Sectorul CIVES
 
 

Institutul Revoluţiei Române - semne de întrebare

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Mesajde Teodor » Vin Dec 23, 2005 5:51 am

Iata si ultima parte:
"DIVERSIUNILE
ulterioare

După expunerile anterioare referitoare la modalităţile în care apreciez că s-au produs o serie de manevre diversioniste, voi supune atenţiei cititorului un şir de acţiuni ulterioare lui decembrie 1989 prin care persoanele vinovate de represiune, devenite rapid “personalităţi istorice”, au continuat diversiunile menite a le păstra impunitatea şi statutul dobândit.
Cu siguranţă, multe din cele ce vor urma, vă sunt cunoscute într-o oarecare măsură. Aceste multe fapte care, la vremea lor, v-au stârnit cel puţin curiozitatea, vor fi completate cu (poate prea mult spus) propriile “experienţe”.
Asigurându-vă că toate cele trăite de mine nu sunt fabulaţii, va trebui ca d-voastră să apreciaţi dacă există sau nu un real temei pentru simplele mele opinii.
O asemenea introspecţie, chiar şi sumară, nu poate fi efectuată fără atingera unor laturi ale fenomenelor sociale şi chiar politice petrecute din 1990 la zi. Nici nu se poate altfel, pentru că, exceptându-i pe cei care au fost trimişi în puşcărie, quasi-totalitatea reprimatorilor au fost “recuperaţi” de putere şi situaţi în posturi importante în ierarhia socială, politică şi militară. Toate aceste fenomene au fost incluse în “tranziţia originală” pe care au gândit-o unii dintre “luminaţii oameni de tip nou”, rămaşi moştenire de la regimul comunist.
Perioada următoare “luptelor pentru salvarea Revoluţiei” este caracterizată, din punctul de vedere al tematicii noastre, de continuarea “ofensivei” declanşată de cadrele din conducerea M.Ap.N., puternic şi real compromise în acţiuni reprimatorii.
Aproape fără nici o excepţie, ofiţerii care nu au manifestat nici un semn de împotrivire la ordinele criminale primite de la “comandantul suprem” şi de la conducerile celor doi miniştrii ( Milea şi Postelnicu), au cunoscut ascensiuni fulminante, mulţi din ei schimbând pe parcursul unui ”cincinal” stelele de căpitan cu acelea de general…
Se pare că avansarea în grade s-a făcut fără o apreciere suficient de obiectivă a implicării acestora în derularea “fenomenelor” din decembrie 1989.
Lăsând de o parte acele situaţii justificate de “omisiunea” dictatorului de a acorda legalele avansări în grad din august 1989, vom observa că însăşi revoluţia a adus o “ploaie de stele”, fără ca marea majoritate a beneficiarilor să fi făcut mai mult decât simpla datorie. Grija deosebită manifestată în această direcţie avea să se generalizeze într-o modalitate de cointeresare mascată a cadrelor. Orice încercare de demascare a fenomenului a fost combătută prin acuzaţii de “activităţi destabilizitoare”, cu mare priză în rândul marii majorităţi a cadrelor…proaspăt avansate pentru merite mai mult ori mai puţin închipuite.
La o asemenea problemă cel mai plastic răspuns avea să-l dea unul din acei nebuni frumoşi, care au părăsit rapid visul “democraţiei originale”, prin aforismul celebru : “ Eroii au tras în martiri ”…
Invariabil, alături de preşedinte s-au aflat “consilieri” proveniţi din armată, care nu aveau însă nici o tangenţă cu domeniile în care se afirmau, ori se afirmă, ca specialişti… Orice om de bună-credinţă a sesizat că, pe parcursul celor 15 ani scurşi, M.Ap.N. a deţinut, invariabil, poziţii cheie în administraţia prezidenţială ;I nu numai. Se pare că, mascat, visul gral.V.A. Stănculescu de a realiza o pseudo-dictatură a fost realitate o bună bucată de vreme. Chiar şi astăzi avem prezenţi în cele mai diverse domenii politico-economice reprezentanţi ai M.Ap.N. o sumedenie de ofiţeri de carieră au mograt spre partide politice de cele mai variate orientări, descoperindu-şi peste noapte vocaţia parlamentară. Evident, asemenea “mişcări” apar cu atât mai interesante cu cât respectivii nu manifestau nici pe departe vreo afinitate pentru doctrinele conjunctural îmbăţişate.
V-aţi întrebat vreodată ce mari calităţi manageriale sau de strategie politică au avut gralii. V. Ionel şi N. Pancea – primul tandem de consilieri prezidenţiali?
După câte cunosc eu, amândoi au trecut prin perioade de “decădere” sub regimul dictatorial. Cel dintâi, a fost o bună bucată de timp “detaşat în economia naţională”, deţinând funcţii importante pe mari şantiere de construcţii, unde Armate furniza cea mai ieftină mână de lucru. Pentru care motive a ajuns să conducă Şantierul Canalului Dunăre–Marea Neagră, nu sunt în măsură să precizez eu. Cu siguranţă însă nu va pierde ocazia să afirme că a fost o “victimă a represiunii comuniste”, un adevărat disident şi precursor al unei ideologii neagreată de către “comandantul suprem”. Disident-disident, dar inspira celui mai suspicios conducător o respectabilitate şi o încredere suficient de mari spre a-l determina pe acesta să-l numeasca responsabil peste una din cele mai mari “ctitorii ale epocii de aur”…
Despre cel de al doilea personaj sunt ceva mai multe de spus. După o ascensiune rapidă în ierarhia militară, a plecat ca ataşat militar la una din ambasadele dintr-o capitală vest-europeană, unde se pare că a stârnit “invidia” colegilor de serviciu titulari ai DSS. Rechemat rapid în ţară, a deţinut mai multe funcţii lipsite de glorie, revoluţia găsindu-l la Brăila, unde comanda Centrul Militar Judeţean…Ar fi putut duce o viaţă tihnită, “problemele” neapărând decît în perioadele de recrutări şi încorporări, când mai trebuia “rezolvat” cazul vreunui băiat de director ori nepot al cine-ştie-cui. Şi totuşi nu o ducea aşa bine pentru că, date fiind “meritele” activităţii din ambasadă, avea şi el acolo, ca tot disidentul, un oarece dosar de urmărire la Securitate. De urma acestui dosar aveam să dau atunci când am început cercetările la Brăila. Am mai găsit doar fişa de evidenţă a obiectivului “Pavel”…Dosarul propriu-zis,instrumentat de către Contrainformaţiile Militare nu se mai găsea în arhive. Din declaraţiile fostului şef al Inspectoratului M.I. Brăila, confirmate de conducerea de atunci a Diviziei Brăila, a rezultat că, în chiar seara de 22 decembrie 1989, gral. N. Pancea a reuşit să-şi însuşească , în mod ilegal şi abuziv, dosarul ce-l privea. Înclin să cred că mare lucru nu a mai rămas din acel dosar, atâta timp cât primul comandant comandant al Secţiei S.R.I. Brăila (fost ofiţer M.Ap.N., comandant al unui Batalion de Cercetare ) a umblat după mine câteva luni pentru a recupera acel carton aparent lipsit de importanţă pentru cel dintâi şef al Serviciului de Informaţii al Armatei…
Să fi fost aceşti primi doi consilieri aleşii chiar de către primul preşedinte?
Au fost oare desemnaţi de către “V.S. Stănculescu & Co.” ?
Evident, răspunsurile pot fi doar deduse din logica faptelor şi a conjuncturilor politice şi militare din sferele de putere, atâta timp cât nici unul dintre actorii principali nu are nici “limbariţă” şi nici vreo eventuală remuşcare.
Pentru prima variantă suntem obligaţi să avem în vedere faptul că alegerea ar putea avea la bază o eventuală anterioară cooperare cu cei doi, fie în activitatea politică a fostului activist de partid de rang înalt I. Iliescu, fie după pierderea acestei calităţi. Nu se întrevede vreo posibilitate reală ca, în perioada în care preşedintele I. Iliescu deţinea poziţii împortante în strucurile PCR, cei trei să fi conlucrat la o asemenea anvergură care să fi condus la cunoaştere şi descoperirea unor afinităţi apte să determine încredere reciprocă .
La fel de bine ar trebui să avem în vedere posibilitatea ca I. Iliescu să fi cunoscut pe cei doi generali în perioada comuna de “dizgraţie”. Ipoteza pare destul de tentantă, mai ales că toţi trei s-au reunit după evenimentele din decembrie 1989 la…Palatul Cotroceni. Această ipoteză de lucru este aptă să conducă, prin coroborare cu multe alte realităţi faptice, la prezumţia existenţei unei mişcări disidente anticeauşiste bine structurată, din care făceau parte o pleiadă de foste personalităţi de primă mărime, care, datorită manifestărilor “deviaţioniste” perestroikiste, ar fi fost marginalizate ori chiar victime ale unor eventuale înscenări ale fostei securităţi. O asemenea variantă ar fi însă aptă să conducă spre creditarea existenţei unui “complot” care, chiar incipient şi nedeclanşat până la 22 decembrie, ar fi fost posibil să se materializeze într-o lovitură de stat, prin…”umplerea vidului politic”. Sub acest aspect, coincidenţa aspiraţiilor către realizarea unei transformări de esenţă a societăţii comuniste pe direcţiile încercate de către Gorbaciov, par a justifica alegerea. Este posibil faptul ca respectivii generali să fi reprezentat chiar un soi de garanţie faţă de cercurile de putere moscovite, inclusiv serviciile secrete sovietice, care aveau încă posibilitatea de a bloca o evoluţie neconformă. Fie că ne place, fie că nu, va trebui să admitem că, la momentul 15 decembrie 1989, în toate structurile de putere din România – de partid, militare şi civile – erau infiltraţi şi acţionau cel puţin agenţii sovietici. Cei care neagă mai vehement acest fapt cred că sunt cei “vizaţi” , ori cei care au garanţia că, după ani şi ani de “periere” şi “berevoială”, nu ar mai fi rămas urme prin arhivele fostei securităţi…
Cea de a doua variantă este, la rândul ei, posibilă. Cu atât mai mult cu cât este admis faptul că structura provizorie de putere a “emanat” doar cu “binecuvântarea” capilor Armatei. Se nasc însă legitime întrebări cu privire la motivele pentru care “V.A. Stănculescu & Co.” ar fi manevrat în sensul alegerii celor doi generali pentru funcţii de consilieri. Şi aceasta mai ales dacă se are în vedere poziţia adoptată de echipa lui V.A. Stănculescu faţă de “trecutul glorios” al generalului N. Militaru, care a fost acuzat făţiş de colaborare cu serviciile secrete sovietice şi debarcat. Toate ar fi bune şi frumoase dacă nu am remarca faptul că Militaru a fost demis din funcţia de ministru al apărării naţionale dintr-un motiv mult mai transparent şi “grav”. Acesta, deşi a fost adus la conducerea M.Ap.N. în chiar zilele în care se pregătea “procesul lui Ceauşescu”, a manifestat ulterior o “intolerabilă” atenţie faţă de legitimele solicitări ale …”huliganilor şi teroriştilor” reprimaţi în decembrie 1989. Aparent inexplicabil, vechea cătană pare că nu prea înţelegea “ingineria de partid ( pardon, de… Front!) şi de stat”, avizând solicitarea procuraturii militare de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de unii din “eroi” care-şi manifestaseră teribila vitejie prin Transilvania, taman în perioada 15- 21 decembrie.
Inabilitatea sa declanşase la vremea respectivă o reacţie care nu lasă nici o urmă de îndoială : practic un grup de “vajnici ofiţeri” au ameninţat public că vor ocupa Clujul, cu tancurile, dacă nu se va pune capăt “acţiunii infamante şi destabilizatoare a procurorului militar”. Era pentru prima dată când, făţiş şi brutal, pe grumazul justiţiei se punea cizma cazonă…Din acel moment ideea de justiţie avea să fi terfelită ori de câte ori o parte din capii Armatei au simţit că le fuge pământul de sub picioare. Personal consider că acest moment a fost primul şi unul din cele mai puternice semnale prin care “eroii” şi-au exprimat direct hotărârea de a folosi orice mijloc, inclusiv forţa armelor, spre a-şi asigura impunitatea şi rolul dominant în societatea românească mult prea săracă în principii morale şi prea ocupată cu comerţul cu sugiucuri ,“blugi ” şi autoturisme de mâna a doua…
Capii oştirii recepţionau astfel primele mesaje că lozinca “Armata e cu noi” nu mai prezenta suficientă garanţie…
Cine îşi închipuie însă că această “spontană” reacţie violentă a unor militari din apropierea Clujului ar fi fost total necunoscută la nivelul factorilor de comandă din subordinea directă a ministrului Militaru, este fie naiv, fie convins de “necesitatea istorică” a gestului. Pentru cei curioşi recomand minime investigaţii spre a urmării evoluţia ulterioară a celor “revoltaţi”. Cât priveşte procurorul militar care a manifestat “neruşinata iniţiativă” şi “periculoasa optică asupra evenimentelor revoluţionare”, el a avut cam aceiaşi soartă cu ministrul ce manifesta prea mare atenţie problemelor juridice lagate de un fenomen la fel de “misterios” ca asasinarea lui J. F. Kenedy…
