A.M. Stoenescu despre Dumitru Mazilu

[Emil Sangeorzan]

Stimate Dle Mihăescu,

Da, întradevăr, am avut şi eu adeseori aceeaşi impresie la lectura celor scrise de Nica Leon, şi cred că mulţi alţii se află în această situaţie. Sincer să spun, îmi pare rău, pentru că de multă vreme se crease în jurul acestui nume o legendă, pe care din păcate tocmai principalul interesat a făcut-o praf în ultima vreme.

Desigur, nu putem cere unui om lipsit de cea mai elementară educaţie să se exprime într-un mod impecabil. Dar de la lipsa de educaţie de care dă dovadă Nica Leon la lungul lanţ de injurii la adresa tuturor, inclusiv a poporului român, la care se rezumă intervenţiile lui, este totuşi o diferenţă. Însă prima nu scuză în nici un fel atitudinea sfidătoare sau pretenţiile fără margini ale Dl. Leon.

În cazul Dlui. Leon, cel mai avantajos pentru el ar fi fost să intervină cât mai puţin şi să-i lase pe alţii să-i clădească eventual statuia la care tot visează, după câte vedem cu toţii, de "erou al tuturor timpurilor", de preşedinte fictiv al României, de şef suprem al armatei, de lider necontestat al Revoluţiei, de dizident şi tot ce mai vrea dânsul !

Însă nu cred că va ajunge să-şi vadă statuia ridicată atâta vreme cât se încăpăţânează să împroaşte pe toată lumea cu noroi şi să se pună pe dânsul în lumina prea-sfinţeniei, singurul pur dintre cei puri, de-a pururea, amin !

[Emil Sangeorzan]

Operaţiunile Orient şi Cristal
Terorişti mai mult sau mai puţin clandestini

În aşteptarea finalizării cercetării mele referitoare la mărturiile şi documentele care vin să confirme realitatea tentativei loviturii de stat a generalului Guşe, din noaptea de 23 spre 24 decembrie, permiteţi-mi să vă dau extrase din două cărţi, care aduc lumină asupra intenţiilor lui Guşe şi a anturajului lui Nica Leon din ziua de 23 spre 24 decembrie, în plină diversiune teroristă. Primul este un extras din ultimul volum al lui Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România (IV, 2), al doilea este un pasaj dintr-un interviu acordat de Nica Leon lui Marin Constantin în martie 1992.

De fapt, în zilele de 23 şi 24 decembrie 1989, la nivelul conducerii provizorii a ţării, se confruntau două lanţuri logice. Unul pornea din gândirea generalului Ştefan Guşe : Ceauşescu a fost îndepărtat, s-a constituit o nouă conducere, s-a produs haos, acesta trebuie oprit, oamenii trebuie să se ducă acasă, Armata şi organele Ministerului de Interne trec la restabilirea ordinii, iar noua conducere trece la gestionarea Puterii - socialiste !, Guşe nu vedea dincolo de sistem -, rezolvând problemele politice, economice şi sociale ale statului. Acest lanţ logic a fost întrerupt de constatarea că nucleul central al CFSN-ului chema trupe sovietice în ajutor. Generalul Guşe a oprit intervenţia sovietică printr-o atitudine fermă, apoi a încercat să-şi organizeze un corp de ofiţeri din MStM (Marele Stat Major) cu care să-i reţină pe liderii CFSN - consideraţi de el deja trădători de ţară -, urmând a apela la grupurile politico-militare constituite la nivel judeţean pentru a restabili ordinea. Planul a eşuat dintr-un singur motiv : subordonaţii săi, în frunte cu adjunctul general-locotenent Eftimescu, s-au considerat trecuţi în subordinea lui Nicolae Militaru, executau ordinele acestuia şi recunoşteau autoritatea grupului politic condus de Ion Iliescu. Oficial, atitudinea ofiţerilor este interpretată ca fiind "o dovadă a trecerii Armatei de partea revoluţiei", dar cine cunoaşte mediul militar ştie că ofiţerii erau panicaţi, dezorientaţi, speriaţi de consecinţele implicării criminale a Armatei de către Ceauşescu în represiune şi, mai ales, disperaţi să găsească un factor politic în stare să-şi asume responsabilitatea şi să le asigure liniştea. Contraamiralul Aron, fost coleg şi prieten cu Sergiu Nicolaescu, îl va pune în gardă pe acesta asupra intenţiilor generalului Guşe de a-i aresta. (...)
În apropierea orelor de amiază ale zilei de 23 decembrie, generalul Guşe a fost chemat de liderii CFSN la MApN pentru a prelua efectiv funcţia de şef al MStM şi pentru a opri haosul care domnea în comunicaţii, ordine militare şi în dispunerea forţelor. La plecare îi spune generalului Vlad : "Pe Eftimescu ăsta, dacă scap, îl împuşc cu mâna mea". Generalul Iulian Vlad a vrut să-l însoţească, dar revoluţionarii din sediul C.C. i-au cerut să rămână pe loc, fie pentru a putea fi siguri că nu-i trădează, fie pentru că era ultima personalitate a statului care mai rămăsese cu ei.

(Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, IV, 2, Editura RAO, Bucureşti, 2005, pp. 684, 685-586).

Referitor la aceeaşi noapte din 23 spre 24 decembrie 1989, Nica Leon afirmă următoarele :

Marin Constantin : De unde a apărut Nica Leon cu staţia de emisie-recepţie ? Este o problemă controversată asupra participării dvs. la Revoluţie. Toată lumea a pus întrebarea : "De unde avea civilul Nica Leon o staţie a Securităţii ?".
Nica Leon : O aveam de la ... ... am luat-o de pe masa Comandamentului militar 226 în care se afla Geo Codrescu şi tot Statul Major al Armatei care conducea luptele în acea zonă şi apăra C.C.-ul. În noaptea de 23 spre 24 decembrie am avut acea staţie. (...) Eu m-am numit "Centrul". Deci, "toată lumea ascultă comanda la mine. Eu sunt centrul acţiunii" etc. (...)
M.C.: Când aţi fost arestat ?
N.L.: Am fost arestat în dimineaţa zilei de 24 decembrie.
M.C.: S-a datorat oare şi faptului că aţi îndrăznit să vă numiţi "Centrul" ?
N.L.: Nu, s-a datorat faptului că am încurcat scenariile. În loc ca armata să se lupte cu Securitatea, şi populaţia să tragă în armată şi Securitate, ... eu am încurcat acest scenariu ...
M.C.: Cine, şi din ordinul cui v-a arestat ?
N.L.: Am fost arestat din ordinul lui Dumitru Mazilu de către col. Iordan Rădulescu. (...) Mi-au pus trei automate la ceafă şi m-am culcat lângă ceilalţi arestaţi.
M.C.: Sub ce pretext ?
N.L.: Că sunt şeful teroriştilor din C.C., că am condus prin radio luptele din C.C. şi am contribuit la omorârea a 220 de oameni. M-am certat cu Mazilu şi i-am spus : "Domnule profesor, nu-ţi dai seama ce greşeală faci ? Doar ştii cine sunt etc." (...)
M.C.: Şi ce a zis dl. Mazilu la aceste acuze pe care i le-aţi adus ?
N.L.: N-a răspuns nimic, nu m-a ascultat. A zis : "Taci din gură, teroristule !" etc.

