Sectorul CIVES
 
 

Cine sunt acuzatorii lui Paul Goma?- Dan Culcer

Stand (nu publica decit proprietarul):
Reflecta texte publicate de Paul Goma , in spatiul http://paulgoma.free.fr/index.html
Standul are acordul autorului.

Cine sunt acuzatorii lui Paul Goma?- Dan Culcer

Mesajde administrator » Vin Dec 23, 2005 4:49 pm

Cine sunt acuzatorii lui Paul Goma?
Apariţia unui fragment dintr-o scriere recentă a lui Paul Goma, Jurnalul pe anul 2005, în numărul din iunie-iulie 2005 al revistei Viaţa Românească, a provocat o campanie publicistică care merită să fie descifrată, pentru un public care nu urmăreşte mereu nici revistele literare, nici activitatea editorială, cu atît mai puţin activitatea unor organizaţii profesionale sau comunitare.
In aparenţă sunt implicate în această polemică cîteva persoane şi cîteva organizaţii :
1. Comunitatea Evreiască din România
2. Redacţia revistei Viaţa Românească
3. Uniunea Scriitorilor din România, ca editor al revistei, prin Consiliul său director, prin preşedintele său, criticul literar şi omul politic, fost candidat la
preşedinţia României, Nicolae Manolescu.
4, Liviu Ioan Stoiciu, poet si protestatar anti-totalitar notoriu din anii 70-80. Redactorul responsabil al numărului de revistă pomenit mai sus.
5. Paul Goma, vestit scriitor român, refugiat politic, care traieşte in Franţa de 30 de ani, autorul multor cărţi descoperite de cititorul român doar după 1990,printre care şi Jurnalul său (a căror versiuni integrale pot fi încărcate şi citite gratuit pe situl său :www.paulgoma.free).

Paul Goma a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România dar, în urma acţiunilor sale politice protestatare, în România nazional-comunistă, ceauşistă, Consiliul acelei Uniuni, printre membrii căruia se afla şi Nicolae Manolescu, a votat, la cererea „conducerii superioare de partid“, cum se zicea pe atunci, excluderea lui Paul Goma din Uniune şi au blamat publicarea în străinătate a primului roman al lui Paul Goma, Ostinato, interzis în România de catre cenzura de partid şi de stat.

Acuzatul este Paul Goma, nu prima dată tratat cu epitetul, deloc onorant, de antisemit de către diferiţi pseudo-experţi, act care acoperă nu doar o intenţie calomnioasă, fiindcă nu a fost însoţită niciodată de administrarea de probe, ci şi o intenţie distructivă, dat fiind potenţialul caracter penal al acestei acuzaţii, de cînd a fost instituită Comisia Wiesel, a fost publicat un zis Raport şi au fost votate ordonanţe de urgenţă, (O. de U. a Guvernului, nr. 31/2002) prost redactate şi fără temei de urgenţă, (cum scrie expertul Gabriel Andrescu), paragrafe de lege ce permit pedepsirea gravă a celor vinovaţi de afirmaţii sau acte antisemite sau/şi de discriminare rasială, în public.

Deci, dacă scriitorul Paul Goma va fi dovedit ca autor al unor afirmaţii "antisemite" publice, incitatoare la ură de rasă, el este integral responsabil şi poate fi pedepsit în conformitate cu legea română.
Problema este că, pînă acum, nimeni dintre cei care s-au declarat sau au insinuat că ar fi lezaţi, nu a vrut să recurgă la lege, iar diverşii acuzatori laterali se limitează la citarea numelui lui Goma în presă şi într-un altfel de context, calomniator şi acuzator, făcând referinţe la un text care, după opinia noastră, este un discurs coerent moral şi istoric, analitic şi argumentat, semnat de Paul Goma. Pe care autorul şi-l asumă fără ca nimeni să fi făcut pînă acum o analiză istorică a argumentaţiei, şi mai ales să se indice clar, aşa cum o face Paul Goma, care sunt de fapt destinatarii criticii sale, motivaţiile lor probabile, şi actanţii faptelor la care se referă Goma. După înţelegerea mea, ei erau sau sunt membrii „elitei coloniale“ (formula o iau de la Ion Varlam) şi post coloniale sovietice, o minoritate dintr-o minoritate, pentru mine deloc coerentă şi mono-etnică, care au participat, iniţiat şi executat, şi mai ales continuă să execute, unul din procesele cele mai destructive la care a fost supusă întreaga comunitate a cetăţenilor României, cu excepţia acestei elite de putere, care a fost mai degraba, şi pe lungi perioade istorice, beneficiară şi nu victimă.

