Sectorul CIVES
 
 

Săraca dreptate!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Săraca dreptate!

Mesajde Nica Leon » Vin Feb 02, 2018 11:12 am

president.juncker@ec.europa.eu frans-timmermans-contact@ec.europa.eu vera-jourova-contact@ec.europa.eu


Către,
Comisia Europeană,


În atenţia domnului preşedinte Claude Junker,

Spre ştiinţă: Domnului prim-vicepreşedinte Frans Timmermans şi comisarului Věra Jourová.


Domnule preşedinte,


Subsemnatul Leon Nica, domiciliat în Bucureşti, România, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, Sector 2, persecutat în U.E. pentru că am avut îndrăzneala de a lupta împotriva bestialei dictaturi criminale, comuniste, pe care am răsturnat-o de la putere, în mai puţin de 24 de ore, fapt unic în lume, în însîngeratul Decembrie 1989, vă transmit această scrisoare după ce am auzit declaraţia dvs. făcută în prezenţa infractorului Klaus Werner Iohannis care, deşi nu a fost înfiinţată nici pînă în prezent, de drept, nici funcţia Preşedintele României, îşi permite încă ticăloşia de a pretinde, chiar şi în prezenţa dvs., să afirme că în România ar exista un stat, deşi nu există încă un act prin care să fi fost înfiinţat statul român, ba chiar şi legi, deşi ştie bine, chiar de la mine, că nu au fost încă înfiinţate, de drept, nici Parlamentul României, nici justiţie, nici instanţe de judecată, nici curte constituţională etc.
Dacă ar fi existat aşa ceva, în România, credeţi dvs. că eu aş mai fi fost persecutat şi astăzi, pentru că am luptat şi lupt pentru dreptate, pentru libertate şi pentru adevăr?
Dacă ar fi existat un stat şi instituţii fundamentale, ar mai fi deţinut acum abuziv puterea tot criminalii comunişti şi slugoii lor, care vor să se întoarcă grabnic la practicile şi la metodele atît de dragi lor, pe care le-au impus în odioasa perioadă comunistă, încercînd şi în prezent să profite cît mai repede şi cît mai deplin şi de slăbiciunea şi de complicitatea reprerentanţilor U.E.?
Dacă ar fi existat stat de drept şi instituţii fundamentale, în România, ar fi fost posibil ca nici astăzi să nu fi fost finalizate măcar cercetările în uriaşul dosar al crimelor comunismului, în care victime au fost mult prea multe milioane de români ori în dosarul crimelor comise în timpul Revoluţiei sau al crimelor pe care criminalii comunişti, alogeni, le-au comis în timpul contrarevoluţiei şi la mineriade, dosare care nici în prezent, după mai bine de 28 de ani, nu au fost încă finalizate de ne înfiinţata „justiţie” din România, căreia îi este străină pînă şi definiţia termenului rezonabil – termen în care ar trebui să fie soluţionată o cauză, în justiţia adevărată, constituită în baza unei legi de înfiinţare?
În această situaţie dezastruasă vă rog să îmi comunicaţi ce aţi avut în vedere cînd aţi afirmat că: "daca legile justitiei din Romania raman asa cum au fost votate de Parlament, discutiile despre MCV si aderarea la Schengen se vor pune in alti termeni"
Aţi dorit astfel să transmiteţi lumii că în U.E. dreptatea şi adevărul chiar şi în prezent au şi ele mai multe viteze şi că depind mereu doar de conjunctură, nu de realitate?
Ce “legi” aţi avut în vedere, ştiut fiind, de oamenii bine informaţi, că nu au fost încă înfiinţate, în România, nici statul roman şi nici instituţiile fundamentale, deci nici Parlamentul României, nici guvernul, nici ministerele, nici curtea constituţională, nici parchetele, nici instanţele de judecată, nici Consiliul Superior al Magistraturii etc., ceea ce face, indubitabil, ca toate legile din această ţară blestemată să fie nule, de drept?
Să înţeleg că prin declaraţia dvs. mi-aţi confirmat convingerea că Rapoartele M.C.V. erau într-asdevăr total neserioase, nedrepte, ele nereflectînd niciodată adevărul şi nici crunta realitate românească?
Dacă-i aşa, prin ce vă deosebiţi dvs. şi Comisia Europeană de practicile, de obiceiurile şi de mentalităţile criminalilor comunişti, cărora le place atît de mult să mintă şi să falsifice realitatea?
Şi pentru că v-aţi lăudat, în public, că aţi fi bine informat, fiind chiar un fin cunoscător al realităţii, de ce i-aţi permis infractorului Klaus Werner Iohannis, cu care aţi apărut în faţa presei, să răspîndescă minciuna aşa-zisei independenţe a „justiţiei”, cînd o asemenea independenţă nu există nicăieri în lume, ştiut fiind, dar numai de către cei bine şi temeinic instruiţi şi informaţi, că oamenii nu se nasc şi deci, nici nu pot fi independenţi, ei depinzîd, de la naştere şi pînă la moarte, inevitabil, unii de alţii, ceea ce duce, neîndoielnic, la concluzia că nici instituţiile pe care le înfiinţează pămîntenii nu pot fi nici ele independente, în această lume nebună?
Din dorinţa de a vă arăta care este cumplita şi crunta realitate românească, voi anexa, la prezenta, copia uneia dintre numeroasele cereri de intervenţie pe care le-am depus la ne înfiinţata, de drept, Curte Constituţională a României.
Cu spreanţa că am putut astfel să vă arăt care este tristul adevăr, în românia, vă urez toate cele bune.

