Sectorul CIVES
 
 

Comisia Europeană şi cei de la U.E. complici cu criminalii

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Comisia Europeană şi cei de la U.E. complici cu criminalii

Mesajde Nica Leon » Vin Sep 01, 2017 8:42 am

Către,
Comisia Europeană,

Referitor la răspunsul dvs.: Ares(2017)1285869 concernant "R/ Crimes against humanity in Romania" envoyé par Monsieur William SLEATH le 13/03/2017

Domnule William SLEATH,

Am găsit azi răspunsul dvs., pe care îl consider a fi total neserios, formal, răspuns care seamănă izbitor de mult cu răspunsurile tîmpe pe care le primeam de la criminalii comunişti, ce deţineau puterea, în vremurile de foarte tristă amintire.
În loc să încercaţi să înţelegeţi bine toate cele scrise de mine şi adevărul, transmise doamnei comisar Věra Jourová, dvs., domnule William SLEATH, v-aţi permis să schimbaţi total adevărurile menţionate în solicitarea mea.
Procedînd astfel, v-aţi început răspunsul fără să pricepeţi bine ce înseamnă stimat!
Dacă aţi fi ştiut sensul acestei noţiuni, nu mi-aţi fi răspuns atît de superficial, ba chiar neserios, nu mi-aţi fi pasat problemele şi nu mi-aţi fi arătat atît de clar că vă sînt teribil de indiferente atît adevărurile prezentate de mine, în sesizarea pe care aţi primit-o, cît prevederile Tratatului de Aderare al României la U.E., în care e scris aşa:
TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ
PREAMBUL
Tratatul de aderare este direct aplicabil tuturor cetăţenilor României, creând atât drepturi, cât şi obligaţii pentru aceştia.
HOTĂRÂȚI să instituie o cetățenie comună pentru resortisanții țărilor lor,
HOTĂRÂȚI să faciliteze libera circulație a persoanelor, asigurând totodată siguranța și securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene,
HOTĂRÂȚI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetățeni, în conformitate cu principiul subsidiarității,…
Articolul 1 (ex-articolul 1 TUE) (1) Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE instituie între ele o UNIUNE EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniune”, căreia statele membre îi atribuie competențe pentru realizarea obiectivelor lor comune.
Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni.
Articolul 2 Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.

Tratatul de la Maastricht
Articolul 3
(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen.
(3) Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția sociale, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele membre.
Articolul 5
(2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține statelor membre.
Articolul 6 (ex-articolul 6 TUE) (1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții. (2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare. (3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
Articolul 7 (ex-articolul 7 TUE) (1) La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.
TITLUL II DISPOZIȚII PRIVIND PRINCIPIILE DEMOCRATICE
Articolul 9 În toate activitățile sale, Uniunea respectă principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o atenție egală din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia. Articolul 10 (1) Funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative.
Articolul 10 (1) Funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative. (2) Cetățenii sunt reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European. Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii lor de stat sau de guvern și în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor.
(3) Orice cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii. Deciziile se iau în mod cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean.
Articolul 11 (1) Instituțiile acordă cetățenilor și asociațiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile și de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acțiune ale Uniunii.
Articolul 12 Parlamentele naționale contribuie în mod activ la buna funcționare a Uniunii:
Articolul 17 (1) Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul acestora.
Declaraţia anexată la Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE) precizează că ,,cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai prin referire la legislaţia naţională a statului membru respectiv”. …
Prin urmare, revine fiecărui stat membru să indice care persoane sunt cetăţenii săi. Prin acest tratat Uniunea Europeană respectă drepturile fundamentale, aşa cum acestea sunt garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului şi rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar (art. 6 alin. 2). Prin TUE se instituie următoarele categorii de drepturi pentru cetăţenii Uniunii, complementare cetăţeniei naţionale, prin care se consolidează şi protecţia intereselor acestora: 1. orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre (art. 18 TCE);

