Sectorul CIVES
 
 

Afirmatii ale lui Petre Roman- comentate

Forum: Dedicat relatarilor , discutiilor si actiunilor legate de revolutia sufocata in 1990 de catre Contrarevolutie (12 ianuarie, 24-30 ianuarie, 12-19 februarie, 11 martie, 22 aprilie-13 iunie, 15 noiembrie, 16-22 decembrie etc. )

Afirmatii ale lui Petre Roman- comentate

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 9:58 pm

Am pus comentariul complet al cartii "Libertatea ca datorie" la adresa:
http://www.procesulcomunismului.com/mar ... coment.htm
Textul e interesant in ansamblu.
Voi selecta aici paragrafe legate de revolutia din 1990

In "Libertatea ca datorie", Petre Roman incearca sa se prezinte ca anticomunist si reformist (in contrast cu conservatorismul lui Ion Iliescu) pentru a justifica ruptura FSN1-FSN2 si apropierea aripii sale, "anticomuniste", de CDR.
Roman admite acum ca FSN a confiscat revolutia, deci ca noi am avut perfecta dreptate in Piata Universitatii. Dar nu recunoaste ca a gresit fatal, reprimindu-ne, pentru a-i apara pe Tovarasii sai de drum. De altfel, dincolo de citeva consideratii demagogice, nu adopta o platforma realmente justitiara, anti-securista, eliberatoare.
Se scuza aruncind vina pe comunistii din FSN , care l-au frinat, dar nu explica de ce nu a curatat intii sistemul, de activisti si securisti. Isi prezinta in schimb admirativ reforma distrugatoare - intr-o retorica tipica de economie politica, o propaganda cu sens inversat.
Se simte tot timpul ca pentru cei ca el, populatia poate fi supusa la experimente (interesante), intii pentru instalarea comunismului (pasiunea tatalului sau- pe care-l lauda fara rezerve pentru asta), apoi pentru instalarea capitalismului- tot cu multa hotarire, tot cu orice pret.
Pretinde ca a fost indepartat in 1991, cu ajutorul minerilor, din cauza valorii si curajului abordarii guvernului sau. Intregul lui discurs abunda de cinism, insolenta, omisiuni, minciuni, ipocrizii, vanitate gaunoasa.
Incepind cu imnul duios ridicat lui Valter Roman si pina la teza opozitiei intre FSN1-PSD si FSN2-PD (care avea sa duca la totala falsificare a spectrului politic) - ar fi o lectura delicios-odioasa, daca nu s-ar justifica un genocid economic iremediabil. L-am vazut de curind la televizor, ingrijorat de batrinii pe care i-a lasat fara o bucata de piine. Tupeul lui este inepuizabil.

Acest document face parte din raportul pregătit pentru Procuratura Militară, susţinând, alături de celelalte texte, concluziile editorialului "Prinsi in clestele FSN1-FSN2, cu concursul pseudo-opozitiei", aflat la adresa: http://www.piatauniversitatii.com/news/ ... nth=12.htm

Ioan Roşca, 11 decembrie 2007
Ultima oară modificat de Ioan Rosca pe Joi Dec 13, 2007 1:24 am, modificat de 3 ori în total.
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

1. La 16 decembrie 1990, rezista eroic

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:03 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca

[Inspirat de lupta tatălui pentru mase, lupta neînfricat …contra lor]
"La 16 decembrie 1990, în momentul în care procdasem la o prima şi dureroasă liberalizare a preţurilor, am fost obiectul unor atacuri violente din partea opoziţiei. Situaţia era dintre cele mai anevoiase. În cursul zilei o mare demonstraţie luase o turnură aproape insurecţională. Atitudinea cea mai chibzuită ar fi fost să câstig timp - şi dacă nu renunţam- ceea ce Iliescu m-a lăsat să înţelg că e necesar- măcar să dau impresia aceasta-, amânând sau eşalonând aplicarea acelor măsuri. Eu însă nu voiam: aş fi rămas cu sentimentul că am luat calea cea mai uşoară, că am cedat demagogiei şi populismului.[] Ştiam că în esenţă populaţia nu era nemulţumită de mine. Partidele nu făcuseră decât să se folosească de acest pretext pentru a-mi pune în dificultate guvernarea. [] Ca atare am hotarât ca în aceiaşi seară chiar, să apar pentru câteva minute la televiziune, pentru a-mi explica politica şi mi-am încheiat alocuţiunea cu această frază: "Nimeni şi niciodată să nu conteze pe laşitatea mea. [IR: Iată o mărturisire importantă; ştim cine s-a încăpăţînat să distrugă România, cu curaj ] .[] Acum privind în urmă îmi dau seama că n-aş fi vorbit în felul acesta daca n-aş fi avut în minte, stăruitoare, pilda parintelui meu. [IR: Aşadar, fiul credincios al bărînului aventurier însetat de justiţie socială, adus de armata Roşie, se simte îmboldit în 1990, de pilda tatălul său, să nu se lase pînă nu distruge economia naţională, sărăcind populaţia şi trecînd peste orice protest faţă de această insjutiţie. Camuflat perfect în spatele suspiciunilor create de biografia sa de om de stînga, Roman va da nestingherit o lovitură fatală maselor populare, tolerat şi chiar sprijinit de forţele de opoziţie care "doreau schimbarea"] A fost pentru mine, în chipul cel mai ferm, o călăuză politică şi morală. Am avut faţă de el şi mai am şi astăzi, după ce nu mai este, o admiraţie fără rezerve. Pentru mine a fost un erou, aproape un sfânt. [] Am fost "îndrăgostit" de el [] de la el am moştenit toate valorile cărora le rămân credincios [] criza comunismului se vedea tot mai bine cu trecerea anilor [] Meritul [] este al tatălui meu, un om cu totul dezinteresat care crezuse într-un ideal şi luptase pentru el şi care avea curajul, consecvenţa şi demnitatea să rămână [] dincolo de nişte tot mai triste evidenţe, credincios unui vis scump plătit. [IR: Ne poate emoţiona admiraţia şi fidelitatea fiului. Dar în acelaşi timp ne dă fiori ideea că tocmai el şi-a asumat sarcina să scape ţara din ghearele nomenclaturii comuniste]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

2 Un "valoros" administrator, numit de FSN

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:18 pm

Petre Roman Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca

[IR : Un "valoros" administrator, numit de FSN]