Revenind la încercarea de elucidare a modului în care prima echipă de consilieri militari a ajuns în preajma preşedintelui Iliescu, cred că cea mai optima “soluţie” ar consta în admiterea ipotezei potrivit căreia formula a reprezentat un soi de compromis care să asigure atât credibilitatea faţă de perestroikiştii moscoviţi, cât şi prezervarea poziţiilor intangibile ale echipei lui V.A. Stănculescu. Şi când fac referire la Moscova am în vedere forţa încă reală a lui Gorbaciov, a Armatei Roşii şi a serviciilor secrete sovietice. Mai mult, nu pare lipsit de temei nici aspectul constând în aceea că prezenţa celor doi consilieri-militari în chiar preajma preşedintelui era aptă să reprezinte, în caz de extremă necesitate, o posibilitate persuasivă de permanentă aducere aminte a felului în care ocupase “vidul” şi preluase puterea de la cei care, cu preţul vieţilor, năruiseră dictatura. Dacă doriţi, această manevră a făcut parte dintr-un prea lung şir de diversiuni mai mult sau mai puţin inteligente, acceptate de cei care ţineau cu dinţii de prerogativele puterii, care nu mai aveau posibilitatea să acţioneze măcar moral. Spre ghinionul său, acest popor mai mult decât indulgent, a avut parte de un şir aproape neîntrerupt de personalităţi şi conducători “bolnavi de putere” şi convinşi de rolul lor mesianic, de indispensabili făuritori de istorie şi unici deţinători ai adevărurilor absolute…
Concomitent, M.Ap.N. punea stăpânire pe absolut toate structurile militarizate şi nu numai, realizând un complex militar-politic-economic a cărui esenţă nu se deosebea de o reală “dictatură a generalilor”. Deşi România se declara un stat democratic, o bună perioadă de timp ea a fost în fapt un stat care mima “jocul democratic”, organele puterii civile provizorii iar apoi şi cele rezultate din alegeri ne fiind decât un soi de marionete care, fie voit fie din ignoranţă, au fost copios manipulate, de multe ori chiar oneros. În opinia mea, în viaţa politico-economică din România s-au manifestat ani la rând, mai mult sau mai puţin virulent, intresele întrepătrunse ale oligarhilor civili, militari, membri ori ex-membrii ai serviciilor secrete româneşti şi străine, reţele de traficanţi de arme, droguri şi mărfuri de contrabandă din ale căror structuri au facut parte, nu o dată şi nu din întâmplare, persoane cu funcţii importante în structurile militare şi politice.
Încă din primele zile de “libertate”, o bună parte din generalii şi ofiţerii M.Ap.N. direct implicaţi în represiune şi “lupta pentru salvarea Revoluţiei” au preluat conducera Ministerului de Interne şi a fostei securităţi. Gral. Chiţac devenea ministru de interne, echipa sa fiind mai apoi completată de alţi doi ofiţeri: G. Carp şi M. Mureşan. Va trebui să admitem că printr-o asemenea mişcare, aparent justificată de nevoia de “creditare” a imaginii ministerului considerat principala unealtă de represiune a regimului dictatorial proaspăt îndepărtat, se realiza cea mai eficientă modalitate de control al unor eventuale acţiuni ce ar fi putut releva şi vinovăţii ale cadrelor M.Ap.N. Cu gral. V. Iulian în puşcărie şi cei doi mari comandanţi din structurile MI ( Nuţă şi Mihale) “prăjiţi” în elicopterul doborât la Deva, prea puţini mai cutezau să “ciripească”. Este greu de crezut că mai existau printre lucrătorii M.I., ori chiar din alte domenii, oameni care să nu fi înţeles faptul că noua “conducere revoluţionară” a M.Ap.N., puternic sprijinită de “emanţii revoluţiei”, s-ar fi abţinut de la orice manifestare aptă să le asigure, cu orice preţ, liniştea şi perpetuarea tăriei “adevărului celui ce a învins”…
Mai apoi, într-o posibilă compensaţie, puterea avea să închidă ochii la aproape toate “ingineriile” financiare ori de privatizare în care reprezantanţii fostului MI s-au afirmat cu pregnanţă.
Preluarea arhivelor M.I., ale securităţii şi serviciului de informaţii externe a constituit una din esenţialelele premize pentru asigurarea viabilităţii unor personalităţi. Fără mari dubii putem înţelege că o mare parte din dosarele stânjenitoare pentru anumiţi carierişti s-au făcut nevăzute, permiţându-le acestora să acţioneze nestingherit. Iar unii oameni politici au “jucat” apoi după cum cânta gornistul… Nu cred că este un secret pentru nimeni faptul că servicii străine de spoinaj aveau reţele în mai toate structurile statale în care se manipulau informaţii de interes strategic ori în cele în care se elaborau strategii şi se luau decizii. Potrivit intereselor de moment ori de perspectivă ale celor care deţineau reala putere, date din asemenea dosare ajungeau la cunoştinţa publicului.
Uterior, nu vor exista situaţii în care ofiţerii şi generalii numiţi în cele mai înalte funcţii de comandă militară să nu se fi manifestat “plenar” atât în cursul represiunii, cât şi în “lupta pentru salvarea revoluţiei”…
Deşi pare greu de crezut, prea mulţi foşti colaboratori direcţi ai gral. V.A. Stănculescu s-au perindat prin posturi importante, astfel încât “naşul” s-a aflat permanent aproape de “locurile de taină”.
Prin acţiunea de scindare a românilor în “mâncători de salam cu soia” şi “nemâncători de asemenea produs”, s-a deschis o nouă eră a…luptei de clasă. Ca o paranteză pe care personal o consider definitorie pentru aproape întreaga evoluţie a societăţii româneşti postdecembriste, aş dori să vă reamintesc faptul că, deşi cei mai de seamă conducători de partide ori ai statului se declarau “cavaleri ai reconcilierii naţionale”, nu au pierdut ( din prostie sau din scopuri bine definite ) nici un prilej de a fracţiona masele în categorii cu interese contrare, pe care ulterior le-au manipulat cu uşurinţă. Dacă vreţi, fie simultan fiu succesiv, evoluţia social-politică a fost pregnant marcată de o serie de “binoame” constituite din elemente contrarii. Le voi enumera numai, convins fiind că nu au nevoie de explicaţii spre a fi înţelese : “represiune – salvarea revoluţiei” , “ proclamaţia de la Timişoara – democraţie reală” , “ procesul comunismului – reconciliere naţională” , “reformă – nu ne vindem Ţara” , “golani – minieri” , “ţărăni cooperatori – venetici” , “români – maghiari” , “proprietari – chiriaşi” , “mareşalul Antonescu – holocaust” , “ republică – monarhie” , “restauraţie comunistă – partide istorice”… Despre fiecare din aceste perechi de contrarii s-ar putea scrie zeci de pagini. Deşi multe dintre aceste perechi au coexistat şi au acţionat într-o interdependenţă calificată prin unicitatea scopului, nu le vom analiza acum, această analiză nefiind o premiză determinantă în demersul de faţă.
Tot astfel şi activitatea de cercetare a sângeroaselor evenimente din decmbrie 1989 a stat permanent sub stigmatul unei lupte “dialectice” între adevăr şi minciună în forma sa “ştiinţifică” – diversiune. Fie că aceste cercetări au fost efectuate de către organisme departamantale, fie de către Comisii senatoriale, au avut drept numitor comuni o serie de “axoime” lansate pentru argumentarea propriilor puncte de vedere, sau mai precis pentru apărarea propriilor interese. De aceea, nu o dată s-a încercat impunerea “adevărului axiomatic” considerându-se că, asemenea oricărei axiome, nu necesită vreo demonstraţie. Cum însă în studierea fenomenelor istorice şi, mai cu seamă, în cercetările judiciare axiomele nu prea au alpicabilitate, puternice structuri diversioniste interne au acţionat fără vreo urmă de scrupule. Pentru că nu am pregătirea unui istoric şi, mai cu seamă, nu am făcut parte, asemanea marii lor majorităţi, din “tarafuri de partid şi de stat” ce grăiau istoria “geniului Carpaţilor”, am să mă limitez doar la unele din aspectele legate cu precădere de fenomenele judiciare indisolubil legate de Revoluţie, care s-ar putea eventual regăsi şi prin alte cauze.
Am efectuat, ani buni, anchete în cuaze privind faptele de natură penală comise în acele împrejurări. Volumul mare de fapte investigate, de documente studiate şi foarte numeroasele mărturii permit, pe baza unei coroborări logice şi principiale, desprinderea unor concluzii, care, fără pretenţii de adevăr absolut ( axiomatic), sunt apte să definească o eventuală matrice a acelor fenomene.
După 01 ianuarie 1990, capii Armatei şi alte personalităţi legate de aceştia au fost aproape permanent “şicanaţi” de o multitudine de întrebări formulate, direct sau voalat, de către familiile celor decedaţi şi de către cei răniţi în acele momente tulburi. Pentru contracararea acestora au jucat mai departe pe cartea “teroriştilor”.
La scurt timp de la încheiere “luptelor cu teroriştii”, justiţia română s-a angrenat într-o acerbă luptă cu “fantomele trecutului comunist”. Au fost declanşate ample procese privind pe foşti prim-secretari judeţeni şi membrii ai faimosului CPEx. Nu era însă o luptă relă cu racilile vechii ideologii…
Atât cercetările cât şi ulterioarele procese s-au desfăşurat de către componentele justiţiei militare, corespunzător normelor procedural-penale referitoare la competenţă în vigoare la acea dată. S-au formulat acuzaţii deosebit de grave, iar procesle în primă instanţă erau judecate în faţa a milioane de telespectatori…
Era un mijloc sigur şi ieftin de a realiza mai multe obiective în acelaşi timp.
Pe de o parte, se încerca crearea convingerii de masă că unicii responsabili pentru morţii şi răniţii din perioada 15 – 22 decembrie 1989 ar fi fost, alături de cuplul dictatorial deja executat, doar membrii CPEx şi cadre din conducerea M.I. şi securităţii. Pe de altă parte, inculpaţilor le era “arătată pisica”, pentru a preîntâmpina o eventuală dezvăluire a tuturor dedesubturilor “afacerilor” de la Timişoara , Bucureşti şi toate celelalte localităţi în care demonstranţii suferiseră efectele acţiunilor forţelor de represiune. În plus, se canaliza într-o altă direcţie atenţia maselor care aflau din ce în ce mai multe aspecte despre cruntele realităţi ale jocului de-a teroriştii. Cu o nonşalanţă greu de imaginat, membrii “echipei V. A. Stănculescu” se perindau prin faţa unor judecători dispuşi să accepte orice alegaţie. O făceau pentru avantajele care aveau să-i năpădească? Ori poate din cauza faptului că se considerau mai întâi militari şi, abia în subsidiar, magistraţi ?
Sau poate pentru a dovedi că “o rupeau cu trecutul”, perioadă în care, marea lor majoritate, deţinuseră şi funcţii de partid mai mult sau mai puţin importante. Întrebaţi-i pe cei care au luptat timp de 15 ani pentru a-şi afla dreptatea în faţa unora dintre acele instanţe…
În acea perioadă, mai mult sau mai puţin întâmplător, instanţele militare de rang superior au suferit un proces de “primenire”, fiind numiţi în funcţii de judecători militari o serie de ofiţeri de justiţie, care renunţaseră de multă vreme la responsabilităţile reale ale funcţiei de magistrat şi lucraseră pe posturi de consilieri juridici …la M.Ap.N. Alături de aceştia avea să exercite profesia de judecător militar chiar şi unul dintre avocaţii-acuzatori al dictatorului, terminîndu-şi cariera fulminantă pe post de “consilier special pe probleme juridice” al ministrului apărării naţionale.
Neavând căderea de a judeca în vreun fel activitatea lor ca magistraţi, nu pot decât să mă întreb asupra impactului pe care l-a avut o asemenea “politică de cadre” vis-à-vis de caracterul deosebit al cauzelor deduse judecăţii şi a credibilităţii pe care o puteau inspira.
După epuizarea loturilor CPEx şi ale responsabililor fostului M.I., atenţia tuturor s-a axat pe…găsirea “conturilor lui Ceauşescu”. Şi au tot fost căutate prin mai toate părţile, fără să fi fost avută în vedere şi o posibilă relaţie directă a dictatorului cu…gral. V.A. Stănculescu, persoana care a desfăşurat cea mai amplă şi rentabilă activitate de aport valutar – vânzarea unor mari cantităţi de armament.
Cum comerţul cu arme se desfăşoară, de cele mai multe ori, după reguli specifice dar cam paralele cu legea ori cu acordurile internaţionale, este lesne de înţeles ce comisioane se încasau, poate chiar de reprezentantul dictatorului care putea oricând să fi constituit depozite valutare în bănci străine……
Mai pe la sfârşit, sub presiunea maselor, s-a pus şi problema stabilirii condiţiilor concrete în care, după 22 decembrie, au survenit de 6 ori mai mulţi morţi şi de două ori mai numeroşi răniţi.
Pe parcursul mai multor ani, procurorii militari au încercat să stabilească fiecare o serie de adevăruri, atât cât s-au priceput, atât cât a crezut că le este permis ori numai atît cât li s-a permis efectiv. De la bun început trebuie avut în vedere că anchetele procurorilor au urmărit doar aspectele cu relevanţă judiciară, cele strict politice nefăcând obiectul competenţei acestor magistraţi. Şi cu privire la aceste aspecte aveau să continue o multitudine de acţiuni, mai mult ori mai puţin făţişe, care au urmărit acelaşi unic scop: deturnarea celor mai crude adevăruri, încercarea de trecere a responsabilităţilor în contul teroriştilor şi exonerarea celor ce tocmai “salvaseră Revoluţia”.
