Sectorul CIVES
 
 

O punere la punct!?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

O punere la punct!?

Mesajde Nica Leon » Vin Mai 04, 2012 6:49 pm

Dane, pentru că mi-ai dovedit, de foarte multe ori, că faci parte din categoria prostacilor fuduli, pentru că sînt binefăcătorul României, deci şi al tău, îţi transmit următoarele, la care, dacă mai ai un dram de minte şi un pic de bun simţ, te îndemn să reflectezi.

1. În timp ce eu luptam neînfricat cu bestiala dictatură comunistă, tu şi prietenii tăi "faimoşi", în loc să mă sprijiniţi şi să veniţi alături de mine viermuiaţi ca majoritatea românilor;

2. După ce am făcut planuri pentru a răsturna ciuma roşie, de unul singur, pentru că ceilalţi erau bolnavi de groază, am declanşat şi am condus, la victorie, lupta pentru răsturnarea de la putere a criminalei dictaturi comuniste şi, ca dovadă a ingratitudinii şi ticăloşiei acestui înapoiat şi fudul popor, am fost arestat, fiind acuzat de terorism, pentru că îmi permisesem să îl arestez pe criminalul-comunist jos ilici iliescu. Din această cauză am fost trimis la Fortul militat Ştefăneşti pentru a fi împuşcat. În acest timp tu, ca şi ceilalţi tembeli români, îmbătaţi de libertatea pe care eu v-am dăruit-o, puneaţi ţara la cheremul criminalilor-comunişti, alogeni;

3. Reuşind să scap, am creat un partid, născut în focul luptelor cu inumanul sistem comunist-criminal, dar tu şi prietenii tăi aţi stat de-o parte, atunci cînd nu aţi pus chiar umărul pentru a-i ajuta pe contrarevoluţionarii criminali-comunişti să se instaleze temeinic la putere;

4. Apoi, pentru că eu vă dăruisem libertate, tu ai ajuns ziarist şi apoi proprietar de televiziuni şi, în loc să dovedeşti ceva minte şi o leacă de bun simţ, pe mine m-ai cenzurat şi m-ai ignorat sistematic, iar pe contrarevoluţionarii alogeni i-ai ajutat temeinic să ocupe cele mai înalte funcţii în stat, iar acum te vaiţi ca baba proastă pe marginea şanţului;

5. Acum cîteva zile te-am văzut lăudînd un nimeni, ce nu a avut niciodată curajul să lupte alături de mine sau singur, cum am făcut-o eu, cu sistemul odios care îi torturase tatăt, nici măcar după ce ajunsese preminat la Harward şi prieten cu şmecherii-criminali ce distrug şi umilesc lumea. Pe tine evidenţa nu te-a făcut să te trezeşti şi făceai o deşănţată propagandă lui Horia Mocanu, care pusese umărul la nenorocirea românilor prizonieri în sovietizata Ucraină;

6. Poate îţi mai aminteşte de formidabila problemă şi freamătul creat în societate de acel Sabin Gherman, care se săturase de România cum m-am săturat eu de proşti şi de fuduli, individ pe care şi tu l-ai invitat la OTV. Atunci am avut şansa să prind legătura telefonică şi după ce i-am adresat mai multe întrebări cretinoidului agent, am reuşis să conving lumea că respectivul nu era decît un gunoi bine plătit. De atunci nimeni nu a mai auzit de invitatul tău.

7. Avînd în vedere cele de mai sus, pentru a dovedi că şi Horia Mocanu şi gaşca lui sînt tot de teapa lui Gherman, ai curajul să organizezi o întîlnire cu acest Mocanu, pentru a ţi-l demonta şi pentru a-l face de rîs în faţa ta sau, mă rog, dacă vrei, poţi televiza respectiva întîlnire, în urma căreia vei putea şi tu înţelege că te închinu la un profet mort.

8. Pentru că ştiu că românii sînt cei mai mari duşmani ai acestei ţări, pentru binele cărora eu am înfruntat dictatura şi mortea, ce nu au nici cea mai mică impresie că îmi datorează enorm, indivizi ce nu cunosc deloc semnificaţia recunoştinţei, te informez că nu mă voi supăra dacă nu vei aranja întîlnirea cu Mocanu.

Totodată, te anunt acum şi pe tine, cum am făcut-o de nenumărate ori în ultimii 22 de ani, cînd am avertizat boborul român cine erau emanaţii, ce urmau ei să facă, ce ar trebui să se facă dacă vor să trăiască bine şi liber într-o ţară liberă, democratică şi prosperă (dovezile fiind pînă şi în Monitorul Oficial în Partea cu Dezbateri Parlamentare) că nu ai nici o şansă să cîştigi alegerile şi să schimbi ceva şi pentru că m-ai ocolit şi nu ai avut măcar bunul simţ să îl consulţi pe binefăcătorul tău şi al României, pentru a afla cum ar fi trebuit să procedezi pentru a ieşi victorios.

Oricum, poate vei începe să înţelegi, nu cît de mult îmi datoraţi astăzi, ci semnificaţia vorbei româneşti înţelepte, care zice că... la Caracal s-a rupt căruţa cu proşti!



Cu speranţa că vei deprinde obiceiul să gîndeşti înainte de a arunca cu vorbe, îţi urez spor în toate.



Binefăcătorul României,

Nica Leon



Persecutat politic. 03 05 2012
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 15 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009