Sectorul CIVES
 
 

Raspuns domnului "Radu al Romaniei"

Dedicat discutiilor despre "Procesul comunismului, contrarevolutiei si tranzitiei criminale" si lansarii unor proiecte de tip stand de prezentare, sinteza problematica sau forum

Raspuns domnului "Radu al Romaniei"

Mesajde administrator » Mar Dec 02, 2008 9:59 pm

Am primit urmatorul mesaj pe adresa sitului www.procesulcomunismului.com:

" Încoronarea modernităţii
- libertate şi geopolitică -

Principele Radu al României

Viaţa naţiunilor, ca alcătuiri de fiinţe-împreună supuse destinului istoric, este controlată de jocul dintre libertatea trăită şi mutările geopolitice.
Pentru România ultimilor 90 de ani, ca şi pentru majoritatea celorlalte state influenţate de schimbările mari ale anului 1918, constrângerile geo-strategice au diferit puţin. Între instinctul de supravieţuire şi presiunile forţelor disjuncte, care au acţionat pe axa Est-Vest a continentului, aproape toate au avut de făcut alegeri împotriva propriei istorii sau a logicii, după cum au avut de suportat consecinţele drastice ale alegerilor pe care alţii le-au făcut, călcându-le în picioare tradiţia, continuitatea, identitatea şi aspiraţiile de dezvoltare, în tiparele cultural şi social ale locului. Ceea ce s-a schimbat, nu neapărat în bine, este modul în care societatea românească şi personalităţile ei şi-au asumat spaţiul libertăţii pe care l-a creat istoria.
Marea noastră Unire din 1 decembrie 1918 a venit ca urmare a primeia dintre cele două tentative de sinucidere a Europei modernităţii, războaiele mondiale. În Secolul XX, societatea europeană, şi cu ea cea românească, a fost mai mult bântuită de moarte, decât de viaţă, iar spaţiul libertăţii a fost constant restrîns, pînă la sufocare.
După 1989, am trăit speranţa că arcul libertăţii, deschis mai larg ca niciodată de la crearea României moderne, va defini destinul nostru european şi euro-atlantic, reaşezat de schimbările geo-strategice.
Suntem, în continuare, precum în secolul XX, însă, prea stăpâniţi de instinctul distrugerii. Vanitatea, în rândul elitelor intelectuale, este mai puternică decât instinctul binelui naţional. Continuăm, în sinea noastră, să ignorăm, să dispreţuim Statul, ori să-l manevrăm în numele puterii, aşa cum a făcut-o regimul comunist, împotriva căruia ne-am ridicat. Libertatea se exprimă, în arena publică, mai mult prin agresivitate şi bădărănie, decât prin etică şi comportamentul instituţional corect.
Pentru a schimba modelul de leadeship, pentru a limpezi şi a face instituţiile fundamentale ale Statului să fie complementare, pentru a realiza diferenţa între a fi om de stat şi a fi om politic, este nevoie de cultură politică bazată pe respectul valorilor, de o textură psihologică, în societatea românească, permeabilă la ideea de respect faţă de binele public. Generaţia care a făcut Marea Unire ştia ce înseamnă această diferenţă.