Ani la rând, personaje mai mult sau mai puţin abile, au încercat să capaciteze puterea politică să adopte o “amnistiere generală” pentru faptele soldate cu pierderi de viaţi omeneşti.
Tot astfel, “pitici” ajunşi în funcţii militare de maximă răspundere au dovedit că nici nu ştiau pe ce lume trăiau, atunci când semnau ordine prin care obstrucţionau justiţia, interzicând prezentarea militarilor în faţa procurorilor militari…Ce anume îi determina la o asemenea măsură evident contrară legalităţii specifice unui stat de drept ? Să fi fost vorba de prostie, de dispreţ faţă de lege ori de o puternică temere faţă de cele ce ar fi putut rezulta din anchete? Era oare vorba despre o modalitate de a “ajuta” la aflarea adevărului despre care preşedintele de atunci făcuse promisiuni înainte şi după alegerile din 1996 ?
În miile de dosare înstrumentate nu aveau să rezulte probe care să confirme reale acţiuni teroriste executate de către autohtoni ori cetăţeni străini.
Avea să se constate fără dubii faptul că “tromboniştii”, în cel mai fericit caz, habar nu aveau de componentele muniţiei din dotare atunci când vorbeau despre gloanţe-widia. Mai rău, în acea primă perioadă de “elan revoluţionar” diversioiniştii din slujba celor “pătaţi” au reuşit să profite fie de lipsa de experienţă fie de “bună-voinţa” unor oameni care nu prea înţelegeau cu ce se “mănâncă” adevărul…
Am văzut cu ochii mei un raport de “expetriză” criminalistică în care “expertul” afirma ritos că un recipient de substanţă luminiscentă (provenit, fără nici un dubiu, din dezmembrarea unui proiectil trasor cal. 7,62 mm) ar ti fost un “tub de la un cartuş de vânătoare de provenienţă străină”…Să mă ierte Dumnezeu, dar cu asemenea “specialişti” avem toate şansele să costatăm că în România au acţionat…klingonienii !
De ce mai continuau să facă asemenea afirmaţii chiar şi după ce în dosare apăreau din ce în ce mai multe expertize tehnico-criminalistice care îi contrziceau ?
De ce încercau să convingă că au fost învinşi de nişte zmee de poleială?
Am să încerc să-i scutesc de răspuns şi, pentru cei care au cu adevărat dorinţa de a afla câte ceva din ceea ce poate să însemne munca unui procuror, am să relatez propriile “ciocniri” cu maşinăria diversionistă pusă în mişcare de cei care se credeau mai presus de adevăr, de lege şi de istorie… Voi încerca să mărturisesc numai fapte adevărate, chiar dacă unele dintre ele vă vor părea neverosimile sau bancuri proaste.
Totul a început cam pe 10 ianuarie 1990, când am fost desemnat a prelua anchetele evenimentelor care îndoliaseră Brăila, începând din data de 23 decembrie 1989. Am plecat în oraşul de pe malul Dunării însoţit de încă un coleg procuror militar şi alţi doi procurori civili, concentraţi şi detaşaţi la Procuratura Militară Bucureşti pentru a ne sprijini în desfăşurarea anchetelor ce aveau să se concretizeze în cca. o sută de dosare.
Am pornit ancheta, aşa cum am făcut-o de mii de ori: fără idei preconcepute şi deschis oricărei opinii, chiar bizare de ar fi fost. De cum am ajuns am constatat existenţa la cadrele militare a unei unanime convingeri că absolut toate tragediile produse în Brăila aveau ca autori arhicunoscuţii “terorişti”. Fiecare din interlocutori povesteau fel de fel de împrejurări, unele de-a dreptul năucitoare.
Îmi dădeam seama că ancheta avea să dureze vreme îndelungată, fiind necesare ample cercetări pe teren, audierea a sute sau mii de martori, efctuarea de expertize medico-lgale şi criminalistice. După mai bine de zece ani de meserie, din care peste şase ani de procuratură militară sub comanda unui specialist de excepţie, realizam faptul că ancheta avea să aibă un pronunţat caracter contradictoriu şi tehnic.
Mi-am lăsat colegii de colectiv să aleagă. Au ales ca ei să se ocupe de cauzele privindu-i pe lucrătorii M.I., consideraţi încă de mai toată lumea ca fiind teribili terorişti… Eu am rămas cu restul. Adică vreo 80 cauze privind 42 de morţi şi 100 de răniţi. Despre anchetele colegilor aflam destul de puţine, întâlnindu-ne doar seara. Ştiam că arestau câte un securist care deţinuse acasă ceva mai multă muniţie de vânătoare decât avea dreptul potrivit dispoziţiilor legale. Sau vreun fost ofiţer de contrainformaţii militare în al cărui fişet ori coş de gunoi s-ar fi găsit cartuşe vechi, confiscate de la cine-mai-ştie-care militar în termen ce le păstrase după vreo tragere, ca amintire.
Structurile provizorii de putere ne dăduseră “în grija” unui colectiv de ofiţeri M.Ap.N. care, până la venirea noastră, procedaseră deja la strângerea de “rapoarte” de la o mică parte din participanţii direcţi la acele evenimente.
Mai aveam la dispoziţie un material documentar-foto bine întocmit de Serviciul Criminalistic al fostei Miliţii Judeţene, care lăsa senzaţia că interiorul clădirii fusese devastat de bombe. Din primele zile ale anchetei am cerut să fiu condus în interiorul “Casei Albe” ( sediul fostului Comitet judeţean al PCR) loc în care se produseseră cele mai numeroase morţi şi răniri.
Ajuns aici am fost un pic şocat. Interiorul parterului şi mezaninului monumentalei şi modernei costrucţii erau făcute “sită” şi prezentau pregnantele urmări ale unui violent incendiu. De pe podele fuseseră îndepărtate toate urmele materiale ce ar fi putut “spune” câte ceva. Mai mulţi ofiţeri ne explicau cu aer de maximă seriozitate cum, nopţi la rând, clădirea eroic apărată de militarii din subordinea lor fusese atacată în mod repetat de către terorişti, din exterior, dinspre Dunăre şi Insula Mare a Brăilei, din subsol, din canalizări…
Am cerut să mi se prezinte toate elementele de muniţie recuperate din interiorul clădirii, aducăndu-mi-se vreo două-trei plicuri în care se găseau, după spusele lor, şi gloanţe-widia. Le-au întins pe o masă dintr-un birou al mezaninului şi am costatat de la prima vedere că nu era vorba decât despre elemente de muniţie destinată armamentului autohton: proiectile deformate, cămăşi şi miezuri de oţel din componenţa proiectilelor calibrul 7,62 m.m… Nu se deosebeau cu nimic faţă de elementele de muniţie recoltate de criminaliştii miliţiei, ataşate la planşele foto executate anterior alterării sustanţiale a “locului faptelor”, ori de sutele şi miile de proiectile văzute ori expertizate în ani de meserie.
Cu ocazia acelei prime descinderi la “Casa Albă” aveam să primesc unul dintre cele mai “sturlubatice” exemple de “gândire cazonă”, specifică oricărui militar pentru care nu există altă logică în afara ordinului primit. Umblând prin clădire, am sesizat lipsa unui fragment mare din tencuiala tavanului complet negru din cauza funinginei degajată de incendii. Am încercat să aflu prin ce mecanism se produsese căderea acelui strat de tencuială. Un colonel mic de statură mi-a răspuns că în acel loc se produsese impactul unei lovituri de aruncător de grenade, cu care ar fi tras din exterior elemente teroriste. Când l-am rugat să-mi explice şi mie cum se face că pe suprafaţa planşeului şi pe grinzile apropiate (cu stratul de funingine intact) nu se observa nici o urmă specifică unei explozii puternice, am primit o replică rapidă şi mai ales “convingătoare”: nu avusese loc nici o explozie pentru că lovitura fusese…inertă (adică fără explozibil). I-am cerut atunci să-mi aducă acea grenadă reactiv-cumulativă pentru a o ataşa ca probă la dosar. Ofiţerul a părăsit grăbit grupul, reîntâlnindu-l abia după luni de zile, când aveam să-l audiez în calitate de fost comandant al dispozitivului de apărare din clădire. Nu ştiu din ce motive nu am reuşit să găsesc niciodată “grenada” buclucaşă…Se susţinea cu tărie că asupra Casei Albe ar fi tras de nebunărate ori terorişti ascunşi prin blocurile împrejmuitoare ori de pe Dunăre.
Zecile de ore de cercetări la faţa locului aveau să conducă la concluzi că “specilăştii”… băteau câmpii. Pe monumentala construcţie nu au fost găsite la exterior decât urmele unei rafale de 7 gloanţe chiar pe frontonul balconului aferent intrării A (provenite din direcţia blocului Continental, pe terasa căruia s-au găsit militari din UM 01763), un proiectil cal. 7,62 mm înfipt într-o placă de marmură care acoperă un stâlp al pasajului de trecere către hotelul Belvedere (provenit din direcţia terasei Poştei centrale, unde s-au găsit militari gin UM 01294 şi luptători GP), câteva urme de gloanţe pe pereţii sălii de şedinţe (provenite din direcţia hotelului Belvedere, la rândul său păzit de militari) şi o urmă pe colţul casei scărilor din capătul sudic al clădirii, în dreotul etajului IV( provenind, aparent, din direcţia terasei blocului Romarta, loc în care s-au găsit militari din UM 01763 şi 01755). În rest, tot interiorul parterului şi mezaninului costrucţiei purta urmele pregnante ale unor acerbe trageri din interior.
Pereţii şi caloriferele erau ciuruite, podeaua şi pereţii de la una din scările de serviciu purtau urmele exploziilor unor grenade, ferestrele primelor două niveluri erau în majoritate distruse, tocurile metalice ale acestora şi ale uşii de la intrarea A prezentând urme de proiectile trase doar din interior…
În zilele imediat următoare am solicitat comandantului garnizoanei să-mi trimită la Procuratura Judeţeană absolut toate obiectele ridicate de trupele M.Ap.N. şi care se puteau constitui în mijloace de probă, despre care afirmau toţi ofiţerii cu care intram în contact. Nu am avut niciodată prilejul să văd măcar vreun capăt de aţă de la gral. N. Rizea – comandantul Diviziei Brăila. După ani de anchetă a trebuit să constat că, practic, trupele sale nu capturaseră absolut nici unul din mijloacele folosite de diversionişti… Nici pomeneală de “simulatoare”, armament şi muniţie , bărci gonflabile, echipament, etc. Pentru orice om de bună-credinţă şi cu capul pe umeri era evident faptul că mai toată ofiţerimea din Brăila repeta la nesfârşit “lozincile” lansate în perioada 22-30 decembrie 1989 de către cei mai înalţi comandanţi militari, oameni politici, regizori, actori, prezentatori de ştiri, babe plecate cu sorcova ori moşi îmbibaţi cu alcool.
Îmi amintesc faptul că, la una din întâlnirile pe care le-am avut cu revoluţionarii şi victimele Brăilei am invitat respectabilul general spre a lămuri public unele aspecte. Din discuţii anterioare aflasem de la acesta că, în timpul luptelor purtate pentru “apărarea cazarmei diviziei”, ar fi descoperit un simulator de foc chiar în apropierea unităţii, lîngă o macara-turn situată în incinta unui şantier de locuinţe. Crezînd că nu va repeta şi pentru zecile de participanţi la întâlnire povestea ce mi-o turnase mie, aveam să constat că eram prea optimist. Cu un aplomb teribil, vajnicul comandantul a susţinut descoperirea simulatorului care generase panică şi riposta susţinută a militarilor. I-am ceut public să aducă la procuratură respectivul aparat. Răspunsul oferit avea să lase sala fără grai: dat fiind că respectiva maşinărie crease o stare de stres atât de intensă încât unul din ofiţerii săi suferise chiar un şoc psihic, ordonase distrugerea ei cu mai multe grenade! Aşa se face că din “proba materială” nu mai rămăsese decât praf… Praf pe care dl. general îl cam arunca în ochii holbaţi ai celor ce, eventual, aveau ori prea mult timp ori naivitatea să-l creadă. Mai târziu, în campanii de presă ale M.Ap.N., farsori lipsiţi de inspiraţie aveau să afirme că elementele diversioniste ar fi folosit aparatură electronică de simulare a tirului, prezentând chiar imagini foto ale unui…breloc generator de diverse zgomote ( obiect ce se găsea, după revoluţie, pe toate tarabele din pieţe) !
Şi acestea nu erau, nici pe departe, singurele “prafuri” ce aveau să tot fie folosite spre a se justifica una dintre cele mai mari “puneri în scenă” din istoria românilor.
La vremea respectivă, capii oştirii brăilene se lăudau cu reţinerea a mai bine de o sută de terorişti. Când am ajuns în garnizoană nu mai exista nici o moleculă din aceştia. Din scripte a rezultat că, potrivit ordinelor primite de la Bucureşti în seara de 22 decembrie, lucrătorii fostei securităţi şi miliţii au fost declaraţi “terorişti”, reţinuţi la sediu, în locuinţe ori pe stradă şi depuşi, fără nici un temei juridic, în Penitenciarul Brăila sau la diverse unităţi militare .
