Sectorul CIVES
 
 

Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde Marius » Sâm Mai 20, 2006 1:00 am

În 19 mai 2006 am depus, la Parchetul de pe lîngă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, o plîngere penală împotriva lui Ion Coman, pentru mărturie mincinoasă. În tema despre procesul Chiţac-Stănculescu am scris despre intenţia mea de a depune plîngere.
Iată argumentarea:

PLÎNGERE PENALĂ

împotriva numitului COMAN ION, domiciliat în Bucureşti, Calea Victoriei 153 ap. 11, sector 1, referitoare la săvîrşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

ÎN FAPT:
În data de 12 aprilie 2006 numitul Coman Ion a depus mărturie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosar nr. 18367/1/2004 (nr. vechi 5001/2004), cu privire la faptele petrecute în timpul revoluţiei de la Timişoara, în decembrie 1989. Precizez că în fostul regim comunist Coman Ion a avut o vreme funcţia de ministru al apărării naţionale, iar în decembrie 1989 avea funcţia de "şef al secţiei militare al fostului PCR" (după cum însuşi declară). În această calitate, a fost trimis de către Ceauşescu Nicolae să coordoneze reprimarea revoluţiei de la Timişoara, acţiune în urma căreia au rezultat peste 70 de morţi şi mai multe sute de răniţi. Pentru faptele sale, Coman Ion a fost condamnat la 25 ani închisoare şi degradare militară pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor deosebit de grav, prin Sentinţa nr. 6 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme – secţia militară, pedeapsă redusă la 15 ani închisoare în urma Deciziei nr. 30/1997 a Curţii Supreme de Justiţie – completul de 9 judecători. Alătur copii după hotărîrile judecătoreşti respective pentru lămurire. Din respectiva pedeapsă, Coman Ion a executat doar 3 ani, 3 luni şi 10 zile, beneficiind de graţiere conform Decretului nr. 588/2000.
În declaraţia lui Coman Ion următoarele aspecte le consider susceptibile de a reprezenta înfăptuirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de Codul penal, motiv pentru care cer să le investigaţi :
1. declaraţia că scopul deplasării sale în Timişoara a fost "ca împreună cu organele de partid locale şi cu alte organe ce aveau în competenţă acest lucru, să mă ocup de înlăturarea pagubelor produse, stingerea incendiilor, montarea geamurilor", întărind această declaraţie prin afirmaţia că Ceauşescu Nicolae i-ar fi spus că "te duci şi tu acolo [Timişoara – nota mea] şi împreună cu organele locale de partid să luaţi măsuri pentru repararea tuturor magazinelor care au fost distruse, aprovizionarea lor, ca a 2-a zi dimineaţă activitatea economică şi socială a oraşului Timişoara să se desfăşoare normal". Această declaraţie omite un aspect esenţial al cauzei, anume că principalul scop al deplasării lui Coman Ion la Timişoara, din porunca lui Ceauşescu Nicolae, era coordonarea acţiunilor militare de reprimare a revoluţiei.
2. declaraţia că la aterizarea sa la Timişoara (ora pretinsă – 16,45) lt. col. Zeca Constantin ar fi raportat că în oraş se înregistrau deja victime (prin împuşcare).
3. declaraţia că declaraţiile de la urmărirea penală le-a dat în condiţiile în care "în încăperea în care eram audiat se afla un militar înarmat, cu glonţ pe ţeavă. Arma fiind îndreptată spre mine".
4. declaraţia că "nu a dat nimeni ordin să se tragă în ziua de 18 decembrie 1989 în zona Catedralei" (din Timişoara).
5. declaraţia că printre cei care s-au ocupat de transportul celor 40 de cadavre de la Timişoara (care au fost incinerate la Bucureşti) s-a aflat şi Diaconescu Gheorghe, fost prim adjunct al procurorului general în 1989 (acum avocat).