Leon Nica
Persecutat din motive politice. 02.02.2018




Către,
Ne înfiinţata, de drept, nici pînă la data prezentei, Curte Constituţională a României,

Spre ştinţă: Ambasadorilor statelor membre ale U.E.

Domnule preşedinte - aflat nedrept într-o funcţie ne înfiinţată încă, de drept,


Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, cod 021791, avînd în vedere Carta Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană, tratatele şi regulamentele europene privind drepturile şi libertăţile oamenilor, cît şi crunta şi teribil de cumplita realitate românească, dar şi faptul care dovedeşte că sînt binefăcătorul românilor şi al României, cărora le-am dăruit, în mai puţin de 24 de ore, fapt unic în lume, după mai mult de 45 de ani de viermuială totală, disciplinată, executată în deplină muţenie şi într-o profundă umilinţă, în haznaua criminalilor comunişti, alogeni, minunea numită de cunoscători Revoluţia Română, avînd astfel nu doar interesul, dreptul, dar şi obligaţia de a îmi desăvîrşi lupta, prin a acţiona, în continuare, pentru eliberarea deplină a locuitorilor României de sub jugul bestial, nedrept, imoral şi ruşinos impus şi azi de criminalii comunişti, alogeni şi de slugoii lor, care şi în prezent se cred şi se manifestă ca şi cum ar fi stăpîni absoluţi ai ţării, aşa cum o dovedeşte şi cauza de faţă, în temeiul prevederilor art. 61 al. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă şi a aşa-ziselor legi nr. 47/1992 şi a art. 55 şi art. 61 alin. 1 şi 2 din C.p.c., formulez următoarea:

Cerere de intervenţie

în cauza Dosarului nr. Dosar nr. 2972A/2017, avînd ca obiect „Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instituţie care nu a fost nici pînă azi înfiinţată, de drept, în această ţară blestemată, plină de tîmpiţi, instituţie care nu are nici capacitate de funcţionare, nici capacitate de exerciţiu şi nici capacitate procesuală nici în această cauză, ce are fixat ca termen de judecată data de 23 01 2018, cerere pe care vă rog să o admiteţi, în situaţia în care veţi constata că şi această ne înfiinţată, de drept, instituţie, ce poartă numele de Curte Constituţională a României, are azi un act de înfiinţare legală, ca şi înregistrarea cerută şi expres prevăzută de lege, respectiv de Codul Civil, avînd, deci, competenţa generală de a judeca şi această speţă, fără să fi fost încă înfiinţată, prin lege şi fără să aibă atribuit un sediu, care să fi fost stabilit prin legea de înfiinţare, fără să fi fost declarată persoană juridică de drept public şi fără să fie înregistrată în Registrul unic al persoanelor juridice din România, aşa cum este prevăzut expres în Codul Civil, CAPITOLUL II - Înfiinţarea persoanei juridice - SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune, ART. 194
Modurile de înfiinţare
(1) Persoana juridică se înfiinţează:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice,
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
SECŢIUNEA a 2-a
Nulitatea persoanei juridice
ART. 196
Cauzele de nulitate
(1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci când:
a) lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaţiile anume prevăzute de lege;
d) lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e) actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c) - g) se sancţionează cu nulitatea absolută.
ART. 198
Efectele nulităţii
(1) De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. – numai că în România nu are cine să pronunţe o asemenea hotărîre judecătorească atîta timp cît nu au fost încă înfiinţate, de drept, nici statul român, nici instituţiile fundamentale, deci, nici instanţele de judecată!
(2) Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii se numesc şi lichidatorii.
SECŢIUNEA a 3-a
Înregistrarea persoanei juridice
ART. 200
Înregistrarea persoanei juridice
(1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.
(2) Prin înregistrare se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz.
ART. 202
Lipsa înregistrării
(1) Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înfiinţată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
ART. 206
Conţinutul capacităţii de folosinţă
(1) Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este lovit de nulitate absolută.
ART. 208
Capacitatea de a primi liberalităţi
Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (3) şi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare....
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice
§1. Capacitatea de exerciţiu
ART. 209
Data dobândirii capacităţii de exerciţiu
(1) Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
§3. Dispoziţii speciale
ART. 226
Denumirea persoanei juridice
(1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut.
(2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi celelalte atribute de identificare.
ART. 227
Sediul persoanei juridice
(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.
ART. 229
Dovada denumirii şi sediului
(1) În raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
Avînd în vedere prevederile de mai sus, ar trebui să fie neîndoielnic pentru orice ştiutor de carte, că ele sînt obligatorii chiar şi pentru aşa-zişii judecători de la ne înfiinţata, de drept, Curte Constituţională a României, motiv pentru care, pînă la proba contrarie, adică pînă la prezentarea legii prin care să fie înfiinţată şi această curte, act care poate fi numai o lege, lege prin care să fie înfiinţată Curtea Constituţională, nicidecum o aşa-zisă lege care să reglementeze doar „organizarea şi funcţionarea” unei entităţi ne înfiinţate prin lege (ceea ce numai în mintea proştilor ar putea fi acceptat să poată fi organizată şi să funcţioneze o instituţie care nu a fost niciodată înfiinţată, prin lege, aşa cum este obiceiul şi obligaţia, într-un stat de