Până la sosirea procurorilor militari, aceştia au fost eliberaţi de către o comisie constituită din procurori civili, în urma unor verificări. Nici ulterioarele cercetări nu aveau să releve vreun indiciu care să conducă la concluzia că lucrători din securitea brăileană ar fi săvârşit acte de provocare ori ostile amatei sau organelor puterii provizorii.
Dacă securiştii nu erau terorişti, atunci cu siguranţă aceştia trebuia să fi fost străini… Am întâlnit la Brăila o asemenea “glumă judiciară”. La scurt timp de la începerea cercetărilor, poliţia mi-a adus la cunoştinţă faptul că deţineau un material preliminar referitor la o sechestrare de persoane ce ar fi fost săvârşită în perioada 18-23 decembrie, de către presupuşi cetăţeni străini de origine arabă.
Din relatările membrilor unei familii rezulta că, în perioada respectivă, ar fi fost luaţi ostatici de către trei persoane vorbitoare de limbă arabă care, în fiecare noapte, plecau în oraş şi apoi transmiteau prin radio diverse mesaje. Se afirma că teroriştii erau bine înarmaţi. Femeia susţinea că pătrunderea în locuinţă se făcuse prin forţă, ea fiind puternic lovită la nivelul feţei. Pentru susţinerea “sechestrării” cei doi soţi arătau că aveau cunoştinţă doar colegele de serviciu ale femeii, cărora aceasta le afirmase că absenţa ei de la serviciu timp de vreo trei zile şi un ochi vânăt se datorau atacului şi sechestrării de către terorişti … Povestea era minunată, dar constituia o minciună sfruntată preluată, la acel moment, ca “adevăr axiomatic”. După cercetări suficient de anevoioase aveam să găsesc la Laboratorul de Medicină-Legală Brăila o copie a unui certificat medico-legal care atesta faptul că respectiva femeie suferise, cu adevărat şi în chiar acea perioadă, un traumatism ocular prin lovire de către…”persoană cunoscută”! Pusă în faţa probelor reale, “stimabila doamnă” a recunoscut faptul că toată povestea cu teroriştii era pură ficţiune. Realitatea era mult mai prozaică: pe fondul unui conflict familial, primise o lovitură de pumn şi, pentru a nu fi motiv de discuţie în cercul colegelor de serviciu, stătuse acasă până se mai estompase “machiajul”.
Căutarea teroriştior la Brăila avea să mă aducă în faţa unor situaţii mai mult decât inedite. De al bun început organismele militare au arătat o deosebită disponibilitate de “colaborare”. Chiar fără a le fi cerut, tot felul de “comitete sau consilii de cercetare a evenimentelor” mi-au pus la dispoziţie numeroase aşa zise “declaraţii”, luate de la cadre şi militarii în termen din subordine. Invariabil, aceste materiale prezentau doar acţiunile teroriştilor. “Declaraţiile” nu conţineau, de cele mai multe ori, decât foarte sumare date de stare civilă. Mai mult, printre acestea existau asemenea înscrisuri realizate de una şi aceiaşi persoană, cu un conţinut identic dar cu semnături mai mult sau mai puţin diferite. Apoi au început să apară chiar “dosare”, prin care foşti ofiţeri abilitaţi să efectueze acte preliminare faţă de militarii care comiteau infracţiuni simple (cum erau cele îndreptate împotriva ordinei şi disciplinei militere) încercau să “lămurească” condiţiile ce conduseseră la moartea ori rănirea unor militari. La vremea potrivită, voi relata câteva din cele mai jenante cauze în care adevărul a fost înlocuit cu scenarii de cea mai proată calitate, fie din teamă, fie chiar la ordin.
Fără nici o excepţie, aceste “materiale” reprezentau nişte ordinare mistificări ale adevărului. Ambuscade… Atacuri de zi şi de noapte… Infiltrări prin reţeaua de canalizare…
Zeci de militari morţi şi răniţi sub tirurile terortştilor…
Zeci de telegrame de condoleanţe către familiile militarilor în termen “căzuţi în luptele eroice cu duşmanii poporului”…
Grade de ofiţer postmortem şi câteva mii de lei…
Pagini “glorioase” în Registrele Istorice ale unităţilor militare…
Toate victimele erau cauzate doar de “terorişti”…
De ce au procedat astfel ? Simplu: acesta era ordinul primit de la cei care, la Bucureşti, orchestrau murdara diversiune.
Cu siguranţă vă întrebaţi pe ce se întemeiază afirmaţia mea. Răspunsul este impus de logica unor fapte. Departe de mine gândul de a urmări crearea unei aure de cruciat, dar pentru adevărul de la Brăila a trebuit să duc o luptă surdă, pe parcursul câtorva ani buni. Ori, atâta timp cât împotriva celor stabilite prin mijloace strict legale în anchetele desfăşurate la Brăila, aveau să se declanşeze acţiuni reale de intimidare, manevre penibile de deturnare a cercetărilor ori adevărate campanii de presă în ziarele locale şi în gazeta M.Ap.N., ar fi trebuit să fiu prea bătut în cap să nu realizez că adevărul era nu doar supărător, ci, mai ales periculos pentru capii oştirii şi alte persoane apropiate lor. De câte ori anchetele au ajuns în puncte nevralgice, “păpuşarii” şi-au dat arama pe faţă şi, în condiţiile în care tratasem într-un stil mai puţin elegant un ofiţer-ziarist trimis să mă “evalueze”, au gafat direct proporţional cu mărimea gradelor ce le purtau.
Aşa se face că, nefiind dispus să cooperez pentru un grad sau pentru o funcţie plătită cu păparea “puilor cu pene” pe care “domniile” lor îi serveau de zor opiniei publice, a trebuit să “dau cu subsemnatul”, ca urmare a unor sesizări privind tocmai modul în care efectuam anchetele.
Atunci când am ajuns la identificarea şi audierea unui ofiţer inferior care, în nopţile de 23 şi 24 decembrie 1989, se comportase ca un descreierat şi împuşcase un militar din subordine iar apoi aruncase cu grenade în interiorul “Casei Albe” generând o panică lesne de înţeles, nu “comitet al cadrelor” din acea unitate a sesizat imediat…ministrul apărării naţionale, cerând schimbarea mea, sub motivul desfăşurării unor anchete abuzive şi defăimătoare. Gral. V.A. Stănculescu trimitea “memoriul”, pentru “lămurirea problemelor raportate”, către adjunctul procurorului- general al României, nimeni altul decât col.M. Florescu – participant la “procesul” de la Tărgovişte…
“…A trecut foarte repede timpul de la omniprezenta expresie “armata e cu noi” şi s-a instaurat deja practica din ce în ce mai răspândită şi din ce în ce mai bine concentrată de a se lovi în armată din mai multa părţi de către organizaţii politice şi “apolitice”, de către persoane publice sau mai ales de către “iluştri necunoscuţi” deveniţi peste noapte strategi militari şi judecători din oficiu ( dar, credem noi, nu şi din propria iniţiativă ) ai armatei.
Întrucât ne-am obişnuit, cu timpul, să vedem batjocoridu-se atâtea valori naţionale, nu am acordat acestor denigratori atenţie mai mare decât meritau, cu atât mai mult cu cât majoritatea şi-au subminat în acest mod credibilitatea confirnând proverbul: “fiecare pasăre pe limba ei piere”.
Am continuat să ne desfăşurăm activitatea pentru care existăm, reuşind să depăşim maomentele de animozitate caracteristice “democraţiei” din lunile imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, să consolidăm unitatea specifică organismului militar.
Spunem deci, că atacurile efectuate de elmente din afara armatei nu au mai avut efect în a submina colectivul de cadre şi ne-am putut concentra asupra sarcinilor noastre de instruire şi educare a ostaşilor.
În ultimele zile sîntem consternaţi să constatăm că atacurile mărginaşe şi indirecte li se adaugă atacuri directe, din interior, sub pretextul căutării aşa-zisului “adevăr” privind rolul armatei în Revoluţia din decembrie 1989.
Sîntem contrariaţi de multe aspecte ale acestei acţiuni:
- un procuror militar, maior de justiţie Ungureanu Gheorghe, sub acoperirea afirmaţiei că ar fi însărcinat de “organe superioare” face “cercetări” abuzive în rîndul cadrelor militare;
- chiar dacă această acreditare ar exista, nu-i înţelegem rostul după atîta vreme, cînd faptele încep şă fie uitate, suprapuse, confundate, alterate prin trecerea timpului;
- observăm cu stupefacîie că în timpul acestor “cercetări” ofiţerul de justiţie sugerează asumarea de vinovăţii de către cadrele “cercetate”, încearcă şi-i incită pe aceştia să formuleze acuzaţii la adresa altor cadre sau să le discrediteze activitatea; să transforme întîmplări cauzate de haosul acelor zile în acţiuni deliberate, deci pasibile de a fi pedepsite ca fiind premeditate, ale unor cadre din garnizoană şi din unitate.
Noi considerăm că aceste acţiuni sînt încercări de a dezbina colectivele de cadre şi în acest fel, de a contribui la destabilizarea armatei din interiorul ei.
Ne manifestăm îngrijorarea în legătură cu tendinţa clară de a culpabiliza şi acuza armata pentru fapte care nu-i aparţin.
Afirmăm că în decembrie 1989 de la 22 şi pînă la sfîrşit, de la soldat-la comandant, în conformitate cu ordinele primite, am acţionat cu totală bună-credinţă, respectînd legile (bune sau rele, dar legi) existente la acea dată.
Atît cei ce au dat ordinele cît şi cei ce le-au excutat s-au aflat ÎN MISIUNE DE LUPTĂ şi au procedat în consecinţă.
Avem ferma convingere, probată de fapte, că unităţile militare din Brăila, în acea perioadă şi după acea, AU FĂCUT ŞI AU CONSOLIDAT REVOLUŢIA ŞI NU AU PARTICIPAT LA REPRIMAREA EI.
Cei care au murit sau au fost răniţi au fost fie duşmanii revoluţiei, fie victime întîmplătoare ale situaţiei tulburi de atunci.
Nici un militar din unitatea noastră, cu atît mai puţin din rîndul cadrelor, nu poate fi învinovăţit şi acuzat de acte ilegale, de a fi urmărit interese contrare intereselor armatei şi ale poporului în ansamblul său.
Avem convingerea că situaţia este similară şi în alte unităţi.
Ca urmare a celor arătate mai sus, membrii Asociaţiei cadrelor militare din unitate ( majoritatea covîrşitoare a efectivului) vă solicităm următoarele:
1.Dacă persoane din conducerea M.Ap.N. sînt implicaţi în iniţiativa executării acestor cercetări, vă rugăm să dispuneţi încetarea oricăror acţiuni de acest fel, acţiuni care înjosesc armata şi “terfelesc” onoarea şi mîndria acesteia, provocînd suspiciuni în rîndul cadrelor din unităţi cu privire la intenţiile conducerii armatei.
2.Vă rugăm să aduceţi la cunoştinţa conducerii M.Ap.N. poziţia noastră.
3.Vă rugăm să aduceţi la cunoştinţa armatei şi a naţiunii poziţia fermă a conducerii M.Ap.N., a d-voastră personal, în legătură cu pretenţiile unor cercuri interesate în destabilizarea armatei şi, prin aceaste, a ceea ce a mai rămas stabil în ţară la ora actuală, de a se căuta vinovaţii în armată pentru nenorocirile din perioada revoluţiei, acestea uitînd că datorează armatei însăşi posibilitatea de a-şi putea exprima acum liber opiniile.
Chiar dacă în luările d-voastră de poziţie aceste probleme au mai fost abordate, considerăm absolut necesară prezentarea lor sub forma unui document oficial al M.Ap.N., care să pună tranşant problema respingerii oricăror imixtiuni în treburile interne ale armatei. Aceasta chiar cu riscul unor reacţii ale celor interesaţi în a menţine în armată nesiguranţă şi nemulţumire. Efectul moral pentru armată şi pentru marea masă a populaţiei va compensa cu prisosinţă consecinţele unor reacţii adverse.
Fiţi convins d-le ministru, că veţi găsi tot sprijinul în unităţi atunci cînd conducerea armatei va lua măsuri de menţinere şi întărire a prestigiului armatei, de dotare corespunzătoare, de menţinere a unei discipline ferme şi aunor posibilităţi de instruire modernă şi intensă.
Orice abatere a atenţiei şi preocupărilor cadrelor de la aceste scopuri atentează la slăbirea armatei, fapt care noi autorii acestei scrisori, nu-l dorim în nici un fel.
Înţelegem greutăţile prin care trece ţara, dar ne revoltă încercările de a ne fi subminată unitatea şi încrederea în tăria şi stabilitatea organismului din care facem parte.”
Nu credeţi că un asemenea document spune aproape totul despre “valoarea adevărului”, vis-à-vis de unele interese de castă? Specific faptul că pasajele scrise cu majuscule păstrază forma din original…
“Adevărul” pe care îl învocau semnatarii “jalbei” era constituit dintr-o multitudine de “gogoşi” fabricate de ei şi neînghiţite de procuror…Poate nu este lipsit de interes nici faptul că semnatarii memoriului erau atât de convinşi de faptul că revoluţia din Brăila le aparţinea…
Nu aş dori să cerdeţi că am nevoie de reclamă. Nu urmăresc nici măcar întrarea în viaţa politică…Pentru a înţelege cam ce s-a petrecut la Brăila şi pentru a fi mai atenţi atunci când vi se oferă “soluţii” la problemele acelor evenimente, am să enumăr succint câteve cazuri de manipulare a adevărului.