(Marin Constantin, Convorbiri incomode, Editura Intact, Bucureşti, 1993, pp. 186-188)

Însă cel mai revelator lucru din acest interviu este apelul la martorii oculari ai detenţiei lui Nica Leon, din 24 încolo. Întrebat de reporter cine ar putea să confirme cele întâmplate, Nica Leon invocă patru co-deţinuţi, din care nominalizează trei : col. Nae Octavian, col. Lăzărescu Florea, maiorul de securitate David Aurel (Op.cit., p. 189), despre care ne mai spune Nica Leon că au fost judecaţi ca terorişti dar au fost imediat puşi în libertate şi astăzi sunt bine merci.
Despre David Aurel, Nica Leon ne spune chiar el că era maior de securitate. Dar cine erau ceilalţi doi pe care Dl. Nica Leon îi aduce drept martori credibili a celor povestite de dânsul ? Îi regăsim nicăieri altundeva decât în comandamentul Dispozitivului de acţiune "Orient", instituit de către Ministerul de Interne în data de 2 decembrie 1989, prin ordinul nr. 001057, aprobat de ministrul de Interne Tudor Postelnicu şi şeful Departamentului Securităţii Statului, general-colonel Iulian Vlad, ca urmare a dispoziţiilor primite din partea secretarului general al Partidului Comunist Român, Preşedintele Republicii Socialiste România, Nicoale Ceauşescu, pentru combaterea prin toate mijloacele a acţiunilor menite să înlăture sau ameninţe conducerea comunistă.
Din acest dispozitiv de comandă, al cărui comandant locţiitor era nimeni altul decât generalul-maior Aurelian Mortoiu (care-l va aresta pe Mazilu, împreună cu familia, în noaptea de 21 spre 22 decembrie), făcea parte şi Colonelul Lăzărescu Florea, de la Direcţia a V-a a Departamentului Securităţii Statutlui. Pe acelaşi Lăzărescu îl regăsim şi în Grupa operativă pentru acţiunea "Cristal-90", în subordinea generalului maior Neagoe Marin, Grup în care se afla şi cel de-al doilea "martor" citat de Nica Leon, şi anume Nae Octavian, colonel din Direcţia de securitate şi gardă, însărcinat, în cadrul operaţiunii Cristal-90, cu măsurile informativ-operative.

Vedeţi : Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente. 1949-1989, Editura Polirom, Bucureşti, 2002, p. 533 (nota 660), p. 540 (nota 661).

[Octavian Mihaescu]

Stimate Domnule Emil Sangeorzan

Am sa va povestesc o istorioara, iertate fie exprimarea lejera, agramata (dupa unii).

Domnule

Si eu am crezut multa vreme ca am facut "cacatul praf" cu grupul nostru, care (eu sunt omul de legatura), coloabora cu Ambasada USA, conceput proclamatia (discutata deja pe forum). Ba, cu toate ca personal aveam cunostinta de Grupul de la Iasi (eu trebuia sa leg realtiile grupurilor; Buc-iasi), azi dupa 16 ani, când totusi avem si alte elemente, ramân stupefiat cât de mici am fost in comparatie cu grupul Iasi si Timisoara.

In Bucuresti nu am gasit (istoric) un corespondent ce sa poata detrona aceste douo Orase Tim si Iasi! Pentru Bucuresti /subiectiv/ imi permit afirma totusi ca Gr Mansarda a reusit cât de cât misca ceva ,nefinalizat concret precum cazul Tim si Iasi, ultimul decimat brutal (Gr de la Iasi).

Cum; foarte multe elemente imi arata ca Gr Iasi si Mansarda au fost cladite pe acleasi calpod, Iasiul demolat, Mansarda lasat activa in voie , am concluzionat ca trebuie sa fiu mai "smerit" Si bine mi-a facut aceasta smerenie! Nu am dat in" boala lui calache"

22 Dec 89, dupa ora 10, deja este alta poveste, Grl Stanculescu avea în mâna Statul Român (dovedit fara tagada),pe care a transferato Gr Iliescu. Prinurmare "eroii" din CC (22 dec 89), ar trebui sa aibe bunul simt recunoaste ca au ajuns in CC printr-o întâmplare, la care Gr Mansarda a refuzat (ma aflam acolo cu Mircea Lacatus si Mierla) puna botul.

In calitate de as-zis "gloata" ma simt rusinat sa aud azi, cum ca un individ oarecare isi aroga merite peste gr Iasi si Timisoara, ca sa nu spun peste al nostru Mansardei.

Personal din anul 1987 am o activitate care pe mulii îi pune in inferioriate dementa, specifica spatiului mioritic. Acativitate pe care nimeni nu o poate confisca, cel mult analiza obiectiv, eu voi ramâne (din pacate) subiectiv. Motiv pentru care las as face treaba profesionsiti sau cei care nu au avut vreo implicare directa, as zisi independenti, acestia sa hotareasca adevarata valoare.

Concret!

Nica Leon nu a reprezentat absolut nici un grup organizat, nu este recunoscut de nimeni ci doar ce sutine domnia sa, as si eu sutin ca am fost Mihai Viteazu! Cu atât mai mult; insusi declaratiile sale confirma ca nu-a fost intoate facultatile mintale. Cel putin cf propriilor declarati pe acest Forum, putem spune (din pacate);

"Bine ca a iesti Iliescu ci nu nebunul Leon"

Pe de alta parte, am avut in concept non-violenta, buna , rea, asta ne-a animat pe toii in acele zile, cel putin eu /Gr Mansarda/, as a fost conceput/activat. Personal am salvat viata unui fost secursit , datorita acesteui concept, ma intreb;

Cum poate sa afrime Dl Nica, alte concepte?! Asta dupa ce toate s-au consumat, fost conduse de grupruile noastre inclusiv Timisoara! Nu ne jigneste debil? Ba da! Pentru ca la acea ora nimeni nu gândea ce va urma (inclusiv pe plan intenrational, aspect important) si,numai de violenta nu aveam noi nevoie in aceleclipe, când Bush si Gorby...!

Anticomunisti am fost! Nu revolutionari sângerosi calpod KGB-Neon!

Eu cred ca; acest "revolutionar" scandalagiu, a fost pus dezbina grupul P-ta Univ, care deranjeaza pe foarte multi fosti si actuali Aletfel nu imi pot explica aberatiile debitate, jignirile pe care indrazneste profera fie si la adresa unei as -zise "gloate"!

Personal, dupa o lupta si prigoana monstroasa in 22 dec 89, când am vazut acele "gloate" miscate, m-am simtit nu doar incurajat ci si eliberat, acestora fie si maniulate le datorez curajul din 22 dec 89, cred eu , incluusiv totiii cei care au intrat in CC.

Si bun, ce vom face, limitam totul la 22 dec 89 intrarea in CC? Rusinos, nu putem o asemena nebunie, excludem Timisoara, NU, as ceva nu ne putem permite! Fie ca se doreste ori nu,Timisoara ramâne por-drapelul din dec 89! Cinste Timisoarei!

Si;

Gr Iasi, dupa care poate intra si

Lasiul, adormitul Bucuresti, iesit la comanda, intrat in cazarma tot la comanda!

Proclamatia de la Timisoara /aparauta ulterior/ , ramâne o dovada mult mai certa decât vorbele noastre!

Nica leon, sa taca, jigneste adevarati ieroii, in plus compromite dezbaterile la rece!

La urma urmei, azisuntem liberi, acest asepct este mai important decât orce! Eu ma simt satisfacut , ajungemsi in U.E, amintrat in NATO, pai, ptr asta am iesit in strada! Restul ..., chestiuni mioritice, irelevante!

Doamne ajuta si cinste Timisoarei (pe care nu o voi uita)!

