Sectorul CIVES
 
 

Despre revoluţia anticomunistă şi contrarevoluţia comunistă

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Despre revoluţia anticomunistă şi contrarevoluţia comunistă

Mesajde Ciprian Hangan » Mar Ian 02, 2007 12:14 pm

În decembrie 1989, revoluţia anticomunistă ( revoluţia anticomunistă a început profetic mai înainte de comunism, a continuat în faza de luptă a comunismului, când acesta căuta acapararea puterii, s-a dezvoltat când comunismul a acaparat puterea în Stat şi Biserică, şi continuă şi acum când comunismul există, deşi nu mai are justificarea iniţială ) nu a bulversat prin cununa jertfei eroilor martiri anticomunişti numai întregul sistem de Stat comunist, ci şi Biserica comunistă, sau roşie cum este cunoscută în Occident. Se ştie că principiul construcţiei Bisericii tradiţionale este de a se realiza edificiul construcţiei aşezându-se piatră peste piatră, adică jertfă tradiţională în continuarea jertfei tradiţionale pentru desăvârşirea edificiului. Dar se ştie că şi cei care construiesc Turn, asemănător celui Babel, aşează cărămidă peste cărămidă, statornicite prin smoală ca liant, pentru desăvârşirea noului Turn Babel care este lupta împotriva lui Dumnezeu la Armaghedon prin armatele lui Gog şi Magog ( care sunt identificate de o cronică georgiană cu khazarii - acum marxişti, şi care au fondat comunismul ). Se cunoaşte de asemenea că până în 1977, comuniştii din Stat şi Biserică motivau o fidelitate stranie de tradiţie : Biserică şi Monarhie, spunând că nu pot avea exerciţiul întregii loialităţi datorită restricţiilor pe care li le-a impus sarcina comunismului, şi că de aceea au abolit Monarhia, au realizat colectivizarea, şi atâtea alte reforme comuniste, tocmai pentru că necredinţa nu poate afecta credinţa, pentru că n-au nimic comun una cu alta. Până în 1977, comuniştii au mers pe consumul concepţiei lor acesteia, prin care au retras simbolurile creştine din instituţiile publice, au evacuat pe tradiţionaliştii făţişi din spaţiile publice ( nu le-au permis accesul în spaţiile publice decât tradiţionaliştilor tainici ), au închis unele mânăstiri, au gonit pe mulţi monahi şi pe multe monahii din mânăstiri ( unele mânăstiri le-au profanat transformându-le în restaurante, I.A.S.-uri, C.A.P.-uri, grajduri, pe altele le-au ruinat, pentru că erau ctitorii ale unor tradiţionalişti ), au epurat Biserica de unii tradiţionalişti, au interzis publicaţiile tradiţionale, au furat averile tradiţionale numind aceasta naţionalizare, au instituit controlul din partea Statului asupra averilor Bisericii, deci au mers pe consumul concepţiei lor despre loialitatea restrânsă faţă de tradiţie, până când au simţit nevoia exorcizării răului pe care-l purtau. Şi aceasta s-a realizat prin provocarea catastrofalului cutremur din martie 1977. Patriarhul roşu Justinian Marina a şi murit de regret văzând pagubele însemnate pe care comuniştii le-au suferit din partea lui Dumnezeu. Următorul Patriarh roşu, Justin Moisescu, a început o epocă nouă, cu o strategie nouă comunistă, care consta în inversarea planurilor comuniste. Din planul comunist secund, comuniştii au recunoscut că reformele lor sunt rele şi i-au silit pe tradiţionalişti să facă cu ei milosteniile cerute de Biblie cu vrăjmaşii care fac cele rele. Aceasta în mod neoficial, căci îşi spuneau că sarcina restaurării tradiţiei stă tot în dreptul tradiţionaliştilor în mod exclusiv. Acesta al doilea Patriarh roşu a întărit în schimb Securitatea şi prin ea şi Statul comunist, însă din noi resurse tradiţionaliste smulse cu sila din nou de la tradiţionalişti, pe baza noului principiu comunist. Ei au început zidirea făţişă a edificiului din cărămizi, prin silă, din resursele edificiului de piatră ( ceea ce este imposibil, dar au spus că imposibilul este posibil la ei ). A îceput şi demolarea sau strămutarea unor ctitorii bisericeşti tradiţionale ( de o inestimabilă valoare de Patrimoniu românesc şi mondial ), pentru diminuarea resurselor de refacere a tradiţionalismului, sperând atât comuniştii din Stat, cât şi tacit cei din Biserică, că astfel îi vor dobândi pe tradiţionalişti. Au fost întreprinse de ei şi o seamă de eliminări fizice, sau prin descânturi scripturistice, tot pentru diminuarea resurselor tradiţionaliste. Epoca celui de-al doilea Patriarh roşu s-a terminat relativ repede datorită noutăţii lui inedite tocmai în sânul comuniştilor, şi s-a terminat în 