Altminteri, 99% dintre cei care comentează realitatea zilei sunt de acord că Marea Unire din 1918 a fost o operă benefică pentru România şi că cei care au înfăptuit-o au fost lideri locuiţi de viziune. Cu greu am găsi pe cineva care să nu fie de acord că, astăzi, situaţia nu mai este, nici pe departe, aceeaşi. Doar că nimeni nu va spune de ce: pentru că atunci exista un respect intrinsec faţă de instituţia statului, care era întruchipată, servită şi îmbogăţită de instituţia Casei Regale şi nu ipotecată tranzacţiilor politice. Fiindcă atunci exista o diferenţă între un şef de stat şi un şef de partid, de parlament sau de guvern. Fiindcă atunci etica însemna ceva, ţinerea cuvântului dat era o performaţă care „neliniştea“, iar spiritul de răspundere şi generozitatea erau un fel de mortar aflat între cărămizile instituţiilor. Chiar dacă ele, instituţiile, nu erau la momentul 1918 atât de democratice precum astăzi.
Echivocul, lipsa limpezimii instituţionale şi lipsa de complementaritate a instituţiilor crează vulnerabilitate în realitatea românească acum, la 90 de ani de la Marea Unire. În decembrie 1989, în timp ce comunismul se prăbuşea cu vărsare de sânge, biblioteca lui Carol I, care însemna exact legământ european şi conştiinţă de sine a României, era mistuită în flăcări. Ca şi cum cineva făcea cu ochiul către istorie şi comenta pişicher: democraţie da, identitate şi instituţii nu!
În ultimii 18 ani, anticomunismul a supravieţuit comunismului, tot aşa cum anti-monarhismul a apărut după ce a dispărut monarhia. Spirite alese ignoră sau dispreţuiesc regalitatea din România, dar vor să şteargă urmele dictaturii comuniste din minţile noastre. Ei doresc democraţie şi libertate, în timp ce Statul şi coerenţa instituţională nu le spune mare lucru.
Dacă instituţiile ar fi puternice, respectate de cei care le servesc şi coerente, atunci corupţia ar scădea. Instituţia nu are cum să meargă dacă cel care o serveşte este talentat şi inconsecvent, erudit şi iresponsabil sau clarvăzător şi imoral. Aceste pete de culoare sunt posibile la nivel individual, nu însă şi la nivel instituţional.
În lumea euro-atlantică, interacţiunea dintre clasa politică, oamenii de afaceri şi mass-media este liberă şi inevitabilă. Dar dacă ea se manifestă într-un climat în care etica instituţională este dispreţuită sau ignorată, atunci interacţiunea devine un fel de mâl, în loc să fie un mediu proteic al ideilor şi libertăţilor.
Este de înţeles că oamenii politici nu au cum să se simtă oricând tentaţi să rezolve chestiunile fundamentale ale naţiunii, fiindcă temele solide sunt întotdeauna pe termen lung, iar ei sunt aleşi pe patru ani. Tot ce este fundamental este de lungă durată. Dar atunci, diferenţierea între omul de stat şi omul politic, între valorile şi ritualurile statalităţii şi virtuţile democratice, diferenţa între leadership-ul statal şi cel politic ar trebui să fie înţelese, mai ales de către cei inteligenţi şi erudiţi.
Continuă să nu se facă o legătură între înlocuirea monarhiei cu republica şi impunerea totală a comunismului la 30 decembrie 1947 şi evenimentul cel mai grav al acelei zile: înjunghierea Statului român şi înlocuirea lui cu o grupare de indivizi care răspundeau comandamentelor altcuiva. Diferenţa dintre instalarea comunismului şi sfărâmarea statalităţii unei naţiuni este echivalentă cu diferenţa dintre consfiscarea şi incendierea unei case.