Supravieţuitorii acestei elite coloniale ca şi descendenţii reali sau delegaţi ai acesteia se afla din nou, de la 1990 la putere în România. O parte s-a orientat spre altă metropolă colonială, la Vest de România, altă parte a rămas fidelă vechilor stăpîni, suzeranim uzurpatori ai statalităţii şi independenţei României. Membrii ambelor fragmente, temporar divergente, atacaţi de Goma, cu argumente, dar şi de alţii, cu un discurs mai puţin percutant însă, membrii ai vechii şi noii elitei coloniale încearcă să-şi adjudece o noua bază vasală, de data asta electorală, dată fiind modificarea sistemului politic vizibil -- nu si a celui real -- devenit pseudo-democratic, bazat pe un electoralism făţarnic. Şi, mai ales încearcă să se insinueze, pe baza unei presupuse solidarităţii şi apartenenţe etnice, în rîndurile comunităţilor din care s-au desprins în 1945, dezavuîndu-şi strămoşii, părinţii, Legea acestora.

Aceştia sunt duşmanii lui Paul Goma, ţintele pamfletelor sale mai vechi sau mai noi. Nicidecum comunitatea evreiască, care pare să se găsească, prin presupuşii săi reprezentanţi, implicată în acest caz nou de manipulare a opiniei publice.
Ne aflăm în faţa efectelor târzii ale unei activităţi de "monitorizare" a publicisticii lui Paul Goma. O activitate care s-a intensificat o data cu revenirea obsedantă, dar nu obsesivă, a autorului -- moralist asupra aceloraşi fenomene pe care societatea românească nu are puterea să le nege, să le resoarbă, nu este lăsată să le trateze radical, de care nu apucă să se vindece.

De aceea credem că putem cere lămurirea opiniei publice pe trei căi.
1. Prin ieşirea din anonimatul protector al noilor acuzatori. Cine sunt membrii „Comunităţii Evreieşti din România", care au protestat pe lîngă Consiliul Director al Uniunii Scriitorilor din România? Nu cumva aceste persoane se prevalează de presupusa lor reprezentativitate comunitară etno-religioasă, fiind în fapt foşti membri sau descendenţi ai elitei coloniale? Informaţiile noastre, obţinute prin cercetarea directă a sitului comunitar care poartă acest nume, ne indemnă să ne punem această întrebare,întrucît pînă la 5 septembrie 2005, acesta, consultabil la adresa :
http://www.romanianjewish.org/ro/sponsori.html
nu dădea seamă de nici un protest public şi de nici o intenţie de acţiune. In afara prezenţei duble a unui articol semnat de Andrei Oişteanu, extras din Revista "22", nr. 777, 25-31 ianuarie, 2005, p.9, în care numele lui Paul Goma este pomenit. Iată în ce termeni :
" Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Sãptãmîna rosie (28 iunie - 3 iulie 1940) sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumeşte sã fie, ca altii, negaţionist. El admite Holocaustul din România, dar îl motiveazã, îl justificã. O teorie atît de aberantã încît nici mãcar nu este pedepsitã de lege." Precizăm că interpretarea rezumativă de mai sus nu corespunde nici literei şi nici spiritului cărţii lui Paul Goma. Cititorii care pot sunt invitaţi să verifice. Textul este accesibil pe Internet şi a fost imprimat în mai multe ediţii. Actualitatea, despre care scriem aici, nu este încă reflectată. Dar această defazare a informaţiei pe situl comunitar poate fi efectul nu al neglijenţei sau tăcerii „vinovate“ a conducerii asociaţiei comunitare ci doar lipsa unui webmaster. Doar dacă nu este vorba, de fapt, de lipsa argumentelor în replică, ca în celebra baladă a lui M.R. Paraschivescu, dedicată lui Terente. Şi totusi, nu Comunitatea era prima demnă să afle de protestul conducerii sale, în măsura în care era agresată în calitatea sa colectivă, de comunitate ? De ce, în acest caz, s-a preferat acţiunea de protest piezişă?