Următoarele dovezi arată că scopul deplasării lui Coman la Timişoara nu a fost limitat la repararea vitrinelor şi aprovizionarea magazinelor, ci includea coordonarea militară a reprimării revoluţiei din Timişoara:
- Sentinţa penală nr. 6 din 9 iulie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia militară, rămasă definitivă şi irevocabilă în urma Deciziei nr. 30/1997 a Curţii Supreme – completul de 9 judecători. Respectivele hotărîri judecătoreşti au autoritate de lucru judecat.
- Stenograma teleconferinţei ţinută de Ceauşescu Nicolae în 17 decembrie 1989, îndată după isprăvirea şedinţei C.P.Ex., în care fostul comandant suprem al forţelor armate îi spune lui Coman : "Locul de comandă este la comitetul judeţean al partidului. Ăsta e punctul de comandă !" (la acel punct de comandă s-au aflat în timpul revoluţiei atît Coman Ion cît şi inculpatul Stănculescu Victor Atanasie), "Tu acţionezi în numele meu şi preiei comanda", "Pe toţi îi chemi şi le dai ordin să execute", la care Coman Ion a răspuns "Vă raportez, am înţeles, tovarăşe Ceauşescu !". De remarcat că Coman a recunoscut în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că "nu a fost falsificată stenograma".
- Declaraţia de "învinuit" din 13 februarie 1990 a răposatului general Guşă Ştefan, la care face referire fostul şef al Direcţiei de Relaţii Publice al Armatei Alex Mihai Stoenescu, în cartea sa "Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)", Editura Rao 2004, pag. 487-488.
În această declaraţie, care, conform celor scrise de Alex Stoenescu, s-ar afla în dosar nr. 14/P/1990 al Parchetului Militar Cluj (cer procurorilor să se intereseze atît la Parchetul Militar Cluj cît şi la Parchetul General – secţia parchetelor militare pentru obţinerea unei copii legalizate de pe această declaraţie), fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei generalul Guşă ar fi spus că „ni s-a mai precizat că sîntem în subordinea nemijlocită a fostului secretar al Comitetului Central, Ion Coman, reprezentant direct al fostului dictator”, ceea ce contrazice susţinerile martorului Ion Coman, că sarcina sa era doar de a repara vitrinele şi n-avea atribuţii pe linie militară, dovedind şi existenţa unui comandament de represiune din clădirea fostului Comitet judeţean PCR Timiş. Deasemeni Guşă Ştefan a mai declarat că „pînă la sosirea mea militarii au folosit muniţie de război, dar prin foc de avertisment (pe verticală)”, ceea ce contrazice susţinerea martorului Coman că s-ar fi înregistrat deja victime înainte de sosirea sa (concomitentă cu sosirea generalilor Guşă, Chiţac şi Stănculescu) la Timişoara.
- Jurnalul de luptă al brigăzii de Securitate din Timişoara, condusă de lt.-col. Bunoaica, în care se consemnează că ordinul de a folosi arme de foc împotriva revoluţionarilor timişoreni a fost confirmat şi de Ion Coman. Consider posibil ca acest Jurnal de luptă să se afle la dosarul procesului în care a fost condamnat Coman – dosar 24/1991 al Curţii Supreme – secţia militară.
- Declaraţia de la respectivul proces a lt.-col. Bunoaica, care confirmă ordinul primit de la Coman. Precizez că lt.-col. Bunoiaca e răposat.
- Referitor la învinuirea adusă de Coman fostului procuror general adjunct Diaconescu Gheorghe, cer citarea acestuia ca martor şi aducerea la cunoştiinţa acestuia a declaraţiei lui Coman, putîndu-ne afla şi în faţa infracţiunii de calomnie. Respectivul martor ar putea declara şi alţi martori care cunosc activitatea lui Coman la Timişoara în timpul revoluţiei, şi care ar completa materialul probator.
- Însăşi funcţia pe care o avea Coman, de şef al secţiei militare a C.C. al P.C.R. (şi fost ministru al apărării), face neplauzibilă ideea că prezenţa sa la Timişoara a avut drept motiv doar problema vitrinelor sparte şi aprovizionării populaţiei.
- Referitor la afirmaţia că declaraţiile de la urmărirea penală le-a făcut în condiţiile în care se ţinea armă încărcată îndreptată spre el, cer identificarea procurorilor care l-au anchetat pe Coman Ion în 1990 cît şi a ostaşilor din pază şi audierea acestora pentru lămurirea acestui aspect. Din cele cunoscute de mine (din emisiuni TV), au existat ostaşi înarmaţi care l-au păzit pe Coman Ion în timpul anchetei penale, dar niciunul nu a ţinut arma încărcată îndreptată spre Coman în momentele cînd acesta era audiat cu privire la faptele sale din timpul revoluţiei de la Timişoara.
- În ziua de 18 decembrie 1989, în zona Catedralei din Timişoara au fost ucişi, prin împuşcare: Leia Sorinel Dinel, Nemţoc Vasile Marius şi Măriuţac Ioan, de asemenea au fost răniţi prin împuşcare Gliguţă Avram, Huţanu Crenguţa; Băiţan Constantin şi Cioază Ioan Avram, ceea ce contrazice afirmaţia lui Coman că "nu a dat nimeni ordin să se tragă în ziua de 18 decembrie 1989 în zona Catedralei".
- Referitor la implicarea lui Diaconescu Gheorghe în furtul cadavrelor revoluţionarilor timişoreni (incinerate ulterior la Bucureşti), remarc că Diaconescu îl învinuia în presă pe Coman de acest lucru.

