Sectorul CIVES
 
 

Revoluţia din 1989 comparativ cu alte mişcări protestatare

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Mesajde Marius » Joi Noi 13, 2008 12:46 am

alin scrie:articolul din care citati are in acelasi paragraf :
"Minerii nu s-au lăsat păcăliţi şi au început să huiduie şi să strige: "Jos Ceauşescu!". Observând că Ceauşescu făcuse spume în colţul buzelor din cauza nervilor, dar şi pentru a detensiona situaţia, Dobre a făcut un apel la calm..."

afirmatia d-voastra ca nu s-a strigat decat "Ceausescu si poporul" este un pic fortata, ca sa nu zic inexacta.


Vă rog nu-mi puneţi în seamă afirmaţii pe care nu le-am făcut. Eu n-am făcut afirmaţia că în '77 în Valea Jiului nu s-a strigat decît "Ceauşescu şi poporul", eu am spus că s-a strigat acea lozincă (pe baza articolului din ziar), fără pretenţia că ar fi unică.

La Timişoara, în '89 era de neconceput să se strige o asemenea lozincă. poate tocmai fiindcă revolta n-a început în vreo întreprindere şi nu a avut obiective salariale.

N-am înţeles totuşi părerea dv. cu privire la deosebirile pe care le-am subliniat între revoluţia din '89 şi celelalte mişcări protestatare din perioada Ceauşescu.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Joi Noi 13, 2008 12:53 am

C. Dobre scrie:Din mila si nu din vre-un respect iti redau mai jos episodul, in extenso, cu "apelul la calm" pe care-l interpretezi tu dupa cum iti convine - episod, re-repet, probat cu documente din dosarul meu la CNSAS. Iata-l. Lectura placuta si Cel De Sus sa-ti lumineze mintea pentru ca cel putin acum sa scapi de povara urii si nelinistii.


Cele relatate de dl. Dobre nu explică tratamentul special de care s-a bucurat dînsul după grevă, trimitere la "Ştefan Gheorghiu" în loc de puşcărie cum au păţit alţi lideri ai grevei.

Oricum, şi această relatare confirmă diferenţa de natură a revendicărilor între Timişoara '89 şi Valea Jiului '77. Minerii din Valea Jiului nu erau interesaţi de viitorul României şi al neamului românesc, ci strict de problemele lor salariale. Aceeaşi mentalitate au avut-o şi în 1990, şi fiindcă Ion Iliescu le-a satisfăcut pretenţiile materiale, l-au susţinut.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde C. Dobre » Joi Noi 13, 2008 1:44 am

Marius a scris:
Cele relatate de dl. Dobre nu explică tratamentul special de care s-a bucurat dînsul după grevă, trimitere la "Ştefan Gheorghiu" în loc de puşcărie cum au păţit alţi lideri ai grevei.


Acum ai lasat-o balta cu "impresia" ca chiar Ceausescu a dispus trimiterea mea la "Stefan Gheorghiu" pentru gestul cu "apelul la calm" din timpul grevei. E totusi un progres, felicitari.
Si pentru ca o tii intruna cu "Stefan Gheorghiu", iti pun o simpla intrebare, ne-incuietoare: cum explici faptul ca abia la 4 ani de la greva am fost 'gratulat' cu "tratamentul special" de "trimitere la "Stefan Gheorghiu""? Si o alta intrebare, derivativa din prima: daca trimiterea la "Stefan Gheorghiu" ar fi fost ca o 'recompensa' de ce nu am fost trimis imediat si ABIA dupa 4 ani?
Vin, acum, cu o 'avalansa' de alte intrebari: am devenit activist (sau cel putin secretar b.o.b. - asa, sa zicem, ca Emil Constantinescu) dupa terminare?; detii probe ca am scris articole laudative?; exista vre-o proba ca eu am simpatizat (nu mai vorbesc de participare) la vre-o mineriada intre lunile ianuarie si august ale anului 1990?; ce efect a avut asupra mea "Stefan Gheorghiu" care sa-ti permita sa ma incriminezi?
Citeste domnule marturia mea aflata pe topicul "Marturia domnului Dobre" aflata pe acest forum, la solicitarea dlui Ioan Rosca, unde gasesti numeroase fapte de-ale mele inainte, in timpul si dupa terminarea cursurilor la "Stefan Gheorghiu" - fapte pe care le pot proba cu martori si documente. Nu pretind sa ma feliciti pentru faptul ca "Stefan Gheorghiu" nu ma influientat cu nimic in actiunile mele, dar cel putin manifesta decenta atunci te-apuca aratatul cu degetul.
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Mesajde alin » Joi Noi 13, 2008 1:47 am

D-le Mioc, m-am referit la acest pasaj
[quote]Independent de faptul că aş fi sau nu istoric serios, articolul din "Hunedoreanul" confirmă una din observaţiile mele cu privire la diferenţa de natură a revendicărilor, între revoluţia din 1989 şi Valea Jiului '77. În 1989, încă din 16 decembrie s-a strigat "Jos Ceauşescu!". În '77, citez din articol: Ceauşescu nu a reuşit să treacă prin cordonul de mineri, fiind nevoit să parcurgă pe jos, drumul până la biroul directorului Exploatarii Miniere Lupeni, acompaniat de lozincile "Ceauşescu şi minerii!", "Ceauşescu şi poporul!".[/quote]

ati dorit sa subliniati diferenta cu lozincile care s-au strigat in 77 si cele de la Timisoara, dar articolul propus tocmai cu asa incepe:
[quote]Puţini dintre cei interesaţi să cunoască istoria recentă a ţării noastre ştiu că data când s-a strigat pentru prima dată în România "Jos Ceauşescu!" nu este 17 decembrie 1989, la Timişoara, ci 2 august 1977, la poarta II a minei din Lupeni.
[/quote]

deci, daca v-ati hotarat sa folositi acest articol, nu puteti sa o faceti doar citand partial.
sunteti de acord cu afirmatia si 'mesajul' din pasajul de mai sus din "Hunedoreanul" ?

referitor la intrebarea
[quote]N-am înţeles totuşi părerea dv. cu privire la deosebirile pe care le-am subliniat între revoluţia din '89 şi celelalte mişcări protestatare din perioada Ceauşescu.[/quote]

nu sunt de parere ca are rost sa comparam Lupeni 1977 cu Timisoara 1989.
asa cum nu mi se pare de vreun folos compararea episodului Constantin Parvulescu (Congresul XII PCR, 1979) cu iesitul oamenilor in strada in 89.

ce are rost sa comparam este cum a reactionat aparatul de partid, securitatea, la aceste amenintari in 1977, in 1987 si in 1989.
si ce a facut securitatea din,cu aceste amenintari.

problema cu `revolutia` si istoria ei este ca stim mult mai putine despre aceasta decat despre 1977 sau 1987.
de asta nu putem sa le comparam, pentru ca trebuie sa stim intai despre ce vorbim.
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Mesajde alin » Joi Noi 13, 2008 2:01 am

[quote="Marius"]

Minerii din Valea Jiului nu erau interesaţi de viitorul României şi al neamului românesc, ci strict de problemele lor salariale. Aceeaşi mentalitate au avut-o şi în 1990, şi fiindcă Ion Iliescu le-a satisfăcut pretenţiile materiale, l-au susţinut.[/quote]

D-le Mioc,
si d-voastra ati facut cursuri de jurnalism , scuzati malitia ..
poporul roman in mai 1990 l-a votat pe Iliescu cu peste 80% sa se ocupe de
``viitorul României şi al neamului românesc`` si a mai facut-o si pe urma...
iar minerii au ``votat`` si ei tot in directia aia..
eu am inteles asta in aprilie 90 si fara sa am ajutorul MAE si al FSN am iesit din ROmania, si cred ca am avut si mai putine probleme cu cererea de azil politic decat d-l Dobre, a fost mai usor de explicat.

e complicata istoria asta cand vrem s-o scriem la repezeala, precum cronicarii lui Stefan cel Mare...
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Mesajde C. Dobre » Joi Noi 13, 2008 2:21 am

Marius Mioc a scris:
Oricum, şi această relatare confirmă diferenţa de natură a revendicărilor între Timişoara '89 şi Valea Jiului '77. Minerii din Valea Jiului nu erau interesaţi de viitorul României şi al neamului românesc, ci strict de problemele lor salariale.


Ti-am mai spus ca merele nu se pot compara cu perele.

Dar pentru ca te legi acum si de revendicari (alea care au fost, bune sau rele, atat ne-a dus pe noi capul in circumstantele de atunci cand nici cei mai incercati futurologi nu au putut prevedea caderea comunismului si cand majoritatea romanilor nu indrazneau nici in soapta sa critice ceva dar sa se si mai revolte; erai mic copil atunci si daca nu ma crezi intreaba-ti parintii sau pe altii mai batrani), le gasesti mai jos si nu numai. Citeste dle Mioc, reflecteaza si poate ca vei invata si putin respect pentru istoria in sine (pentru ca tot tinzi dumneata spre statutul de istoric) chiar daca nu-i respecti pe cei care-au facut istorie, pozitiva, cred eu.