[Emil Sangeorzan]

Schimbarea la faţă a României

Recent, cu ocazia Summit-ului Francofoniei, un invitat cu care am avut ocazia să vorbesc, în trecere pe la Bucureşti, mi-a semnalat o carte scrisă de Ambasadorul Franţei la Bucureşti în 1989, Jean-Marie Le Breton, Doctor al Universităţii Oxford din 1953 şi ofiţer al Legiunii de Onoare. Consider relatarea pe care o face Ambasadorul francez despre starea de spirit a acelei vremi destul de interesantă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru remarcile asupra atitudinii românilor faţă de sistemul comunist de atunci. Printre altele, am găsit chiar un pasaj care confirmă informaţiile pe care le aveam şi eu asupra "cazului Mazilu". Redau mai întâi un extras :

Românii pe care-i întâlneam se refugiau uneori în bătaia de joc : ţara lor va fi oare, după Albania, ultima care să se lepede de lenino-stalinism ? Unii aveau aerul să creadă că al XIV-lea Congres va prilejui o clarificare la vârf. Cu zece ani în urmă, un incident fusese provocat în timpul Congresului de un veteran care-l mustrase aspru pe Ceauşescu în şedinţă publică, înainte de a fi scos din sală. Autorul acestui scandal, Pârvulescu, nu recidivase oare, semnând scrisoarea din martie 1989 ? Nu se putea oare spera că o voce curajoasă avea să se ridice din nou, în faţa presei naţionale şi internaţionale, prezente la această manifestare ? De fapt, nici un indiciu serios nu îngăduia o atare speranţă. Dimpotrivă, organizarea acestui for progresa imperturbabil şi mi se confirma că data lui nu va fi schimbată. (...) Ziariştii veneau pentru lucrările Congresului : inutil să caute stabilirea vreunui contact cu disidenţii, care, de altfel, erau expediaţi în provincie şi supravegheaţi, ca Mariana Celac, trimisă într-un sat din nordul ţării. Cei care rămăseseră în oraş erau supuşi unei intense supravegheri poliţieneşti, precum Mazilu, al cărui caz era de mare notorietate în momentul acela.
Dumitru Mazilu, profesor şi jurist, fusese trimis de guvernul său la Geneva, pentru a lucra la Secretariatul Comisiei pentru Drepturile omului. Însărcinat cu redactarea unui raport despre situaţia internă din România, adoptase o poziţie foarte critică la adresa guvernului său, crezându-se apărat de imunitatea ce i-o garanta statutul său de funcţionar internaţional. Dar Bucureştiul nu vedea lucruruile în acelaşi fel. Cu ocazia unei misiuni absolut oficiale în România, i s-a retras paşaportul, interzicându-i-se părăsirea ţării şi întoarcerea la Geneva. Colegii săi de la Geneva s-au mobilizat. Secretarul general al O.N.U. intervenise în zadar pe lângă autorităţile române. Afacerea luase amploare şi Mazilu devenise o "cauză celebră". Occidentalii, printre care şi noi, făcuseră demersuri fără nici un rezultat. Îmi amintesc că m-am dus de mai multe ori să intervin în favoarea lui, pe baza unor texte din Carta de la Helsinki, semnate şi ratificate de România. Aceste demersuri aveau întotdeauna loc într-o atmosferă glacială. Odată, directorul pentru Europa [din Ministerul de Externe], Aninoiu, pe lângă care interveneam, a refuzat să primească nota verbală pe care i-o înmânam. Lăsând-o pe masa sălii de audienţe, a trebuit să constat că mi-a fost restituită fără a fi fost măcar deschisă. Cu un alt prilej, colegii mei din Alianţa Atlantică au avut intenţia să forţeze barajul poliţienesc din jurul locuinţei lui Mazilu. Nu voisem să mă alătur acestui gest care putea prejudicia contactele ce le menţineam cu multă greutate cu Doina Cornea şi cu Dan Petrescu. De îndată ce au aflat despre acest proiect, autorităţile române au reacţionat cu brutalitate şi colegii mei au trebuit să dea înapoi.

(Jean-Marie Le Breton, Sfârşitul lui Ceauşescu. Istoria unei Revoluţii, Editura Cavallioti, Bucureşti, 1997, pp. 76-77)

Aceasta pentru a arăta Dlui Stoenescu cât de "necunoscut" era Mazilu înainte de apariţia sa în balconul C.C., în noaptea de 22 decembrie. Dar de fapt nu este de mirare ca un Ambasador al Franţei să vorbească atât de familiar despre un om care-i era total necunoscut unui inginer pe atunci constructor de avioane, fie el şi reprofilat ulterior la istorie.

Dar cel mai interesant mi se pare a fi un alt pasaj în care Ambasadorul Franţei descrie schimbarea la faţă a celor care doar cu câteva zile în urmă îi cântau în strune lui Ceauşescu :

Imediat după 22 decembrie 1989 era imposibil să mai găseşti un singur partizan al lui Ceauşescu. Ralierea la noua ordine era generală şi "artizanii celui de-al unsprezecilea ceas", nenumăraţi. Peste tot în jurul meu întâlneam oameni care, odinioară tăcuţi sau chiar servili în faţa puterii, mă luau drept martor al neîntreruptei lor opoziţii. Figurile erau, ce-i drept, destinse, dar oare era necesar să-mi facă semnul victoriei, când tăcuseră ani îndelungaţi şi mai ales în ultimele luni ? Nu vreau să insist asupra unui fenomen, în defintiv foarte omenesc, şi de care nici un popor n-a scăpat. Să ne amintim doar de retractările cărora le-am fost martori în Franţa după Eliberare sau după Mai 68 pentru a nu ne erija în mentori. Dar n-am să uit şocul pe care mi-a produs-o, când m-am dus în vizită la Mazilu, întâlnirea cu ambasadorul Aninoiu, fostul director pentru Europa, acum ataşat triumvirului. El, care-mi respinsese toate demersurile în favoarea disidentului de atunci, îmi făcea, râzând, semnul V al victoriei şi părea să fi uitat cât îl bălăcărise pe protejatul nostru. Tot atât de iritat eram când cutare sau cutare îndrăznea să presupună că îi pătrunsesem reticenţele în dosul măştii de adulator.

(Op.cit., p. 108)

[Octavian Mihaescu]

Din pacate pasasul de mai jos este cât se poate de relevant, in fapt, radacina neputintelor, esecului de dupa 89!

Imediat după 22 decembrie 1989 era imposibil să mai găseşti un singur partizan al lui Ceauşescu. Ralierea la noua ordine era generală şi "artizanii celui de-al unsprezecilea ceas", nenumăraţi. Peste tot în jurul meu întâlneam oameni care, odinioară tăcuţi sau chiar servili în faţa puterii, mă luau drept martor al neîntreruptei lor opoziţii. Figurile erau, ce-i drept, destinse, dar oare era necesar să-mi facă semnul victoriei, când tăcuseră ani ăndelungaţi şi mai ales în ultimele luni ? Nu vreau să insist asupra unui fenomen, în defintiv foarte omenesc, şi de care nici un popor n-a scăpat. Să ne amintim doar de retractările cărora le-am fost martori în Franţa după Eliberare sau după Mai 68 pentru a nu ne erija în mentori. Dar n-am să uit şocul pe care mi-a produs-o, când m-am dus în vizită la Mazilu, întâlnirea cu ambasadorul Aninoiu, fostul director pentru Europa, acum ataşat triumvirului. El, care-mi respinsese toate demersurile în favoarea disidentului de atunci, îmi făcea, râzând, semnul V al victoriei şi părea să fi uitat cât îl bălăcărise pe protejatul nostru. Tot atât de iritat eram când cutare sau cutare îndrăznea să presupună că îi pătrunsesem reticenţele în dosul măştii de adulator.

[Emil Sangeorzan]

La începutul acestei luni apăreau în Jurnalul naţional trei articole semnate de acelaşi Alex Mihai Stoenescu cu care a debutat subiectul de pe acest forum. Pe de o parte, Dl. Stoenescu împarte membrii CFSN în trei categorii care corespund, cred eu, foarte bine realităţii :

Putem identifica pozitia revolutionarilor, din punctul de vedere al provenientei celor adunati la masa de lucru in ziua de 27 decembrie 1987 in calitate de Consiliu al Salvarii Nationale, ca fiind urmatoarea:

1. Un grup care actionase cu spijinul Armatei pentru lichidarea lui Ceausescu si a "teroristilor" sai – de fapt, grupul caruia Armata ii incredintase puterea politica – si care se organizase deja intr-o echipa de conducere. Grupul era constituit in principal din membri ai mai multor aripi ale complotului sovietic – Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Karoly Kiraly, capitanul de rangul I Emil "Cico" Dumitrescu – si din persoane care li s-au atasat la 22 decembrie, dovedindu-se solidari sau loiali acestui nucleu politic: Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Dan Martian, Constantin Ivanovici, ca sa-i numim doar pe cei mai cunoscuti.