Nu toate dictaturile au sfărâmat instituţiile existente înaintea instalării lor. Unele dictaturi, dimpotrivă, au întărit instituţiile îngrijorător de mult. Comunismul în variantă românească a făcut praf fibra statalităţii şi a îngenuncheat complet establishment-ul. Iar instinctul binelui şi uneori chiar bunul-simţ s-au pierdut ca reflex, ca practică publică. De aceea noi, cei de după 90 de ani de la Marea Unire, putem face critici fulminante împotriva corupţiei şi apucăturilor staliniste din România anului 2008 iar apoi, în aceeaşi zi, să trecem prin faţa statuii provizorii a lui Carol I, din Piaţa Palatului, şi să îi criticăm amplasarea. De parcă biblioteca, palatul şi statuia nu ar fi bucăţi de geopolitică, de viziune statală, ci bunuri de consum cultural ajunse prin hazardul istoriei în Piaţa Revoluţiei. Acest fapt îmi aminteşte de o glumă a ducelui de Edinbugh, care citează afirmaţia recentă a unui american: „Eu nu înţeleg de ce au construit ăştia castelul Windsor atât de aproape de aeroportul Heathrow“!
Faptul că instituţiile publice din capitală nu se mai află aproape niciuna în clădirile lor tradiţionale nu este un semn de modernism, nici de pragmatism. Este o confuzie strategică, o slăbiciune identitară. Instituţiile şi relaţiile dintre ele au nevoie să fie reclădite nu numai la propriu, ci şi la figurat. Iar apoi, ele au nevoie să fie respectate.
Casa Regală este astăzi, la 90 de ani de la Marea Unire, aproape de masa profundă a societăţii româneşti. Şi aceasta pentru că există o legătură între regalitate şi instituţii, între regalitate şi statalitate, între regalitate şi leadership. La 142 de ani de la crearea ei, în ochii a 69% dintre români, Casa Regală are relevanţă, în timp ce Statul român este, conform unui sondaj european, pe unul dintre ultimele locuri la eficacitate şi relevanţă. Armata şi Biserica se bucură de încrederea a 80-90% dintre români, dar acest lucru este şi pentru că instituţiile publice nu sunt respectate de cei care le servesc.
Unii contemporani consideră că lumea viitorului globalizat va depinde de tehnologie, instituţii şi valori. Un motiv în plus să urmărim, de aici încolo, evoluţia instituţiei publice, nu a destinului individual al liderului politic. Nici spectacolul lui autonom şi fără orizont. România, ajutată de un segment din elita ei intelectuală, a experimentat în ultimii ani un bolnăvicios exerciţiu de admiraţie sau ură faţă de indivizi politici, în loc să încurajeze structura europeană a instituţiilor şi comportamentul corect faţă de ele.
Nevoia de a fi flatat, ca şi ura, vanitatea şi intriga măruntă sunt creatoare de emoţii, nu de instituţii. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a năpădit „publicul“. Acum 90 de ani, Marea Unire s-a făcut cu viziune, nu cu cinism primitiv. Ea s-a înfăptuit cu strategii şi instituţii, nu cu umori, dispreţ şi gelozie personală.
Învăţătura lăsată de Ferdinand şi Maria, de oamenii politici sau de românii care au murit cu sutele de mii în primul război mondial este că instituţia şi valorile sunt singurele care contează, în gravele momente istorice, ca şi în norocoasele momente istorice."