"Trecând vremea, mă uit înapoi la cele douăzeci şi două de luni cât am exercitat funcţia de prim-ministru al României şi dorind să definesc sintetic natura politică a acestei perioade îmi vine în minte termenul de „coabitare": coexistenţa în acelaşi spaţiu politic, prin forţa împrejurărilor şi a determinărilor istorice, a două tendinţe şi a două voinţe contradictorii, una instalată la preşedinţie, cealaltă la guvern. [] Fapt este că toate şovăielile, chiar toate echivocurile constatate de observatorii străini în cursul acestei perioade, îşi au originea şi explicaţia în această dualitate: pe de o parte, o preşedinţie, cea a lui Iliescu, şi, mai general vorbind, un stat care caută să păstreze, reformându-l, sistemul comunist; pe de alta, un guvern, şi mai ales acesta, care a răspuns de administraţia ţării începând cu iunie 1990, şi care reprezenta atunci singura forţă de opoziţie reală şi organizată la perpetuarea acestui sistem. [IR: Modelul acesta, construit după separarea celor doi Tovarasi, nu ar fi trebuit crezut de nimeni. şi totusi opozitia, a acceptat conventia, tratindu-l pe Roman asa cum a pretins] Această „conlocuire" de un fel special, organică şi totodată politică, şi-a manifestat pe deplin dualitatea abia după o vreme. Atunci când, la 26 decembrie 1989, a doua zi după executarea lui Ceauşescu, Ion Iliescu mi-a propus funcţia de prim-ministru, lucrurile erau încă departe de a fi atât de tranşante, şi asta din mai multe motive. Înainte de toate e vorba de atmosfera, de aura momentului. Eram cu toţii cuprinşi, fiecare în felul şi după năzuinţele lui, de un avântat romantism revoluţionar, [] Al doilea motiv, legat de cel de adineaori, ţinea pur şi simplu de lipsa mea de experienţă politică în general şi, cu atât mai mult, de nepregătirea mea în vederea răspunderilor specifice care mă aşteptau. [IR: Iar al treilea, cel adevarat, demonstrabil prin fapte, dincolo de speculatii, este ca FSN a avut nevoie de două piste: una conservatoare, alta reformistă. Între care sa poata alege, în funcţie de contextul exterior şi de situaţia internă. Cu care să poată realiza salvarea nomenclaturii prin convertirea ei la capitalism] Astfel că, aflând din gura lui Iliescu că fusesem numit prim-ministru al guvernului provizoriu am rămas năucit, în stare de şoc, înspăimântat în faţa grelelor răspunderi care îmi reveneau. [] Şi, totuşi, am acceptat. [] ceva din mine, o sfidare a soartei, conştiinţa unei datorii, un sentiment confuz şi intens de exaltare personală şi istorică, toate la un loc şi poate ceva pe deasupra, m-au determinat să accept. În intenţia lui Iliescu nu era vorba de altfel decât de un post pur administrativ, de o gestiune: guvernul nu era în gândul lui decât un instrument al Frontului Salvării Naţionale. [IR: şi aşa a ramas] Sarcina unui asemenea guvern era doar aceea de a aplica măsurile politice hotărâte în comun de către Comitetul Frontului, care era organul suprem al noii puteri şi din care făceau parte, alături de Ion Iliescu şi de prietenii săi politici, comuniştii reformatori, şi câţiva disidenţi, Doina Cornea, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, precum şi oameni proveniţi din mişcarea din decembrie, Gelu Voican, Laszlo Tokes, Cazimir Ionescu, Bogdan Teodoriu, Ion Caramitru, Dan Iosif, Romeo Raicu, Radu Silaghi, Rada Istrate, eu însumi. Repartiţia sarcinilor era limpede: Frontului Salvării Naţionale îi reveneau deciziile politice; guvernului - administraţia curentă. [IR: Din care deriva responsabilităţi pentru membrii Comitetului, inclusiv "disidenţii" decorativi- pe care încă nu şi le-au asumat] [] Aşadar eu eram în fond un tehnician, „administratorul", în sensul aproape juridic al termenului, al statului român, însărcinat cu rezolvarea problemelor curente. [IR : Din care derivă răspunderi pentru modul iresponsabil în care a fost administrată ţara]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

3 Incepe jocul cu destinul ţării, provocare excitantă

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:29 pm

Petre Roman Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca

[IR: Incepe jocul cu destinul ţării, provocare excitantă]

Astfel că în dimineaţa zilei de 27 decembrie 1989 m-am instalat în clădirea vechiului Minister al Afacerilor Externe, din Piaţa Victoriei, unde se adăpostise Frontul. Afară, situaţia rămânea confuză. Lucram cu storurile trase, dormeam pe paturi de campanie în birourile noastre şi circulam prin oraş în blindate, pentru a ne feri de teroriştii care continuau să acţioneze. [IR: Dar pe care nu a avut curiozitatea să-i cunoască] în majoritatea componenţei sale guvernul provizoriu a fost format din tehnicieni. În şedinţa CFSN eu n-am propus decât două persoane: pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi. Pe cel dintâi, l-am întâlnit în timpul evenimentelor din decembrie şi, în ciuda imaginii sale de „Rasputin al revoluţiei române", pe care presa occidentală a vehiculat-o fără să ştie nimic despre el, doar aşa, după înfăţişare, îl consider drept una dintre personalităţile cele mai pure şi, omeneşte, cele mai remarcabile pe care le-am întâlnit vreodată. [IR: Cine seamana se aduna, se susţine şi se recomandă. S-au mirosit bine aceşti aventurieri fără scrupule, care s-au alăturat grupului "bătrîn". Merită judecaţi solidar, împreună] Cât despre Mihai Drăgănescu, el era un prieten al tatălui meu, un om de ştiinţă remarcabil şi un democrat pentru care am cel mai mare respect. Din partea sa, Frontul impusese numele lui Andrei Pleşu, la Cultură, şi al lui Mihai Sora la învăţământ, doi contestatari impuşi, şi ei, de evenimentele din decembrie. [IR: Cu tot respectul pentru cei doi venerabili, nu cunosc legatura dintre ei şi acele evenimente. şi din pacate, mai ales dl Pleşu, au dovedit în continuare că ea nu prea exista] Restul echipei guvernamentale l-am constituit din reputaţi tehnicieni ai fostelor guverne comuniste, care, într-o formă sau alta, i se opuseseră lui Ceauşescu şi a căror numire a fost recomandată de Iliescu şi de echipa lui pentru „competenţa lor" în gestiunea economiei. [IR: Elocvent. Pleac'ai nostri, vin'ai nostri! Toti sortaţi şi garantaţi de Tovarasul prim secretar. "Tehnicieni ai fostelor guverne" (ce găselniţă!) care se opusesera (ce imaginaţie!) ]

Ar putea să pară ciudat că, în calitate de Prim-ministru, nu am format guvernul aşa cum aş fi vrut eu însă, pentru ca să fiu bine înţeles, trebuie avute în vedere două lucruri: pe de o parte, era vorba de un guvern provizoriu, al cărui principal rol era acela de a pregăti primele alegeri libere prevăzute pentru aprilie [IR: Un rol care cerea neaparat versaţi tehnicieni comunisti…]; pe de altă parte, lucrul cel mai urgent era în momentul acela ca mecanismele să înceapă din nou să funcţioneze, iar România nu era -şi nu este nici astăzi - prea bogată în personalităţi care să ştie cum merge un stat [IR : Forma rafinata a tezei experţilor de neînlocuit, ai dictaturii. Se desfiinţeazăa un lagăr de muncă- dar foştii şefi şi gardieni trebuie să rămînă la posturi, pentru ca să nu se perturbe producţia.]. Chiar dacă în compoziţia guvernului provizoriu se reflecta deja predominanţa, ca şi în sânul Frontului, a grupului lui Iliescu, lucrul nu era decât un rău inevitabil şi trecător. [IR: Dar nu ne-au mai trecut sechelele...] Din vremea aceea datează de altfel, măcar în parte, reputaţia mea, pe care o tăgăduiesc, de „ambiguitate". Eram un prim-ministru aproape exclusiv administrativ şi, în plus, fără experienţă politică, confruntându-mă cu un Comitet al Frontului Salvării Naţionale care încerca să menţină mai mult sau mai puţin făţiş o veche gardă de politicieni abili - ca Marţian Dan şi Silviu Brucan, acesta din urmă, eminenţa cenuşie a excomuniştilor -oameni care cunoşteau perfect, pentru că le folosiseră în trecut, toate tehnicile şi toate trucurile sistemului. Deasupra acestui grup plana figura - pe atunci, trebuie s-o spun, necontestată - a lui Ion Iliescu. [IR: Avem o precizare importanta a responsabilităţilor, făcută de un martor autorizat] Lupta era inegală, cu atât mai mult cu cât, în majoritatea cazurilor, cuvântul meu nu cântărea în privinţa deciziilor politice majore ale Frontului. [] Ce altceva puteam să fac decât să accept situaţia, aşteptând, în mod pragmatic, să văd unde avea să ducă? Să plec? Nici nu-mi trecea prin cap. Nimic nu era încă hotărât, jocul era abia la început, iar eu, de vreme ce un destin imprevizibil mă aşezase acolo voiam să particip la renaşterea ţării mele şi, atât cât îmi stătea în putinţă, s-o influenţez. [IR: Foarte bine. Dar cine joacă, trebuie sa-si asume pierderile!] []

