Sectorul CIVES
 
 

Laszlo Tokes - agent al serviciilor secrete maghiare

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Mesajde C. Dobre » Mie Ian 14, 2009 12:23 am

Ardelean a scris:
Inca o intrebare: au fost si alte "cereri" ale lui Magureanu, de data asta satisfacute?


Au fost destul de multe cereri ale lui Magureanu de care m-am achitat constiincios. Toate acele cereri au vizat-o doar pe mama ta. Intreab-o daca nu ma crezi.

Sincer sa fiu, de la -dul Dobre m-ar interesa mai mult povestea sa de dupa greva minerilor din Valea Jiului. Adica, in ce mod a fost convins sa treaca de partea cealalta a baricadei, si sa ajunga absolvent la Stefan Gheorghiu.


E urgent interesul pe care mi-l porti? Si de ce o asa graba din moment ce ai tras repede concluzia cu aflatul "de cealalta parte a baricadei"? Sigur, eu am "fost convins sa trec" de partea 'REA' a baricadei iar tu, se subintelege, ai ramas de partea 'BUNA' a baricadei 'luptand' din greu cu hidra-securisto-comunista. Nu vrei sa povestesti forumistilor despre actele tale de 'bravura' de pe partea aia 'buna' a baricadei?

Am gasit aiciaproape toate raspunsurile.


Pai vezi ca esti 'destept'? "Daca cati ... cacati gasesti"

P.S. Sper sa nu te ametesti cu ideea si speranta ca te voi mai baga in seama vreodata.Si un sfat: sa nu-ti faci iluzii ca anonimatul pe forumuri te-ar putea cumva scuti de o identificare usoara si rapida - asta in cazul ca vei mai continua cu provocari si insulte gratuite.
Raspunsurile pe care ti le-am dat le-ai meritat.
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Mesajde Ardelean » Lun Ian 26, 2009 1:41 pm

C. Dobre scrie:Si un sfat: sa nu-ti faci iluzii ca anonimatul pe forumuri te-ar putea cumva scuti de o identificare usoara si rapida - asta in cazul ca vei mai continua cu provocari si insulte gratuite.
Raspunsurile pe care ti le-am dat le-ai meritat.


Vai, domnule Dobre, aşa repede aţi şi trecut la ameninţări? Aşa de mult au reuşit hidrele alea securiste să vă strice?

Da, recunosc, câteodată sunt nerăbdător şi nepoliticos, dar intenţia mea, ca cercetător, este să scriem istoria adevărată a acelor vremuri, şi să demontăm odată sistemul care a dominat România timp de aproape 45 de ani, distrugând morala şi valorile umane în aşa hal încât nici acuma, după 19 ani nu am reuşit să ne refacem vieţile, ţara, economia etc.

Eu am întrebat sincer, că m-ar interesa procesul coruperii Dvs. de Securitate, cred, că acesta a fost o perioadă foarte importantă din viaţa Dvs., pe lângă cea petrecută lângă Virgil Măgureanu.

Eu v-aş sfătui, cu toată buna intenţie, chiar dacă mă înjuraţi de mamă, nu-mi pasă, să consemnaţi experienţele Dvs. într-un memoriu, aşa întru edificarea noastră intelectuală.

Nu de altceva, dar dacă am calculat eu bine, trebuie să aveţi în jur de 60 de ani, deci timpul trece, memoria se mai păleşte, şi ar fi păcat, ca noi, care ne ocupăm de aceea perioadă, într-un fel sau altul, să rămânem fără informaţii utile.

Ori, poate, că Dvs. aţi relatat deja despre acele momente, numai eu nu am ştiu de ele? În acest caz, cu scuzele de rigoare, aţi putea indica sursa.

Dacă nu sunteţi dispus să faceţi o relatare mai amplă, ar fi utilă de exemplu citirea şi corectarea eventual a informaţiilor de pe situl Wikipedia, unde este un subcapitol dedicat Dvs.

Aţi putea corecta şi completa şi informaţiile despre Jurcă şi femeia aceea misterioasă.

Cât despre stilul meu, este aşa cum este. Sincer să fiu, mă cam enervează, când aud, că de exemplu fata lui Paul Niculescu Mizil a ajuns în parlamentul României. Poate avem noi fiecare o vină în restauraţia comunisto-securistă care s-a petrecut în România în ultimii ani.
Ardelean
 
Mesaje: 8
Membru din: Dum Ian 11, 2009 1:11 pm
Localitate: Terra

gogoaşa

Mesajde Ardelean » Lun Ian 26, 2009 8:53 pm

Uitaţi, d-ul Dobre, ce mă interesează, un alt lucru concret:
Dvs. aţi declarat aici: http://civicmedia.ro/acm/index.php?opti ... &Itemid=49: "revoltele mineresti ale Vaii Jiului constituie simbolul si momentul de referinta al luptelor anticomuniste din Romania de ieri."

Acum, haideţi să trecem cu vederea că Civic Media este un sit menţinut de foşti securişti, şi spuneţi-mi vă rog în ce a constat caracterul ANTICOMUNIST al mişcării sindicale din 1977?

În faptul, că N. Ceauşescu a fost declarat până la urmă "Miner de onoare"?
Ardelean
 
Mesaje: 8
Membru din: Dum Ian 11, 2009 1:11 pm
Localitate: Terra

Re: gogoaşa

Mesajde Nica Leon » Mar Ian 27, 2009 9:18 pm

Ardelean scrie:Acum, haideţi să trecem cu vederea că Civic Media este un sit menţinut de foşti securişti, şi spuneţi-mi vă rog în ce a constat caracterul ANTICOMUNIST al mişcării sindicale din 1977?

În faptul, că N. Ceauşescu a fost declarat până la urmă "Miner de onoare"?


Halal "onoare", sa-i fie de cap pe lumea ailalta.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Despre tradari si confruntari - august 1977

Mesajde C. Dobre » Mar Ian 27, 2009 11:41 pm

Nica Leon a scris:
Ardelean a scris:
Acum, haideţi să trecem cu vederea că Civic Media este un sit menţinut de foşti securişti, şi spuneţi-mi vă rog în ce a constat caracterul ANTICOMUNIST al mişcării sindicale din 1977?

În faptul, că N. Ceauşescu a fost declarat până la urmă "Miner de onoare"?


Halal "onoare", sa-i fie de cap pe lumea ailalta.


Ceausecu a fost propus ca "miner de onoare" prin TRADARE DE FRATE, asa cum s-a mai intamplat si se va intampla in timpul revoltelor de mase.
Redau mai jos filmul tradarilor si confruntarilor din timpul si dupa terminarea grevei minerilor din Valea Jiului, august 1977. Din pacate, acum stiu cu precizie (din dosarele mele de Securitate aflate la CNSAS) ca nu numai grevistii au fost tradati (vezi propunerea cu Ceausescu "miner de onoare) dar si eu am fost tradat de catre cei mai fideli si apropiati colaboratori ai mei (detin copii ale declaratiilor lor, scris de mana si semnate), unii dintre ei deveniti si colaboratori ai Securitatii cu nume de cod (toti acestia au refuzat orice contact cu mine dupa 1989, m-au terfelit in ziarele locale ale Vaii Jiului, s-au opus revenirii mele in Valea Jiului si mai mult, s-au declarat ei, insisi, 'eroii adevarati' ai grevei din '77 - ma rog, asta-i tragedia mea personala pe care nu doresc s-o dezvolt mai mult).

Urmeaza textul cu tradarile si confruntarilor de atunci.


Marea Tradare

In timpul in care Ceausescu savura aplauzele minerilor pentru pretul platit de aprobare a revendicarilor, din spatele politrucilor a aparut un barbat tanar in fata microfoanelor si a zis rar si cu voce tare, citez: „Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului” dupa care a inceput sa strige de 4 ori expresia „Ceausescu si minerii”. Incheindu-si misiunea, tradatorul a disparut repede in spatele acelorasi politruci. A fost randul meu sa raman socat si sa devin nervos. Socat pentru ca il cunosteam pe acel tradator. Nervos pentru ca in timpul colectarilor si dezbaterilor de probleme revendicative nu aveam nici-o cunostinta despre vre-o discutie despre ce propuse-se acel tradator. Mi-au trecut atunci prin minte o multime de feluri prin care as fi dorit sa-l pedepsesc pe acel tradator. Mai mult, ma
durea cumplit faptul ca in anii trecuti il simpatizasem pe acel tradator pentru felul lui glumet de a fi. Eu si minerii grevisti, ne-am simtit tradati pentru ca propunerea a venit din partea unuia din mijocul nostru. La acel moment cat si dupa greva, m-am chinuit si amarat mereu ca intrebarea, cum sa fi stiut ca unul care ni se alaturase chiar de la plecarea de la mina Paroseni catre mina Lupeni si aflat pana atunci in mijlocul nostru ar fi fost in stare de o
asemenea marsavie? Imediat dupa greva si pana la plecarea mea din Valea Jiului am trimis tradatorului multiple mesaje verbale pentru al intalni si a afla chiar din gura lui daca initiativa cu propunerea ii apartinuse sau a fost sfatuit de cineva(de catre cine? de ce? care-a fost pretul tradarii? etc). Toate eforturile mele de al contacta pe tradator au fost inutile. A fost de negasit. Parca intrase in pamant.
Tot ce am retinut si stiut atunci despre tradatorul minerilor grevisti din august 1977, sunt urmatoarele descrieri si date:
- Numele: Nu l-am aflat niciodata;
- Prenumele: VIRGIL;
- Inaltime: 1,70 – 1,75 m;
- Varsta: 20 – 25 ani;
- Culoarea parului si a sprancenelor: Blond;
- Culoarea ochilor: Verde (Nu sunt absolut sigur);
- Forma fetei: Rotunda;
- Expresia fetei: Totdeauna zambitoare;
- Porecla: Zambaretul. Colegii i se adresau tot timpul cu
aceasta porecla;
- Alte caracteristici: Tot timpul glumea si starnea rasete;
- Adresa: Orasul Vulcan(in gazda, la blocuri? NU STIU!);
- Locul de munca: Exploatarea Miniera Paroseni;
- Locul de nastere: Undeva in Moldova;
- Dialect in vorbire: Puternic accent moldovenesc;
Alte date despre tradator: Mi-a fost coleg la cursul de calificare de gradul I, in anul 1974-75, cu durata de 12(douasprezece) luni, in meseria de AJUTOR MINIER. Cursul a fost organizat potrivit H.C.M. Nr. 2105/1969. Cursul s-a desfasurat in incinta Exploatarii Miniere Paroseni si fara scoatere de la locul de munca. Data eliberarii CERTIFICATELOR de absolvire a cursului de calificare in meseria de AJUTOR MINIER a fost: 10 NOIEMBRIE 1975.
Las pe mana investigatorilor si a istoricilor sa-l gaseasca pe acel tradator infam. Voi fi foarte curios sa aflu care-a fost evolutia profesionala, sociala si politica a acelui tradator. La plangerea si cererea lui (cel putin asa mi sa spus si chiar aratat o declaratie scrisa), in octombrie 1977 am fost anchetat si batut salbatic de generalul Macri Emil personal pentru a denunta, citez pe Macri: ”haidamacii pe care i-ai trimis sa-l omoare pe acel adevarat miner
patriot si devotat cauzei partidului nostru”. In declaratia scrisa de mana erau insiruite 11 nume de mineri printre care si cel a lui Maniliuc Gheorghe. Precizez ca n-am tradat pe nici unul aflati in acea declaratie scrisa. Desi am fost de multe ori anchetat si batut de securisti cu scopul da a afla cum si cu cine am organizat si condus greva din Valea Jiului, nu exista si nu va exista nici-o dovada de tradare din partea mea. Refuz si voi refuza sa cred ca a existat sau ca va exista cineva care sa afirme ca a suferit dupa urma mea.