"Organizare, propuneri si dezbateri de revendicari

In jurul orei 1 dimineata (2 August), se aflau prezenti in jur de 5-6 mii de mineri grevisti. Tot in acel rastimp cineva din multime, pe motiv ca nu se auzea ce ziceau vorbitorii, a strigat sa se aduca
statia de amplificare a sindicatului minier de la mina Lupeni. Timp de aproape o ora, am ascultat la tot ceea ce vorbitorii ziceau. Mi-am dat seama repede ca nu se expunea logic si coerent, mai toti vorbitorii erau contestati si ridiculizati, iar esenta cuvantarilor se
reducea la expunerea de doleante sau nemultumiri personale, incitari la violente fizice la adresa celor vizati in luarile de cuvant (majoritatea fosti si de atunci sefi de sectoare, directori, contabili etc) si formarea unei echipe care sa plece la Bucuresti pentru negocieri cu cei de ‘sus’. Pe fondul acelui haotism, periculos si lipsit de substanta, m-am dus eu la microfon sa ma adresez minerilor grevisti. Spre deosebire de antevorbitori, iata care a fost primul meu discurs catre minerii grevisti, copiez exact din insemnarile mele fierbinti, imediat dupa greva: “Fratilor, numele meu este Dobre Constantin. Sunt nascut in comuna Galicea Mare, judetul Dolj. Lucrez, de aproape 5 ani de zile, ca miner la Paroseni. Noi toti, stim ca necazurile noastre sunt multe si grele. Dupa parerea mea, nu cred ca vom obtine vre-o rezolvare cu razbunari personale si taieri de capete fara sa fim provocati. Si totusi, trebuie sa stie toti cei care ar trebui sa aiba urechi sa ne auda, ca vom raspunde cu o violenta cumplita numai daca vom fi atacati de catre armata, militie ori securitate. Noi nu trebuie sa mergem la Bucuresti, cu jalba-n bat, pentru a ne spune pasurile. Plecarea la Bucuresti ar insemna imprastierea si dezorganizarea noastra, lucru ce ar fi pe placul celor care nu ne doresc binele. Numai uniti, organizati si aici vom lupta si obtine
rezolvarea necazurilor noastre. La gradul dispretului si nepasarii celor care ne conduc fata de problemele minerilor din Valea Jiului trebuie sa raspundem cu arma santajului industrial. Dupa parerea mea, singura metoda prin care putem forta rezolvarea revendicarilor noastre este refuzul, ferm si hotarat, de a intra in mine. Stim bine, cu totii, ca fara productia noastra de carbune tot sistemul energetic s-ar prabusi si in lant si alte sectoare ale economiei nationale. Acest potential dezastru national nu si-l poate permite nici un smecher de la municipiu, judet sau Bucuresti. Va garantez eu, cei de la Bucuresti se vor grabi sa vina aici si sa se tocmeasca cu noi pentru a ne determina sa reluam lucrul. Totul, dar absolut totul, va
depinde de noi si nu de ei. Ne vom tocmi cu ei ca la targ. Ne dai atat, intram in mina. Nu ne dai cat cerem noi, nu intram in mina. Ce ziceti fratilor, am dreptate despre tot ce v-am spus pana acum?”. Efectul primei mele cuvantari a fost
extraordinar! A urmat un torent de aplauze, aprobari si indemnuri insistente de a continua sa le vorbesc. Se mai cerea sa-mi repet numele si mina de unde am venit. Am repetat ceea ce mi s-a cerut. Mult mai tarziu am aflat ca chiar din dimineata zilei de 2 August 1977, fratelui meu (pilot de incercare la fabrica de avioane din Craiova) i se interzise-se sa mai puna piciorul pe scara oricarui avion militar iar in comuna mea natala, biroul personal de la mina Paroseni, comisariatul militar din Petrosani si unitatea militara din Tirgoviste unde facusem stagiul militar (in incinta aceleasi unitati militare au fost executati Elena si Nicolae Ceausescu) se scormonea de zor pentru date depline despre trecutul meu. Am continuat sa le vorbesc minerilor grevisti. “Fratilor, trebuie sa discutam aici necazurile care privesc pe toti minerii din Valea Jiului.
Pentru inceput, vreau sa va vorbesc doar despre 2 probleme majore care ne fac viata cumplit de grea.
In primul rand despre noua lege a pensiilor. Unii dintre noi ar putea sa spuna ca aceasta lege nedreapta afecteaza doar pensionarii cu jumatate de norma de munca, cei care urmeaza sa se pensioneze foarte curand si cei cu grade diferite de invaliditate. Nu este bine sa se gandeasca asa. Toti stim ca oricare dintre noi poate deveni invalid si ca foarte multi vor trebui sa se pensioneze in 2-3-5 ani de
zile. Mai mult, generatia tanara de mineri, aflata acum aici, cred ca intelege si vrea, spre binele ei de viitor, sa se solidarizeze cu tatii, fratii si ortacii lor mai in varsta. Iata cum, fratilor, aceasta lege abuziva si nedreapta priveste toti minerii din vale. Toti trebuie sa fim impotriva aplicarii ei. Ce zice-ti, sunte-ti de accord sa cerem sa fie anulata
aceasta lege?”. Ce mai, entuziasmul, strigatele de bucurie si aprobare si pentru prima oara scandarea prelungita a numelui meu au fost de nedescris. Imediat am realizat ca eram ascultat cu atentie, deloc contestat dar mai ales gratulat cu expresii strigate, de genul: “E copilu’ poporului!”, “Cunoaste necazurile noastre si le zice bine!”, “Lasati-l sa ne vorbeasca!”.
“A doua problema despre care doresc sa va vorbesc este
sistemul de 6 ore de lucru pe zi. Stim bine ca acest sistem de 6 ore a fost aplicat pentru scurt timp in toate minele din Valea Jiului. Va aduceti aminte ce era scris pe toti peretii? Formularea exacta era aceasta: ‘Ramane scris cu litere de
aur in istoria mineritului trecerea la sistemul de 6 ore de munca pe zi’. Ce mama dracului s-a intamplat cu acele litere de aur? S-a consultat cineva cu noi sau ne-a intrebat cineva atunci cand s-a abolit acel sistem de 6 ore? Asa cum bine stim, hotararea de anulare a acelui sistem a fost luata in sala clubului muncitoresc din Lupeni de catre o echipa de banditi de la Bucuresti impreuna cu asa numitii reprezentanti ai nostri din Valea Jiului pe motivul ca nu se puteau realiza cifrele de plan. Asadar, hotararea a fost luata prin usa din dos! Dupa logica celor care ne conduc, numai prin marirea orelor de munca se pot obtine rezultate mai bune! Uite asa am ajuns acum sa lucram ca sclavii cate 65-80 de ore pe saptamana. Dar si in aceste conditii planul nu se realizeaza si ca atare suntem ciuntiti, luna de luna, la salarii. Banditii astia care ne conduc ar vrea, daca s-ar putea, sa ne faca sa lucram cate 16-18 ore pe zi. Putem noi rabda aceasta nedreptate? Eu cred ca datorita conditiilor noastre grele de munca, meritam din plin sa lucram 6 ore pe zi. Ce ziceti, ne cerem inapoi programul de lucru de 6 ore?” Este usor de imaginat ce a urmat. A fost o mare de aplauze si strigate de apreciere l-a adresa mea. Am fost uimit sa constat ca dupa semnalul meu cu mainile deasupra capului pentru incetarea strigatelor concomitent cu
apelul “Fratilor” la microfon, se facea liniste absoluta si toti minerii prezenti erau foarte atenti la ceea ce ar fi urmat sa le spun. A fost primul semn ca eram respectat, acceptat si lasat sa-i conduc. “Fratilor, pentru a fi luati in seama si arata ca suntem puternici, organizati si hotarati in obtinerea revendicarilor noastre, haideti sa strigam impreuna, rar, tare, raspicat si
repetat, urmatoarele 2 lozici: ‘Jos cu legea pensiilor’ si ‘Vrem 6 ore’. Dupa fiecare lozinca trebuie repetat refrenul ‘Nu intram in mina’. Fiecare lozinca si refrenul trebuie repetate una dupa alta de cate 3 ori. Ascultati-ma prima data pe mine cum trebuie sa strigam. Am sa va fac semn ca mainile cand trebuie sa strigati odata cu mine”. Se facuse o liniste de mormant. Toti ochii erau indreptati catre mine.
Intr-o fractiune de secunda, mi-am zis in gand: asta este prima proba de foc, acum sau niciodata! Mi-am asezat mai bine casca de miner pe cap, am luat o mima incruntata si hotarata, am tusit de de 2-3 ori pentru a-mi regla glasul si am inceput sa strig, din toti
rarunchii si plamanii, la microfon:
“Vrem sase o-re,
Vrem sase o-re,
Vrem sase o-re,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Jos cu legea pensi-i-lor,
Jos cu legea pensi-i-lor,
Jos cu legea pensi-i-lor,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Nu intram in mi-na,
Vrem L-a acel moment, am facut semn cu mainile catre mineri sa strige odata cu mine. Ritmicitatea si schimbarile de lozinci si refrenuri au fost bine dirijate de mine, la microfon, prin accentuarea cuvintelor de inceput a fiecarei lozinci insotite de gesticulatii cu mainile. S-a strigat necontenit, din mii de piepturi, timp de aproape 20 de minute. Aveam sa aflu de la noii sositi ca strigatele noastre erau auzite foarte clar in toate cartierele mineresti din Lupeni (numitele STEFAN, CENTRAL, 80 DE CASE, BRAIA si NIVELT), Barbateni si Dealul Parosenilor. Tot atunci am primit primele indicii despre panica si groaza factorilor locali din
Valea Jiului care raportau, pentru prima oara la Bucuresti, ca ‘situatia’ nu mai putea fi tinuta sub control. Dupa acea prima demonstratie de forta si hotarare a minerilor grevisti, am invitat l-a microfon pe toti cei care credeau ca pot propune si alte revendicari care sa priveasca pe toti minerii din Valea Jiului. Apoi, m-am retras in ghereta portarului unde in timp ce i-mi consumam suplimentul
de mancare, ascultam cu o ureche l-a postvorbitorii mei si cu cealalta la tot ce-mi spunea Maniliuc Gheorghe, minerul care colecta informatii despre tot ce misca in Valea Jiului. Maniliuc m-a informat ca l-a sediile de militie era intuneric si nu se vazuse nici un militian in uniforma. In schimb, l-a toate sediile consiliilor populare luminile erau aprinse si se observa multa agitatie cu iesiri si intrari frecvente de persoane imbracate in haine
civile. Marea suspiciune mi-a fost trezita la aflarea stirii ca la acea ora tarzie de dupa miezul noptii, toate carciumile si restaurantele din Lupeni erau deschise si intesate atat cu mineri imbracati in haine murdare din subteran dar si persoane civile suspecte ce
mimau prost comportamentul obisnuit al lopatarilor. Colegul meu de taina mi-a impartasit ingrijorarea ca ceva murdar se punea l-a cale. Spre zorii zilei de 2 August am aflat ca in acele carciumi ‘discutiile’ se axau in principal pe discreditarea mea si transpunerea in practica a ideei de mergere si jeluire l-a Bucuresti. Informat l-a timp despre cele discutate in carciumi, am avut mare grija, de la microfon, sa inabus in fasa acele provocari de spargere a grevei si chiar sa impun inchiderea acelor circiumi in noaptea urmatoare. Tot in acea pauza de masa l-am rugat pe Maniliuc sa-mi faca rost de un pix si 2 coli albe de hartie (format A4) pe care am scris cu mana mea revendicarile de pana atunci si a celor care urmau sa fie propuse, discutate si aprobate de catre minerii grevisti. Acele doua ciorne originale se afla si azi in posesia mea.