Situaţia aceasta confuză şi, în consecinţele ei, primejdioasă nu era în fond decât urmarea direcţiei pe care o luase, în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989, şi pe care a menţinut-o şi mai târziu o moştenire a regimului lui Ceauşescu: Frontul Salvării Naţionale, în care vechii comunişti erau mai numeroşi şi mai activi, şi care nu era în chip evident „reprezentativ" pentru ansamblul forţelor politice ale României. [IR : Fostul prim ministru admite aici că a avut loc Contrarevolutia, contra careia a luptat mişcarea din Piaţa Universităţii... reprimată de el]. Dar cum ar fi putut să fie aşa - şi potrivit căror criterii, căror repartizări proporţionale - câtă vreme aceste forţe pur şi simplu nu existau? Partidele fuseseră interzise în 1948, conducătorii lor muriseră, plecaseră sau petrecuseră ani nesfârşiţi în inchisori. Nici unul nu participase la mişcarea din decembrie 1989 (Corneliu Coposu, care se prezentase atunci, fusese refuzat) şi cei care mai existau au reapărut abia în ianuarie, mult după ce Frontul se constituise. Cu un cuvânt, revoluţia se afla în faţa unui vid, pe care l-au umplut cei mai abili şi cei rapizi.[IR : Hocus pocus tipic. "Ex-comunistii" au confiscat revolutia, e drept, dar nu de la anticomuniştii autentici- pentru că, în afara de accidentul Coposu, ei nu existau- printre demonstranţii din decembrie. Au scos capul deabia prin ianuarie. Revoluţionarii decembrişti fiind toţi fii de Valteri Romani, comunişti reformaţi, credincioşi FSN- cine-o fi zurbagii care începuseră să protesteze în stradă? ] Nu spun asta pentru a scuza indiferent pe cine sau ce, ci numai pentru a arăta că era vorba de un soi de viciu de formă iniţial, în virtutea căruia în viaţa noastră politică se putea insinua orice, şi binele şi răul, însă nu în numele unui principiu democratic fundamental. [IR: Aici Roman recunoaşte lipsa oricărei legitimităţi a făcăturilor politice ale anului 1990] Regret din adâncul inimii că am trecut atât de aproape, în mai multe rânduri, pe lângă concordia naţională, fără a o înfăptui niciodată. Numai că singurii care ar fi putut s-o pregătească şi s-o înfăptuiască, pentru că doar ei ştiau, Iliescu şi echipa lui, nu doreau în fond asta. Binele ţării era pentru ei mai puţin important decât propria şi noua lor putere. [IR: Cîntec de sirenă (sau cal troian) lansat spre CDR - duşmanul de ieri, aliatul dorit mîine- pentru a fi confiscat sau măcar deraiat. Sau poate că Roman, vazînd cît de dispusă e opoziţia la "înţelegeri" îi pare sincer rău ca nu a evitat tensiuni inutile, prin cîteva tîrguri inteligente ] Cum România nu cunoscuse, de aproape jumătate de secol, decât sistemul hipercentralizat impus de comunişti, toate deciziile, până la cele mai mărunte, erau de luat la centru, acolo unde mă aflam. [IR : Control total al societăţii prin guvernul FSN. În rest, erau alegeri echidistante... Macar ştim cui datoram deciziile nefaste. Dintre care, cea mai gravă a fost de a nu folosi acel centralism absolut pentru a epura întîi sistemul, de nomenclatura comunista, şi propaga apoi, din centru, coerent, reformarea- şi în final transformarea sa ]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

4 Explicaţii strategice despre 12 ianuarie

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:33 pm

Petre Roman Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: Explicaţii strategice despre 12 ianuarie ]

In 12 ianuarie 1990, la comemorarea morţilor revoluţiei, zi pe care Comitetul Frontului o decretase zi de doliu naţional, mulţimea, care se adunase de dimineaţă să se reculeagă în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Romană, a venit, după-amiază, să se maseze în faţa sediului guvernului. Oamenii cereau ca pedeapsa cu moartea, abolită la 2 ianuarie, să fie restabilită, şi ca partidul comunist să fie definitiv interzis. Se aflau acolo, în mulţime, mamele şi rudele tinerilor care căzuseră în revoluţie. Veniseră şi studenţi. [IR: Dar participanţii supravietuitori unde erau? În FSN?] Mulţimea era hotărâtă şi tumultoasă, iar atmosfera, cum e uşor de înţeles, era încărcată, ameninţătoare. În faţa acestor cereri mă aflam cu sufletul împărţit. Socoteam că partidul comunist, sau ce mai rămăsese din el, trebuia într-adevăr interzis, dar, în acelaşi timp, mă opuneam restabilirii pedepsei cu moartea. [IR: Dar nu a facut nimic pentru a împiedica anularea decretului de interzicere a PCR.] Abolirea ei mi se părea un fel de chezăşie simbolică a reintegrării României în lumea civilizată. [IR: Nu le-a trecut asta prin cap şi celor de la Nurenberg... Invocarea umanismului, pentru a para eventualele răzbunari pentru genocid, era făcută - la noi- de ariergarda partidului care l-a înfaptuit. ] Era un semn al modernizării comportamentului social. În plus, era vorba de nişte hotărâri care nu puteau fi luate decât de un organism reprezentativ de o Cameră de reprezentanţi aleşi, pe care nu o aveam încă. Şi, oricum, consideram că aceste chestiuni nu puteau fi hotărâte decât mai târziu. [IR: Argument valid, dar care se poate aplica oricărei decizii a acelei puteri nereprezentative.] Mulţimea nu voia însă cu nici un preţ să plece. Era hotărât lucru, împătimită până la paroxism. [IR: Mare pacat că nu a mers pînă la capăt atunci. Ca şi decembrie, nu trebuia plecat.]

Iliescu a hotărât atunci să primească o delegaţie de manifestanţi, desemnată în modul cel mai informal şi mai precipitat cu putinţă, şi, dintr-un pur reflex demagogic, a cedat în privinţa ambelor revendicări. A luat formularul unui decret-lege, pe care l-am semnat şi eu, prin care partidul comunist era desfiinţat şi a anunţat ţinerea unui referendum, programat pentru 28 ianuarie, asupra reinstituirii pedepsei cu moartea. [IR: Şi ce era rau în asta? Sau referendumul- nu corespunde democraţiei moderne?] Două măsuri pe care Comitetul Frontului Salvării Naţionale le-a anulat cinci zile mai târziu. [IR : Dovedind unora, care încă nu se treziserăa, cu cine avem de a face]. Iar cum mulţimea nu voia totuşi să se împrăştie, la sfatul lui Gelu Voican, m-am pus în fruntea ei şi am condus-o până în Piaţa Romană şi apoi în Piaţa Universităţii, să se reculeagă. După care s-a împrăştiat în linişte, la miezul nopţii. [IR: De-abia perceptibile ironia şi cinismul faţă de comportarea turmei mioritice]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

5 Meditaţii visătoare pe marginea epurării...

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:36 pm

Petre Roman Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca

[IR: Meditaţii visătoare pe marginea epurării...]