Pentru a “uşura” activitatea de cercetatre ce urma să fie desfăşurată la Brăila şi pentru a “scutra” timpul acesteia, organele militare mi-au pus la dispoziţie o multitudine de “dosare”, care mai de care mai “documentate” – declaraţii, rapoarte ale comandanţilor, referate ale “ofiţerilor cu cercetarea penală”, schiţe…
Ce păcat însă că adevărate nu erau decât numele celor răniţi sau decedaţi!
Spre exemplu, versiunea M.Ap.N. a tragediei de la statuia caporalului Muşat nu conţinea nici un indiciu cu privire la acţiunile de supraveghere a UM 01478 de către cercetaşii UM 01294, prezenţa secretă a acestor militari generând iureşul care avea să coste mult prea multe vieţi. Drept “pedeapsă” pentru neghiobia sa, comandantul Diviziei – col. N. Rizea a fost…înaintat la gradul de general şi mutat rapid la Bacău.
Tot astfel, despre carnagiul din curtea interioară a blocului Romarta, în cursul căruia au murit doi luptători GP iar alţi 7 au fost răniţi, se ]ntocmise un “dosar” în care se indica doar faptul că doi militari în termen ar fi fost răniţi de către “teroriştii” … care veniseră în curte cu un microbuz. Nici pomeneală despre faptul că persoanele despre care se afirma că ar fi fost terorişti ar fi aparţinut Gărzilor Patriotice, că ar fi venit în acel loc pe baza unui ordin sau că ar fi avut pierderi grele.
Am să amintesc doar faptul că o “soluţie” similară fusese găsită de “specialiştii” militari şi în ceea ce privea multitudinea de morţi şi răniţi înregistraţi în interiorul Prefecturii, ori în zona adiacentă. Ca şi cum cele peste 200.000 de cartuşe (nu doar convenţionale, dar şi trasoare şi perforant-incendiare) nu ar fi avut voie să lovească oameni nevinovaţi…Doar teroriştii infiltraţi în subsoluri, prin birouri ori prin apartamente de bloc au tras…
O adevărată “operă” a constituit-o însă încercarea de mistificare a adevărului în cauza privind decesul prin împuşcare a unui soldat din subunitatea de gardă de la depozitul UM 01481. Din “dosarul” întocmit la unitate rezulta că militarul căzuse victmă unor tiruri executate asupra patrulei din care făcea parte, pe timpul efectuării unei misiuni pe perimetrul exterior al obiectivului. Existau la dosar chiar şi declaraţii de martori ale altor patru miltari , componenţi ai patrulei atacate. Cercetările au demonstrat că, în realitate, victima fusese împuşcată accidental chiar de …unul din martori ! Nici vorbă de misiune de patrulare – accidentul se produsese în chiar camera de ocihnă a Corpului de Gardă, ca urmare a manevrării imprudente a armei…Pentru o asemenea situaţie imprevizibilă şi lipsită de “măreţia momentului”, însuşi comandantul Armatei a II-a şi-a terfelit onoarea, dând dispoziţie ca adevărul să fie ascuns, născocindu-se o încă o poveste cu…terorişti. Firesc, s-ar putea să existe încă sceptici care să se întrebe, mai abitir ca înainte: cât adevăr există în cele susţinute cu tărie, dar fără probe pertinente, de către mai marii oştirii ?
Se pare că am fost atât de greu de cap, încât, un an mai târziu, activitatea mea făcea obiectul unei “Informări-sinteză” ajunsă pe masa…Consiliului Suprem de Apărare ! Să fi fost oare persoana mea chiar atât de importantă ? Cumva cercetările de la Brăila periclitau “interesele ţării” ? Ori poate hazardul mă aducea prea aproape de “secrete de stat” intangibile muritorilor de rând…
Ultimul care a încercat “să-mi lege tinichele de coadă” a fost unul din şefii Direcţiei de Informaţii a Armatei, care “a înghiţit hapul” oferit de prea suspicioşii ofiţeri din garnizoana Brăila, ce reclamau faptul că poliţia locală întocmea, din dispoziţia mea, simple tabele cu locatarii unora din blocurile în preajma cărora se petrecuseră evenimente, persoane care ar fi putut fi audiate ca martori. Credeau că, din neştiină de carte ori din rea-credinţă, aş fi abilitat poliţia ( componentă a M.I. ) să efectueze cercetări faţă de militari, taman în cauzele revoluţiei... Oricum, cei care dădeau cu copita pentru “erezia” procurorului-militar ce ancheta cauzele din Brăila, tăcuseră mâlc ani de zile, timp în care o droaie de ofiţeri de poliţie, “detaşaţi pentru spijinirea procurorilor din Secţia Parchetelor Militare”, efectuaseră mii de audieri în deosebit de importantele cauze privind evenimentele din cele mai fierbinţi puncte din Bucureşti ori din alte localităţi…
După experienţa anchetelor desfăşurate la Brăila, am puţine dubii în a afirma că, din ianuarie 1990, s-a dus o luptă acerbă pentru ascunderea condiţiilor reale în care, urmare directă a acţiunile lor iresponsabile, s-au creat condiţiile ce au determinat direct comiterea unor greşeli fatale de către eşaloanele din subordine.
Au apărut noian de teorii şi aşa –zise probe, fabricate cu oarece lipsă de pricepere. Dacă nu au fost arabi, atunci teroriştii musai au fost ruşii – cu zecile de mii, pentru că tot fuseseră ciuruite vreo două autoturisme cu turişi ruşi, pe undeva prin Oltenia…Dacă nu erau ruşi, atunci erau maghiari şi români pregătiţi prin lagărele de transfugi…Pentru orice eventualitae, erau păstraţi “securiştii”, care însă au preferat să moară fără a trage, deşi nu se numeau toţi Nuţă ori Mihalea…
De curând, gral. Chelaru, devenit mult mai calm în postura de om politic, lansează o altă variantă tentantă: teroriştii au fost membrii unor structuri secrete pur românesti, de rezistenţă…După literele cu care le denumea, lăsa impresia că făceau parte din adevărate planuri secrete de mobilizare. Cred însă că scapă din vedere câteva aspecte. Întâi de toate, dacă au existat cu adevărat asemenea structuri destinate unor ipotetice acte de rezistenţă armată pe timpul unei eventuale ocupării a teritoriului naţional, ele puteau fi formate din rezerviştii ambelor ministere. Nu văd cum se va putea afirma cărui minister militarizat ar fi aparţinut acet nou soi “terorişti”. Apoi nu-mi dau încă seama ce temei ar fi avut acţiunile lor, atâta timp cât nu au materializat vreun act din care să deducem că ar fi urmărit un scop imediat. Oricum, acestui soi de “terorişti” nu le putem pune în cârcă nici dorinţe impuse de vreun centru de putere extern şi, cu atât mai puţin, dorinţa de a rupe…Ardealul. Tot astfel, acţiunile lor nu explică cele petrecute până la 22 decembrie, iar o prezumtivă acţiune după această dată ar fi suspectată drept diversiune aptă să ofere conducerii M.Ap.N. şi altor cadre compromise în represiune, acea soluţie de salvare proprie prin “salvarea Revoluţiei”.
Mai mult sau mai puţin abili, “păpuşarii” au inoculat subordonaţilor de la nivele inferioare un sentiment de vinovăţie aproape exclusivă, bazată pe faptul că aceştia s-ar fi aflat “la faţa locului”. Sau cel puţin aceasta ar fi o primă explicaţie pentru “optica” ce se manifesta la nivelul inferior.
Cum, la fel de bine, explicaţia ar putea consta în chiar existenţa unei “strategii de apărare” elaborată de cei pentru care nici vieţile pierdute şi nici adevărul nu valorau mai nimic.
După părerea mea există mai numeroase indicii apte să conducă spre a doua variantă, prima nefiind decât o modalitate de ralizare a diversiunii. Practic, unei mase de manevra îi creezi artificial convingerea unei vinovăţii colective, iar aceasta va reacţiona, din instinct de conservare, ori de câte ori se acţionează asupra unuia din indivizi. Efectul este exponenţial în cazul în care masa de indivizi constituie deja o “castă”, aşa cum este orice organism militar ori doar bine organizat( un partid,spre exemplu). În atari condiţii, urmare conştientizării într-o structură piramidală, pericolul care vizează doar pe unul sau câţiva dintre indivizi, este reprezentat ca pericol pentru întreaga structură, reacţia având loc la toate nivelurile structurii. Efectul este cu atât mai violent cu cât individul vizat de atac este mai sus situat în ierarhia structurii.
Dacă vă place, spuneţi-i “efect de haită”. Cunoaşterea realităţii era, în mod cert, aptă să submineze definitiv credibilitatea şi carierele celor care cunoşteau ascensiuni fulminante şi primeau stele “cu lopata, la apelul de seară”, direct proporţional cu numărul şi amploarea gafelor comise ( voit sau nevoit) , ori de puterea celui al cărui ucenic sau servitor era…Poate şi din această cauză, o serie din urmaşii lui Moş Teacă nu prea înţelegeau cum îndrăznea un procuror-militar să meargă “împotriva curentului”. Am întâlnit, nu odată, comandanţi mai mari ori mai mici în rang, dar la acelaşi nivel de conştientizare a supremaţiei legii într-un stat de drept ( nivel egal cu…genunchiul broaştei), pentru care “ legea se oprea la poarta cazarmei” lor…Cu toţii aveau, şi din păcate mai au încă, o optică ciudată asupra raportului dintre moralitate şi obligaţia de executere a unui ordin.
Şi dacă tot vorbim de “gafe” , poate ar fi cazul să le amintim, pentru început, măcar pe acelea care au dus spre derizoriu prestaţia capilor oştirii ori ai unor structuri situate pe trepte înalte ale ierarhiei militare.
Prima dintre acestea a fost lansarea şi permanenta alimentare a zvonurilor referitoare la acţiuni teroriste. Creşterea iraţională şi ireală a amploarei aşa-zisului fenomen terorist, avea apoi să ducă la măsuri aberante , generatoare de confuzie.
Urmare unei asemenea orientări strategice, tot ce mişca în apropierea unităţilor militare, ori chiar în interiorul acestora, mai ales pe timp de noapte, a fost apreciat ab-initio ca “element terorist” şi combătut cu foc acerb. Într-un asemenea context, în sute de cazuri, filtrele rutiere au deschis focul asupra unor autoturisme ai căror conducători nu sesizaseră somaţiile verbale.
Cea de a doua ar putea fi adoptarea unei maniere de conducere lipsită de oricare logică – neunitară şi realizată preponderent prin intermediul mijloacelor mass-media. Absenţa celor mai elementare măsuri de cenzură militară ( nicidecum închiderea temporară a transmisiilor TVR, ci prin adaptarea programelor) nu poate fi pusă pe seama nepriceperii unor generali. Cred că, în mod real, aceştia au hotărât să joace macabrele scenete TV, tocmai în scopul convingerii populaţiei cu privire la “devotamentul” cu care ei conduceau Armata în “lupta pentru salvarea Revoluţiei”. După 22 decembrie, cu toţii uitaseră ca din senin de măsurile aplicate în perioade 15-22, când au făcut şi pe dracul ghem pentru a nu se afla adevărul despre Timişoara…
Este absurd să credem însă faptul că “luptele cu teroriştii” s-ar fi desfăşurat în întraga ţară. Spre exemplu, în zona Moldovei s-au înregistrat doar 12 morţi şi 9 răniţi. La polul opus se situează Bucureştiul, unde s-au înregistrat 495 morţi şi 1.297 răniţi. Într-e aceste extreme găsim o serie de localităţi cu un “scor” diferit: Sibiu – 84 morţi şi 101 răniţi; Braşov – 66 morţi şi 137 răniţi; Brăila – 42 morţi şi 101 răniţi; Buzău – 34 morţi şi 67 răniţi; Timişoara – 24 morţi şi 85 răniţi; Constanţa – 20 morţi şi 71 răniţi; Arad – 19 morţi şi 38 răniţi; Craiova – 17 morţi şi 82 răniţi; Reşiţa – 14 morţi şi 48 răniţi; Turda – 13 morţi şi 27 răniţi; Târgovişte – 7 morţi şi 11 răniţi; Slobozia – 6 morţi şi 15 răniţi. În incompleta enumerare vom regăsi nu doar principalele oraşe în care s-au comis acte de represiune, ci mai cu seamă localităţi de interes militar, cu garnizoane puternice, cu sedii de Comandamente de Armă ori de Armate – toate locuri în care prezenţa unor comandanţi de structuri superioare ar fi trebuit, în mod obligatoriu, să asigure o comandă cât de cât unitară şi eficentă, aptă să dea coerenţă acţiunilor şi să limiteze “pierderile“ proprii şi civile. Însă lucrurile s-au petrecut cam pe dos.
Cei care susţin ideea că în acele momente conduceau efectiv Armata îşi arogă capacităţi inexistente, ori , mai aproape de adevăr, vorbesc despre ceea ce ar fi trebuit să facă, dar nu au făcut. Personal, cred mai curând că Armata a fost “lansată” şi “lăsată să se descurce”, urmările dezastrului fiind limpezi şi acceptate ca preţ plătit pentru recâştigarea “prestigiului şi încrederii în faţa naţiunii”. Până şi la Brăila aveam să constat situaţii aberante.
Spre exemplu, vă vine a crede că, în noaptea de 23/24 decembrie, Comandamentul Marinei Militare a dispus deplasarea pe Dunăre, de la Galaţi la Brăila, a unui divizion de vedete – dragoare fără cea mai elementară înştiinţare a forţelor militare terestre brăilene ? Marşul astfel efectuat a generat cele mai fanteziste scenarii în minţile apărătorilor “Casei Albe”. S-a afirmat atunci că teroriştii atacau cu ambarcaţiuni gonfl
Teodor
 
