Sectorul CIVES
 
 

A.M. Stoenescu despre Dumitru Mazilu

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Mesajde Emil Sangeorzan » Lun Apr 10, 2006 2:39 pm

Dle Mihăescu,

Spuneţi că poate pentru dl. Stoenescu orice opozant al regimului comunist era agent străin, poate chiar trădător, eu ştiu. Dar una este ce afirmau comuniştii pe timpul lui Ceauşescu, iar cu totul altceva faptul ca un istoric cu pretenţii de obiectivitate să afirme astăzi lucruri pe care nu le poate dovedi. Sau poate va veni o zi în care Stoenescu va recunoaşte că este purtătorul de cuvânt (neofocial) al Securităţii, sau că versiunea sa este aceea a "Serviciilor" pe care le apără cu atâta pasiune, chiar şi după 16 ani. Nu degeaba a fost fidelul om al armatei lui Ceauşescu atâta vreme !

Cât despre Mazilu

Ca Raportor Special al Naţiunilor Unite, Mazilu devenea din 1985 expert independent, a cărui sarcină era de a analiza problema Drepturilor omului în întreaga lume, fără nici o părtinire. Era deci datoria şi obligaţia lui cea mai strictă, conform Convenţiei Naţiunilor Unite, de a nu reprezenta nici România, nici orice altă ţară anume. Or tocmai această independenţă i-a permis să atace regimul lui Ceauşescu cu atâta vehemenţă. A fost o şansă pentru România (de a avea un asemenea om în ONU), şi un risc enorm pe care l-a luat diplomatul român la acea vreme, un risc pe care mulţi încearcă să-l minimalizeze astăzi.

Că ar fi fost susţinut pe ascuns şi de ţări care aveau interes ca regimul Ceauşescu să cadă, rămâne de văzut (şi de demonstrat). Însă de americani, francezi, canadieni, olandezi, britanici şi germani, a fost susţinut pe faţă, în mod oficial (vedeţi datele de mai sus, din acest forum).
Numai că, din câte ştiu eu, a fost un spirjin mai cu seamă moral şi diplomatic, e drept extrem de preţios (când profesorul Mazilu se afla în 1989 de 3 ani în arest la domiciliu). Nu am auzit ca americanii să fi trimis un singur cent de finanţare în favoarea luptei dusă de unul singur de Mazilu, sau vreun comando pentru a-l elibera din ghearele Securităţii lui Ceauşescu.

Sunt curios să aflu dacă au existat altfel (şi ce fel) de garanţii din partea Moscovei sau a Statelor Unite că viaţa i-ar fi protejată, în pofida riscului pe care-l lua Mazilu prin publicarea Raportului, când acesta se afla, vă amintesc, în ţară ! Poate că în alte circumstanţe, nu ar fi fost exclus ca Mazilu să ceară, înainte de 1989, azil politic în Statele Unite. Dar cum putea să o facă, dacă se afla, din 1986, sub arest la domiciliu, cu vreo 20-30 de securişti pe urma lui (când ieşea din casă), zi şi noapte supravegheat de cerberii lui Iulian Vlad ?

A trecut atâta vreme de atunci că de abia ne mai putem imagina ce însemna, sub Ceauşescu, chiar şi să gândeşti cât de cât altceva decât ceea ce vocifera geniul Carpaţilor de la înălţimea tribunei sale prezidenţiale. Dar să mai şi publici în Occident, sub însemnele Naţiunilor Unite, un Raport fără compromisuri asupra regimului instalat la Bucureşti până în 1989 !...
Ultima oară modificat de Emil Sangeorzan pe Vin Apr 28, 2006 10:10 am, modificat de 2 ori în total.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

Interventia Dlui Ion Rădoi

Mesajde Emil Sangeorzan » Joi Apr 20, 2006 12:53 pm

Intervenţia Dlui Ion Rădoi

Tocmai am primit ieri răspunsul Dlui. Rădoi la cele 6 întrebări pe care i le adresasem cu o lună în urmă. Am primit permisiunea Dlui. Rădoi să redau pe acest forum acest răspuns.

Iată mai întâi conţinutul scrisorii mele :

21 martie 2006

Stimate Dle Ion Rădoi,

Îmi permit să vă scriu în urma unui dialog avut recent cu Dl Octavian Mihăescu pe un forum al site-ului piata.universitatii.com.

Dl. Mihăescu afirmă că dvoastră aţi fi autorul Proclamaţiei citită de Dumitru Mazilu în 22 decembrie 1989 în interiorul Comitetului Central, iar mai apoi din balconul C.C. Precum ştiti, Platforma-program, care reprezintă esenţialul Proclamaţiei către ţară, a fost completată de o introducere circumstanţială a lui Iliescu şi cenzurată pe alocuri de Brucan. Dar cele 10 puncte au rămas acelea expuse mai târziu în trei din cărţile lui Dumitru Mazilu (Revoluţia furată, Ed. Cozia, 1992 ; Proclamaţia Revoluţiei române, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999 şi Calvarul virtuţii, Ed. Aura, Timişoara, 2002).

Dat fiind că Dl. Mihăescu afirmă (pe viewtopic.php?t=255) că textul Platformei-program este identic cu acela pregătit de dvoastră, mi-aş permite să vă pun şase întrebări, pentru a-mi clarifica anumite lucruri :

1. Confirmaţi spusele Dlui Mihăescu referitoare la paternitatea Proclamaţiei ? Altfel spus, revendicaţi în mod personal redactarea acesteia ?

2. În cazul afirmativei, cum credeţi că a ajuns textul dvoastră în mâinile profesorului Mazilu pe data de 22 decembrie 1989 (în ce circumstanţe) ?

3. Dacă textul vă aparţine, de ce nu l-aţi revendicat până acum ? Este totuşi vorba de documentul-cheie al Revoluţiei - care a condus la legitimarea pe plan internaţional a noii puterii şi deci la recunoaşterea Revoluţiei.

4. De câte ori aţi fost personal în contact cu Dumitru Mazilu înainte de 22 decembrie 1989 (în timp ce era sub arest la domiciliu) ?

5. De câte ori l-aţi văzut personal pe Dumitru Mazilu pe 22 decembrie 1989 şi până la 12 ianuarie 1990 ?

6. Consideraţi că profesorul Mazilu şi-ar fi însuşit un text care vă aparţinea de drept ? Aveţi deci o acuzaţie de adus Raportorului Naţiunilor Unite de pe acea vreme (1985-1990) ?

V-aş fi recunoscător dacă aţi găsi timpul şi dispoziţia necesare să-mi răspundeţi la măcar câteva din aceste întrebări, pentru a-mi clarifica poziţia dvoastră referitoare la paternitatea Proclamaţiei.

Cu stimă,
Emil Sângeorzan
emil.sangeorzan@hotmail.com
Timişoara


Răspunsul Dlui Ion Rădoi :

19 aprilie 2006

Stimate Dle Sângeorzan,

Este adevărat că în urma scrisorii pe care am trimis-o la Europa Liberă în septembrie 1989 am fost contactat de către grupul din care făceau parte Victor Negară, Horia Ivan, Octavian Mihăescu, etc. Împreună cu acest grup şi cu câteva colege de la ASE-Bucureşti am redactat în timpul mai multor reuniuni secrete Proclamaţia către ţară, unde expuneam cu pertinenţă, în mai multe pagini manifest, principiile de bază ale unei societăţi pluraliste, democratice, bazată pe drepturile şi obligaţiile fiinţei umane, pe morala firească a societăţii şi a individului, pe liberului arbitru al deducţiei relaţiei fiinţă şi transcendent, pe realismul ideilor fundamentale ale constituţiei societăţii spirituale, materiale şi de drept, etc...