Episodul sechestrarii lui Ilie Verdet si Gheorghe Pana

Dimineata, in jurul orei 11:00 (2 August), si-au facut aparitia, in fata gheretei de pe care eu le vorbeam minerilor, Ilie Verdet si Gheorghe Pana acompaniati de cativa activisti locali si de strigatul unui miner lupenar, mare si solid, cu urmatoarea fraza: “Oameni buni, dati-va la o parte si face-ti loc tovarasului Verdet. El ne cunoaste necazurile si numai el ni le poate rezolva. El este tatal nostru adevarat!”. Verdet si cu Pana s-au oprit pe ultimile trepte
ale scarii ce ducea catre microfonul de la care vorbeam. Gh. Pana se afla postat in spatele lui Verdet. Amandoi stateau sprijiniti de bara de protectie, din fier, ce inconjura terasa pe care ma aflam. Ascultau, foarte atenti, la tot ce le ziceam eu minerilor. Verdet, imbracat in costum albastru, fara cravata, de statura mijlocie, gras, cu capul descoperit, ochi albastri, parul negru lins si dat pe
spate, imi suradea cu toata fata lui parsiva de hoasca comunista si unsa cu toate alifiile ‘revolutionarismului proletar’. Gheorghe Pana, cam de aceeasi statura si parca nitel mai slab decat Verdet, acoperit pe cap cu o palarie tip vanatoresc, livid la fata, ma privea incruntat si agresiv. Cand amandoi priveau uneori spre multimea de mineri grevisti, li se citea pe fata teama si ingrijorarea.
L-am intrebat pe Verdet daca avea mandatul de a rezolva toate
revendicarile minerilor. Initial s-a codit sa zica ceva, facand pe obositul si motivand ca toata noaptea nu dormise si ca se aflase mereu pe drum. Am sesizat imediat ca vulpoiul astepta sa fie rugat cu aplauze si intampinat cu urari de bun sosit. Atunci, l-am
intrebat din nou, astfel: “Totusi, nu inteleg motivul pentru care va aflati aici!”. Au urmat o multime de huiduieli, injuraturi si aruncari cu suplimentele catre cei doi, cerindu-le sa-si explice prezenta. Activistii care-i insotisera pe Verdet si Pana s-au strecurat afara din multime si s-au facut nevazuti.
Primiti astfel, Verdet a fost nevoit sa ne spuna ca el nu avea insarcinarea de a aproba si rezolva revendicarile noastre. Zicea ca venise cu misiunea de a afla si colecta necazurile noastre urmand sa fie raportate direct secretarului general, neuitand sa precizeze ca numai presedintele tarii avea puterea decizionala de a, citez: “aprecia, aproba si rezolva necazurile” cu care ne “confruntam”. La auzul celor spuse de catre Verdet, se racnea din toate piepturile sa vina Ceausecu personal in Valea Jiului. Degeaba a incercat Verdet sa adauge ca la acel moment Ceausescu era ocupat cu, citez: “probleme urgente de partid si de stat” si ca daca reluam lucrul ne ‘garanta’ el personal ca in mai putin de o luna de zile se va intoarce in Valea Jiului cu raspuns favorabil din partea secretarului general. Partea aceea cu promisiunile lui Verdet a fost intimpinata cu multa suspiciune din partea noastra, indirjindu-ne si mai tare, prin noi huiduieli si avertismente, ca nu vom relua lucrul pana cand Ceausescu personal v-a promite, in fata noastra, rezolvarea revendicarilor minerilor grevisti. Huiduiti, injurati si bombardati cu resturi de alimente, Verdet si Pana s-au refugiat in spatele meu si
lipiti de peretele gheretei portarului ma rugau, ingroziti, sa-i apar de furia multimii. Am reluat dialogul cu minerii, zicandu-le ca aceea era dovada ca cei de la Bucuresti urmareau doar sa ne amageasca cu promisiuni si minciuni pentru a ne face sa ne reluam lucrul in subteran. Le-am mai spus minerilor ca de atunci in colo nu vom mai accepta nici un dialog cu cei de la municipiu, judet sau
Bucuresti ci doar cu Ceausescu personal. Am propus minerilor sa-i lase pe Verdet si pe Pana sa plece si sa transmita la Bucuresti cererea noastra de a discuta direct cu Ceausescu. Colegii grevisti m-au ascultat si au fost de acord sa-i lasam sa plece.
Dupa aceea m-am indreptat catre nisa din peretele gheretei cu intentia de a-i spune electricianului sa opreasca statia de amplificare, pentru racire.
Rapid am observat ca Verdet si Pana au facut un pas in fata cu intentia de a se adresa din nou grevistilor. Instantaneu am renuntat sa-i fac semn electricianului sa opreasca statia de amplificare, fara a visa pentru o clipa despre ce avea sa urmeze.
Verdet se afla in fata microfonului, gata sa se adreseze minerilor, iar langa el Gh. Pana, incruntat si cu mainile in solduri, scrutand multimea.
Urmatorul gest a lui Verdet a fost extrem de provocator, periculos si volatil. Parca-l vad si azi in fata ochilor pe Verdet ‘viteazul’, miscandu-si ambele maini, intinse paralel in fata, inspre dreapta si stanga si adresandu-se minerilor astfel, citez exact: “Uite ce e tovarasi, membrii de partid sa se grupeze la stanga si nemembrii de partid la dreapta”.
Pentru cateva fractiuni de secunda am ramas blocat si uluit la acel gest inconstient si profund provocator.
De data aceasta am avut de-a face cu ceva foarte asemanator jocului mortal dintre pisici si soareci. Nu numai ca cei doi erau injurati masiv, colorant si amenintati cu pumnii ridicati deasupra capului, dar s-a trecut imediat la punerea in practica a intentiilor de linsare prin apeluri catre cei din fata gheretei, de ai trage de picioare jos in multime cu sarme metalice transformate ad-hoc in carlige, cordoane si masti de gaze cu roluri de lasouri si chiar securi. Altii, furisindu-se tiptil pe scara ce ducea spre platforma unde ma aflam eu si cei doi, incercau sa-i apuce de haine. Se incerca, chiar de pe platforma de deasupra gheretei, sa-i prinda pe cei doi de gat cu laturi facute din curelele pantalonilor.
Constient ca linsarea celoi doi politruci ar fi fost urmata de un
adevarat razboi civil, cu maceluri de-o parte si de alta in taberile beligerantilor, am intervenit curajos, rapid si hotarat. I-am tras pe cei doi in spatele meu si i-am lipit de zidul gheretei pentru a nu fi apucati de picioare, am impins cu mainile pe cei care se furisau pe scara, am smuls cateva curele-lat din mainile celor aflati pe partea de deasupra gheretei si am reluat apelurile microfonice disperate
de calmare a spiritelor setoase de razbunare. Am folosit din plin si tactica de descretire a fruntilor celor hotarati sa se razbune, cu urmatoarele fraze adresate multimii: “Uitati-va la ei cum arata si cum tremura ca varga de frica” (Verdet si Pana erau lipiti ca hartia de peretele gheretei, le tremurau vizibil picioarele, aveau capetele acoperite cu mainile si se inghesuiau vartos unul in altul), “Le-ajunge lectia asta pentru tot restul vietii lor” si in final, razand cam
fortat si rugator, am adaugat “Lasati-i fratilor ca s-au pisat si cacat pe ei de frica” (intr-adevar, la picioarele celor doi se formase un lichid care le inconjura talpile pantofilor). L-a auzul ultimei mele afirmatii, toti au inceput sa rada. Si pentru a le arata colegilor
grevisti ca cei doi nu vor scapa nepedepsiti, pedaland si pe necesitatea de a ne folosi de ei, le-am propus sa fie de acord sa-i tinem ostatici pana la sosirea lui Ceausescu la Lupeni. Toti au fost de acord cu mine.
Personal i-am insotit si inchis, pe cei doi, in ghereta portarului. Tot atunci i-am instruit pe Maniliuc Gheorghe si alti 6 ortaci, alesi de el, sa-mi urmeze cu stritete urmatoarele instructiuni:
- sa-i tina inchisi si sa-i pazeasca pentru a nu scapa;
- sa-l excorteze numai pe Verdet la posta locala din Lupeni pentru a lua legatura telefonica cu Ceausescu;
- sa stea lipit de Verdet si sa asculte la tot ceea ce acesta vorbea cu Ceausescu;
- i-am cerut lui Maniliuc sa ma informeze imediat despre tot continutul convorbirilor dintre Verdet si Ceausescu;
- sa-i excorteze la WC-ul din incinta minei din Lupeni, nu impreuna ci numai unul cate unul;
- sa-i hraneasca pe cei doi numai cu apa.
In interiorul gheretei portarului, m-am adresat lui Verdet si Pana cu urmatoarele cuvinte, citez: “Sunteti doi excroci batrani care ati venit aici doar cu misiunea de a ne dezbina si imprastia. Ati crezut ca va merge! Sunteti norocosi ca inca mai aveti suflare”. Atunci Verdet mi-a spus ca el si Pana au gresit si chiar mi-a multumit ca i-am scapat de la moarte. Taindu-i vorba, i-am cerut lui Verdet sa-i
comunice lui Ceausescu ca numai cu el vream sa discutam despre problemele noastre. Verdet a promis, de fata cu Maniliuc si echipa lui de paza si escorta, ca va raporta secretarului general despre hotararea noastra de a nu relua lucrul in subteran pana nu vom sta de vorba cu el personal. In final i-am avertizat pe cei doi sa nu indrazneasca sa scape de sub paza colegilor mei si ca vor fi eliberati numai dupa ce vom avea certitudinea ca Ceausescu v-a veni la Lupeni.
Din acel moment si pana in jurul orei 6:30 din dimineata zilei de 3 August 1977, cand cei doi au fost eliberati din mainile noastre, personal am mai avut un singur contact direct cu Verdet si Pana, atunci cand am primit informatia ca forte militare inconjurasera Valea Jiului.
In tot timpul detentiei celor doi in ghereta portarului, acestia au putut auzi foarte clar despre tot ceea ce se cuvanta si manifesta.
Ilie Verdet a fost excortat o singura data la PTTR-ul local si de doua ori la Consiliul Popular din Lupeni de unde a vorbit telefonic
cu Bucurestiul. La prima convorbire telefonica, Verdet a raportat ca libertatea lui de miscare era, citez: “foarte limitata” si ca situatia nu mai putea fi tinuta sub control. A doua oara Verdet a vorbit cu Bucurestiul si cu generalul de securitate Macri aflat la Petrosani. Abia la a treia convorbire telefonica (in jurul orei 2:00 din dimineata zilei de 3 august) Ceausescu a transmis lui Verdet sa ne asigure ca in jurul pranzului (3 august) v-a sosi, citez: “in mijlocul minerilor care doresc sa discute cu mine”.

