La scurt timp dupa caderea lui Ceausescu a inceput sa devina clar ca aparenta libertate de expresie si alegere de care se bucurau romanii era doar o fatada pentru privatizarea securista a Romaniei.
Cazinoul romanesc, locul unde toti aveam de acum voie sa ne jucam liber propriile vieti era acum deschis, administratie noua, muzica si antren.
Jocul de-a democratia de cazinou nu a durat prea mult pentru cei putini care au contestat noua institutie si regulile jocului.
Dar majoritatea nu avea timp de detalii, cine nu intra in cazinou nu exista. Totul se petrecea inauntru si nu intra decat cine corespundea.
Libertatea proaspat obtinuta trebuia celebrata, traita din plin, si toata lumea se inghesuia inauntru.
Am hotarat sa parasesc cazinoul democratiei securiste cand am vazut cat de impatimiti de joc erau toti din jurul meu.
Cei care fusesera lasati inauntru sa umple mesele pentru marele balci din mai 1990 imi provocau dezgust. Afara in piata ramasesera doar cei putini pe care nu ii auzea nimeni.
Trecusera doar cateva luni de cand petrecusem cea mai lunga si stranie noapte din viata mea inghesuit intr-o celula din fortul Jilava.
Romanii au continuat sa sustina cazinoul in 1992, 1996, 2000, 2004…
Privesc si acum de departe cozile interminabile de la intrare si nu stiu cand se va sfarsi blestemul.