Sfarsitul Grevei Minerilor

Dupa ce a fost propus ca, citez: „miner de onoare al Vaii Jiului” Ceausescu a ras vicleneste si cu zambetul mereu pe buze a continuat sa fluture cu mainile pe sus catre minerii grevisti. Numai cand era uns la corzile sensibile cu aplauze, linguseli si propus sa poarte titluri mai ceva decat orice alt meritos de rand, ca prin farmec, lui Ceausescu ii disparea balbaiala, intra in starea-i coclita de „fiu iubit”, impartea cu larghete sfaturi si indemnuri si chiar devenea mai omenos la capitolul generozitate. Iata cuvantarea finala a lui Ceausescu (tot la fel de incoerent si lipsit de logica, confuz, pelticesc si sablonat dar fara prea multe balbaieli), citez: „Acu ca m-at facut minel de onoale va lanzez chemalea sa lecupela-t din ulma toate peldilili de calbune. Va asigul dlagi toalasi ca tot ce-at celut sa dovedit pe dlept. Eu zic sa nu ne oplim aici cu 6 ole de munca. Niminea n-o sa mai lucleze sambitili si duminicili ca sa avet toati posibilitatili de coditii minunate pe cale le-a cleiat statu si paltidu nostu. Si sa mai stit toalasi ca niminea n-o sa patasca nimica ca mi-at adus in fata necazulili cale va flamanta. Toati necazulili cale va flamanta vol fi lezovate. Si ca sa ma esplim si alfel, las aici o comisie de paltid si de stat cale sa lezove si sa duca la indlepinili tot ce-at celut aici in fata mea. In inchiele, de la aceasta inalta tlibuna, va adlesez indemnu la munca pentu
cosluilea societatii noaste libela si idepedenta. La levedele si spoool la munca, dlagi toalasi.” Cand l-am auzit pe Ceausescu ca ne-a oferit sa lucram 6 ore pe zi exceptand sambetele si duminicile (deci 30 de ore de munca pe saptamana) am ramas ca la dentist. In urmatoarele zile, la Petrosani, in timpul confruntarilor dintre mine si comisia de partid si de stat, aveam sa ma distrez masiv despre comportamentul circar si vaicaresc ale lui Verdet si Pana
atunci cand le aminteam despre promisiunea si indemnul lui Ceausescu de a nu se lucra in mina mai mult de 30 de ore pe saptamana.
Dupa ce s-a saturat de-atatea aplauze la care raspundea cu mainile ba fluturate, ba inclestate, in sfarsit, Ceausescu s-a departat de microfoane si a dat sa coboare pe treptele scarii metalice. Deodata am observat ca lui Ceausescu au inceput sa-i
tremure picioarele si se legana precum omul beat. Imediat s-au repezit catre el mai multi civili aflati pe scara (faceau parte din garda lui? Nu stiu!), l-au ridicat pe brate si tot asa l-au purtat pana l-au introdus in masina care se afla in acelasi loc la momentul sosirii. Nu au fost incidente, numai culoarul deschis la plecare a fost destul de ingust.
Odata cu plecarea lui Ceausescu a luat sfarsit greva minerilor de la Lupeni. In consemnarile mele sunt notate data si timpul sfarsitului grevei, si anume: 3 august 1977, orele 15:10 – 15:20pm.

Dupa sfarsitul imediat al grevei

Dupa plecarea lui Ceausescu si a celor care-l insotisera, au disparut ca prin minune toate steagurile propagandistice impreuna cu purtatorii lor. Cam dupa circa 10 minute de la plecarea lui Ceausescu, m-am pregatit si eu sa parasesc locul grevei. Pe tot traseul catre mina Paroseni am trait momente emotionante, de neuitat. Am fost inconjurat de cateva sute de mineri si purtat pe brate pana la mina Paroseni. Toti cei care m-au inconjurat si purtat pe brate mi-au scandat numele pana la ragusire. Au fost strigate sacadat si alte expresii, citez: „Copilu poporului!”; „Victorie, victorie...!”; „Dobre, Dobre nu uita, minerii-ti apara viata ta!”; „Dobre, Dobre, tu si noi, i-am invins pe ciocoi!”; „Luptam, luptam, pe Dobre-l aparam!”; „Cine, cine, cin n-ar da, sa te aiba pe mata!”; „Valea Jiului nu uita, Dobre e mandria ta!”
Odata ajuns la mina Paroseni, am observat ca nu mai aveam nasturii de la camasa si haina de salopeta. Am predat lampa de miner la lamparie si am facut un dus fierbinte. Alaiul de mineri m-a asteptat in fata portii dela mina Paroseni si pe podul de peste Jiu pana cand am reaparut in mijocul lor. Vorbindu-le celor care m-au asteptat, am insistat ca atunci era timpul sa ne si odihnim, indemnandu-i pe mineri sa mearga la casele lor. Degeaba, toti
minerii strigau ca doreau sa ma conduca acasa si chiar sa formeze schimburi de paza, zi si noapte, in jurul blocului unde locuiam. Am fost de acord sa fiu condus acasa cu conditia sa fiu lasat sa merg pe jos si nu purtat pe brate. La chestia cu paza in jurul blocului unde locuiam, le-am multumit frumos pentru grija ce mi-o purtau dar ca nu credeam ca va fi cazul. Am mers pe jos, in fruntea minerilor, pana am ajuns in blocul unde locuiam. Pe tot traseul
parcurs in fruntea minerilor, locuitorii vulcaneni ieseau din locuinte, unii aplaudand iar altii uitandu-se la alaiul mineresc din curiozitate si admiratie. Odata ajuns in apartamentul unde locuiam, am fost nevoit sa ies de cateva ori la fereastra si sa salut multimea care continua sa-mi strige numele. Din motive de siguranta si liniste, am rugat pe sotia mea sa-l ia pe fiul nostru si impreuna sa mearga la casa mamei soacre aflata in cartierul vulcanean, ‚Colonia de jos’.
Din acel moment si pana la plecarea mea din Valea Jiului, apartamentul meu din Vulcan a devenit locul unde am continuat sa primesc informatii despre ce sa intamplat in vale. Am primit si instructionat diversi mesageri de la diverse mine din Valea Jiului in functie de noile situatii create dupa greva. In seara zilei de 3 august 1977 nu m-am prezentat la servici. Eram teribil de obosit. In jurul orei 11:30pm m-am pregatit de culcare, urmand ca a doua zi de dimineata sa ma prezint la mina Paroseni. Inainte de a ma aseza in pat, am aruncat o ultima privire afara. In jurul blocului, culcati pe iarba, se aflau circa 50 – 60 de mineri.

De vorba cu Maniliuc despre tradarile greviste

Iata ce mi-a povestit Maniliuc in locuinta mea din Vulcan, despre tarasenia cu propaganda comunista din timpul grevei, citez din nou din insemnarile mele: „Taie-ma, omoara-ma nea Dobre, ca tot nu stiu cum s-au imbirligat aia cu steagurile lor acolo. Trebe ca am fost tradati de catre unii de-ai nostri. Zic asta cu sufletu greu si pacatos, pentru ca n-a fost chip sa mai gasesc pe cei care eu i-am
pus sa aibe grija sa nu apara aia cu steagurile lor. Daca eu voi prinde macar unul dintre ei, il voi aduce in fata lu mata pentru o judecata sfanta si dreapta. Asa sa stii nea Dobre!....Aoleo, ca era sa uit! Da ce zici nea Dobre despre ala, mezaii mami lui, care sa furisat in fata lu mata si a strigat la microfon, a...a...a...a, cum mezaii mami lui a zis, a...a, cum ca Ceausescu ar fi de vre-o onoare cu noi. De ce razi nea Dobre, ia zi mata cum a zis,
ha...ha...ha, mezaii mami lui, zi mata cum a zis ca stii mai bine.” Iata ce i-am raspuns colegului meu devotat si credincios, citez: „Ala a zis asa, „Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului” dupa care a inceput sa strige la microfon ca apucatu, „Ceausescu si minerii”. Norocul nostru, daca se poate numi noroc, a fost ca ala a facut propunerea la sfarsitul grevei. Daca facea propunerea inainte de
sfarsitul grevei cred ca s-ar fi ajuns la spargerea grevei cu consecinte teribile de o parte si de alta. Asta da tradator, Gheorghe. Cu asta as dori sa stau de vorba, macar si pentru faptul de a afla cine l-a sfatuit si impins sa faca propunerea aia. Ala ne-a facut pe toti de ras, asa sa stii. Tot ce stiu despre el este ca se numeste Virgil, este blond, lucreaza la mina Paroseni si este original din Moldova.” La auzul cuvantului Moldova, Maniliuc (era si el moldovean) s-a enervat, incruntat profund si a inceput sa gesticuleze si sa injure de mama focului, citez: „Este moldovean? Este moldovean? Esti sigur mata ca este moldovean?” Dupa ce am comfirmat ca eram sigur ca Virgil era moldovean, Maniliuc a continuat cu o adevarata tirada de injurii si amenintari, citez: „Mezaii si nascatoarea mami lui de tradator! Uite-asa ii rup gatu, ca la un cacat de gaina! Il gasesc eu si-n chizda masi, mezaii mami lui. Cacatu aista trebe omorat pe loc, fara judecata! Noi moldovenii, nu tradam! Inainte sa-l omor cu mana mea, il voi chinui sa spuna ce a primit de la oamenii lui Ceausescu. Trebe sa fi primit ceva ca sa ne tradeze, mezaii mami lui. Numai cand ma gandesc ca este moldovean, ma apuca toti dracii. Il gasesc eu si-n chizda masi si il omor cu mana mea, asa sa stii nea Dobre!” Dupa ce l-am linistit pe Maniliuc si constientizat ca tradatorul s-ar fi putut afla sub protectia atenta a Militiei sau Securitatii, l-am rugat doar sa transmita tradatorului mesaje verbale din partea mea ca doream sa vorbesc cu el intre patru ochi acasa la mine. Am adaugat ca mesajele din partea mea sa fie insotite de asigurari ferme ca tradatorul nu v-a pati nimic. I-am cerut lui Maniliuc sa-mi
promita ca sub nici un motiv sa nu se atinga de tradator. L-a insistenta lui, l-am asigurat pe Maniliuc ca ii voi da voie sa asiste la eventuala discutie cu acel perfid si nenorocit. Am continuat sa ma confesez lui Maniliuc despre modul cum voi proceda, in cazul in care va avea loc intalnirea cu Virgil. Mai intai trebuia sa aflam cine s-a aflat in spatele tradarii, adica cine l-a sfatuit si impins sa faca acea propunere. Abia dupa aceea urma sa-l fortam pe tradator sa
de-a o declaratie amanuntita, semnata si datata. In sfarsit, am adaugat, citez: „Am nevoie de declaratia scrisa a tradatorului ca polita de asigurare si arata la nevoie ca acea propunere infama nu are nimic comun cu stirea, suportul si vointa grevistilor. Intelegi Gheorghe cam ce politica vreau eu sa aplicam in cazul acestui tradator?” Iata raspunsul lui Maniliuc, la argumentele mele sus citate, citez: „Io, nea Dobre, invartesc politica cum invarteste
porcu dovleacu. Aici trebe sa fie vorba de multa minte la doxa! Zau ca mata stii mai bine ce trebe facut in cazu asta. Io promit sa nu ies din cuvantu lu mata.” Asa cum am mentionat in alt paragraf, Virgil-tradatorul n-a raspuns in nici un fel la mesajele mele de a ne intalni.