Precizez că am informat şi agenţia Mediafax despre această plîngere penală.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Răspunsul Parchetului

Mesajde Marius » Joi Ian 04, 2007 9:26 pm

Am primit de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti următorul răspuns la plîngerea mea, înregistrat sub nr. 6339/p/2006

Rezoluţie
27.10.2006

Procuror Ana Dana din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti;
Examinînd actele efectuate în dosarul cu numărul de mai sus,
CONSTAT:

La data de 19.05.2006, numitul Mioc Marius a formulat un denunţ penal solicitînd efectuarea de cercetări faţă de numitul Coman Ion sub aspectul săv. infr. prev. de art. 260 Cp.
În motivarea plîngerii se arată că la data de 12 aprilie 2006, numitul Coman Ion a depus mărturie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în dosar 18367/I/2004, cu privire la faptele petrecute în timpul revoluţiei de la Timişoara din anul 1989, aciune în urma căreia au rezultat peste 70 de morţi şi mai multe sute de răniţi. Pentru faptele sale Coman Ion a fost condamnat, se arată în continuare în denunţul penal, la o pedeapsă de 25 ani închisoare [şi] la pedeapsa complementară a degradării militare pentru omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav prin S[entinţa] P[enală] nr. 6/1991 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia Militară, pedeapsă redusă la 15 ani închisoare prin D[ecizia] P[enală] nr. 30/1997 a Curţii Supreme de justiţie - completul de 9 judecători.

Numitul Mioc Marius arată că în declaraţia dată la data de 12 aprilie 2006 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în dosar nr. 18367/I/2004, Coman Ion a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului, săvîrşind astfel infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 Cp.

Analizînd actele aflate la dosarul cauzei se constată că în sarcina numitului Coman Ion nu se poate reţine săv[îrşirea] infr[acţiunii] prev[ăzute] de art. 260 Cp întrucît nu sînt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii subiective lipsind intenţia.

Astfel, prin declaraţia dată la data de 12 aprilie 2006 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală cu privire la faptele petrecute în timpul revoluţiei de la TImişoara din anul 1989, numitul Coman Ion a relatat evenimentele din acea perioadă potrivit propriei percepţii de participant activ, fundamental subiectivă şi susceptibilă de eventuale denaturări. Faptul că prin hotărîrile de condamnare s-a reţinut ca situaţie de fapt o altă desfăşurare a evenimentelor nu presupune că toate părţile din proces trebuie să-şi însuşească această situaţie de fapt în detrimentul propriei percepţii. Aceasta întrucît hotărîrile judecătoreşti, stabilind un adevăr juridic şi nu de fapt, reflectă o realitate astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, realitate care poate să difere de cea percepută, la un moment dat, de un asistent al aceloraşi evenimente. În consecinţă nu se poate reţine că, prin reiterarea în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în dosar nr. 18367/I/2004, a celor declarate şi anterior în faţa instanţei în calitate de inculpat, numitul Coman Ion a urmărit să facă declaraţii neconforme cu realitatea, ci a relatat evenimentele astfel cum au fost percepute prin filtrul său subiectiv. Faţă de aceste considerente, lipsind elementul subiectiv, se constată că nu sînt întrunite elementele constitutive ale infr[acţiunii] prev. de art. 260 Cp, infracţiune caracterizată prin vinovăţie sub forma intenţiei.

De altfel, printr-o extindere a dreptului la apărare, se constată că, aşa cum învinuitul sau inculpatul nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii prev. de art. 260 Cp, nici condamnatul definitiv nu săvîrşeşte această infracţiune atunci cînd reitererază cele declarate anterior, pe parcursul procesului penal, în calitate de învinuit sau inculpat.

Faţă de cele de mai sus,
În temeiul disp. art. 228 al. 6 rap. la art. 10 lit. d Cpp,
DISPUN:

Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Coman Ion sub aspectul săv. infr. prev. de art. 260 Cp;

Cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului.
Soluţia se comunică.

