Sectorul CIVES
 
 

Emanuel Valeriu - colaborator al Securităţii

Forum: Dedicat relatarilor , discutiilor si actiunilor legate de revolutia sufocata in 1990 de catre Contrarevolutie (12 ianuarie, 24-30 ianuarie, 12-19 februarie, 11 martie, 22 aprilie-13 iunie, 15 noiembrie, 16-22 decembrie etc. )

Emanuel Valeriu - colaborator al Securităţii

Mesajde Marius » Lun Iul 07, 2008 12:25 am

Articol în "Cotidianul" despre Emanuel Valeriu, cel care în 1990 a fost director al TVR (cu sprijinul lui Iliescu), iar pînă recent a fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului: http://cotidianul.ro/emanuel_valeriu_ca ... 49966.html

Emanuel Valeriu, cârtiţa care a săpat Europa Liberă
29 Iun 2008 Razvan Mihai Vintilescu
Şi-a păstrat acoperirea timp de 40 de ani. Documente din arhivele CNSAS arată că unul dintre colaboratorii celebri ai Europei Libere era, de fapt, un turnător al Securităţii din România: Emanuel Valeriu.

In 1986, Emanuel Valeriu era instruit de CIE in domeniul contrainformatiilor
Chiar si cand era urmarit, Valeriu si-a turnat fostii colegi

Emanuel Valeriu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti din timpul regimului comunist din România. Fost jucător de rugby, director de ziar, jurnalist sportiv atât în presa scrisă, cât şi la televiziune, a ajuns directorul general al TVR între 1990 şi 1992. Acum are 83 de ani şi tocmai şi-a încheiat mandatul de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Corespondent în secret al postului de radio Europa Liberă timp de 21 de ani, lucru cu care s-a lăudat în mod constant după 1990, el şi-a dobândit în acest mod şi o aură de opozant al sistemului comunist, inclusiv al fostei Securităţi.

Din punctul de vedere al carierei oficiale, se poate spune că Emanuel Valeriu este chiar un model moral şi profesional.

O serie de acte din arhivele fostei Securităţi, ieşite la iveală ca urmare a cererii de acces la toate documentele ce fac referire la Neculai Constantin Munteanu, făcută chiar de fostul realizator al emisiunii „Actualitatea românească“ de la Europa Liberă, arată însă că din anii ’60 până în prezent Emanuel Valeriu a dus o adevărată viaţă dublă. Deoarece Colegiul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii nu a dat până în prezent un verdict în cazul său, demonstraţia colaborării lui Emanuel Valeriu cu organele de Securitate se va baza pe compararea datelor din fişele Securităţii cu informaţiile oferite de el însuşi în două cărţi autobiografice, publicate în 1992 şi în 2001: „Fără contract“, respectiv „Faţa necunoscută a Europei Libere“.

Documentele din arhiva CNSAS care dovedesc colaborarea lui Emanuel Valeriu cu Securitatea au rămas puţine la număr, dar consistente în privinţa conţinutului. Explicaţia: din 1967 pînă în 1986, informatorul cu semnalmentele sale a fost colaboratorul Direcţiei I, din cadrul ramurii interne a Securităţii, iar din 1986 până în 1989 a trecut sub comanda Centrului de Informaţii Externe, aripa externă. Această schimbare a necesitat însă ştergerea urmelor lui Valeriu din arhivele Direcţiei I şi trecerea tuturor documentelor ulterioare în arhiva CIE, precursorul actualului Serviciu de Informaţii Externe.

Totuşi, cum nici Securitatea nu-şi realiza întotdeauna sarcinile integral, în arhiva CNSAS au mai rămas documente care îl identifică fără dubiu pe Emanuel Valeriu.

Cronologic, primul document care-l vizează pe Emanuel Valeriu este o Notă a Securităţii, din 9 decembrie 1981, unde un ofiţer de legătură transcrie o convorbire avută cu sursa „Emil“ despre „cunoştinţele sale care lucrează la postul de radio Europa Liberă“ şi despre istoricul acestor relaţii. Despre Max Bănuş, sursa „Emil“ spunea că au fost colegi de redacţie la ziarul „Sportul“ şi la revista „Stadion“, iar în 1957 a fost condamnat la opt ani de închisoare „pe motiv că, din vina lui, pe coperta revistei «Stadion» a apărut sportivul român Zoltan Szabo, pe al cărui tricou era imprimat în loc de tricolorul românesc, tricolorul maghiar“. După ieşirea din detenţie, mai arată Nota, Bănuş i-a mulţumit turnătorului „Emil“ că „nu a luat sub nici o formă poziţie în procesul său“. Iată ce mărturiseşte Emanuel Valeriu în „Faţa necunoscută a Europei Libere“: „Bănuş avusese aici un proces urât (şi urmează descrierea modului în care fotografia lui Zoltan Szabo de pe coperta revistei "Sportul" unde lucrau împreună, a apărut cu steagul maghiar în loc de cel românesc - n.r.). Singura persoană care s-a dus, evident neconvocată, şi a dat o declaraţie scrisă, ataşată la dosarul lui, din care rezulta nevinovăţia lui Bănuş am fost eu“.

