Sectorul CIVES
 
 

Numai 1/3 dintre revoluţionari au fost verificaţi de CNSAS

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Numai 1/3 dintre revoluţionari au fost verificaţi de CNSAS

Mesajde Marius » Vin Noi 27, 2009 6:54 pm

Art. 8 din legea 341/2004 spune că persoanele care au colaborat cu securitatea nu pot pretinde certificate de revoluţionar. Era de aşteptat ca SSPR, care se ocupă de aplicarea acestei legi, să facă demersurile pentru verificarea, din acest punct de vedere, a celor care au cerut preschimbarea certificatelor de revoluţionar.
Dintr-o adresă pe care am obţinut-o de la CNSAS pe baza legii 544/2001 a liberului acces la informaţii, am aflat că s-a cerut verificarea colaborării cu securitatea a doar 8776 revoluţionari, deci cam o treime din numărul celor care au cerut certificate.
Mă întreb de ce nu s-a cerut verificarea tuturor? Timp pentru asta a fost, s-a prelungit operaţiunea de preschimbare la mai mult de 5 ani, exista şi temei juridic, iar verificările ar fi avut o urmare practică - blocarea preschimbării certificatelor pentru colaboratorii securităţii.
Se doreşte cumva ca după ce se va isprăvi toată operaţiunea de preschimbare, după ce va expira şi termenul legal de depunere a contestaţiilor, să se poată ieşi în presă cu noi cazuri de revoluţionari-colaboratori ai securităţii (care vor avea şi certificat preschimbat), motiv de nouă aruncare cu noroi în revoluţionari, în anasamblul lor?
Puteţi vedea datele de la CNSAS la Situaţia verificării revoluţionarilor de către CNSAS
Marius
 
Mesaje: 948
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009