Am trimis urmatorul raspuns:
"Nu duceti lipsa de tupeu.
E deja culmea ca "principele" de sorginte fsnista Radu Duda vorbeste despre Romania "modernizata" de Tovarasii sai (si tradata de fostul sau rege). Dar sa trimiteti mesajele unui colaborationist indecent unui site ca al nostru, este mai mult decit o gafa, este o adevarata batjocura.
Ioan Rosca , coordonator al spatiului "Procesul comunismului" "
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

O istorie inedita (Regele Mihai, actor principal)

Mesajde Ioan DRIMUS » Vin Ian 23, 2009 11:07 am

O istorie inedita

Gh. Bratescu

Un interesant si inedit volum de documente istorice, intitulat "23 august 1939 - 23 august 1944", semnat de profesorul Gheorghe Buzatu a fost lansat in librariile bucurestene zilele acestea. Piesele incluse in recentul volum au fost gasite de cercetatorul roman in arhive si colectii de documente privitoare la Romania, din Paris, Londra, Washington si Moscova, ca si in biblioteci ale unor universitati americane, britanice si germane. Analizand cu competenta sutele de documente incluse in volumul respectiv, incepand cu celebrul Tratat Ribbentrop-Molotov din 1939, profesorul Gheorghe Buzatu ajunge la concluzia ca intelegerea dintre Hitler si Stalin privitoare la invadarea, intre altele, a Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre URSS, constituie punctul nodal care a schimbat cursul istoriei Romaniei, din 1939 pana astazi. Pe de alta parte si scriitorul Alex Mihai Stoenescu, un cunoscut istoriograf, a realizat o carte de comentarii pe baza unor documente publicate prima oara, referitoare la aceeasi perioada. Este interesanta similitudinea concluziilor lui Buzatu si Stoenescu. Documentele prezentate de ambii autori atesta indubitabil faptul ca Regele Carol al II-lea, cautand sa evite un conflict major cu URSS, informat fiind de continutul tratatului semnat de cancelariile din Berlin si din Moscova, a cedat fara lupta in fata ultimatumului lui Stalin. El nu primise nici o garantie din cele promise din partea Frantei si Marii Britanii, preocupate sa evite un conflict armat cu Hitler, cu care tocmai duceau tratative de impaciuire. Incercand sa imite atitudinea Parisului si Londrei, ale caror cancelarii le contactase, Carol al II-lea a facut unele compromisuri politice dureroase pentru el, incepand cu numirea in fruntea guvernului, la 28 decembrie 1937, a lui Octavian Goga, avand ca ministru secretar de stat, deci ca vicepremier, pe profesorul A.C. Cuza, ambii lideri ai unei formatiuni politice extremiste de dreapta, antisemite, agreata de Berlin. In acest guvern a fost inclus ca ministru al Apararii Nationale, generalul de divizie Ion Antonescu, viitorul dictator, despre care regele era informat ca avea legaturi stranse cu Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti. Ion Antonescu a intrat mai apoi si in guvernul condus de patriarhul Miron Cristea, din 1938. Mai mult, la 28 iunie 1940, in Guvernul Gh. Tatarascu va fi inclus si Horia Sima, seful legionarilor, ca subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale, apoi si in Guvernul Ion Gigurtu, ca ministru al Cultelor si Artelor, la 4 iulie 1940. Chiar daca incheiase la 23 martie 1939 un tratat economic cu Germania nazista, care urmarea subordonarea Romaniei intereselor Berlinului, chiar daca incepuse a cocheta cu legionarii, introducandu-i in guverne, Carol al II-lea, numit in zeflemea de Hitler "regisorul", nu a reusit sa-l imbuneze pe dictatorul nazist, asistand cu neliniste la deteriorarea situatiei interne datorata Garzii de Fier. Astfel, incercand sa tempereze lucrurile l-a numit ca premier, la 4 septembrie 1940, pe generalul Ion Antonescu pe care il scosese din armata si ii daduse domiciliu fortat cu un an inainte. O zi mai tarziu, Antonescu instalat conform uzantelor legale, suspenda Constitutia si regele il investeste cu depline puteri. Insa Carol al II-lea era condamnat de Hitler si, la 6 septembrie 1940, va fi fortat de Ion Antonescu sa abdice in favoarea fiului sau, Mihai. Generalul Antonescu il declara rege si-l pune sa depuna un juramant in fata lui. Un asemenea procedeu inconform cu legile tarii, l-a situat pe Mihai in postura de monarh ilegal, ramanand astfel in aceasta situatie pana la abdicarea sa din 30 decembrie 1947. Practic, Mihai I a fost rege de facto, dar nu de iure. Pentru a fi proclamat rege, el trebuia sa aiba votul Parlamentului si sa existe o lege de investire a sa. Sau, in lipsa acestora, sa aiba acceptul tarii in urma unui referendum. Mihai nu a indeplinit niciodata aceste formalitati legale, pe care Ion Antonescu s-a grabit sa le realizeze pentru el, organizand un referendum care i-a asigurat puteri depline in calitate "de conducator al statului", imitand titulatura lui Hitler, aceea de Fuhrer.