Provocari si incidente dupa greva

Provocare la mina Vulcan

In seara zilei de 4 august 1977 am primit informatia ca la mina Vulcan era mare tambalau. L-am trimis pe minerul grevist parosenean, Iacob Dumitru, la mina Vulcan pentru a investiga si a-mi raporta tot ceea ce se intampla acolo. Dumitru mi-a povestit ca tot taraboiul a inceput de la cateva afise provocatoare din sala de pontaj. Afisele cu pricina indemnau minerii vulcaneni sa nu fie de acord cu 6 ore de munca pe zi, asa cum cerusera minerii grevisti la Lupeni. Cand minerii au aflat despre acele afise provocatoare, au inceput sa protesteze, sa rupa afisele si sa-i agreseze fizic pe cei cei din conducere si pe Verdet, aflat si el acolo. Iacob Dumitru s-a implicat direct in actiunile protestatoare incitand minerii vulcaneni si a avut inspiratia sa-mi aduca unul din acele afise. Iata ce era scris, cu majuscule, pe acel afis, citez: „MINERII DE LA EXPLOATAREA MINIERA VULCAN REFUZA CU HOTARARE SA LUCREZE 6 ORE”

Mai tarziu, in cadrul a doua confruntari:
- prima, la Petrosani in sediul Comitetului Municipal de Partid din dimineata zilei de 5 august 1977, dintre mine si comisia guvernamentala de partid si de stat in frunte cu Ilie Verdet si Gheorghe Pana;
- a doua, la sediul Militiei orasului Vulcan din seara zilei de 5 august 1977, dintre mine si generalul de securitate, Macri Emil,
m-am folosit din plin de afisul de mai sus, ca dovada grosolana de provocare post-greva, pentru a contracara acuzatiile ce mi se aduceau ca fiind direct responsabil de faptul ca inca se mai batea personalul de conducere din cadrul exploatarilor miniere.

Incidente la mina Barbateni

In dimineata zilei de 4 august 1977, in sala de pontaj a exploatarii Barbateni, personalul de conducere al minei a fost huiduit si agresat fizic pe motivul ca nu se trecuse la programul de 6 ore, asa cum se ceruse initial in programul minerilor grevisti de la Lupeni. Confuzia a plecat de la faptul ca Ceausescu a aprobat trecerea la programul de 6 ore abia pe data de 8 august 1977 in urma compromisului descris in paragraful Confruntarea.

Provocari si confruntari la mina Paroseni

In dimineata zilei de 4 august 1977, m-am prezentat la mina Paroseni. In sala de pontaj se aflau minerii care trebuiau sa intre in schimbul de dimineata. Se mai aflau acolo inginerul-sef, Marchis Gheorghe, presedintele de sindicat, Purice Ion, si maistrii din schimbul de dimineata. Se striga pontajul minerilor de pe o platforma din fata salii de pontaj. Cand minerii au sesizat prezenta mea, au intors spatele conducerii, imi strangeau mainile si au inceput sa strige sa devin presedintele lor de sindicat, huiduindu-l in acelasi timp pe Purice Ion.
Ca din senin, inginerul-sef a inceput sa strige catre mineri ca nu meritam sa-i reprezint pe linie de sindicat pentru ca noaptea precedenta lipsisem de la serviciu si ca eram despartit de familie. Presedintele de sindicat, Purice Ion, striga si el ca este adevarat ce spunea inginerul-sef si ca ma cunostea ca fiind un demagog din luarile mele de cuvant in cadrul sedintelor oamenilor muncii din
trecut. La toata aceasta scena a asistat si un reprezentat juridic bucurestean din cadrul UGSR (Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania), numitul Dionisie Cichi.
La auzul acelor acuzatii la adresa mea, toti minerii s-au indreptat agresiv catre acuzatori pentru ai bate. Acuzatorii, impreuna cu
maistrii de schimb si reprezentantul UGSR s-au retras speriati langa peretele frontal al scenei de pe care vorbisera. Pentru a calma minerii si preintampina baterea celor care ma acuzasera, repede m-am postat intre mineri si politruci dupa care am cuvantat astfel, citez: „Fratilor, nu cred ca se merita sa va murdariti mainile cu sangele acestor provocatori paduchiosi si, spre disperarea lor, nu doresc sa polemizez cu ei despre viata mea privata pentru simplul motiv ca nici unul dintre ei nu mi-a tinut lumanarea langa patul meu nuptial. Totusi, tin sa-i linistesc pe criticii mei si sa va informez si pe dumneavoastra ca refuz categoric sa devin
presedinte de sindicat al minei Paroseni. Degeaba protestati fratilor pentru ca statutul unui conducator sindical, de tipul celui din spatele meu, nu mi se potriveste. Eu sunt unul de-al dumneavoastra si nu unul de-al lor. Stiti bine ca ieri, la Lupeni, noi am denuntat practicile presedintilor de sindicat si a secretarilor de partid in legatura cu foile de boala. Si pentru ca am ajuns aici, dati-mi voie sa profit de prezenta in mijlocul nostru a reprezentantului UGSR si sa-l invit mai intai sa-si spuna numele pentru ca am o intrebare specifica pentru dumnealui.” Reprezentantul UGSR s-a prezentat cu numele si functia ce-o indeplinea. Minerii erau foarte atenti l-a ce urma sa-l intreb pe reprezentantul UGSR. Iata intrebarea, citez: „Cu ce drept un presedinte de sindicat semneaza foile de boala?” Raspunsul lui Dionisie Chichi a venit scurt si concis, citez: „Din punct de vedere juridic, presedintele de sindicat nu are nici un drept sa semneze foile de boala. Singura semnatura autorizata este ce-a a medicului care a emis certificatul medical.” La auzul celor zise de reprezentantul UGSR, toti minerii i-au luat cu huo si injuraturi pe conducatorii minei, prezenti acolo. Din nou m-am adresat minerilor astfel, citez: „Fratilor, aceasta este dovada clara ca cei care ne conduc sunt abuzivi si demagogi. Eu zic sa-i lasam in pace pe ce-i care m-au criticat mai devreme. Nu se merita sa-i mai bagam in seama. La Lupeni, noi ne-am cerut drepturile cinstit si curajos si am obtinut aprobarea lor. Ce trebuie sa retineti dumneavoastra este faptul ca incepand din data de 8 august vom lucra 6 ore pe zi
si vom astepta si implementarea celorlalte revendicari aprobate. Acum, va rog sa intrati in mina iar eu ma voi duce la conducerea sectorului pentru a ma scuza ca nu m-am prezentat aseara la serviciu. Am fost prea obosit dupa doua nopti nedormite.” Minerii m-au ascultat si au intrat in mina dar nu inainte de a se uita
amenintator, acuzator si adresa injurios catre acuzatorii mei, citati mai sus. Abia dupa intrarea minerilor in mina, cei amenintati au parasit sala de pontaj.
Dupa ce am iesit de la conducerea sectorului 2, m-am intalnit cu Mitrica Gheorghe, ajutor de miner la sectorul 2. Il cunosteam pe Mitrica. Era foarte muncitor, era casatorit si avea 7 copii minori. Toata familia lui Mitrica locuia intr-o garsoniera din Vulcan. Cu toate ca situatia familiala a colegului meu era foarte grea, Mitrica nu era trecut cu prioritate pe listele de apartamente cu 3 sau 4 camere. Mitrica m-a rugat sa-l ajut sa obtina, atunci pe loc, de la
conducerea exploatarii miniere Paroseni un apartament adecvat pentru el si familia lui. Am hotarat sa-l ajut pentru a obtine ceea ce ar fi meritat. Asadar, impreuna cu colegul meu, am mers direct la biroul directorului exploatarii. Directorul, Avramescu Traian, ne-a primit imediat. In biroul directorului a aparut si reprezentantul UGSR. Am adus la cunostinta lui Avramescu doleanta colegului meu. Dupa ce a ascultat despre ce era vorba, directorul a chemat la el pe secretarul de partid si presedintele de sindicat si a indicat sa fie adusa lista cu prioritatile pentru apartamente cu 2, 3 si 4 camere si cea cu cotele de apartamente alocate minei Paroseni.
Secretarul de partid si presedintele de sindicat au protestat in fata directorului despre faptul ca eu nu aveam nici-o autoritate pentru a forta acordarea de apartament colegului meu si ca numai comisia sociala avea acel drept de repartitie a apartamentelor. Reprezentantul UGSR nu s-a implicat in nici un fel in discutiile deja tensionate. Folosesc cuvantul tensionat pentru ca politrucii erau iritanti prin ‚argumentele’ lor strigate. Dupa ce i-a linistit pe politruci, directorul mi-a spus ca pentru moment nu era nici-o solutie pentru colegul meu deoarece pe lista de alocatie se aflau numai 3 garsoniere. Colegul meu arata dezolat si usor intimidat de indrazneala strigata a politrucilor. Iata ce i-am raspuns directorului, citez: „Dumneavoastra detine-ti un apartament cu 3 sau 4 camere in orasul Vulcan iar sotia dumneavoastra are un apartament cu 2 camere in blocul artistilor (asa era poreclit blocul unde locuisera artistii cand s-a turnat filmul Lupeni 29 – n.a.) din Lupeni. Va rog
sa hotarati acum, pe care dintre cele doua apartamente il cedati in favoarea lui Mitrica?” Pentru cateva secunde, toti cei prezenti, incluzandu-l si pe colegul meu, au ramas muti si incremeniti de indrazneala si franchetea intrebarii mele. Pus in fata evidentei cunostintelor mele despre situatia sociala a familiei directorului,
acesta a fost primul care si-a revenit din soc si spre cinstea lui a zambit si a promis ca v-a ceda unul din apartamente in favoarea colegului meu. Directorul a mai promis ca el, personal, se v-a ocupa de documentele ce urmau sa fie intocmite pentru transferul de apartament. I-am multumit directorului pentru decizia luata dupa care am parasit acel birou, lasandu-l acolo pe colegul meu pentru semnaturile de rigoare.
Aproape de iesirea din incinta minei, am fost ajuns din urma de reprezentantul UGSR incercand sa ma descoase despre cum de stiam precis ca directorul detinea 2 apartamente. Mi-am continuat drumul spre casa ignorandu-l total pe acel reprezentant al UGSR si fara ai satisface curiozitatea.
Luat de valurile evenimentelor care au urmat, n-am mai aflat niciodata daca colegului meu i s-a cedat unul din apartamentele directorului sau daca si de acea data Mitrica a fost momit cu alte promisiuni desarte sau sa mai astepte pana sa primeasca un apartament adecvat familiei lui.

Provocarile, confruntarile si „discutiile”’ de la Petrosani plus interventia minerilor de la mina Aninoasa