Mi-a rămas după această împrejurare un amar: amintirea unei puteri cedând la presiunea străzii pentru ca apoi, după doar câteva zile, să se dezică. [IR: şi totusi cam aşa a încercat să revină la putere guvernul debarcat în septembrie 1991...] Cei adunaţi acolo cereau un lucru legitim. Ei puneau problema, fundarnentală şi dramatică, a unei purificări a societăţii româneşti de după Ceauşescu şi nefasta lui moştenire. [IR: Ia te uită, pai atunci de ce ne-a reprimat?] [] Eu, personal, mă opun oricărei epurări generalizate şi fără discriminări, „sălbatică" în chip inerent, a societăţii noastre. Nu este încă momentul, câtă vreme societatea românească este pe cale, încet şi anevoie să se realcătuiască, să reintroducem în ea germenii fricii şi ai discordiei. Am suferit destul, de-a lungul unei întregi vremi, de un climat de război civil, acela dintre puterea personală, cu acoliţii ei, şi întregul popor. [IR: şi prin ce se deosebeste acest argument găunos şi parşiv - care pune semnul egal între crimă şi pedeapsă- de tezele aripii Iliescu?] Pe de altă parte sunt convins că funcţionarii vechii administraţii, membrii aparatului de partid şi, bineînţeles, lucrătorii din securitate care au comis infracţiuni pentru care există probe neîndoielnice trebuie în chip firesc să fie pedepsiţi sau măcar înlăturaţi din viaţa publică. O epurare este prin urmare necesară şi indispensabilă, dar ea trebuie făcută cu circumspecţie şi de la caz la caz. [IR : în loc să desfiinţăm întregul sistem represiv, asigurîndu-ne că nu ne mai ţine în gheare, ar fi trebuit să ne înfundam în infinte anchete privind vinovăţiile individuale. Operaţie absolut irealizabilă, mai ales că, "probele neindoielnice" au fost încuiate imediat, pe 40 de ani, de echipa Iliescu -Roman. Încît azi, nu ne miră că nimeni nu a fost pedepsit- iar securiştii sînt miliardari] Şi să intre în atribuţia justiţiei, a unei justiţii independentă de puterea politicii, ca în orice sistem democratic. [IR: O nouă farsă. Unul din principalele instrumente ale regimului criminal, justiţia neepurată, urma sp judece "independent". Ca un bolnav care, plin de microbi netrataţi, s-ar izola de exterior…]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

6 FSN devine partid-stat. Şi ramine asa

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:40 pm

Petre Roman Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca

[IR: FSN devine partid-stat. Şi ramine asa, cu domnul Roman la cîrma "administraţiei"]

O altă hotărâre menită să provoace tulburări de durată a fost aceea de a transforma, la 23 ianuarie, Frontul Salvării Naţionale într-un partid politic cu statut deplin. Această decizie, care a fost luată aproape de la sine, mecanic, rămâne până astăzi greu de apreciat. Înţeleg foarte bine opoziţia partidelor „istorice", care se temeau că vom reactualiza astfel confuzia, specifică regimurilor comuniste, între stat şi partid. Şi nu se poate tăgădui că în organizarea Frontului, aşa cum o concepuseră apropiaţii lui Iliescu, cu ierarhia ei de comitete directoare încastrate unul într-altul ca nişte papuşi ruseşti, se regăseau numeroase reminiscenţe din Partidul comunist român şi din "centralismul democratic". [IR: Cu filiale înfiinţate pînă în cel mai mic colţişor de întreprindere, de către norul de oportunişti manipulaţi care au răsărit după "victorie", FSN era partidul conducător de care se vorbea în vechea constitutie]. Totuşi părea logic, şi chiar legitim, ca Frontul, provenit în parte din mişcarea din decembrie să poată şi el, alături de celelalte partide, să-şi apere acţiunea şi propunerile politice în cadrul primelor alegeri libere, care urmau să se ţină, potrivit ultimei programări, în aprilie. [IR : Celelalte partide nefiind provenite din mişcarea din decembrie (lucru pe care media controlată de putere urma să-l explice populaţiei)- trebuiau să lase frontul să organizeze alegerile...] Hotărârea nu era uşor de luat. Din câte ştiu, nimeni nu avea, înlăuntrul Frontului, idei foarte limpezi în această privinţă. Iliescu vorbea, foarte vag, de o „democraţie originală", văzând în Front un fel de legătură informală şi deschisă între populaţie şi stat. Şi acesta era un fel de populism, o specie de leninism de dinaintea lui Lenin, cu toate riscurile inerente şi bine ştiute: ca, în climatul de anarhie provocat de natura informală a acestui consiliu, puterea să încapă pe mâinile singurei grupări organizate şi coerente. Orice am crede despre partide şi orice le-am putea în chip îndreptăţit reproşa, ele rămân indispensabile exercitării democraţiei. Doar că transformarea frontului în partid politic risca să amâne indefinit, dacă nu chiar să anuleze, perspectiva unui guvern de unitate naţională, de care România ar fi avut atunci o atât de imperioasă nevoie. Dilema era imposibil de tranşat. [] Pentru a depăşi acest impas şi pentru a gasi cale sigură către o structură politică legitimă validă ar fi fost necesară o mişcare prealabilă de educaţie democratică, implicând, asemeni Cartei 77 din Cehoslovacia, toate forţele de progres ale ţării. Sau prezenţa unui om mai presus de orice contestări în care să se întrupeze, cu elevaţie morală şi lipsă de interes personală nouă legitimitate populară. [IR Concluzia: FSN- ca şi CPUN- nu au avut legitimitate, aşa cum strada protestatară a denunţat ] Dar România nu avea nici una, nici alta: regimul lui Ceauşescu zdrobise orice năzuinţă de opoziţie autentică, iar Frontul, grevat de prezenţa vechilor comunişti şi a mentalităţii lor inerţiale, nu se dovedise la înălţimea misiunii de a realiza uniunea naţională. [IR: Cum să realizezi această misiune cînd crezi ce recunoaşte dl Roman mai sus că crede: că România era plină doar cu oameni ca Ei. Că în stradă, sînt contesaţi de extratereştri ] Cât despre Iliescu, el era departe de a se fi degajat îndeajuns de nostalgia aparatului şi a ideologiei comuniste. Ca personalitate politică de vârf, el nu era omul unor înnoiri adânci, al unui alt ideal politic şi naţional. Iar harisma lui, câtă o avea şi câtă o mai are, era mai mult un fel de imagine de contrast: era mai luminos şi mai puţin încrâncenat decât Ceauşescu. [] Nu un personaj istoric înnoitor şi providenţial. [IR: Unele lucruri trebuie spuse la timp, nu după....]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

7 Manifestaţiile din 23-29 ianuarie

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:43 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: Despre manifestaţiile din 23-29 ianuarie, se face ca încă nu a înţeles nimic]

La 24 ianuarie partidele, adică Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Liberal, lansau o primă ofensivă împotriva transformării în partid Frontului. În faţa grilajului de la palatul Victoria se adunaseră vreo mie de persoane cu lozinci pe care scris: "N-am murit pentru perestroika!" [IR: Zi de zi, tinerii care constatau confiscarea revoluţiei de către FSN, protestau împotriva prezenţei Iliestilor la cîrma unei ţări "eliberate de comunism" - fără a sprijini politica de compromis (cîrdăşie) pusă la cale în acest timp de partide. Roman e silit să nu ştie asta, dacă vrea să pozeze în pionier al luptei contra inerţiei comunismului ] Patru zile mai târziu, în urma unui miting al opoziţiei, aproape zece mii de oameni s-au adunat, din nou, veniţi de pe străzile Bucureştiului, în faţa sediului guvernului, pentru ca, de data aceasta, să-i ceară demisia. [IR: Just. Asta cerea demonstraţia revoluţionarilor din decembrie, de fapt o prelungire a celei din 12 ianuarie. Dar nu în numele partidelor, ci în sprijinul democraţiei. E drept ca susţinatorii acestora, membri de rînd şi simpatizanţi, participanţi la un miting concurent, vedeau cam la fel cu contestatarii FSN: fără activistul Iliescu la cirma statului. Nu se stie deci în numele cui au negociat "liderii opozitiei" ce au negociat.] Era o lovitură de forţă. Partidele istorice încercau să arunce în cumpăna evenimentelor, ale căror cauze le scăpau, anarhia străzii. Nu pot să le tăgăduiesc, măcar în parte, argumentele. Mă mărginesc să spun că, în acel moment, nimic nu dovedea că erau atât de reprezentativi cât, cu atâta vehemenţă susţineau. [IR Da, au confiscat protestul strazii, dar nu pentru o lovitura de forta. Dimpotriva. ] Iar alegerile din mai, care au fost pentru aceste partide un eşec, au confirmat eroarea lor de apreciere. [IR Afirmatie nerusinata, care spune tot despre conversia lui Roman la adevar ] Şi, la urma urmelor, guvernul nu era obligat să cedeze la presiunea tuturor acestor forţe politice care se autoproclamau „populare". Cedasem o dată şi era de ajuns. [IR în sfirsit, amintind de 12 ianuarie, se apropie de subiect. Cei citiva activişti şi feciori de activişti strecurati- după batalie- în cladirea CC şi a Televiziunii - fără absolut nici o legitimnitate- asa cum o recunoaste Roman- nu au cedat presiunilor celor ce facusera revoluţia şi care nu-i doreau pe "'emanati" la putere] Importante mase muncitoreşti din capitală au organizat, în replică, o manifestaţie de susţinere a Frontului. Sediile partidelor din opoziţie au fost luate cu asalt şi, în 29 ianuarie, m-am văzut obligat să mă folosesc de un vehicul blindat pentru a-l scoate pe Corneliu Coposu din încleştarea mul.timii [IR atît despre 29 ianuarie. Marturisirile "sincere" ale dlui Roman sînt foarte selective. Probabil .. ca sa nu se demaste, asa cum tuna triumfator pe 29 ianuarie "salvind" conducerea PNT de la asaltul armatelor FSN. Scoala lui Valter Roman, trecut prin alegerile din '46- se dovedea, intr-adevar, utila fiului sau]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