Procuror Ana Dana

Notă: Am făcut plîngere împotriva acestei soluţii, voi reproduce textul plîngerii în zilele următoare. În comunicare mi se spune că am termen de contestare a soluţiei 20 zile de la data comunicării, mie mi-a ajuns rezoluţia abia în 30.11.2006, faţă de această dată m-am încadrat în termen.
Ultima oară modificat de Marius pe Dum Ian 14, 2007 1:38 am, modificat 1 dată în total.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde alin » Joi Ian 04, 2007 10:21 pm

romanii sunt de 4 zile cetateni europeni.

inteleg ca pot de acum apela si la unele institutii europene in cazul in care au motive sa fie nemultumiti de functionarea celor din tara lor in rezolvarea unor litigii.

Cotidianul.ro are un articol pe aceasta tema:

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=8 ... 48cc2c5b6d
alin
 
Mesaje: 212
Membru din: Mie Iun 15, 2005 5:10 pm

Contestaţie la rezoluţia parchetului

Mesajde Marius » Vin Ian 05, 2007 6:49 pm

Iată şi contestaţia la rezoluţia parchetului:

PLÎNGERE
împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror Ana Dana în data de 27.10.2006, în dosar 6339/P/2006 (trimisă către mine abia în 28.11.2006 – ciudat că ştampila poştei e din Bacău, şi primită de mine în 30.11.2006)

ÎN FAPT:
Prin respectiva rezoluţie se respinge, pentru lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, anume intenţia, plîngerea mea împotriva numitului Coman Ion pe care îl consider vinovat de mărturie mincinoasă.

În motivarea rezoluţiei se susţine că numitul Coman Ion, în calitatea sa de martor în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a relatat evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara „potrivit propriei percepţii fundamental subiectivă şi susceptibilă de eventuale denaturări”. Adevărul juridic stabilit prin hotărîrile judecătoreşti prin care numitul a fost condamnat definitiv şi irevocabil pentru reprimarea revoluţiei din 1989 reflectă o realitate care „poate să difere de cea percepută de un asistent al aceloraşi evenimente” şi „nu se poate reţine că (...) numitul Coman Ion a urmărit să facă declaraţii neconforme cu realitatea, ci a relatat evenimentele astfel cum au fost percepute de filtrul său subiectiv”, se mai scrie în Rezoluţie. Totodată se mai argumentează că „printr-o extindere a dreptului la apărare, se constată că, aşa cum învinuitul sau inculpatul nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii prev. de art. 260 Cp, nici condamnatul definitiv nu săvîrşeşte această infracţiune atunci cînd reiterează cele declarate anterior, pe parcursul procesului penal, în calitate de învinuit sau inculpat”.

Consider greşită această soluţie a parchetului şi apreciez că numitul Coman Ion în mod conştient şi intenţionat a încercat să inducă în eroare instanţa. Dînsul cunoaşte foarte bine că principalul scop al deplasării sale la Timişoara, în decembrie 1989, din porunca lui Ceauşescu Nicolae, a fost coordonarea acţiunilor militare de reprimare a revoluţiei, nicidecum nu este o percepţie subiectivă a domnului Coman că rolul său s-ar fi limitat doar la aprovizionarea prăvăliilor şi montarea geamurilor care fuseseră sparte. Deasemeni, nu este percepţia subiectivă a lui Coman că la aterizarea sa la Timişoara lt. col. Zeca Constantin i-a raportat că în oraş deja se înregistrau victime, ci dorinţa dumnealui de a pretinde că victimele nu au legătură cu venirea sa la Timişoara, că ordinele de reprimare fuseseră deja date. Tot conştient dezinformează Coman cînd îl acuză pe Diaconescu Gheorghe de implicare în incinerarea celor 40 de cadavre ale revoluţionarilor timişoreni, această declaraţie fiind făcută ca o răzbunare pentru faptul că Diaconescu Gheorghe l-a învinuit pe Coman de implicare în aceeaşi problemă (de audiat în această privinţă martorul Diaconescu Gheorghe şi de verificat declaraţiile pe care acesta le-a dat în procesul penal avîndu-l drept inculpat pe Coman).

Trebuie spus că numitul Coman Ion a dezinformat cu bună ştiinţă nu doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci dînsul este angajat de ani de zile într-o campanie de dezinformare a opiniei publice româneşti despre revoluţia din 1989, prin intermediul mass-media. N-am invocat campania mediatică de dezinformare a lui Coman în plîngerea mea iniţială căci n-am considerat-o relevantă juridic, dar ea este relevantă pentru dovedirea intenţiei în dezinformările practicate.