Mesaje: 4
Membru din: Joi Dec 22, 2005 11:42 am
Localitate: bucuresti

Mesajde Teodor » Vin Dec 23, 2005 5:59 am

Scuze:
".....S-a afirmat atunci că teroriştii atacau cu ambarcaţiuni gonflabile ori mini – submarine , venind din baze situate în Insula Mare a Brăilei…
Sau, cum poate fi apreciată situaţia în care un pluton de tancuri chemat prin ordin al gral. Rizea de la o unitate din Galaţi, pentru întărirea dispozitivului de apărare de la “Casa Albă”, era apreciat la nivelul comandanţilor acelui dispozitiv ca fiind “atac terorist” şi aşteptat cu blindate lansatoare de rachete…
O a treia gafă de proporţii, derivată din antecedenta, dar cu asemenea efecte încât trebuie menţionată distinct, este constituită de întreaga activitate a Comandamentului Aviaţiei Militare şi acela al Apărării Antiaeriene. Lansarea unor zvonuri total neverificate asupra iminenţei unor atacuri aeriene masive avea să instaureze o adevărată stare de teroare în unităţile terestre, atacurile aeriene fiind cele mai periculoase în condiţiile în care trupele ar fi fost surprinse în cazărmi.
CAAT a trecut, din seara de 22 până în dimineaţa de 23 decembrie, de la starea normală a serviciului de permanenţă la aceea de luptă generalizată şi individuală, ordonând deschiderea focului pe oricare ţintă, fără anterioară aprobare.
Orice aeronavă în zbor devenea inamică, fără nici un din procedurile de identificare recunoscute de convenţii…
De tras, s-a tras cu toate categoriile de armament (de la mitralieră la rachetă), nefiind lovite nici măcar muşte, care prin luna decembrie sunt în concediu de odihnă…Spre exemplu, la Brăilă primele unităţi care au deschis focul ( în noaptea de 22/23 decembrie) au fost cele de artilerie anti-aeriană, care au tras cu mitraliere quadruple şi tunurile din dotare asupra unei ţinte certe. Cercetările declanşate în ianuarie 1990 au avut în vedere datele furnizate de unităţile brăilene ce aveau în serviciu de luptă staţii RADAR, potrivit cărora zona a fost survolată, în nopţile de 22/23 şi 24/25 decembrie, doar de două ţinte care evoluau la mare altitudine şi cu viteză ridicată.
Cu toate acestea, în după-amiaza de 23 decembrie dispozitivele militare din zona “Casei Albe” au fost atenţionate asupra eminenţei unui atac masiv purtat de elicoptere care ar fi venit din direcţia aeroprtului militar Ianca. Pe fondul panicii create, în piaţa Centrului Civic s-au declanşat tiruri necontrolate soldate cu numeroase victime. La prima vedere, se pot pune câteva întrebări mai mult logice decât tactice, dar al căror răspuns eu nu l-am primit de la “strategii oştirii” din Brăila: a) cum se face că au menţinut aglomerarea de trupe în localitate; b) de ce nu au amplasat observatori aerieni convenţionali(singurii capabili să detecteze elicoptere la josă altitudine) în afara oraşului ori pe clădirile înalte din apropierea unităţilor militare, unităţi pe ale căror alei se aflau zeci de tunuri şi camioane cu muniţie de artilerie; c) de ce nu s-a verificat “informaţia” prin intermediul acelor unităţi antiaeriene din zonă care, prin specificul serviciului de luptă, aveau staţiile RADAR în permanentă funcţiune; d) cum au putut “geniile militare” care comandau dispozitivul de la “Casa Albă” să conceapă apărarea obiectivului împotriva atacului purtat de elicoptere...printr-un cordon de infanterişti amplasaţi la nivelul solului, care aveau vizibilitate, pe un font liber de clădiri înalte, de cca. 100 m.
Şi mai multe semne de întrebare aveau să se nască atunci când, spre a mă edifica asupra realităţii “războiului radio-electronic” atât de invocat de către capii oştirii, am solicitat oficial să fie trimise la procuror toate documentele referitoare la supravegherea spaţiului aerian şi combaterea ţintelor pe raza judeţelor limitrofe Brăilei (Galaţi, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa). De la CAAT s-a primit un răspuns mai mult decât descurajant: pe de o parte procurorul era invitat să consulte documente-sinteză doar la sediul CAAT, iar pe de altă parte se comunica faptul că toate actele primare (hărţi, registre de evidenţă, situaţii aeriene cu înregistrarea şi mişcarea ţintelor, benzile de înregistrare fonică a activităţilor de dirijare a planşetiştilor şi a foculuiu) erau deja distruse pentru că…se modificase sistemul de coduri ! Personal nu pricep nici măcar astăzi cum au putut responsabilii militari să distrugă nu doar un real material documentar-istoric care putea servi chiar şi numai unor scopuri didactice, la Academia de Înalte Studii Militare, ci chiar singurele posibilităţi de probaţiune a susţinerilor ce aveau să le facă la scurt timp, în cuprinsul unui Raport prezentat Comisiei senatoriale condusă de S. Nicolaescu…Urmare unei asemenea “maniere de lucru” tot ceea ce avea să se afirme ulterior s-a bazat exclusiv pe declaraţiile celor care trăseseră în vânt sau asupra unor aeronave reale, unele fiind chiar doborâte deşi nu era cazul…
Aşa că principiul “crede şi nu cerceta” ne-a fost impus de o serie de generali şi ofiţeri care, fie nu au nici cea mai vagă idee despre documentaristica istorică, fie urmăresc impunerea “adevărului convenabil” prin îndepărtarea oricărui mijloc material de probă apt să contrazică radical ori să pună sub semnul întrebării “versiunea oficială”. Pentru susţinerea alegaţiilor, “specialiştii” în război radio-electronic au elaborat cele mai năstruşnice scenarii, pornind de la fabricarea unor…zmeie din staniol şi ajungând la tehnologii spaţiale. S-a discutat atât de mult despre o staţie-sondă meteo de provenienţă sovietică, încât am fi tentaţi să credem că fenomenul ar fi de-a dreptul singular şi anormal. Trebuie să realizăm faptul că asemenea baloane meteo se lansau şi se lansează încă, în număr mare, fără ca ele să fie ancorate, condiţii în care masele de aer de la altitudini ridicate le poartă cu mare viteză, la distanţe apreciabile…Mult mai greu cred că ar veni CAAT să furnizeze vreo ipoteză coerentă cu privire la condiţiile doborârii “cursei de Belgrad” la bordul cărei se pare că se găsea şi un reporter străin, care sr fi avut posibilitatea de a “scoate” spre occident înregistrări video din zonele fierbinţi…
Continuând “tradiţia măreţilor înaintaşi”, personalităţi de toate culorile, rangurile şi specialităţile au căutat cu asiduitate să găsească cauza terifiantelor drame ce au urmat zilei de 22 decembrie în acţiunea “agenturilor străine”. Este greu de negat eventuala implicare a unor servicii secrete în cursul evenimentelor din decembrie, miza politico-strategică fiind ridicată. Cunoştinţele reduse în materie mă determină să am în vedere doar câteva variante simple.
Pe de o parte, la momentul 1989, atât Occidentul cât şi Moscova nu aveau nici un interes în perpetuarea regimului comunist dictatorial. Pentru nici unul din aceştia Ceauşescu şi sistemul său nu mai reprezentau nimic. Logic, agenţii acestora nu aveau de ce se expune.
Către Moscova, se transmisese deja asigurarea “adeziunii la valorile comunismului luminat”, situaţia din România nepericlitând stabilitatea URSS. De altfel, gogoriţa “intervenţie sovietice” poate fi crezută doar de cei care uită că, în chiar anul 1989, Gorbaciov retrăgea trupele din Afganistan, declarându-se partrizanul neintervenţiilor militare şi nemanifestând nici o opoziţie faţă de evenimentele din Polonia, Ungaria, Germania, Cehoslovacia ori Bulgaria (al căror părinte şi era, cel puţin din punct de vedere spiritual).
Cât despre Occident, bănui că nici în cele mai roze previziuni nu aveau în vedere atât de rapidul colaps al URSS, nefiind pregătiţi să acţioneze rapid şi susţinut în sensul unei radicalizări extreme a evenimentelor socio-politice din România, apte să conducă direct spre “opţiunea real capitalistă”. De altfel, doar un neghiob ar fi admis posibilitatea unei treceri radicale în condiţiile în care, nici în exterior şi, cu atât mai puţin în interior, nu existau nici grupări politice şi nici personalităţi pregătite pentru un asemenea salt. Evoluţiile ulterioare de scurtă ori mai lungă durată aveau să demonstreze o incredibilă “inerţie” a societăţii româneşti, faţă de ideologia specifică Occidentului, precum şi reala orientare a “personalităţilor reformiste” create pe la Moscova, ori în studiourile “Europei Libere”.
Avansarea unor teorii referitoare la o eventuală încercare de rupere a Transilvaniei din structura statului unitar Român pare, de asemena, de domeniul utopiei. La momentul respectiv, România beneficia încă de o forţă de reacţie armată apreciabil superioară Ungariei, astfel încât apare logic a considera că o asemenea aventură nu tenta Budapesta. Iar Ungaria nu se afla în NATO…
În plus, Armata româna se găsea deja în alarmă de lupta, iar rolul pe care ar fi trebuit să-l joace era cel al “apărării pe poziţii”. O eventuală mişcare secesionistă declanşată din interior, de către populaţia de etnie maghiară, era, la acel moment, la fel de imprevizibilă şi puţin probabilă. Ani la rând, naţionaliştii de sorginte comunistă au tot bătut monedă pe un asemenea scenariu fără a deţine probe concludente.
Ceea ce ar fi putut realiza “agenturile străine” în zilele imediat următoare datei de 22 decembrie era iniţierea unui conflict armat între forţele M.Ap.N. şi cele ale M.I. Desfăşurarea evenimentelor avea însă a releva faptul că, în prea multe cazuri “coincidente”, doar conducerea M.Ap.N. a comis o serie de “gafe” apte să fi generat ripostă cu foc din partea unor formaţiuni ale M.I. aduse în situaţii limită.
Cred că nu suntem departe de adevăr atunci când apreciem că până şi micii comandanţi din miliţie şi securitate erau deja conştienţi de faptul că se încerca asiduu atragerea lor în schimburi de focuri şi “certificarea” lor ca terorişti, motiv pentru care nu au refuzat nici o solicitare de cooperare, iar sub foc s-au abţinut de la orice ripostă, acceptându-şi nedreapta soartă.
Încă din primele momente în care adevăraţii revoluţionari, cei care luptaseră cu piepturile goale, au încercat să-şi afle dreptatea, cei mai pătaţi dintre capii oştirii au încercat să acrediteze ideea că toate victimele din perioada 15 – 22 decembrie ar fi fost urmarea violenţelor declanşate de către demonstranţi. Despre evenimentele din Timişoara s-a susţinut cu vehemenţă că ar fi abundat în “violenţe”, că demonstranţii ar fi distrus şi prădat magazine. Chiar nimeni să nu fi avut în vedere faptul că însăşi revoluţionarii au negat aceste acuze şi au relatat că distrugerile au fost comise, de fapt, de persoane străine de mişcarea revendicativă.
De curând, au intrat în scenă chiar şi componenţi ai unităţilor specislizate în…cercetare – diversiune, care, după 15 ani de tăcere, îşi recunosc prezenţa la Timişoara şi arată că ei identificaseră asemenea persoane “înarmate”, faţă de care nu au luat însă nici o măsură…
Spusele acelor sute şi mii de participanţi nu au nici o valoare faţă de susţinerile reprimatorilor? Mai poate crede vreun om cu raţiune că “agenturili străine” au acţionat cu elemente de diversiune…echipate în combinezoane negre?
Dacă aceşti “huligani” au existat cu adevărat, nu cumva făceau ei parte din structuri diversioniste interne, aparţinând chiar forţelor de represiune? Nu erau chiar ei aceia care ofereau motivul folosirii forţei extreme, pentru “salvarea cuceririlor revoluţionare ale poporului muncitor” ?
S-a susţinut că militarii din dispozitive ar fi fost atacaţi cu fel de fel de obiecte, că s-au deteriorat blindate, ba chiar şi faptul că, din rândurile demonstranţilor, s-ar fi tras şi cu arme de foc…Nimeni nu poate să afirme că demonstranţii i-ar fi primit pe cei din formaţiunile represive cu cele mai fraterne sentimente , dar peste tot s-a scandat mai întâi “Fără violenţă !” şi “Armata e cu noi !”.
Treptat-terptat numărul celor care au luptat în stradă a devenit infim, în raport cu cei care au “venit tare din urmă”. Prin măsuri graduale, în masa revoluţionarilor au pătruns o mare parte din cei care până în 22 decembrie îi cosideraseră “huligani” şi îi trataseră ca atare.
Ce a-ţi spune despre vreun general care şi-a revendicat statutul de “rănit în revoluţie” doar pentru că… “a dat cu freza” în oblonul de la trapa TAB-ului cu care defila prin curtea unei unităţi militatre ? Tot astfel, o droaie de medici-legişti şi-au tras certificate ca urmare a deplasărilor în teren…pentru ridicarea cadavrelor!
O dată scindaţi, nici măcar revoluţionarii autentici nu au mai reprezentat o forţă…Practic, s-a format o adevărată pătură de profitori în detrimentul idealurilor revoluţionare.
Însăşi revolta populară a suferit tot soiul de interpretări, spre a deveni convenabilă. Adepţii teorie “revoluţiei în mişcare” au uitat că în decembrie 1989 românii se ridicaseră împotriva dictaturii comuniste şi regimului exterminator al acesteia. Nu existase vreun program anterior elaborat, ori vreun grup ideologic care să făcut ceva pentru propagarea unor obiective de perspectivă. Aşa se face că, într-o determinare directă cu binomul “adevăr – diversiune”, a evoluat şi binomul “revoluţie – lovitură de stat”.
Pentru unii, doar simpla idee a “loviturii de stat” provoacă fiori de teamă.
Există suficiente probe că, în ultima ultima perioadă a dictaturii ceauşiste, se cristalizase o mişcare de opoziţie formată din reprezentanţi ai diverselor categorii sociale. Se cunoaşte faptul că existau legături între membrii acestei mişcări. Este foarte interesant faptul că, la scurt timp de la evenimentele din decembrie 1989, persoane care în acele zile au acţionat direct nu mai au curajul să amintească în totalitate cele petrecute. Am în vedere cazul militanţilor ieşeni, cei care în 14 decembrie au încercat declanşarea unei ample mişcări protestatare la Iaşi. Cum se face că astăzi au uitat tocmai cele relatate în cursul anchetei? Nu era oare adevărat faptul că încă din vara anului 1989 se deplasaseră la Bucureşti, unde au avut loc înâlniri conspirative cu o serie de “oameni de litere” şi alţi intelectuali ?
Să nu-şi mai amintească persoanele nominalizate în multitudinea de declaraţiile date în faţa anchetatorilor ? Ori poate cele scrise atunci au fost sugerate de anchetatori ori urmarea unor presiuni…Sau poate nu mai pot fi spuse acum, dintr-un motiv mai puternic decât teama de “securitate”… Cei ce fug de “teoria loviturii de stat” ar putea avea drept temei eventuala teamă de calificare a mişcării drept simplă “rotaţie a cadrelor” din eşaloanele defunctului partid comunist. Ori se tem de faptul că mulţimea ar putea concluziona că ceea ce a urmat nu a reprezentat o “revoluţie”, ci un soi de “restauraţie”, de transformare a foştilor activişti în “oameni de tip nou”.
Aparent, este acum preferată în anumite cercuri de putere teoria unei revolte “exportată” de către “agenturili străine”. Puterea politică a fost însă preluată de o structură provizorie care avea singura orientare posibilă în acea perioadă – pro-moscovită.
Se nasc astfel alte câteva întrebări. Se poate afirma că victimele din perioada 15-22 ar putea fi “contabilizate” pe seama agenţilor străini? Dacă aceste elemente diversioniste îşi realizaseră obiectivul, aveau vreun motiv să se angreneze în jocul “terorist”, taman pentru a crea greutăţi puterii care reprezenta interesele lor? Se ciocneau în România interesele sovieticilor cu cele occidentale, chiar şi după momentul Malta şi pleiada de “revoluţii de catifea”?
Pe baza caracterului spontan al mişcării de mase, revolta reuşise în 22 decembrie să-şi atingă scopul primordial – înlăturarea dictaturii. Cu greu se poate afirma că în după-amiaza de 22 decembrie poporul român ar mai fi putut continuat revoluţia. Pentru ceea ce a urmat, s-a născut sintagma “revoluţiei furate”…
Se pare că poporul a constituit doar o masă de manevră, cea mai amplă “figuraţie” pe scena pe care s-a jucat un act din drama naţională. O “gloată” pentru care adevărul nu prezintă vreo importanţă…
Un alt şir de diversiuni aveau să marcheze anii care au urmat, alături de aceea menită să ascundă multe din adevărurile acelui decembrie 1989. Şi “Tg. Mureş” şi “Piaţa Universităţii” şi “mineriadele” aveau să fie sângeroase…Nici despre acestea nu se cunosc prea multe aspecte esenţiale. V-aţi întrebat vreodată de ce?
Şi pentru a vă da posibilitatea să reflectaţi asupra ADEVĂRULUI, voi încheia aici, reproducând un citat devenit celebru:
“…Eu voi oferi un prilej propagandistic pentru declanşarea războiului, indiferent dacă va fi credibil sau nu.
Învingătorul nu va fi întrebat, mai târziu, dacă a spus adevărul.
Problema “de drept” nu se pune pentru începerea şi ducerea războiului, ci doar pentru victorie. Inima trebuie închisă îm faţa milei! Acţiune brutală !
Dreptul este al celui mai puternic ! Cea mai mare duritate !…”
Vă întrebaţi cui aparţin înspăimântătoarele cuvinte ?
Lui Hitler ! Le-a rostit în faţa Statului Major Genaral, atunci când a hotărât una din cele mai sângeroase diversiuni: atacarea Poloniei…
Dacă am reuşit să aşez câteva cărămizi de adevăr în crucea fără de conţinut, care aminteşte brăilenilor de morţii lor, le mulţumesc celor neştiuţi dar mulţi, care nu şi-au călcat jurământul de martor. Doar ei mi-au fost părtaşi la aflarea adevărului.
Ei au pus adevărul mai presus de orice, fie că erau militari sau civili.
Cu toţii le suntem datori.
Dumnezeu să ne aibă în pază !"
Cu bine!
Teodor
 