8 Formarea CPUN

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:45 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: Formarea CPUN]

Pentru a potoli lucrurile, Iliescu a propus atunci constituirea unui consiliu provizoriu de uniune naţională (CPUN), în care erau reprezentate toate partidele şi care urma să se substituie fostului CFSN. Repartiţia puterii se clarifica: guvernul se afla teoretic plasat sub autoritatea unui organism multipartit însărcinat cu conducerea ţării pînă la primele alegeri libere şi să asigure buna desfăşurare a acestora. Însă partidele istorice contestau compoziţia acestui Consiliu, suspectând Frontul de a fi cooptat în el, în proporţie egală, reprezentanţi ai unor miniformaţiuni fără bază politică pe care le controla, urmând ca apoi să le resoarbă.Cât adevăr să fi fost în această afirmaţie? De fapt, şi de data aceasta lipseau criterii ferme pentru a aprecia care anume partid avea „dreptate" de a fi reprezentat în CPUN şi care nu. [IR şi atunci ce dadea CPUN-ului legitimitate şi credibilitate? Dominat de FSN şi "ascultat" de un guvern FSN- nu a fost decit o forma mai inselatoare de a asigura victoria Frontului în "alegeri" ]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

9 Manifestaţiile din 12-19 februarie, expediate telegrafic

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:47 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: Manifestaţiile din 12-19 februarie, expediate telegrafic]

Formaţiunile politice „istorice" voiau să obţină căderea guvernului provizoriu prin forţă, printr-o lovitură de stat [IR: De ce? Daca tot veneau curind alegeri libere?], efectuată, ca să zic aşa, „târâş". [IR Poate mai curind "grăpis"…?] De altfel ordinea publică era, în continuare periclitată. [IR De revolutionarii care nu se linisteau, protestind duminica de duminica, cerind eliminarea activistilor de la putere şi desfiintarea Securitatii. Dar mai grav e ca se trezisera militarii patrioti, cerind adevarul despre revolutie, eliberarea tarii şi a armatei- de slugile securicomuniste. Dar despre CADA şi sustinerea ei populara- o amenintare fatala pentru sistem, care a reacţionat ca sa se apere, prin diversiunea de la 18 februarie- nici un cuvint. ] De pildă în 18 februarie. În timp ce mă aflam într-o vizită oficială în Franţa, o masă de manifestanţi, l-au molestat pe Gelu Voican, care se afla în sediul Guvernului. Acum, pentru întâia oară, au venit la Bucureşti, de pe Valea Jiului, grupuri de mineri hotărâţi să susţină Frontul. Se spune că aceasta a fost cea dintâi „mineriadă" [IR Despre cea din ianuarie, combinata cu raziile IMGB, .nici un cuvint… ], dar caracterul ei a fost cu totul altul decât al celor care au urmat. Reacţia de atunci a minerilor (oameni care aveau incontestabil prestigiu de a-l fi înfruntat pe Ceauşescu cu câţiva ani în urmă) a fost lipsită de orice violenţă, exprima voinţa sinceră de a apăra cuceririle revoluţiei din decembrie, pe care le reprezenta Frontul, de atacul permanent al partidelor istorice [IR Nimic despre "arestarea" şi admonestarea publica a unei opozitii tremuratoare. şi acest individ a fost primit alaturi de CDR! ].
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

10 Tezele despre Piata Universitatii

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 10:51 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: În fine, tezele despre Piata Universitatii]

Cu totul de altă natură a fost cea de a doua "mineriadă", despre care s-a vorbit mai mult, cea din 1990. Încă din aprilie, un număr apreciabil de contestatari se instalaseră în Piaţa Universităţii, în faţa hotelului Intercontinental, formând ceea ce au numit „zonă liberă de comunism". Se făcea agitaţie, ţineau cuvântări de la balconul din colţul Universităţii. La început era vorba de un lucru legitim şi firesc. [IR: De aceea cerea el insistent ministrului expert în represiuni- Chitac- sa "Intre în ei!". Ceea ce s-a şi facut, la 24 aprilie, cînd fortele antrenate de Ceausescu s-au racorit de ura acumulata, dindu-le o lecţie de democraţie huliganilor din decembrie - în numele carora guverna Petre Roman] Era o răbufnire a tuturor celor care se simţeau ameninţaţi de tot ce era ambiguu în componenţa, în atitudinea şi în ţelurile puterii instituite. Oamenii se temeau de o recrudescenţă mascată a comunismului, de trădarea revoluţiei, de falimentul unui ideal pentru care mulţi, mai ales tineri, îşi dăduseră viaţa. [IR: în aceasta carte, Roman a recunoscut ca aveau perfecta dreptate. Doar ca ei nu se temeau, stiau ceea ce se vedea cu ochiul liber peste tot- de aceea au incercat sa faca ceva, sa reziste.] Mai erau acolo şi mulţi reprezentanţi ai micii burghezii, din rândurile căreia mulţi înduraseră represiunile comuniste. Şi numeroşi studenţi exaltaţi de pilda revoluţiei. Era, la început acolo, multă bună credinţă, multă răzvrătire izvorâtă din revoluţie. Un amestec de revendicări legitime, de idealisme mai mult sau mai puţin naive, de un romantism revoluţionar pe care, nu de mult, îl trăisem şi îl împărtăşisem şi eu. [] Fenomenul era supărător pentru unii, dar nu părea să constituie o primejdie pentru stabilitatea statului. [IR: Stabilitatea benzii care uzurpase statul] Lucrurile s-au agravat însă prin stângăcia, de altfel grăitoare, a lui Iliescu, care a pus paie pe foc, calificându-i pe manifestanţi drept „golani". Vorba a făcut ocolul lumii, Eugen Ionescu s-a declarat „academician golan", Alexandru Paleologu a scris „Amintirile unui ambasador golan"; se crease o tensiune, în bună măsură exagerată, între termenul injurios şi ceea ce se credea că este sensul politic şi moral al acelei manifestaţii, de altminteri impopulare. [IR: Se credea? Putin mai sus se facuse, concesiv, ca intelege şi admite legitimitatea politica a manifestatiei. Daca astfel de idei faste nu au fost prea populare, cine e de vina? Cine controla media?] Am încercat să calmez lucrurile, asigurându-i pe cei care ocupau de atâta vreme piaţa, blocând viaţa normală a oraşului, că nu vor fi luate măsuri de evacuare înainte de alegerile din 20 mai. În fond, de vreme de România se afla în perioadă electorală, toată lumea avea dreptul să-şi exprime opiniile, fie şi în felul acela ieşit din comun. M-am ţinut de cuvânt. Până la alegeri n-a avut loc nici o intervenţie. [IR: Minte. 24 aprilie a fost un masacru. după care, s-au facut multe incercari, stopate de hotarirea şi numarul manifestanţilor. Ca sa nu mai vorbim de celelalte "interventii": intoxicarea cu informatori şi provocatori, calomnierea continua prin media. Toate conduse de autoritatile conduse de el. ] Însă în 21 mai, a doua zi după votul care consacra fără ambiguitate pe Iliescu şi Frontul, lucrurilor trebuia să li se pună un capăt. [IR: Aceasta a fost manevra sa de baza. Legitimarea prin pseudo-alegeri controlate şi manipulate de FSN. Operatie de "spalare de putere", care nu ar fi reusit daca opoziţia n-ar fi dezertat,] Totuşi am lăsat să treacă încă mai bine de trei săptămâni înainte de a interveni. Între timp, mişcarea şi-a schimbat considerabil caracterul. Adevăraţii opozanţi politici plecaseră, au rămas acolo numai marginalii, un amestec de elemente sociale destul de dubioase. Fenomenul „Piaţa Universităţii" nu mai era expresia unei mişcări democratice, fie şi exacerbate, ci un simplu spaţiu promiscuu, o „Curte a miracolelor" unde aveau loc, în inima oraşului, tot soiul de tranzacţii sordide. [IR : La aceasta postura ingrata i-au expus pe ultimii rezistenti toti aceia care au parasit lupta după 20 mai, validind "alegerile", în ciuda campaniei electorale "a la 46", a inselarii electoratului şi a nerespectarii spiritului punctului 8. Mai grav este ca nici azi "elita" nu ajuta eroii calcati în picioare la 13 iunie, din jena de a recunoaste ca a fugit atunci, lasindu-i singuri]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