1986 tot cu un cutremur, însă cu pagube pentru comunişti mai mici ( însă păgubiţi au fost tot ei, şi nu tradiţionaliştii ). Cel de-al treilea Patriarh roşu, actualul Patriarh, este mai mult un Patriarh de comunism de catacombe, chiar de pe vremea lui Ceauşescu. Şi el a avizat continuarea demolării unor ctitorii bisericeşti istorice, însă făţiş, în scris. Aceasta până la revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 ( reamintesc aici că tot regimul comunist din Stat şi Biserică considera din catacombele lui că comunismul se va sfârşi când o face plopul pere şi răchita micşunele ), când Patriarhul Teoctist Arăpaşu ( ce se mai făleau comuniştii că sunt tradiţionalişti cu numele Patriarhului şi al lui Ceauşescu, care aminteau de arăpaşi şi ceauşi ! ) a ieşit bulversat şi panicat la televiziunea care organizase Lovitura de Stat ca să se declare în favoarea unei revoluţii. Imediat ieşirea Patriarhului a fost punctată de intelectualii tradiţionalişti, de Părintele Boris Răduleanu şi de Cuvioasele Măicuţe de la Sfânta Mânăstire Vladimireşti. Trebuie să spun că eu am ieşit la Revoluţie împotriva convingerii mele că aceasta va izbândi în contra comuniştilor, şi responsabilizat prin televiziune de Domnul Ion Caramitru, pe care l-am stimat mereu din momentul când l-am văzut în preajma Domnei Lucia Sturdza Bulandra. Dar lupta în interiorul Bisericii m-a tulburat şi pe mine, şi neavând exerciţiul dreptului canonic prin Taina Spovedaniei ( mai ales ), am susţinut că lupta împotriva elementelor nesincere din interiorul Bisericii nu o pot duce deocamdată, pentru că nu eram pregătit să o fac canonic prin spovedanie . De aceea ca şi creştin cu numele, am preferat numai lupta împotriva Statului comunist pe care o declanşase şi Patriarhul. Dar, Patriarhul, am constatat pe urmă, declanşase o luptă împotriva propriei Adunări Naţionale Bisericeşti ( în Statutul Bisericii din timpul Monarhiei aceasta se numea Congres Naţional Bisericesc ) care era constituită din majoritatea membrilor Marii Adunări Naţionale desfiinţate de FSN. Şi chiar majoritatea din Sfântul Sinod era o majoritate de Ierarhi comunişti aduşi în funcţii de administraţia comunistă a Bisericii. Cum legea cultelor şi Statutul actual al Bisericii au rămas intacte ( cu unele mici modificari formale postdecembriste la legea cultelor ), este de înţeles că clericii şi laicii comunişti şi neocomunişti oficiază Sfintele Taine ale Bisericii pentru respectarea acestor legi, ca adică să se moară prin botez, mirungere, Sfântă Împărtăşire ( cu Pâinea şi Vinul al democraţiei de tip sovietic la care se referea Petru Groza ), Botezul pocăinţei - Sfânta Spovedanie, Cununie, şi celelalte, pentru un Hristos care respectă legea Cultelor şi Statutul comuniste şi neocomuniste. Şi se mai petrece un fenomen straniu, că vin creştini cu numele trecuţi la comunism şi neocomunism şi cer oficierea tainelor pentru comunism şi neocomunism, deşi nu depun garanţia canonică că garantează respectarea Tainelor primite prin practicarea lor ( aceştia rămân tot creştini cu numele, spre risipirea Tainelor oficiate, dar şi primite de ei ). Dar, ceea ce este evident până acum este că Clericii şi mirenii tradiţionalişti n-au excomunicat şi anatemizat oficial şi cu totul astfel de practici , ci numai pe alocuri. Şi apoi există şi cele două Pacte de la Yalta şi Malta, prin care comunismului i se conferă o anumită valoare canonică în raport cu celelalte drepturi canonice. Însă în Biserică au existat şi schimbări de Ierarhi eretici, cum a fost cazul acelui Patriarh al Constantinopolului care spunea că Maica Domnului este numai Născătoare de Hristos şi nu Născătoare de Dumnezeu, dar şi excomunicări şi anatemizări de Ierarhi binecredincioşi, cum a fost cazul Sfântului Ioan Gură de Aur. Se cunoaşte şi se ştie că după revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, majoritatea comuniştilor şi-au defulat suferinţele comuniste, spunând că tot ei merită reparţii prin răs-bunare, şi nu anticomuniştii care au fost privilegiaţi de Dumnezeu. Ori acest lucru este de aşteptat să se întâmple condus de mass-media anarhică comunistă şi neocomunistă şi acum cu integrarea europeană.[size=12][/size]
Ciprian Hangan
Ciprian Hangan
 
Mesaje: 8
Membru din: Joi Oct 12, 2006 9:00 am
Localitate: Nu înţeleg ce este

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Google [Bot] şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009