Tratatul de la Lisabona.
Tratatul de la Lisabona enunță trei principii fundamentale: principiul egalității democratice, principiul democrației reprezentative și principiul democrației participative.
C.Un nou cadru instituțional
1.Parlamentul European
În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din TUE, Parlamentul European (PE) „este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii”, nu din reprezentanții „populației statelor”(articolul 189 din Tratatul CE).
În conformitate cu articolul 17 din Tratatul CE (Tratatul de la Lisabona prevede, de asemenea, introducerea acestei definiţii în articolul 8 din Tratatul privind Uniunea Europeană), este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană care are naţionalitatea unui stat membru, care reiese din aplicarea dispoziţiilor proprii statului respectiv. Cetăţenia Uniunii, care completează cetăţenia naţională, dar nu o înlocuieşte, se compune dintr-un ansamblu de drepturi şi de datorii care se adaugă drepturilor şi datoriilor legate de cetăţenia unui stat membru.
Tratatul de la Amsterdam a fost instituit aşanumitul “Spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”.
Tratatul de la Amsterdam (TA) (semnat în 1997, intrat în vigoare în 1999), ca o garanţie a recunoaşterii cetăţeniei Uniunii, care reafirmă faptul că Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile libertăţii, ale respectului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, principii comune tuturor statelor membre; respectul drepturilor omului fiind o condiţie a apartenenţei unui stat la Uniune (art. 49 TUE).

Avînd în vedere toate prevederile de mai sus, cît şi cele scrise de mine, în sesizare, o voi lua metodic, prin a vă arăta unde aţi greşit, în răspunsul dvs. superficial, astfel:
1. Pentru a fi membră a Uniunii europene, România trebuia să aibă înfiinţat, de drept, organizaţia numită stat român, ceea ce trebuia să fie dovedit prin existenţa unui act, act care pînă în prezent nu există, pentru că românii nu au fost interesaţi niciodată să îşi înfiinţeze, de drept, statul român.

Aşa fiind, ţara numită România, neavînd înfiinţat/constituit, de drept, statul român, nu poate sta şi un are nici dreptul să fie împreună cu statele înfiinţate, de drept, membre ale U.E., în această Uniune, aşa cum se prevede expres în Tratate, ceea ce dvs. nu aţi înţeles bine, deşi eu am scris concret această situaţie intolerabilă la pct. 2 din sesizare, unde scrie aşa: … nu au fost încă înfiinţate, de drept, nici statul roman şi nici instituţiile fundamentale, cum ar fi: parlamentul, preşedintele, guvernul, ministerele, instanţele de judecată, Curtea Constituţională a României etc.;

2. România ne avînd încă înfiinţat, de drept, nici statul român şi nici instituţiile fundamentale rezultă, indubitabil, că toţi cei cu care au negociat reprezentanţii U.E şi cu care au convenit să fie primit ca membru statul român, stat ne înfiinţat nici pînă azi, de drept – prin act scris – au făcut-o în mod neserios şi nelegal sau poate interesat, motiv pentru care mie mi-au fost încălcate o sumedenie de drepturi garantate atît de Carta Drepturilor Omului, adoptată de O.N.U., dar şi de Convenţia europeană a drepturilor fundamentale, cît şi de Tratatele U.E., dovedind aşa că şi aderarea României la U.E. este nulă, de drept!

3. Din cauza inexistenţei actului de înfiinţare, de drept, a statului român, eu nu am cum să fiu, legal, cetăţean al unui ne înfiinţat, de drept, stat român, organizaţie care nu poate să vă pună la dispoziţie nici o dovadă din care să rezulte că eu aş fi cerut şi acceptat vreodată cetăţenia acestuia, stat român care nu are înfiinţate, de drept, nici instituţiile fundamentale în orice alt stat înfiinţat, de drept, motiv mai mult decît suficient pentru care eu să nu am acte de identitate valabile, juste, care să fie recunoscute pe tot cuprinsul Uniunii Europene şi care să îmi poată asigura exercitarea efectivă a drepturilor prevăzute în Tratate.

4. În absenţa unui act de identitate valabil, care să îmi fie eliberat de un stat înfiinţat, de drept, mie mi se încalcă flagrant şi drepturile prevăzute în Tratate, garantate cetăţenilor europeni, precum şi dreptul la demnitate, ba chiar şi pe cel la viaţă, ceea ce însă dvs. un aţi vrut să luaţi în seamă, producîndu-mi, astfel, mari prejudicii!