In seara zilei de 4 august 1977 m-am prezentat la mina Paroseni pentru schimbul de munca din timpul noptii. In sala de pontaj, pe toata distanta parcursa pana la locul de munca si in subteran, toti muncitorii paroseneni intalniti mi-au strans mainile si m-au bombardat cu fel si fel de intrebari care vizau atat starea mea de spirit si in special despre confruntarea dintre mine si Ceausescu la Lupeni.
Chiar si la locul meu de munca au sosit ortaci de la locurile de munca invecinate cu care am stat la taifas toata noaptea, fara a lucra nici-un minut. De prisos sa spun ca nici-un maistru sau inginer nu a vizitat locul meu de munca in acea noapte.
In dimineata zilei de 5 august 1977, la iesirea din subteran, am fost intampinat de catre directorul exploatarii miniere si informat de catre acesta ca eram asteptat la Petrosani pentru discutii cu Ilie
Verdet si Gheorghe Pana. Am acceptat sa ma duc la Petrosani.
Dupa ce am facut un dus, m-am schimbat in hainele de casa. L-a iesirea din curtea minei eram asteptat de catre soferul directorului care m-a condus, mai intai acasa (la cererea mea – luand cu mine afisul provocator de la mina Vulcan, brosurile referitoare la
Constitutia RSR, Legea 3/1977 si Legea 23/1966, exemplarul cu revendicarile grevistilor, trei coli de hartie alba format A4 si am transmis mesaj verbal de instiintare catre Maniliuc ca plecam la municipiul de partid din Petrosani pentru convorbiri cu Verdet si Pana) si apoi l-a Petrosani, in fata cladirii municipiului de partid. Aici am fost intampinat de catre secretarul municipal cu propaganda, Rusu. Acesta m-a condus prin spatele cladirii municipiului de partid intr-o sala de conferinte de la etajul 1, trecand mai intai printre niste costumati civili care se uitau la mine ca la trecerea unui urs. Cred ca era in jurul orei 8 dimineata cand
am ajuns la Petrosani.
In sala de conferinte, intr-adevar, eram asteptat de catre Ilie Verdet si Gheorghe Pana. Amandoi erau imbracati la fel cum ii vazusem prima oara, cu diferenta ca de data aceasta Ilie Verdet purta cravata la gat. Odata introdus in sala de conferinte, Rusu a disparut. In mijocul salii se afla o masa masiva, dreptunghiulara si acoperita cu plus. In jurul mesei se aflau aproximativ 14-16 scaune comfortabile si plusate. L-a mijlocul mesei, pe o parte se afla Verdet si cu Pana si de cealalta parte eu. Pana si Verdet aveau, pe masa in dreptul lor, cate un carnetel pentru consemnari. L-a randul meu mi-am pus pe masa tot ce adusesem cu mine, si pregatit sa consemnez despre discutiile ce urma sa le am cu cei doi.
Verdet mi-a zambit si mi-a strans mana puternic, zicandu-mi: „Bine-ai venit, Dobre tata!” Am replicat, citez: „Cam puternica strangerea aceasta de mana!” Pana se uita la mine artagos si suparat. La mirarea mea despre chestia cu stransul mainii, Verdet mi-a zis: „Am vrut sa-ti sugerez speranta noastra ca v-om dialoga cu tine constructiv si util despre ce ar fi mai bine sa facem impreuna pentru minerii nostri din Valea Jiului.” Hait, mi-am zis in gand, joaca tare si o face pe diplomatul, vulpoiul! Imediat l-am blocat la mantinela pe Verdet, replicandu-i: „Nene Verdet, daca respectati si implementati imediat tot ce ni s-a promis la Lupeni, nu cred ca am avea prea multe de discutat.” La auzul spuselor mele, Gheorghe Pana a sarit ca ars, si-a dat palaria pe spate si cu mainile in solduri, ma privea incruntat si agresiv. L-am fixat pe
Pana cu privirea si l-am intrebat sfidator si cu sange rece: „Ce este, nene Pana, nu v-a simtiti bine?” Verdet se uita pe furis catre mine si Pana. Apoi Verdet i-a zis lui Pana sa-si toarne un pahar cu apa si sa se aseze pe scaun. Zambind si chiar usor razand, Verdet m-a intrebat brusc daca doream o cafea. I-am raspuns ca doream
o cafea mare, daca se putea. Verdet, a chemat o femeie blonda careia i-a ordonat sa-mi aduca cafeaua asa cum o dorisem, comandandu-si si lui una mica si cu mult zahar. Gheorghe Pana n-a vrut cafea. Verdet a asteptat pana cand am inghitit cateva guri de cafea dupa care mi-a zis, rar si apasat: „Uite ce e Dobrica tata, noi suntem de acord cu toate doleantele tale, exceptie facand Legea 3 din iulie a acestui an si programul de 6 ore. Despre aceste doua puncte am dori noi sa discutam si sa ne punem de acord.” I-am raspuns lui Verdet clar, tot la fel de rar si apasat: „Nene Verdet, revendicarile sau doleantele, asa cum va place
dumneavoastra sa le numiti, nu sunt numai ale mele. Ele sunt revendicarile majoritatii minerilor grevisti din toata Valea Jiului. Noi am inteles ca ele au fost aprobate de catre presedintele tarii. Cu ce drept va permiteti sa propuneti renegocierea a ceea ce deja presedintele a aprobat? Chiar daca ati avea mandatul expres al presedintelui de renegociere a revendicarilor noastre, trebuie sa va dezamagesc precizandu-va ca eu nu am acordul minerilor grevisti si nici nu intentionez sa li-l cer, pentru renegocieri. Pe scurt, nu pot si nici nu doresc sa renegociez ceea ce deja ni s-a promis din gura celei mai autorizate persoane din aceasta tara.” Verdet arata trist si dezamagit. Pana statea labartat pe scaun, cu capul dat pe spate si arata de parca il pocnise cineva cu un pumn in cap.
Dupa circa 1-2 minute de priviri confruntante, in tacere, am observat ca expresia fetei lui Verdet a devenit dusmanoasa, taioasa si agresiva, dupa care mi s-a adresat cu o adevarata tirada de reprosuri si acuzatii, citez: „Asculta Dobre, ia aminte foarte serios la ce-ti spun eu aici si te rog sa nu ma intrerupi. Iti vorbesc cu toata raspunderea calitatii pe care o am pe linie de partid si stat. Tu nu te poti erija in reprezentantul tuturor minerilor din Valea Jiului. Noi reprezentam puterea clasei muncitoare din aceasta vale si nu tu! Noi stim ca tu, impreuna cu niste derbedei fara capatai, ati batut si fortat minerii sa vina la Lupeni. Nu mai vorbesc de faptul ca ai asmutit si continui sa-ti asmuti huliganii si derbedeii sa jigneasca, ameninte si chiar sa bata personalul tehnico-administrativ. Tara asta nu este o tirla fara stapani. Aici
functioneaza legi clare si cine nu se supune v-a suporta toate masurile de rigoare! Tot ce crezi tu ca ati obtinut, la Lupeni, nu este un drept care vi se cuvine. Un drept obtinut prin provocari, instigari la nesupuneri de legi, teroare si intimidari nu se numeste un drept castigat. Acesta este un drept nul si abuziv! Acum ca
totusi ati facut ce ati facut, cu toate aspectele negative enumerate mai devreme, te indemn prieteneste sa cobori cu picioarele pe pamant si sa fii de acord cu noi pentru a iesi cu fata curata din situatia creata de voi si nu de noi. (apoi zambind) Ce zici, batem palma?”
Gheorghe Pana mi-a zis si el, citez: „Si sa mai stii tovarase ca-ti facem o mare favoare ca te afli acum in fata noastra si mai ales in casa partidului!”
Dupa ce am intrebat pe cei doi politruci daca terminasera tot ce aveau sa-mi spuna, le-am cerut sa asculte , fara a ma intrerupe, la
ce urma sa le zic.
Iata replica mea, citez din consemnari: „Regret ca n-ati invatat nimic din lectia ce v-am administrat-o la Lupeni. Dupa cum va manifestati aici se pare ca nu va lasati pana cand nu ve-ti vedea si simti, cu adevarat, partea urata a comportamentului minerilor infometati, umiliti cu etichete pe care nu le merita si in special mintiti cu aprobari venite de la cea mai inalta autoritate a tarii. Nu stiu ce sa cred! Nu cred ca sunte-ti naivi si lipsiti total de simtul adevarului elementar despre ce s-a intamplat la Lupeni. Cred mai degraba ca va credeti smecheri si va amagiti zadarnic cu ideea ca aveti de-a face cu in idiot care la cea mai usoara intimidare se pisa pe el de frica. Tare mi-e tema ca ma confundati cu voi! Sunt sigur ca v-aduceti aminte despre ce vi s-a intamplat pe ghereta portarului de la mina Lupeni! Ati uitat, intocmai ca niste curve, ca daca nu va aparam eu de furia minerilor, provocati chiar de voi, acum n-ati mai fi avut favoarea si onoarea de a sta de vorba cu mine. Nu va merge cu mine, asa sa stiti! Sa nu indrazniti s-o dati pe coarda amenintarilor si intimidarilor pentru ca, si de aceasta data, tot voi si nu eu voi fi responsabil de tot ce ar putea sa se intample.”
Politrucii au sarit sus, ca arsi, de pe scaune si erau rosii de furie.
Redau, exact, in continuare urmatoarea scena a confruntarii strigata, insultatoare si injurioasa.
Verdet: „Nu tie rusine tovarase sa ne insulti cu scene de trista amintire? Iti atrag atentia sa”
Dobre: „Voi m-ati provocat!”
Pana: „Sa-ti fie rusine, huligan si derbedeu ce esti”!
Dobre: (Am sarit de pe scaun si am strigat furios catre Pana si Verdet) „Huligani si derbedei sunteti voi si cine va cacat asa de prosti si ticalosi! E bine?”
Verdet: „Eu nu m-am legat, ma, de familia”
Pana: „Te arestam pe loc si te bagam in fundul puscarii, huliganule!”
Verdet: (catre Pana) „Ghita, taci din gura!”
Dobre: (strigand tare) „Arestati pe pizdele mami voastre!”
(Femeia blonda care-mi aduse-se cafeaua, si-a bagat capul pe usa din spatele celor doi si privea speriata catre noi)
Verdet: (strigand catre femeie) „Iesi si inchide usa ca nu e cazu.” (apoi catre mine, conciliant) Dobre nu striga ca ne aude lumea si nu se cade sa ne facem de ras.
Pana: (strigand tare) „Eu nu mai rezist!”
Verdet: (catre Pana) „Ghita, ti-am spus sa taci din gura! Stai jos si taci!”
Dobre: (adresandu-ma direct si amenintator catre Pana. Realmente eram scos din sarite) „Pe cine arestezi tu, ma! Sar la tine si te calc in picioare, Dumnezau mati de scofalcit!”
(Pana se asezase pe scaun si se uita holbat catre mine)
Verdet: (conciliant) „Dobre, te rog! Fara injuraturi! Am auzit ca ai absolvit liceul din Lupeni cu bine. Esti baiat destept si educat. Nu se cade!” (apoi catre Pana) „Ghita, iti interzic sa mai vorbesti. Nu mai trebuie sa inveninam atmosfera discutiilor cu observatii neprincipiale si jigniri nesanatoase.” (catre mine si Pana) „Toti suntem vinovati de greselile facute!”
Dobre: „Voi sunteti vinovati, nu eu! Voi nu ma meritati ca partener de discutii! M-ati invitat aici sa ma jigniti si chiar sa ma amenintati cu arestarea!” (uitandu-ma incruntat la Pana)
Verdet: „Dobre, hai sa uitam ce-a fost mai devreme intre noi si sa ne aplecam peste problemele care ne framanta. Eu zic sa nu mai deschidem discutia despre ce a promis iubitul nostru conducator la Lupeni. Ce-a promis a promis si nu putem trece peste cuvantul secretarului nostru general. Noi am ramas in Valea Jiului ca sa-i ducem cuvatul la indeplinire. Esti multumit?”
Dobre: „Nu sunt multumit si nici nu doresc sa mai vorbesc cu nici unul dintre voi. Eu nu sunt tigan sa ma cert si sa ma injur cu voi ca la usa cortului si dupa aceea sa accept sa reiau jocul cu destinele
minerilor. Lucrurile sunt cat se poate de clare! Mai sunt numai doua zile pana la implementarea promisiunilor de la Lupeni. Implementati ce ni s-a promis si cu asta am terminat.” (m-am ridicat in picioare si am inceput sa-mi strang ce pusesem pe masa)
Verdet: „Dobre, Dobre, stai ma om bun ca nu arde lumea.” (am
dat sa ma indrept catre usa). „Uite Dobre, noi ne cerem scuze ca te-am suparat asa de rau! Da trebuie sa recunosti si tu ca ai intrecut masura. Si ca sa revin la oile noastre, trebuie sa-ti spun ca avem mari necazuri cu implementarea doleantelor voastre.”
Dobre: „Asta trebuia spusa la Lupeni si nu aici! V-am mai zis si ma repet, eu nu renegociez ce s-a promis minerilor din Valea Jiului.”
Verdet: „Dobre draga, tu stii bine ca la Lupeni nu sau putut folosi cuvintele ‚nu se poate’ sau ca ‚va fi greu de implementat’. La Lupeni sa hotarat ca e musai sa se poata si musai trebuie sa ramana. Pentru noi este ordin si ordinul nu se discuta! Se executa!
Problema noastra si a ta este: cum trebuie sa implementam mai bine acest musai. Si asa cum bine ai spus mai inainte, nu e timp de tagada sau jeluiala.”
Dobre: „Problema implementarii nu este a noastra!”
Verdet: (ma luat prin incercuire propagandistica) „Dobre draga, lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Dupa cum ne indeamna mereu iubitul nostru conducator, inainte de a se lua o decizie, noi avem datoria sa ne consultam cu masele sau mai bine zis cu reprezentantii lor, adica cu tine in cazul de fata, ma om bun si zau,incapatanat ca un catar, (razand si facandu-mi complice cu ochiul) asa dupa cum zice o vorba din popor.”
Dobre: „Degeaba! Nu tine la mine cu tamaierea si galgara!”
Verdet: „Nu-i nici-o tamaiere, Dobre-tata. Crede-ma ca sunt destul de serios si trecut prin multe situatii grele.” (vazand ca-l priveam ironic, neincrezator si suspicios, Verdet a continuat). „Uite ce este Dobre! Te rog sa te asezi pe scaun pentru ca am sa-ti fac o destainuire sincera de care sunt sigur ca ai sa te bucuri.”
Dobre: (razand si fara a ma aseza pe scaun) „Mai sa fie! Te pomenesti ca ve-ti trece la implementarea promisiunilor chiar de astazi! Aceasta ar fi o decizie inteleapta de care m-as bucura cu adevarat!”
Verdet: (razand si apoi ranjind vulpeste) „Ma Dobre tata, mai intai iti spun deschis si fara rusine ca nici prin cap nu ne-ar fi trecut sa te invitam sa stam de vorba, din cauza umilintelor si tratamentelor la care am fost supusi nu numai eu si tovarasul Pana, dar si restul
