Sectorul CIVES
 
 

Cazul Calea Lipovei Timişoara (apropo de Mircea Dogaru)

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Cazul Calea Lipovei Timişoara (apropo de Mircea Dogaru)

Mesajde Marius » Joi Iul 13, 2006 8:59 pm

În decembrie 1989 din unitatea militară de pe Calea Lipovei din Timişoara s-a deschis focul asupra demonstranţilor, rezultînd 6 morţi şi 30 de răniţi.

În 1990 în periodicul timişorean "Amicul Public nr. 1" s-a început o campanie de presă, de către ziaristul Dan Mîndrilă, pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de deschiderea focului, identificaţi ca fiind căpitanul Gheorghe (care a tras efectiv), lt-col, Păun şi general Rotariu, care au dat ordine. Dan Mîndrilă fusese şi unul din liderii revoluţionari din Timişoara, nu mai reţin dacă fusese în comitetul revoluţionar de la Operă sau în cel de la Consiliul Judeţean.

O scurtă perioadă cei 3 învinuiţi au fost arestaţi, dar apoi au fost eliberaţi şi a fost arestat Dan Mîndrilă - care cred că a fost primul ziarist român arestat după revoluţie. Mîndrilă a fost unul din primii ziarişti permanent preocupaţi de problema celor care au tras în revoluţie (nu numai în Calea Lipovei). Alţii erau preocupaţi de probleme globale ale omenirii, combaterea teoretică a comunismului, Mîndrilă se preocupa concret despre cine a tras şi ce dovezi sînt. Eu, într-un fel, continui linia începută de Mîndrilă.

Restul presei timişorene a tăcut sau chiar s-a bucurat de arestarea lui Mîndrilă, motivele căreia n-au fost făcute niciodată publice (cel puţin eu nu cunosc nici azi care au fost motivele oficiale ale arestării). De la "Renaşterea Bănăţeană" - continuatoarea "Drapelului Roşu", era de aşteptat să se bucure, dar şi ziarul anticomunist "Timişoara" (editat de societatea "Timişoara", cea cu proclamaţia din martie 1990) era mulţumit de arestarea lui Mîndrilă. Să fie bucuria eliminării concurenţei? Nu ştiu, am întrebat odată pe cineva de la "Timişoara" de ce nu l-au sprijinit pe Mîndrilă cînd a fost arestat, mi-a răspuns că au avut conflict cu Mîndrilă, că le-a furat hîrtie din tipografie. Cît sînt de adevărate acestea nu ştiu. Cert este că Mîndrilă a fost pînă la urmă eliberat şi apoi pur şi simplu a dispărut din viaţa publică timişoreană. Habar n-am ce s-a întîmplat cu el, a murit, a emigrat? (cu prilejul ăsta fac apel la cei care ştiu de soarta lui Mîndrilă să semnaleze)

După cîţiva ani dosarul "Calea Lipovei" a ajuns totuşi la instanţă. În "Armata României" din 27 aprilie 1994 Mircea Dogariu (sursa de informaţii despre revoluţia din TImişoara a lui Leon Nica) a publicat un articol în apărarea celor 3 învinuiţi. Iată-l:

Domnule redactor sef,
Cu stupoare am aflat, citind nr. 16 (227) al saptaminalului dv., ca trei ofiteri ai Armatei Romane au fost incatusati ca niste borfasi la Timisoara, pentru vina de a fi aparat in zilele agresiunii radioelectronice (1) si terestre acea parte din tara, prima candidata la iugoslavizare! Nu stirea in sine m-a socat! Era previzibila in contextul palpabilei si generalizatei ofensive impotriva armatei desfasurata astazi, cind cei considerati ieri impotriva poporului au ajuns azi democrati, deputati si, mai ales ... patroni! M-a uluit lipsa de atitudine a militarilor garnizoanei Timisoara, care a facut faptul in sine posibil. Cel putin la Bucuresti, in privinta celor trei (acelasi numar ocult) asa-zisi implicati in drama de la Otopeni se mai pastreaza inca un rest de decenta! Sa fi murit la Timisoara, in clipa intoarcerii trupurilor lor in brazda, spiritul generalilor martiri Dumitru Puiu si Stefan Gusa? Straniu, deoarece militarii Timisoarei stiu mai bine decit oricine ce s-a intimplat in decembrie 1989! Au vazut cu ochii lor pe cei care devastau magazinele si au simtit pe pielea lor calitatea pregatirii "revolutionarilor" experti in arte martiale, in oprirea tancurilor cu o coada de matura si decapitarea soldatilor intr-o fractiune de secunda! Au vazut cu ochii lor OZN-urile de tip Super-Puma si Super-Dauphine (ultimile inexistente in dotarea aviatiei romane), aceleasi care au actionat si la Otopeni, Alexeni, Boteni si aiurea! Ei stiu, totodata, mai bine decit oricine ca pe Calea Girocului nu exista decit pomi si unitati militare (2) (noi am aflat acest lucru din presa), deci "revolutionarii" care ar fi trebuit sa asalteze sediul "judetenei de partid" nu aveau ce cauta acolo decit daca erau in misiune ordonata! Au uitat ca s-a tras asupra lor, ca au fost agresati la domiciliu, ca le-au fost agresate familiile? Se complac in lasa satisfactie ca a batut ceasul altora si nu le-a venit lor rindul sa joace in tragedia romaneasca rolul de "acari Paun"? Nu mai cunosc sensul notiunilor de "bresa" si "cap de pod"? Au uitat ca mai exista si un "miine"?
Ce fac militarii Timisoarei, domnule redactor sef? Dorm? Le "fie somnul lin / si codrul aproape", ca tot e frate cu romanul! "Sa nu dea Dumnezeu cel Sfint" sa se trezeasca abia cind vor ajunge la solutia "codru", pentru ca va fi prea tirziu! Padurile noastre au luat demult drumul Ungariei si Austriei, sub forma de cherestea! Si inca ne dor cuvintele lui Brenus: "Vae victis!".
Cu durere,
Maior Mircea Dogariu