Urma să fie transmisă prin intermediul lui Octavian la Ambasada Americaă şi apoi să fie citită la Europa Liberă. Din păcate, fiind urmăriţi "câineşte" de Securitate, neputându-ne organiza, textul Proclamaţiei a dispărut în jurul lui 4-5 decembrie 1989, după ce l-am lăsat grupului. Nu ştiu cum de nu a fost trimis la Europa Liberă. În vâltoarea vremurilor de atunci, fiind păzit la distanţa de 3 m oră de oră, ceas de ceas, fiind apoi arestat, urmând apoi o Revoluţie, apoi o activitate în PNŢ-CD de luptă cu monstrul neo-comunist, luând apoi calea exilului într-un Occident exclusivist, criminal-discriminant la adresa imigranţilor... Occident ce ne-a condamnat la elementara luptă pentru supravieţuire şi la dependenţa de banul redus de zi cu zi, cine a mai avut timp să revendice ceva ? Ne-am întors în ţară după ani sau chiar zeci de ani (personal am revenit în România în 2003 pentru prima dată după 12 ani). Nici măcar pentru certificat de revolutionar nu am avut timpul necesar de a-l cere. În timp ce neo-comuniştii şi falşii opozanţi au profitat de imensele fonduri ale statului plătite de popor timp de 45 de ani şi desigur au avut timpul, după ce şi-au numărat sutele de mii sau milioanele de euro, să mai scrie câte ceva sau să-şi expună din amintirile de multe ori mediocre.

Cert este că textul Proclamaţiei seamănă în multe puncte (aş putea spune 80 %) ca şi ideatică individ-societate cu cel scris de Dl. Mazilu. Nu vreau să spun că Dl. Mazilu şi l-a însuşit. S-ar putea însă să-i fi fost dat de către Securitate. Securitate care ştia presupun ce făceam, dar care având nevoie de opozanţi la Revoluţie şi nu de câştigători, a utilizat scrierile noastre pe care probabil le-a dat sau le-a expus sub formă anonimă Dlui Mazilu. Sau pur şi simplu am ajuns la aceleaşi concluzii, la aceleaşi idei şi noi şi Dl. Mazilu, dânsul având însă şansa de a le face publice.

Din alte puncte de vedere Proclamaţia noastră diferă însă, fiind în esenţialul ei axată pe valorile creştine transpuse în mod simbolic în conştiinţa Europeană... valori care există chiar dacă noi nu sântem neapărat conştienţi de transpunerea lor în viaţa noastră europeană. Însăşi numărul de "zece" era simbolic, având legătură cu cele zece porunci biblice.
Aici diferim esenţial de Dl. Mazilu şi probabil aceasta a fost şi marea contradicţie între creştini şi cei inspiraţi de valori socio-materialiste. Fiindcă acel esenţial de 10% - 20% dă o cu totul altă înţelelgere şi acţiune privitor la societate, individ, drept şi fiinţă limitată de un contract social, etc.

Nu l-am cunoscut niciodată personal pe Dl. Mazilu. Activitatea dânsului o apreciez într-un anumit sens : protejat sau nu, a făcut totuşi ceva pentru Revoluţie şi pentru ţară, lucru de stimat cu atât mai mult cu cât a lucrat în cadrul Securităţii (unde "opoziţia" putea să fie plătită crunt). Am citit doar din ceea ce a scris. Ceilalţi l-au cunoscut însă.
Nu vreau să aduc nici o acuză legală D-lui Mazilu deoarece nu am găsit nici o dovadă concretă (de altfel câte dovezi a lăsat în urmă Securitatea pentru a putea dovedi ceva ?), cu excepţia asemănării textelor. Vreau să spun însă cu pertinenţa celui ce a creat, a afirmat şi s-a sacrificat alături de atâţia luptători, cunoscuţi sau anonimi, încă în viaţă sau "răstigniţi pe crucea adevărului", că nu a fost singurul ce a compus o Proclamaţie dar că a fost singurul căruia i s-a permis să o publice, chiar dacă mai mult în formă şi mai puţin în esenţă seamănă cu textul pentru care alţii şi-au riscat (sau/şi) sacrificat viaţa, familiile, viitorul. Important este reuşita, desigur, chiar dacă numai unii duc calvarul sacrificiului, fără nici o recompensă, ci dimpotrivă...

Yon Rädoi.


Voi relua dezbaterea după Sărbătorile de Paşte. Până atunci, încurajez pe orice participant la acest forum să-şi aducă punctul de vedere sau contribuţia la subiectul deschis.
Ultima oară modificat de Emil Sangeorzan pe Vin Apr 28, 2006 10:10 am, modificat de 3 ori în total.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

Mesajde Octavian Mihaescu » Joi Apr 20, 2006 4:26 pm

Stimate Domnule Emil Sangeorzan

Va felicit! Va asigur ca nu am vorbit cu Ion Radoi in ultima vreme, si el membru al listei noastre, inactiv din pacate. Ma bucura foarte mult faptul ca Ion Radoi a raspuns promt si obiectiv, as cum il cunosc, fapt pentru care il apreciez.

Personal nu am absolut nici o remarca contrarie de facut, pentru ca eu insumi întelg mai bine din expunerea lui Ion Radoi esenta Proclamatiei.

Pot insa confirma faptul ca aceast test nu a ajuns niciodata in mâinile mele, pentru al depune la Ambasada USA.

Cu stima

Octavian Mihaescu
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

O reacţie revelatoare

Mesajde Emil Sangeorzan » Mie Apr 26, 2006 3:10 pm

O reacţie revelatoare

În primul rând ţin să apreciez din nou contribuţia participanţilor la acest forum. Am încercat să clarific o serie de lucruri rămase de atâta vreme în ceaţă, luând ca punct de plecare afirmaţiile unui scriitor de succes (dacă-l vedem prin prisma vânzărilor de care s-a bucurat cartea sa) despre o figură emblematică a Revoluţiei române din decembrie 1989.
Nu ştiu în ce măsură valoarea unei cărţi se poate evalua în funcţie de numărul de volume vândute. Ceea ce ştiu însă în mod cert este că Dl. Stoenescu a beneficiat de un acces neîngrădit la o seamă de documente rezervate până acum doar iniţiaţilor arhivelor secrete (în primul rând ale Partidului Comunist şi ale Armatei) la care nici un istoric nu a avut acces până în prezent. Nu ştiu în ce măsură calitatea sa de om al armatei lui Ceauşescu sau alte legături ale domniei sale de după 1989 l-au ajutat în accesul privilegiat la aceste documente de stat. Numai că, dincolo de valoarea de necontestat a culegerii şi studierii acestor documente, din foarte multe din interpretările pe care le face Stoenescu se poate destul de uşor deduce că nu atât veridicitatea istorică este urmărită în lucrările sale, cât un anumit mesaj pe care "omul" Stoenescu ţine (sau este constrâns) să-l inducă publicului căruia i se adresează. Cum putem altfel interpreta piedestalul pe care-l ridică Stoenescu şefului Securităţii lui Ceauşescu, Iulian Vlad, responsabil de atâtea fărădelegi până în ziua de 22 decembrie (dacă nu chiar până în 30, când a fost înfine arestat, cel puţin din raţiuni de precauţie) ?