Povestea iluzorului Comitet de Greva

Din nefericire, pana in jurul orei 12:30 dupa amiaza (2 august), atunci cand i-am sechestrat pe Verdet si Pana, toti postvorbitorii mei au continuat sa cada in aceeasi capcana a discursurilor incoerente ce vizau, aproape exclusiv, sfera nemultumirilor personale si insotite de indemnuri l-a razbunari immediate. Agresivitatea grevistilor a fost accentuata si de modul in care unii activisti locali si centrali au ‘dialogat’ cu grevistii. Aproape ca se ajunsese din nou la situatia haotica de dinaintea primei mele cuvantari. Numai prin interventiile mele autoritare (sustinute puternic de majoritatea minerilor grevisti prezenti) s-au putut scurta acele discursuri si tempera setea de razbunari. L-a timpul si data mai sus citate, se aflau prezenti in jur de 25000 de mineri
grevisti ocupand mari spatii din afara portii 2 (drumul catre poarta principala, aproape jumatate din drumul care pornea din dreptul portii 2 catre sediul militiei orasului Lupeni si toata strada care lega poarta 2 de centrul orasului Lupeni) si incinta minei din jurul portii 2 (pe drumul ce lega poarta 2 de atelierul de reparatii, pe depozitele de lemne si pe spatiul din spatele gheretei portarului).
Cei mai descurcareti, pentru a auzi si vedea mai bine cine se afla si vorbea la microfon, isi gaseau locuri ‘privilegiate’ pe garduri, in copaci, pe stalpii de telegraf si chiar pe partea de deasupra gheretei portarului.
Mai mult de trei sferturi din cei prezenti, in special cei aflati intre mijocul si marginile multimii, se plangeau, strigand frecvent, ca nu se auzea ce se zicea l-a microfon. Acest lucru se datora faptului ca
statia de amplificare, existenta atunci, era de joasa capacitate si amplificare (se incalzea repede fiind nevoie de lungi pauze pentru racire) si ca existau doar doua difuzoare instalate in fata portii.
In acea situatie disperata, mi-a venit ideia salvatoare de aducere a
statiei de amplificare de o mai mare capacitate a clubului muncitoresc din orasul Lupeni, aflat l-a mica distanta de locul unde demonstram. S-a trecut rapid l-a punerea in practica a ideei mele. Operatiunea a durat mai putin de o ora. In plus s-au instalat circa 20 de difuzoare, raspindite peste tot deasupra multimii, si doua microfoane adecvate pentru vorbitori. Probele initiale de microfon au indicat, foarte clar, ca se auzea pana dincolo de marginile multimii.
Constient de posibilele repetari periculoase si provocatoare descrise mai sus, devierea de l-a sensul, scopul si motivatiile prezentei minerilor grevisti si profitand de ‘noua’ tehnologie am reluat munca de sisif de aducere a marii multimi de mineri sub control. Bazat pe respectul si autoritatea morala, deja recunoscute de majoritatea celor prezenti, si pentru a nu se mai repeta reculurile precedente am propus spre aprobarea minerilor grevisti urmatoarele:
- sa nu se mai permita nici unui activist local sau central sa vorbeasca la microfon;
- hotararea de a nu relua lucrul pana cand Ceausescu personal v-a promite de la acel microfon rezolvarea tuturor revendicarilor noastre;
- sa ne organizam pe sectoare si exploatari miniere si sa se prezinte langa mine cate 2 reprezentanti alesi din fiecare mina
pentru a forma un comitet de greva care sa conduca;
- toti reprezentantii propusi si alesi sa se prezinte multimii, l-a microfon, cu numele si prenumele, locul nasterii, de cand lucreaza in subteran, locul de munca si ce munci indeplineau;
- sa vorbeasca l-a microfon numai reprezentantii alesi;
- reprezentantii alesi sa colecteze toate propunerile revendicative,
scrise pe biletele sau coli de hartie, venite din multime;
- sa se dea citire la microfon numai la acele propuneri care priveau pe toti sau majoritatea minerilor din Valea Jiului;
- un reprezentant din comitetul de greva sa colecteze, intr-o sacosa, toate doleantele personale venite din multime si sa raspunda de ele pana la inminarea lor lui Ceausescu;
- trierea propunerilor revendicative si doleantelor personale sa fie facuta de catre reprezentantii din comitetul de greva;
- lista finala a revendicarilor sa fie citita repetat, la telefon, si exersata mereu de catre noi toti impreuna, prin strigari protestatoare.
Toate cele propuse de mine au fost primite cu mare entuziasm si bucurie.
Cand s-a trecut la propunerile si alegerile de reprezentanti ai comitetului de greva, a iesit un adevarat haos generalizat. Au fost o multime de propuneri si contrapropuneri, contestari, ridiculizari si autopropuneri tratate cu huiduieli si strigari rautacioase. Toti alesii si autoalesii pareau ca aveau cusururi. Exemple de reprosuri: “Nu ne reprezinta!”, “Uite domne’ cine se gasi!”, “Nu-l cunoaste nimeni. Jos cu el!”, “Asta se avea bine cu fostul director …” etc. Se adauga faptul negativ ca mai toti, propusi si autopropusi, evitau sa-si spuna numele si locul de munca. Cei mai vehement contestati au fost 2 autopropusi de la mina Lupeni, unul pe numele de Crisan iar celalalt minerul care anuntase sosirea lui Ilie Verdet cu strigarea ca el (Verdet) era, citez: “tatal nostru adevarat”. La extrema cealalta (cel mai putin contestat) a fost un sef de brigada de la mina Uricani. Acesta din urma mi-a soptit ca se numea Gradinaru Constantin si ca la chemarea mea, prin cei trimisi de mine, a organizat si condus minerii din Uricani catre mina din Lupeni. Dar si despre Gradinaru mi se spusese ca desi era intr-adevar sef de brigada la mina Uricani avea totusi cusurul ca era membru al comitetului judetean de partid, Hunedoara si ca era un foarte infierbantat adept al variantei de a se forma un comitet care sa plece la Bucuresti cu jalba-n bat. Pe fondul acelei mascarade
jenanta, ridicola si provocatoare (vezi autopropunerea omului lui Verdet), am fost surprins cand un grup din multimea din fata portii a inceput sa strige, repetat si insistent, ca numai eu sa le vorbesc si sa-i conduc. Vocile acelui grup s-au amplificat masiv, cerandu-mi insistent sa fiu de acord cu cererea lor. Mai cereau ca nimeni sa nu se mai afle langa mine sau in apropierea mea. Chiar si cei care se
aflau pe lateralele terasei de la nivelul unde ma aflam eu si pe treptele scarii care duceau spre microfoane au fost nevoiti sa se retraga in multime din cauza protestelor generale. Convinsi si increzatori ca numai eu ii puteam organiza, conduce si reprezenta interesele, practic intreaga masa de mineri grevisti nu mai suferea pe nimeni in apropierea mea. Sigur ca nu mi-a placut noul curs, mai mult impus decat propus, dar n-am avut de ales. Din acel moment am reluat controlul total asupra grevistilor, devenind conducatorul lor unic, ales si deloc contestat.
Aceasta este povestea reala despre comitetul de greva. Repet, cu alte cuvinte, la initiativa mea comitetul de greva a existat
numai in faza de propunere dar niciodata nominalizat si
materializat din pricinile aratate mai sus.

Ales si investit cu puteri absolute, am reluat munca de organizare si de selectare, dezbatere si aprobare a propunerilor revendicative. De aici si pana l-a sosirea lui Ceausescu, numai eu m-am adresat minerilor grevisti de la microfoanele instalate pe terasa de la mijlocul gheretei de paza a portii nr. 2 de la mina Lupeni.
Toate doleantele cu caracter personal le-am colectat in doua plase, de material plastic, pe care personal le-am dat in pastrare unui miner parosenean cu indicatia sa fie inmanate lui Ceausescu.
Revendicarile propuse, dezbatute si aprobate au fost supuse, continuu si repetat, pana la aparitia lui Ceausescu in mijlocul nostru, aceluiasi intens exercitiu de forta si hotarare prin strigarea lor tare si l-a unison si intercalate cu refrenul obsesiv “Nu intram in mi-na”.
Continutul si forma finala a revendicarilor minerilor grevisti au fost dactilografiate in trei exemplare de hartie (format A4). Exemplarul, citit de mine la microfon, l-am inmanat lui Ceausescu. Al doilea exemplar a fost inmanat lui Ilie Verdet, de catre mine, in dimineata zilei de 3 august, aproximativ orele 6:30. Eu am pastrat si continui sa pastrez al treilea exemplar al revendicarilor impreuna cu ciornele a doua coli de hartie format A4.

