Sectorul CIVES
 
 

Procesul Chitac-Stänculescu

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Re: altă ştire Mediafax - despre despăgubiri

Mesajde Marius » Mie Apr 04, 2007 8:44 pm

Marius scrie:În 2 noiembrie 2005, judecătorii instanţei supreme au admis efectuarea unei expertize psihiatrice cu internare a lui Victor Athanasie Stănculescu, fapt ce a stârnit reacţii negative din partea părţilor civile şi vătămate prezente în sala de şedinţă, care au susţinut că, după atâţia ani de la producerea evenimentelor, o astfel de probă nu ar mai fi utilă.(Georgiana Dascălu, georgiana@mediafax.ro


Partea asta trebuie comentată, căci este doar imaginaţia ziariştilor. N-au fost nici un fel de reacţii negative în sală în 2 noiembrie 2005, se ştia că trebuie refăcută expertiza psihiatrică căci asta hotărîse Decizia secţiilor unite ale ÎCCJ. Secţia penală, unde dosarul fusese trimis la rejudecare, nu putea decît să se supună hotărîrii judecătoreşti prin care s-a trimis la rejudecare şi să refacă expertiza psihiatrică. Reacţii negative faţă de refacerea expertizei au fost în 2004, la secţiile unite, cînd s-a admis recursul în anulare pe motiv că procesul iniţial a lui Stănculescu a fost nedrept fiindcă expertiza psihiatrică nu e în ordine. M-am uitat şi ce am scris aici pe forum după şedinţa din 2 noiembrie 2005, nu e nimic despre vreun scandal în sală. Am fost prezent, dacă ar fi fost vreun scandal pomeneam aici de el.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Criminalii-comunisti favorizati de judecatori

Mesajde Nica Leon » Joi Apr 05, 2007 12:17 pm

Daca judecatorii nu ar fi fost produse ale bestialului sistem comunist, acestia ar fi fost drepti si ar fi dat o pedeapsa dreapta, prevazuta la art. 176 din Codul Penal. Fiind vorba de niste criminali - comunisti ca si ei, care nu au facut decit să apare sistemul comunist căruia îi juraseră credinţă şi o oarbă supunere, în numele căruia au ordonat să fie ucişi nişte bieţi români, colegii lor judecători au dat pedeapsa minimă şi nu aşa cum s-ar fi cuvenit, pe cea maximă, de 20 de ani.
Sper ca victimele care au declarat public că vor face apel să ceară instanţei să judece cu dreptate şi să aplice pedeapsa maximă, dacă într-adevăr sînt judecători şi nu au uitat cumva marele bine pe care l-au făcut cei ce s-au manifestat contra bestiilor aparate, atunci ca şi acum, de criminalii-comunişti şi de slugile lor.
Sînt contrariat şi mă întreb ce fel de justiţie are această ţară năpădită de aşa de mulţi cretini, dacă acum, în Mileniul III, într-o ţară europeană, membră a U.E., un criminal care omoară un om primeşte 25 de ani, iar cei doi slugoi comunişti şi călăi ai poporului român au primit pedeapsa minimă prevăzută de Codul Penal.
Este ruşinos şi scandalos, dar asta este consecinţa faptului că această ţară nu are decît locuitori , nu şi cetăţeni.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Criminalii-comunisti favorizati de judecatori

Mesajde Marius » Vin Apr 06, 2007 8:01 pm

Nica Leon scrie:Daca judecatorii nu ar fi fost produse ale bestialului sistem comunist, acestia ar fi fost drepti si ar fi dat o pedeapsa dreapta, prevazuta la art. 176 din Codul Penal. Fiind vorba de niste criminali - comunisti ca si ei, care nu au facut decit să apare sistemul comunist căruia îi juraseră credinţă şi o oarbă supunere, în numele căruia au ordonat să fie ucişi nişte bieţi români, colegii lor judecători au dat pedeapsa minimă şi nu aşa cum s-ar fi cuvenit, pe cea maximă, de 20 de ani.


Într-adevăr pedeapsa dată a fost cea minimă prevăzută în Codul Penal pentru "omor deosebit de grav" (infracţiunea la care au fost încadraţi cei doi). Nu numai la acest proces ci la toate celelalte legate de revoluţie s-a mers pe pedeapsa minimă, deşi ţinînd seama de gravitatea faptelor (numărul mare de victime, omorul deosebit de grav înseamnă de la 2 morţi în sus iar aici au fost 70) e greu e înţeles. Dacă nu mă înşel, printre procesele revoluţiei a fost totuşi unul cu un plutonier din Lugoj care a primit 20 de ani (asta mai demult).

Problema e că nici aceste pedepse minime nu se prea execută, vezi Ion Coman graţiat de Emil Constantinescu, cei din Calea Lipovei - Timişoara graţiaţi de Iliescu, C.P.Ex.-iştii graţiaţi tot de Iliescu, alţii scăpaţi pe motiv de boală sau vîrstă înaintată.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Re: Criminalii-comunisti favorizati de judecatori

Mesajde Nica Leon » Vin Apr 13, 2007 3:36 pm

Marius scrie:Problema e că nici aceste pedepse minime nu se prea execută, vezi Ion Coman graţiat de Emil Constantinescu, cei din Calea Lipovei - Timişoara graţiaţi de Iliescu, C.P.Ex.-iştii graţiaţi tot de Iliescu, alţii scăpaţi pe motiv de boală sau vîrstă înaintată.


Eu nu găsesc că ar fi vreo problemă avînd în vedere că:
1. Cei doi comunişti - criminali, cum îi numea recent comunistul-criminal şi infractor Băsescu Traian, au fost aleşii gloatei, de unde reyultă că la gloată este ceva putred;
2. Ei nu au făcut decît de a aplica metodele fraţiei găştii care a batjocorit şi dispreţuit locuitorii acestei ţări;
3. Au aplicat întocmai acea vorbă: "corb la corb nu-şi scoate ochii" aşa că morala ar trebui să se afle tot la prostime, care dacă ar vrea să fie bine ar cam trebui să se deştepte şi să se implice activ.