5. Avînd în vedere şi că cetăţenia înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat, aşa cum s-a scris în Juridical Tribune Volume 1, Issue 1, June 2011 59, prin ne înfiinţarea, prin act, a persoanei juridice stat roman şi în lipsa unui act nu există o legătură între mine şi pretinsul stat român, ne înfiinţat, de drept, nici pînă azi, motive pentru care am solicitat, în scris, Comisiei Europene, ca în conformitate cu prevederile din Tratate, care au instituit cetăţenia europeană, un act prin care să dovedesc cetăţenia mea europeană, avînd în vedere că în Preambul Tratatului de aderare s-a scris aşa:

HOTĂRÂȚI să instituie o cetățenie comună pentru resortisanții țărilor lor, - deci nu a statelor!
HOTĂRÂȚI să faciliteze libera circulație a persoanelor, asigurând totodată siguranța și securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene,
HOTĂRÂȚI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetățeni, în conformitate cu principiul subsidiarității, - v-am solicitat să dispuneţi să îmi fie eliberate acte de identitate emise de o autoritate legal recunoscută a U.E., pentru a beneficia şi eu de drepturile prevăzute mai sus, în Tratate, dar şi de dreptul la liberă circulaţie, în această lume, în care eu nu mă pot deplasa, tocmai pentru că nu am acte de identitate valabile, emise de o instituţie care să fi fost înfiinţată, prin lege, drept care îmi e flagrant anulat, din motivele menţionate, ceea ce este, evident, total nedrept!
6. Cu toate că aveţi obligaţia de a soluţiona concret cererea mea legală, respectiv de a întreprinde demersurile necesare, care să se finalizaze concret prin a soluţiona efectiv toate problemele pe care vi le-am transmis în scris şi prin a îmi da efectiv acte de identitate europeană, care să conţină la rubrica cetăţenie cetăţenia europeană, dvs. mi-aţi scris, în răspunsul dvs., aşa:

“Comisia Europeană nu are competenţa generală de a interveni în cazurile individuale din statele membre.”, contrazicînd, însă, flagrant, prevederile din Articolul 7 (ex-articolul 7 TUE) (1) unde scrie aşa:
La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. – ceea ce nu aţi vrut să faceţi, dvs. preferînd să închideţi ochii, pentru a nu vedea riscurile comunicate de mine, motiv pentru care mi-aţi dat un răspuns formal, ascunzînd, astfel, gunoiul sub preş, metodă larg folosită de criminalii comunişti şi în vremurile de foarte tristă amintire!

De asemenea, se prevede la Articolul 17 (1) Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul acestora. – ceea ce aţi refuzat să faceţi, scriindu-mi însă aşa: Comisia Europeană poate interveni numai în chestiuni care ţin de dreptul Uniunii Europene. Din informaţiile pe care ni le-aţi transmis, nu reiese că problema la care faceţi referire are legătură cu punerea în aplicare a dreptului UE. Din acest motiv, Comisia Europeană nu este în măsură să intervină în cazul dumneavoastră. – făcîndu-vă că nu vedeţi că eu la pct 2 din sesizare vă scrisesem astfel: …nu au fost încă înfiinţate, de drept, nici statul roman şi nici instituţiile fundamentale, cum ar fi: parlamentul, preşedintele, guvernul, ministerele, instanţele de judecată, Curtea Constituţională a României etc.; - ceea ce este evident că are legătură cu dreptul şi cu aplicarea lui în U.E., conform Tratatelor.

Apoi, în încercare de a vă arăta dispreţul faţă de mine, uitînd complet că aţi început răspunsul dvs. cu “stimabile”, mi-aţi scris că:

La un nivel mai general, Comisia Europeană monitorizează progresele înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), - dovedindu-mi plenar că nu aţi reuşit să înţelegeţi bine adevărul, adevăr care mie îmi spune că nu poate fi reformat, decît în mintea puţină şi teribil de fixă a proştilor, un sistem care nu a fost nici pînă azi înfiinţat, de drept, aşa cum avea obligaţia să o facă şi în conformitate cu prevederile art. 6.1 din Convenţia europeană a drepturilor fundamentale, dar şi că un sistem ne înfiinţat, nici pînă în prezent, prin lege, aşa cum e cazul aşa-zisului “sistem judiciar” din România, ar putea face chiar şi progrese, ceea ce e cu totul teribil de original, dar total neadevărat şi neserios, pentru că, în realitate, nu au fost înfiinţate, prin lege, nici ministerul justiţiei şi nici ministerul public, nici instanţele de judecată de care ar trebui să fie pendinte ne înfiinţatele, de drept, parchete, cum la fel nu au fost încă înfiinţată, de drept, nici curtea constituţională şi nici parlamentul!