Din nota respectivă mai reiese că în 1972, cu ocazia Olimpiadei de la München, „Emil“ l-a căutat din nou pe Max Bănuş, dar acesta a refuzat să îl întâlnească, motivând că „personalul român al Europei Libere are indicaţia ca în perioada olimpiadei să nu ia legătura cu cetăţeni români“. Relatarea lui Emanuel Valeriu în propria carte despre acest eveniment este următoarea: „Max Bănuş, căruia îi telefonasem îndată după sosirea la München, pentru a mă plânge că n-am unde să stau şi să mănânc, mi-a spus că în urma unei convenţii între guvernele RFG şi României, pe durata Jocurilor Olimpice nimeni de la Europa Liberă nu va sta de vorbă cu cineva din delegaţia română“.

Atât informatorul „Emil“, cât şi Emanuel Valeriu au contactat Europa Liberă în acelaşi timp şi în acelaşi mod. „În anul 1967, "Emil" l-a întâlnit pe Max Bănuş în RFG, ocazie cu care acesta i-a propus să-l prezinte lui Noel Bernard. "Emil" a refuzat. În 1968, "Emil", la indicaţia noastră, l-a vizitat pe Noel Bernard (...), ocazie cu care acesta a căutat să obţină de la "Emil" date despre conducerea noastră de partid şi de stat“, se arată în Nota Securităţii.

Emanuel Valeriu, în „Fără contract“, spune: „Max m-a contactat în 1967, nu ştiu exact cum a aflat c-aş fi la Düsseldorf, şi mi-a propus această relaţie cu postul Europa Liberă, pe care eu atunci am refuzat-o. În 1968 mi-am făcut singur legătura cu Bernard Noel. (…) Mi-a propus o colaborare permanentă, pe care nu am confirmat-o: locuinţă, angajament pe viaţă, stabilirea familiei în Germania“. De asemenea, Nota din ’81 mai arată că informatorul „Emil“ a fost coleg cu N.C. Munteanu în televiziune şi că a transmis atât Olimpiada din 1968, cât şi pe cea din 1972. Emanuel Valeriu a lucrat în acea perioadă tot în televiziune şi a transmis pentru TVR ambele olimpiade menţionate.

Nota din 9 decembrie 1981 cu informaţiile lui „Emil“ ajunge, după zece zile de la redactarea ei, la UM 5044, adică la Centrul de Informaţii Externe. CIE consideră că datele furnizate „prezintă interes“ şi începe o adevărată negociere pentru preluarea lui „Emil“ de la Direcţia I a Securităţii, cea care se ocupa de probleme interne.
Într-o cerere trimisă de CIE către Direcţia I în 7 ianuarie 1982 se arată: „Rugăm să ne precizaţi dacă "Emil" face deplasări în exterior şi dacă îl poate contacta pe Max Bănuş, în funcţie de aceasta urmând a vă comunica datele necesare instruirii lui. Menţionăm că în aceeaşi măsură ne interesează posibilităţile lui "Emil" în ceea ce îl priveşte pe Neculai Constantin Munteanu“.

Transferul de la Direcţia I la CIE pare să fi fost precedat de o minuţioasă verificare suplimentară. La 1 februarie 1985, lui Emanuel Valeriu i s-a deschis un dosar de urmărire informativă, sub numele „Epure“. Nu ar fi fost prima dată când un informator devenea urmărit, transformarea turnătorului în turnat fiind un procedeu prin care Securitatea îşi verifica frecvent sursele. O notă din 10 februarie 1986 îl elogiază pe Valeriu, spunând că acesta „nu întreţine legături cu persoane din exterior, deşi cunoaşte o serie de elemente care s-au stabilit în ţări occidentale“, şi „exteriorizează o atitudine politică corespunzătoare faţă de orânduirea socialistă din ţara noastră“. Despre „elementele“ care lucrau la Europa Liberă, nota respectivă menţionează sec: „Obiectivul a relatat unele aspecte atât verbal, cât şi în scris, sub formă de note“.