Cazul Mazilu este în acest sens cât se poate de revelator în privinţa deformării intenţionate a istoriei din partea lui Stoenescu. Cum ne putem explica altfel omiterea vădită, în cartea lui Stoenescu, a principalelor titluri de opozant ale profesorului Mazilu dinainte de 22 decembrie ? Nici o vorbă despre statutul de Raportor special al Naţiunilor Unite pentru Drepturile omului (din 1985 în 1990) al diplomatului român, nici un cuvânt despre concedierea acestuia din Ministerul de externe, din ordinul personal al lui Ceauşescu (în 1987), nici cea mai mică referire la arestul la domiciliu, urmărirea constantă zi şi noapte a familiei Mazilu de către Securitate (din 1986 în 22 decembrie 1989), nimic despre transmiterea clandestină la Geneva a Raportului asupra drepturilor omului în România sau despre ecoul considerabil pe care acesta l-a avut în toată presa occidentală după publicarea lui de către forumul mondial (în vara anului 1989). Şi toate aceste omisiuni doar pentru a putea face din Mazilu "practic un necunoscut" în momentul în care acesta apărea în balconul C.C. în seara de 22 decembrie 1989 (aşa cum îl descrie Stoenescu în capitolul pe care i-l consacră în ultimul său volum al Istoriei loviturilor de stat din România, IV, 2). Atât de "necunoscut", acest Mazilu, încât numele îi era scandat în dimineaţa zilei de 22 decembrie pe străzile capitalei şi cazul îi fusese judecat de Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga cu doar două zile înaintea izbucnirii revoltei de la Timişoara (şi care a şi rămas singurul caz individual judecat vreodată de înaltul forum mondial) !

De-abea dacă Stoenescu pomeneşte de arestarea familiei Mazilu, din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, de către trupele Securităţii statului, dar şi aceasta doar pentru a putea pune în lumină rolul "eroic" al lui Iulian Vlad : acela de liberator al lui Mazilu din închisoare, după fuga lui Ceauşescu. Ca şi cum şeful Securităţii ar fi putut fi atât de prost inspirat să-şi murdărească singur mâinile cu sânge în momentul când roata puterii se întorcea în favoarea Revoluţiei şi în defavoarea fostului său stăpân !

La fel de trasă de păr îmi pare a fi şi recenta abordare, din partea aceluiaşi Stoenescu, a zilei de 12 ianuarie, pe TVRM (în cadrul emisiunii Istorie recentă), a cărei a doua părţi va fi difuzată mâine, 27 aprilie, la orele 22:30. Ca de obicei, istoricul omite să spună lucruri esenţiale şi trece cu vederea evidenţe care ne dau de gândit. Stoenescu nu a precizat nici o singură dată unde era Mazilu în ziua de 12 ianuarie, când a fost declanşată demonstraţia din faţa Palatului Victoria. De ce ? Presupun că, dacă ar face-o, nu ar mai putea susţine că Mazilu ar fi fost cel care a declanşat-o, aşa cum Securitatea, încă din 12 ianuarie şi până astăzi, a afirmat-o. Singurul fapt că Mazilu se afla la Timişoara, până seara târziu, ar demola complet teoria pe care se bazează povestea lui Stoenescu. Ciudat este însă faptul că, chiar atunci când nu se poate abţine să nu aducă nişte informaţii certe, nu trage nici un fel de conluzie din ele. Astfel se întâmplă când ne spune că de fapt Mazilu era înconjurat, pe faimoasa tanchetă, de oameni de la filaj (adică de securişti). De ce nu ne spune ce făceau distinşii domni (şi doamne) de la filaj în jurul lui Mazilu, când acesta tocmai fusese trimis de restul CFSN să confrunte mulţimea ? Sau, şi mai edificator, cine îi trimisese pe aceştia să-l încolţească pe profesor, şi în ce scop ? Iarăşi, nimic !

Fără îndoială că realitatea istorică nu prea îi e pe plac dlui Stoenescu sau a finanţatorilor domniei sale. Şi nici nu-i de mirare. Las pe fiecare să înţeleagă ce poate din acest fel de a aborda problemele, caracteristic dlui Stoenescu.

Revelatoare îmi pare însă a fi reacţia vechii şi noii puteri la adresa lui Mazilu, cvasi-identică înainte de 22 decembrie 1989 şi după 12 ianuarie 1990. Nu avem decât să citim rapoartele Securităţii asupra lui Mazilu (înainte de 22 decembrie) şi, în paralel, ziarele din 13 ianuarie încolo având acelaşi subiect (mai ales România liberă !) pentru a da de izbitoarea similaritate, nu doar a conţinutului şi a obiectului atacat, dar chiar şi a vocabularului - neschimbat (pentru a nu mai rămâne nici o îndoială referitor la autorii unora şi altora) ... Nu-i de mirare ca acelaşi tip de Putere să aibă (sau să-şi (re)găsească) aceeaşi duşmani. Nu ne puteam aştepta ca liderii Contra-Revoluţiei din 1990 să agreeze prea multă vreme viziunea unui dizident al regimului comunist răsturnat, ai cărui nostalgici erau cu toţii (cum evoluţia României a arătat-o îndeajuns de atunci încoace).

Virulenţa reacţiei presei şi a televiziunii din 13 ianuarie încolo la adresa lui Mazilu este deci revelatoare a înseşi naturii noii puteri care avea să ia formă încet-încet din ianuarie în 20 mai, şi care avea să-şi arate adevărata ei faţă, grotescă dar până atunci nevăzută, în 13-15 iunie 1990.

Dar câţi din golanii de mai târziu din Piaţa Universităţii puteau înţelege în 26 ianuarie ce se pregătea deja odată cu plecarea lui Mazilu din fruntea CFSN-ului şi demisia multora din ceilalţi dizidenţi din Frontul Salvării (printre care şi Doina Cornea şi Ana Blandiana şi Mariana Celac şi alţii) ? Prea puţini, în mod sigur. Luciditatea este o virtute care ne vine adesea prea târziu. Tocmai atunci când entuziasmul nu mai poate ţine loc de înţelegere istorică şi de inteligenţă politică. A trebuit să treacă prea multă vreme, strategic vorbind, pentru ca mai toţi să-şi dea seama ce se petrecea atunci cu adevărat, şi pentru a reacţiona la timp şi în modul cel mai eficace. Fapt este că starea de euforie revoluţionară s-a stins odată cu instaurarea, pe nesimţite, a Contra-Revoluţiei, atunci când mai nimeni nu mai putea face, practic, nimic împotriva ... "destinului".
Ultima oară modificat de Emil Sangeorzan pe Mar Mai 02, 2006 2:24 pm, modificat de 2 ori în total.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

ROMPRES - Agenţia naţională de presă

Mesajde Emil Sangeorzan » Joi Apr 27, 2006 2:51 pm

ROMPRES

Pentru a afla datele exacte ale biografiei profesorului Mazilu, Stoenescu nu avea decât să întreprindă o simplă cercetare a documentelor oficiale ale Agenţiei naţionale de presă din România (Rompres). Aceasta, desigur, dacă ar fi ţinut câtuşi de puţin la obiectivitatea analizei istorice la care pretinde.

Redau, pentru informarea tuturor, textul extras din : Protagonişti ai vieţii publice (decembrie 1989 - decembrie 1994), apărut în colecţia "Personalităţile României contemporane III", Agenţia Naţională de Presă, Rompres, Bucureşti, 1995, Volumul 2 (G - O), pp. 195-197 :

Dumitru MAZILU
Prim-vicepreşedinte al CFSN (26 decembrie 1989 - 26 ianuarie 1990)

Născut la 24 iunie 1934, în Bacău.
Licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti ; doctor în drept (1964).
Cadru didactic la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (din 1959) şi la Şcoala Ministerului de Interne, unde a fost şi director (august 1965 - iunie 1966) ; profesor de drept şi relaţii internaţionale la cursurile postuniversitare ; profesor universitar titular (din 1970).

A coordonat Subcomisia naţională pentru cercetarea ilegalităţilor comise în perioada 1949-1965 (1966-1968) ; director ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Politice (1970-1974) ; "visiting profesor" la universităţile Columbia şi Berkley (SUA, 1974) ; consilier şi ministru consilier în Ministerul Afacerilor Externe (1975-1986) ; membru al Subcomisiei ONU de la Geneva pentru prevenirea discriminărilor şi protecţia minorităţilor (1983) ; raportor special al Naţiunilor Unite privind drepturile omului şi tineretului (1985) ; eliminat din MAE [Ministerul Afacerilor Externe] pentru "analiza critică asupra drepturilor omului în România" şi pus sub arest la domiciliu.