aparatului superior de partid si stat. Dar s-a intamplat un lucru peste care eu si tovarasul Pana, aici de fata, nu am putut sa-l trecem cu vederea.” (Verdet a venit langa mine, si cu voce destul de joasa de parca se ferea sa fie auzit de catre alte persoane, mi-a zis) „Catre orele 4 din aceasta dimineata, am avut o scurta
convorbire telefonica cu iubitul nostru secretar general. N-am sunat eu! Cred ca-ti dai seama ca n-as fi indraznit sa deranjez la acea ora! Te rog sa ma crezi ca am fost foarte surprins de telefonul care l-am primit dar si afectat si ingrijorat ca la acea ora tarzie de noapte, iubitul nostru conducator se mai gandea si framanta de felul cum trebuie sa actionam pentru a rezolva doleantele voastre. De data aceasta, printre alte indicatii care ne-au fost trasate, ni s-a ordonat expres ca inainte de a implementa masurile care se impun, sa ne consultam si cu minerul care a prezentat doleantele de la Lupeni. Si chiar m-a intrebat sa-i spun
cum te cheama! Sa stii ca i-am spus cum te cheama si tot ce stiam despre tine! Tin sa-ti precizez ca te-am si laudat, la telefon, ca fiind un om cu scaun la cap si cu multa putere de intelegere!” (apoi cu un ton de parca mi-ar fi facut o mare favoare, Verdet mi-a zis) „Trebuie sa-ti spun ca n-am vrut sa-l supar, la telefon, pe iubitul nostru conducator despre pataniile umilitoare l-a care am fost supusi eu si tov. Pana. Si cred ca am facut bine, dand astfel dovada de maturitate politica si putere de sacrificiu. Dupa cum vezi, am pus mai presus interesul general fata de cel personal!” (l-am lasat pe Verdet sa delireze in continuare) „Dupa ce am multumit frumos de ordinul care l-am primit, imediat l-am instiintat pe tov. Pana despre ce era vorba si ce urma sa avem in vedere, cu maxima prioritate. Si pentru ca noi suntem soldati credinciosi ai partidului si secretarului nostru general, am trecut fara sovaire la actiune. Asa se face ca ne aflam acuma fata-n fata cu tine!” (continuam sa tac)
„Pentru a duce la indeplinire ordinul primit, eu zic sa ne asezam cuminti la masa si sa ne consultam despre ce ar fi mai bine sa facem pentru ca nu mai este timp de pierdut cu discutii inutile si nesanatoase.”
Pana: „Eu pot confirma tot ce-a spus tovarasul Verdet!”
Verdet: „Ghita, nu mai interveni! Lasa-l pe Dobre sa-si adune gandurile, sa revina pe scaun si sa incepem sa ducem pana la capat mandatul secretarului general.”
Pana: „Bine, tac! N-o sa mai scot nici-o vorba! Va las pe
dumneavoastra sa conduceti discutiile!”
(Verdet a revenit si a luat loc pe acelasi scaun pe care sezuse mai inainte. Pana nu se miscase de pe scaun. Amandoi imi zambeau ranjit si ma indemnau cu mainile sa ma asez din nou pe scaun. Politrucii ma priveau fix si intrebator)
Dobre: (mi-am reluat locul pe scaunul pe care sezusem, hotarat sa nu las acei provocatori ordinari sa aiba ultimul cuvant)
„Pe mine nu ma priveste cu nimic ultimul vostru mandat si nici nu doresc sa impartasesc cu voi impactul si surpriza ce ati avut-o la primirea telefonului din partea presedintelui. Este treaba voastra si va rog sa ma scutiti de alte marturisiri de acest gen.” (Pana se uita urat la mine si se framanta pe scaun. Verdet a repetat de doua ori expresia, citez: „Imi pare rau Dobre ca vorbesti cu disrespect despre tot ce ti-am spus in confidenta! Si stii ca-mi pare rau!” L-am ignorat pe Verdet si am continuat)
„Este pentru ultima oara cand va zic ca voi si partidul vostru sunteti vinovati ca ne-ati adus in starea de sclavi si provocat sa va administram lectia de la Lupeni.”
Pana: „Vorbesti prostii, ba tovarase, pentru ca si tu si cu altii sunteti membri de partid. Am facut gresala cand v-am primit in randurile noastre.”
Dobre: (adresandu-ma direct lui Pana) „Da, dar mancam din cazane diferite ca marime si continuturi. Noua, celor multi, ne-ati oferit un cazan mic umplut cu zeama chioara din care sorbim cu linguritele iar voi si cei ca voi, putin la numar in raport cu noi, v-ati rezervat cazanoiul cu bunatati inepuizabile, adanc si larg cat minele de carbune, din care sorbiti cu linguroaiele pe nerasuflate. Poti sa intelegi, soldat neinstruit, cum vine chestia asta cu cazanele?”
Pana: (rosu de furie, mi-a replicat) „Mie sa nu-mi vorbesti, ba tovarase, de povesti cu instruirea. Eu sunt un soldat bine instruit si credincios pana la sacrificiu partidului! Acum inteleg eu cum ai reusit sa sucesti mintile minerilor cu propaganda aia a ta ieftina si de cacat! Si sa ma ierte tovarasul Verdet ca ma folosesc din nou de o expresie populara, da nu am gasit cuvantu potrivit.” (apoi razand ca prostul) „Auzi la el, propaganda cu cazanele!”
Verdet: „Ghita, ti-am spus sa nu mai vorbesti! Nu mai vorbi necuviincios ca nu se face la momentu de fata! Trebuie sa inaintam cu discutiile principiale!” (apoi catre mine) „Dobre, ai promis sa nu te mai angajezi in discutii sterile si nesanatoase!”
Dobre: (catre Verdet) „N-am promis nimic!” (catre Pana) „Replica mea cu cazanele este de bun simt, reflecta adevarul crud si de aia minerii m-au ascultat si urmat.” (apoi miscandu-mi degetul acuzator catre cei doi politruci, le-am strigat) „Propaganda voastra este mincinoasa, provocatoare si de cacat din care mancati vartos cu polonicele! De-aia v-au huiduit minerii si erau cat pe-aci sa va omoare!”
Verdet: (usor amenintator) „Dobre nu te juca cu cuvinte grele c-o sa regreti!”
Pana: (sarind din nou de pe scaun, privindu-ma incruntat si tragandu-si palaria pe ochi pentru a ma intimida, cred ) „Vorbeste ca pe maidan, tovarase Verdet! Eu propun sa nu mai ascultam la cuvintele grele pe care ni le adreseaza!”
Verdet: „Ghita, ti-am spus sa taci si sa nu te mai amesteci cand nu trebuie! Toarna-ti un pahar cu apa si calmeazate! Tafna ta incepe sa ne aduca deservicii. Nu uita care ne e tinta! De-acu inainte numai eu conduc! Te tiu responsabil daca te mai amesteci!”
Pana: „Am inteles tovarase Verdet, da ca persoana responsabila n-am putut sa rezist! Eu ma duc la toaleta de serviciu sa-mi dau cu apa pe ochi!” (indreptandu-se catre una dintre usi)
Dobre: (strigand catre Pana) „Cu apa de la veceu si nu de la ghiuveta!”
Verdet: „Dobre, ajunge cu jignirile! E mai in varsta ca tine si e nervos din fire!” (referindu-se la Pana)
Dobre: „Daca este nervos din fire, spitalul este aproape!” (apoi ironic) „Sau poate ca numai munca de jos ar putea sa-i fie de ajutor!”
Verdet: (zambindu-mi) „Uite Dobre tata, daca tov. Pana te deranjeaza asa de rau ii zic sa se ocupe de alte probleme si sa ne lase sa continuam discutiile numai noi doi. De acord?”
Dobre: „Pe mine ma deranjeaza toti provocatorii ordinari si lipsiti de simtul realitatii si le raspund pe masura obrazniciilor lor. Asadar, fara obraznicii si provocari la adresa mea si a minerilor grevisti! Ma lasa rece daca de fata se afla una, doua sau mai multe persoane.”
Verdet: „Nu este bine Dobre sa participe mai multe persoane la discutii. Mie mi s-a incredintat misiunea secreta sa stau de vorba cu tine! Hai sa dialogam, numai noi doi, despre miezul problemei care ne framanta! Asa ca intre niste barbati responsabili si constiinciosi!”
Dobre: „Cat de responsabila este persoana din fata mea si care
imi cere insistent sa dialogam, cand mai devreme m-a jignit pe mine si pe minerii grevisti cu epitete scandaloase de derbedei, huligani si batausi?”
Verdet: „Dobre, tu nu poti sa negi ca la Lupeni am fost tratati cu lipsa de respect, huiduiti, insultati si amenintati. Si chiar sechestrati si agresati fizic, ma refer la mine si tov. Pana.”
Dobre: „Da, dar acelea au fost reactii firesti si justificate ale minerilor la starea umilitoare de sclavi in care am ajuns, tergiversari si amanari in rezolvarea revendicarilor, minciuni si chiar provocari si amenintari grosolane cu interventia militara in Valea Jiului.” (apoi aratandu-i afisul provocator de la mina Vulcan) „Chiar si dupa greva de la Lupeni ati continuat cu provocarile! Stiu precis ca din initiativa si cu aprobarea dumitale au fost lipite pe pereti afise de acest fel la mina Vulcan. Ati fost martor la reactia minerilor vulcaneni si chiar pedepsit cu amenintari, injurii si lovituri
cu suplimentele de mancare. Nu minerii rasculati au fost si sunt derbedei si huligani! Noi am raspuns si vom raspunde pe masura provocarilor huliganice, agresive si obraznice! Asa sa stiti!”
Verdet: (pus in fata evidentei provocatoare cu afisul de la mina Vulcan, Verdet arata pleostit si umilit) „Recunosc ca am inghitit paharul amarnic al situatiei de ieri de la mina Vulcan.”
Dobre: (aratand acuzator cu degetul catre Verdet) „Chiar si aici v-ati permis sa provocati si sa amenintati! Sunt foarte indignat si revoltat pentru ca incercati sa va dati inocenti. Adevarul este ca noi suntem victimile provocarilor voastre murdare si multiple! (vazand ca Verdet nu zicea nimic si ma privea nauc, am continuat) „Eu am crezut ca m-ati invitat aici pentru a va lumina despre eventuale nelamuriri pe care le aveti si a va propune masuri aditionale in sensul largirii spectrului punctual si revendicativ de la Lupeni, dar in nici un caz pentru a pune in discutie esenta punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ.”
Verdet: „Daca te rog sa ma scuzi pentru jignirile pe care ti le-am adresat tie si colegilor tai mai devreme, esti de acord sa discutam ca doi oameni civilizati si sa ne aplecam pe fondul problemelor?”
Dobre: „Ma repet, nu accept rediscutarea esentei punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ. Va stau la dispozitie numai cu aspectele care va nelamuresc din setul de revendicari aprobate deja de presedintele tarii.”
Verdet: (parca mai invigorat si putin entuziasmant) „Este vorba, Dobrica tata, sa ne lamurim reciproc despre tot ce ati cerut.”
Dobre: „Eu si minerii grevisti am fost si suntem foarte lamuriti despre revendicarile cerute si aprobate de catre presedinte. Astept sa aud care sunt nelamuririle dumneavoastra.”
(La acel moment a aparut Pana, stergandu-se pe maini cu o batista pe care ulterior si-a varat-o in unul din buzunarele hainei. Am fost si raman convins ca Pana a ascultat, prin usa WC-lui
ramasa intredeschisa, conversatia dintre mine si Verdet. Verdet ia cerut lui Pana sa se mute pe un scaun de la capatul ce-l mai mai indepartat al mesei si sa nu intervina sub nici un motiv in discutiile ce urmau sa aiba loc. Pana a promis ca va respecta ceea ce-i ceruse Verdet)
Verdet: (a scos din unul din buzunarele hainei exemplarul cu revendicarele minerilor pe care il inmanasem lui Ceausescu la Lupeni si mi-a zis) „Uite Dobre, eu iti propun sa ne uitam pe lista cu doleante si sa ne oprim la punctele la care eu cred ca sunt
nelamuriri.” (apoi increzator ca era pe punctul de asi atinge scopul, si parca la comanda, Verdet a dat-o pe banda amabilitatilor de gazda grijulie si ospitaliera, insotindu-si cuvintele cu gesturi, zambete, glume de prost gust si mereu facandu-mi complice cu ochiul asemenea unei matroane de bordel) „Dobrica tata, eu cred ca esti de acord cu mine ca nu putem trece la discutii serioase pe stomacu gol si fara sa dam pe gat ceva racoros! Nu se cade sa ne neglijam, nu-i asa? (batandu-se usor cu palma pe burta si facadu-mi teoria similaritatii dintre stomacul uman si motorul unui autobuz) „Stomacu asta este la fel ca motoru de la autobuz! Ii dai benzina, merge autobuzu! Nu-i dai papa, nu merge autobuzu si-ti da tot felul de necazuri!” (facandu-mi complice cu ochiul si zambindu-mi curveste, Verdet sa ridicat de pe scaun si mi-a zis) „Te rog sa ma scuzi pentru cateva momente! Vreau sa aflu cu ce s-a pregatit activul nostru de partid sa ne serveasca in momentu asta, deosebit de important!”
Dobre: „Nene Verdet, nu cred ca este cazul sa va obositi prea mult. Eu doresc numai o cafea mare. Mai doresc sa si fumez, daca nu deranjeaza prea mult!”
(Gheorghe Pana, nu scotea nici-o vorba, isi tinea capul aplecat in jos, zambea si se facea ca-si noteaza ceva in carnetelul lui)
Verdet: (prefacandu-se ca-l suparasem si dojenandu-ma in stilul lui caracteristic) „Sa stii Dobre tata, ca aici nu mai sunt de acord cu tine! Ca gazda, ma simt jignit! Trebuie sa mancam ceva ca se apropie pranzu! Nu este vorba de o masa festiva ca alea cu
strainii! E ceva frugal ca la botu calului! Si vor veni si cafelele!” (apoi vorbind si in numele lui Pana, Verdet a continuat mierleste) „Noi nu avem nimic impotriva sa si fumezi. Nu putem refuza asta musafirului nostru! Nu se cade!”
(Verdet, urmat de Pana, au disparut pentru circa 5-10 minute. In lipsa lor, prima data mi s-a adus o scrumiera si o ceasca mare de
cafea. Apoi au fost aduse 3 tavi rotunde si asezate pe masa, cate una in dreptul meu si a celor doi politruci. Pe tavi se aflau cate 3 pahare, sticle cu apa minerala, bere si sucuri. Apoi alte cateva tavi cu sandwich-uri, branzoaice si prajituri. Pe timpul „discutiilor” care au urmat m-am atins doar de cafea si apa minerala. Dupa circa 10 minute, Verdet si Pana au re-aparut si s-au asezat pe aceleasi locuri. Politrucii erau numai zambete si ma indemnau sa mananc si sa beau. I-am lasat sa se indoape bine, dupa care l-am intrebat pe Verdet sa-mi spuna ce nelamuriri avea)