Însă în această tărăşenie este o problemă de fond, chiar una foarte gravă, cea legată de avocaţii acuzării, de victime şi de modul de încadrare a faptelor penale deduse judecăţii.
Din această cauză fac apel la toţi cei care au legătură cu unul dintre cei care au avut de suferit, ce este încă parte în proces şi care vrea să facă recurs. Respectivul trebuie să ceară avocaţilor schimbarea încadrării, iar ei, la rîndul lor, este musai să solicite instanţei ca la recurs să se facă o încadrare corectă, funcţie de gravitatea faptelor, avînd în vedere că au fost 70 de victime nevinovate, împuşcate cu armament de război şi nu cazul a doi cheflii care s-au omorît singuri, după ce s-au hîrjonit la un bal.
Eu am convingerea că în această cauză încadrarea corectă este de crime împotriva umanităţii, pentru că ucigaşii au fost generali activi din cadrul M.A.N, armată constituită şi organizată într-un stat membru al O.N.U., care în conformitate cu Carta Drepturilor Omului nu avea şi nu are dreptul să-şi folosească forţele armate împotriva propriului popor, menite numai pentru a respinge o agresiune a unei armate străine.
Pentru că a fost folosită armata, ce a primit misiunea ilegală, trasată pe cale ierarhică, să reprime o manifestaţie populară anticomunistă, în timpul căreia cetăţenii au avut de suferit, numai pentru că îşi exprimau liber opiniile lor referitoare la politica bestială dusă de criminalii-comunişti ce sprijineau guvernul dictatorial, fapta se încadrează perfect la infracţiunea pe care am menţionat-o deja.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

S-a reluat procesul

Mesajde Marius » Lun Mar 31, 2008 11:11 am

Judecarea recursului în procesul Revoluţiei de la Timişoara a fost amânată până în luna mai
Luni 31 martie 2008, 10:53

Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 5 mai judecarea recursurilor în dosarul în care generalii în rezervă Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara.

Astfel, la termenul de azi, preşedintele completului, a constatat lipsa procedurii cu patru părţi civile. De asemenea, instanţa a mai admis şi cererile formulate de noul avocat al lui Stănculescu, Alice Drăghici, şi de cel de-al doilea avocat al lui Chiţac, Sergiu Andon, de acordare a unui termen pentru pregătirea apărării.

La termenul din 5 mai se vor discuta şi o serie de excepţii cu privire la legalitatea actului de sesizare a instanţei.

Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac nu pot fi exoneraţi de răspundere penală pentru că au executat ordinul lui Ceauşescu de a trage în manifestanţii de la Timişoara, ordinul fiind ilegal, cei doi generali ştiind de caracterul anticomunist al revoltei, se arată în motivarea condamnării celor doi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivare ce a fost dată publicităţii în 5 decembrie 2007.

Magistraţii au arătat că, potrivit reglementărilor în vigoare, în decembrie 1989, comandaţii ce au dreptul să dea ordine poartă întreaga responsabilitate pentru legalitatea şi urmările ordinelor date.

Generalii în rezervă Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi în data de 3 aprilie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la câte 15 ani de închisoare şi degradare militară, în procesul Revoluţiei de la Timişoara.

http://www.realitatea.net/166552_Judeca ... -mai-.html

Eu n-am fost prezent la termenul ăsta.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Interviu de-a lui Stănculescu

Mesajde Marius » Lun Mar 31, 2008 11:20 am

Un interviu mai vechi dat de Stănculescu, legat de proces:

Stănculescu: În decembrie 1989 trebuia să fac o triere a camarazilor de luptă pentru etapa următoare
Joi 05 aprilie 2007, 11:10

Generalul în rezervă Victor Athanasie Stănculescu a fost invitat la emisiunea 100%. Aflat faţă în faţă cu Robert Turcescu, domnul Stănculescu a vorbit despre revoluţia de la Timişoara şi despre cei 15 ani de închisoare la care este condamnat. După emisiune a dorit să răspundă întrebărilor pe care dumneavoastră le-aţi trimis pe realitatea.net.

Simona: Când îl vom vedea pe domnul Iliescu condamnat de justiţie în dosarul Revoluţiei?
Victor Stănculescu: Asta nu ştiu. Acest lucru ar trebui analizat din punct de vedere istoric. Nu ştiu de ce ar trebui să îl condamne justiţia pe Iliescu. Dacă am ajuns ca justiţia să condamne un preşedinte, atunci ar însemna să găsim o acuzaţie împotriva fiecărui preşedinte. Nu vedeţi ce presiuni se fac asupra preşedinţilor ţării?!

Reporter: Creşte această presiune cu fiecare preşedinte?
Victor Stănculescu: Creşte! La fiecare preşedinte! Constantinescu a fost scos, zvârlit din joc. Iliescu a fost scos din jos. La Băsescu există aceeaşi presiune să fie scos din joc. Ce ne facem? Îi dăm fiecăriu preşedinte un picior în fund? Mai mare păcatul...

Jianu: Eroii nu trebuie judecaţi. Dacă nu era domnul Stănculescu în 1989, noi mai eram încă comunişti. Domnule Stănculescu, vă consideraţi un erou?
Victor Stănculescu: Nu! Nu! Mă consider un om normal care a făcut ceea ce trebuia să facă la momentul respectiv.

Reporter: Şi mai eram sub regim comunist dacă nu eraţi dumneavoastră?
Victor Stănculescu: Păi se spune că ruperea de Pământ a lui Anteu a făcut ca acesta să nu mai aibă putere. Primul lucru pe care l-am avut în cap acesta a fost. Copil fiind asta am învăţat. Şi am zis că „Anteu” trebuie rupt. Asta am vrut să fac, să-l scot de acolo. Dacă rămânea acolo, nu ştiu ce se întâmpla.