Ridicat de la locuinţa sa din Bucureşti în seara zilei de 21 decembrie 1989 şi condus de organele Securităţii spre un domiciliu obligatoriu, într-o localitate din Bărăgan [la Alexandria], a fost eliberat în după-amiaza zilei de 22 decembrie, după fuga dictatorului, putând astfel să participe la coordonarea acţiunilor revoluţionare şi la constituirea CFSN anunţat în seara aceleiaşi zile, pe posturile de radio şi televiziune naţionale, şi din care a făcut parte.

Ales prim-vicepreşedinte al FSN (la 26 decembrie 1989), iar apoi al Biroului Executiv al CFSN (la 27 decembrie 1989).
Vineri, 12 ianuarie 1990, după ce a participat, în cursul dimineţii, la manifestările din Timişoara, prilejuite de Ziua de Doliu Naţional în memoria eroilor martiri căzuţi în timpul evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989, a fost prezent, după-amiază, şi la marele miting din Capitală, organizat în Piaţa Victoriei (în faţa sediului de atunci al conducerilor CFSN şi Guvernului) cu acelaşi prilej. În contextul amplelor manifestări pro şi antiguvernamentale din acea zi, care au dus la o schimbare în atitudinea unora dintre oamenii care erau foarte aproape de el, punându-se în evidenţă şi unele întrebări în legătură cu activitatea sa din trecut, îşi prezintă demisia din funcţiile deţinute în cadrul CFSN. Demisia este respinsă de Biroul Executiv. În zilele următoare, în presa centrală este tot mai puternic comentată atitudinea sa din această zi şi se fac referiri şi comentarii la activitatea sa din trecut. În această situaţie, la 26 ianuarie 1990 îşi exprimă speranţa că "cei care au făcut revoluţia nu vor accepta ca ea să fie confiscată de oameni care nu i-au dat nimic din fiinţa lor".

După o perioadă în care a lucrat la Geneva ca expert al ONU, se reîntoarce în ţară, unde, în august 1991 până la începutul anului 1993, a fost preşedinte al Partidului Revoluţiei Române, formaţiune politică înregistrată la 23 aprilie 1990. În vederea alegerilor locale din februarie 1992, a iniţiat, la sfârşitul anului 1991, Coaliţia Forţelor Democrate, alianţă de 14 partide neparlamentare ; de asemenea, a iniţiat şi prezidat lucrările mai multor sesiuni ale Marelui Sfat al Ţării (prima a avut loc la 17 decembrie 1991), considerat de protagoniştii acestuia drept "cel mai larg forum al democraţiei directe", cuprinzând reprezentanţi din toate zonele locuite de români. De asemenea, a fost iniţiator al formării cartelului electoral Alianţa pentru Demnitate Naţională, constituit din patru partide, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, cartel care a prezentat liste electorale în 20 de circumscripţii electorale, obţinând 5 707 voturi la Senat şi 6 106 la alegerile pentru Camera Deputaţilor.

Repus în drepturi la MAE [Ministerul Afacerilor Externe], este numit ministru consilier, şef al Misiunii Diplomatice române din Filipine (1993-1994) ; ambasador în centrala MAE (septembrie - noiembrie 1994). La 28 noiembrie 1994 a fost numit şef al Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale şi la negocierile internaţionale de la Viena.

A elaborat şi publicat peste 300 de lucrări de specialitate, cu deosebire asupra dreptului mării, drepturilor omului, soluţionării paşnice a disputelor internaţionale ; a fost reprezentantul ţării noastre la Conferinţa ONU asupra dreptului mării (1975-1985) ; reprezentant în Comisia juridică a Adunării Generale a ONU (1979-1984).

Distins cu Premiul "Simion Bărnuţiu" al Academiei Române, pentru lucrarea Rolul dreptului în dezvoltarea şi ocrotirea personalităţii umane (1973) ; "Media Peace Prize", la Geneva, pentru activitatea sa în promovarea ideilor soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale (1980) ; Premiul "Hugo Grotius", la New-York (1984), pentru lucrările monografice : Dreptul mării (1981) şi Dreptul păcii (1983) ; Doctor Honoris Causa atribuit de către Colegiul American al Elveţiei pentru activitatea sa în domeniul drepturilor omului (1991).

Cunoaşte limbile engleză, franceză, italiană, rusă.
Căsătorit ; are un copil.

[Autorii fişei : Mircea S. Ionescu (RI) / Paraschiv Marcu (PM)]


De ce oare nu a răspuns Dl. Stoenescu la întrebarea atât fluturată din 12 ianuarie 1990 încoace la adresa profesorului Mazilu, şi cu care a şi început de altfel emisiunea Istorie recentă, de pe TVRM, consacrată acestei zile ? Întrebarea era (o amintim) : "Ce aţi făcut dvoastră, Dle Mazilu, în ultimii 5 ani ?" . Răspunsul mi se pare a fi orbitor de evident pentru cititorii acestei fişe biografice, fără a mai fi nevoie să scoatem de la arhivă dosarele întocmite de Securitate la adresa lui Mazilu (cum a făcut România liberă în 13 ianuarie 1990, de pildă). Şi aceasta, pentru că raspunsul la această "teribilă" întrebare (cel puţin dacă judecăm după felul în care a fost pusă şi cum se dorea a fi înţeleasă) nu putea fi decât următorul, pe cât de evident pe atât de meritoriu de fapt la adresa hulitului (de cine, exact, atunci ?...) Prim-vicepreşedinte al CFSN, din 12 ianuarie : "Profesorul Mazilu a fost din 1985 în 1990 Raportor Special al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului. În această calitate, a fost însărcinat să redacteze un Raport pe această temă. Raportul a fost întocmit, în timp ce autorul acestuia se afla sub arest la domiciliu în Bucureşti ("prin grija Tovarăşului şi prea-iubitului genial Conducător Nicolae Ceauşescu"), şi trimis în mod clandestin (fără aprobarea autorităţilor române) la Geneva, în aprilie-mai 1989, unde a şi fost publicat de Naţiunile Unite în 10 iulie 1989. În toţi aceşti (5 !) ani, diplomatul român, desemnat ca expert independent al Naţiunilor Unite în privinţa Drepturilor omului, a fost eliminat din Ministerul de Externe, i s-a ridicat paşaportul diplomatic, i s-a interzis să părăsească ţara, a fost pus sub stare de arest la domiciliu de forţele de Securitate şi înfine a fost arestat de acestea în noaptea de 21 spre 22 decembrie, fiind un lider potenţial (temut de Puterea comunistă) al manifestaţiilor ostile regimului Ceauşescu ce aveau loc în Bucureşti". Ce alt răspuns putea fi dat "sfidătoarei" întrebări pusă de oamenii de la filaj care-l încolţeau pe Mazilu pe tancheta din Piaţa Victoriei în seara zilei de 12 ianuarie (fapt recunoscut de însuşi Stoenescu) ? Ceea ce tot nu explică de ce nu se dă niciodată răspuns acestei "teribile" întrebări ... De bună seamă pentru că acest răspuns nu ar conveni intenţiilor celor care pun şi repetă la nesfârşit această întrebare, şi care ar dori să lase de înţeles că un cu totul alt răspuns (incriminant, în mod sigur) ar putea fi scos din buzunarul secret al istoriei.

Or, ceea ce era considerat ca o crimă de corifeii lui Ceauşescu înainte de 22 decembrie (faptul că un diplomat ONU se opusese în mod vădit regimului comunist) nu mai putea fi interpretat, după 22 decembrie, decât ca un titlu de nobleţe. Pare-se că echipa de cercetare-diversiune (din care făceau parte oamenii de la filaj) luaseră din greşeală replicile de acuzare gata formulate la adresa lui Mazilu dinainte de 22 decembrie - pregătite în cazul în care Ceauşescu s-ar fi decis la un moment dat să-l "înfunde" pe expertul ONU sub acuzaţia foarte probabilă de "înaltă trădare" sau ceva de genul ăsta (cum se cam întâmpla pe atunci) ...