Verdet si teoria stachetei sportive despre planurile de productie.
Povestea meselor calde si gratuite pentru mineri

Verdet: (tinand in mana copia revendicarilor noastre) „Uita-te Dobre tata, tu si colegii tai ati pus in discutie modificarea planurilor de productie. Crezi ca este realist ce ati cerut? Nu uita ca cifrele de plan au fost dezbatute si aprobate in adunarile generale ale oamenilor muncii din fiecare intreprindere miniera! (apoi razand si continuand ironic) „Mai intai ati propus si aprobat planuri de productie si acum iata ca va intoarceti si cereti modificarea lor. Cum vine chestia asta?” (l-am intrerupt pe Vernet si i-am replicat astfel)
Dobre: „Nene Verdet, nu incercati sa ma imbroboditi pe mine cu implicarea noastra, a lopatarilor, in propuneri si aprobari a planurilor de productie! Noi am fost doar executantii orbi si docili ai aberantelor cifre de plan din Valea Jiului. Sugestiile si propunerile cifrelor de plan sunt opera voastra si a subordonatilor vostri locali impreuna cu cozile lor de topor din exploatarile miniere. Revendicarile noastre sunt realiste si reflecta faptul ca nu mai acceptam sa fim considerati orbi, prosti si sclavi docili. Pe scurt, replanificati productia de carbune din Valea Jiului in functie de posibilitatile umane, tehnologiile si conditiile de trai existente pentru ca altfel nu va merge cu noi.”
Verdet: (dandu-se inovator si educator de gradinita) „Uite Dobre cum vine chestia cu planu de productie. Planu asta de productie este asemenea unei stachete sportive de performanta. Pentru a fi stimulatoare si performanta, stacheta asta trebuie ridicata constant si cat mai sus. Voi, performerii sportivi, trebuie sa sariti peste aceasta stacheta. Si la fel ca si-n sport, cine trece stacheta este
renumerat si elogiat iar cei care nu trec sunt penalizati dar si dojeniti si incurajati s-o treaca. Cred ca esti de acord cu mine ca am dreptate!”
Dobre: „Nu sunt de acord cu dumneata pentru ca bati campii cu acea stacheta si chiar iti permiti sa-mi dai lectii ca la copiii de gradinita. Voi sunteti cei care v-ati permis sa inventati si sa aplicati politica stachetei sportive in numele nostru si pe spinarea noastra si nu a voastra! Suntem hotarati sa nu va mai permitem jocul acesta murdar si periculos cu vietile noastre si a familiilor noastre. Asemanarea noastra cu performerii sportivi este puerila si
insultatoare. Nu vreti sa vedeti si nu va pasa ca ne-trecerile peste stacheta, stabilita de voi, sunt reflectate in imbolnaviri frecvente, accidente mortale si familii infometate prin penalizari salariale. Noi, lopatarii executanti ai planurilor de productie irealiste si propuse de minti bolnave de glorii si mandrii false, suntem niste biete fiinte umane vlaguite de munca si saturate de minciuni, promisiuni, penalizari si provocari ordinare. Cum v-ati permis sa ne cereti sa lucram cate 70-80 de ore pe saptamana, incluzand duminicile si sarbatorile legala? Ati incalcat grosolan legislatia in vigoare cu privire la numarul de ore lucrate pe saptamana si dubla neplata pentru duminicile si sarbatorile legale lucrate!”
Verdet: (replicandu-mi dojenitor) „Da, dar la iesirea din schimburile din duminicile lucrate erati asteptati la suprafata cu cate o bere de fiecare miner!”
Dobre: (raspunzandu-i taios) „Va rog sa nu indrazniti sa aduce-ti in discutie practica insultatoare si degradanta cu berea oferita dupa duminicile lucrate! Sunt sigur ca ar fi mult mai bine si sanatos sa ni se ofere mese calde si gratuite la intrarea si iesirea din subteran!”
Verdet: (surprizandu-ma cu tonul, zambetul si linguseala-i aprobatoare) „Sa stii Dobrica tata ca aici sunt de acord cu tine! Este o propunere pe care te rog sa ma crezi ca o vom pune imediat in practica! Uite, o si notez in carnetelul asta!”

Confruntari si jigniri despre aprovizionarea cu produse alimentare in Valea Jiului.
Intrebari legitime si raspunsuri belicoase despre abuzuri ilegale.