Adevarul poate uneori sa nu fie verosimil, spune Boileau in "Arta poetica", apreciind si argumentand ca pe scena vietii, unele fapte adevarate sunt greu de priceput, parand lipsite de adevar. Asemenea fapte incredibile, dar confirmate prin documente, se refera la actul de la 23 august 1944. Iata un text uluitor semnat chiar de Ion Antonescu: "Candva se va sti in istorie ca eu am facut 23 august 1944", scria acesta in 1946, inainte de a fi executat. De altfel, in ziua de 22 august 1944, pe un raport al serviciilor secrete romanesti, in care Antonescu era avertizat asupra "unei lovituri" indreptata impotriva sa de catre un grup de complotisti, incluzand pe Maniu si pe Bratianu, el noteaza pe marginea acestuia ca stie ca va fi ucis. Chiar Hitler, la 13 aprilie 1943, il intreaba fara menajamente: "Ce se va petrece in Romania fara dumneata? Tanarul rege poate face mult rau Romaniei!". Ion Antonescu era informat de seful SSI, Eugen Cristescu despre tot ce se petrecea, pas cu pas, insa nu ordona nici o masura impotriva complotistilor, acestia avand, de altfel, consimtamantul sau tacit, la tot ce intreprindeau. Mihai I era speriat de viitorul sau, in perspectiva ocuparii Romaniei de catre armatele sovietice. Inca in 1942, el solicitase lui Antonescu sa-i puna la dispozitie 20 de milioane de franci elvetieni, intr-un cont deschis la Berna, spre a putea folosi banii in interes personal, in conditiile refugiului sau. In mai 1944, o parte din acesti bani au fost de altfel, transferati de Banca Nationala a Romaniei in Elvetia. Din aceasta suma, sase milioane de franci erau varsati de Germania pentru petrolul cumparat din Romania. In ce priveste o iesire onorabila din scena politica, Ion Antonescu se intelesese cu Mihai "sa-l aresteze" de forma, pentru a-l scuti de a se justifica in fata lui Hitler, iar pe de alta parte spre a da mana libera lui Maniu si lui Bratianu sa semneze armistitiul, ale carui conditii erau deja stabilite cu emisarii lui Stalin la Stockholm si la Tulcea, in Delta Dunarii. Asupra modului in care Armata romana va inceta lupta, Ion Antonescu convenise in cursul lunii august 1944 cu ministrul german Karl Clodius, incat totul era pregatit ca Romania sa incheie armistitiul in 26 august 1944. Maniu propusese un alt plan care sa evite "retinerea" penibila a lui Antonescu la Palatul Regal. El urma sa organizeze o mare demonstratie in Piata Palatului Regal din Bucuresti, cerandu-se demisia maresalului, in urma careia acesta sa-si depuna mandatul. Insa acest miting nu a mai avut loc, deoarece Maniu nu a reusit sa adune decat 200 de oameni. Generalul Karl Spalke, atasatul militar al Germaniei la Bucuresti si Gestapoul au aflat amanuntit despre manevrele politice romanesti si au cerut lui Manfred von Killinger, ministrul Germaniei la Bucuresti "sa impiedice totul in graba, pentru a evita repetarea istoriei din Italia". Killinger a refuzat insa, cunoscand ca Ion Antonescu ducea tratative de pace prin interpusi cu anglo-americanii si cu rusii, cu stiinta lui Goring si Ribbentrop, peste capul lui Hitler, care-l aprobau "cu conditia ca interesele armatei germane sa nu fie stirbite". Killinger era de asemenea informat ca Regele Mihai punea la cale in mod separat un armistitiu cu Stalin, considerat de el sinucidere politica. Afland despre ce se petrecea la Bucuresti, Hitler a ordonat "executarea" lui Killinger, acesta fiind gasit impuscat impreuna cu secretara sa, Hella Petersen, pretextandu-se o sinucidere. Cele ce s-au petrecut in ziua de 23 august 1944 sunt in general cunoscute. Dar acum este adus la cunostinta opiniei publice, prin cartea profesorului Buzatu, faptul ca Mihai a purtat corespondenta secreta cu Stalin, anuntandu-l dupa arestarea lui Antonescu ca va pleca in Elvetia. Insa Stalin l-a oprit si, mai mult, l-a decorat cu Ordinul Victoria, oferindu-i in dar un avion de sport. In fapt, era o rasplata, deoarece Mihai prin ordinul dat armatei de a nu mai lupta impotriva rusilor, fara a avea in prealabil nici o intelegere cu Moscova, practic le-a dat acestora posibilitatea de a ocupa fara lupta Romania si in plus de a dezarma sase divizii romanesti, pe care le-a trimis in prizonierat in Siberia. Mihai a parasit in noaptea de 23 august spre 24 august 1944 Capitala, plecand la Dobrita, unde avea pregatit un avion spre a zbura in Elvetia. El l-a lasat pe Ion Antonescu la cheremul NKVD-ului, acesta fiind rapit din Palatul Regal de catre sase agenti bolsevici, in frunte cu Emil Bodnaras, colonel in serviciul de spionaj al armatei sovietice, fiind transportat la Moscova. Asemenea amanunte, care apar acum, arunca lumini lamuritoare asupra unor evenimente socante care, vreme de decenii, au ramas ascunse. Istoria este astfel repusa in drepturile sale. Insa, ca atatea dedesubturi si interpretari tendentioase, ba chiar mincinoase, parca nimic nu mai pare adevarat.
Ioan DRIMUS
 
