Sectorul CIVES
 
 

Iulian Vlad

Forum:
Dedicat relatarilor, discutiilor si actiunilor legate de revolutia din decembrie 1989, confiscarea ei ulterioara si ascunderea urmelor si adevarului.

Moderator: Marius

Iulian Vlad

Mesajde Marius » Dum Mar 02, 2008 1:37 am

Articol în "Gardianul": http://www.gardianul.ro/2008/02/25/even ... 09717.html

Iulian Vlad, cercetat din nou pentru Revolutie. El a fost condamnat definitiv la 12 ani de inchisoare

25.02.2008

Contraperformantele justitiei române sunt de pomina si exista din ce in ce mai multe ingrijorari in ce priveste o reala reforma in acest domeniu. Si cazul lui Iulian Vlad, fost sef al Securitatii, este elocvent in acest sens. El are toate sansele sa fie judecat de doua ori pentru aceleasi fapte.

La sfarsitul lunii ianuarie a.c., Iulian Vlad a fost instiintat de catre Parchetul de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Parchetelor Militare ca s-a dispus inceperea urmarii penale impotriva sa pentru mai multe fapte, printre care: omor, omor calificat, omor deosebit de grav, genocid, propaganda pentru razboi, tratamente neomenoase etc., in urma plångerilor persoanelor ranite, a rudele celor ucisi in Revolutie precum si Asociatiei 21 Decembrie. Dupa cum se stie, Iulian Vlad, personaj-cheie al evenimentelor din 1989, nu este vreun inger. Are multe pacate si figureaza la loc de “cinste” printre numele deja cunoscute ale aparatului represiv comunist, cum ar fi Teohari Georgescu, Alexandru Draghici, Ladislau Ady, Ion Stanescu, Emil Bobu ori Tudor Postelnicu. Dar, poate ca Iulian Vlad ar trebui sa dea scocoteala pentru altele, nu pentru acuzatiile din dosarul 97/P/1990, care, dupa cum puteti observa, a implinit “venerabila” varsta de 18 ani, din simplul motiv ca pentru aceste fapte a mai fost condamnat. Nu trebuie sa fii jurist ca sa stii un principiu de drept unanim recunoscut - care arata ca un om nu poate fi condamnat de doua ori pentru aceleasi fapte - este ignorat de catre Justitie cu o seninatate demna de o cauza mai buna.

Pacatele lui Iulian Vlad
Dupa cum spuneam mai sus, Iulian Vlad nu este un inger. Are multe pacate. Poate ca ar fi cu adevarat interesanta aflarea responsabilitatilor sale in reprimarea revoltei muncitorilor de la Brasov din 15 noiembrie 1987. La fel de neelucidata in totalitate este si implicarea sa, inainte de 1989, in actiuni de arestare ori internare in spitale de psihiatrie a unor protestatari, doar pentru ca fusesera pomeniti in emisiunile Europei Libere sau incercasera sa trimita scrisori ori sa ia legatura cu acest post de radio, ca sa dam doar doua exemple. Nu este mai putin importanta elucidarea pâna la capat a rolului pe care Vlad l-a jucat in zilele fierbinti ale evenimentelor din decembrie 1989 ori clarificarea chestiunii teroristilor, pentru care el chiar a fost arestat la sfârsitul aceluiasi an.

Aflarea in treaba
Aceasta aflare in treaba a procurorilor militari - anchetarea lui Vlad sub acuzatia unor fapte pentru care deja fost a condamnat, intr-un dosar vechi de 18 ani, nu face decât sa-l transforme pe fostul general intr-o victima. Da, pentru ca, probabil, o sa apara un avocat cu minte sprintena si, la un moment dat, o sa le spuna procurorilor, indiferent de ce probe or mai fi aparut in batranul dosar, ca Vlad nu poate fi cercetat decåt de catre procurorii civili, din simplul motiv ca in momentul condamnarii din 1992 a fost si degradat. Cum traim in tara tuturor posibilitatilor, nu-i exclus ca dosarul 97/P/1990 sa plece de la Parchetul Militar spre cel civil, intru vesnica aflare in treaba a justitiei române. In instiintarea care a plecat la sfarsitul lunii de la Sectia Parchetelor Militare scria: “Catre G-ral Vlad Iulian, Bucuresti, strada…”. Asta in pofida faptului ca fostul securist a fost degradat in urma cu 16 ani, ceea ce arata ca anchetatorilor militari le scapa deja informatii semnificative.

O viata in slujba Securitatii
Dupa o lunga cariera in Securitate, Iulian Vlad a fost numit la 3 octombrie 1987 ministru secretar de stat la Interne si sef al temutului Departament al Securitatii Statului. Cea mai importanta criza intervenita dupa numirea sa in aceasta funtie a fost legata de momentul 15 noiembrie 1987 - revolta muncitorilor de la Brasov. Vlad a avut un rol important in reprimarea miscarii, dar au ramas inca prea multe necunoscute legate de fostul securist si implicarea sa in aceste evenimente. In dupa-amiaza zilei de 31 decembrie 1989, generalul Vlad a fost arestat, condamnat la 12 ani. Este eliberat patru ani mai târziu, dupa ce a executat o treime din pedeapsa. In cartea sa, “Un veac de spionaj contraspionaj si politie politica”, Mihai Pelin scria ca prin arestarea si condamnarea lui Vlad noul regim incearca sa asigure opinia publica internationala ca s-a angajat intr-un mars voinicesc spre democratie. La 18 ani de la evenimentele din 1989, justitia doreste sa arate ca s-a reformat cercetand si, eventual, condamnând din nou faptele lui Vlad.

Emil Berdeli
Marius
 
Mesaje: 948
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Înapoi la Revolutia din decembrie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009