Rezoluţia pe care o atac nu explică dacă şi în ce măsură s-a administrat probatoriul cerut de mine. Bănuiesc că s-a procedat cu superficialitate şi nici nu s-au depus la dosar probele la care făceam referire. Din Jurnalul acţiunilor de luptă al brigăzii de securitate din Timişoara şi din declaraţia de la procesul penal a lt. col. Bunoaica, comandantul acestei unităţi, reiese că ordinul de a se folosi arme de foc la Timişoara a fost confirmat de Ion Coman, ceea ce arată că acesta era conştient de rolul său de a se implica în acţiunile militare de reprimare a revoluţiei. Nicidecum nu a fost percepţia subiectivă, eventual greşită, a lui Ion Coman, că ar fi fost trimis la Timişoara doar cu scopul de a repara geamurile sparte şi a aproviziona populaţia. Învinuitul a ştiut foarte bine scopul trimiterii sale la Timişoara, a acţionat conform acestui scop, iar tăgada actuală este dezinformare deliberată, nu percepţie subiectivă.

Acest fapt rezultă şi din stenograma teleconferinţei lui Ceauşescu din 17 decembrie 1989, care am cerut să fie ataşată la dosar împreună cu înregistrarea ei audio. În această teleconferinţă Coman i-a raportat lui Ceauşescu „am ordonat să se tragă foc”, nu că „s-a ordonat”. Aşadar, el însuşi a ordonat acest lucru. Chiar dacă am admite că Ion Coman l-a minţit pe Ceauşescu cu acel prilej, este vădit că dînsul era conştient că misiunea sa la Timişoara implica şi coordonarea / controlarea acţiunilor militare de reprimare a revoluţiei, nicidecum nu se rezuma la probleme de aprovizionare a populaţiei şi reparare a geamurilor sparte, cum a susţinut în faţa ÎCCJ. Infracţiunea de mărturie mincinoasă a fost realizată cu intenţie.

Este greşită afirmaţia că învinuitul ar beneficia de o extindere a dreptului la apărare fiindcă, în calitate de condamnat definitiv, a reiterat cele declarate anterior pe parcursul procesului penal. Pe de o parte, este neadevărat că Ion Coman şi-ar fi reiterat declaraţiile iniţiale. Din contră, şi le-a contrazis, căci pe parcursul propriului proces penal dînsul a dat declaraţii în care recunoştea implicarea sa în coordonarea sau controlarea unor acţiuni militare (am cerut ataşarea acelor declaraţii la dosar). Pe de altă parte, inculpatul a beneficiat de dreptul la apărare în cadrul procesului penal (în care a avut şi dreptul asigurat de legiuitor de a minţi). Nu se poate susţine că în cadrul procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avîndu-i drept inculpaţi pe Stănculescu Victor şi Chiţac Mihai, martorul Coman Ion şi-a exercitat dreptul la apărare. El nu este implicat ca parte în acel proces şi hotărîrea judecătorească care se va da în dosarul Chiţac-Stănculescu nu poate schimba cu nimic propria sa situaţie juridică, de condamnat definitiv pentru omor deosebit de grav săvîrşit în timpul revoluţiei din Timişoara. Statutul său de condamnat definitiv nu reprezintă un CEC în alb care-i dă dreptul să spună orice minciuni în faţa instanţei. Înainte de a depunde mărturie dînsul a fost avertizat că mărturia mincinoasă se pedepseşte şi a jurat că va spune adevărul. Dreptul la apărare se exercită în limitele arătate de lege şi nu există vreun text legal pentru o extindere a dreptului la apărare cum e cea pretinsă de procuror Ana Dana. Magistraţii nu au dreptul să dea legi noi, ci doar să aplice legile existente.

Solicit aşadar efectuarea unei cercetări serioase a plîngerii mele cu ataşarea la dosar a tuturor dovezilor cerute de mine în plîngerea iniţială cît şi în această plîngere şi schimbarea soluţiei din dosarul 6339/P/2006, prin trimiterea în judecată a numitului Coman Ion pentru mărturie mincinoasă. În cazul respingerii vreuneia dintre probele a căror administrare am cerut-o, cer să mi se comunice în scris motivarea respingerii.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

plîngere respinsă

Mesajde Marius » Dum Ian 14, 2007 1:35 am

S-au mişcat repede, mi-au trimis deja răspuns:

REZOLUŢIE

Prim procuror Ene Mircea, de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, avînd spre soluţionare lucrarea nr. 3367/II-1/2006 privind plîngerea formulată de petentul Mioc Marius împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 6339/P/2006 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti

(...) - chestii neesenţiale

Plîngerea formulată de petentul Mioc Marius este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 228 alin. 1 cpp organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 cpp dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale cînd din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 cpp, cu excepţia celui de la lit. b indice 1.