Mesaje: 4
Membru din: Joi Dec 22, 2005 11:42 am
Localitate: bucuresti

Mesajde Marius » Dum Apr 09, 2006 10:20 pm

Mai semnalez că Alexandru Osca, membru în consiliul ştiinţific al IRR, este coautorul a 5 volume publicate cu sprijinul Fundaţiei "Ştefan Guşă". (4 volume "Ataşaţii militari transmit ..." şi un volum "Şefii Statului Major general român"). http://www.fundatiagusa.ro/index1.html
Fundaţia Ştefan Guşă este condusă de Daniela Veronica Guşă - Drăgan, fiica generalului Guşă (cel mînjit cu sînge românesc la Timişoara în decembrie 1989) şi soţia octogenarului Iosif Constantin Drăgan, cel mai bogat român conform topului revistei "Capital" (avere de 800 milioane dolari). Iosif Constantin Drăgan controlează şi Editura Europa Nova, care a editat cărţile.
În aceste condiţii este îndoielnică imparţialitatea lui Osca.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde nastasache » Joi Mar 26, 2009 6:49 pm

Analiza facuta de dl. Teodoru este de departe cea mai dura si mai lucida pe care am citit-o vreodata despre Revolutie.

Desi au trecut patru ani de la redactarea ei, observatiile din care razbat clar problemele prezentului, aparent legate doar de armata si revolutionari, dar in fapt legate de ce ar fi trebuit sa aiba mai sfant poporul acesta, si inca nu are - adevarul si dreptatea - sunt la fel de valabile.

Ar fi pacat ca aceasta analiza sa ramana agatata intr-un colt de forum, fara sa aiba o continuitate. Fiindca adevarul pe care dl. Teodoru il rosteste aici nu este complet, si asta stie si dansul, a inteles si ne-a explicat de ce.

Zidul dintre marea masa si varful aisberg-ului pe care s-a straduit sa il descifreze nu e spart.

Desi mesajul sau are un sfarsit care aduce a retragere definitiva, cred ca dl. Teodoru ar trebui sa revina si, cu experienta lui, sa ne sfatuiasca ce ar trebui sa facem mai departe, pe noi sau pe cei mai tineri, ca sa rupem diabolica lucrare care ne mananca sufletele de 20 de ani sau ca poporul acesta sa nu mai permita pe viitor o asemenea lucrare diabolica.

Pentru mine, descoperirea si citirea acestui material a fost poate cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat dupa Decembrie 1989. Nu am cuvinte sa ii multumesc d-lui Teodoru pentru tot ce a facut si pentru ceea ce n-a putut sa faca, si ii cer iertare ca atat de tarziu l-am redescoperit. E adevarat ca era meseria lui si pentru asta era platit, dar e unul dintre foarte, foarte putinii magistrati care au pus suflet in lupta pentru Adevar - pentru acel Adevar in fata caruia ce-i care il sfideaza ar trebui sa intre in pamant de rusine, sau in puscarie dupa faptele lor.

Si eu as fi putut face un pic mai mult decat am incercat, dar spre rusinea mea am clacat si am abandonat lupta pentru adevar si dreptate, lasandu-i singuri pe si asa putinii oameni din tara asta care incercau sa faca ceva concret pentru aflarea adevarului si pentru dreptate. Acum am revenit, stiu ca nu pot face prea multe, dar sper sa pot face, si sper sa revina si dl. Teodoru, cu speranta ca nu ne va spune ca nu mai e nimic de facut. Fiindca ma uit in jur si vad ca nu s-a schimbat nimic in plan moral, de atunci de cand trebuiau sa se schimbe toate. Sunt 20 de ani. Ajutor!!!

Iulian
nastasache
 
Mesaje: 11
Membru din: Joi Mar 26, 2009 3:41 pm
Localitate: Bucuresti

Mesajde Octavian Mihaescu » Vin Mar 27, 2009 9:53 am

Da, nu comentez rautoacios, este analiza unui anchetator care cerceteaza faptele petrecute si care nu-si poate permite face afirmati neacoperite,daca nu ma insel dânsul ajunge la concluzia ca nu ar fi existat actiuni externe , teroristi, da, din materialu expus de dânsul,in acele cazuri nu au existat, acole este vorba de haosul care a condus premeditat la victime cazute ca musca in lapte, adica
cine a fost prost sa puna botul si la nimerit vre-unglonte raticit a fost si ramas erou.

O alta faza este si cea a reglari de conturi dintre generali, o alta lupta pentru putere,aceasta ar fi rivulutia româna, in care români sunt eroi, era nevoie sa se petreaca astfel pentr a nu se vedea dincolo de pâlreaz , respectv

dl Teodoru se indoieste cum ca occidentul a fost pregatit ,incunostinta de cauza privitor la inalturarea formei totalitare de comunism,fiind luat prin surpindere, cred ca ina cest punct se inseala, sigur, nu a stiut omul de rând, politicianul de rând categorie in care poate fi inclus si Iliescu chiar daca stia ca este sucesorul lui Ceausescu, el era convins ca tot intr-un sistem comunist nicidecum asa-zis capitalist, ca ce ne bagara astia pe gât este tot comunsim /globalizarea/, sau o forma mai perversa a lui. Iliescu a inteles daraveaua abia in 95, dupa atâtea si atâtea gafe inacpetabile pentru un politican de calibru lui, care trebuia sa simta directia, unde bate vântul, se apre ca marxismul i-a jucat feste, la blocat , este si motivul pentru care are forta corecta rapid eroarea dupa ce o va fi intels, dar ca la români, da-i mintea ce de pe urma....

Aceei 5-7 ani de blocaj a lui Iliescu a fost benefic altor miscari, asa ca ceei care l-au ales pe Iliescu, recunoscut, sutinut mai pefata mai pe dos, inclusiv occidentul asta, au stiut ei si de ce, era omul potrivit la locul potrivit. Unde mai pui ca in cârca lui se pune marele jaf de dupa 89, nu doar ca la patronat din pozitia de sef al statului ci si pentru ca la aparat cu mare vitejie in numele unor principi de care Iliescu este convins, slujeste cu devotament. Consecintele mineriadelor (dragi lui Iliescu) inca nu au fost la justa vlaoare evaluate, când acestea vor fi constientizate, Iliescu va fi pus alaturi de Ceausescu in istorie (negativ), pâna atunci va vraji paginile istoriei. Acele mineriade sunt mult mai devastatoare decât barbaria vizibila si reticienta occidentului, ori acei 10 ani de stagnare, acest aspect il vedem noi si ne supara tare,insa ptr istorie nu va avea mari consecinte acest aspect, dealtfel a si fost eradicate consecintele pe termen scurt, trebuiesc vazute cele pe termen lung ca acolo se mai juca dracu cu o alta bataie lunga de tot... ea se tine scai de România si azi si mâine si raspoimâne .... Iliescu nu a constientizat nimci, el a actionat conform convingerilor sale fiind incredintat ca asa este bine si mai ales ca asa trebuie conform si intelgerilor internationale din acel moment, daca avea curaj sa -si bage nitel piciorul in acele intelgeri sigur nu gafa .... Putea sa-si bage nitel si sula bagata in coaste de noi nu doar piciorul, ca doar este expert in a face un pas inainte, doi inapoi...

Am sa trag o pista de aterizare pe orce anontim. Multi condamna debarcarea lui Roman, cum ca acesta ar fi vrut reforme si Iliescu comunsim, nimci mai fals. Se pare ca Iliescu a mirosit consecitnele reformelor lui Roman, fie si pe jumatate,ca cealata pe fondul convingerilor ci nu al viziuni pe termen lung, astfel ca a facut o fapta buna ca la debarcat, numai ca degeaba a facut-o, pentru ca tocmai el va fi obligat implanta reforemele preconizate de Roman, daca mergea pâna la capat, desi ramasese olog de picioare, datorita mineriadelor anterioare, poate mai avea sanse sa indrepte prostia comisa. Nu doar ca nu a indreptat ci si mai rau a acutizat boala de care România nu va scpapa multi, multi ani, sa bata la vreo 50-100....ori 1000.... posibil dar si imposibil ca luea se misca repede, tare repede...

Ce nevoie are România, de politicieni capabili dibui corect consecitnele de care vorbesc si aplice politici adecvate preveni culegerea roadelor a celor semante atunci, respectiv 1990, nu 89, acela este alta poveste incheiata. Lipsesc politicieni cu viziune si nitel sânge in vene, trebuie sa fie si diplomati de calibru ca altfel ...
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Mesajde nastasache » Sâm Mar 28, 2009 12:21 am

Pentru orice - de ex. prezenta unor 'teroristi' sau 'diversionisti' sau cum vreti sa le spuneti de origine exterma - trebuie un minimum de probe fizice, ca sa dea cineva crezare teoriilor; asta este esenta. Eu nu agreez cu nici unul din indivizii mai mult sau mai putin pomposi - Magureanu, Stanculescu, Iliescu, bla, bla, care vorbesc de retele S, R, X si alte - pana la proba contrarie fizic - tampenii, fara sa aiba bunul simt sa respecte interlocutorul indicand probe.
nastasache
 
Mesaje: 11
Membru din: Joi Mar 26, 2009 3:41 pm
Localitate: Bucuresti

Mesajde Nica Leon » Sâm Mar 28, 2009 4:29 am

Am văzut ineptiile scrise de Teodor, fără pic de ruşine.
Am făcut un comentariu, la text, de la ora 2.10' pina la 4,20, dar cînd am dat comanda trimite a apîrut o altă pagina şi comentariul meu s-a şters.
Cum textul comentat m-a umplut de greaţă şi de indignare, nu îmi mai propun vreodata să îndrept răul deja făcut.
Deplîng numai soarta istoricilor de peste 100 de ani, care îşi vor blestema zilele în cazul în care vor fi obligaţi să scrie ceva adevărat despre Revoluţia română.
Oricum, eu constat că nici astăzi, contemporanii evenimentului nu ştiu nimic serios despre ceea ce scrui cu atîta sîrg.
Păcat de jertfa unora pentru libertatea atţt de prost înţeleasă.