2. Un grup de intelectuali cu notorietate de opozanti: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragos Munteanu, Domokos Geza, Dumitru Mazilu, in spatele carora se aflau cancelarii europene care tineau legatura cu ei, ii protejau si le promovau imaginea, fie prin agenti acoperiti, fie prin functionari ai ambasadelor de la Bucuresti. Nu era vorba despre spioni, ci de personalitati revoltate, curajoase, folosite ca agenti de influenta pentru a crea imaginea de existenta a unei opozitii politice anticomuniste.

3. Revolutionari care jucasera un rol intr-o secventa a evenimentelor – numiti de presa mai tarziu "umplutura", pentru a arata lipsa lor de profil. De exemplu, Cristina Ciontu fusese persoana care facuse traducerile din limba rusa a convorbirilor telefonice cu sovieticii. Mihai Ispas il insotise pe Ion Iliescu cu masina la MApN s.a.

("Cum s-a instalat Iliescu în fruntea ţării", Jurnalul naţional, 3 octombrie 2006)

Acelaşi articol recunoaşte şi paternitatea Proclamaţiei :

Faptul este incontestabil: Ion Iliescu si grupul sau si-au asumat raspunderea preluarii puterii de la Ceausescu, in conditii de haos si vid de putere, avand si un program, cel al lui Mazilu, mult avansat fata de alternativele propuse de Dascalescu si Verdet.
(Ibidem)

Pentru tot articolul : http://www.jurnalul.ro/articol_63144/cu ... tarii.html

Acelaşi lucru este remarcat şi de politologul francez Pierre Hassner, într-un alt articol apărut două zile mai târziu :

Pierre Hassner : Trebuie precizat de la inceput ca intre cele trei optiuni politice initiate in dupa-amiaza de 22 decembrie la cladirea fostului CC al PCR – guvernul Dascalescu, guvernul Verdet si gruparea Iliescu –, nucleul CFSN avea mesajul si programul cel mai avansat din punct de vedere politic – este vorba insa de cele zece puncte propuse de Dumitru Mazilu – si se prezenta ca cel mai bine si mai repede adecvat presiunii evenimentelor, in primul rand a succesiunii de mesaje difuzate de Televiziune. Intre scandarile anticomuniste ale masei din Piata Palatului si mesajele, avansate politic, de la Televiziune, nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU.

("Decembrie 1989 - Verdictul Occidentului : A fost lovitură de stat", Jurnalul naţional, 5 octombrie 2006)

Pentru tot articolul : http://www.jurnalul.ro/articol_63296/de ... _stat.html

Însă curios îmi pare a fi faptul că Stoenescu are talentul să strecoare întotdeauna cel puţin un element de dezinformare în orice material altfel bine documentat, în funcţie de directivele pe care le primeşte de la finanaţatorii săi (Aurelian Bondrea, Vântu sau alţii), ceea ce dăunează din păcate analizei obiective a evenimentelor. La fel cum nu demult Stoenescu afirma despre Mazilu că ar fi fost "aproape un necunoscut" în momentul când lua pentru prima oară cuvântul în balconul C.C., în seara de 22 decembrie 1989, sau că ar fi fost "agent american" (după mărturia prea-credibilului Sergiu Nicolaescu), la fel şi aici acelaşi prea-informat istoric crede de cuviinţă să-i acorde diplomatului ONU titlul de "activist de partid".

Nu a pus niciodata in discutie faptul ca aparuse un Birou Executiv al carui presedinte si prim-vicepresedinte se alesesera singuri in functie si ca el se umplea cu fosti inalti activisti de partid: Dumitru Mazilu, Karoly Kiraly, Dan Martian, Silviu Brucan.
("Revoluţie - Din culisele luptei pentru putere, 1989-1990", Jurnalul naţional, 4 octombrie 2006)

Pentru tot articolul : http://www.jurnalul.ro/articol_63190/re ... _1990.html

O întrebare, Dle Stoenescu : De unde aţi găsit informaţia conform căreia Mazilu ar fi fost activist de partid ? Din două lucruri una : ori ignoraţi semnificaţia termenilor pe care-i folosiţi în subiectul abordat, ori aveţi instrucţiunile de a-i pune în aceeaşi oală pe mai toţi oamenii care nu v-au plătit cotizaţia de elogiu la adresa lor. Altfel nu-mi explic cum scoateţi din jobenul dvoastră magic de istoric titluri fictive pentru a-i califica pe cei despre care vorbiţi. Înţeleg că aţi avut acces la arhiva Partidului Comunist. Deci aţi fi putut verifica dacă profesorul Mazilu făcea sau nu parte din rubrica activiştilor de partid. Aţi fi putut astfel verifica o informaţie înainte de a vă asuma afirmaţii îndoielnice despre personajele romanelor dvoastră. Nu de alta, dar, precum am arătat de-a lungul acestui forum, dezinformarea are picioare scurte, în pofida impactului ei de moment şi utilităţii în materie de manipulare a opiniei publice.

Noua găselniţă a Dlui Stoenescu, cea de "activist de partid", face parte, de bună seamă, din lanţul celorlalte calificative (de spion şi securist) trâmbiţate de Servicii din 1990 încoace la adresa aceluia care nu le-a făcut pe plac (nici înainte şi nici după 1989) şi s-a retras la timp din ceea ce a avea să devină Marea cacialma a FSN-ului, CPUN-ului, PDSR-ului şi a scenei politice româneşti - ca urmare a derutei strategice provocate de profitorii Revoluţiei anti-comuniste.

[alin]

"Iliescu l-a decorat pe Dumitru Mazilu

Autor: Ziarul Financiar | Data: 25 Iun 2004

Presedintele Ion Iliescu l-a decorat la Palatul Cotroceni pe Dumitru Mazilu, fost membru al FSN, cu Ordinul National "Steaua Romaniei", in grad de Cavaler, "in semn de apreciere a intregii activitati si a abnegatiei cu care a promovat valorile democratiei si ale revolutiei din decembrie 1989".
Ion Iliescu a precizat, cu acest prilej, ca Dumitru Mazilu a devenit o figura emblematica a revolutiei romane, fiind cunoscut inca inainte de 1989 pentru pozitia sa impotriva regimului dictatorial.

La finalul ceremoniei, Dumitru Mazilu a declarat ca nu a avut niciodata divergente cu Ion Iliescu si ca doar s-a creat aceasta imagine."
Mediafax


referitor la 'a fost DM activist sau nu' cred ca chestiune este doar academica.
DM a fost director al scolii de ofiteri de securitate de la Baneasa.
a fost atat securist (nu mai conteaza gradul) cat si activist.

in definitiv a fost trimis de partid la ONU cu o misiune. ca nu si-a indeplinit-o este alta discutie.
trebuie sa analizam daca nu a indeplinit altele si pentru cine.

e ca si cum am spune acum ca Pacepa nu a fost securist pentru ca a defectat.

[Emil Sangeorzan]

Stimate Dle Alin,

Poate că este mai uşor să-i punem pe toţi în aceeaşi oală, cum înţeleg că faceţi dvoastră : pe Pacepa, Pleşiţă, Tismăneanu, Brucan, Mazilu etc. Însă în felul acesta ajungem să-i acoperim cu oprobiu pe mai toţi românii (indiferent de meritele pe care le-au avut sau nu în înfruntarea regimului) şi să facem un serviciu imens celor care nu fac nici o diferenţă între securişti, activişti şi dizidenţi, considerându-i pe acelaşi plan.

Fie spus între paranteze, Pacepa a defectat în străinătate. Mazilu nu numai că nu a "defectat", pentru că nu avea de unde (fiind înlăturat din funcţiile pe care le ocupa ca diplomat în serviciul de informaţii), ci a decis să se opună deschis regimului comunist încă din 1985, aflându-se în ţară, deci sub ameninţarea directă a Serviciilor, cu toate riscurile implicate de un asemenea act. Nu ştiu dacă putem deci realmente compara cazul Pacepa cu cazul Mazilu !

Iar în cazul denumirii de "activist de partid", nu e nicidecum vorba de o chestiune academică, ci de fapte. O înaltă funcţie în Ministerul de Externe nu implica nici pe departe o activitate de propagandă în slujba partidului.