Pavel: Dacă ar fi trăit Ceauşescu, ar fi depus mărturie în potriva dumneavoastră în acest proces?
Victor Stănculescu: Da!

Bruno Mihăilescu: Aţi fi de acord să răspundeţi la întrebări legate de Revoluţie la detectorul de minciuni?
Victor Stănculescu: Da, cum să nu?! Dar de ce? În ce calitate?
Reporter: În dosarul revoluţiei.
La discuţie a fost prezent şi Constantin Lucescu, avocatul din oficiu al lui Stănculescu, care a dorit să intervină.
Constatin Lucescu: Domnul Stănculescu este dispus să depună mărturie cu detectorul de minciuni, în aceeaşi măsură în care domnia sa ar fi pe un alt scaun ca să îl testez când întreabă şi când răspunde. Eu aşa i-aş spune.

Virgil: Dacă v-aţi afla faţă în faţă cu una dintre victimele Revoluţiei din Timişoara, ce i-aţi spune?
Victor Stănculescu: Am fost, chiar acum câteva zile. În primul rând le-aş spune să trăiască realitatea, că s-au aruncat unii în stradă fără să îşi dea seama ce se întâmplă. Acel lucru a fost pentru unii dezastruos: moarte sau invaliditate pe viaţă. Şi nu în ultimul rând, le-aş spune că armata română, care a luptat de la Prut până la Caucaz şi apoi din Caucaz până la Viena – militari care au luptat patru ani în război – nu au primit aceleaşi drepturi pe care le-au primit revoluţionarii români după trei ore de luptă, după o singură noapte pentru ţară. Prea multe pretenţii sunt pentru o singură noapte. Soldaţii români, ofiţerii, toţi... atâta au luptat în război! Patru ani...

Constatin Lucescu: Ei au venit în mod voluntar şi categoric actul lor voluntar trebuie răsplătit. Dar a face dintr-un gest patriotic o sursă de îmbogăţire mi se pare că pierzi efectiv aceea demnitate a actului de revoluţionar. Aici ei trebuie, cu mult bun simţ, aşa cum au procedat şi în ’89, să îşi reevalueze şi pretenţiile de astăzi. În aceeaşi măsură ca ei, avem pesionari care nu au cu ce să îşi cumpere medicamentele sau hrană, avem tineri care nu se pot exprima, care nu pot învăţa, avem tineri care nu pot să acceadă la un loc de muncă şi atunci eu, care m-am sacrificat în '89 pentru binele unui popor, nu pot astăzi să cer o situaţie privilegiată ca a celor de dinainte, respectiv a membrilor de partid din ilegalitate. Ar însemna ca o nedreptate pe care am dărâmat-o să o înlocuiesc cu o altă clasă de privilegiaţi, acuma. Ori gestul a fost de dăruire patriotică, de dragoste de ţară, de libertate, de sentimente pline de nobleţe. Ele nu pot fi umbrite prin astfel de socoteli destul de mercantile.

Reporter: Dacă aţi putea să vă întoarceţi înapoi în decembrie 1989, ce aţi schimba?
Victor Stănculescu: În decembrie 89? E greu de spus...Poate aş fi făcut o triere a camarazilor de luptă pentru etapa următoare.

Reporter: Domnul Turcescu v-a cerut nume. De ce aţi ales să păstraţi liniştea în continuare?
Victor Stănculescu: Nu pot să dai nume la ora actuală. Era un grup care era obligat să acţioneze pentru represiune. De ce nu s-a făcut niciun scandal când la Los Angeles au intrat trupe federale şi au tras în populaţie? Americanii! Cea mai mare democraţie! Iar noi ne întrebăm de ce a tras aramat română care era sub comandă comunistă...

Realizat de Adriana Ţăruş

http://www.realitatea.net/interviuri.ht ... rviu=38553
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Vin Mai 09, 2008 11:10 pm

În 5 mai a fost un nou termen în procesul Chiţac-Stănculescu. N-am fost prezent la proces (de cînd văduva Ferkel-Şuteu pe care o reprezentam şi-a luat avocat nu m-am mai dus), deci nu vă pot prezenta decît relatările presei. Procesul a fost amînat pentru 9 iunie.

Relatare din "România Liberă": http://www.romanialibera.ro/a123884/sta ... icate.html

Stanculescu si Chitac fac apel la documente clasificate

Generalul Stanculescu se apara cu documente clasificate chiar de el
Virgil Burla
Marti, 06 Mai 2008
Generalul in rezerva Victor Stanculescu a depus la dosarul Revolutiei de la Timisoara mai multe documente declasificate care demonstreaza, in viziunea aparatorilor sai, ca, in urma cu 19 ani, la Revolutie au participat persoane neidentificate, dotate cu echipamente de lupta sofisticate.

Personajele misterioase, impreuna cu fosti ofiteri USLA, ar fi tras in demonstranti. Conform avocatilor, persoanele neidentificate ar fi folosit armament diferit de cel al soldatilor Ministerului Apararii, fapt ce rezulta din declasificarea jurnalelor de lupta ale Ministerului Apararii. Cel care ar fi solicitat desecretizarea ar fi chiar Victor Stanculescu, pentru a demonstra ca nu se poate stabili clar cine e de vina pentru faptele petrecute la Timisoara. Senatorul Ioan Talpes, fost sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE), argumenteaza ca la revolutia de la Timisoara au participat si cetateni straini care au creat diversiuni. "Din cunostintele mele, au existat straini care au fost prezenti la Timisoara. Daca s-ar desecretiza jurnalele Ministerului Apararii (MAp) si ale unitatilor Securitatii, s-ar vedea ca au fost consemnate acele situatii… Totul de acolo a fost organizat de personaje si de infiltrati", crede fostul sef al spionajului autohton.