11 Piata a fost curatita. Minerii au vrut sa compromita

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 11:00 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: Piata a fost "curatita". Iar minerii au vrut sa compromita reforma...]

În seara zilei de 12 iunie, la sesizarea Procuraturii, am ordonat deci poliţiei să „cureţe" piaţa Universităţii. Nu era, în ochii mei, decât o banală şi legitimă operaţie de menţinere a ordinii. [IR : Salt mortal...peste miezul problemei ] Numai că au urmat două nopţi de răzmeriţă şi cinci morţi. Eram consternat. [IR: şi atît despre 13 iunie! Hotarit lucru : dl Roman e sanatos: nu si-aminteste lucrurile neplacute. Poate ca nici nu le vede. Sa nu fi citit decit relatarile ziarelor controate de FSN? ] Şi acela a fost momentul în care am aflat că minerii de pe Valea Jiului se aflau deja în trenuri, îndreptându-se spre Bucureşti pentru a veni în ajutorul forţelor de ordine din capitală. Acţiune de care, în momentul acela, nu mai era absolut deloc nevoie. [IR Ba era o nevoie enorma, altfel FSN ar fi trebuit sa reprime fatis insurectia din decembrie] Nu ştiu dacă a fost la mijloc „manipulare" sau nu. E drept că în prima jumătate a lui iunie am primit din partea Serviciului Român de Informaţii, organizat de Virgil Măgureanu la iniţiativa şi cu sprijinul lui Iliescu [IR Mai precis, în toata perioada, SRI a depins în exclusivitate de I Iliescu- un fel de armata personala subterana, dar desi Roman ar avea interes sa ne spuna asta, nu merge atît de departe ], rapoarte alarmante cu privire la un posibil atac împotriva Parlamentului, prevăzut pentru 14 iunie, prima zi a reuniunii lui. După revoltele de la Braşov, din 1977, Securitatea politică, la ordinul lui Ceauşescu, îşi infiltrase oamenii printre minerii de pe Jiu, consideraţi în mod tradiţional ca fiind avangarda mişcărilor sociale. Iar vechile cercuri de conducători de partid aflaţi încă în funcţie aveau tot interesul să se petreacă ceva dramatic. Dezordinea nu putea fi profitabilă decât pentru forţele care ar fi urmărit restaurarea vechiului regim. Dar nu am nici o dovadă în acest sens. [IR: Manipulare- bluff, incercata de Roman (probabil la sugestia lui Voican, care, intr-o intilnire la procuratura, în faţă unui auditoriu sceptic şi dusmanos, o sustinea- invaluit intr-o aura misterioasa, hipnotica; fără succes). Minerii infiltrati cu securisti lucrind la comanda externa misterioasa, doreau destabilizarea guvernului minune- Roman 2, care pregatea în secret emanciparea României de comunism] Eram în atare măsură străin de ceea ce se urzea încât, în dimineaţa de 15 iunie, pe când mă aflam la Universitate, pentru a lua notă de sălbaticele devastări provocate de mineri sau de cei care se dădeau drept mineri, am fost total surprins de protestele violente ale studenţilor. Pentru cineva care fusese, ca mine, profesor, era extrem de dureros să mă văd huiduit de studenţi. Dar lucrul cel mai grav era altul. Trebuie să mărturisesc că pentru moment nu mi-am dat cu totul seama de consecinţele dezastruoase pe care urma să le aibă în străinătate, pentru imaginea noii Românii, spectacolul, larg difuzat de reţelele internaţionale de televiziune, unui Bucureşti invadat de oamenii aceia sălbăticiţi, care comiseseră violenţe, brutalităţi şi crime, defilând biruitori pe străzile Bucureştilor, cu răngi şi ţevi de fontă în mână. [IR: Exista lucruri mult mai grave decit lucrul cel mai grav pentru dl Roman. Iar studentii aceia care-l huiduiau, il doresc de fapt arestat]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

12 Are ceva de realizat; cu orice pret

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 11:08 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR: Revenindu-si din durere, ia totusi, din nou, puterea. Are ceva de realizat; cu orice pret]

Când am aflat cum stau lucrurile m-am gândit foarte serios să demisionez. [] Cel care m-a convins să rămân a fost Mihai Drăgănescu, căruia îi cerusem sfatul: „Dacă demisionezi în momentul acesta, forţele de restaurare comunistă vor înălţa capul, iar procesul de reformă a societăţii româneşti va întârzia cel puţin un an, dacă nu cu doi[]" [] Nu era sigur că, după alegeri, voi fi din nou numit prim-ministru, deşi şi eu dusesem Frontul la victoria electorală. [IR: O declaratie memorabila ! în contextul în care "campania" a fost o inselatorie] Am aflat mai târziu că Iliescu a avut o clipă în gând să-i propună acest post lui Radu Câmpeanu, liderul partidului liberal, deşi partidul lui nu obţinuse decât 6,3 % din voturi la alegerile legislative, care se ţinuseră în acelaşi timp cu cele prezidenţiale. [IR Interesant. Simpatia sau cirdasia asta ar explica colaborationismul liderului PNL în 1990, cu urmari politice extrem de grave] [] Abia din această vreme datează cu adevărat „coabitarea" politică pe care o evocam la începutul acestui capitol. [IR : Doua ramuri. Unii taie în carne vie- în timp ce ceilalti anesteziaza pacientul cu mesaje conservatoare. Unii distrug economia- ceilalti apara nomenclatura. Unii pregatesc imbogatirea paraziitilor- în timp ce ceilalti, pregatesc victoria în viitoarele alegeri, în numele luptei cu saracia şi coruptia]