Mesaje: 164
Membru din: Dum Mar 23, 2008 11:36 am
Localitate: Paris Franta

Re: O istorie inedita (Regele Mihai, actor principal)

Mesajde Raven » Sâm Ian 24, 2009 1:36 am

Ioan DRIMUS scrie:O istorie inedita

Gh. Bratescu

O zi mai tarziu, Antonescu instalat conform uzantelor legale, suspenda Constitutia si regele il investeste cu depline puteri. Insa Carol al II-lea era condamnat de Hitler si, la 6 septembrie 1940, va fi fortat de Ion Antonescu sa abdice in favoarea fiului sau, Mihai. Generalul Antonescu il declara rege si-l pune sa depuna un juramant in fata lui. Un asemenea procedeu inconform cu legile tarii, l-a situat pe Mihai in postura de monarh ilegal, ramanand astfel in aceasta situatie pana la abdicarea sa din 30 decembrie 1947. Practic, Mihai I a fost rege de facto, dar nu de iure. Pentru a fi proclamat rege, el trebuia sa aiba votul Parlamentului si sa existe o lege de investire a sa. Sau, in lipsa acestora, sa aiba acceptul tarii in urma unui referendum. Mihai nu a indeplinit niciodata aceste formalitati legale, pe care Ion Antonescu s-a grabit sa le realizeze pentru el, organizand un referendum care i-a asigurat puteri depline in calitate "de conducator al statului", imitand titulatura lui Hitler, aceea de Fuhrer.

Deci Mihai I trebuia sa aiba votul Parlamentului. Care Parlament? Partidele istorice s-au dat deoparte cand li s-a propus sa participe la guvernare in Sept. 1940. Pe urma in timpul razboiului aceleasi partide istorice faceau fite si incercau invarteli cu Aliatii sa iasa de-o lovitura de stat, o pace cat de cat acceptabila si marii "curajosi" care ar fi facut astfel posibila iesirea Romaniei din razboi sa formeze guvernul si sa-si plimbe ciolanul de la unul la altul. Numai ca nu le-a iesit pasenta asa cum au sperat, s-a intamplat mai rau chiar: Romania a fost comunizata - desigur si cu sprijinul nemijlocit al unei importante parti a vajnicii intelectualitati mioritice v. Sadoveanu, Arghezi, Graur de ex.

RE: regisorul cum pe drept numit era catalogat carol 2 (nu merita majuscule)
Regisorul cum a ajuns la carmal Romaniei in 1930? Foarte legal nu-i asa? Ba s-a mai si autonumit rege retroactiv pe 3 ani in urma (adica incepand cu 1927). In definitiv orice se poate justifica, nu-i asa? cu conditia sa ai puterea. Cine are puterea justifica orice.

Referitor la tradarea regelui Mihai I cum numesc unii actul de la 23/8/1944, asta nu se putea face fara aportul nemijlocit al clasei politice, adica a partidelor istorice, aceleasi partide istorice care cu 4 ani inainte nu au vrut sa-si asume niciun pic de responsabilitate atunci cand li s-a oferit ocazia, e adevarat intr-o situatie deosebit de grea pt. Romania, aceleasi partide istorice care in 1930 au facut posibila venirea la conducerea Romaniei a celui mai odios rege intr-un mod tipic balcano-fanariot (viitorul regisor carol 2 fiind practic dezmostenit de regele Ferdinand in sensul renuntarii lui carol 2 la tronul Romaniei).
Dar tradatorii adevarati au fost generalii care au trimis rusilor planurile dispozitivelor de aparare si amplasamentele trupelor romane si apoi au parasit frontul indreptandu-se fuguta spre Bucuresti impreuna cu statele lor majore in secret si in cea mai mare tacere, lasand intreaga armata fara comanda peste noapte in fata atacului rusesc. Nu regele Mihai I le-a ordonat acestor generali sa paraseasca frontul, ci comandamentul de la Bucuresti plus propriile "constiinte".