Ceea ce m-a cam intrigat pe mine în rândurile lui Stoenescu era mai curând contradicţia dintre unele afirmaţii şi celelalte. Pe de o parte, aflăm că Mazilu făcea parte din grupul de "intelectuali cu notorietate de opozanţi : Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragos Munteanu, Domokos Geza, de personalităţi revoltate, curajoase, folosite ca agenţi de influenţă pentru a crea imaginea de existenţă a unei opoziţii politice anticomuniste", iar pe de altă parte avem de aface cu un "activist de partid". Nu vi se pare stranie alăturarea celor două calificative pentru descrierea aceleiaşi persoane ? Mie, da. Ca istoric, Stoenescu trebuia să aleagă : fie versiunea Securităţii, trâmbiţată din ianuarie 1990 încoace, a unui Mazilu securist şi activist, fie cea reală, a dizidentului despre care se vorbea pe toate posturile clandestine de radio, mai ales din vara anului 1989.

Iar cât priveşte decorarea lui Mazilu de către Iliescu, nu cumva Iliescu a realizat prea târziu cât a pierdut odată cu plecarea lui Mazilu din Front, şi a considerat poate că nu e niciodată prea târziu să încerci să repari greşelile comise ?

[alin]

[quote="Emil Sangeorzan"]
O înaltă funcţie în Ministerul de Externe nu implica nici pe departe o activitate de propagandă în slujba partidului.

[/quote]

Stimate D-le Sangeorzan,

dati-mi voie sa fiu de alta parere, sigur ca natura sarcinilor de serviciu implica o pregatire si aptitudini diferite decat a unui secretar BOB din vreo usina bucuresteana, dar apararea cuceririlor revolutionare si a intereselor Romaniei PCRiste pe plan international era sarcina de partid.
am observat ca il prezentati pe Mazilu doar ca inalt functionar al MAE si mai putin ca ofiter de securitate timp de 30 de ani inainte de 1985-86.

pana la urma care este diferenta intre Iliescu si Mazilu ?

ultimul pasaj din articolul citat de mine mai sus arata ca nu prea este vreuna, asta vine din chiar gura celui despre care vorbim, si asta in 2004.

poate ca si lui Mazilu ii pare rau acum ca nu a ramas mai aproape de Iliescu, sau poate ca de fapt chiar a ramas si ii pare rau numai de imaginea falsa raspandita de presa.

referitor la Stoenescu, am acum ocazia sa citesc cartea sa (Vol. IV, partea 2) si o gasesc un colaj destul de neinchegat si plin de gauri incropit in principal din interviuri din JN si autori din randul armatei si securitatii care s-au grabit sa publice zeci de carti la inceputul anilor 90.

un exemplu ar fi felul in care prezinta evenimentele din dupa amiza zilei de 21.12.2006, in special cele legate de circa 1 militie din Bd. Ana Ipatescu si in care relateaza cum comandantul sectiei de militie nu ar fi avut decat 2-300 de arestati pe care a reusit sa nu ii trimita la Jilava si care au fost eliberati a 2-a zi dimineata.
ca arestat atunci si acolo stiu ca nu a fost asa, au fost mult mai multi si am ajuns cu sutele la Jilava.

[Emil Sangeorzan]

Da, întradevăr, am avut şi eu adeseori impresia aceasta la lectura cărţii lui Stoenescu. Ceea ce dăunează analizei pe care o face acesta este fără îndoială presiunea primită din partea diverselor persoane care au interes să-şi clădească pe calea asta o imagine nu neapărat conformă realităţii. Adevărul este că atât Armata cât şi Securitatea au o problemă de conştiinţă în ceea ce priveşte implicarea lor în represiunea din decembrie 1989. Şi nu ne putem aştepta de la un om al armatei lui Ceauşescu să prezinte rolul autorităţilor într-o lumină defavorabilă. Aşa se explică şi obnubilarea arestărilor din 21.12.1989, minimizarea rolului armatei şi Securităţii în asasinatele comise cu acea ocazie, cât şi eliberarea "teroriştilor" din 24 încolo.

Iar cu privire la trimiterea lui Mazilu la Geneva, vă reamintesc că nu partidul l-a trimis acolo. Diplomatul român a fost ales cu o majoritate de voturi de membrii Sub-Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Din acel moment (1985), Mazilu înceta să mai reprezinte România, devenind expert independent al Înaltului for internaţional. Chiar dacă autorităţile din Ministerul de Externe l-au felicitat iniţial pentru această numire (care nu depindea în nici un fel de ei, ci decurgea din meritele personale şi prestigiul diplomatului român dobândit de-a lungul a mulţi ani de lucru în străinătate), când şi-au dat seama că lucrurile riscau să ia o întorsătură neplăcută, i-au cerut lui Mazilu să se retragă, ceea ce acesta a refuzat să facă.

Aşadar, "Partidul", cum îi spuneţi dvoastră, nu numai că nu avea nici un merit în numirea lui Mazilu ca expert independent ONU, dar atât el (partidul) cât şi Ceauşescu şi-au blestemat zilele când şi-au dat seama ce insemna o asemenea însărcinare din partea Organismului internaţional. Mazilu devenise într-un anumit fel singura persoană liberă din România (liberă de a expune în mod public şi oficial ce se întâmpla la noi, fără a avea să asculte de nimeni, şi în ultimul rând de Partid). Şi asta a şi făcut de altfel : a sfidat autorităţile comuniste, cu toate riscurile implicate de un asemenea gest. Nu degeaba a fost printre puţinii dizidenţi arestaţi în noaptea fierbinte din 21-22 decembrie.

Cât despre diferenţele dintre Iliescu şi Mazilu, ele reies cât se poate de limpede din toate datele pe care am încercat să le adun şi să le expun pe acest forum. Pentru a nu aminti decât unele din acestea, am putea spune că :
1. Iliescu nu a fost eliminat din funcţia care o ocupa la Editura al cărei director era (a fost deci menţinut în funcţii de "Partid" până în ultima zi) ;
2. Iliescu nu a avut nici cel mai mic gest de protest deschis împotriva regimului lui Ceauşescu ; el nu avea deci nici cel mai mic titlu de dizident al regimului comunist ;
3. Iliescu nu era jurist de formaţiune ;
4. Simpatiile lui Iliescu erau sovietice, în timp ce Mazilu era de orientare net americană ;
5. Iliescu nu a fost arestat niciodată de Securitate, nici măcar în 21 decembrie 1989, cum a fost familia Mazilu ;
6. Iliescu a decis transformarea FSN-ului în partid politic, cu ceea ce nu a putut fi de acord Mazilu (este şi unul din motivele care l-au determinat pe profesor să se retragă din CFSN în 26 ianuarie 1990) ;
7. Mazilu nu s-a auto-proclamat Vice-Preşedinte, ci a fost numit de Iliescu în această funcţie, pentru că Iliescu avea nevoie în stat de o asemenea autoritate internaţional recunoscută, în afară de statutul de dizident al lui Mazilu ;
8. Iliescu, spre deosebire de Mazilu, a fost, de la bun început, cum ştim cu toţii, însetat de putere - ceea ce a şi demonstrat de altfel ;
9. Iliescu a fost omul compromisurilor, cu mai toată lumea, în timp ce Mazilu a fost considerat încă de la început ca fiind cam prea "radical", mai ales în ceea ce priveau structurile partidului comunist (perceput ca o ameninţare aşadar la adresa mai tuturor "foştilor" care au profitat bine merci din 1990 încoace de pe urma indulgenţei tătucului pravoslavnic Ilitch I) ;
10. Nu Iliescu, ci Mazilu a redactat Proclamaţia către ţară din 22 decembrie. Diferenţa ? Unul a elaborat-o, celălalt a avut "meritul" de a fi citit-o pe post...