Confruntarile si jignirile au inceput atunci cand Verdet a
conditionat aprovizionarea Vaii Jiului de indeplinirea planurilor de carbune invocand autofinantarea locala care, chipurile, inlocuise finantarea de la bugetul statului.
Vazand ca eram de neinduplecat despre eliminarea cartelarii alimentelor si trecerea imediata la o aprovizionare ritmica si din belsug cu alimente in toata Valea Jiului, Verdet mi-a aruncat urmatorul ‚argument’.
Verdet: „Noi nu putem, Dobre draga, sa rupem de la gura muncitorilor de la, aaa, sa zicem de la Galati si sa va aducem voua aici in Valea Jiului! Cred ca esti de acord cu mine ca n-ar fi cinstit
sa procedam astfel!”
Dobre: „Si eu spun ca nu este bine sa se rupa de la gura muncitorilor de la Galati sau oriunde s-ar afla ei in aceasta tara. Va fac eu o propunere care sa multumeasca toti minerii din Valea Jiului!”
Verdet: (interesat, tragandu-si carnetul mai aproape si gata sa consemneze) „Te rog sa propui! Daca propunerea ta este utila si constructiva, o retinem si o implementam neintarziat!”
Dobre: (fixandu-l cu privirea pe Verdet, i-am zis) „Taiati de la gura activistilor Comitetului Central al PCR si sa vedeti ca n-o sa se supere nimeni!”
(Lovindu-i unde-i durea cel mai mult si asa cum ma asteptasem, politrucii au sarit ca arsi de pe scaune, se agitau, gesticulau a neputinta si sfarsind cu jigniri si atitudini confruntante)
Verdet: „Esti neserios, Dobre! Nu m-am asteptat sa vii cu idei neserioase!”
Dobre: (incruntat si replicand raspicat) „Propunerea mea a fost foarte serioasa si de bun simt! Nu va inteleg panica si agitatia!”
Verdet: (cu degetul intins catre mine) „Esti neserios! Nu gasec acum alt cuvant mai bland! Nu m-asteptam la una ca asta!”
Pana: (venit langa Verdet, cu mainile in solduri, foarte nervos si maimutarandu-se caraghios cu miscari ale capului catre stanga si dreapta, mi s-a adresat astfel) „Cine te crezi ba ca esti? Ie-te la el! Nene Verdet in sus! Nene Verdet in jos! Ia mai lasa-ne dracu-n
pace cu ifosele astea ale tale de destept! Si sa mai stii, ba, ca noi nu dam socoteala in fata celor care peste noapte se trezesc sefi! E bine? Vezi ca cu mine nu-ti merge asa cum vrei tu!”
Dobre: (catre Pana, cu acelasi limbaj folosit de el) „Gura, bai, neam prost ca sar la tine si te umplu de bulion!”
(Pana a ramas intr-o pozitie caraghioasa de traznit, cu mainile in solduri si palaria data pe ceafa. Privea incruntat catre mine si parca neincrezator ca as fi putut sa-mi duc la capat amenintarea)
Verdet: (impingandu-l cu mainele pe Pana catre scaunul de pe care se ridicase si obligandu-l sa se asezse si sa se linisteasca. Apoi revenind la scaunul lui si parca ingrijorat de amenintarea mea la adresa lui Pana, mi-a zis) „Dobre, te rog, fara incaierari si batai ca nu se face! Ne-am aduce numai deservicii! Toti am avea de pierdut!”
Dobre: (strigand catre Verdet) „Eu n-am nimic de pierdut! Dimpotriva, m-as racori putin dupa atatea insulte si jigniri! Ati
demonstrat din plin ca stiti numai de frica si la o adica s-ar putea sa si-o luati pe coja cu varf si indesat! Cand este vorba de interesele voastre meschine si hraparete, sariti la gatul celui flamand, jignindu-l vartos si amenintandu-l. Voi sunteti neseriosi si lipsiti de cea mai crasa lipsa de intelegere fata de nevoile noastre elementare. Uitati de la mana pana la gura ca acum si aici, la fel ca la Lupeni, noi avem dreptul sa va cerem socoteala si nu voi. Si pentru ca am amintit de judecata, am o intrebare specifica pentru colegul tau provocator care detine functia cumulativa si contradictorie de Ministru al muncii si Presedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania.” (apoi intorcandu-mi privirea incruntata si degetul acuzator catre Pana) „Cu ce drept, bai troaca belita, un presedinte de sindicat aproba si semneaza foile de boala?”
Verdet: (vizibil surprins de noua turnura a lucrurilor si parca intuind ca Pana va reactiona in acelasi mod stupid si agresiv, i sa adresat astfel) „Ghita, nu raspunde ca inrautatesti situatia!” (apoi catre mine) „Dobre, fara intrebari care nu fac obiectul discutiilor de fata!”
Dobre: „Intrebarea mea a fost legitima, justificata si face obiectul discutiilor de fata pentru ca este punct specific in lista noastra de revendicari. O adresez, din nou, catre persoana care a permis, tolerat, incurajat si patronat acest abuz grosolan si ilegal.”
Pana: (incoltit dar tot la fel de nervos si agresiv, s-a ridicat de pe
scaun si mi-a zis) „Pentru faptele mele, ba tovarase, sunt responsabil numai in fata secretarului general al partidului nostru comunist si nu in fata unuia care se da drept sef peste noapte! Si pentru ca sa-ti arat ca nu mi-e frica de raspunderea ce o port si cu care ma mandresc, iti raspund ca da, presedintii de sindicat au
dreptul sa semneze si sa aprobe foile de boala. Si ca fac asta cu toata forta raspunderii de soldati credinciosi si loiali ai partidului care i-a investit pe posturile ce le detin!”
Verdet: „Ghita, gata, ajunge! Stai jos si incearca sa te linistesti!”
Dobre: (direct, catre Pana) „Ieri dimineata, in fata minerilor de la mina Paroseni, am adresat aceeasi intrebare catre Dionisie Cichi, cel care s-a recomandat ca este expert juridic in cadrul UGSR. Acel reprezentant juridic a afirmat clar ca din punct de vedere juridic si in conformitate cu legislatia actuala, presedintii de sindicate nu au nici un drept sa semneze foile de boala. Si chiar a adaugat ca numai semnatura medicului este autorizata prin lege. Acum vin cu
a doua intrebare! Cine are dreptate, expertul juridic sau tu?”
(Era foarte vizibil ca Pana se facuse vinetiu la fata si tremura de furie, fara sa fie in stare sa mai scoata vre-o vorba. Arata ca in starea iminenta de colapsare fizica pe fond nervos)
Dobre: (catre Pana) „Nu raspunzi! Ti-a disparut glasul?” (apoi catre amandoi) „Cunoasteti bine zicala inteleapta ca pestele de la cap se impute! Voi, cei de sus, inventati, incurajati si patronati faradelegile si abuzurile! Nu jucati cinstit! Iar acum, la ora adevarului si cand noi va cerem socoteala, o faceti pe inocentii si chiar indrazniti, prin jigniri si atitudini belicoase, sa va justificati actiunile trecute!”
Verdet: (nepasator la ceea ce doar spusesem, mi-a zis) „Da, recunoastem ca n-a fost legal cum s-a procedat cu foile de boala dar, trebuia sa facem ceva ca prea se inmultisera acele certificate medicale cu grele repercursiuni asupra indeplinirii sarcinilor de productie.”
Dobre: (grav si raspicat) „Certificatele medicale nu sau inmultit pentru ca suntem lenesi sau ca ne prefacem ca suntem bolnavi! Ele s-au inmultit pentru ca ne-ati omorat cu munca in mod abuziv si ilegal! Va place sa vedeti si sa judecati numai efectele fara sa va ganditi la cauzele care au generat acele efecte. Este cazul sa va amintesc proverbul intelept care zice ca ,cine seamana vant culege furtuna’! Inca odata va avertizez! Daca, de luni, nu se va trece la implementarea revendicarilor cerute si aprobate de catre presedintele tarii, ve-ti avea parte numai de furtuni si poate mult mai dure decat cea de la Lupeni!”

Alte confruntari despre programul de 6 ore, o propunere nerusinata si amenintarea cu expulzarea din Valea Jiului

Verdet se vaicarea ca programul de 6 ore nu putea fi aplicat pentru ca, in viziunea lui, nu existau destule resurse umane si financiare, erau dificultati cu re-planificarea schimburilor de munca si in mod special ca acel program de munca implica, vrand ne-vrand, ne-realizarea sarcinilor de plan.
Dobre: (catre Verdet) „Va aduc aminte si va avertizez, asa cum v-am spus-o de mai multe ori, ca nu admit nici un fel de compromis despre tot ce am cerut la Lupeni. Respectati ce ni s-a promis pentru ca altfel nu se poate! De altfel, stiti bine ca presedintele tarii a promis ca nu vom lucra mai mult de 30 de ore pe saptamana! Si nici o sambata sau duminica!” (apoi zambind ironic) „Va sfatuiesc sa respectati si sa aratati cu adevarat ca sunteti soldati credinciosi ai promisiunilor facute de catre presedinte!”
Verdet: (nervos, rosu de furie si strigand catre mine) „30 de ore pe saptamana? 30 de ore pe saptamana? Ma omule, esti nebun? Numai o minte bolnava si paranoica poate sa propuna si sa sustina aceasta aberatie cu 30 de ore de munca pe saptamana!”
Dobre: (amuzat si razand am replicat) „Acuzatiile cu nebunia si paranoia nu ma vizeaza pentru ca nu eu am propus chestiunea cu 30 de ore
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Mesajde C. Dobre » Mar Ian 27, 2009 11:47 pm

Despre tradari si confruntari - august 1977

CONTINUARE LA POSTUL DE MAI SUS

Alte confruntari despre programul de 6 ore, o propunere nerusinata si amenintarea cu expulzarea din Valea Jiului