De asemenea, potrivit art. 260 cp constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

În speţă, din actele premergătoare efectuate rezultă că făptuitorul Coman Ion a fost audiat în calitate de martor de instanţa investită cu judecarea cauzei privind faptele petrecute în luna decembrie 1989 la Timişoara, perioadă în care făptuitorul avea calitatea de "şef al secţiei militare a PCR". Pentru faptele sale Coman Ion a fost condamnat într-un alt dosar penal. În dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care Coman Ion a fost audiat ca martor, acesta a prezentat evenimentele petrecute în acea perioadă potrivit propriei percepţii, aşa cum de altfel le-a prezentat în dosarul în care a fost inculpat.

Faptul că prin hotărîrea de condamnare instanţa a stabilit adevărul într-o altă formă decît cea prezentată de inculpat - făptuitor în cauza de faţă - nu poate duce la concluzia că declaraţiile acestuia sînt mincinoase, atît timp cît poziţia acestuia a fost constantă în sensul negării faptelor sale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 275 - art. 278 cpp
DISPUN
Respingerea plîngerii formulate de petentul Mioc Marius împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 6339/P/2006 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului.
Soluţia se comunică petentului.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Re: Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde constantin » Lun Dec 21, 2009 1:51 pm

Am participat direct la evenimentele din Timisoara si subscriu in totalitate la afirmatia domnului Marius Mioc precum ca,generalul ION COMAN a fost reprezentantul lui Nicolae Ceausescu si a ordonat si condus efectiv inabusirea revulutie din Timisoara.Din nefericire acum dupa 20 de ani acest comunist feroce se bucura de libertate,este invitat special la diferite activitati de referinta organizate de MApN...si,culmea nesimtirii, continua sa dezinformeze opinia publica si nu numai.Intrebare: De ce Generalii Stanculescu si Chitac sunt in puscarie si el nu?! ca doar le-a fost Sef suprem in acele zile istorice ??!!!! Rusine pentru justitia romana!
constantin
 
Mesaje: 2
Membru din: Lun Dec 21, 2009 1:27 pm

Re: Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde Octavian Mihaescu » Mar Dec 22, 2009 9:46 am

Si nu doar Coman se plimba bine-mersi, ne râde in nas ci o shelata de infractori (comunisti au fost si ramas infractori ordinari), a caror loc era in fata plutonului de executie nu in parlament, presa, afaceri. Stanculescu arestat, caruia se datoreaza debarcarea lui Ceauasescu, evitarea unui macel in 22, a oprit tancurile, unitatile speciale chemate de boul de Milea ce urma sa aplice modelul chinezilor din vara aceluias an, azi , sigur eu nu mai eram in viata si ca minte totii care am participat la evenimete atunci. Eu nu-l fac data-mare pe Stanculescu, numai ca pe lânga alti odiosi cred ca acesta merita macar lasat in pace daca nu decorat ptr implicarea sa reala, singurul care a si avut curaj opera impotriva lui Ceuasescu, este adevarat ca in ultima clipa si doar dupa ce iesiem noi in strada, vorbesc de cei care ua iesit din 15-22 Dec, restul dupa fuga lui ceuasescu sunt partea a doua, sunt revolutionari lui Iliescu.

Nu am nici un interes al apara pe Stanculescu, nu il apar, insa ma pozitionez ptr eliberarea lui, sau o gratiere. Mi se pare josnicie ca criminali odiosi continuie fi sus pusi iar Stanculescu arestat.. La Tim nu a ordonat el singur macelul , desi se sutine ca nu a dat un astfel de ordin, atunci de ce l-au arestat ?
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Re: Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde constantin » Mar Dec 22, 2009 2:40 pm

Sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra,domnule Mihaiescu...Generalul(soldat) Stanculescu nu a dat niciun ordin referitor la executarea focului in Timisoara...nu cred ca vreun martor in procesul dumnealui a sustinut,cu probe asa ceva.De altfel nici Generalul(soldat) Chitac nu a dat un asemenea ordin...si totusi ,acum dupa 20 de ani s-au gasit tapi ispasitori...O vina morala o au si ei,ca doar au fost acolo,si nu intamplator...DAR,a-i acuza si condamna acum dupa 20 de ani de la Revolutie(!!!)...e un blam la adresa justitiei romane,a MApN si a altor Asociatii si organizatii care TAC...Concluzia: suntem un popor de LASI...(voi revenii daca voi fi in dialog cu cei care au fost in fenomen(ca mine)...sau care au argumente sa ma contrazica).........
constantin
 