Sa ne mai miram acum ca partidele istorice au disaparut din peisaj in anii '90? Poate ca asta e plata pentru ce au facut (sau n-au facut) in 1930, 1940 si 1944.

Asa ca domnii istorici ar trebui sa lase clontul jos inainte de-a trage concluzii numai pe baza de hartii si documente fara a privi in ansamblu problemele Romaniei moderne si contemporane care toate pornesc de fapt de la un singur punct: acela al moralei sau sa zic mai bine al deficitului de moralitate si caracter.
Raven
 
Mesaje: 28
Membru din: Vin Ian 02, 2009 12:20 am

Re: O istorie inedita (Regele Mihai, actor principal)

Mesajde Ioan DRIMUS » Mar Ian 27, 2009 9:42 am

Raven scrie:Deci Mihai I trebuia sa aiba votul Parlamentului. Care Parlament? Partidele istorice s-au dat deoparte cand li s-a propus sa participe la guvernare in Sept. 1940.

Interpretezi eronat; Partidele politice ale vremii nu s-au dat deoparte asa cum pretinzi. Partidele au fost inlaturate de la putere de dictatoril Carol al doilea. Carol II care a fost adus la putere tocmai de catre Maniu; apoi, cand s-a vazut cu sacii in caruta nu a mai respectat niciunul dintre angajamentele luate, s-a amestecat in actul de guvernare demoland autoritatea partidelor democratice, a numit guverne marioneta cu oameni slabi din randul partidelor (Vaida Voievod, Goga) si a impins tara spre o dictatura de tip fascist.
Acesta a fost de fapot punctul cheie care a schimbat istoria Romaniei; Inaintea venirii lui Carol II Romania era angajata pe calea democratiei; Carol a deturnat-o inspre dictatura, inspre supunere fata Hitler si a antrenat Romania in valtoarea razboiului.

Pe urma in timpul razboiului aceleasi partide istorice faceau fite si incercau invarteli cu Aliatii sa iasa de-o lovitura de stat, o pace cat de cat acceptabila si marii "curajosi" care ar fi facut astfel posibila iesirea Romaniei din razboi sa formeze guvernul si sa-si plimbe ciolanul de la unul la altul.

Romania era deja intr-o stare catastrofica si in aceste condiotii Maniu si Regele Mihai (la intelegere chiar si cu Antonescu) au incercat sa mai salveze cate ceva, sa limiteze distrugerile;
S-a dovedit ca era prea tarziu, cartile erau deja aruncate.

Sa ne mai miram acum ca partidele istorice au disaparut din peisaj in anii '90? Poate ca asta e plata pentru ce au facut (sau n-au facut) in 1930, 1940 si 1944.


Au existat doua partide zis istorice
PNL care aproape pe intreg parcursul istoriei sale a fost de o moralitate discutabila si PNT - ul conduis de Maniu care a fost un om cu o conduita morala ireprosabila, un om care pana la moarte nu si-a renegat principiile democratice dupa care s-a condus.
Toata viata lui s-a opus dictaturii (carol II, Antonescu, comunisti)
Renasterii PNTCD prin Coposu si Ratiu ii datoram integrarea de astazi in structurile Uniunii Europene.
Decaderea PNTCD o datoram neocomunistilor care dupa 90 stapaneau toate fraiele puterii si au stiut sa infiltreze partidul cu oamenii lor lucrandu-l din interior iar dupa decesul lui Coposu punand stapanire totala si pe structurile de conducere .
Ioan DRIMUS
 
Mesaje: 164
Membru din: Dum Mar 23, 2008 11:36 am
Localitate: Paris Franta

Re: O istorie inedita (Regele Mihai, actor principal)

Mesajde Raven » Joi Ian 29, 2009 11:37 pm

Ioan DRIMUS scrie:
Raven scrie:Deci Mihai I trebuia sa aiba votul Parlamentului. Care Parlament? Partidele istorice s-au dat deoparte cand li s-a propus sa participe la guvernare in Sept. 1940.