7. Şi pentru a îmi confirma că nu aţi înţeles nimic din crunta şi din cumplita realitate românească, pe care eu vi-o prezentasem succint, în sesizarea pe care v-am transmis-o, mi-aţi scris în răspunsul dvs. şi că: “În acest context, Comisia va analiza cu atenţie orice modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală. “ – fără să puteţi pricepe că pînă şi acele aşa-zise coduri, invocate aiurea de dvs., sînt tot nule, de drept, fiind exact la fel cum e şi toată aşa-zisa legislaţie din România, pentru că toată a fost impusă nedrept, nedemocratic, ilegitim, imoral, anacronic, ruşinos, scandalos etc. de nişte criminali periculoşi, care s-au instalat la putere după crimele pe care le-au comis în timpul contrarevoluţiei, pe care au pornit-o în data de 22 12 1989, crime care nu au fost niciodată cercetate sau pedepsite penal – ceea ce îi face complici pînă şi pe reprezentanţii U.E., care se fac că nu văd nici acum toate acele monstruozităţi, comise în centul Europei, în timp de pace, dar care colaborează frenetic şi strîng cu voioşie mîinile pline de sînge ale acelor călăi, ce au ucis români cu armament de război, chiar şi în centul capitalei României, fără pic de teamă sau de remuşcări, ce îşi freacă nedrept, ilegitim, nedemocratic etc. fudurile pe fotoliile din Casa Poporului, fără să fi fost înfiinţat, de drept, pînă azi, nici Parlamentul României, nici funcţia Preşedintele României, nici Guvernul României, nici ministerele, Banca Naţională şi nici chiar Monitorul Oficial!

În aceste condiţii, cum de mai puteţi dvs. să pretindeţi că s-ar monitoriza ceva, în România şi că ar exista chiar şi progrese, după ce mi-aţi scris aşa: … “în vederea atingerii obiectivelor MCV. Respectarea principiilor statului de drept în toate statele membre ale Uniunii Europene face parte dintre priorităţile preşedintelui Juncker.?

Poate abia acum, după ce veţi citi bine cele de mai sus, ce descriu exact crunta şi cumplita realitate românească, veţi fi în stare să îi arătaţi şi d-nei comisar Věra Jourová cît de cumplit e adevărul din România, cît de străine de realitate sînt aşa-zisele “obiective ale M.C.V.” şi cît de făţarnici sau de complici cu criminalii sînt şi scribălăii care au scris pînă acum acele rapoarte mincinoase despre o ţară în care nu demult preşedintele Juncker s-a făcut de rîs, cînd a rostit de la tribuna ne înfiinţatului, de drept, Parlamet al României, în faţa unor mari criminali, numai tîmpenii, ceea ce mi-a provocat o greaţă teribilă, pentru că mi-a amintit subit de mentalitatea, de precticile şi de obiceiurile criminalilor comunişti, care făceau axact la fel ca şi Preşedintele Comisiei Europene, care a ridicat, astfel, minciuna la rang de adevăr, ceea ce este însă intolerabil acum, în Mileniul III!

Avînd în vedere toate cele de mai sus, vă întreb, unde aţi văzut dvs. să se reflecte măcar o cît de mică urmă a respectului “drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept”, - aşa cum stă scris în Tratatul de la Amsterdam, în răspunsul dvs. şi în indiferenţa pe care mi-a dovedit-o, astfel şi d-na comisar, dar şi Comisia Curopeană, precum şi autorităţile europene, care mi-au întors repede spatele cînd mi-am permis neruşinarea de a le informa corect despre cumplita şi crunta realitate româneasc, care mie îmi interzice pînă şi dreptul la viaţă, doar pentru că am avut îndrăzneala să lupt deschis contra bestialei dictaturi comuniste, criminale, pe care am reuşit să o răstorn de la putere în mai puţin de 24 de ore, după 45 de ani de teroare totalitară, fapt unic în lume?

Sper ca răspunsul dat mie de dvs. în data de 13 03 2017, să nu fi fost o încercare de a ascunde şi realitatea din Bulgaria, ţară fostă comunistă, care nu poate fi cu mult diferită de crunta, cumplita, nedreapta şi nedemocratica realitate din România.

Voi încheia prin a vă asigura că în cazul în care nici de această dată nu îmi veţi respecta efectiv drepturile prevăzute în Tratate, mă voi vedea silit că cer ajutorul instanţelor de judecată europene, pe care le voi ruga să mă ajute, pentru ca aşa să îmi obţin drepturile refuzate pînă azi de autorităţile europene şi să mi se repare paguba.

Cu speranţa că de această dată veţi trata cu respectul cuvenit solicitările mele, vă urez toate cele bune.



Leon Nica 01.09.2017

Persecutat din motive politice.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009