Procurorul Dan Voinea, cel care s-a ocupat ani de zile de dosarele Revolutiei, spune ca nu a intalnit niciodata un strain implicat in reprimarea demonstrantilor de la Timisoara. "Avocatii pot sa spuna ca au fost si martieni la Timisoara… Ne prostituam cu succes in aceasta poveste. Nu avem nici un document, nici un martor din depozitia caruia sa rezulte ca au existat straini care au deschis focul in 17 decembrie la Timisoara. De victime nu intreaba nimeni nimic si luam apararea infractorilor", ne-a declarat Dan Voinea. Procurorul mai sustine ca jurnalele actiunilor de lupta s-au intocmit ulterior evenimentelor si, cel mai probabil, au fost clasificate chiar de generalul Stanculescu, ultimul ministru al Apararii numit de Nicolae Ceausescu. "Cu siguranta, tragatorii nu au fost straini. Este o incercare de mistificare", completeaza magistratul.
Aparatorul victimelor de la Timisoara sustine ca a cerut aceste documente (depuse ieri de partea adversa) de nenumarate ori, dar judecatorii nu le-au considerat necesare pentru elucidarea acestui dosar. "Dupa ce au fost acceptate, am solicitat actul prin care au fost desecretizate aceste jurnale de lupta. Se pune problema: cine le-a secretizat in 1990, cand Ceausescu era mort, si din ordinul cui au fost desecretizate acum? La aceste acte nu a avut acces nici Parchetul, lucru care mi se pare foarte grav", ne-a declarat avocata Liliana Poenaru.
Generalii (r) Victor Stanculescu si Mihai Chitac au fost condamnati de judecatorii instantei supreme la cate 15 ani de inchisoare si degradare militara pentru rolul jucat in evenimentele de la Timisoara. In urma macelului din decembrie 1989, au rezultat 72 de morti si 253 de raniti grav.

SECRETOMANIE
MAPN tine la secret documentele Revolutiei
Avocatul lui Stanculescu sustine ca documentele depuse astazi la instanta provin de la Ministerul Apararii. "Am facut o cerere la MApN, am indicat documentele care ma intereseaza. Initial mi s-a spus ca sunt clasificate, dupa care am cerut sa fie facute publice. Dupa o luna, m-am dus si le-am ridicat", ne-a declarat aparatorul Alice Draghici. Avocatul sustine ca in documentele respective apar persoane care nu au fost identificate sub aspectul numelui sau al provenientei. "Din documente nu rezulta ca ar fi romani sau straini", sustine Draghici.


Relatare din "Atac": http://www.atac-online.ro/05-05-2008/La ... cerea.html

La 19 ani de la Revoluţie se trage din nou - Generalii Stănculescu şi Chiţac rup tăcerea
05 Mai 2008 | de Octavian Marin

Avocatul generalului Victor Stănculescu, Alice Drăghici, a depus ieri în instanţă, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, documente care ar arăta că la evenimentele de acum 19 ani ar fi participat şi străini dotaţi cu armament diferit de cel al Ministerului Apărării. Avocatul a susţinut că aceste lucruri ar fi demonstrate de jurnale ale Ministerului Apărării, declasificate la solicitarea lui Victor Stănculescu, referitoare la operaţiunile de la Timişoara din decembrie 1989. De asemenea, printre documente s-ar afla şi rapoarte ale cadrelor participante la evenimentele din urmă cu 19 ani.

Armament suspect la Timişoara

La finalul şedinţei de judecată, avocatul lui Stănculescu a declarat că din aceste documente rezultă că nu s-a putut stabili clar cine ar fi de vină pentru faptele petrecute la Timişoara. „Rezultă că, în perioada 16 – 21 decembrie 1989, la Timişoara, printre soldaţi au fost infiltrate diverse persoane. Astfel, au fost persoane îmbrăcate în uniformă kaki şi care deţineau armament foarte sofisticat. Era armament de luptă de provenienţă străină, care nu era în dotarea Armatei şi cu care s-a tras inclusiv chiar şi în soldaţi. Vă dau un singur exemplu. Pe 17 decembrie au fost depistate cinci persoane străine care atacau maşini de luptă ale armatei. Atunci când au fost depistate, acele persoane care erau îmbrăcate în uniforma specifică armatei au fugit. Spaţiul aerian era survolat de nişte aparate de zbor mici, despre care nu s-a stabilit nici până în prezent de unde proveneau. Au fost împuşcaţi mulţi soldaţi, s-au atacat tancuri ale armatei. Documentele depuse de noi la dosar arată că printre persoanele infiltrate în rândul celor de la Timişoara se aflau oameni din Unitatea Specială de Luptă Antiterorism şi din Securitate”, a declarat avocatul Alice Drăghici.

Lumânări şi colaci pentru judecători

La rândul său, apărătorul lui Mihai Chiţac, generalul Ioan Dan, a solicitat şi el mai multe probe, printre care şi depunerea la dosar a unui document prin care s-ar demonstra incompatibilitatea unuia dintre judecătorii completului de fond de la ÎCCJ unde a fost condamnat clientul său. Avocatul a susţinut că magistratul ar fi membru al Asociaţiei de Revoluţionari „22 decembrie” de la Iaşi. Preşedintele Completului de 9 judecători, Gheorghe Florea, a decis să ia în discuţie toate aceste cereri în data de 9 iunie, la un nou termen al procesului. Amânarea procesului a fost contestată de revoluţionarii prezenţi, care au solicitat ca generalii Chiţac şi Stănculescu „să nu mai fie ţinuţi în braţe”. Una din părţile vătămate din dosar, Vasile Farcău, a aprins două lumânări pe care le-a înfipt în doi covrigi şi le-a pus pe un birou în faţa judecătorilor. Dosarul a mai fost amânat de Completul de 9 magistraţi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care trebuie să judece recursurile depuse de generalii în rezervă Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, condamnaţi la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara. Magistraţii au respins cererea părţilor vătămate din acest dosar – răniţi şi familii ale celor ucişi în urma intervenţiei brutale a armatei – de a se schimba încadrarea faptelor de care sunt acuzaţi cei doi generali în rezervă ai MAPN, de la „omor deosebit de grav şi tentativă de omor la cea de genocid”. Înainte de 21 decembrie, la Timişoara au fost ucişi 73 de protestatari.