Mesaje: 2
Membru din: Lun Dec 21, 2009 1:27 pm

Re: Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde Octavian Mihaescu » Mar Dec 22, 2009 4:29 pm

constantin scrie:Sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra,domnule Mihaiescu...Generalul(soldat) Stanculescu nu a dat niciun ordin referitor la executarea focului in Timisoara...nu cred ca vreun martor in procesul dumnealui a sustinut,cu probe asa ceva.De altfel nici Generalul(soldat) Chitac nu a dat un asemenea ordin...si totusi ,acum dupa 20 de ani s-au gasit tapi ispasitori...O vina morala o au si ei,ca doar au fost acolo,si nu intamplator...DAR,a-i acuza si condamna acum dupa 20 de ani de la Revolutie(!!!)...e un blam la adresa justitiei romane,a MApN si a altor Asociatii si organizatii care TAC...Concluzia: suntem un popor de LASI...(voi revenii daca voi fi in dialog cu cei care au fost in fenomen(ca mine)...sau care au argumente sa ma contrazica).........


da, este o ciduatenie in cazul lui Stanculescu, nu, nici eu nu-l scot basma curata, ca si dvs il consider si pe el partasi fie si moral la ce s-a întâmplat. Las la o parte ca dupa 20 de ani si fara probe (dar cum l-au condamnat si degradat daca nu au avut probe), s-au trezit gasi vinovati si pe cine, pe cel care a jucat un rol major in inalturarea lui Ceausescu, mai mutl ca sigur ca va râde de români si curcile bete din occident, unde nu ar fi fost dus in asemena hal, nu, nu lar fi decorat, dar i-ar fi recunsocut meritele, considerândul ca si-a spalat pacatele prin acea atitudine ce a fost benefica evenimentelor.

Normal ar fi sa ma pozitionez impotriva , de partea celor care se bucura de arestarea lui, dar ma tem ca bucuria asta este a prostilor ce se limiteza la un os jegarit aruncat. Adevarul nu il vor stabili, vinovati reali nu vor fi trasi la raspundere, sunt si mai abil protejati, poate diMai este o problema

Stanculescu era un înalt oficial, orce pas inapoi il ducea in fata plutonului, cel mai bun caz il scotea din centru de putere, ramânea boul de Milea si vreun alt cioban facut general care o ucidea si pe masa numai sa nu se puna rau cu regimul. Intr-un anume sens, Stanculescu a fost sulfa, s-a strecurat abil pâna in functia suprema in armata (putere), dupa ce la suprimat pe Milea,dupa care la debarcat pe Ceuasescu, la urgenta,in mai putin de douo ore Ceausescu a fost debarcat datorita miscarilor facute de Stanculescu in culise. Acest aspect este dovedit, nimeni nu-l mai contesta azi, doar rau-voitori. faptul ca nu a stiut ce sa faca cu puterea, ca a pasat-o lui Iliescu (agentilor KGB), este alta poveste, din acest punct de vedere a avut un rol nefast ptr Ro, dar poate fi justificata si aceasta decizie... rezultatul este catastrofal, oligarhia ce calareste Ro, majoritatea formata din fosti criminali odiosi ai stalinsim-ceasusimului, este o realitate in Ro de mai bine de 20 de ani, tatucul lor a fost si ramâne Iliescu cu a sa clica pusa de Stanculescu la putere. n aceasta cauza l-au si arestat, degradat. Mai este o problema

Stanculescu era un înalt oficial, orce pas inapoi il ducea in fata plutonului, cel mai bun caz il scotea din centru de putere, ramânea boul de Milea si vreun alt cioban facut general care o ucidea si pe masa numai sa nu se puna rau cu regimul. Intr-un anume sens, Stanculescu a fost sulfa, s-a strecurat abil pâna in functia suprema in armata (putere), dupa ce la suprimat pe Milea,dupa care la debarcat pe Ceuasescu, la urgenta,in mai putin de douo ore Ceausescu a fost debarcat datorita miscarilor facute de Stanculescu in culise. Acest aspect este dovedit, nimeni nu-l mai contesta azi, doar rau-voitori. faptul ca nu a stiut ce sa faca cu puterea, ca a pasat-o lui Iliescu (agentilor KGB), este alta poveste, din acest punct de vedere a avut un rol nefast ptr Ro, dar poate fi justificata si aceasta decizie... rezultatul este catastrofal, oligarhia ce calareste Ro, majoritatea formata din fosti criminali odiosi ai stalinsim-ceasusimului, este o realitate in Ro de mai bine de 20 de ani, tatucul lor a fost si ramâne Iliescu cu a sa clica pusa de Stanculescu la putere.
Verein Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. e.V