Cu scîrbă şi indignare,
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Mesajde Octavian Mihaescu » Sâm Mar 28, 2009 9:39 am

Ce probe mai sunt necesare dle, probe sunt cu duiumul, numai ca se joaca farsa anchetelor, vrajeala cu codul civil, justitie si alte ameteli, pai ce aici este vorba de un pârlit de hot. Ce documente mai vor astia? Ordinele date de sefi, pai a-lea sunt legale dle, o putere politica fie si totalitara inclusiv Ceausescu actioneaza acoperpit in cadru legal. Ceausescu nu a fost condamnat pentru ca a incalcat legea, asa cum era , strâmb-bolsevica, ptr ca in acest caz nu avea motiv nici al aresta,daramite al mazili, cum este cazul urmasilor lui, sunt facuti basma curata când ei sunt criminali, teroristi , dovezi sunt pe toate drumurile, Iliescu putea fi arestat de mult, din Ianauarie-Feb 1990, a incitat la razboi civil, celputin în Iunie 90 dovezile sunt clare,mineriada este opera lui, ca si distrugerile provocate , autobuzele arse, TVR-ul, Daca nu ma insel asta spune si Voinea. Asa au facut scapati pe totii criminali din jurul lui Ceausescu, au stat un an doi la pension ,dupa care au intrat in afacer pe cai mari, azi ne dau lecti de demcoratie.
Spiritul legi de care fac tam-tam, este dracu care-i acopera, dupa care se ascund. Legea nu este greu de fentat, trebuie numai sa o cunosti bine si cu legea in mâna cât ar fi ea de perfecta, dai lovitura, ucizi, jefuiesti, comiti orce netrebnicie ptr ca daca sti cum sa o faci nu te leaga niciodata, ba îi mai pui sa-ti plateasca si despagubiri. In cazuri politice lucruile sunt si mai complicate, politicieni sunt experti a lovi adânc si fi acoperit, ba sfârsesc fi facuti si eroi nationali. Daca ne limitam doar la lege , ai prinde cu semnatura pe document asa Iliescu , securisti, care au ucis 50 de ani mai ceva decât la abator, terorizat, nu pot fi niciodata agatati,

La fel procedeaza si istorici, avem unul si pe grup infectat de acest virus care a luat-o pe aratura, acesti istorici care scriu istoria ptr puterea politica se ascund dupa vrajeala, lipsei de documnetatie, ori cum ca documentele nu le permite mai mult, cazul Antonescu, nu exista documente care sa-l agate, insa el este diabolizat si azi de ceei interesati ce au si puterea in labele lor bolsevizate.

Eu nu spun ca trebuiesc igorate documentele, ca asa ajungem la anarhie, totalitarism groaznic, nu, nici pe departe nu la asta m-am referit. Un agent al teroristilor poate fi Brates, ca de tras s-a inceput trage dupa ce a inceput asta sa tipe pe post, in P-ta Palatului a ainceput sa se traga dupa ce Iliescu a fost huiduit, nici nu se trasese si o agenta a tovarasilor, tipa in balacon,

- se trage, unde se trage,

este acieiasi scoripe din nopatea de 21 pe acre am înt^lanit-o agatându-se de grupul nostru aflat cu Ambasadorul Olandei la Buc,,este aceiasi din 12 Ianuarie si ce a urmat in P-ta Univ dându-se activista UMRL Ratiu, pe care il discredita, am pus-o pe fuga ptr ca am recunoscut-o.

Nu mai vorbesc ca totul este ras in jur, dar in CC nu se trage unglont, ins ainterior macel, dar, acea este alta faza, iar unul din teroristi din interior,ba doi sunt la sigur... ca astia au inceput tabablau in CC ptr a smangli valuta, ptr care au ucis doi copiii ajunsi inaintea lor la seif, unul azi mare si in trecut mare, îi ordona unuiia mic facut mare, elimina-i , ca vom avea probleme dupa, asa a inceput sa se traga in CC, stins luminile, inceput dantuiala

veti zice ca nu sunt dovezi, ba sunt dle, sunt in parlament acei teroristi-sefi, uni cu legaturile franceze ce cereau sânge ptr a fi revolutie... sa vorbeasca numai ceei care au fost acolo in acea nopate si tot dibuiesc dracu -terorist , daca vor, dar nu vor,si cum sa vrea când ei insasi conduc tara,pai sa fie tâmpiti sa se mazileasca singuri
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Mesajde Marius » Sâm Mar 28, 2009 11:43 am

Octavian Mihaescu scrie:Da, nu comentez rautoacios, este analiza unui anchetator care cerceteaza faptele petrecute si care nu-si poate permite face afirmati neacoperite,daca nu ma insel dânsul ajunge la concluzia ca nu ar fi existat actiuni externe , teroristi, da, din materialu expus de dânsul,in acele cazuri nu au existat, acole este vorba de haosul care a condus premeditat la victime cazute ca musca in lapte, adica
cine a fost prost sa puna botul si la nimerit vre-unglonte raticit a fost si ramas erou.

dl Teodoru se indoieste cum ca occidentul a fost pregatit ,incunostinta de cauza privitor la inalturarea formei totalitare de comunism,fiind luat prin surpindere, cred ca ina cest punct se inseala


Vezi ce se întîmplă, domnule Mihăescu dacă nu te-ai dus la procuratură să le spui informaţiile tale despre francejii cei setoşi de sînge care sînt adevăraţii vinovaţi de morţii înregistraţi în 1989? Informaţiile alea pe care le ai tu din surse sigure pe care nu le dezvălui la nimeni.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Octavian Mihaescu » Sâm Mar 28, 2009 11:56 am

Coane Mihoc, iara-si o bagasi bre banateneste...., ce noroace ai mata ca si [color=blue]eu sunt din zona....,ca d-eia si sunt asa negru in cerul guri...., dar vaz ca nici mata nu te lasi

Uite, facem o prinsoare, cu martori (cititori), pe car eo semnam si aplica fara rabat.

Cât esti d-ta dispus pune la bataie daca eu îti dau dovada, copia documentului, nu vrajeala , pe gratis nu dau, nimic, ma lasa rece adevarul românesc , ca orce ai face cu românasi nostri tot ucis si terfelit sfârsesti, dreaptatea o face Dumnezeu nu eu.

Deci...
1) Cât oferi ptr document
2) Pe ce punem prinsoare ca nu bat câmpi, dar nu pe o bere si tot pe ceva baban, ori te faci mata om, ori eu ...

P.S

Sper ca nu ma iei peste picior cu 100 Euro si aia impozitati... adauga ceva zerorui lca sa fie bine si ptr mine si ptr mata care ai docoment pe care nu il au anchetatori români... le dai peste bot la totii, ce mai faci cariera in Ro, îi poti rupe gura si lui
Stonescu ca nici el nu vorbeste ci el vorbeste intoxicatiile unu
i Tinu&co...[/color]
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Mesajde Marius » Sâm Mar 28, 2009 12:15 pm

Octavian Mihaescu scrie:Coane Mihoc,
Cât esti d-ta dispus pune la bataie daca eu îti dau dovada, copia documentului, nu vrajeala , pe gratis nu dau, nimic, ma lasa rece adevarul românesc , ca orce ai face cu românasi nostri tot ucis si terfelit sfârsesti, dreaptatea o face Dumnezeu nu eu.

Deci...
1) Cât oferi ptr document
2) Pe ce punem prinsoare ca nu bat câmpi, dar nu pe o bere si tot pe ceva baban, ori te faci mata om, ori eu ...

P.S

Sper ca nu ma iei peste picior cu 100 Euro si aia impozitati... adauga ceva zerorui lca sa fie bine si ptr mine si ptr mata care ai docoment pe care nu il au anchetatori români... le dai peste bot la totii, ce mai faci cariera in Ro, îi poti rupe gura si lui Stonescu


Pentru documentul dumitale oferta mea este ZERO. Cam atît consider eu că merită informaţiile de la tine.

La tema cu Stănculescu viewtopic.php?t=1109 ai scris: "Nu exista alternativa mai buna decât Iliescu in acel moment, a fost omul momentului".

Simţămintele mele faţă de dumneata sînt de scîrbă şi dispreţ.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Sâm Mar 28, 2009 12:19 pm

Octavian Mihaescu scrie:Coane Mihoc,
Cât esti d-ta dispus pune la bataie daca eu îti dau dovada, copia documentului, nu vrajeala , pe gratis nu dau, nimic, ma lasa rece adevarul românesc , ca orce ai face cu românasi nostri tot ucis si terfelit sfârsesti, dreaptatea o face Dumnezeu nu eu.

Deci...
1) Cât oferi ptr document
2) Pe ce punem prinsoare ca nu bat câmpi, dar nu pe o bere si tot pe ceva baban, ori te faci mata om, ori eu ...

P.S

Sper ca nu ma iei peste picior cu 100 Euro si aia impozitati... adauga ceva zerorui lca sa fie bine si ptr mine si ptr mata care ai docoment pe care nu il au anchetatori români... le dai peste bot la totii, ce mai faci cariera in Ro, îi poti rupe gura si lui Stonescu


Pentru documentul dumitale oferta mea este ZERO. Cam atît consider eu că merită informaţiile de la tine.

La tema cu Stănculescu viewtopic.php?t=1109 ai scris: "Nu exista alternativa mai buna decât Iliescu in acel moment, a fost omul momentului".

Simţămintele mele faţă de dumneata sînt de scîrbă şi dispreţ.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Octavian Mihaescu » Sâm Mar 28, 2009 1:19 pm

[color=red]in acest caz reciproca este valabila mai decretelule... , atâta te duce mintea, sa scuipi afara... vai de tine si mai ales de ceei care te vor lua in serios, din fericire sunt putini...

Din aceasta clipa si sa faci matani la picioarele mele , nu mai avem ce discuta, iti recomand igonorare reciproca mai puisor de bolsevic.... ca asa gândesti si procedezi, bolseviceste... nu sunt primul care îti atrage atentia dar si de urechiusele alea magarite, dupa 89 s-au magarit, nu stiu daca pricepi tu metafora, nu cred, nu te duce bibilica la asa
ceva...
[/col
or]

ti-am bagat pe rosu si mare ca sa-ti prinda bine...
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Mesajde nastasache » Dum Mar 29, 2009 6:56 pm

Nica Leon scrie:Am văzut ineptiile scrise de Teodor, fără pic de ruşine.
Am făcut un comentariu, la text, de la ora 2.10' pina la 4,20, dar cînd am dat comanda trimite a apîrut o altă pagina şi comentariul meu s-a şters.
Cum textul comentat m-a umplut de greaţă şi de indignare, nu îmi mai propun vreodata să îndrept răul deja făcut.
Deplîng numai soarta istoricilor de peste 100 de ani, care îşi vor blestema zilele în cazul în care vor fi obligaţi să scrie ceva adevărat despre Revoluţia română.
Oricum, eu constat că nici astăzi, contemporanii evenimentului nu ştiu nimic serios despre ceea ce scrui cu atîta sîrg.
Păcat de jertfa unora pentru libertatea atţt de prost înţeleasă.

Cu scîrbă şi indignare,


Trebuia sa dati Back in browser si poate regaseati textul, il copiati pe clipboard si il puteati refolosi. Asta se intampla cand scriem foarte mult si nu trimitem textul; expira sesiunea (dupa aproximativ 25 de minute) adica timpul in care site-uirile ne considera logati chiar daca nu avem activitate de a trimite ceva pe ele. Va spun asta pentru ca apreciez efortul dvs. de a scrie timp de doua ore si e pacat ca s-a pierdut opinia dvs., poate va ajuta pe viitor sa recuperati textul.

In ceea ce priveste materialul d-lui Teodor, dupa parerea mea ar fi bine sa va exprimati punctul de vedere, combatandu-i atat partea teoretica, cat si practica, daca aveti argumente. Ca unul care poate sa confirme partial ce a scris dl. Teodor (ma refer la Braila, unde am vazut si cercetat cu atentie o parte din locatiile la care face dansul referire, unde am discutat cu multe persoane imediat dupa evenimente incercand sa aflu adevarul despre ce s-a intamplat, luand cunostinta si de atitudinea militarilor, in calitate de jurnalist, deci avand tangente minime cu insvestigatiile d-lui Teodoru - ale carui teorii n-am un motiv ascuns sa le apar, unicul meu scop fiind aflarea adevarului - dar ajungand la concluzii foarte apropiate de ale dansului) as fi foarte curios sa stiu in ce constau 'ineptiile' si unde considerati ca greseste dl. Teodoru. Daca se poate fara nervi sau patima, fiindca astea doua nu fac decat sa ne deformeze perceptia.

Cu stima,
Iulian
nastasache
 
Mesaje: 11
Membru din: Joi Mar 26, 2009 3:41 pm
Localitate: Bucuresti

Mesajde Nica Leon » Lun Mar 30, 2009 7:19 pm

Am încercat cele descrise de dvs. dar textul nu a mai revenit. Pierdusem definitiv tot ceea ce scrisesem.
Pentru clarificarea dvs. va informey ca nici nu am citit partea cu Braila.
Eu am citit si comentat prima parte a materialului, respectiv afirmaţiile autorului, unele de-a dreptul infantile, altele neserioase, multe contradictorii.
Spre exemplu, scrie:

"Nu erau singuri, ci alături de ei au revenit spre Piaţa Palatului şi tancurile. Mai tărziu, acelaşi ofiţer avea să ne relateze că , până să ajungă la cazarmă, maşinile sale de luptă fuseseră înconjurate de demonstranţi, care, sub lozinca “Armata e cu noi !”, determinaseră întoarcerea lor din drum."

Ati vazut vreodata ca un tanc sa poata fi inconjurat de o multime neiînarmată, care să poată măcar să vorbească cu cei din tanc?
Eu nu. Dar, cum autorul se da parchetar, avea posibilitatea, daca ar fi fost curios, serios si meseriaş, să întrebe măcar cine era şeful dispozitivului de tancuri din faţa Ministerului Agriculturii şi, aflînd numele respectivului ofiţer, să îl invite la o bere şi să afle cum a fost într-adevăr treaba.
Deşi l-a cunoscut pe Mureşan, a preferat să se lase minţit de respectivul, care nu i-a explicat niciodată care a fost cauza pentru care din zecile de tancuri care au primit ordinul de retragere, doar două din cele trei tancuri au venit cu noi, la ordinul meu.
Mă voi opri aici, pentru că nu mai vreau să repet cele pierdute atunci.
Oricum, autorul bate cîmpii la greu, iar un observator priceput şi analitic va putea cu usurinta să găsească multe inadvertenţe şi contradicţii.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 24 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009