Dar, desigur, dacă nu sunteţi omul nuanţelor, este greu să faceţi astfel de diferenţe. Apropierea dintre cei doi însă se datorează mai cu seamă faptului că, din câte am aflat eu, Mazilu nu a fost niciodată omul resentimentelor sau al ranchiunii, iar Iliescu nu a fost vreodată atât de lipsit de sens politic pentru a nu-i recunoaşte ascendentul lui Mazilu şi a-l considera la măsura valorii sale, respectându-i până şi decizia de a se retrage din Front în ianuarie 1990.

[Nica Leon]

Tara, boboru, natia, continentu, planeta, sistemu si galaxiile il aclama pe tov. Mazilu si condamna ferm partidu! URA,URA.............

Domnul Singeorzan, ca un biet roman,saracul, zapacit de educatia si obiceiurile dictaturii comunistilor, face niste confuzii impardonabile.
Aşa se explică şi obnubilarea sa cind incearca sa ne abureasca cu un caz banal, dar care il framinta mult.
Daca nu as fi cunoscut atit de bine poporul romin m-ar fi surprins aceasta convingere "cu privire la trimiterea lui Mazilu la Geneva, vă reamintesc că nu partidul l-a trimis acolo"??!! Dar cine l-o fi trimis peste granite? Bunicul, nu ca era anticomunist, tata, nu ca era asisderea, eu nici atit, pentru ca din 1979, fiind atit de multumit si de fericit de politica partidului scriam deja scrisori in care criticam politica si activitatea lui Ceausescu.
Sa fie oare naiv sau nu stie ca in timp ce patriotii romani, abia scapati din inchisorile si lagarele de munca si de exterminare ale "generosului" partid, care le pusese pe urme pe nenea Secu, pentru a le umple viata, intrucit nu dorea sa-i lase sa se plictiseasca prea tare, "anticomunistul" Mazilu, tinara speranta in pepiniera cadrelor obediente, care isi dovedisera deja fidelitatea, fusese selectat de comunitate si propus tovarasei Ghizela Vas, bunica unui alt celebru anticomunist cunoscut sub numele de Bogdan Olteanu, pentru a fi trimis la un post, in diplomatie, in strainatate, unde urma sa-si arate nemultumirile fata de partidul care-l sprijinise si promovase.
"Aşadar, nu "Partidul", cum îi spuneţi dvoastră,... nu avea nici un merit în numirea lui Mazilu" ci tanti secretar al CC al PCR, activista de peste 35 de ani, bunica presedintelui de la camera, care nu demult declara ca nici el nu a avut vreo legatura cu comunismul.
Dar, tocmai pentru ca nu sintem toti niste timpiti, eu asi vrea sa aflu de la dl. Singeorzan nu "despre diferenţele dintre Iliescu şi Mazilu" ci asemanarile lor atit de evidente.
Chesiunile puierile, fara importanta privind scoala facuta sub pulpana patidului, unde se studiau cu nesat invatamintele partidului si discursurile tovarasului si sinistrei lui satii, va spun clar ca ma ingretoseaza.
Daca nu asi avea ceva mai bun si mai util de facut, asi desfiinta,cu mare usurinta, punct cu punct, aberatiile numerotate de autor.
Dar fiind foarte ocupat las ca un copil, de cel mult cinci anisori, sa faca acest lucru simplu.
Speram ca dupa aproape 17 ani scursi de la data cind am fost gata sa mor pentru a va darui libertate si democratie, sa nu mai am parte sa citesc ceva atit de puieril, ca sa fiu elegant.
Ma pregateam sa inchei si era sa uit ca pe peluza din fata crematoriului tovarasii vor sa instaleze niste statui si cred ca nu ar fi inutil sa trimeata si dl Singeorzan o propunere, bine sustinuta de fapte si momente, pentru a nu scapa ocazia de a-l vedea in bat pe "mult stimatu si iubitu diplomat", de care face vorbire.

[Emil Sangeorzan]

Îmi cer iertare dacă nu l-am prea-sfinţit pe eroul nostru naţional, Nica Leon, aşa cum s-ar fi aşteptat domnia sa, cel care ne-a scăpat singur de comunişti şi ne-a redat libertatea. Numai că eu unul nu auzisem niciodată de numele său înainte de 22 decembrie. După declaraţiile sale, a fost şi el un luptător comunist înverşunat, dar ale cărui fapte de vitejie nu prea sunt de găsit nicăieri, nici măcar într-un dosar CNSAS (de urmărire cel puţin, dacă nu de ... altceva). Înverşunat pare şi astăzi, stimatul domn Leon, împotriva mai tuturor românilor de data aceasta : ba că nu-i recunosc titlurile de revoluţionar, ba că nu a fost ales preşedintele României, ba că nu este aplaudat unanim ca apărător al idealurilor anti-comuniste ş.a.m.d.

Înţeleg că vă deranjează, Dle Leon, şi vă irită chiar, când citiţi despre ceea ce au făcut concret oameni precum Doina Cornea, Mircea Dinescu, Dan Petrescu sau Aurel Dragoş Munteanu, înainte de 'isprava' dvoastră din 22 decembrie, pentru că nu vă număraţi printre dizidenţii regimului comunist, şi asta vă loveşte în orgoliul dvoastră. Numai că nu vi se pot inventa merite pe care nu le-aţi avut. Cât priveşte rolul dvoastră la Revoluţie, nu doresc nicidecum să vi-l contest, chiar dacă elementele documentare pe care le-am cules nu sunt deloc în favoarea dvoastră.

În altă ordine de idei, am mai avut ocazia să vi-o spun : nu mă deranjează în nici un fel să mă trataţi cu toate numele pe care le daţi de altfel tuturor celor cu care vorbiţi, ignorant, neştiutor, naiv etc. Eu unul am încercat să clarific o problemă care mi-a atras atenţia cu vreme în urmă, şi încet-încet am adunat o sumă de informaţie care are meritul să pună în lumină multe lucruri interesante pentru felul istoricilor de a aborda evenimentul decembrie 1989. Şi trebuie să mărturisesc că eu unul sunt mulţumit de ceea ce am aflat. Regret totuşi că mai sunt persoane cărora le displace să citească altceva decât elogii care le sunt aduse.

Iar în ceea ce priveşte diferenţa dintre Iliescu şi Mazilu, nu am făcut decât să încerc să răspund mesajului anterior, al lui Alin. Poate, ştiu eu, întrebarea sa era pur retorică şi eu am luat-o în serios. Însă nu văd cum putem încerca să facem lumină în tenebrele istoriei acceptând să spunem că totul este, era sau ar fi fost egal, orice s-ar fi întâmplat atunci, în 22 decembrie, sau după. Noaptea toate pisicile sunt gri, nu-i aşa ? Însă mie nu-mi place să trăiesc în întunericul care s-a abătut peste noi din 1990.

Nu-mi rămâne decât să vă urez succes, Dle Leon, în auto-glorificarea dvoastră. Însă vă pot spune cu mare regret că nu mă veţi număra printre epigonii dvoastră, pentru simplul motiv că, dincolo de ceea ce aţi făcut sau nu la Revoluţie, am avut dintotdeauna o reacţie instinctivă de reţinere faţă de cei care vin să se bată cu pumnii în piept în public, enumerându-şi titlurile de glorie cui vrea să-i asculte. "Bon vent !", aşadar, Dle Leon, dar nu mă contaţi printre cei doritori să vă ridice statuia la care visaţi. Şi nici nu ştiu câte semnături veţi recolta de la alţi români în acest sens, cu atitudinea dvoastră ranchiunieră pentru mai toată lumea. Dar asta vă priveşte, de fapt. Însă nu vă veţi putea impune ca zeu unui popor căruia nu-i inspiraţi mai deloc încredere şi pentru care, pe deasupra, nu aveţi decât dispreţ.