Verdet se vaicarea ca programul de 6 ore nu putea fi aplicat pentru ca, in viziunea lui, nu existau destule resurse umane si financiare, erau dificultati cu re-planificarea schimburilor de munca si in mod special ca acel program de munca implica, vrand ne-vrand, ne-realizarea sarcinilor de plan.
Dobre: (catre Verdet) „Va aduc aminte si va avertizez, asa cum v-am spus-o de mai multe ori, ca nu admit nici un fel de compromis despre tot ce am cerut la Lupeni. Respectati ce ni s-a promis pentru ca altfel nu se poate! De altfel, stiti bine ca presedintele tarii a promis ca nu vom lucra mai mult de 30 de ore pe saptamana! Si nici o sambata sau duminica!” (apoi zambind ironic) „Va sfatuiesc sa respectati si sa aratati cu adevarat ca sunteti soldati credinciosi ai promisiunilor facute de catre presedinte!”
Verdet: (nervos, rosu de furie si strigand catre mine) „30 de ore pe saptamana? 30 de ore pe saptamana? Ma omule, esti nebun? Numai o minte bolnava si paranoica poate sa propuna si sa sustina aceasta aberatie cu 30 de ore de munca pe saptamana!”
Dobre: (amuzat si razand am replicat) „Acuzatiile cu nebunia si paranoia nu ma vizeaza pentru ca nu eu am propus chestiunea cu 30 de ore de munca pe saptamana! Si daca nu eu sunt persoana vizata de aceste acuzatii dure, atunci cine sa fie? Ha, ha ha! Cine sa fie, cine sa fie! Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i!”
Verdet: (vanat la fata) „Nu-ti permit tovarase sa bagatelizezi sentimentele de inalta omenie ale secretarului nostru general fata de nevoile oamenilor muncii din Valea Jiului! La Lupeni, ati abuzat de bunatatea si simtamintele de omenie ale iubitului nostru conducator!”
Dobre: (hotarat sa ma mai distrez putin, am replicat catre Verdet) „Fara ocolisuri si invaluiri cetoase! Sa ramanem la subiectul cu nebunia si paranoia! Pentru mine, este foarte limpede ca v-ati referit la presedintele tarii! Asa, ca un barbat curajos si responsabil ce va pretindeti, ar trebui sa recunoasteti ca v-ati referit la dumnealui!” (Verdet a sarit de pe scaun, ma privea manios, tremurand de furie si incapabil sa scoata vre-o vorba. Vazand ca nu contraataca, i-am aplicat o alta ‚lovitura’) „Hai, recunoasteti! Numai lasii n-au curajul sa recunoasca!”
Pana: (catre Verdet) „Sa nu recunoasteti, tov Verdet! Sa nu recunoasteti nimic din tot ce-ati spus pana acum! Eu sunt martor ca ati fost provocat sa faceti greselile pe care le-ati facut pentru ca v-ati iesiti din sarite! Va sustin in continuare cu toata puterea mea de activist cinstit si atasat cauzei pentru care ne aflam aici!”
Verdet: (catre Pana) „Ghita, nu te baga! Sunt capabil sa ma...”
Dobre: (razand si amuzat. Catre Verdet) „De ce sa nu se bage?” (catre Pana) „Nu te lasa Ghita Pristanda, dai inainte ca zici bine!”
Verdet: (batand puternic cu palma in masa, s-a adresat lui Pana) „Ghita, ti-am mai interzis odata sa nu mai scoti vre-o vorba! Te avertizez inca odata ca te voi tine responsabil daca te mai bagi fara sa-ti permit!” (catre mine) „Dobre, te invit sa nu mai speculam despre ce s-a promis in mod voluntar la Lupeni. Hai sa ne limitam la punctul asta specific din lista voastra cu doleante cu 36 de ore de munca pe saptamana. Asa cum ti-am spus la inceput, noi nu credem...”
Dobre: (intrerupandu-l pe Verdet) „Nu ma intereseaza ce credeti! Aplicati tot ce-am cerut si cu asta am terminat orice discutie! Eu si minerii grevisti, abia asteptam ziua de luni!”
Verdet: (facand-o din nou pe vulpoiul si in mod nerusinat, mi-a zis) „Vreau numai sa te informez, Dobrica tata, ca daca renunti la acest punct cu 6 ore te instalez imediat ca presedinte al comitetului municipal de sindicat!” (vazand ca nu am reactionat imediat si probabil crezand ca eram tentat si onorat de ceea ce-mi propusese, vulpoiul de Verdet a adaugat) „Sa stii ca am puterea si mandatul sa-ti propun aceasta functie dar numai cu conditia sa lamuresti minerii ca este mai bine cu sistemul de 8 ore. Cum o sa-i lamuresti, este treaba ta! Noi nu ne bagam pentru ca s-a dovedit ca de noi nu asculta! Noi am putea sa te ajutam, numai cu sfaturi, pana cand iti duci mandatul la indeplinire. Dupa aia, iti promit ca v-om conlucra cinstit si armonios si vei avea mereu usile deschise de la cabinetul meu si al tovarasului Pana!” (apoi razand si invitandu-ma sa-i strang mana intinsa) „Ce zici, batem palma si ne facem prieteni?”
Dobre: (jignit de moarte si furios, m-am incruntat catre Verdet si i-am zis) „Iata o propunere jignitoare si banditeasca care ma revolta si ma scarbeste! Propunerea ta este scarboasa pentru ca ma indeamna sa ling unde am scuipat. Sa-ti fie rusine, hoasca batrana si mizerabila!”
Verdet: (agresiv si strigandu-mi) „Tu esti, ba tovarase, mizerabil pentru ca nu cunosti arta compromisului in negocieri! Te crezi destept si tare, dar cand este vorba de negocieri te manifesti agresiv si jignesti pe cei care-ti doresc binele! Nu mai vorbesc de binele clasei muncitoare a Vaii Jiului, care astepta multe de pe urma acestor discutii!”
Dobre: „Acestea nu sunt discutii! Astea au fost si sunt numai provocari ordinare la care am raspuns si raspund cu varf si indesat, pe masura impertinentei celor care ma provoaca! Eu sunt cel care doreste binele minerilor din Valea Jiului si nu voi! De aia m-au ales si mandatat pentru ai reprezenta si a le apara interesele! Defectul vostru incurabil si iluzoriu este ca ne-ati considerat si continuati sa ne considerati prosti si imorali. V-a mers destul pana acum! Este pentru ultima oara cand va avertizez sa treceti ne-intarziat la implementarea revendicarilor noastre! Daca n-o veti face, eu unul nu voi fi responsabil de ce va urma! Si cu asta, am incheiat orice discutie cu voi!”
(M-am ridicat de pe scaun si am inceput sa-mi strang de pe masa tot ce luasem cu mine. Eram foarte obosit dupa o noapte nedormita urmata de nebunia provocarilor si confruntarilor)
Verdet: (vizibil resemnat si parca intuidu-mi oboseala, mi-a zis) „Noi nu te retinem tovarase sa pleci! Vad ca esti si obosit pentru ca ai ochii rosii de nesomn! Da mai am o ultima intrebare la care te rog sa-mi raspunzi sincer si deschis!” (vazand ca eram ocupat cu stransul documentelor de pe masa si ca nu-i mai acordam atentie, Verdet a continuat) „De raspunsul tau la aceasta intrebare va depinde totul. Si chiar hotararea noastra daca o sa ne mai intalnim sau nu cu tine.”
Dobre: (fara a ma aseza pe scaun, l-am privit in fata pe Verdet si i-am zis) „Nu ma intereseaza hotararile voastre! Si nici nu ma simt obligat sa va raspund la acea ultima intrebare! Ajunge cu acest joc murdar si provocator!”
Verdet: (perseverand) „Nu este tovarase vorba de nici un joc sau provocare! Este o intrebare foarte serioasa si de raspunsul pe care te rog sa ni-l dai va depinde linistea si pacea din Valea Jiului.”
Dobre: „Pacea si linistea in Valea Jiului va depinde de implementarea urgenta si neconditionata a revendicarilor noastre.”
Verdet: „Doleantele voastre vor fi implementate. Nu se pune in discutie asta. Problema este despre atitudinea ta de viitor!”
Dobre: „Nu inteleg chestia cu atitudinea mea de viitor!”
Verdet: „Ca sa intelegi la ce ma refer, te rog sa asculti atent la ce vreau sa te intreb si fara sa te grabesti sa-mi dai un raspuns imediat.”
Dobre: (ironic si insultator dar si cinstit despre ceea ce simteam, biologic vorbind) „Graba sau intarzierea raspunsului meu va depinde de urgenta nevoilor mele de toaleta. A trecut cam mult de cand n-am mai fost la WC.”
Verdet: (fara a sesiza ironia, mi sa adresat cat se poate de serios) „Sigur ca nu pot sa te intreb daca ai dureri de burta! Du-te mai intai la toaleta si dupa aia te intreb!”
Dobre: (tot la fel de ironic) „Nu! Astept intrebarea aia importanta! Sper sa fie directa si fara ocolisuri!”
Verdet: (parca surd la apelul meu, si-a luat o mima serioasa si privindu-ma intens mi-a zis) „Uite tovarase despre ce este vorba! Noi credem cu fermitate ca dupa circa unu sau doi ani de zile, planul de productie nu se va mai realiza cu sistemul asta de 6 ore de munca pe zi. Si atunci, sigur ca o sa bagam mana in sacul national cu bani pentru a va da salariile. Vom scoate bani din acel sac odata, de doua ori, de trei ori si poate de mult mai multe ori! In final vom constata ca sacul este gol si ca nu vom mai putea sa platim integral salariile minerilor. Nu vom face platile lunare odata, de doua ori, de zece ori! Minerii or sa inceapa din nou sa se agite si sa se intrebe ce este de facut. Si vor veni la tine, si nu la noi, pentru a fi sfatuiti. Pe noi ne intereseaza raspunsul la urmatoarea intrebare. Ce sfaturi le vei da minerilor? Te rog nu te grabi cu raspunsul! Gandestete bine!”
Dobre: (ignorand apelul lui Verdet la gandire indelungata, i-am zis) „Raspund cu o intrebare. Ce atitudine ve-ti lua voi in cazul acelei potentiale situatii?”
Verdet: „Dupa parerea noastra, singura solutie ar fi trecerea la sistemul de 8 ore de lucru pe zi dar cu asigurarea ferma ca nu se vor lucra duminicile.”
Dobre: (direct si dur, l-am avertizat si socat pe Verdet cu urmatorul raspuns) „Iata raspunsul meu la intrebarea aceea importanta! Sub nici un motiv nu vom permite trecerea la sistemul de 8 ore si la prima ciuntire lunara a salariilor noastre, voi chema minerii la o noua greva generala ale carei consecinte sunt usor de imaginat. Va sfatuiesc sa nu va faceti iluzii ca vom mai accepta sugestiile si sfaturile voastre!”
Verdet: (teribil de agitat si amenintator, mi-a strigat) „Grav, foarte grav tovarase! Esti un pericol pentru destinele mineritului astuia din Valea Jiului! Sa stii ca va trebui sa luam masuri drastice! Gata, ti-ai dat arama pe fata! Numai la confruntare iti sta gandu cand se pune problema cruciala a salvgardarii viitorului acestui minerit!” (apoi amenintandu-ma cu degetul) „Ti-o spun deschis si fara ocolisuri! Ca vei voi sau nu, va trebui sa pleci din Valea Jiului! Asta e concluzia pe care am tras-o despre tine si chiar vom comunica pe cale ierarhica despre aceasta hotarare. Nu-ti vom mai permite sa te joci cu pacea si siguranta zilei de maine in aceasta vale!”
Dobre: (scarbit si obosit de atatea amenintari, l-am intrerupt pe Verdet facandu-i semn cu mana a lehamite in semn ca ma saturasem de ‚convorbirile’ cu ei si indreptandu-ma spre WC am intors capul in pragul usii si i-am strigat ironic si badjocoritor) „Gata, ajunge cu amenintarile pentru ca ati reusit sa ma speriati si fac pipi pe mine de frica voastra!”
(Inainte de a inchide usa de la WC, am apucat sa aud doar cateva cuvinte de manie si noi amenintari. Probabil ca Verdet si Pana m-au si injurat birjereste dar nu mi-a mai pasat sau interesat sa-i aud. Eram istovit, fizic vorbind)

Crezand ca eram tinut ostatic, minerii grevisti ameninta cu devastarea si arderea primariei din Petrosani si ulterior a celei din Vulcan

Era in data de 5 august 1977, aproximativ 1:00 – 1:30pm. La data si timpul acela ma aflam, asa cum am aratat mai sus, in WC-ul de serviciu al salii de conferinte de la etajul 1 din cladirea primariei Petrosani. Dupa ce am facut treaba mica, mi-am spalat mainile si am inceput sa-mi examinez fata in oglinda. Aveam ochii rosii si cearcane negre in jurul lor din cauza lipsei de somn si a extenuarii nervoase provocata de catre politrucii Verdet si Pana.
In timpul in care ma priveam in oglinda, deodata am auzit trosnituri si bufnituri infundate venite de la parterul cladirii. Pentru cateva clipe nu am stiut ce sa cred. Am deschis usa de la WC si i-am vazut pe Verdet si Pana extrem de agitati, gesticuland cu mainile si ingroziti (ochi holbati si fete palide) ascultau la ce le sopteau doi indivizi costumati. Am reusit sa-l aud pe Verdet ce le cerea costumatilor, citez: „Nu le permiteti sa ajunga aici! Mintiti-i ca nu se afla aici! Luati masuri urgente!” Tot nu intelegem nimic din tot ce se intampla. In timp ce Verdet ii instructiona pe cei doi costumati, am auzit, tot dinspre parter, zgomote de usi trantite puternic, tipete de femei si barbati, injuraturi mineresti si chemari sa se dea foc la primarie. Abia atunci mi-am dat seama ca minerii grevisti invadasera sediul primariei din Petrosani. La scurt timp aveam sa aflu de ce au facut-o. Deodata a navalit in sala de consiliu o femeie cu fata ingrozita de spaima, parul vilvoi si careia ii curgea pe tampla si obrazul stang o suvita subtire de sange. Femeia s-a oprit langa politruci, a luat o pozitie caraghioasa (picioarele cracanate larg, aplecata si cu mana intinsa catre mine) si a inceput sa tipe disperata, citez: „Pe dinsu, pe dinsu il cauta! Devasteaza totu si au inceput sa dea foc la primarie! Spunet-i sa iasa in intimpinarea lor ca ne omoara pe toti! Ardem ca sobolanii!” Apoi a cazut in genunchi, si-a acoperit fata cu mainile si a inceput sa planga zgomotos si tremurand din tot corpul. Impresionat de starea in care se afla acea femeie, m-am indreptat catre ea cu intentia s-o linistesc. Speriati si ingroziti de tipetele acelei femei, costumatii au fugit afara, pe usa din spate prin care eu fusesem introdus dimineata in acea sala. Verdet si Pana au fugit ca lasii si s-au inchis in WC-ul din care eu abia iesisem si-mi strigau disperati de acolo, citez: „Dobre fugi in fata lor si opreste-i sa nu ne omoare pe toti!”; „Spunele ca nu ti s-a intamplat nimic!”; „Vi s-a aprobat tot ce-ati cerut!”; „Nu uita ca esti responsabil daca ne omoara!”; „Vei da socoteala in fata partidului daca nu mai scapam cu viata!” La acel timp eram ingrijorat doar de starea femeii din fata mea. M-am asezat pe vine, i-am apucat mainile, i-am cerut sa ma priveasca si i-am dat asigurari ca n-o sa pateasca nimic. Femeia ma privea ingrozita si mi-a zis printre lacrimi si hohote de plans isteric, citez: „Eu doar m-am opus sa nu intre in sediu! ....N-au ascultat, au intrat cu forta si m-au izbit cu fata de perete...Eu nu sunt din Valea Jiului. Sunt din Bucuresti si nu am nici-o vina! Nu vreau sa mor!” In timp ce incercam sa linistesc femeia cazuta in stare isterica de plans si groaza, am realizat ca minerii terminasera cu cotrobaitul in toate birourile de la parter si acum urcau spre etajul 1 unde ma aflam. M-am ridicat si am iesit in intimpinarea lor. I-am intilnit pe mineri in capul scarii principale de la etajul 1. De la baza scarii se ridica un fum care se imprastiase pe toata scara. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cer minerilor sa stinga imediat acel foc. Mai tarziu aveam sa aflu, din gura omului meu de taina Maniliuc Gheoerghe, ca unul din mineri se dezbracase de salopeta de miner, ii daduse foc si o aruncase la baza scarii. Cand m-au vazut, minerii grevisti s-au napustit catre mine, ma imbratisau si scoteau chiote de bucurie. Apoi m-au luat pe brate si m-au scos afara in fata primariei. Abia atunci am observat ca afara se aflau in jur de 2-3 sute de mineri care sosisera acolo cu autobuzele de la mina Aninoasa. Pe mijlocul soselei se mai aflau parcate 9 autobuze de conventie care adusesera minerii la Petrosani. Minerii din Aninoasa au fost mobilizati si adusi la Petrosani la indemnul lui Maniliuc si a oamenilor lui de incredere. Tot ei au fost cei care raspandisera zvonul ca ma aflam la Petrosani si ca probabil eram tinut ostatic. Minerii, in urale si strigari de bucurie ca inca eram viu, m-au urcat pe unul dintre autobuze aflat chiar in fata primariei, si mi-au cerut sa le spun daca fusesem tinut ostatic si in special daca am fost batut.
C. Dobre
 
Mesaje: 130
Membru din: Lun Mar 03, 2008 11:04 am

Anterior

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 17 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009