Dactilografierea listei de revendicari

In jurul orei 4:00 dimineata, din data zilei de 3 august 1977, am cerut lui Maniliuc sa gaseasca 15-20 ortaci de incredere si impreuna cu ei m-am deplasat l-a sediul Primariei din Lupeni
pentru a dactilografia lista revendicarilor finale ce fusesera initial dezbatute, aprobate si strigate pana atunci de catre toti minerii grevisti.
Aveam nevoie de cineva care stia sa dactilografieze.
In sediul primariei din Lupeni am surprins un grup de activisti (doisprezece l-a numar) locali, de l-a municipiu si judet, care, luati prin surprindere si foarte speriati de prezenta noastra, au inceput sa strige sa nu-i omoram ca erau toti, citez: “fii din popor” si aveau copii. L-a auzul acelor vaicareli, eu si colegii mei am izbucnit in ras si chiar i-am intrebat pe activisti, pe ce se bazau cand afirmau acele acuzatii l-a adresa noastra?
Pe unul dintre ei l-am recunoscut imediat – era activistul judetean,
Gheorghe David, acela care ma ‘sfatuise’, cu 1 an de zile mai devreme, sa depun munca voluntara daca doream sa primesc aragaz si sa ma ‘restabilesc’ in ochii tovarasilor de la primaria din Vulcan.
Altul, mai vanjos si ‘curajos’ ce parea ca era mai marele celor de acolo, mi-a ‘replicat’, citez: “Cum sa nu ne speriem cand intrati peste noi, fara sa vi se permita, incruntati, murdari pe fata si cu securile in maini? Pai ce, asa se intra intr-o institutie a statului si partidului?” Inainte de a raspunde ‘indraznetului’, colegii mei au inceput din nou sa rada si sa-i injure vartos. M-am intors catre ortaci si le-am facut semn sa pastreze liniste pentru ca, zicandu-mi in gand, mi se pusese ‘pata’ de a le da o lectie acelor fatarnici ‘din popor’.
Simteam ca ortacii abia asteptau sa auda ce aveam sa le zic activistilor.
Teatral, mi-am incrucisat mainile l-a piept, mi-am indepartat putin picioarele, mi-am dat casca de miner pe spate, mi-am inclinat putin capul in partea stanga si cu un zambet ironic in coltul gurii am inceput sa-i privesc insistent in ochi, pe fiecare dintre ei, fara a scoate vreun cuvant. ‘Tortura’ psihologica cu tacerea si privitul in ochi a durat aproximativ 2-3 minute pana cand fiecare dintre ‘tovarasi’ si-a lasat privirea in jos. Abia atunci am inceput sa le zic: “Si ce-ati fi vrut ma sa facem pentru a nu va speria? Sa ne spalam
pe ochi, sa ne schimbam hainele si cu umilinta sa ne inscriem in audiente? Voi nu auziti si vedeti ce este afara? Cere-ti sa fiti respectati pentru ca ati fost cacati din popor dar nu spune-ti ca v-ati cacat in nasul poporului! Nu va este rusine sa ne acuzati de omor? Noi suntem cei care va acuzam ca ne-ati omorat cu munca
si foametea”. M-am incruntat, m-am apropiat l-a un pas departare si am intrebat pe fiecare, in parte: “Tu, spune-ti numele, functia si motivul pentru care te afli aici”. Unsprezece dintre ei s-au declarat activisti de l-a municipiu si judet si ultimul ca fiind lt-col de l-a securitatea judeteana. Toti au declarat ca doreau sa discute despre organizarea primirii lui Ceausescu la Lupeni. Abia atunci le-am spus ca aveam nevoie de o masina de dactilografiere si un dactilograf pentru a fi batute la masina revendicarile noastre. Asa cum ma asteptasem, ticalosii au inceput s-o scalde, vaicarandu-se ca la acea ora, cu noaptea-n cap, toate masinile de scris se aflau inchise in dulapuri si ca cheile se aflau acasa, la secretara
consiliului popular. M-am intors catre ortaci, am ras, le-am facut cu
ochiul si le-am zis: “Astia se cred destepti si pe noi ne i-au drept prosti”. Atunci colegul meu, Maniliuc Gheorghe, mi-a zis: “Ne-a Dobre, ce rabdare ai! Astia, nici morti, nu vor sa coopereze. Stiu numai de frica! Daca ma lasi pe mine sa fut un pumn in dulapurile astea, toate masinile de scris vor cadea pe jos”. L-am linistit pe Maneliuc, zicandu-i: “Nu este bine Gheorghe sa folosim forta pentru ca dupa terminarea grevei tot ei sau altii ca ei or sa continue sa ne conduca. Astia sunt atat de parsivi incat dupa plecarea noastra se vor da cu capetele de ziduri, vor scoate certificate medicale si ne vor actiona in judecata pe motiv ca am vrut sa-i omoram. Pot chiar raporta imediat la Bucuresti sa se anuleze venirea presedintelui la Lupeni pe motiv ca suntem batausi si ucigasi”. M-am intors imediat catre activisti si le-am spus, pe acelasi limbaj ‘muncitoresc’ folosit adesea de ei: “Nu fiti prosti ba! Nu vedeti ca e groasa? Vine sau nu vine masina si dactilografa?”. Dupa ce s-au ‘consultat’ rapid prin priviri chiorase si viclene (aproape toti priveau rugator catre Lungu, seful lor mai mare) au hotarat sa ne ‘ajute’. Intorcand-o ca la Ploiesti, unul dintre ei a inceput sa murmure parsivesc ca ‘parca’ tinea el minte ca cheia de la dulapul cu masinile de scris se afla inca in unul din sertare si in acel caz ‘probabil’ ca si una din secretare sa fi stat in sediu, de serviciu peste noapte. In sfarsit, dintr-un birou alaturat a aparut o dactilografa, posomorata si incruntata, cu o masina de scris in
brate. Dactilografa a asezat masina de scris pe masa si si-a tras un scaun pe care s-a asezat, tinand capul in jos si privind pe furis cand la ‘tovarasi’ (parca cersind dezvinovatirea), cand la noi (suparata si incruntata). M-am postat in partea dreapta a dactilografei, mi-am scos ciornele din dosul hainei si am inceput
sa-i dictez revendicarile consemnate de mine.
Inainte de a pleca din sediul Consiliului Popular din Lupeni, i-am avertizat pe activistii prezenti sa parasesca imediat acel sediu si sa transmita la Petrosani si mai sus ca orice incercari de organizare a primirii presedintelui tarii la Lupeni cu surle si turle, vor fi inabusite in sange. Toti activistii prezenti acolo au parasit imediat sediul primariei in huiduielile, ghionturile si scuipaturile colegilor, fiind si escortati pana la iesirea din Lupeni.

Iata textul intreg al listei de revendicari.

NOI, MINERII GREVISTI DIN TOATA VALEA JIULUI, PRIN
REPREZENTANTUL NOSTRU ALES – DOBRE CONSTANTIN, CEREM SI NU RUGAM SA NI SE SATISFACA URMATOARELE REVENDICARI

1. Anularea, imediata si neconditionata, a noii legi a
pensiilor de asigurari sociale de stat.
2. Incepand cu ziua de maine, sa se decreteze program de
6 ore de munca pe zi pentru toti minerii din bazinul
carbonifer al Vaii Jiului.
3. Sa nu se lucreze in subteran mai mult de 36 de ore pe
saptamana calendaristica.
4. Trecerea la sistemul de 36 de ore de munca pe
saptamana sa nu fie insotita de diminuarea salariilor
de baza a muncitorilor din subteran.
5. Reevaluarea si reasezarea planurilor de productie in
conformitate cu posibilitatile concrete din fiecare
exploatare miniera din Valea Jiului.
6. Eliminarea angajamentelor politice de suplimentare a
planurilor de productie.
7. Marirea planurilor de productie sa fie realista si direct
proportionala cu performantele si randamentele a noilor
tehnici si tehnologii miniere si cu imbunatatirea
conditiilor sociale si de trai ale muncitorilor din
subteran.
8. Sa se acorde echipamente de protectie (casti, cizme si
salopete) din 3 in 3 luni.
9. Toti functionarii si personalul TESA, din intregul bazin
minier, sa nu mai fie platiti din realizarile de productie
ale muncitorilor din subteran.
10. Eliminarea totala a penalizarilor salariale.
11. Crearea de locuri de munca pentru sotiile si fiicele
minerilor.
12. Minerii sa beneficieze de bilete cu pret redus in
statiunile de tratament.
13. Plata certificatelor medicale sa nu mai fie conditionata
de aprobarea si semnaturile secretarilor de partid si a
presedintilor de sindicat din exploatarile miniere.
14. Eliminarea obligativitatii muncii voluntare pentru
obtinerea de aragaze, garsoniere si apartamente.
15. Suplimentarea fondurilor de investitii pentru
constructii de noi locuinte pentru mineri.
16. Construirea de noi spitale si magazine de aprovizionare
cu alimente in toata Valea Jiului.
17. Eliminarea cartelarii alimentelor.
18. Aprovizionarea continua si din belsug a Vaii Jiului cu
produse agro-alimentare.
19. Eliminarea intreruperilor de apa calda si rece din
locuintele minerilor.
20. Suplimentarea numarului de aragaze in Valea Jiului.
21. Demiterea Ministrului Minelor, a primarilor din Valea
Jiului si schimbarea conducerii C C de la Petrosani, a
exploatarilor miniere, precum si secretarii de partid si
presedintii de sindicat din unitatile miniere.
22. Sa se transmita in direct, la radio si televiziune, toata
demonstratia grevista a minerilor.
23. Nici un grevist sa nu fie arestat, anchetat sau
persecutat in urma mitingului grevist de la Lupeni.

Cand am inmanat lui Ilie Verdet unul din exemplare, continand acele revendicari, acesta impreuna cu Gh. Pana se jeluiau ca modul de exprimare era jignitor si ca cererile noastre erau
adresate, citez: “de pe pozitii de forta si beligeranta”. Le-am spus-o franc, lui Verdet si Pana, ca nu doream sa schimbam nimic si ca trebuiau sa se multumeasca cu faptul ca erau inca teferi si eliberati din mainile noastre. Le-am repetat acelasi avertisment, dat mai devreme activistilor izgoniti din sediul primariei din Lupeni.