Teoria cu "forţe obscure neidentificate" care ar fi tras în revoluţionari o ştiu de mult, e una din metodele prin care cei vinovaţi încearcă să scape. Legat de afirmaţia "au fost împuşcaţi mulţi soldaţi" pe care avocata lui Stănculescu a făcut-o, eu am cerut date de la Procuratura Militară Timişoara pe acest subiect încă din 1991 iar răspunsul primit l-am publicat în presa timişoreană şi în cărţile mele "Falsificatorii istoriei" şi "Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei" (vezi prima parte din capitolul "M.Ap.N. şi revoluţia" http://timisoara.com/newmioc/58.htm )
Şi despre posibila folosire de muniţie atipică, care n-ar fi în dotarea forţelor armate române, m-am interesat la procuratură, fiindcă colonelul Vasile Paul (devenit apoi general şi profesor la universitatea de Vest din Timişoara), implicat în represiunea din Calea Girocului, susţinuse asta în presă, şi mi s-a răspuns că nu se cunoaşte nici un caz de folosire de muniţie neexistentă în dotarea armatei, miliţiei sau securităţii (vezi partea a 6-a din capitolul "M.Ap.N. şi revoluţia" la care am făcut referire mai sus).
Interesante diferenţele dintre relatările din "Atac" şi din "România Liberă" legate de spusele avocatei lui Stănculescu. "Atac" pomeneşte de armament "foarte sofisticat, de provenienţă străină, care nu era în dotarea Armatei" (dar în dotarea securităţii şi miliţiei era? - nota mea), iar "România Liberă" vorbeşte că "din documente nu rezultă că ar fi români sau străini". Ar trebui să văd şi eu documentele astea, nu ştiu dacă mai am voie după ce văduva aia şi-a luat avocat care, fac pariu, habar n-are de revoluţie.

Ar mai fi de amintit interviul dat de Stănculescu în ziarul "Adevărul" din 18 februarie 1990, cînd la întrebarea "-Puteţi confirma prezenta unor mercenari străini în zilele exercitării acţiunilor teroriste?" a răspuns: "-Nu, nu pot, nu avem date in acest sens" http://timisoara.com/newmioc/54.htm
Totuşi aruncarea vinii pe nişte străini neidentificaţi e cea mai bună apărare. Se poate sugera astfel opiniei publice faptul că sînt interese supreme de stat care obligă la păstrarea secretului. În general, tactica cea mai bună a apărării e să se arunce vina pe cineva neidentificat, dacă identifici concret ţapul ispăşitor pe care vrei să dai vine ăla poate protesta şi apar probleme.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

nouă amînare

Mesajde Marius » Mar Iun 10, 2008 11:37 am

Am încercat să ajung la proces dar trenul de Timişoara a avut întîrziere şi am ajuns numai la momentul cînd instanţa a anunţat amînarea procesului pentru 15 septembrie, în huiduielile asistenţei.

După proces am stat de vorbă cu avocata angajată de unii revoluţionari, mi-a spus că n-a putut să vadă ce documente depusese Stănculescu la termenul trecut dar că va căuta să le vadă acum.

Unul dintre răniţii revoluţiei care era prezent spunea că acele documente nu reprezintă nimic nou, ci au existat deja la dosarul primului proces al revoluţiei din Timişoara (cel cu Ion Coman, Radu Bălan şi alţii).

O relatare de presă a şedinţei de judecată o găsiţi la http://www.mediafax.ro/justitie/procesu ... 27;2694480
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

documente desecretizate

Mesajde Marius » Vin Iul 11, 2008 1:19 pm

Despre documentele alea depuse la procesul Chiţac-Stănculescu scrie presa. Articol în "Evenimentul Zilei" din 9 iulie: http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... TIMISOARA/

ADEVĂRUL DESPRE REVOLUŢIA DE LA TIMIŞOARA

Roxana Dumitru
Miercuri, 09 Iulie 2008

Trupele de Miliţie, Securitatea în civil şi luptători ai USLA au acţionat, alături de militari, pentru oprirea manifestaţiilor de la Timişoara, din decembrie 1989. Informaţiile apar în "Jurnalul de luptă" al Ministerului Apărării, din perioada 16-22 decembrie. Acesta a fost azi făcut public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Documentul a fost desecretizat în urma solicitării avocaţilor din dosarul în care generalii Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac sunt acuzaţi de omor deosebit de grav, respectiv tentativă de omor deosebit de grav.

Din documentul desecretizat azi, care conţine descrierea pe ore a evenimentelor petrecute la Revoluţia de pe Bega, reiese că trupe ale Securităţii, Miliţiei şi Unităţii Speciale de Luptă Antiterorism s-au infiltrat printre soldaţi. Aceşti militari ar fi tras asupra manifestanţilor, în special în momentele în care armata trăgea focuri de avertizare.

Un raport de informare al Ministerului Apărării Naţionale, întocmit de comandantul Marcu Dumitru din Arad, arată că acesta a semnalat "efective militare necunoscute" printre militarii săi. "Între efectivele noastre au fost semnalate efective de militari necunoscuţi care aveau în dotare lanterne foarte puternice şi care îndreptau fascicolul luminos spre balcoane, iar după aceea trăgeau asupra acestora - cazuri semnalate pe calea Girocului - îmbrăcaţi civili. Au fost semnalate efective ale Securităţii şi Miliţie în toate punctele unde am avut efective. Nu cunoaştem misiunile pe care le aveau de îndeplinit aceşti indivizi", raporta comandantul.

