Basarabiei. În 1989, pe teritoriul în care s-a fäcut acum recensämîntul (Republica Moldova färä zona separatistä nistreanä), moldovenii erau 69,9% din populatie. În 2004, cei declarati moldoveni sau români sînt 78,2%. În schimb a scäzut procentajul ucrainenilor si rusilor. Unii dintre acestia, colonizati în Basarabia în perioada sovieticä, s-au reîntors la bastinä, dar cred cä este vorba aici si de oportunism: adicä, multe persoane care se declarau rusi în perioada URSS, cä asa era la modä atunci, se declarä acum moldoveni, cä asa-i la modä acum, de cînd Republica Moldova e independentä. În cazul unei viitoare uniri a Moldovei cu România, ne putem bizui pe acest oportunism: multi se vor declara români, dacä acest lucru va ajunge la modä.

La recensämîntul din 1930, sub stäpînire româneascä, 43% din populatia Chisinäului s-a declarat româneascä. Dupä deportärile si colonizärile staliniste, la recensämîntul sovietic din 1959, în Chisinäu mai erau 11,3% moldoveni. Acum sînt 72,8% moldoveni si români în Chisinäu (68,4% "moldoveni" si 4,4% "români"). Niciodatä în istoria sa modernä orasul Chisinäu n-a fost mai românesc decît astäzi.
Marius
 
Mesaje: 948
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde SuccesLeader » Sâm Iun 10, 2006 12:29 pm

Oameni care nu se mai pot ghida, care nu mai au valori morale integre. Care nu mai stiu ce au fost, ce sunt si ce vor sa fie...
Pacat.
www.youtube.com/group/terraromana
SUNTEM ROMANI IN ROMANIA!!!!!
SuccesLeader
 
Mesaje: 4
Membru din: Sâm Iun 10, 2006 12:09 pm


Înapoi la Basarabia si Bucovina

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

<<< Piata Universitatii 2009