Ceea ce rămâne totuşi uimitor, chiar şi astăzi, este că nimeni nu a analizat toată această încrengătură de manipulare-diversiune a căror victimă au fost românii din ianuarie 1990 încoace. Şi, desigur, cazul Mazilu nu este decât un exemplu printre atâtea altele, dar cât se poate de semnificativ şi edificator în privinţa acţiunilor care au dus la confiscarea Revoluţiei şi la victoria definitivă a imposturii în România.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

Mesajde Octavian Mihaescu » Vin Apr 28, 2006 5:49 pm

Mizerabil! :!:
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Misterul Mazilu- intrebare pentru domnul Sangeorzan

Mesajde Ioan Rosca » Vin Apr 28, 2006 7:53 pm

Din interventiile dv de pina acum, intuiesc ca aveti simpatie (stima) pentru domnul Mazilu si ca e posibil sa-l cunoasteti personal. Daca e asa, ar fi grozav daca l-ati convinge sa raspunda chiar el intrebarii urmatoare: "Ce a facut in ultimii 16 ani- si de ce?"
Am crezut si eu in 1990 ca Mazilu devenise un autentic anti-securist (anti-comunist) un barbat curajos, venit dinautrul sistemului, cu hotarirea de a-l demasca si darima.
Ei bine, nu a facut nimic, dupa ce Iliescu i-a dat ordin sa se cuminteasca. Ca o papusa de cirpa trasa de sfori obscure si politicianiste s-a purtat. Mirabil de domesticit. De ce oare?
Ioan Rosca
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

Mesajde alin » Vin Apr 28, 2006 9:30 pm

nu stiu daca ajungem prea departe comentand cartile care sau scris pana acum despre decembrie 1989, un exemplu este cartea lui Stoenescu.

poate asta este si unul din scopurile publicarii lor, sa ne faca sa ne ocupam de pistele care le propune.

privitor la Mazilu, probabil ca a fost folosit de securitate la inceput intr-o forma sau alta, la fel cum s-au folosit si au manipulat atatia dintre actorii din primele luni ale lui 1990

si eu cred ca toti au fost evaluati si oferit pretul tacerii, colaborarii (uneori inconstiente), parasirii scenei.

Regele Mihai I este un exemplu: in 90-91 era periculos, a fost tinut la distanta, in 92 au inceput sa se joace cu el, pe urma l-au recuperat si folosit cat au putut.
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Demisia Prim-vice-preşedintelui CFSN

Mesajde Emil Sangeorzan » Mar Mai 02, 2006 12:51 pm

Demisia Prim-vice-preşedintelui CFSN

Aţi intuit bine, Dle. Ioan Roşca. Am o oarecare simpatie pentru profesorul Mazilu. Dar din păcate nu am avut ocazia să-l cunosc personal. Tot ce ştiu despre dânsul, l-am aflat din cărţi, documente şi relatări ale celor care l-au cunoscut şi cu care m-am întâlnit de-a lungul anilor. Spre deosebire de ceea ce am tot găsit prin presă şi în mass-media din 1990 încoace, toţi cei care l-au cunoscut personal au avut o impresie foarte pozitivă despre el. Am avut şi eu ocazia să mă mişc prin cercurile opoziţiei imediat după Revoluţie, când am fost invitat de un coleg de la ASE să stau două luni în Bucureşti, în februarie-martie 1990. Am participat chiar la câteva reuniuni în care am putut să vorbesc atât cu Ion Raţiu (care avea să-şi stabilească sediul atunci, nu din întâmplare, pe aceeaşi stradă pe care locuia Mazilu, pe General Praporgescu, la doar câteva case distanţă), cât şi cu părintele Galeriu şi Coposu. Toţi regretau sincer plecarea lui Mazilu din Front, pentru că ştiau că pierduseră un om pe care se putea conta în lupta politică împotriva impostorilor căţăraţi la Putere prin valul Revoluţiei. Despre Coposu ştiu chiar că în luna ianuarie a anului 1990, până la plecarea lui Mazilu, era aproape în fiecare zi în biroul acestuia din Palatul Victoria. Şi tot de la el am aflat că de fapt Mazilu le dăduse sediu, atât PNŢCD-ului, căt şi PNL-ului şi a altor câteva partide nou create şi asociaţii ale societăţii civile nou înfiinţate. Petre Ţuţea povesteşte chiar într-o carte de interviuri cum Mazilu i-a trimis o maşină a guvernului să-l ia de acasă pentru a-i propune să-i ajute în treburile statului (vă voi aduce în curând această mărturie). Ţuţea a fost şi el extrem de încântat de întălnirea cu diplomatul român. Aceeaşi impresie se poate obţine şi din mărturia lui Dumitru Dincă, pe care am redat-o în prima pagină Web a acestui forum.

Cât de răspuns la întrebarea pe care o propuneţi, cred că datele publice pe care le avem sunt suficiente. Articolului Rompres, redat anterior, îi putem adăuga următoarele : de la reîntoarcerea în ţară (1997), profesorul Mazilu a revenit la meseria lui cea dintâi, aceea de profesor universitar. A predat mai întâi la Universitatea Columna şi la Universitatea religiilor (care nu mai există astăzi), iar din 1999 este profesor titular şi conducător de doctorat la Universitatea Dimitrie Cantemir, la Universitatea Hyperion, la Universitatea Navală din Constanţa şi la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza (fosta Şcoală Nr. 1 a Ministerului de Interne de la Băneasa - pentru a dovedi, poate, că nu este un păcat politic, cum s-a tot încercat să se spună, să predai dreptul la o Şcoală de poliţie, dacă regimul nu are, cum nu avea încă în 1965-1966, coloratura totalitară pe care avea să o capete de abea pe la sfârşitul anilor '70). Nu ştiu deci dacă-i puteţi reproşa profesorului Mazilu faptul că a revenit la catedră şi că predă dreptul public şi internaţional, diplomaţia şi comerţul internaţional tinerelor generaţii de studenţi din România.

Hotărât însă să dărâme sistemul cripto-comunist instalat în ţară după 1989, Mazilu era întradevăr, poate prea hotărât pentru a putea izbuti să-l răstoarne. Metodele mai "dulci" (sau mai deschise compromisurilor de tot felul) par să fi avut mai mult succes în privinţa asta la noi, cum putem judeca din acţiunile PNŢ-ului (Coposu) şi mai cu seamă ale PNL-ului (Câmpeanu), chiar dinainte de 20 mai 1990. Cât de denunţat, chiar "dinăuntru", cum spuneţi, sistemul securist, Mazilu o făcuse încă dinainte de decembrie 1989, în Raportul asupra drepturilor omului, publicat la Geneva în iulie 1989 sub însemnele Naţiunilor Unite. Poate că de aceea a şi fost înlăturat cu atâta brutalitate de la Putere şi hulit ani de zile de oamenii lui Virgil Măgureanu, pentru că poziţia sa (judecată a fi prea radicală) deranja noii înscăunaţi care contau pe Securitate pentru a se menţine la cârmă.

Alin afirmă următoarele :
Privitor la Mazilu, probabil că a fost folosit de securitate la inceput într-o forma sau alta, la fel cum s-au folosit şi au manipulat atâţia dintre actorii din primele luni ale lui 1990.

