Sectorul CIVES
 
 

Drepturile europenilor se zbat sub o crasa indolenţă!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Drepturile europenilor se zbat sub o crasa indolenţă!

Mesajde Nica Leon » Mar Feb 26, 2019 3:04 pm

libe-secretariat@ep.europa.eu
Către,
Parlamentul Uniunii Europene – Comisia L.I.B.E.,


În atenţia dlui. preşedinte Claude Moraes


Domnule preşedinte,

Mă numesc Leon Nica, domiciliez în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, et. 4, ap. 23, Sector 2, cod poştal 021791, sînt persecutat din motive politice, amănunt care m-a făcut să constatat că nu ridică nici măcar un fel de semn de atenţie sau de întrebare reprezentanţilor Uniunii Europene, cărora le-am trimis scrisori, ce consideră, astfel, că e normal şi chiar firesc să fiu persecutat pe teritoriul Uniunii Europene şi acum, în Mileniul III, în pofida faptului care ne arată că Parlamentul European cheltuieşte bani mulţi şi cu premiul Saharov, în timp ce mie îmi este refuzat constant pînă şi dreptul de a primi cuvenitele şi datoratele acte de identitate emise de autorităţile competente ale U.E., acte care să conţină şi menţiunea despre cetăţenia europeană, întrucît, conform Tratatului privind Uniunea Europeană, cetăţenia europeană este complementară altor cetăţenii.
Cu toate că aşa este eu nu am încă nici o cetăţenie, deoarece, nu au fost înfiinţate, de drept, pînă astăzi, nici statul roman şi nici instituţiile fundamentale, în România, motive pentru care, avînd în vedere prevederile Regulamentului Comisiei L.I.B.E., vă rog să îmi comunicaţi care sînt temeiurile de drept pentru care Comisia Europeană a Drepturilor Omului refuză să verifice dacă instanţele din România sau aşa-zisa justiţie ori “sistem de justiţie” au fost înfiinţate, de drept, pînă în prezent, în această ţară, pentru ca astfel să dovedească oarece preţuire şi respect atît pentru preambulul Convenţiei, cît şi pentru prevederea aflată la art. 6.1, unde scrie că instanţa de judecată trebuie să fie instituită de lege, lege ce este şi astăzi inexistentă, în România şi, de asemenea, ce îi determină pe reprezentanţii C.E.D.O. să continue să le pretindă abuziv, nedrept şi ruşinos justiţiabililor din România să se aderseze, mai întîi, cu cererile lor de chemare în judecată sau cu plîngerilor penale ne înfiinţatelor, de drept, instanţe de judecată, din România?
Avînd în vedere transparenţa mult lăudată şi îndelung trîmbiţată şi în conţinutul Tratatului Uniunii Europene, vă răg să îmi comunicaţi care este motivul pentru care europenii nu au nici astăzi dreptul să afle care este adresa de e-mail a C.E.D.O. ?
Ascunderea adresei de e-mail a C.E.D.O. o reprezenta cumva o dovadă de transparenţă, de acces liber la justiţie şi la o instituţie fundamentală a U.E.?
Precizez că această curte nu are afişat pe site-ul său o adresă de e-mail, pe care europenii să o folosească liber, spre a pune direct şi rapid întrebări judecătorilor C.E.D.O., “judecători” care acum încalcă flagrant nu doar prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană ci chiar şi litera şi spiritual Convenţiei, deoarece acceptă şi în prezent să fie colegi cu infractorii care deţin fără drept funcţia ne înfiinţată încă, de drept, de judecători în ne înfiinţatul, de drept, stat roman, cu care sînt şi acum colegi pînă şi în cadrul C.E.D.O.?
O fi drept să fie aşa şi să procedeze atît de nedrept?
De asemenea, vă rog să îmi comunicaţi care este motivul pentru care Comisia Europeană nu a făcut nimic pentru a le asigura deja cetăţenilor europeni dreptul de a solicita şi de a primi efectiv acte de identitate, acte care la rubrica cetăţenie să aibă scrisă cetăţenia europeană, avînd în vedere că a trecut mult prea mult timp de cînd a fost instituită, prin Tratat, cetăţenia europeană, care este complementară oricărei alte cetăţenii.
Menţionez că eu am cerut, în scris, comisarului european însărcinat să se ocupe de cetăţenie, acte de identitate care să conţină cetăţenia europeană, scrisori care au rămas mereu fără un răspuns, ceea ce îmi încalcă drepturile garantate prin Tratatul privind U.E., eu fiind în situaţia de a nu avea nici măcar dreptul la viaţă, întrucît fără acte de identitate valabile nu poţi trăi, nu poţi munci, nu poţi circula, nu poţi avea acces la sistemul de sănătate şi nici nu poţi avea acces la proprii tăi bani aflaţi în conturile unor bănci, situaţie intolerabile care l-a lăsat totuşi total indiferent pe comisar.
Cel puţin la fel de indiferentă s-a dovedit a fi şi comisarul european pentru justiţie, dna. Jereva, deşi am sesizat-o că sînt persecutat din motive politice, în România, deci în U.E., tocmai pentru că am luptat şi lupt împotriva criminalilor comunişti şi a slugoilor lor, ca şi împotriva nedreptăţii, care este uriaşă în România, deşi atitudinea ei încalcă flagrant atît Convenţia cît şi prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană, situaţie ignorată chiar şi de Preşedintele Comieiei Europene.
Precizez că în tot acest amarnic timp fel de fel de prostălăi obraznici, complici cu criminalii comunişti, care deţin nedrept puterea, în România, susţineau, chiar şi de la Tribuna Parlamentului European, că în această ţară blestemată ar exista justiţie, care culmea ar faca chiar şi progrese semnificative, fără să poată pricepe, cu mintea lor teribil de puţină şi de fixă, că nu poate face progrese o instituţie care nu a fost încă înfiinţată, de drept, aşa cum împune pînă şi art. 6.1 din Convenţie.
Aşa fiind, vă rog să îmi comunicaţi ce măsuri concrete veţi întreprinde dvs., în calitate de Preşedinte al Comisiei L.I.B.E., care are atît rol de control asupra tuturor angajaţilor instituţiilor europene, cît şi obligaţia de a respecta întocmai prevederile Tratatului şi ale Convenţiei.
Cu speranţa că de această dată veţi face ceva concret, vă urez toate cele bune.

Cu stimă,

Leon Nica
Persecutat politic. 26.02.2019
Nica Leon
 
Mesaje: 810
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009