drept, chiar şi pentru Curtea Constituţională a României), lege care să respecte întocmai şi toate prevederile menţionate mai sus, lege care să fie scrisă, să fie adoptată, să fie promulgată şi să fie tipărită, spre a fi dată publicităţii, de o publicaţie a statului român (stat care nu a fost încă înfiinţat printr-un act care să dovedească voinţa unor elite, a căror moralitate să fie fără pată, unanim recunoscute şi apreciate sau care să dovedească voinţa populară ori printr-o lege, adoptată însă de un parlament legal înfiinţat, corect şi liber ales, ceea ce nu a fost nicidată posibil, pînă acum, în această prăduită şi nepăstuită ţară, înfiinţat prin lege, lege care să emane de la reprezentanţii unor instituţii publice, de drept public, care să fie, de asemenea, înfiinţate/constituite prin lege, condiţie pe care astăzi, spre marea ruşine a românilor, care nu s-au învrednicit să facă ceva atît de necesar nici pînă azi, găsingu-se în situaţia de a nu fi fost înfiinţate, de drept, nici instituţia numită Parlamentul României, nici instituţia numită Preşedintele României, nici cea care poartă numele Guvernul României, nici ministerele, nici parchetele, nici instanţele de judecată, nici C.S.M.-ul, nici contestatoarea din prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, nici chiar Banca Naţională a României etc., dovedind şi în acest mod şi lehamitea pe care o au criminalii, ce se cred şi azi stăpîni absoluţi ai românilor şi ai României şi faţă de prevederile aflate la art. art. 117 alin. 1 şi art. 155 alin. 2 şi 4 din nula, de drept, Constituţie a României.
Am scris nula, de drept, pentru a reflecta astfel realitatea cruntă din România, ţară în care criminalii comunişti, alogeni, cu care nu am vrut să împart puterea, după victoria Revoluţiei Române, victorie obţinută sub conducerea mea, în mai puţin de 24 de ore, după mai bine de 45 de ani de teroare bestială, comunistă, fapt unic în lume, au declanşat o contrarevoluţie, în timpul căreia au ucis alţi peste o mie de români, iar după ce au început să preia controlul ţării, au invitat să intervină direct pînă şi Armata sovietică, pe care au chemat-o să invadeze România, faptă criminală necercetată şi nepedepsită încă penal, de o justiţie adevărată, care să fi fost înfiinţată prin lege, de adevăraţii reprezentanţi ai neamului românesc.
După ce au comis crime abominabile s-au instalat la putere, folosindu-se şi de minciună, pretinzînd că ei ar fi fost emanaţi, „uitînd” însă să spună lumii că, în realitate, erau doar emanaţia toxică a contrarevoluţiei, nu a Revoluţiei plănuită, declanşată şi condusă la victorie de mine, criminali care nu au avut şi nu au nici azi dreptul să se afle la putere şi nici nu au dreptul să elaboreze şi să adopte legi, nici măcar în România.
În aceste condiţii este pînă şi la mintea puţină şi teribil de fixă a cocoşului că toate actele aşa-zis cu putere de lege sînt lovite de nulitate absolută, criminalii ne avînd nici azi dreptul, în această lume, să scrie, să dezbată şi să impună legi, aşa cum e şi acum cazul, în România, pentru că, în lumea normală, civilizată, în care popoarele şi-au înfiinţat state de drept şi instituţii fundamentale prin lege, se cunoşte bine ce înseamnă stat de drept, criminalii fiind forţaţi, de societate, să suporte numai rigorile unor legi drepte, scrise, adoptare şi promulgate însă numai de oameni adevăraţi, cu moralitate desăvîrşită, ceea ce constituie încă un deziderat în această ţară blestemată, care şi în prezent e forţată să aibă numai penali, ce se pretind a fi şi aşa-zişi judecători, toţi fiind însă din banda din care, desigur, faceţi parte, fără să bănuiţi că veţi fi obligaţi să plătiţi amarnic, pentru că şi în aceşti ultimi 28 de ani aţi dovedit nemernicia şi tupeul de a vă bate joc de români, de România, dar şi de ştiinţa dreptului, care vouă vă e total străină încă.
Prin cele de mai sus v-am dovedit concret că nu aveţi nici dreptul şi nici competenţa de a judeca nici o aşa-zisă contestaţie privind constituţionalitatea unor mizerii nule de drept, pe care doar nişte prostani penali le mai numesc încă legi, ele fiind rezultatul voinţei unor criminali care nu au avut şi nu au dreptul să deţină puterea şi nici să legifereze.