De Securitate, după câte ştiu eu, Mazilu a fost mai curând hulit şi denigrat cât se poate de vehement, atât în vremea lui Ceauşescu cât şi după 12 ianuarie 1990. Aşa că nu ştiu cât l-a putut "folosi" Securitatea, sau în ce fel (sau doar pentru a credita Revoluţia cu personalitatea sa, cum a fost şi cazul Doinei Cornea, Anei Blandiana etc.). Eu cred mai degrabă că tocmai pentru că diplomatul român era atât de intransigent în privinţa vechilor structuri ale Partidului Comunist şi ale Securităţii, a fost îndepărtat şi minimalizat, fiind prea temut de către cripto-comuniştii reciclaţi la "Noua Democraţie".

Recitiţi articolul Rompres, redat anterior, pentru a vedea după câtă luptă pare ca profesorul să fi renunţat la scena politică, dându-şi seama poate cât de crâncenă era ofensiva purtată împotriva opoziţiei româneşti renăscută după 45 de ani de regim uni-partinic :
După o perioadă în care a lucrat la Geneva ca expert al ONU, se reîntoarce în ţară, unde, în august 1991 până la începutul anului 1993, a fost preşedinte al Partidului Revoluţiei Române, formaţiune politică înregistrată la 23 aprilie 1990. În vederea alegerilor locale din februarie 1992, a iniţiat, la sfârşitul anului 1991, Coaliţia Forţelor Democrate, alianţă de 14 partide neparlamentare ; de asemenea, a iniţiat şi prezidat lucrările mai multor sesiuni ale Marelui Sfat al Ţării (prima a avut loc la 17 decembrie 1991), considerat de protagoniştii acestuia drept "cel mai larg forum al democraţiei directe", cuprinzând reprezentanţi din toate zonele locuite de români. De asemenea, a fost iniţiator al formării cartelului electoral Alianţa pentru Demnitate Naţională, constituit din patru partide, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, cartel care a prezentat liste electorale în 20 de circumscripţii electorale, obţinând 5 707 voturi la Senat şi 6 106 la alegerile pentru Camera Deputaţilor.

Protagonişti ai vieţii publice (decembrie 1989 - decembrie 1994), apărut în colecţia "Personalităţile României contemporane III", Agenţia Naţională de Presă, Rompres, Bucureşti, 1995, Volumul 2 (G - O), p. 196

Ceea ce articolul Rompres nu semnalează este lista atacurilor personale la adresa lui Mazilu, din 1990 până prin 2000, nici atentatul de la Geneva din 1991 (concomitent cu asasinarea lui Ioan Petru Culianu de la Chicago şi cu devastarea la Bucureşti a unui număr de sedii ale partidelor politice de opoziţie), nici acţiunile nenumărate de sabotare ale cărţii Revoluţia furată.

Dincolo de ceea ce s-a petrecut după ianuarie 1990, edificatoare, cred eu, rămâne scrisoarea de demisie a lui Mazilu din Frontul Salvării Naţionale. Câţi dintre noi puteam vedea la acea vreme atât de clar cum stăteau lucrurile cu adevărat în vârful Puterii ? Iată această scrisoare de demisie (şi în acelaşi timp de condamnare, pare-mi-se, la adresa noilor potentaţi ai zilei de atunci) :

CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE


Subsemnatul Dumitru Mazilu,

Constatând cu profundă durere şi adâncă amărăciune că metodele şi practicile staliniste se menţin, că se mai recurge la etichetări bazate pe dosarele securităţii şi pe învinuiri dictate cu pumnul în masă, că presa este încă dirijată spre distrugerea unora şi promovarea altora,

Îmi prezint demisia din funcţia pe care - după cum vă amintiţi - am declarat din prima zi că nu o doresc.

Sînt convins că cei care au făcut revoluţia nu vor accepta ca ea să fie confiscată de oameni care nu i-au dat nimic din fiinţa lor.

Rămân din toată inima alături de ei.

Rămân devotat idealurilor Democraţiei, Libertăţii şi Demnităţii care au însufleţit tineretul ţării în lupta împotriva tiraniei.

Jertfa lor nu o voi uita niciodată !



Dumitru Mazilu,
Bucureşti, 25 ianuarie 1990
Ultima oară modificat de Emil Sangeorzan pe Vin Mai 12, 2006 9:11 am, modificat de 4 ori în total.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

Demisii în lanţ din CFSN în ianuarie-februarie 1990

Mesajde Emil Sangeorzan » Mar Mai 02, 2006 2:46 pm

Demisii în lanţ din CFSN în ianuarie-februarie 1990

Demisia Prim-vice-preşedintelui CFSN este urmată la puţină vreme de cea a multora dintre ceilalţi dizidenţi incluşi iniţial pe lista Consiliului noii Puteri din decembrie 1989.

În dialog cu Elena Ştefoi, Petre Roman relatează :

"Elena Ştefoi : Cum aţi trăit momentul retragerii unor intelectuali din CFSN ? Primul a fost, întâmplător sau nu, exact Mazilu, pe care l-aţi evocat mai devreme ...
Petre Roman : ... pe fondul acuzaţiilor din România liberă.
E.Ş.: Calea lui Mazilu a fost urmată, în mod ciudat, foarte repede, de Ana Blandiana ...
P.R.: Nu neapărat ciudat. Ana Blandiana s-a retras în momentul când FSN s-a transformat în partid.
E.Ş.: Doina Cornea a reacţionat chiar pe 23 ianuarie, când Frontul a anunţat că va participa la alegeri, iar după două zile, Octavian Paler a scris primul său articol antiiliescian ...
P.R.: Paler nu era în CFSN.
E.Ş.: Pe 26 ianuarie, a ieşit Mazilu din FSN, pe 30 ianuarie, a ieşit Ana Blandiana, pe 6 februarie, FSN s-a declarat partid politic, pe 7 februarie, a fost destituit Lupoi - care n-avea nici o lună de ministeriat la Turism.
P.R.: Şi Brucan a ieşit din CFSN."

Transformări, inerţii, dezordini. 22 de luni după 22 decembrie 1989 (Andrei Pleşu şi Petre Roman în dialog cu Elena Ştefoi), Editura Polirom, 2002, p. 104
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

Mesajde alin » Mar Mai 02, 2006 5:51 pm

Mazilu era la fel de cunoscut, daca nu mai mult chiar, ca si Iliescu imediat dupa caderea lui Ceausescu.
Securitatea post-ceausism (si care era prima sa se lepede de tot ceea ce ar fi putut sa o faca sa semene cu cea dinainte, tocmai pentru a avea libertate completa de miscare si comunicare a manipularii) avea nevoie ca de aer de personalitati cu priza la public (de la actori la poeti, eventual dizidenti) cel putin in prima faza.

daca Mazilu a fost marginalizat si nu a fost in stare sa joace un rol mai important dupa ian. 1990 poate fi inca o dovada ca nu a fost lasat, spre deosebire de un Campeanu sau Coposu care au primit liber, probabil dupa ce li s-a testat gradul de periculozitate.

cred ca discutia se poate purta in legatura cu felul in care a acceptat aceasta marginalizare, cred ca asta este si ceea ce propune d-l Rosca, demontarea mecanismelor care au dus la un desert politic in Romania din ultimii 16 ani, cu o opozitie de forma si 'schimbari' de regim care nu au adus nici o schimbare.

iar privitor la rolul pe care Mazilu l-ar fi putut juca si ce echipe jucau atunci, amintesc ca d-l Coposu s-a gandit (ian. 90) sa-i ceara lui Iliescu sa participe pe lista taranista de alegeri, nu stiu daca s-a gandit si la Mazilu.
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Mesajde alin » Mar Mai 02, 2006 9:47 pm

s-a mentionat de d-l Sangeorzan sursa Rompres, din 1995:

>>Ridicat de la locuinţa sa din Bucureşti în seara zilei de 21 decembrie 1989 şi condus de organele Securităţii spre un domiciliu obligatoriu, într-o localitate din Bărăgan [la Alexandria], a fost eliberat în după-amiaza zilei de 22 decembrie, după fuga dictatorului, putând astfel să participe la coordonarea acţiunilor revoluţionare şi la constituirea CFSN anunţat în seara aceleiaşi zile, pe posturile de radio şi televiziune naţionale, şi din care a făcut parte. <<


in paranteza fie spus, nu era Rompres aceealasi Agerpres de pe vremea lui NC ? asta pentru ca presa romaneasca din anii 1990 si chiar si de dupa 2000 a ramas dominata de oameni ca Tinu, CTP, etc..