În aprilie 1986, urmăritul „Epure“ devine paralel şi informatorul „Epure“, care lucra însă pentru CIE, în cadrul problemei Eterul, ce urmărea supravegherea informativă a postului Europa Liberă, precum şi eventuale măsuri ce puteau fi luate pentru a stăvili atacurile lansate din studiourile de la München asupra regimului condus de Nicolae Ceauşescu. Caracteristicile sursei „Epure“ par să coincidă până la confundare cu cele ale lui Emanuel Valeriu. Dintr-un set de instrucţiuni emis pe 8 aprilie 1986 de CIE pentru instruirea turnătorului „Epure“ se desprind următoarele: „Epure“ era ziarist, trebuia să plece în aprilie 1986 la München şi să-i viziteze pe Neculai Constantin Munteanu şi Ioana Măgură, sub pretextul că nu cunoaşte pe altcineva în oraş. De asemenea, trebuia să reţină modul în care aceştia îşi petreceau timpul liber şi să se ofere din politeţe să transmită ceva în ţară celor dragi din partea lor.

Aşa cum reiese din cărţile autobiografice, ziaristul Emanuel Valeriu a plecat în aprilie 1986 la München, unde s-a întâlnit cu N.C. Munteanu şi a încercat să fie curierul acestuia. „Nu ştiu câtor români li s-a putut destăinui Nae aşa cum mi s-a destăinuit el mie. (...) Aş fi vrut s-o vizitez pe maică-sa când reveneam în România, dar nu m-a acreditat niciodată cu o asemenea misiune, care sincer mi-ar fi făcut plăcere“, scrie Valeriu în „Faţa necunoscută a Europei Libere“. De asemenea, într-o scrisoare din 1987 către N.C. Munteanu, Valeriu scrie negru pe alb că nu are unde să locuiască în München şi îl roagă să îl primească acasă.

Identitatea dintre Valeriu şi sursa „Epure“ pare a fi confirmată şi de faptul că în decembrie 1986, cu ocazia închiderii dosarului de urmărit, o notă raport semnată colonelul Gheorghe Huluţă precizează că Valeriu a întreprins „între aprilie şi iunie a.c. o călătorie turistică în mai multe ţări occidentale. În timpul şederii nu a fost semnalat cu preocupări necorespunzătoare“. Urmează o frază care dovedeşte o dată în plus dubla calitate, de urmărit şi informator, a lui Valeriu: „La întoarcere, ca urmare a pregătirii sale contrainformative, a făcut unele relatări cu conţinut operativ ce au fost exploatate pe linia unei unităţi speciale“. Un alt indiciu ce ar putea sugera că Securitatea deja lua toate măsurile pentru a-şi proteja informatorul este o însemnare marginală pe nota raport, semnată de maiorul Gavrilă: „Luat legătura cu Mr. Oancea Traian, DI. Comunicat că persoana se scoate din evidenţele de securitate“. Practic, se încerca ştergerea urmelor documentare ale lui Emanuel Valeriu din evidenţele Direcţiei I ale Securităţii, ca urmare a preluării sale de către CIE. Astfel, se explică şi faptul că documentele din arhiva CNSAS şi care-l privesc pe Valeriu nu sunt complete, deoarece accesul cercetătorilor la arhiva SIE este în prezent extrem de redus.

O fotografie pentru Securitate

O însemnătate aparte în relaţia dintre N.C. Munteanu şi Emanuel Valeriu a jucat-o o fotografie făcută în 1987, la München, acasă la realizatorul „Actualităţii Româneşti“, unde Valeriu venise în vizită împreună cu soţia. Poza din 1987 a lui Valeriu şi Munteanu poate însă juca un rol deosebit de important într-un alt plan al Securităţii. Într-o notă din dosarul ,,Eterul’’ din anul 1987 există dovada faptului că Securitatea îi pregătea o surpriză realizatorului de la Europa Liberă: „În prezent este în curs de desfăşurare verificarea unor legături din exterior ale lui N.C. Munteanu şi stabilirea locului în care se instalează în timp ce se deplasează în Insulele Canare în vederea creării unor condiţii de acţiune asupra sa“.

„Practic, dacă voiau să-mi însceneze un accident sau să angajeze un asasin, le trebuia o poză recentă cu mine, pentru că cele pe care le aveau erau vechi de cel puţin zece ani spune acum Neculai Constantin Munteanu. „Acum sunt sigur că sursele «Emil» şi mai apoi «Epure» sunt una şi aceeaşi persoană: Emanuel Valeriu. În 1986 tot insista să mă ajute să trimit în ţară ori bani ori mesaje. Mi s-a părut ciudat şi faptul că era curios să afle unde plec în vacanţe şi cum îmi petrec timpul. Anul următor, în 1987, s-a şi fotografiat cu mine la München, unde venise cu soţia lui. A developat poza în ţară şi mi-a trimis-o prin poştă împreună cu negativul“, adaugă N.C. Munteanu. Primele suspiciuni asupra colaborării lui Emanuel Valeriu cu Securitatea românească au apărut pentru N.C. Munteanu în 1987. Într-o scrisoare din 14 noiembrie 1987, Valeriu îi cere practic lui Munteanu să-l ajute ca în 1988, cu ocazia Campionatului European de fotbal ce se desfăşura în Germania, să facă o serie de cronici sportive pentru Europa Liberă. „I-am spus că nu poate să transmită pentru noi dacă rămâne anonim, adică aşa cum mai trimitea el articole din ţară şi pe care le citeam eu, fără să-i spun numele. Lumea i-ar fi recunoscut oricum vocea. Dar el mi-a spus că nu contează. Acest lucru m-a făcut să cred că era sprijinit de Securitate, iar când a venit la München în 1988 nu am vrut să mă mai întâlnesc cu el, tocmai din această cauză“, spune Munteanu.