Armata, militia si trupele de securitate masate la
marginea Vaii Jiului

La circa 3 ore de la sechestrarea lui Ilie Verdet si a lui Gheorghe Pana, Maniliuc mi-a facut semne disperate sa cobor de pe terasa gheretei pentru ami comunica ceva urgent. Motivand ca doream sa iau o pauza scurta, am coborat de pe ghereta si l-am urmat pe Gheorghe Maniliuc in ghereta portarului. In ghereta, langa usa, ma aflam eu si Maniliuc iar la extrema opusa erau Verdet si cu Pana. Extrem de agitat, Maniliuc mi-a soptit la ureche ca doar ce primise informatii certe ca efective de militie, armata si trupe de securitate
erau masate intre localitatea Sadu si intrarea in defileul Jiului si de
partea cealalta a Petrosaniului in apropierea comunei Crivadia. Maniliuc mi-a mai spus ca erau si bariere de militie si securitate care controlau intrarea si iesirea din Valea Jiului. L-am intrebat pe omul meu de taina daca era absolut sigur de ceea ce-mi spusese. Maniliuc mi-a raspuns ca era 100% sigur de ce-mi relatase si chiar m-a pus in tema cu modul cum repartizase oamenii de supraveghere. Dupa spusele lui, doua echipe a cate 3 mineri devotati s-au aflat permanent la panda pe cele doua trasee de intrare in Valea Jiului. Cand au detectat barierele de filtraj si trupele de interventie, doi din fiecare grupa de supraveghere au ramas pe loc, in locuri ascunse de observatie, iar cel de-al 3-lea din fiecare grupa (soferii de automobile) s-au deplasat rapid la Lupeni pentru a ne informa. Maniliuc a adaugat ca mesagerii proaspetelor informatii se aflau cu masinile stationate pe marginea parcului central din Lupeni, asteptand instructiuni.
In timpul conversatiei, pe soptite, dintre mine si Maniliuc cei doi politruci ne priveau atenti si cu urechile incordate pentru a detecta despre ce vorbeam. Atunci le-am spus celor care pazeau usa gheretei pe dinafara (erau cei 6 mineri alesi mai devreme pentru paza celor sechestrati) sa nu permita, sub nici un motiv, nimanui sa intre. Revenind in ghereta, eu si Maniliuc, am inceput sa-i chestionam si amenintam pe sechestrati. Mai precis eu am
chestionat iar Maniliuc i-a amenintat pe amandoi si usor agresat fizic doar pe Verdet. Am dorit sa aflu de la cei sechestrati ce stiau despre interventia militara din Valea Jiului si in special daca operatia de reprimare fusese planuita anterior sosirii lor la Lupeni.
Initial, cei doi perversi politruci au refuzat cu inversunare sa recunoasca ca ar fi avut vre-o cunostinta despre chestia cu reprimarea grevei prin forta si chiar ne-au testat naivitatea de ai lasa liberi pentru a se, citez pe Verdet: “adresa direct comandantilor unitatilor militare”. Nervos si nemairabdand
minciunile celor doi, Maniliuc s-a repezit la Verdet, la apucat de gat, la trantit de zid de cateva ori dupa care, tinandu-l in aer si aproape sugrumandu-l i-a suierat in fata, citez: “Mezaii mati de porc! Te omor pe loc daca nu spui tot ce stii!”. Abia la acel moment, Verdet si Pana s-au confesat despre ce stabilisera inainte. Se stabilise ca daca ei vor fi retinuti sau batuti de catre mineri sa se treaca la reprimarea prin forta a grevei. Chestionati despre modul cum fortele militare ar fi stiut de sechestrarea lor,
Verdet a spus ca la prima convorbire telefonica cu Ceausescu a dat
de inteles ca avea libertatea de miscare limitata si ca simpla lor neaparitie la municipiul de partid din Petrosani ar fi insemnat semnalul de reprimare prin forta. Atunci am luat hotararea de al forta pe Verdet sa vorbeasca din nou cu Bucurestiul si sa transmita urmatoarele:
- ca am aflat deja despre actiunile de reprimare ce urmau sa aiba loc;
- ca daca fortele militare nu se vor retrage imediat vom trece de indata la masuri extreme de dinamitare a minelor si cladirilor administrative, a sediilor consiliilor populare, militiei si securitatii din Petrosani si in special prinderea si omorarea activistilor de partid, stat si sindicat;
- ca acum vom avea grija sa ne vindem foarte scump pielea neezitand nici-o clipa sa retezam cat mai multe capete inainte de a fi rapusi de gloante si baionete.
Maniliuc mi-a intarit spusele cu amenintarea directa la adresa celor doi politruci, citez: “Eu voi fi primul care voi spurca securea asta cu sangele vostru”.
Ingroziti de amenintarile noastre, Pana si Verdet au fost nevoiti sa coopereze cu noi.
Pazit si escortat la Consiliul Popular din Lupeni, Verdet a avut a
doua convorbire cu Ceausescu si cu Macri, general de securitate aflat deja in Petrosani. De data aceasta Verdet si-a jucat atat de bine rolul incat la scurt timp dupa acele convorbiri telefonice, am primit informatii, verificate personal de catre Maniliuc, ca practic barierele si toate trupele de interventie au fost retrase.
In dimineata zilei de 3 august au aparut in Valea Jiului 16 TIR-uri incarcate cu alimente de tot felul si distribuite in toate unitatile de alimentatie publica si in special la Lupeni. Acea ‘generozitate’ cu produse alimentare a fost o alta manevra, ‘pasnica’ de data
aceasta, de spargere a grevei prin efectul bulucirii minerilor grevisti catre unitatile alimentare. Deja calit in lupta de contracarare a provocarilor de orice fel, am avut grija si de aceasta data de ai persifla, de la microfon, pe provocatori si constientizandu-i pe grevisti despre faptul ca, citez: “noi nu putem fi cumparati cu niste carnati si salam aruncati ca la caini”. Si pentru a fi sigur ca nimeni nu se va lasa amagit de acea ultima provocare am propus ca magazinele de alimentatie sa fie inchise pana la plecarea lui Ceausescu din Lupeni. Grevistii m-au ascultat
si aprobat si de aceasta data.

Descrierea starii mele de spirit si ce ganduri m-au framantat in preajma sosirii lui Ceausescu.

Copiez exact din insemnarile mele fierbinti. Traiesc si acum aievea despre tot ce am simtit atunci. Aproximativ cu doua ore inainte de aparitia lui Ceausescu, Maniliuc mi-a adus de mancare parizer, rosii si paine, toate absolut proaspete. Chestionandu-l pe Maniliuc de unde si cum procurase mancarea atat de proaspata, acesta mi-a spus ca el personal a procurat-o direct de la piata(rosiile), painea de la fabrica de paine aflata pe strada ce ducea la gara din Lupeni iar parizerul de la un magazin alimentar aflat pe aceeasi strada cu fabrica de paine. Inainte de a ma apuca sa mananc, Maniliuc a avut grija sa guste el mai intai din toate cele aduse motivandu-si gestul, citez: „nu sunt sigur ca n-au otravit-o. Mata sa incepi sa mananci dupa vre-o zece minute numai daca eu nu voi simti ceva necurat la burta. Daca eu voi fi otravit, mezaii mami lor, las cu blestem sa ma razbuni nea Dobre asa cum si eu as face moarte pentru mata”. Intrebandu-l, cam in gluma, pe cine ar fi preferat mai intai sa ma razbun, Maniliuc a reactionat imediat, fara ezitare, citez: „Sa incepi cu Ceausescu si sa nu te lasi pana nu termini pe
cel din urma care-l insotesc. Numai de la Ceausescu si ai lui ar putea sa vina otravirea, daca matale o sa vezi ca mor de otrava. Hacuirea lor, nea Dobre, s-o faci cu securea asta, mezaii mami lor”. Maniliuc nu glumea. I-am jurat devotatului meu om de taina ca-i voi duce la indeplinire blestemul in cazul ca el v-a fi otravit. Am fost extrem de impresionat de neezitantul grad suprem de sacrificiu a lui Maniliuc pentru mine. Dupa ce Maniliuc m-a asigurat ca nu are nimic necurat la stomac am inceput sa mananc. Aproape de sfarsitul mesei, observand ca nu ziceam nimic si nu priveam
catre el, parca intrasem in transa, Maniliuc m-a intrebat, citez: „La ce te gandesti, mata, nea Dobre?”. Intr-adevar, gandeam profund la diferite posibile scenarii de comportamet ale lui Ceausescu si modalitati de targuiala cu el pentru a-l determina sa aprobe revendicarile noastre. Eram obsedat de ideea ca una sau mai multe din revendicarile noastre ar fi putut fi respinse. Nu se poate, imi ziceam in gand, nu v-a indrazni el (Ceausescu) sa ne refuze
ceva pentru ca nu v-a avea incotro. Doar organizasem si
instruisem minerii protestatari cum sa se manifeste daca ni se v-a refuza ceva. In timp ce meditam la gandurile de mai sus, Maniliuc m-a socat cu urmatoarea intrebare, citez: „Ti-e frica lu mata, nea Dobre, de Ceausescu si ai lui?”. Am inceput sa rad asigurandu-l pe credinciosul meu pazitor ca eram cat se poate de linistit si ca nu aveam nici-un complex de frica. Curios sa aflu cum de i-a venit sa ma intrebe asa ceva, Maniliuc mi-a raspuns, citez: „Sa nu te superi pe mine, nea Dobre, da mata esti destul de plapand si zlab. Nici nu cred ca mata stii sa te bati sau sa rezisti la bataie ca noi astia. Sa nu-ti fie frica pentru ca la ce-a mai mica figura catre mata, ii facem una cu pamantu pe toti. Sunt ca iepurii de fricosi. N-ai vazut mata ca Verdet, ala de la dreapta lu Ceausescu, sa cacat pe el de frica.” Apoi, razand si plin de demnitate, a continuat, citez: „Eu nu m-as caca sau pisa pe mine chiar daca m-ar jupui de viu. Mi-as tine pisatu in basica si cacatu in matu gros, eu de rusine nu m-as face!” Am continuat dialogul cu Maniliuc zicandu-i, citez: „Cand v-a sosi Ceausescu nu ma voi lasa impresionat de faptul ca el este seful statului. Voi incerca sa mi-l imaginez ca pe orice om de rand fara functiile pe care le are si chiar (razand) il voi dezbraca cu privirea sa vad daca apare la fel ca noi”. Maniliuc, in stilul lui caracteristic, original si mineresc m-a completat, citez: „Pai cum sa arate, nea Dobre, trebe sa aibe pisatoare si cacatoare. N-are cum sa arate ca muierile”. Devenind grav si batandu-se pe frunte cu
degetul aratator de la mana stanga, colegul meu grevist a continuat, citez: „Treaba este ca nu stim ce-o avea la doxa”. Apoi mandru, foarte magulitor si incercand sa ma incurajeze a adaugat, citez: „Nu ne e frica noua cu mata. Ti-aduci aminte ce bascalie ai facut de aia de la primarie cand ne-am dus sa ne scriem ofurile? Daca Ceausescu v-a fi belit la minte ca aia de la primarie, il bagi repede in cizma si noi te vom sprijini cu securile pe sus si cu strigarea „nu intram in mina” asa cum ne-ai indemnat mata. Noi stim cum sa-i belim pe banditii astia la o adica, numa mata sa ai
grija sa nu te lase genunchii or sa dai in ragusala. Zau ca ar trebui sa mai inghiti cateva oua crude. Hai ca te tiu eu de nas ca sa nu te strambi prea rau or sa ai vro lesuiala, ca esti tare plapand.” La finalul discutiei intre patru ochi si parca nu suficient de convins ca m-a incurajat destul, Maniliuc m-a imbratisat si batandu-ma usor cu palma pe spate mi-a soptit rar si apasat, citez: „Sa nu te temi de ei, nea Dobre, sa nu te temi, mezaii mami lor. Daca v-or incerca
vre-o figura cu mata, ii belim pe toti si aici le punem crucea.”
A fost randul meu sa-l asigur pe colegul meu brav ca nu voi avea nici-un fel de emotii, eram pregatit de marea confruntare ce avea sa vina si chiar am glumit ca ma voi folosi de securea lui ascutita pentru a ma apara daca lucrurile vor lua o intorsatura sangeroasa.
Dupa ce m-am despartit de Maniliuc, am mai zabovit cateva minute langa statia de amplificare din ghereta portarului incercand sa inteleg cauza devotamentului si a neezitantului sacrificiu suprem a minerilor grevisti fata de persoana mea. O alta multime de lucruri mi-au trecut atunci prin cap, ca de pilda: v-a fi oare macel de ambele tabere?; daca totul va rezulta intr-un macel voi incerca sa-mi vand pielea cat mai scump murind cu Ceausescu de gat; imi venea insistent in fata imaginea fiului meu asociata cu mereu reprosul ca nu avusesem sansa sa-mi iau la revedere de la el si sa-i las cu limba de foc sa ma razbune daca nu-l voi mai revedea. Am fost tentat chiar sa las ceva in scris, un fel de testament scurt, pentru a fi inmanat sotiei si fiului meu. Am fost trezit din starea in care ma aflam de huruitul puternic a unui elicopter care dadea tarcoale deasupra capetelor noastre. Acelui zbor de elicopter, vazut ca inamic, i s-a raspuns cu o mare de insulte si amenintari cu securile vajaite deasupra capetelor si finalizata, la initiativa mea de la microfoane, cu prelungite strigari (urlete, dupa parerea celor de pe marginile multimii) furioase a refrenului cunoscut de catre toti minerii grevisti, citez din nou: „Nu intram in mi-na”.