Totodată, arăt că nici contestatorul, aşa-zisa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu avea şi nu are nici dreptul, deci, nici capacitatea de exerciţiu, nici pe cea de funcţionare şi nici capacitatea procesuală activă de a face vreo obiecţie sau vreun demers şi pentru că nu este, de drept, înfiinţată, prin lege, în ne înfiinţatul, de drept, stat român, fiind bine cunoscut faptul, dar numai de ştiutorii de carte, că prin Constituţie nu se înfiinţează/constituie instituţii, act fundamental care, conform DEX, are următoarea definiţie: constitúție sf [At: ZILOT, CRON. 352 / V: (înv) ~útă,iúne / Pl: ~ii / E: fr constitution]... 7 Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, prin care sunt fixate modalitățile de încredințare și de exercitare a puterii, drepturile și îndatoririle cetățenilor, constituirea și funcționarea organelor centrale și locale de stat, raporturile dintre ele sau raporturile acestora cu cetățenii etc.
Aşa fiind, în temeiul aşa-zisei legi nr. 47/1992 arăt că eu am interesul, dar şi dreptul, ca făuritor de istorie, ca în conformitate cu prevederile din aşa-zisul C.p.c. să pot interveni în această cauză, cod unde scrie că: Art. 55. - Părţile
Sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces. – să formulez şi să depun această cerere de intervenţie în interes propriu, fiind obligat, ca după o viaţa de luptă anticomunistă, dusă fără preget, deschis, aşa cum o dovedeşte pînă şi Raportul comisiei preşedenţiale de condamnare a comunismului, care la capitolul Disidenţi să aibă menţionat şi numele meu, în urma luptei mele pentru apărarea dreptăţii, a adevărului, a drepturilor şi a libertăţilor neamului românesc, fapt pentru care nu pot să rămîn indiferent, fiind forţat de cei ca voi să lupt iar, pentru ca şi acest prost neam să aibă dreptul de a îşi înfiinţa, în sfîrşit, un stat, apoi să îşi înfiinţeze instituţii fundamentale, care să fie conduse de oameni adevăraţi, patrioţi, aleşi prin alegeri libere şi corecte, stat în care să aibă dreptul să voteze doar după o prealabilă deplină şi corectă informare, pentru că doar aşa nu vor mai trăi niciodată ruşinea, disperarea şi nici dezastrul cu care se confruntă şi acum, cînd sînt forţaţi să iasă în stradă, cu sutele de mii, spre a îşi manifesta protestul, îngrijorarea şi disperarea, care cu siguranţă se vor transforma într-o imensă furie, pe care o vor transforma într-o aprigă explozie de violenţă izbăvitoare, pentru cei mulţi, inimaginabil de pustiitoare însă şi pentru cei ca voi.
Avînd în vedere că această ne înfiinţată instituţie, ce are numele Curtea Constituţională a României, nu are încă un act de înfiinţare legală, nici pesonalitate juridică de drept public, care să fi fost stabilită, neîndoielnic, prin lege, nici sediu, nici înregistrare legală, fiind deci, o instituţie nulă, de drept, aflată în totală contradicţie şi cu prevederile art. 194 şi următoarele din Codul Civil, ceea ce face să nu fie, deci, nici competentă să judece obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, obiecție formulată de ne înfiinţata, de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, cauză iniţiată, deci, de o persoană care nu a fost încă înfiinţată prin lege, care nu are un statut cert, legal, la o nişte aşa-zise legi care, în realitate, sînt doar alte acte nule, de drept, vă somez ca măcar acum să vă abţineţi şi să refuzaţi să declanşaţi iar bîlciul de a vă juca aiurea dea justiţia, făcîndu-vă că aţi „judeca” o cază, fără să fiţi, de drept, în funcţii de judecători, la ne înfiinţata, de drept, Curte Constituţională a României.
Precizez şi faptul, indubitabil, că în nula, de drept, Constituţie a României nu există prevăzută nicăieri în textul său noţiunea de „organizare judiciară”, fiind scris însă, la Capitolul VI, Autoritate judecătorească, instituţie care, de asemenea, nu a fost încă nici înfiinţată şi nici nu a fost reglementată legal, în România, spre a dovedi şi aşa cît sînt de originali, de indiferenţi, de penali, de proşti şi de iresponsabili toţi cei ce deţin nedrept funcţii de demnitate publică, poziţii din care se cred şi se manifestă şi în prezent ca adevăraţi stăpîni ai României şi ai românilor, deşi sînt doar nişte abjecţi criminali.