În document sunt dovezi că la Timişoara au fost chemate mii de persoane din Gărzile Patriotice din Olt şi Dolj. Cei care au ajuns cu trenul în gara Timişoara-Est nu au coborât din tren şi s-au întors, iar cei care au coborât în gara Timişoara Nord au fraternizat cu manifestanţii.

21 decembrie "căpitanul Benescu raportează că în gara Timişoara-Est a sosit un tren cu câteva mii de luptători din Gărzile Patriotice din judeţele Olt şi Dolj, aduşi la cererea organelor superioare de partid pentru a reprima «manifestările agresive» ale unor grupuri de cetăţeni din Timişoara. Luptătorii nu au coborât din tren, garniturile înapoindu-se în localităţile de unde au venit. Plutonierul major Bulgescu Stelian raportează că în gara Timişoara- Nord au sosit garnituri cu luptători din Gărzile Patriotice care au coborât din trenuri, au fraternizat cu manifestanţii şi s-au deplasat împreună spre Piaţa Operei", se mai precizează în Jurnal.

O parte dintre ofiţerii de securitate infiltraţi în rândurile manifestanţilor au fost deconspiraţi. Este şi cazul de la Fabrica 6 Martie, unde un grup de muncitori tineri, cu vârste între 13-18 ani, au atacat militarii. Plutonierul major Buligescu Stelian a fost deconspirat şi predat la Securitate de generalul Macri, care, după ce l-a legitimat, i-a permis înapoierea la bază. La întreprinderea de autoturisme, soldatul Viorel T. a fost prins de muncitorii din incintă, predat ofiţerului de securitate care l-a trimis la bază, potrivit Jurnalului, la ora 9.00 în 19 decembrie 1989.

În zilele revoltei de la Timişoara, zeci de civili şi soldaţi au fost ucişi sau răniţi. În documente se menţionează că armata nu a atacat niciodată mulţimea iar ordinele primite se refereau doar la apărarea obiectivelor.


Comentariu propriu: articolul scrie "zeci de civili şi soldaţi au fost ucişi sau răniţi", de parcă au fost cam tot atîtea victime din rîndul militarilor ca şi din rîndul civililor. De fapt, militari ucişi au fost abia după 22 (apariţia teroriştilor), amestecarea faptelor de dinainte de 22 cu cele de după 22 e o metodă de dezinformare tipică în articolele despre revoluţie.

Reacţii la acest articol apar în ziarul din 11 iulie: http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... embrie-89/

Securiştii şi miliţienii spun că n-au tras în decembrie ’89
Sergiu Miat
Vineri, 11 Iulie 2008

Foştii securişti şi miliţieni de pe lista „armelor cu funingine“ întocmită în decembrie 1989 nu recunosc că ar fi tras în manifestanţi. Lipseşte expertiza gloanţelor extrase din cei împuşcaţi. Armele militarilor care s-au aflat în „misiune“ nu au fost verificate niciodată.

În luna ianuarie 1990, la trei săptămâni de la Revoluţie, comandantul Garnizoanei Militare Timi- şoara, general Gheorghe Popescu, a decis înfiinţarea unei comisii militare care să verifice starea armamentului aflat în dotarea Securităţii, Miliţiei şi Luptătorilor USLA de la Timişoara. Comisia de examinare a fost condusă de căpitanul Mihai Diaconu şi avea în componenţa sa încă cinci membri.

Au fost verificate 726 de pistoale mitralieră, de calibrul 7,62 mm, din care 70 prezentau urme de funingine, 531 de pistolete cu 42 de urme de funingine, 60 de pistoale mitralieră cu pat rabatabil, din care 7 erau murdare de funingine. Alături de ele, comisia a mai găsit acelaşi tip de urme în ţevile armelor la 5 dintre cele 77 de puşti mitralieră verificate şi la două puşti cu lunetă. În urma verificărilor, s-au constatat urme de funingine pe ţevile armelor aflate în dotarea următoarelor categorii: 24 de cadre ale Securităţii Timiş, 28 de lucrători ai Miliţiei, din care 16 din alte localităţi ale judeţului, precum şi 36 de ofiţeri şi subofiţeri ai Miliţiei Municipiului Timişoara.

Singura persoană trimisă după gratii dintre cele care aveau arma din dotare murdară de funingine, semn că s-a tras cu ea, este fostul maior de miliţie Veverca. El a fost condamnat pentru omor deosebit de grav la 15 ani de închisoare, după ce s-a dovedit că a împuşcat mortal un demonstrant de la Timişoara, pe nume Ianoş Paris. Nimeni nu a verificat vreuna dintre armele militarilor în termen sau ale ofiţerilor şi subofiţerilor din armată care s-au aflat în misiune în Timişoara, în timpul revoltei din 1989. Nici gloanţele extrase din corpul răniţilor sau al persoanelor decedate nu au fost colectate pentru a fi supuse expertizării, pentru identificarea autorului omorului ori a rănirii comise.

Buzatu: „Pe mine nu m-a infiltrat nimeni niciunde“

Foştii securişti şi miliţieni aflaţi pe lista „armelor cu funingine“ nu sunt interesaţi de informaţiile apărute după desecretizarea „Jurnalului de luptă“ din MApN, din timpul revoltei de la Timişoara. O parte dintre ei au fost inculpaţi în „Lotul Timişoara“ şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea sau găsiţi nevinovaţ i de instanţele militare care i-au judecat. „Nu mă interesează subiectul şi nu am ce să comentez“, a declarat generalul (r) Gheorghe Atudoroaie, fost adjunct al şefului Securităţii Timiş în anul 1989.