Şirul de coincidenţe care îl leagă pe Emanuel Valeriu de sursele „ Emil“ şi „ Epure“

1957
„Emil“ îl susţine pe Max Bănuş în cadrul procesului său.
Emanuel Valeriu spune că e singurul care l-a sprijinit pe Bănuş la procesul acestuia.

1967
„Emil“ se întâlneşte cu Max Bănuş la München.
Emanuel Valeriu se întâlneşte cu Max Bănuş la München.

1968, 1972
Ziaristul „Emil“ a fost la Olimpiadele din Mexic şi din München.
Ziaristul Emanuel Valeriu a fost la Olimpiada din Mexic şi la cea din München.

1986
„Epure“ pleacă la München cu obiectivul de a-l întâlni pe
N.C. Munteanu.
Emanuel Valeriu pleacă la München şi se vede cu N.C. Munteanu.

Anturajul
„Emil“ şi „Epure“ sunt ziarişti şi au fost colegi cu Max Bănuş, N.C. Munteanu şi Nicolae Munteanu.
Emanuel Valeriu este ziarist şi a fost coleg cu Max Bănuş, N.C. Munteanu şi Nicolae Munteanu.

Valeriu şi Serviciul de Dezinformare

O fişă din dosarul ,,Meliţa şi Eterul’’, care îl priveşte pe N.C. Munteanu, îl numeşte la capitolul „legături în ţară“ pe „Emanoil Valeriu, fost coleg, Bucureşti, în atenţie la Serviciul D“. Serviciul D era o unitate specială a Securităţii, înfiinţată în 1968, cu scopul dezinformării serviciilor de spionaj străine, dar şi a posturilor de radio care relatau evenimente interne româneşti, cum era cazul Europei Libere. Conform unor cărţi publicate de Cristian Troncotă, decanul Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, Serviciul D se bucura inclusiv de sprijinul ziariştilor români.

Emanuel Valeriu: E o făcătură!

În biroul său de la sediul CNA, cu doar câteva zile înainte de a-şi termina mandatul, Emanuel Valeriu ne-a primit la prima oră a dimineţii. Bine dispus la început, Valeriu neagă constant faptul că a fost spionul Securităţii, fără a demonta însă nici una dintre coincidenţele care îl leagă de turnătorii ,,Emil“ şi ,,Epure“. Confruntat cu documentele oficiale de la CNSAS, a rămas puţin descumpănit. „Obiectiv, n-am ce să zic despre hârtiile astea sau despre faptul că indivizii de acolo au făcut exact ce am făcut eu. Dar pot să spun că poate e o făcătură. Eu am corespondat 21 de ani cu Europa Liberă. Eu am fost contra Securităţii şi a partidului. Cum puteam eu să colaborez cu Securitatea?“, spune Valeriu. La un moment dat, s-a gândit să sugereze că ,,Emil“ şi ,,Epure“ ar putea să fi fost Tudor Vornicu, fostul director al televiziunii, deconspirat deja ca fost colaborator al Securităţii. Dar în momentul în care i-am spus că Vornicu nu corespunde din punctul de vedere al călătoriilor efectuate, a fost de acord că este imposibil. Tot încercând să fragmenteze discuţia cu diverse întâmplări din tinereţea sa, Valeriu a început să nege chiar unele situaţii descrise în cărţile sale autobiografice, pentru ca ulterior, confruntat cu textul, să le recunoască din nou, sub scuza bătrâneţii: „Posibil. Poate am uitat“. Despre însemnările din propriul dosar de urmărit, care confirmă faptul că a livrat note scrise şi comunicări verbale, dar şi că a fost instruit în domeniul spionajului, Valeriu este concis: „Rahat! Prostii!“. Pe tot parcursul discuţiei nu a oferit nici o singură posibilă explicaţie pentru toate coincidenţele care îl recomandă drept spionul Securităţii, nici despre interesul pe care cineva l-ar fi putut avea ca să îi umple dosarul cu minciuni.
Marius
 
Mesaje: 948
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Înapoi la Revolutia si Contrarevolutia din 1990

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009