mi-am amintit ca am in biblioteca volumul "Revolutia furata" (pe care tot in paranteza, imi amintesc ca l-am lasat repede din mana, poate din cauza stilului cu miros de St. Gheorghiu si Scanteia Tineretului) si l-am rasfoit acum vreo ora, din curiozitate crescuta fata de cele postate de d-l Sangeorzan.

deci, cf. autorului (d-l Mazilu insusi) Dumitru Mazilu a fost ridicat de la locuinta sa in jurul orei 1 noaptea (deci pe 22.12 dimineata nu 21.12 seara) dupa ce fiul sau de 16 ani s-a intors dintr-o noua incursiune de cateva ore in centrul Bucurestiului. ultima oara fusese acasa in jurul orelor 21:00; Deci fiul sau avea voie sa paraseasca locuinta si sa se plimbe liber spre deosebire de tatal sau.

Mazilu povesteste cum a fost luat pe sus impreuna cu fiul si sotia, cu pijamaua pe ei, loviti de nenumarate ori si dusi timp intr-o masina (care facea parte dintr-un convoi) timp de cateva ore, cu dese opriri si tatonari, momente in care el considera ca se incerca executarea lor, dar 'era prea multa lume in jur' deorece romanii continuau sa 'iasa cu miile, milioanele, in mijlocul noptii' iar aceste multimi i-au impiedicat pe securisti sa-si duca la indeplinire executia.
in tot acest timp a fost lovit si era plin de sange.

ajuns la destinatie, a fost inchis intr-o celula cu 4 paturi suprapuse si eliberat a doua zi in jurul orelor 14, condus impreuna cu familia acasa (a realizat pe urma ca s-a aflat la Alexandria, nu la Jilava, cum credea)
i-a fost teama tot timpul ca securistii i-au descoperit proclamatia pe care o lasase pe masuta de scris cand a fost ridicat. cand a ajuns acasa sotia a intrat repede in casa si a iesit cu proclamatia (el vorbea cu vecinii) pe care o ascunsese inainte sa iasa din casa dupa frigider.
Mazilu ia proclamatia si se indreapta direct catre sala Palatului.

cateva (prime) intrebari care-mi vin in minte :
- unde a vazut Mazilu acele multimi iesite pe strazi la 2-3 dimineata, la Alexandria ???
- cum de nu a fost perchezitionat complet apartamentul ?
- s-ar putea ca arestarea lui sa fi fost facuta pentru a-l proteja si readuce pe scena la momentul nimerit ?
- cum poate (poate ?) fi legat episodul cu proclamatia ascunsa dupa frigider de cel al Mansardei ?
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Revoluţia furată

Mesajde Emil Sangeorzan » Mie Mai 03, 2006 10:19 am

Vă mulţumesc, Dle Alin, pentru precizările aduse. Nu am nimic de adăugat la prima dvoastră intervenţie. Analiza pe care o faceţi este, cred eu, corectă.

În ceea ce priveşte al doilea mesaj, sunt şi eu de părere că stilul Revoluţiei furate este cam prea pătimaş pentru gustul publicului de astăzi (oarecum dezabuzat şi devenit cât se poate de cinic, mai ales în privinţa evenimentelor din decembrie 1989). Dar, pe de altă parte, nu cred că stilul lipseşte cartea de valoarea de document pe care cred că o mai are şi astăzi.

Voi încerca să răspund la întrebările pe care le puneţi, după înţelegerea mea :

1. Referitor la muţimile ieşite pe străzi, după câte îmi amintesc eu, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în Bucureşti, în Timişoara, dar şi în alte oraşe din ţară au avut loc ieşiri masive de manifestanţi pe străzi. Deci este foarte probabil ca şi în Alexandria să se fi întâmplat la fel. Pentru a verifica acest lucru, ar trebui să consultăm relatările făcute asupra evenimentelor din Alexandria din acea noapte de 21 spre 22 şi din dimineaţa de 22.

2. Şi eu mi-am pus iniţial aceeaşi întrebare privitor la percheziţia apartamentului de către Securitate (în căutarea documentelor compromiţătoare la adresa lui Mazilu). Dar am primit răspuns la această întrebare la lectura Calvarului virtuţii (Editura Aura, Timişoara, 2002). Mazilu afirmă că textul Proclamaţiei (care avea să devină în 22 decembrie seara documentul Revoluţiei citit la Televiziune de Iliescu) a fost aruncat în spatele frigiderului, într-o cămară greu accesibilă din care respectivul document nu ar fi putut fi recuperat decât printr-o cunoaştere exactă a locului în care se afla. Fiecare casă are, cred eu, astfel de locuri cunoscute doar de cei care o locuiesc. Cât despre percheziţia propriu-zisă, care a avut loc după ridicarea familiei Mazilu, se poate recurge la două surse : una fiind vecinii care au putut fi martori (mai mult sau mai puţin ascunşi în spatele uşilor), iar a doua fiind documentele Securităţii şi raportul de percheziţie din 21-22 decembrie la domiciliul profesorului Mazilu.

3. Dacă arestarea ar fi fost făcută pentru a-l proteja, aşa cum spuneţi dvoastră, atunci nu-mi explic violenţa cu care aceasta s-a efectuat. Dacă Securitatea ar fi avut interes să se folosească de Mazilu, cred că ar fi trebuit cât de cât să-l trateze cu atenţie. Or nu asta s-a întâmplat. Ajuns în balconul C.C., în după-amiaza zilei de 22 decembrie, Mazilu era încă tumefiat de la bătaia primită de la ... "protectorii" (?) săi. Un alt element în defavoarea ipotezei protejării lui Mazilu (prin arestare) ar fi acela că principalii responsabili ai acestei ridicări în forţă au fost condamnaţi în 1992 de Procuratura militară la 3 ani de închisoare (cu suspendare). Dacă acţiunea Securităţii ar fi avut un alt scop decât acela al neutralizării unui dizident într-un moment de cumpănă şi al îndepărtării acestuia de capitală, nu văd de ce autorii arestării (Iulian Vlad, Aurelian Mortoiu şi ceilalţi) ar fi fost condamnaţi de Procuratura militară pentru lipsirea de libertate a diplomatului român.

4. Celei de-a patra întrebări am încercat să-i dau de cap în numeroase rânduri de-a lungul acestui forum. Nu ştiu cât de lămuritoare pot fi contribuţiile domnilor Ion Rădoi şi Octavian Mihăescu în această privinţă, cu atât mai mult cu cât, după câte am înţeles, nici unul din ei nu afirmă că l-ar fi contactat personal pe profesor, nici înainte de 22 nici după. Aştept şi eu o viitoare publicare a proclamaţiei redactată de Ion Rădoi pentru a o putea confrunta cu Proclamaţia lui Mazilu. Legătura de care vorbiţi ar putea fi stabilită eventual de Dl.Mihăescu (dacă are vreo informaţie în acest sens). Riscul rămâne să ne pierdem în speculaţii, din lipsă de documente şi mărturii certe şi verificate.
Ultima oară modificat de Emil Sangeorzan pe Vin Mai 19, 2006 9:25 am, modificat 1 dată în total.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

Mesajde Octavian Mihaescu » Mie Mai 03, 2006 2:12 pm

Eu personal nu pot vorbi mai mult decât stiu, la ce am participat , trait pe pielea mea si, asa exista riscul pe care incerc evita pe cât posibil sa fiu subiectiv. As aduga o alta nelamurire a mea personala!