Interpretezi eronat; Partidele politice ale vremii nu s-au dat deoparte asa cum pretinzi. Partidele au fost inlaturate de la putere de dictatoril Carol al doilea. Carol II care a fost adus la putere tocmai de catre Maniu; apoi, cand s-a vazut cu sacii in caruta nu a mai respectat niciunul dintre angajamentele luate, s-a amestecat in actul de guvernare demoland autoritatea partidelor democratice, a numit guverne marioneta cu oameni slabi din randul partidelor (Vaida Voievod, Goga) si a impins tara spre o dictatura de tip fascist.
Acesta a fost de fapot punctul cheie care a schimbat istoria Romaniei; Inaintea venirii lui Carol II Romania era angajata pe calea democratiei; Carol a deturnat-o inspre dictatura, inspre supunere fata Hitler si a antrenat Romania in valtoarea razboiului.

In Sept. 1940 s-au dat la o parte si au refuzat sa-si asume orice raspundere. Nu regisorul carol 2 i-a invitat sa participe la guvernare, ci Antonescu si legionarii. Partidele istorice au refuzat orice raspundere, deci la ce regim se mai putea ajunge decat unul de partid unic?! E simplu cu etichetarea, mai greu e cu punerea in practica. Si FSN-ul s-a transformat in partid(e) autodenumit(e) democrat(e): PSD, PD. Cat de democrat(e) au fost si sunt se stie prea bine: exact cat PCR.

Dar da, carol 2 a fost cauza principala care a dus la dezastrele din 1940. Insa partidele istorice (Maniu, dar nu Maniu singur) au fost cele care l-au adus pe carol 2 la putere prin acte ilegale.

Au existat doua partide zis istorice
PNL care aproape pe intreg parcursul istoriei sale a fost de o moralitate discutabila si PNT - ul conduis de Maniu care a fost un om cu o conduita morala ireprosabila, un om care pana la moarte nu si-a renegat principiile democratice dupa care s-a condus.
Toata viata lui s-a opus dictaturii (carol II, Antonescu, comunisti)
Renasterii PNTCD prin Coposu si Ratiu ii datoram integrarea de astazi in structurile Uniunii Europene.
Decaderea PNTCD o datoram neocomunistilor care dupa 90 stapaneau toate fraiele puterii si au stiut sa infiltreze partidul cu oamenii lor lucrandu-l din interior iar dupa decesul lui Coposu punand stapanire totala si pe structurile de conducere .

Maniu s-a opus el dictaturii, dar in 1930 a comis ilegalitatea imensa de a orchestra aducerea regisorului carol 2 la putere.
Decaderea PNCD se datoreaza neancorarii in realitatea prezentului care era (si este) aceea a unei Romanii unde constiinta colectiva se vanduse demult pe jetoane colorate, a unei Romanii unde comunismul caracterelor era dorit de masele naravite si unde elitele nu mai existau (si nu exista nici in prezent), o tara locuita nu de un popor, ci de o populatie.
Raven
 
Mesaje: 28
Membru din: Vin Ian 02, 2009 12:20 am

Re: O istorie inedita (Regele Mihai, actor principal)

Mesajde Nica Leon » Mar Oct 06, 2009 3:46 pm

Raven scrie: Decaderea PNCD se datoreaza neancorarii in realitatea prezentului care era (si este) aceea a unei Romanii unde constiinta colectiva se vanduse demult pe jetoane colorate, a unei Romanii unde comunismul caracterelor era dorit de masele naravite si unde elitele nu mai existau (si nu exista nici in prezent), o tara locuita nu de un popor, ci de o populatie.


Mare dreptate aveti!
Subscriu pe deplin la cele ce ati scris mai sus.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti


Înapoi la Discutii generale, probleme semnalate, incubator de proiecte

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009