[Nica Leon]

Domnule Singiorzan,

Dovediti, chiar daca nu vreti sa acceptati, ca sinteti intocmai asa cum spun eu despre majoritate.
Daca ati fi fost serios ar fi trebuit sa incercati, mai intii, sa intelegeti adevarul spuselor mele si, poate, sa raspundeti concret le ceea ce am cerut eu. Pentru ca va complaceti asa cum nu va place, nu e vina mea.
Daca nu va simtiti vinovat de ce va cereti iertare?
Eu nu imi amintesc sa fi pus vreodata baza pe unul ca dvs. sau sa va fi cerut sprijinul. Daca asi fi facut-o, nu reuseam niciodata sa rastorn dictatura comunista.
Poate, vazind ceea ce scrieti, ar fi trebuit sa-mi para rau ca am stricat orzul pe giste, dar eu am facut-o dezinteresat, motiv pentru care nu inteleg de ce va framintati acum asa de tare.
Pentru ca dvs. nu reusiti sa vedeti ceea ce au vazut si inteles pina si strainii, de mult timp, este numai vina dvs.
Spuneti si ca " Numai că eu unul nu auzisem niciodată de numele său înainte de 22 decembrie." si nu stiu ce ar trebui sa cred. Cei interesati au putut afla chiar si inainte de mine si de faptelemele, dovedite, in mica masura si pe acest site, pe care ma intreb oare, acum, in libeertate, cine va opreste sa-l accesati si, mai ales, sa cititi, pentru a nu mai da cu uluca prin garduri.
In privinta faptelor, nu am inteles pe unde le-ati cautat. Chiar atit de miop sa fiti incit nu ati reusit sa vedeti ceea ce a vazut o lume intreaga?
Ati inteles gresit si asa zisa mea consecventa, pe care o numiti inversunare.
Va marturisesc, ca speram sa fi inteles deja ca nu-mi plac prostii si lasii, nici cei care i-au pupat in cur pe comunisti nici atunci cind au venit cu tancurile si nici dupa ce eu le-am dat libertatea sa se stearga la gura. Din pacate, spre nenorocirea acestei tari si spre disperarea si deznadejdea tinerilor, care ar fi avut dreptul sa aspire la o viata mai buna, dupa jertfa lor din gloriosul Decembrie 1989, cind au spalat mare parte din rusinea generatiilor mai in virsta, speram ca se var gasi macar 50 de romani, care sa lupte pentru ca romanii sa intrerupa tirania alogenilor ce monopolizasera puterea.
Din pacate realitatea a dovedit ca nu mai sint romanii pe care mie mi-i prezentasera marii nostrii clasici, care prin operele lor m-au dezinformat.
In ceea ce priveste CNSAS va intreb de ce vorbiti dupa ureche. O fi oare inca valabil proverbul care spune chestia aia cu prostul care nu e prost destul pina nu e si fudul? Sau vreti sa fie numai asa cum vreti dvs.?
Daca ar fi fost romani adevarati, eu nu ar fi trebuit sa fac la peste 45 de ani de la instalarea comunismului, ceea ce ar fi putut sa faca altii in primii ani de dictatura. Vazind ca nimeni nu facea nimic concret, ca toti erau bolnavi de frica si, pentru ca nu sa (am) gasit nici unul mai destoinic decit mine, am luat eu aceasta chestiune, ca pe o provocare, pe care am dus-o pe cont propriu, negasind, desi i-am cautat, multi oameni dornici sa lupte pentru libertate, demnitate si democratie. Dovezi in acest sens sint prezente, de mult timp chiar si pe acest site, pentru cei care iubesc dreptatea si adevarul si, care isi dau cu presupusul numai dupa ce sint bine si temeinic informati.
Nici in privinta titlului de revolutionar nu ati fost prea atent, pentru ca eu l-am obtinut, prin justitie, dupa ce am chemat in judecata Parlamentul Romaniei si Comisia Legii 42, despre care eu am scris deja concret.
In ceea ce priveste locul de la Cotroceni nici nu il doresc. Am vrut sa il ocup, in 20 mai 1990, dupa ce am inteles ce nenorociri vi se pregatisera, din dorinta de a va salva inca o data, dar daca voi ati tras la rau, este numai vina voastra. Eu mi-am facut datoria, ceea ce insa nu este si cazul dvs.
Oricum, cred ca avem mare noroc si ar trebui sa fim fericiti ca prostia nu doare, nu credeti?
De aplaudat, nu imi aduc aminte cind sau daca am pretins cuiva sa faca asa ceva pentru mine. Stiu insa ca de boala asta sufereau tot comunistii si sprijinitorii lor, numiti aplaudaci sau palmieri, foarte multi dintre ei purtind inca urmele obiceiurilor lor proaste, antrenate la mitingurile de trista amintire.
Cred ca v-am mai spus ca va pacaliti singur cind sustineti ca: "Înţeleg că vă deranjează, şi vă irită chiar, când citiţi despre ceea ce au făcut concret oameni precum Doina Cornea, Mircea Dinescu, Dan Petrescu sau Aurel Dragoş Munteanu, înainte de 'isprava' dvoastră din 22 decembrie, pentru că nu vă număraţi printre dizidenţii regimului comunist, şi asta vă loveşte în orgoliul dvoastră." Cum puteti intelege lucruri pe care nici macar nu le pricepeti pentru mine este un mister.
Daca cei de care vorbiti ar fi fost intr-adevar oameni, care ar fi "facut ceva concret", eu nu as mai fi avut nici un motiv sa il contrazic pe Ceausescu, in scrisori, pe care nimeni, niciodata, nu a avut curajul sa le scrie si, mai ales, sa le semneze, dar pe care desigur, dvs. nu le-ati citit, din lipsa de interes, poate.
Dar pentru ca ati deschis acest subiect si pentru ca eu, probabil, nu prea sint bine informat, fiti va rog amabil si spuneti-mi care sint faptele deosebite, anticomuniste, concrete ale "dizidentilor" de care pomeniti.
Eu am vazut doar cit este de proasta numita Doina Cornea, care in loc sa stea acasa, ca orice batrinica, dupa ce s-a bagat (a fost bagata) in ceva in care nu a inteles niciodata, l-a sprijinit pe criminalul comunist Iliescu Ion, care i-a cerut sa apara la televizor, vocea fiindu-i transmisa si la radio, dar chiar si in statiile de la metrou, pentru a spune niste prosti mai mari decit ea.
Astfel de vite au facut ca lupta mea sa nu dea rezultatele scontate, iar de atunci si pina astazi, numai ei au monopolizat mass-media si, va intreb de ce, ca fapte nu au.
Nu uitati ca de vorbit, pe la colturi, pe sub plapuma si, foarte rar, chiar si pe marginea santului, la o partida de spart bomboane agricole, au mai facut-o si altii. Fapte insa, mai rar, ca ele cereau minte, daruire, iubire pentru acest neam si foarte mult curaj, iar la aceste capitole, noi romanii, din pacate, nu excelam nici astazi.
Daca ar fi fost, erau prezentate, in 17 ani, pe toate lungimile de unda. Dar pentru ca, pentru acest miracol, care a adus libertate atitor zeci de milioane, s-ar fi vorbit de faptele mele deosebite, determinante, s-a reimpus cenzura, eu fiind pentru cei care l-au slujit pe Ceausescu foarte, foarte, periculos. In acest timp insa, pe ceilalti, tot i-am vazut mereu cum isi dadeau cu presupusul, despre ceea ce nici nu stiau si nici nu au putut pricepe vreodata.
Dar asa este viata la romani. Daca eram prost, alogen sau macar daca aveam o nevasta evreica, ce "pirtie" mi s-ar fi facut. Asa, insa, sint injurat chiar de cei carora le-am facut numai si numai bine, dar asta-i viata la romani si, ca urmare, isi merita cu prisosinta soarta.
Vazind ca aveti multe "informatii", va rog sa-mi spuneti care este originea etnica a "dizidentului" Aurel Dragos Munteanu, dar si meritele care l-au recomandat, imediat dupa Revolutie, sa ajunga presedinte la TVRL?
In ceea ce priveste fraza " Cât priveşte rolul dvoastră la Revoluţie, nu doresc nicidecum să vi-l contest, chiar dacă elementele documentare pe care le-am cules nu sunt deloc în favoarea dvoastră." ea este o dovada clara ca, poate, ati uitat cu cine si in ce conditii a trebuit sa lupt eu, pentru a invinge si rasturna dictatura comunista.
Daca doriti intr-adevar "elementele documentare" ele sint in publicate in presa din strainatate, se mai afla la Ambasada SUA si a Olandei, dar si in arhiva fostului CC, unde daca va veti duce, la veti gasi.
Pina atunci insa, daca nu stiti, ar fi cazul sa nu mai vorbiti, pentru ca este o dovada de proasta crestere sau de ingratitudine, ceea ce s-ar putea transmite si in viitor, fiind un prost exemplu pentru un altul ca mine care s-ar mai gindi, mult mai bine si un timp mai indelungat, sa se decida daca ar mai fi cazul sa le faca bine romanilor, nu de alta, da rca sa nu pateasca la fel ca mine.
Eu si atunci, ca si acum, stiam vorba dreapta cu facerea de bine la romani si cu toate astea am riscat si v-am facut, sper eu, bine. Daca astazi este prost, vina nu imi apartine mie, ci voua, pentru ca nu m-ati ascultat si, asta e numai treaba voastra.
Daca ati gasit insa "documente care nu imi sint favorabile" inseamna ca ati citit numai cartile lui Iliescu si a slugoilor sai si, asta, este dreptul dvs. democratic, ceea ce nu inseamna, nici pe departe, ca asa este si adevarul.
Si pentru a va demonstra cit de rau intentionat sinteti, daca nu chiar invidios, va provoc, rugindu-va sa puneti pe acest site toate documentele compromitatoare pe care le aveti, iar daca o veti face eu va multumesc cu anticipatie.