În aceste sumbre, triste şi deosebit de ruşinoase circumstanţe am fost nevoit să formulez această cerere de intervenţie, pentru a vă determina să încercaţi să vedeţi realitatea din ne înfiinţatul, de drept, stat român, în care doar nedreptatea şi haosul domnesc nestingherite, chiar şi sub nasurile dvs. nesimţite, motive pentru care vă faceţi vinovaţi de multe din toate aceste nenorociri, ceea ce vor duce, neîndoielnic şi la pedepirea dvs. cu o sporită asprime, pedeapsă pe care o meritaţi, pe deplin şi pentru că v-aţi manifestat mereu doar dispreţul total faţă de această ţară, faţă de drepturile românilor şi faţă de aspiraţiile lor.
În drept prevederile Convenţia europeană a Drepturilor Omului art. 6.1 unde scrie:
1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.- ori, aşa cum am arătat şi mai sus, idioţii ce se cred a fi stăpîni şi reprezentanţi ai României nu au înfiinţat/instituit/constituit încă nici o instanţă de judecată, deci nici C.C.R., în această ţară blestemată, în care nişte penali ca voi primesc încă, cu nonşalanţă, salarii şi pensii mai mult decît nesimţite, avantaje materiale care vă vor ieşi pînă şi pe ochi, pe care le încasaţi încă nedrept, doar pentru a vă bate joc de ţara românilor şi de români, care zob vă vor face dacă mă voi pune iar în fruntea lor.
ARTICOLUL 17 Interzicerea abuzului de drept
Nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie, sau de a aduce limitări acestor drepturi şi libertăţi, decât cele prevăzute de această Convenţie. – ori voi, cei ce vă pretindeţi a fi judecători la ne înfiinţata, de drept, Curte Constituţională a României, tocmai asta faceţi, prin interzicerea abuzivă a drepturilor şi a libertăţilor românilor, care au şi dreptul să îşi înfiinţeze statul român şi să îşi înfiinţeze, de asemenea, instituţiile fundamentale, ne înfiinţate încă, de drept, nici pînă acum şi din vina voastră.
ARTICOLUL 19 Înfiinţarea Curţii
Pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru Înaltele Părţi Contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare „Curtea”. Aceasta va funcţiona permanent. – în timp ce voi, dar şi reprezentanţii nedemni şi nedrepţi ai contestatorei ne înfiinţata încă, de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vă pretindeţi a fi reprezentanţi ai României şi autorităţi, nu aţi catadicsit niciodată să vă faceţi, pe deplin, datoria şi să înfiinţaţi statul român, prin lege şi, de asemenea, să înfiinţaţi apoi, prin lege, instituţiile fundamentale, printre care şi Curtea Constituţională a României, ca şi instanţele de judecată în fruntea cărora ar fi trebuit să fi stat ne înfiinţata, pînă azi, de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii care sînt şi acum tot ne înfiinţate, de drept, situaţie mai mult decît ruşinoasă, care nu le permite nici să se organizeze şi nici să funcţioneze, de drept.
Prevederile Codului Civil, art. 206, 208 şi 209 care dovedesc lipsa capacităţii de funcţionare atît a aşa-zisei Curţi Constituţionale a României cît şi a ne înfiinţatelor, de drept, instituţii fundamentale, printre care: Parlamentul României, Preşedintele României, Guvernul României, ministerele, parchetele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, C.S.M.-ul, Banca Naţională a României etc., care au emis şi au impus abuziv acte cu putere de lege, fără drept, aşa cum e şi această aşa-zisă lege, privind statutul judecătorilor sau cea a ne înfiinţatului, de drept C.S.M., ştiut fiind că toate actele adoptate şi impuse de criminalii aflaţi la conducerea tuturor acestor instituţii, nu au capacitate de funcţionare şi nici de exerciţiu, sînt nule, de drept, ceea ce conduce, inevitabil, la concluzia că toate aceste aşa-zis instituţii nu pot avea nici capacitate procesuală, neputînd sta nici în justiţie, în cazul în care ar fi existat aşa ceva, adică dacă ar fi existat, de drept, instanţe de judecată, care să fi fost înfiinţate, de drept, în ne înfiinţatul, de drept, stat român.
Voi încheia prin a vă aminti, spre a nu spune vreodată că nu v-am avertizat sau că nu aţi ştiut, că odinioară odiosul dictator s-a crezut cel mai iubit, mai puternic şi de neclintit, motiv pentru care m-a forţat să îi dovedesc, în mai puţin de 24 de ore, că îl pot duce în situaţia de a fi doar un biet fugar, îngrozit şi foarte disperat.