Minerii Grevisti versus Ceausescu

In dimineata zilei de 3 august 1977, toti minerii grevisti stiau de la mine ca in jurul pranzului Ceausescu urma sa soseasca la Lupeni.
In jurul orei 11:00 dimineata se aflau prezenti, la Lupeni, peste 40 000 de mineri din toata Valea Jiului la care se adaugau, catre margini, alte mii de curiosi si femei cu copii de mana sau in brate.
Circulatia traficului rutier era intrerupta iar multimea era masata pe
intreg centrul Lupeniului cu extremitatile cele mai lungi pe strazile ce duceau catre Militie, poarta principala a minei din Lupeni, gara Lupeni si Petrosani. Personal am dispus, prin colaboratorul meu de taina, ca pe tot traseul lui Ceausescu de la marginea Lupeniului si pana la poarta 2 sa nu fie afisata nici-o propaganda oficiala, stiuta si urata de toata lumea bunului simt.

De dimineata si pana la aparitia lui Ceausescu, m-am dedicat
activitatilor de conducere si organizare a grevistilor.
Cu rari si scurte pauze, am citit frecvent la microfon lista de revendicari iar dupa fiecare revendicare citita se striga tare si la unison, din zeci de mii de piepturi, refrenul deja cunoscut, “Nu intram in mi-na”. In timpul unei pauze, cand am inghitit 4 oua crude deoarece imi disparuse glasul de-atatea strigari la microfon, Maniliuc mi-a marturisit, citez: “Nea Dobre, asa de tare se aude incat copiii se uita speriati la mame, plang si se ascund in bratele lor”.
De la microfon, am avut marea grija sa instruiesc multimea de mineri grevisti despre urmatoarele miscari:
- sa se inchida imediat coridorul in urma lui Ceausescu si a celor care-l insoteau;
- Ceausescu sa nu fie intampinat cu nici un fel de aplauze ci numai cu strigarea la unison a refrenului nostru cunoscut, “Nu intram in mi-na!”;
- sa nu permita nici unui activist local sau central sa se adreseze lui Ceausescu inaintea mea;
- Oricare revendicare neaprobata sa fie intampinata cu aceeasi strigare protestatoare, “Nu intram in mi-na!”;
- Sa se deschida culoarul pentru iesirea lui Ceausescu din mijlocul nostru, numai dupa ce acesta va accepta si aproba toate revendicarile noastre.

Scopul unic al masurilor de mai sus a fost acela de a-l forta pe
Ceausescu sa aprobe satisfacerea revendicarilor noastre.
Nu am insarcinat pe nimeni sa coopereze sau sa ajute la mentinerea ordinii in vederea protejarii lui Ceausescu.
In jurul orei 11:30 (3 august) un elicopter a dat tarcoale de 2 ori deasupra capetelor noastre. N-am cunoscut si nu cunosc daca in acel elicopter s-a aflat Nicolae Ceausescu.
Redau in continuare, pas cu pas, filmul evenimentelor asa cum eu
l-am vazut, trait si consemnat imediat dupa greva.

Aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului

3 august 1977, orele 13 – 13:15pm. Aceasta este data si timpul consemnate de mine privind aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului.
Ceausescu a calatorit in masina pana la aproximativ 25-50 de
metri departare de poarta 2 a minei Lupeni (cam la jumatatea
distantei dintre podul de peste Jiu si poarta 2, unde eu ma aflam).
Personal, de la coltul terasei pe care ma aflam, am privit tot traseul lui Ceausescu, parcurs pe jos, pana la sosirea langa mine. Ceausescu era inconjurat de circa 25-30 de activisti de partid si de stat si garzi personale de protectie. Toti minerii grevisti, impreuna cu mine, strigam repetat si sacadat refrenul nostru, nu intram in mi-na, iar cei care-l inconjurau pe Ceausescu guitau refrenul lor favorit, Ceausescu si minerii. L-am remarcat din nou, in mod foarte vizibil, pe acelasi miner masiv care anunta-se sosirea lui Verdet cu expresia, citez: „.......El este tatal nostru adevarat”. Acel miner a fost foarte activ in protejarea cu mainile lui vanjoase pe Ceausescu si cei care-l inconjurau. Tot el a fost cel care ii indemna pe cei din jurul lui sa strige, la unison cu el si ce-i care-l inconjurau pe conducatorul „iubit”, „Ceausescu si minerii”. Din fericire, vocile acelor paduchi erau acoperite de strigarea majoritatii minerilor protestatari cu expresia, mult citata mai sus, „Nu intram in mi-na”. Asa cum ii instruisem, minerii au deschis un culoar foarte strampt pentru a permite lui Ceausescu si la o mica parte din cei care-l insoteau sa urce pe terasa gheretei. Acelasi culoar strampt s-a inchis imediat in urma trecerii lui Ceausescu. Pe ultima treapta a scarii ce ducea pe terasa unde ma aflam eu, Ceausescu s-a impiedicat dar nu a cazut pentru ca a fost prins si ajutat sa se echilibreze de catre un individ imbracat in haine militare aflat
imediat in spatele lui. Pe treptele scarii ce ducea catre microfoane, in spatele si stanga lui Ceausescu se aflau persoane din activul de partid si cei ce faceau parte din suita lui. O parte din costumatii lui Ceausescu, ajutati de alti „mineri” imbracati in haine noi mineresti, au reusit sa se strecoare si sa se posteze la baza gheretei privind atent sus catre mine. Intre oamenii lui Ceausescu care ma supravegheau de la baza gheretei, mi-a atras atentia un individ brunet, inalt, vanjos si cu privire taioasa. De la aparitia lui
Ceausescu pe terasa portarului si pana la plecare, individul si-a tinut permanent mana dreapta sub haina din partea stanga a pieptului, nescapandu-ma nici-o clipa din ochi. Individul cu pricina nu a privit nici-o clipa la stanga, la dreapta, in jos sau in spate si nici nu s-a sinchisit ca se legana ca frunza-n vant din cauza imbrancelilor si agitatiei din jur, el avea misiunea, am crezut si cred si acum, sa nu ma scape din ochi. Altii din jurul lui mai strigau catre multime sa nu se mai impinga sau sa se agite. El nu se manifesta in nici un fel, doar ma privea foarte atent si gata sa intre
in actiune. Chiar si in timpul busculadelor provocate de furia masei
de mineri protestatari, cand individul s-a ales cu o rana deschisa
deasupra ochiului stang din care-i curgea sange masiv (probabil fusese lovit cu capul de peretele gheretei), nu am fost scapat de privirea-i atenta.
Pe cozorocul de ciment de deasupra gheretei portarului, in spatele si pe lateralele terasei de pe cabina portarului se aflau mineri protestatari. Privind in jurul locului unde m-am aflat, dupa ce Ceausescu a urcat pe terasa de deasupra gheretei portarului, vedeam o nemarginita multime de mineri grevisti dintre care sute se aflau in copaci, pe garduri, pe stalpi, pe depozitul de lemne aflat la mica distanta si pe toate cladirile din apropiere.
Intr-adevar, Ceausescu si ai lui erau prinsi intre mineri ca intr-un cleste.
Spre stupoarea mea, au aparut si cateva steaguri, drapele si lozinci pro-ceausiste. Mai tarziu, am aflat ca Maniliuc se luptase cu purtatorii acelor materiale de propaganda, injurand vartos si folosindu-si din plin palmele, pumnii si chiar securea.