Reţinem că Paul Goma este o ţintă mai veche a dezinformărilor de tot soiul, şi ne amintim că Securitatea, ca să-i devalorizeze acţiunea politicâ din anii 1970-1977, încercase să-l blameze în ochii unor xenofobi reziduali, din străinătate, proba mea se află în presa canadiană românească, "acuzîndu-l" că este evreu. Deci că serveşte, chipurile, prin statutul său, dacă nu prin acţiunea sa, interese străine. Am citit articole din presa exilului, care reproduceau articole ale comunistului grec refugiat în România, Dimos Rendis, agent executant, extrase chipurile din presa greacă sau chiar din România literară, sub semnaturi modificate, adaptate contextului diferit, dar produse de serviciul D(dezinformare) al Securităţii. Acum probele există.

2. Pe calea juridică.
Dacă s-ar fi depus o plângere penală sau civilă contra „antisemitului notoriu“ care pare să fi devenit Paul Goma în ochii unora, cititorii şi mai ales necititorii
săi, cum îi numeşte autorul, am fi avut ocazia să putem urmări o dezbatere de fond, în măsura în care forurile academice, unele timorate de interdicţia care pare să planeze asupra subiectului istoric, nu mai au curajul să abordeze frontal chestiune relaţiei dintre puterea colonială sovietică si reprezentanţii săi in România de după 1945.
Pentru că, încă o dată, despre asta este vorba în unele din romanele, eseurile istorice şi pamfletele lui Paul Goma, oricât s-ar strădui unii să-i denatureze opera şi intenţiile.
Păcat că în loc să-şi desfăşoare cursul într-un fagaş normal, o dezbatere de importanţa celei pe care o propune societăţii româneşti Paul Goma, riscă să se orienteze spre un teren juridic. Nu acesta ar fi terenul său cel bun şi precizăm că nu asta este opţiunea noastră, ca intelectual şi ziarist.
Am împins însă aici discuţia spre formalismul juridic, prin reducerea la absurd, pentru a încerca să ajutăm la ieşirea din situaţia stagnantă, la depăşirea
minciunilor pioase, atît cu privire la participarea unor cetăţeni români de origine evrei, cît şi a unor cetăţeni români de orice altă origine etnică, mai ales românească, la instaurarea regimurilor comuniste criminale de după 1945. Cu toate consecinţele pentru destinul individual şi colectiv.
Se va vedea poate astfel, odată ajunşi pe tărâmul juridic, că avem de-a face cu opinii şi nu cu delicte. Iar asta va permite o mai clară delimitare a opiniilor de delicte. Delictele de opinie nu există într-un stat democratic, cum se pretinde că este sau că va re-deveni, în fine, România.