Guvernul pe care l-am constituit la 28 iunie 1990, şi care a fost acceptat de către toate partidele, a fost fără îndoială cel mai modernizator din câte erau cu putinţă. Hotărâsem să-mi asociez pe cei mai buni profesionişti români din fiecare domeniu, cu condiţia să nu fi ocupat nici un post de răspundere sub Ceauşescu. De altfel, cu câteva săptămâni înainte, nu-i cunoştem personal pe toţi. Pe câţiva mi i-a recomandat academicianul Drăgănescu.Am procedat din aproape în aproape, fiecare sugerându-mi cutare sau cutare persoană pentru cutare sau cutare post. Din fostul guvern provizoriu l-am păstrat numai pe Andrei Pleşu care, deşi dezavuase energic mineriada, a socotit şi el că poate fi mai util în interiorul guvernului [IR: Consecvent moralei sale minime şi capacitatii maxime de a dilematiza oportunismul şi lasitatea]; pe alţi doi miniştri, Anton Vătăşescu la industrie şi Aurel Stoica la protecţia socială, mi-i recomanadase Mihai Drăgănescu pentru cunoscuta lor competenţă profesională; la Ministerul Apărării l-am acceptat pe generalul Stănculescu, pentru că era nevoie de un militar şi pentru că mi se părea câştigat pentru cauza reformei [IR: Mai curind, pentru ca nu se mai putea face curind o mineriada. Cum macar o parte dintre sustinatorii FSN, inselati monumental, trezindu-se jefuiti prin Reforma, se puteau trezi din isterie- erau previzibile proteste populare. opoziţia fusese "lucrata" încît sa nu sutina acest protest, ca "retrograd", "rosu", venit din partea unor brute care sparsasera capul studentilor. Legitimitatea folosirii fortei fiind partial rezolvata, mai trebuiau depasite rezervele militarilor, lichidata CADA. Un Stanculescu santajabil-era omul potrivit]. Restul echipei era format din Eugen Dijmărescu, economist, numit la Ministerul Orientării Economice, din Adrian Severin, un jurist cu o excelentă reputaţie în domeniul dreptului comercial internaţional, numit la Ministerul Reformei, pe Victor Babiuc, un penalist de prim ordin, numit la Justiţie, şi Theodor Stolojan, viitorul prim-ministru, un universitar specializat în problemele de buget, numit la Finanţe. La Ministerul de Interne l-am numit pe Doru Viorel Ursu şi la Externe pe Adrian Năstase. Toţi aveau pe atunci între 40 şi 50 de ani, cei mai tineri fiind Severin, de 35 de ani, şi Ursu, de 36! [IR Astfel, în timp ce parlamentul era ocupat de Tovarasii responsabili cu frina, guvernul grupa tovarasii responsabili cu aceleraţia. Totul era sincronizarea celor doua pirghii, astfel încît sa se reuseasca transplantarea vechii nomenclaturi.... În noile structuri ] Numirea acestui guvern a provocat în România o surpriză extraordinară. Era un guvern tânăr, nou, cultivat, profesionist şi desprins de jocul politic. Unul dintre ţelurile mele, constituindu-l, a fost să atenuez oprobiul internaţional adus asupra ţării de evenimentele din iunie şi de rolul pe care îl avusese Iliescu în desfăşurarea lor. [IR : Greselile aripei FSN1, justifica intreventia aripii FSN2...] Unul dintre semne a fost refuzul, în semn de protest, al ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti de a participa la ceremonia investiturii prezidenţiale de la Ateneu. [IR: Le-a trecut repede, vazind ca opoziţia este slaba şi colaborationista, deci ca numai cu Puterea se putea trata (de la micul business cu copii, pînă la sustinerea invaziei Iraqului)] Cât părea de paradoxal, sunt convins şi astăzi că un asemenea guvern n-ar fi putut lua fiinţă fără grava dezordine în care aruncaseră România evenimentele tragice din iunie. [IR : Crimele aripei FSN1, justifica lansarea crimelor FSN2... ] Fără voia lor, minerii dăduseră o şansă reformei.

În primele trei luni lucrurile au mers bine. Luasem hotărârea de a face un salt radical în direcţia economiei de piaţă [IR Mare e continuitatea mostenirii lui Valter Roman....], aplicând un program de tranziţie care, la cererea mea, fusese pregătit în mai la Institutul român de economie mondială, de sub conducerea academicianului Postolache, de unde venea şi Eugen Dijmărescu. [IR: A se analiza atent acest document, prin prisma rezultatelor, catastrofale.] Trebuia asigurată înainte de toate libera convertibilitate a leului, prin devalorizarea lui, apoi deschiderea României pentru investitorii străini, liberalizarea preţurilor, restabilirea competitivităţii întreprinderilor noastre. Şi privatizarea. Toate acestea reclamau o transformare completă a cadrului nostru juridic. Şi mult curaj: a redescoperi adevăratele realităţi economice, escamotate de comunism şi de economia planificată şi centralizată, nu era o treabă uşoară. [IR: Asadar- nu trebuiau întîi indepartati activistii PCR din conducerea economiei. şi securistii- din subsolul ei. şi apoi conceput un plan de restructurare cu pierderi minime. Rezolvata corect redistribuirea proprietatii muncite de poporul roman inchis în lagarul comunist (in pericol de a intra în miinile gardienilor şi vulturilor externi). Sub nici o forma, adeptii FSN, isterizati cu "Nu ne vindem tara !" şi " Vor sa ne inchida intreprinderile şi sa ne arunce în strada!"- nu se asteptasera la asemenea lovitura ]

Iliescu ţinea şi el pasul, dar cu multă zăbavă, dându-mi doar din când în când sfaturi de moderaţie sau de încetinire a ritmului reformei. [IR: Este rolul frinei, folosita intelept] Credincios strategiei sale dintotdeauna, făcută din tergiversări şi compromisuri, rămânea în aşteptare, căutând totuşi să profite de revirimentul adus de reforme, dar totodată să se protejeze de consecinţele lor. Discuţii şi dezbateri de fond, pot s-o spun acum, n-am avut niciodată. Iliescu nu părea interesat decât de problemele teoretice - cum să ia o măsură sau alta şi care aveau să fie, în imediat, consecinţele sociale şi politice. Drept este că aceasta îi era funcţia, mă întreb însă dacă, om politic fiind, nu se mulţumea pur şi simplu cu faptul că se afla la putere, neurmărind nimic altceva decât să se menţină, ceea ce, în sine, este o zădărnicie. [IR : în timp ce el Roman, partenerul cu acceleraţia în mina, în tandemul devalizarii României - voia, se pare, mai mult]

Or, situaţia economică şi socială moştenită de la Ceauşescu nu mai putea să se perpetueze. Ea cerea de la noi o acţiune radicală. Am chiar convingerea că în aceste stări de lucruri deosebit de instabile care sunt tranziţiile, nu trebuie să-ţi fie teamă de a merge repede, de a înainta, de a înainta mereu: altfel rişti să dai înapoi. [IR: Asa ne-au spus şi comunistii: mereu inainte! Coborind, spre cele mai inalte culmi. ] Cu cât amâni mai mult inevitabila traversare a deşertului care se întinde între cele două regimuri, cu atât traversarea riscă să fie mai îndelungată şi mai grea, mai primejdioasă. [IR: Pentru cine? Pentru victima, ca sa nu fie chinuita mult? ] Nu cred că România să fi avut multe guverne care au luat mai multe măsuri legislative. [IR: Depinde care. şi în ce context. şi cu ce intentii. şi mai ales- cu ce efecte. ] Totul trebuia să fie schimbat. [IR : De ce? revoluţia ceruse schimbarea structurilor umane, politice, administrative- Intii. Iar transformarea economiei s-ar fi facut dupa- de altii şi cu alte prioritati. Nu a vrut nimeni sa distruga imediat "tractorele comuniste", "fabricile comuniste", "padurile comuniste", "minele comuniste", " cladirile comuniste" etc. În termenii codului penal o astfel de agresiune se numeste sabotarea economiei nationale. Circumstanta nevoii de a o devaloriza, pentru a o acapara pe nimic- nu este atenuanta. ] Încă din octombrie 1990 am iniţiat un prim pachet de măsuri privitoare la liberalizarea preţurilor, în urma cărora a avut loc manifestarea aceea aproape insurecţională pe care am pomenit-o deja. Pastila era amară, dar trebuia înghiţită. [IR: De ce? Poate face cineva demonstraţia riguroasa a acestei necesitati, printr-o analiza cantitativa, sistemica? Poate arata ca asa trebuia făcută "liberalizarea"? Sau e vorba de o noua fila din agenda unor "experti" care implementeaza modele şi doctrine, asa cum faceau şi inainte de 1989?] Cum am mai spus, n-am dat înapoi. Dar vechea gardă a Partidului, încă bine instalată în administraţia centrală şi în cea locală, avea alte gânduri. Ne era extrem de greu să aplicăm reformele în unele ministere şi în anumite regiuni. Apoi s-a amestecat presa, o anumită presă. Nu am nimic împotriva libertăţii presei, chiar dimpotrivă. Dar acum era vorba de altceva. Am fost acuzat de „incompetenţă", ceea ce poate fi oricând un punct de vedere acceptabil. Dar am fost acuzat şi de „corupţie", lucru mult mai grav, acuzat fără dovezi, de către nişte ziarişti care proveneau toţi, sau aproape toţi, sub vechiul regim, din serviciile de informaţie ale securităţii. Se răspândea zvonul că locuiesc într-un palat, câtă vreme locuiam şi mai locuiesc, într-o casă din beton, în cartierul Herăstrău, o clădire construită sub Gheorghiu-Dej ca sediu al administraţiei vilelor guvernamentale din preajmă, şi care este atât de urâtă şi de incomodă, încât a rămas nelocuită timp de zece ani. [] Cabala împotriva mea începuse. Soţia mea a fost atât de adânc afectată încât a avut grave tulburări de metabolism. [IR: Saracii soti Roman, ce-au patimit ... În timp e noi, cei haituiti de el, nu eram decit alungati în toate colturile lumii. Iar Romania- pusa pe butuci. Poate ca, intr-adevar, acuzatiile de incompetenta şi coruptie nu erau potrivite. Trebuie analizate: uzurparea, complotul, sabotajul şi inalta tradare. ]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