Este un articol semnificativ pentru starea de spirit cultivată în armată de regimul Iliescu, orice încercare de a fi traşi la răspundere cei vinovaţi de crime fiind întîmpinată cu isterie şi o ploaie de calomnii despre revoluţia din Timişoara.

Personal am intervenit la deputatul PNŢCD Petre Dugulescu să facă interpelare în parlament despre articolul lui Dogariu, şi să ceară trecerea acestuia în rezervă. Ca motiv de trecere în rezervă am menţionat minciunile din articol referitoare la revoluţionarii timişoreni. În ciuda celor scrise de Dogariu, nu a existat nici un militar care să fi fost decapitat la Timişoara în 1989.
Dugulescu a pasat problema la alt coleg, care a făcut o interpelare, dar fără să ceară explicit trecerea în rezervă.

Dl. Leon Nica a scris pe forum că l-a informat pe dl. Dogaru despre discuţiile legate de articolul său şi că acesta îşi va expune punctul de vedere. Văd că pînă acum n-a făcut-o.

Procesul celor 3 ofiţeri din Calea Lipovei iniţial s-a terminat cu achitare - judecător fiind Constantin Lucescu, cel care a fost avocat în procesul Ceauşescu (motiv pentru care a primit titlul de revoluţionar), dar apoi cauza s-a trimis la rejudecare.

O intensă campanie propagandistică s-a desfăşurat la Bucureşti pentru eliberarea celor 3 criminali. Mircea Dogariu este doar un pion al acestei campanii. Senatorul Nicolae Alexandru, presedintele Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, spunea in parlament, in 10 noiembrie 1997: "S-au consumat tone de cerneala despre evenimentele petrecute in Calea Lipovei (Timisoara) (...) unde Armata a tras - dar nimeni nu a adus dovezi si nici macar nu s-a intrebat asupra celeilalte fatete a realitatii - si anume: Cine a tras in Armata?" (citat preluat din "Observatorul Militar" nr. 46 / 19-25 noiembrie 1997).

Insinuarea senatorului Alexandru - cum ca pe Calea Lipovei s-ar fi tras in Armata - coincide cu dezinformarea din cartea generalului Tiberiu Urdareanu "1989 Martor si participant" (Editura Militara, Bucuresti 1996), in care se scrie: "Chiar in dosarul Calea Lipovei Timisoara 1989, unde inculpatii au fost invinuiti de moartea a 6 persoane si ranirea altor 21 - si in care militarii au fost cei agresati pentru ca nu au permis accesul demonstrantilor in cazarma lor fara aprobare - marea unitate comandata de generalul Constantin Rotariu a inregistrat 14 morti si 19 raniti". Lasind la o parte inexactitatea cifrelor avansate de generalul Urdareanu, remarc modul in care acesta, ca si senatorul Alexandru, dezinformeaza: In Calea Lipovei, revolutionarii au fost impuscati in 17 Decembrie. Toti ranitii si mortii unitatii militare din zona provin de dupa 22 decembrie, urmare a asa-zisei lupte cu teroristii.

În ciuda campaniei propagandistice furibunde, în 2002 în sfîrşit cauza a fost soluţionată prin condamnarea la puşcărie a celor 3 ofiţeri (confirmînd justeţea relatărilor din presa timişoreană a anului 1990) de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia 359/2002. Imediat după aceea Ion Iliescu a emis Decretul 727, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 8 august 2002, prin care i-a graţiat pe inculpaţi.
Articole precum cele scrise de Mircea Dogariu servesc ca justificare pentru Ion Iliescu în gestul său de graţiere.

Mircea Dogariu îşi menţine din cîte ştiu opiniile prin care vrea să justifice deschiderea focului în decembrie 1989 (ceea ce a scris pe forum Leon Nica confirmă) şi e infiltrat în diferite organizaţii naţionaliste, pozînd în mare patriot. Pe tema Mircea Dogariu am avut o discuţie pe acest forum şi cu GID Romania http://piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=186
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 19 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009