„Pe mine nu m-a infiltrat nimeni niciunde. Ne-au dat în dotare un AKM şi două sectoare cu cartuşe ca să apărăm sediul instituţiei. Noi, de la economic, am fost în obiective economice şi nu aveam nimic cu lumea. Pentru armă, cu care nu am tras niciun foc, eu am semnat de primire, dar de predare nu. Când am fost trimişi pe la obiectivele economice, şeful nostru de atunci ne-a spus că o să găsim pe acolo ofiţeri DIA, îmbrăcaţi în salopete, dar să nu ne luăm cumva de ei. Asta cu desecretizarea e tardivă. După 18 ani, ei pot scrie orice acolo. Nu mă interesează“, a declarat comisarul-şef Marinică Buzatu, fost locotenent la serviciul economic, actualmente şeful Biroului de Investigare a Fraudelor din Poliţia Municipiului Timişoara.

Generalii vor să scape de puşcărie

Însemnările desecretizate din „Jurnalul de luptă“ din perioada 17-22 decembrie 1989, aflat la MApN, încearcă să acrediteze ideea că victimele de la Timişoara trebuie trecute în seama lucră torilor de Securitate, Miliţie şi USLA, infiltraţi printre militarii forţelor armate. Prin urmare, Armata nu s-ar face vinovată de cei 72 de morţi şi cei peste 350 de răniţi. Afirmaţiile sunt contrazise de răniţii de acum 18 ani. Potrivit lor, generalii în rezervă Stănculescu şi Chiţac, condamnaţi la 15 ani de închisoare în dosarul „Revoluţiei de la Timişoara“, vor să folosească jurnalul desecretizat al acţiunilor de luptă din MApN ca să scape de puşcărie şi nicidecum pentru a scoate la lumină un adevăr istoric. Stănculescu şi Chiţac sunt complici cu aşa-zişii „infiltraţi“, pe care i-au tăinuit timp de 18 ani, mai spun ei.

„Există numeroase mărturii în care participanţi la evenimentele de atunci, unii dintre ei răniţi, au declarat că au văzut cu ochii lor militari în termen şi cadre militare aparţinând MApN trăgând în demonstranţii de la Timişoara. Eu am fost împuşcat în Piaţa Libertăţii şi asupra noastră s-a tras, fără somaţie, atât de la nivelul trotuarului, cât şi din balconul Diviziei 18 Mecanizate Timişoara. Militari înarmaţi cu pistolete şi cu AKM-uri au ieşit din Garnizoana Militară şi au tras în noi tot fără somaţie. La noi, la Memorialul Revoluţiei, sunt sute de astfel de declaraţii care spun că armata a tras în populaţia paşnică. Interesant este faptul că Victor Atanasie Stănculescu foloseşte abia acum, în procesul pe care revoluţionarii timişorenii l-au intentat, astfel de însemnări.

Stănculescu şi Chiţac au fost la vremea respectivă persoanele cu cel mai înalt grad prezente la Timişoara şi care au coordonat reprimarea violentă a demonstranţilor. Dacă Stănculescu ştia că lucrători din Securitate, miliţieni şi uslaşi au fost infiltraţi printre militari şi au omorât oameni, atunci este tot atât de vinovat, fiind complice cu infiltraţii, pentru că nu i-a deconspirat şi nu i-a predat justiţiei militare pentru a fi judecaţi. Putea să facă acest lucru imediat după Revoluţie, când a devenit ministru al apărării, iar Chiţac ca ministru de interne. Din contră, ei au stopat cercetă rile, în calităţile pe care le aveau, legate de revolta de la Timişoara“, a declarat Traian Orban, rănit în Revoluţie şi preşedinte al Memorialului Revoluţiei de la Timişoara.

ÎN DISPOZITIV

Desfăşurarea de forţe

În perioada 17-20 decembrie 1989, în municipiul Timişoara au fost dizlocaţi militari aparţinând unui număr de 20 de unităţi militare din Timişoara, Sibiu, Arad, Lugoj, Buziaş, Buzău. De asemenea, în oraş au fost dispuşi 230 de militari şi ofiţeri aparţinând trupelor de securitate şi 130 de grăniceri, armă proaspă t trecută, la vremea respectivă, la Ministerul de Interne. În opt puncte ale oraşului au fost amplasate tot atâtea dispozitive de pază, aşanumitele D-uri, din care făceau parte lucrători de miliţie. În aceeaşi perioadă, în municipiu au fost dizlocaţi şi 29 de luptători USLA de la Aeroportul Timişoara.

Marinică Buzatu şeful Biroului de Investigare a Fraudelor, Poliţia Timişoara: "Ne-au dat în dotare un AKM şi două sectoare cu cartuşe ca să apărăm sediul instituţiei. Pentru armă, cu care nu am tras niciun foc, eu am semnat de primire, dar de predare nu. Şeful nostru ne-a spus că o să găsim pe acolo ofiţeri DIA, îmbrăcaţi în salopete, dar să nu ne luăm cumva de ei."

Traian Orban preşedintele Memorialului Revoluţiei de la Timişoara: "Eu am fost împuşcat în Piaţa Libertăţii şi asupra noastră s-a tras, fără somaţie, atât de la nivelul trotuarului, cât şi din balconul Diviziei 18 Mecanizate Timişoara. Militari înarmaţi cu pistolete şi cu AKM-uri au ieşit din Garnizoana Militară şi au tras în noi tot fără somaţie."
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Vin Sep 19, 2008 4:16 pm

N-am fost prezent la proces, pun un articol din "Financiarul": http://www.financiarul.com/articol_1313 ... escu-.html

1 octombrie, termen in dosarul Stanculescu
15/09/2008 de Georgeta Filip
Avocata generalului Victor Athanasie Stanculescu a solicitat ieri judecatorilor sa il achite pe clientul sau, aratand ca dupa 18 ani de proces nu s-a descoperit „care e legatura dintre oamenii care au murit la Revolutie si generalul Stanculescu".