http://europacrestina.zweipage.de/
Octavian Mihaescu
 
Mesaje: 375
Membru din: Vin Ian 07, 2005 6:34 pm

Re: Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde Marius » Joi Dec 24, 2009 4:48 pm

constantin scrie:Am participat direct la evenimentele din Timisoara si subscriu in totalitate la afirmatia domnului Marius Mioc precum ca,generalul ION COMAN a fost reprezentantul lui Nicolae Ceausescu si a ordonat si condus efectiv inabusirea revulutie din Timisoara. (...) .Intrebare: De ce Generalii Stanculescu si Chitac sunt in puscarie si el nu?! ca doar le-a fost Sef suprem in acele zile istorice ??!!!! Rusine pentru justitia romana!


Justiţia română şi-a făcut datoria în cazul acţiunilor în revoluţie ale lui Coman, osîndindu-l pe acesta la 15 ani închisoare (se poate eventual comenta că pedeapsa e mică faţă de cei 73 de morţi şi sutele de răniţi). Coman a fost însă graţiat în anul 2000 de fostul preşedinte Emil Constantinescu, după ce executase doar 3 ani şi 3 luni de închisoare. În problema graţierii justiţia nu are nici o vină.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Re: Plîngere penală împotriva lui Ion Coman

Mesajde Marius » Joi Dec 24, 2009 4:59 pm

Octavian Mihaescu scrie:Stanculescu arestat, caruia se datoreaza debarcarea lui Ceauasescu, evitarea unui macel in 22, a oprit tancurile, unitatile speciale chemate de boul de Milea ce urma sa aplice modelul chinezilor din vara aceluias an, azi , sigur eu nu mai eram in viata si ca minte totii care am participat la evenimete atunci. Eu nu-l fac data-mare pe Stanculescu, numai ca pe lânga alti odiosi cred ca acesta merita macar lasat in pace daca nu decorat ptr implicarea sa reala, singurul care a si avut curaj opera impotriva lui Ceuasescu, este adevarat ca in ultima clipa si doar dupa ce iesiem noi in strada


În 1999 am participat la o emisiune televizată pricinuită de condamnarea lui Chiţac şi Stănculescu, în care s-a vorbit şi despre Milea. Am pus fragmente din această emisiune pe blogul meu şi voi continua să pun.
De reţinut: Sergiu Nicolaescu, deşi îi ţine partea generalului Stănculescu, cînd e vorba de ordinul din dimineaţa de 22 decembrie 1989 de a nu se mai trage, îl atribuie lui Milea. Vezi http://mariusmioc.wordpress.com/2009/12 ... -o-sustin/ , de la minutul 4:16:
La ora 9 şi un sfert, 9 douăzeci, atunci cînd a ieşit Milea din biroul, din biroul lui Ceauşescu, unde a fost acuzat de către Ceauşescu de crimă, trădare şi aşa mai departe, în ceea ce-l privea pe el, s-a dus în biroul, comandamentul care-l avea, deci avea un punct de comandă al ministrului în sediul comitetului central, şi a dat ordin către întreaga armată, deci ordin transmis către întreaga armată, în care spunea “nu se mai trage nici măcar foc de somaţie”. Deci primul ordin, după care s-a urcat sus şi următoarele zece minute s-a sinucis

Chestia cu Stănculescu care dă ordin să nu se mai tragă în 22 s-a impus în mass-media ca variantă standard a revoluţiei abia în ultimii ani, ca urmare a activităţii desfăşurate de Alex Mihai Stoenescu. În comentariul meu la cărţile lui Stoenescu, publicat şi pe acest forum, am remarcat schimbarea şi modul ambiguu cum Stănculescu răspundea la întrebările cu răspuns sugerat ale lui Stoenescu.

Octavian Mihaescu scrie:Nu am nici un interes al apara pe Stanculescu, nu il apar, insa ma pozitionez ptr eliberarea lui, sau o gratiere. Mi se pare josnicie ca criminali odiosi continuie fi sus pusi iar Stanculescu arestat.. La Tim nu a ordonat el singur macelul , desi se sutine ca nu a dat un astfel de ordin, atunci de ce l-au arestat ?


Mihăescule, te agiţi degeaba. Băsescu a spus clar că nu va da nici o graţiere în cauze legate de revoluţia din 1989: http://mariusmioc.wordpress.com/2009/12 ... evolutiei/
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara


Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Yahoo [Bot] şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009