3. Prin lectura simplă şi directă a operei lui Paul Goma.
Cum scriam mai sus, activitatea de monitorizare a operei lui Goma este legitimă şi chiar necesară. Pentru cultura româneascâ, pentru Goma şi nu împotriva scriitorului Goma. Cei care îl pîndesc pe la colţuri, nu sunt neapărat prietenii culturii române, deşi pretind că o apără de xenofobia monomaniacă, care se numeşte "antisemitism", formulă nu tocmai fericită, dar pe care o mai folosim uneori în lipsa alteia.
Monitorizarea este însă o acţiune mecanicţ de fişare, derivată din practicile poliţiei politice în secolele trecute, la noi dar şi în alte ţări dezvoltate. O practică agenţiile de presă, spionii, consilierii de presă ai ambasadelor, agenţii de influenţă, organizaţiile de toate tipurile în zona lor de acţiune, partidele şi oamenii politici, guvernele, serviciile secrete interne şi externe. Între monitorizare şi analiza politică este toată diferenţa dintre memoria mecanică şi inteligenţă.
Este probabil că furtuna pe care încearcă să o işte în România nişte persoane fără identitate, ţine de mecanică şi nu de inteligenţă. Ca ziarist sunt obligat să fiu suspicios faţă de acţiunile anonime colective.
In Franţa, unde acum mai bine de un deceniu mişcări mecanice similare au început, în numele, mereu, ale unor organizaţii comunitare pseudo-reprezentative, reacţii calme şi inteligente din partea unor lideri reali, cum ar fi sociologul francez Edgar Morin, au început să critice declaraţiile iresponsabile ale acelor membrii ai comunităţii evreieşti din Franţa, care, indentificîndu-se cu interesele aparente ale statului Israel, incită la xenofobie inventînd xenofobi şi induc mişcări de reflux şi reflex identitar, de emigrare, din Franţa xenofobă şi periculoasă, spre această ţară. Cauzele acestor acţiuni sunt comune, deşi se desfăşoară în condiţii evident diferite. Nu intrăm acum în amănunte. Nu afirmăm că xenofobia nu există, doar că ea nu trebuie găsită acolo unde nu există.
Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti, o filială a Uniunii, se referă la autorii "pârei" adresate Uniunii printr-un "Ei", bizar pronume colectiv impersonal. Cine sunt aceştia? cei care ştiu mai bine? Decît cine Decît Horea Gârbea, care la ora declaraţiilor părea că încă nu citise textul?
Mai apoi, nu este nici pe departe dovedit că membrii Comunităţii - ca organizaţie probabilă la care se face aluzie - ar fi în mod coerent definiţi prin o caracteristrică la care Paul Goma ar fi făcut referinţă în mod jignitor sau discriminatoriu, prin scrisul său.
Religios sau etnic, comunitatea nu reprezintă decît pe membri săi reali, nu şi pe cei ipotetici, Adică pe aceia care cotizează , o susţin deci direct, financiar sau altfel, sau beneficiază de serviciile ei. Nu există în România un partid al evreilor, ceea ce dovedeşte indirect că definiţia obştei este probabil mai greu de obţinut decât în cazul ungurilor, care au un partid etnic acceptat, omologat politic, deşi contestat chiar din interior.
Cred că este vorba de o provocare, şi această provocare nu este aceea de a publica un fragment de jurnal semnat de Paul Goma în Viaţa Românească, publicaţie de tiraj oricum confidenţial. Liviu Ioan Stoiciu este un redactor normal care nu îşi permite să-l cenzureze pe Paul Goma, şi desigur ca pe nici un alt confrate scriitor. De ce ar face-o? Responsabilitatea scrisului este individuală şi marcată prin semnatură. Reacţia Consiliului Director al Uniunii este una de auto-protecţie, totuşi nu foarte inteligentă. Comunicatul său era inutil pînă cînd părţile implicate nu s-au putut întîlni şi explica, dacă ceva era de explicat. Faptul că a fost totuşi emis, mă face să cred că s-au exersat şantaje sau presiuni. Din partea cui ?i cu ce scop? Gardianul lansează nişte ipoteze. Nu le putem verifica de la Paris.
Ştim însă, fiindcă se vede şi de aici, că ziarul Gardianul a încercat şi continuă să încerce să dramatizeze la maximum situaţia, în aşa fel încît, pâna la urmă,
dezbaterea chestiunii de la care s-a pornit, Jurnalul lui Goma, este uitată. Nu şi de noi.

Natura disputei ierarhice dintre Consiliul Director al Uniunii scriitorilor şi redacţia revistei Viaţa Românească este de natura privată. Nu trebuia făcută publică.
Cine avea interesul să o facă, totuşi? Disputa dintre Comunitatea evreiască şi Paul Goma nu există, fiindcă Paul Goma nu s-a adresat acesteia, nu o incriminează în niciun fel. De altfel, pînă acum, Comunitatea tot nu s-a manifestat public şi nu s-a sesizat ca atare.
Disputa între conducerea actuală a Uniunii şi scriitorul Paul Goma nu există încă decît potenţial, în măsura în care se va dovedi că aceasta ar fi emis, în nume colectiv, afirmaţia calomnioasă că Paul Goma ar fi antisemit.
Restul este o afacere privată.