[Emil Sangeorzan]

Stimate Dle Nica Leon,

Înţeleg că dvoastră contestaţi meritele dizidenţilor români la regimul lui Ceauşescu. Adevărul este că la această rubrică România a fost cu mult în urma celorlalte ţări satelite ale Uniunii Sovietice şi nu prea am avut prea multe nume cu care ne putem mândri în privinţa aceasta. Dar dvoastră contestaţi existenţa oricărei dizidenţe sau forme de opoziţe dinaintea căderii regimului (cu excepţia dvoastră, desigur). Ei bine, acest lucru ne lansează într-o dezbatere cu mult mai amplă decât subiectul pe care l-am abordat aici. Eu unul am avut ocazia să-mi exprim opinia referitor la această problemă (Vedeţi mesajul meu de pe acest forum, datat din 11 mai 2006, intitulat "Alte vremuri, alte mijloace"). Nu mai revin.

Altfel, după câte înţeleg, Dle Leon, nu prea vă sunt pe plac dezbaterile de idei şi opinii. Ce să vă spun ? Dacă tot deplângeţi faptul că nu aveţi cu cine discuta, atunci nu văd de ce continuaţi să vă mai osteniţi. Cine vă obligă să insistaţi ? Dacă, după câte înţeleg eu, mai toată lumea este, din punctul dvoastră de vedere, ori proastă, ori fraieră, ori răuvoitoare, nu ar fi mai bine să-i lăsaţi, cum se spune în popor, "în plata Domnului" cu prostia lor ? Dacă perseveraţi, înseamnă că v-a mai rămas totuşi un cât de mic dram de credinţă în valoarea a ceea ce pe de altă parte dispreţuiţi. Decideţi-vă, aşadar ! Ori acceptaţi dialogul, care comportă divergenţe de opinii şi un cât de cât respect pentru interlocutorii pe care îi aveţi, ori îl refuzaţi şi vă rămâne să vorbiţi de unul singur (cum îi plăcea şi lui Ceauşescu să o facă, şi cum a făcut-o timp de două decenii şi jumătate...).

[Nica Leon]

Stimate Dle Nica Leon,

Domnule Singeorzan,
Nu stiu care parte din ceea ce am scris nu ati inteles.
Desi cred ca am fost explicit, totusi ati scris: "Înţeleg că dvoastră contestaţi meritele dizidenţilor români la regimul lui Ceauşescu". Va rugasem sa ne spuneti pentru care merite si fapte deosebite respectivii pot fi considerati a fi fost dizidenti, dar nu mi-ati spus nimic.
Poate nu aveti acces la informatii adevarate si, poate, aceasta este cauza pentru care v-ati lasat pacalit. Dar imi aduc aminte ca ati scris ca sinteti cercetator. Asa fiind, poate ati aflat ca pina si "marele" Leh Walesa a fost agent al unor servicii, atunci cind facea pe "dizitentul", la fel ca si cei care v-au impresionat pe dvs.
Eu nu contest ci doar constat, avind dovezile necesare pentru a trage concluzii, fiind dreptul meu democratic, pe care mi l-am cistigat prin lupta.
Eu am inteles ca va exprimati opiniile, numai ca eu v-am cerut si dovezi pentru ceea ce credeti si afirmati, in incercarea de a va face sa pricepeti cit de departe sinteti de lumea reala.

Adevărul este că la această rubrică România a fost cu mult în urma celorlalte ţări satelite ale Uniunii Sovietice şi nu prea am avut prea multe nume cu care ne putem mândri în privinţa aceasta. Dar dvoastră contestaţi existenţa oricărei dizidenţe sau forme de opoziţe dinaintea căderii regimului (cu excepţia dvoastră, desigur). Ei bine, acest lucru ne lansează într-o dezbatere cu mult mai amplă decât subiectul pe care l-am abordat aici. Eu unul am avut ocazia să-mi exprim opinia referitor la această problemă (Vedeţi mesajul meu de pe acest forum, datat din 11 mai 2006, intitulat "Alte vremuri, alte mijloace"). Nu mai revin.

Altfel, după câte înţeleg, Dle Leon, nu prea vă sunt pe plac dezbaterile de idei şi opinii.

Nu inteleg care idei si care sint dezbaterile. Dvs. srieti ceea ce vreti, eu va intreb concret unele lucruri, iar dvs. in loc sa va straduiti sa ma lamuriti, scrieti cu totul altceva. Sa fie vina mea?
Si in ceea ce priveste afirmatia:"Dacă tot deplângeţi faptul că nu aveţi cu cine discuta, atunci nu văd de ce continuaţi să vă mai osteniţi"
Ati inteles total gresit, eu nu m-am plins niciodata de nimic. Eventual doar constatam anumite stari de fapt. Atit si nimic mai mult.
De asemenea, va marturisesc ca am asa de multe de facut incit eu nu am insistat si nu insist sa va scriu. V-am raspuns doar pentru a fi politicos, incercind sa va trag de mineca.
In ceea ce priveste credinte si valoarea,inaintasii nostrii, pentru ca erau destepti, ne-au spus ca atunci cind vrem sa ne fie bine sa ne alegem pomii dupa roade si oamenii dupa fapte, restul sint vorbe goale si doi bani nu fac.
Dar pentru ca ati inteles ca eu vorbesc singur, imi confirmati ca tot ceea ce am spus este adevarat, problema fiind numai si numai la dvs.
Daca Ceausescu a facut-o atita amar de timp puteti sa-mi spuneti unde au fost romanii si dizidentii lor? Eu i-am cautat aproape 10 ani si nu i-am gasit nici atunci si nici in cei aproape 17 ani ce au trecut de la Revolutie.

.Ce să vă spun ? Cine vă obligă să insistaţi ? Dacă, după câte înţeleg eu, mai toată lumea este, din punctul dvoastră de vedere, ori proastă, ori fraieră, ori răuvoitoare, nu ar fi mai bine să-i lăsaţi, cum se spune în popor, "în plata Domnului" cu prostia lor ? Dacă perseveraţi, înseamnă că v-a mai rămas totuşi un cât de mic dram de credinţă în valoarea a ceea ce pe de altă parte dispreţuiţi. Decideţi-vă, aşadar ! Ori acceptaţi dialogul, care comportă divergenţe de opinii şi un cât de cât respect pentru interlocutorii pe care îi aveţi, ori îl refuzaţi şi vă rămâne să vorbiţi de unul singur (cum îi plăcea lui Ceauşescu să o facă, şi cum a făcut-o timp de două decenii şi jumătate...).