Sectorul CIVES
 
 

D.N.A. protejează prăduitorii SIDEX!?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

D.N.A. protejează prăduitorii SIDEX!?

Mesajde Nica Leon » Mar Apr 21, 2009 5:50 pm

Către,
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie,




Domnule procuror şef şecţie,



Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, sector 2, avînd în vedere prevederile Legii nr. 303/2004, art. 1 şi 4, dar şi preambulul şi art. 2 şi 4 din Legea nr. 304/2004, formulez următoarea:

Plîngere

Împotriva neserioasei, netemeinicei şi vădit părtinitoare ordonanţe pronunţată în doasrul nr. 172/P/2007, de procurorul Ioniţă Vasile.

MOTIVE

În fapt, am formulat plîngere penală împotriva membrilor guvernului şi a acoliţilor lor care, fără să aibă vreun drept de proprietate sau vreun titlu legal de proprietate asupra proprietaţii publice a statului, proprietate administrată numai de A.V.A.S., au vîndut o proprietate publică inalienabilă, respectiv pachetul de acţiuni deţinut de stat şi nu de Guvernul României la S.C.SIDEX S.A.GALAŢI ca şi numeroase alte active ale statului.
În loc ca procurorul de caz să cerceteze vînzarea fără drept, efectuată de persoane fără calitate, a unei proprietaţi inalienabile, ce aparţinea şi aparţine de drept numai poporului român suveran, conform art. 135 alin. 5 din Constituţia României, aflată în vigoare la data înstrăinării SIDEX, procurorul doar s-a făcut că efectuează o aşa zisă anchetă, în urma căreia a demonstrat vădit intenţia sa de a nu cetrceta deloc aspectele flagrante ale înstrăinării ilegale a respectivului combinat siderurgic, construit din banii, cu munca şi cu imense eforturi şi sacrificii de acest popor.
Conform art. 101 alin. 1 din Constituţia României şi art.1 şi art. 14 din Legea nr. 37/1990, ulterior art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 90/2001 reprezentanţii Guvernului României nu aveau dreptul să se creadă şi să se manifeste ca stapînii absoluţi ai României, mentalitate şi obicei moştenit însă de la guvernul dictaturii comuniste, pe care îl răsturnasem la Revoluţie, în urma căreia reprezentanţii guvernului şi acoliţii lor aveau obligaţia să respecte întocmai şi idealurile Revoluţiei române din Decembrie 1989, nu să se creadă iarăşi stăpînii averii românilor şi să procedeze ilegal, la vînzarea lor, fără a avea acordul proprietarului de drept – poporul român, prin referendum.
Este cel puţin ciudat că procurorul de caz, în ordonanţa de clasare a dosarului, prin care a urmărit vădit să îngroape cazul şi să nu facă cercetări temeinice şi legale, aşa cum îl obligă legea, nu a vrut să îşi amintească nici de consistenta mita data de Lakshmi Mittal primului ministru al Marii Britanii, dl. Tony Bleier, prin care l-a susţinut în campania electorală, după care, fiind dator indianului, englezul a adresat o celebră, dar ilegală şi imorală scrisoare amicului său din România, fostului prim-ministru Năstase Adrian, prin care îl ruga pe acesta din urmă să vîndă la un preţ de nimic unul dintre cele mai importante combinate siderurgice din această parte a lumii, proprietate însă de stat.
De asemenea, procurorul de caz, atunci cînd şi-a propus şi a acţionat pentru a înmormînta acest cras caz de corupţie la nivel înalt, nu a vrut să-şi anintească nici că patronul indian Lakshi Mittal la puţin timp după ce primise cadou, adică la un preţ mai mult decît simbolic, marele combinat SIDEX Galaţi, îşi cumpărase o vilă în City-ul londonez, pe care plătise peste 140.000.000 de USD.
Că ordonanţa este ilegală o dovedeşte chiar procurorul de caz, cînd invocă H.G. nr. 1032/08 11 2000, act ilegal prin excelenţă, ce nu era şi nu este în vigoare dacă ar fi avut în vedere atît prevederile art. 1 alin. 3, art. 51, art. 107 alin. 1 şi 2 şi art. 150 alin. 1 din Constituţia României.
Însă, pentru a îngropa acest caz evident de corupţie, procurorul nu nuami că s-a făcut că nu vede că şi acest combinat a fost prăduit cu încălcarea celor mai elementare norme legale, morale şi de bun simţ, dar nici nu a dorit să vadă cîte căpuşe fuseseră create pentru a duce premeditat, la faliment, combinatul siderurgic Sidex Galaţi, tocmai de cei care erau plătiţi de stat să îl administreze eficient şi legal, cum era de fapt şi căpuşa pe care tot o vehiculează în ordonanţă, cu numele SIDEX INTERNAŢIONAL Ltd., societate creată de nişte şmecheri puşi pe căpătuială, în care S.C.Sidex S.A. era acţionar cu cca. 40% din capitalul social.
Este cel puţin surprinzător, în ordonanţa criticată, că procurorul deşi aninteşte că prin această căpuşă “SIDEX a fost nevoită să plătească pentru materiile prime preţuri mai mari decît dacă le cumpăra de pe piaţa internaţională”, refuză să aprofundeze cercetarea în acest sens, pentru a îi descoperi, în vederea tragerii la răspundere a vinovaţilor, care prin astfel de manopere dolosive subminau economia naţională, cum la fel de aiuritoare este şi dărnicia administratorului A.V.A.S., care la şase ani de la marele jaf returnează lui Mittal suma de 24.000.000 USD, bani publici, doar pe baza unei ilegale decizii a guvernului Tăriceanu, impusă prin încălcarea prevederilor Legii nr. 90/2001, art. 1 şi art. 11şi art. 102 alin. 1 din pîngărita Constituţie a României, acte ilegale care au avut ca motiv nişte decizii arbitrale parţiale, emise fără ca statul român să fi fost reprezentat şi apărat.
În aceste condiţii, sînt nevoit să constat că această ordonanţă nu are nici o legătură cu plîngerea penală formulată de mine, aflată de prea mult timp înregistrată la dvs., plîngere în care eu vă rugam să-i cercetaţi pe cei ce sînt vinovaţi de vînzarea ilegală a S.C. SIDEX S.A.Galaţi, bun public inalienabil, ca şi a prizei de apă a Municipiului Galaţi şi a numeroase alte bunuri inalienabile, care nu puteau fi legal înstrăinate, vîndute şi prăduite aşa cum a fost făcut în acest caz.
Ca atare, vă rog să dispuneţi continuarea cercetărilor, în vederea trimiterii în judecată a tuturor celor vinovaţi pentru comiterea acestor infracţiuni, pe care eu vi le-am reclamat demult.
Cu speranţa că veţi da o dovadă că aţi început să vă faceţi datoria, cum este ea prevăzută în legi, vă urez succes în activitate.

Nica Leon 17 04 2009
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009