Şi acum să revenim la esenţă. Este sau nu este Paul Goma un antisemit?
Şi aici opiniile diferă. Poate fi corect analizată opinia care susţine că ar fi un antisemit, doar dacă se va ştii cine sunt purtătorii acesteia.
Paul Goma însuşi face lista acestora de cîteva ori.
(http://www.procesulcomunismului.com/mar ... lt.asp.htm)
Se va vedea cu uşurinţă că, dacă nu toţi, majoritatea vectorilor acestei opinii sunt ziarişti, comentatori politici, cercetatori specializaţi, foşti membri ai organizaţiilor politice nazional-comuniste de dinainte de 1989 (UTC şi PCR), fii unor nomenclaturişti, ei înşişi foşti nomenclaturişti.
Ceea ce explică, poate, scârba tenace pe care i-o provoacă lui Paul Goma.
Dar care explică, poate, viscerala alianţă transfrontalieră a acestui grup minoritar, minoritar într-o minoritate, solidaritatea clanică şi de clasă. Această solidaritate clanică este până la un punct normală, căci uneori persoanele atacate de Paul Goma sunt părinţii celor care azi semnează studii şi produc anonime denunţuri. Şi fiindcă nu se pot solidariza public cu istoria clanurilor cărora le-au aparţinut, comunismul nu mai e la modă în aceste cercuri, îşi deviază atacul pe linia unei coeziuni secundare, cândva sursă de pericole, când comunismul nazional devenise anti-sionist.
Fosta lor apartenenţă la un clan de putere, al „revoluţionarilor profesionişti“, în fapt agenţi ai puterii neo-coloniale sovietice, rămâne în umbră. Ateismul militant al celor care, din generaţia părinţilor, au aderat la comunismul nternaţionalist, a fost înlocuit la unii cu „religia drepturilor omului", marfă de import globalistă, la alţii cu naţionalisme şi etnocentrisme furibunde.

Precizez, fiindcă nu vreau să dau ocazia unor confuzii, nu "drepturile omului" mă deranjează, ci transformarea acestora în ideologie şi folosirea lor ca mască. Adaptarea pentru a rămâne la putere, pentru a avea acces la privilegii, era necesară. Dar încercarea lor de a insinua, obsesiv şi fără argumente, că mânia lui Paul Goma se indreaptă împotriva lor, a grupului din care au făcut parte părinţii lor, fiindcă ar fi "evrei",este sortită eşecului. Paul Goma atacă pe criterii morale şi politice un grupuscul care formează o categorie ambiguă, vizibilă nu şi imprevizibilă. Acum ea s-a reciclat oportun.
Este categoria neo-liberalilor de stânga care, în urma unei dramatice crize de identitate, se întorc spre naţionalismul identitar şi protector, atât de abhorat ... la alţii.
Pe tavă purtând capul unor victime expiatorii, acest microgrup bate de o vreme la poarta Comunităţii pentru a fi primit, probabil pentru „a răscumpăra", de se va putea, păcatele părinţilor care s-au lepădat de legea străbună, au creat şi susţinut regimuri politice criminogene, cele comuniste, nazional-comuniste şi post-comuniste, ale căror victime au fost toţi cetâţenii României, indiferent de naţionalitate.
Speră astfel să fie iertaţi de aceia de care s-au lepădat, acţionând în numele unor pseudo-valori sociale utopice, "revoluţionare", resentimentare, trans-etnice, trans-comunitare, pânţ la urmţ trans-umane.
Doar că victima expiatorie nu se lasă jertfită pe acest altar al reconcilierii altora şi nu vrea să cauţioneze un pseudo-reviriment moral sau comunitar, instrumentat pentru evitarea judecăţii morale, de al cărui ascuţiş nimeni nu scapă, acum sau apoi. Cât membrii supravieţuitori ai elitei coloniale sunt încă la putere, direct sau prin delegaţi, grupusculul speră să fie primit în raiul protector al Comunităţi şi să fi iertat. Nu poate fi împiedicat să încerce, dar nu poate fi lăsat să o facă fără ca manevra dilatorie să fi demascată.
Dan Culcer
Paris, miercuri 7 septembrie 2005
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

Înapoi la Paul Goma

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009