In data de 15 Iunie 1990, grupul taransit (tineret), respectiv Ion Radoi, se afla refugiat in Blocul lui Dumitru Maziliu, acolo i-am gasit, discutat ce facem, etc, teama, mineriada stiti ce era atunci. Am fost atunci toata conducerea T-PNTCD, Radoi presedinte pe tara, asa cum se stie al tineretului taranist.

Radoi sutine ca nu la cunoscu personal pe Maziliu, si mie mi-a confirmat, plus ca nu are habar cum si cine la indrumat spre locul de refugiu , ascuns in Blocul Lui Maziliu.

Banuiala mea bate spre Mircea Lacatus, posibilul om de legatura cu Maziliu,insa niciprin gând nu îmi trece ca acesta ar fii jucat dublu, introdus proclamatia mansardei lui Maziuliu, pentru ca; Mircea Lacatus a fost cu mine pe strada, impreuna cu el am salvat de la linsaj pe fostul comandant al circa de milite Ana Ipatescu, Mihai Irimoiu. Dupa care ne-am despartit, Mirce urmând sa se duca acasa (P-ta Roseti), având sotia insarcinata. Din aceasta cauza, nu stiu precis daca Mircea (asa cum presupune Mierla), se afla inlegatura cu fiul Prof Maziliu.

Cert este un fapt; mansarda , pare ca a fost legata de gruparea Maziliu, fara sa constientizeze. Pâna in 21 dec 89, era normal, ptr ca grupurile au fost formate in asa fel incât daca cade un grup, sa nu cada toate, logic daca nu stiam exact ce puteam delcara anchetatorilor. Dupa dec 89, mansarda in totalitatea sa adera la PNTCD, Maziuliu nu, intr-un fel grupurile s-au espartit, totusi;

Pe 12 Ianuarie reântâlnim pe Mierla cu Maziliu, pentru ca in Iune sa gasim pe Radoi refugiat in Blocul lui Maziliu!

Mie personal astazi Maziliu imiface impersia ca nu doreste absolut deloc sa mai vorbeasca, s-a inchis gura defiitiv. Mai stiu si de o întâlnire a lui Maziliu la guvern cuun improtant om din USA , care indirect am putea spune ar avea vaga legatura cu masarda, o parte a grupului, rept vaga! In aceea periaoda Maziliu era de al nostru cum se spune, ulterior mazilit din guvern. u fac legatura si cu aceasta întlânire de la Guvern a lui Maziliu, care si-a dat aceptul de principiu propuenrilro americanului (român). Dupa aceasta întâlnire incep loviturile, caderile lui Maziliu, acestea sunt observatiile mele. Întâlnirea a avut loc, ea trebuie sa fie consemanta în arhiva intarilor la guvern, este oficiala. Discutia care a avut loc o stiu din gura americanului, un personaj important in felul sau!

O.M
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Mineriada din iunie 1990

Mesajde Emil Sangeorzan » Mie Mai 03, 2006 2:57 pm

Mineriada din iunie 1990

În primul rând, referitor la atitudinea lui Mazilu din ultimii ani, cred şi eu că profesorul a decis să se retragă din bâlciul politicienesc al scenei româneşti, şi, din punctul meu de vedere, parcă-i dau dreptate, dat fiind starea deplorabilă a politicii de astăzi de la noi. De altfel, atacurile susţinute timp de un deceniu la adresa sa ar putea explica îndeajuns lehamitea de care poate a fost cuprins în această privinţă. Şi este şi de înţeles, cred eu.

În al doilea rând, din decembrie 1989 în 25 ianuarie 1990, Mazilu a primit mai toate delegaţiile internaţionale venite în România, inclusiv jurnalişti, politicieni, personalităţi din exil. Aceste primiri corespundeau funcţiei sale. Deci nu este absolut deloc exclus să fi primit şi un anume american, chiar dacă nu am nici o sursă de informaţie în privinţa asta (să vă spun despre cine e vorba sau care i-ar fi fost intenţiile acestuia). Ştiu în schimb că a venit la un moment dat o delegaţie a Congresului american şi că au avut loc întrevederi cu diferiţi ambasadori occidentali (ai Marii Britanii, ai Franţei, ai Olandei etc.) pe care Mazilu i-a primit. Mai mult nu ştiu.

În fine, am aflat câte ceva despre ziua de 15 iunie 1990 printr-un apropiat al lui Mazilu, şi anume Octavian Bibere, fost purtător de cuvânt al partidului înfiinţat de Mazilu (denumit Partidul Revoluţiei). Securitatea pare-se că dăduse minerilor chemaţi în capitală adresele principalilor lideri ai opoziţiei şi ai societăţii civile, printre care cea a lui Ion Raţiu, Câmpeanu, Coposu, Gabriel Liiceanu, Dumitru Dincă şi Dumitru Mazilu. După devastarea sediului lui Ion Raţiu, care se afla pe aceeaşi stradă cu locuinţa lui Mazilu, minerii s-au îndreptat către aceasta. Doar soţia profesorului a reuşit să-i împiedice, de la balcon, pe mineri, să urce în clădire unde aveau de gând să-l snopească în bătaie pe necuminţitul profesor. Personal, am fost uimit auzind aşa ceva (ca o femeie să poată opri, prin simple cuvinte, o gloată de ortaci hotărâţi să căsăpească un opozant al cripto-comuniştilor aflaţi la Putere, dar am aflat, tot de la Bibere, că aceeaşi soţie se luptase ani de zile şi cu satrapii lui Ceauşescu înainte de decembrie 1989, ceea ce nu este un lucru mai puţin uimitor). Mulţi ştiu prea bine că strategia pusă la cale de Virgil Măgureanu (organizatorul mineriadei din iunie 1990) era de a-i învinui ulterior în principal pe Mazilu şi pe Doina Cornea de responsabilitatea mişcării Pieţei Universităţii, ceea ce, în pofida unor articole din ziarele controlate de Putere, a dat până la urmă greş. Nici astăzi Justiţia română nu a fost în stare să-l condamne pe Măgureanu pentru principala "operă" a mandatului său : mineriadele din vara lui 1990 şi din toamna lui 1991.

Mă întreb dacă domnul Rădoi ar avea mai multe amănunte referitoare la aceste evenimente, cu atât mai mult cu cât, după câte spuneţi dvoastră, Dle Mihăescu, acesta pare să se fi refugiat chiar în clădirea din Praporgescu în care locuia Mazilu. Mă întreb dacă îşi închipuia că ar beneficia câtuşi de puţin de vreo protecţie, când dimpotrivă Mazilu, Coposu, Câmpeanu şi Raţiu ar fi trebuit să fie consideraţi atunci persoanele cu care nu ar fi trebuit să fi văzut în nici un caz, ţinând cont de pericolul de a fi ciomăgit de mineri împreună cu ei ...

P.S. Octavian Bibere, care mi-a relatat aceste evenimente, este exilat de ani de zile în Canada şi locuieşte la Montreal. Din păcate nu l-am cunoscut decât fugitiv, o dată, în trecere, la Bucureşti, prin 1992. Îmi pare rău că nu l-am scormonit mai mult, pentru că aflasem deja că fusese pe baricade încă din 21 decembrie şi că fusese chiar printre primii care intraseră în clădirea C.C. în dimineaţa de 22 decembrie. Tot pe el îl găsim şi printre primii care au luat cu asalt, ceva mai târziu, clădirea televiziunii (îl putem identifica pe imaginile din filmul lui Andrej Ujică, Ideograme dintr-o Revoluţie, difuzat pe TVR 1 în 17 decembrie 2005).
Ultima oară modificat de Emil Sangeorzan pe Vin Mai 19, 2006 9:25 am, modificat de 3 ori în total.
Emil Sangeorzan
 
Mesaje: 128
Membru din: Joi Mar 09, 2006 4:48 pm
Localitate: Timisoara

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 13 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009