13 De la Securitate la SRI: o univers ascuns, o gaura neagra

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 11:10 pm

[IR:De la Securitate la SRI: o univers ascuns, ca o gaura neagra ]

E drept că săvârşisem „imprudenţa" de a concedia vreo zece ofiţeri din fosta Securitate, acum reciclaţi în Serviciul Român de Informaţii, noul serviciu secret al României. [IR: De ce "nou"? De ce numai vreo zece? Ce rapid trece peste problema cheie: ce a impiedicat guvernele conduse de el sa ne descotorosesca de fosgaiala securista? Atacul la baioneta a intregului sistem economic- s-a dovedit mai usor? ] Într-adevăr aceasta este una dintre problemele cele mai spinoase ale oricărei tranziţii din Est: cum să impui un curs nou unui aparat din care eşti obligat să păstrezi anumite componente şi anumiţi oameni? [IR: Obligat de cine? De ce ? Sa pastrezi pe cine? ] Aşa s-a întâmplat în Germania, unde dosarele constituite odinioară de Stasi, fosta poliţie comunistă a Germaniei de Est, au împiedicat intrarea în noile structuri a unei întregi generaţii de oameni politici locali [IR: Si? Nu a fost bine?]. La noi, bineînţeles, vechea Securitate a fost dizolvată imediat după căderea lui Ceauşescu şi restructurata ca Serviciul Român de Informaţii. [IR: De către cine? Sub garanţia cui? Cine va plati aceste minciuni cu urmari fatale? ] Eram şi sunt pe deplin conştient de rolul ce-l are de jucat un serviciu de informaţii, de siguranţă naţională în fond, într-un stat democratic. Oamenii ce-l alcătuiesc trebuie să fie o echipă de profesionişti în slujba naţiunii şi nicidecum în slujba unui interes politic. [IR: Au fost. De 18 ani au "stat de sase" în timp ce economia României era distrusa şi jefuita. Sau poate tocmai de acea au fost conservati? A trebuit impartit cu ei?] Numai că unii dintre responsabili rămăseseră, din argumente de „competenţă tehnică". [IR: Au ramas aproape toti. Facind acelasi lucru: sprijinind puterea. Evitind pedeapsa. Mentinind România în gheare. şi imbogatindu-se. E secretul lui Polichinelle. - a se vedea ca exemplu explicatiile lui Mihai Pelin- un om avizat. Naivitatea simulata a lui Roman trebuie conjugata cu faptul ca FSN a fost principalul protector- benficiar al activitatii acestei retele] Iar dosarele acumulate vreme de cincizeci de ani de dictatură există încă, iar ele permit toate şantajele. [IR: De ce nu s-a pus punct acestei plase de santaj care a sufocat Romania? A fost mai greu ca oprirea aprovizionarii intreprinderilor şi devalorizarea leului, asa-i?] De altfel, în trei rânduri, i-am transmis scrisori preşedintelui Iliescu, de vreme ce o asemenea decizie era de competenţa lui, prin care îi ceream ferm ca aceste dosare, rămase în posesia SRI-ului, să fie încredinţate Parlamentului, pentru ca deputaţii să decidă în chip democratic ce trebuie făcut cu ele. [IR: Foarte democratic. Halca trece de la lupi la sacali. şi de ce nu trebuia sa afle poporul roman cine il conduce? şi de ce au trebuit incuiate arhivele 40 de ani ? ]
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

14 Incep fricţiunile între cele doua aripi ale FSN

Mesajde Ioan Rosca » Mar Dec 11, 2007 11:13 pm

P Roman - Libertatea ca datorie- comentat de Ioan Rosca
[IR Incep fricţiunile între cele doua aripi ale FSN: "frina conservatoare" şi "acceleraţia reformatoare"]

După ianuarie, a venit rândul să intre în scenă [IR: Cam asa …] preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Alexandru Bârlădeanu şi Marţian Dan, cei doi vechi potentaţi ai Partidului despre care am mai vorbit. Primul s-a dedat, în faţa Senatului, la mai multe atacuri verbale feroce la adresa programului meu economic, taxat de „ultraliberalism à la Reagan". Celălalt a recurs la obstrucţie în Camera deputaţilor, pentru a împiedica votarea unor legi. În ianuarie 1991 am reuşit, la Strasbourg, graţie unui discurs şi a răspunsurilor mele la o rafală de întrebări ale parlamentarilor europeni, acceptate unanim drept „convingătoare", să fac România să fie admisă, ca „invitat special", în Consiliul Europei. Ca urmare, acelaşi Alexandru Bârlădeanu, care, între 1948 şi 1968, a deţinut înalte funcţii de partid şi de stat şi a devenit membru, încă din 1959, al Biroului Politic al Partidului Comunist Român, declara la televiziune că „un nou dictator este pe cale să se nască", lucru de care era sigur pentru că, a continuat el, „văzuse deja cum s-a născut un altul". „Dictatorul" acesta, pe care îl compara cu Ceauşescu, nu eram altul decât eu. Oameni perfizi, de o dibăcie monstruoasă, aceşti vechi „tovarăşi"! [IR: Asta a dus la manifestaţia din Piata şi la punctul 8. Dar cel care s-a ocupat de zdrobirea rezistentei faţă de "alegerea" Tovarasilor, ajunge la aceste concuzii numai după ce a fost atacat de ei ] De altfel accesul la televiziune, controlată de anturajul lui Iliescu, îmi era atunci, ca şi acum, aproape interzis. [IR: Asta a exasperat manifestaţia din Piata. Dar cel care s-a ocupat de zdrobirea rezistentei faţă de manipularea electoratului, ajunge la aceste concuzii numai după ce s-a vazut- şi el- cenzurat] [] Nici eu, nici guvernul în fruntea căruia mă aflam nu ne-am lăsat descurajaţi. Reforma continua, în colaborare cu Victor Babiuc am obţinut votarea unei legi importante: prin ea tribunalele erau legitimate să dea curs plângerilor unor persoane particulare împotriva abuzurilor de care suferiseră din partea împuterniciţilor vechiului regim. [IR: Se poate acum studia efectul acestei legi, ca un turnesol al justitiei, independente…de revolutie] În fiecare minister, în special la Agricultură, am concediat vechi cadre rămase acolo, apoi am pensionat din oficiu o sută şi mai bine de funcţionari locali şi regionali corupţi. Era cam mult! [IR: Era, evident extrem de putin. Nu cu mici rotatii de cadre se putea elibera tara] Războiul cu vechii comunişti îmbrăcaţi în straie de „democraţie" era declarat!
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

Următorul

Înapoi la Revolutia si Contrarevolutia din 1990

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 15 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009