„Instanta nu a reusit sa stabileasca lantul cauzal. Prezenta generalului Stanculescu la Timisoara nu a fost generatoare de victime", a explicat avocata acestuia, citata de Mediafax. Pe de alta parte, avocata partilor civile din dosar, Liliana Poenaru, a solicitat rejudecarea dosarului de catre aceasta instanta, proces in urma caruia sa le acorde partilor civile daunele solicitate. „Partile civile nu au fost multumite de sumele fixate cu titlu de daune de catre instanta de fond", a precizat Poenaru. Instanta suprema a amanat pentru 1 octombrie luarea unei decizii in procesul Revolutiei de la Timisoara in care generalii in rezerva Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu au fost condamnati la cate 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav. La aceste pedepse s-a adaugat si cea privind degradarea militara. Totodata, instanta admisese in parte plata de catre cei doi, in solidaritate cu Ministerul Apararii, de despagubiri civile cerute de partile civile din proces. Magistratii Sectiei penale au decis despagubirea, in totalitate, a 143 de parti civile, cu aproape 2,5 milioane de lei noi. Astfel, cele 143 de persoane au primit in total aproximativ 1,15 milioane de lei noi cu titlu de daune morale, iar cu titlu de daune materiale a fost acordata o suma similara.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Joi Oct 02, 2008 10:40 am

Sentinţa în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, prin care se va decide dacă foştii generali Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac vor fi achitaţi de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a amânat pentru data de 15 octombrie.

Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac sunt acuzaţi că ar fi ordonat tragerea în revoluţionarii de la Timişoara din decembrie 1989, cei doi fiind condamnaţi deja la câte 15 ani de închisoare.

Avocaţii generalilor în rezervă au cerut, în primul rând, achitarea lor, iar pe de altă parte, au solicitat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) casarea sentinţei anterioare din aprilie 2007 şi restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale. Totodată, avocaţii lui Stănculescu şi Chiţac au mai cerut completului de 9 judecători ai instanţei supreme trimiterea dosarului la rejudecare, cauza aflându-se, deja, la al doilea ciclu procesual.

Atât avocatul Athanasie Stănculescu cât şi apărătorul lui Mihai Chiţac au susţinut, la proces, că foştii generali nu sunt vinovaţi de uciderea revoluţionarilor din Timişoara şi au invocat mai multe vicii de procedură, ca de exemplu, nulitatea urmăririi penale şi nelegala precizare a instanţei.

http://www.realitatea.net/sentinta-in-d ... 57236.html
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Mie Oct 15, 2008 3:37 pm

Punct final în proces, condamnărle de 15 ani închisoare au fost menţinute: http://mariusmioc.wordpress.com/2008/10 ... nchisoare/
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Teoriile lui Stănculescu

Mesajde Marius » Sâm Oct 18, 2008 6:37 am

Teoriile lui Stănculescu: "S-a dorit ca România să fie împărţită în trei bucăţi. Ruşi, sârbi şi vest" http://www.rgnpress.ro/Politic/Generalu ... ml#Scene_1
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Mar Oct 21, 2008 9:18 am

Am pus pe blog o emisiune de la TV Europa Nova Timişoara despre procesul Chiţac-Stănculescu, emisiune făcută în iulie 1999, după prima condamnare a celor doi generali: http://mariusmioc.wordpress.com/2008/10 ... culescu-1/
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Mie Oct 22, 2008 3:59 am

Altă ştire, legată de despăgubirile din proces: http://www.ziare.com/Revolutionarii__ne ... 35352.html

Revolutionarii sunt nemultumiti ca, prin decizia de miercuri a Instantei Supreme, li s-au respins recursurile prin care au cerut daune materiale si morale in urma Revolutiei din Timisoara din 1989.

Presedintele Asociatiei 21 decembrie 1989, Teodor Maries, a facut apel la presedintele Romaniei, Traian Basescu, si la primul ministru Calin Popescu Tariceanu sa dea o dispozitie de urgenta prin care cei doi inculpati din dosarul Timisoara sa nu paraseasca tara, sa fie prinsi si incarcerati, informeaza NewsIn.

"Decizia de astazi de mentinere a pedepsei pentru cei doi inculpati este corecta, dar din punct de vedere al daunelor sentinta este injusta, iar unii revolutionari nici nu s-au auzit pe lista strigata in sala", a declarat Teodor Maries.

Recursurile depuse de generalii in rezerva Victor Stanculescu si Mihai Chitac, condamnati la 15 ani de inchisoare si degradare militara in procesul Revolutiei de la Timisoara, au fost respinse miercuri de Inalta Curte prin decizie definitiva si irevocabila.

La termenul de pe 15 septembrie, avocatii generalilor in rezerva au cerut, in primul rand, achitarea lor, iar pe de alta parte, au solicitat magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (iCCJ) casarea sentintei anterioare din aprilie 2007 si restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmaririi penale.

Totodata, avocatii lui Stanculescu si Chitac au mai cerut completului de 9 judecatori ai instantei supreme trimiterea dosarului la rejudecare.

Revolutionarii aflati in sala s-au aratat indignati de pledoariile avocatilor si au intrerupt, de mai multe ori, sustinerile acestora, acuzandu-i ca mint si ca denatureaza adevarul istoric.

Concluzia avocatilor celor doi generali in rezerva a fost ca nimeni nu poate stabili cu adevarat ce s-a intamplat la Timisoara, in decembrie 1989.


Eu n-am mai participat la proces în ultima parte ca urmare a faptului că persoana care mă mandatase şi-a angajat avocat şi nu ştiu situaţia exactă, dar am impresia că nemulţumiţi sînt cei care au primit deja despăgubiri înainte de recursul în anulare şi îşi închipuiau că pot obţine acum despăgubiri suplimentare (că aşa i-a prostit avocata).
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 19 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009