Descrierea lui Ceausescu

Ceausescu era de inaltime mijlocie, imbracat intr-un costum pe fond de culoare deschisa si cadridalt cu patrate ce erau marcate pe
laturile verticale si orizontale de linii de un albastru discret. Toata suprafata de pe umeri si partea de sus a hainei era plina de matreata. Cu toate ca vremea era torida, Ceausescu era incaltat cu ghete maronii de genul acelor incaltari militare pentru ofiteri. Pe sub haina avea o helanca de un alb intens, inchisa pe partea stanga a gatului cu un fermoar abia vizibil, foarte ingust, de culoare alba dar parca mai inchis decat helanca. Avea parul usor ondulat, unsuros, plin de matreata si pieptanat spre spate. Avea
ochii obositi, incetosati, aposi si cu urdori la ambele extremitati. Avea buzele destul de proieminente pe care si le uda frecvent cu saliva de pe varful limbii. La ambele colturi de la gura era formate brobite proaspete si uscate de mucoasa alba. Ceausescu trada o stare vizibila si amalgamata de nervozitate, ingrijorare, agresivitate si viclenie. I se citea pe fata uluiala si ingrijorarea fata de modul cum a fost primit. N-am vazut nimic la el din descrierile
propagandistice de individ darz, curajos, demn, drept si plin de omenie. Inca de la aparitia langa mine si la auzul asurzitor si repetat de scandare a lozincii, nu intram in mi-na, Ceausescu isi framanta mainile, se legana pe un picior si pe altul si privind
intrebator catre oamenii lui, parca cerind ajutor, se vaicarea
gangavit, continuu si cu vocea joasa astfel, citez: „Cecece...ce eeeee? Cecece...ce fff...faaaceee? Nununu...nu intlaaaat in miiiina? Pppp...pai sss...sa sss...stii tototo...toalase ccc...ca sss...schimbam fff...foaia.” Am fost si raman convins ca poticneala, gangaveala si balbaiala lui Ceausescu s-au datorat impactului teribil produs asupra lui de indrazneala, hotararea si agresivitatea minerilor grevisti. Nenumaratele deficiente (lipsa de logica si coerenta, agramatismul, lipsa de agilitate mentala si spontanietate etc combinate cu megalomanismul, viclenia, aroganta, demagogia si extrema sensibilitate la linguseli si laude) ale lui Ceausescu, erau proprii si tipice individului prost si lipsit total de o educatie elementara. Colac peste pupaza, Ceausescu era peltic la limba, manca din litere si pocea cuvintele. Am remarcat foarte clar ca Ceausescu nu putea sa pronunte litera r. Se auzea mai mult litera l in loc de r. Chiar si cand se straduia sa pronunte litera r se ineca, stramba si pana la urma tot un fel de l ii iesea din gura. Mai pe scurt si intrand in limbajul lui Maniliuc, Ceausescu era belit la minte si scrantit la limba."
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Mesajde alin » Joi Noi 13, 2008 2:26 am

referitor la reactia securitatii/organului represiv la diferite evenimente care au marcat istoria ceausismului - ca metoda de analiza a sistemului fata in fata cu amenintarile din interior:

D-l Mioc remarca corect diferenta dintre reactia din 89 si cea din 77 in prinvinta scoaterii armatei cu tehnica cu tot pe strazi pentru prima oara in zeci de ani.
Ceausescu daca s-a dus in Vale in 1977 inseamna ca era convins ca se descurca.
si s-a descurcat.
realitatea este ca d-l Dobre a reusit sa-l salveze pe Ceausescu in Vale in 1977, chiar daca poate nu asta era preocuparea sa atunci.

dar securitatea si Ceausescu au stiut sa se foloseasca de Dobre pentru a gestiona criza si a o limita in timp si spatiu, ca sa nu ajunga la urechile tarii si sa iasa ceva mai complex.

si eu sunt convins ca in 89 (si ulterior dupa 90) securitatii i-a fost cel mai frica de indivizi fara nici un dosar, omplet inafara sistemului de supraveghere, complet imprevizibili dpdv al scenariilor pentru care erau pregatiti si antrenati.
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Frumoasa povestea D-lui Dobre !

Mesajde Ioan DRIMUS » Joi Noi 13, 2008 10:15 pm

...si unde pui ca aceasta nu este decat o mica parte din tutmultul evenimentelor prin care a trecut.
Sincer sa fiu, D-le Dobre, mi-a placut mult si cum ai scris; chiar m-a captivat; rareori mi se intampla sa citesc din scoarta in scoarta o postare atat de lunga pe forum. Cred ca ai ceva special; un talent aparte. Felicitari din partea mea !
Cred ca din tot ce ai trait pana acum ai putea scrie o carte deosebit de captivanta. Su_gestia mea este, daca timpul si dispozitia iti permite, sa o faci tot asa cu cuvinte simple si cu mult suflet investit. ...si mai ales cu aceeasi sinceritate; chiar daca ii fi trecut si prin momente de care acum ti-ar fi rusine, nu te jena sa le scrii; scrisul vindeca; este un catarxis.
Astept continuarea.
A+
Ioan
Ioan DRIMUS
 
Mesaje: 164
Membru din: Dum Mar 23, 2008 11:36 am
Localitate: Paris Franta

Mesajde Marius » Vin Noi 14, 2008 8:21 am

C. Dobre scrie:Ti-am mai spus ca merele nu se pot compara cu perele.


Dumneata ai început comparaţiile astea, cu apa aia "pînă la genunchiul broaştei", care ar fi fost în '89, acum tot dumneata vii cu teoria că nu se pot face comparaţii?
Tot ceea ce ai scris dumneata confirmă un lucru: comparativ cu ce a fost la Timişoara în '89, ce a fost în Valea Jiului în '77 a fost "apă pînă la genunchiul broaştei".

C. Dobre scrie:Acum ai lasat-o balta cu "impresia" ca chiar Ceausescu a dispus trimiterea mea la "Stefan Gheorghiu" pentru gestul cu "apelul la calm" din timpul grevei. E totusi un progres, felicitari.


Felicitările sînt premature, n-am lăsat deloc baltă această ipoteză de lucru. Este problema istoricilor s-o lămurească, eu mă ocup mai mult de '89 deci probabil nu voi avea vreme de cercetări pe acest subiect.
Nu mi se pare deloc improbabil ca Ceauşescu personal să fi luat deciziile cu privire la cum trebuie procedat cu liderii minerilor din Valea Jiului. Tocmai fiindcă mişcarea din '77 a fost destul de importantă ca să-l determine pe Ceauşescu să se implice personal.
A spune că un Miu Dobrescu hotăra de capul lui cum trebuie procedat înseamnă a pretinde că mişcarea din Valea Jiului nu a fost prea importantă sau că Dobre nu era considerat prea important de regimul comunist.

alin scrie:D-le Mioc,
si d-voastra ati facut cursuri de jurnalism , scuzati malitia ..


N-am făcut cursuri de jurnalism. Nici ziarist profesionist n-am fost, am explicat asta cînd m-a acuzat Dobre că am "meseria datului din gură".
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde C. Dobre » Vin Noi 14, 2008 1:03 pm

Dumneata ai început comparaţiile astea, cu apa aia "pînă la genunchiul broaştei", care ar fi fost în '89, acum tot dumneata vii cu teoria că nu se pot face comparaţii?


Uiti repede ce-ai scris. Chiar titlul acestui topic, deschis de dumneata, te contrazice.

"Apa aia "pana la genunchiul broastei"" a fost doar pretextul pentru a purcede la comparatii.

Felicitările sînt premature, n-am lăsat deloc baltă această ipoteză de lucru. Este problema istoricilor s-o lămurească, eu mă ocup mai mult de '89 deci probabil nu voi avea vreme de cercetări pe acest subiect.
Nu mi se pare deloc improbabil ca Ceauşescu personal să fi luat deciziile cu privire la cum trebuie procedat cu liderii minerilor din Valea Jiului. Tocmai fiindcă mişcarea din '77 a fost destul de importantă ca să-l determine pe Ceauşescu să se implice personal.


Cred ca aici ai fost mai intelept, cu lasatul lamuririi pe seama istoricilor. Ca, vezi Doamne, daca ai avea dumneata "vreme de cercetari pe acest subiect", le-ai lua din carca istoricilor o sarcina atat de dificila. Ha, ha, ha, ..... ha!
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Mesajde Marius » Dum Noi 16, 2008 1:25 pm

În urma schimbului de replici cu mine, lui Dobre a început să-i devină simpatic Tismăneanu. Despre acesta n-o să spună niciodată că e "politruc care are meseria datului din gură".
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde C. Dobre » Dum Noi 16, 2008 3:16 pm

În urma schimbului de replici cu mine, lui Dobre a început să-i devină simpatic Tismăneanu. Despre acesta n-o să spună niciodată că e "politruc care are meseria datului din gură".


Acum ai schimbat tactica. Te pretinzi grec folosind si un "cal troian".

'Tare, profund, sofisticat si cu bataie lunga', domnule!
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Re: Revoluţia din 1989 comparativ cu alte mişcări protestata

Mesajde Nica Leon » Joi Noi 20, 2008 7:39 pm

C. Dobre la tema Cugir 1989 şi condamnarea celor care au ucis miliţieni scrie:Noi, cei care ne-am revoltat in august 1977 in Valea Jiului, am facut aceasta cand comunismul se afla pe "creasta valului" atat in Romania cat si in celelalte state comuniste inconjuratoare si in conditiile in care nu a existat nici-un fel de speranta in vre-o conjunctura favorabila interna sau externa. (...)
Pai Dvs, dle Mioc, v-ati revoltat abia atunci cand toate regimurile din fostele tari comuniste inconjuratoare cazusera, exceptie cel din Romania, mai exact atunci cand valul comunismului se sparsese si ceea ce mai ramasese din el era doar apa limpede si adanca doar pana la piciorul broastei. Vreau sa zic ca Dvs v-ati revoltat intr-o conjunctura internationala favorabila cu voie de la Moscova si Washington. De-aia va numesc eu revolutionar de conjunctura si nu unul autentic.


Cred ca dl Dobre nu are dreptate.

Da, comunismul era pe creasta, dar voi atunci v-at suparat pentru ca nu v-ati primit salariile.
Revendicarile voastre au fost de natura economica si nu politica, cum au fost cele ale celor care au pornit Revolutia romana, in 21 12 1989, la Bucuresti.
Ca asa este o dovedeste faptul ca eu am fost mentionat la categoria dizidenti, in raportul Tismaneanu, iar altii din Valea Jiului sau din alte locuri nu, pentru ca au fost participanti la ceva maret, pe care desi nu il intelegeau si nu stiau cum sa actioneze, totusi il aprobau si il doreau.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Mesajde Nica Leon » Vin Noi 28, 2008 3:15 pm

Va felicit Domnule Dobre pentru curajul dovedit atunci.
Am citit textul si mi-a placut cum ati procedat. Regret ca nu ati facut tot ceea ce ar fi trebuit, pentru ca eu sa nu mai fiu nevoit sa ma lupt apoi cu atitea vite.
Oricum ar fi, ati facut ceva ce nu multi paminteni ar fi facut intr-o vreme cind majoritatea il pupau in cur si se gudurau ca niste javre riioase, cum o fac si de atunci incoace, cu alte lifte insa.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Anterior

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 19 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009