Sectorul CIVES
 
 

Frămîntări înainte de împlinirea a 26 de ani de libertate

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Frămîntări înainte de împlinirea a 26 de ani de libertate

Mesajde Nica Leon » Sâm Dec 12, 2015 12:54 pm

Către,
Domnul Klaus Werner Iohannis, Preşedinte al României,


Domnule Preşedinte Klaus Werner Iohannis, în curînd se vor împlini 26 de ani de cînd eu am luat decizia şi am acţionat hotărît pentru a curma definitiv drumul ruşinos, spre piezania criminală, comunistă, întorcînd în mai puţin de 24 de ore România spre lumină, spre libertate şi spre un drum drept, în care statul român să poată deveni repede un stat de drept.
La puţin timp după împlinirea celor 26 de ani de crasă nedreptate, de bîjbîială, de minciună, de prăduieli şi de ruşine, veţi împlini şi dvs. un an de cînd aţi preluat mandatul de Preşedinte al României, ceea ce v-a dat efectiv dreptul şi posibilitatea să le dovediţi românilor şi lumii ce înseamnă România lucrului bine făcut şi o alt fel de politică.
Din păcate, aşa după cum v-am scris imediat după ce se anunţase victoria dvs. în alegeri, cînd în loc să mă fi ascultat pe mine, binefăcător al românilor şi României, aţi preferat să bîjbîiţi în întuneric, înconjurat fiind încă de nişte neica nimeni, care nu au dovedit niciodată în viaţa lor că ar avea curajul şi capacitatea de a înţelege şi de a înfăptui fapte deosebite, măreţe, indivizi care nici acum nu au habar de capul lor, ceea ce a făcut ca dvs. să rataţi acest preţios an şi să vă afundaţi astfel şi dvs. în mocirla pestilenţială în care s-au tot bălăcit cu nesaţ, iresponsabilii şi criminalii comunişti ce v-au fost predecesori, spre dezastrul ţării, amplificînd şi acum disperarea românilor, a căror răbdare o puneţi chiar şi dvs. la mare şi grea încercare, dînd aşa numai apă la moara dujmanilor ţării.
Aşa fiind, sînt nevoit să constat că sînteţi la fel de indiferent la dezastrul din ţară ca şi predecesorii dvs., dezastru care încă se amplicivă exponenţial, dar şi că, după ce aţi coabitat cu un guvern profund corupt, imoral, ilegitim, anacronic, ruşinos şi penal, în loc să fii recurs imediat la prevederile pîngăritei Constituţii a României, de la art. 109 alin.2 raportat la art. 1 alin.5, aţi aşteptat nepermis de mult, facilitînd astfel şi holocaustul de la Colectiv, pentru a scăpa de un guvern păgubos şi ilegal, după care aţi fost de acord şi cu instalarea unei struţo-cămile la guvern, format iar din nişte neica nimeni, la fel de ingsignifianţi, de insipizi şi de umile umbre, care în viaţa lor neimportantă, lipsită de fapte mari, edificatoare, pentru binele ţării, nu au probat niciodat nimic deosebit, dînd astfel posibilitatea de a se face iarăşi un teribil de sinistru, chiar păgubos şi mult prea periculos experiment cu această năpăstuită, blestemată, batjocorită şi prăduită ţară, împinsă mereu, în ultimii 26 de ani, numai spre catastrofa finală, în loc să fii dovedit inteligenţa de a îmi cere sprijinul, pentru a vă arăta ce şi cum ar fi trebuit să faceţi, dacă chiar vreţi binele acestei chinuite ţări, cum aţi afirmat de mai multe ori în timpul campaniei electorale.
Sau ar trebui să înţeleg acum că aţi preferat să îmi întoarceţi spatele, în loc să mă fi rugat să vă învăţ ce şi cum ar fi trebuit să faceţi, pentru a fi repede mai bine în România, pentru a le dărui astfel românilor o speranţă reală şi un semn neîndoielnic spre mai bine, doar pentru că am avut neruşinarea de a înfrunta singur bestiala dictatură criminală, comunistă, atunci cînd nici măcar dvs. nu aveaţi curajul să deranjaţi măcar un amărît de miliţian? Sau aţi vrut să îmi arătaţi că nici astăzi faptele mele excepţionale, mereu trecute cu vederea, chiar dacă am dovedit concret, efectiv, cît de repede am putut să răstorn de la putere odioasa dictatură totalitară, criminală, comunistă, ce îngrozise lumea nu valorează nimic nici pentru dvs., care nu aţi fi ajuns niciodată într-o asemenea funcţie dacă eu nu m-aş fi dovedit atăît de curajos şi de vrednic? Ori mi-aţi întors spatele, în dauna României, pentru că sînt etnic român, ce nu a fost şi nu este nici mason şi nici membru al vreunei agenturi sau serviciu secret românesc sau străin, ce nu a furat niciodată nimic, ce nu a prăduit statul, ce nu a omorît români, ba dimpotrivă sau astfel aţi înţeles să mă îgnoraţi, pedepsind aşa, din nou, populaţia sărăcită şi dezorientată a României prăduite, deoarece am avut neruşinarea să iniţiez, să organizez şi să conduc cele mai mari proteste antimasonice pe care le-a văzut vreodată Bucureştiul?
Aşa fiind, nu înţeleg de ce v-a lăsat atît de indiferent statutul meu trecut şi actual, chiar şi în România lucrului bine făcut, mereu de pesecutat politic, într-o ţară căreia eu i-am dăruit libertate şi drepturi şi nu cei 505 penali pe care recent i-aţi desemnat ca salvatori ai ţării, cu rol determinat schimonosind astfel pînă şi semantica limbii oficiale, prigonind şi acum dreptatea şi adevărul şi limba română.
Am aflat de curînd că v-aţi propus să prezentaţi în neconstituţionalul constituit Parlament al României, un raport despre starea naţiunii, cu prilejul împlinirii în curînd a unui an de cînd aţi preluat mandatul de Preşedinte al României, motiv pentru care v-aş rămîne îndatorat dacă mi-aţi spune numele unui singur domeniu de activitate care fucţionează bine şi normal în această ţară sugrumată şi astăzi de criminalii comunişti, de progeniturile lor şi de slugoii lor, pentru ca apoi eu să vă demonstrez cît de greşit gîndiţi, eu avînd convingerea, dar şi probe mai mult decît suficiente să dovedesc oricui că nimic nu e normal, că nimic nu merge bine, ba chiar să arăt că totul e anapoda şi total invers decît ar trebui să fie într-o societate normală, ce se conduce după legi nu tot mereu după legeile bunului plac şi haosului generalizat, cum este, din păcate şi atăzi, în epoca politicii altfel, deşi e tot la fel ca şi în ultimii 25 de ani plin de amaruri, de abuzuri, de umilinţe, de ruşine şi de mult prea mult chin, în această ţară blestemată şi năpăstuită mereu de cei ce se află încă la putere, chiar şi în mandatul dvs., în aşa zisa Românie a lucrului bine făcut.
Cu speranţa că îmi veţi răspunde, fie şi pe pagina mea sau a dvs. de Facebook, după ce v-aţi anulat adresa de mail, de la preşedenţie, vă urez toate cele bune.


Nica Leon,
Binefăcător al româniei, persecutat politic. 12.12.2015
Nica Leon
 
Mesaje: 791
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009