Nica Leon,
Intervenieint principal 21.01.2018



Către,
Ne înfiinţata, de drept, nici pînă la data prezentei, Curte Constituţională a României,

Spre ştinţă: Ambasadorilor statelor membre ale U.E.

Domnule preşedinte - aflat nedrept într-o funcţie ne înfiinţată încă,de drept,


Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, Sector 2, cod 021791, avînd în vedere Carta Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană, tratatele şi normele europene, cît şi crunta şi teribil de cumplita realitate românească, dar şi adevărul care arată că sînt binefăcătorul românilor şi al României, cărora le-am dăruit, în mai puţin de 24 de ore, fapt unic în lume, după mai mult de 45 de ani de viermuială totală, disciplinată, executată în deplină muţenie şi într-o profundă umilinţă, în haznaua criminalilor comunişti, alogeni, minunea numită de cunoscători Revoluţia Română, avînd astfel nu doar interesul, dar şi dreptul de a îmi desăvîrşi opera, prin a lupta, în continuare, pentru eliberarea deplină a locuitorilor României de sub jugul bestial, nedrept, imoral şi ruşinos impus şi azi de criminalii comunişti, alogeni şi de slugoii lor, care şi în prezent se cred şi se manifestă ca şi cum ar fi stăpîni absoluţi ai ţării, aşa cum o dovedeşte şi cauza de faţă, formulez, în temeiul prevederilor art. 61 al. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă şi a aşa-ziselor legi nr. 47/1992 şi a art. 55 şi art. 61 alin. 1 şi 2 din C.p.c., următoarea:

Cerere de intervenţie

în cauza Dosarului nr.2857A/2017, avînd ca obiect „obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici”, obiecție formulată de aşa-zisul Președintele României, instituţie care nu a fost nici pînă azi înfiinţată, de drept, în această ţară blestemată, plină de tîmpiţi, cauză ce are fixat ca termen de judecată data de 23 01 2018, cerere pe care vă rog să o admiteţi, în situaţia în care veţi constata că şi această ne înfiinţată, de drept, instituţie, ce poartă numele de Curte Constituţională a României, are azi un act de înfiinţare legală, ca şi înregistrarea cerută şi expres prevăzută de lege, respectiv de Codul Civil, avînd, deci, competenţa generală de a judeca şi această cauză, fără să fi fost încă înfiinţată, prin lege şi fără să aibă atribuit un sediu, fără să fi fost declarată şi recunoscută ca persoană juridică de drept public şi fără să fie înregistrată în Registrul unic al persoanelor juridice din România, aşa cum este prevăzut expres în Codul Civil, CAPITOLUL II - Înfiinţarea persoanei juridice - SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune,
ART. 194Modurile de înfiinţare
(1) Persoana juridică se înfiinţează:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice,
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
SECŢIUNEA a 2-a
Nulitatea persoanei juridice
ART. 196
Cauzele de nulitate
(1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci când:
a) lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaţiile anume prevăzute de lege;
d) lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e) actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c) - g) se sancţionează cu nulitatea absolută.
ART. 198
Efectele nulităţii
(1) De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. – numai că în România nu are cine să pronunţe o asemenea hotărîre judecătorească atîta timp cît nu au fost încă înfiinţate, de drept, nici statul român, nici instituţiile fundamentale, deci, nici instanţele de judecată!
(2) Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii se numesc şi lichidatorii.
SECŢIUNEA a 3-a
Înregistrarea persoanei juridice
ART. 200
Înregistrarea persoanei juridice
(1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.
(2) Prin înregistrare se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz.
ART. 202
Lipsa înregistrării
(1) Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înfiinţată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
ART. 206
Conţinutul capacităţii de folosinţă
(1) Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este lovit de nulitate absolută.
ART. 208
Capacitatea de a primi liberalităţi
Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (3) şi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare....
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice
§1. Capacitatea de exerciţiu
ART. 209
Data dobândirii capacităţii de exerciţiu
(1) Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
§3. Dispoziţii speciale
ART. 226
Denumirea persoanei juridice
(1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut.
(2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi celelalte atribute de identificare.
ART. 227
Sediul persoanei juridice
(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.
ART. 229
Dovada denumirii şi sediului
(1) În raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
Avînd în vedere prevederile de mai sus, ar trebui să fie neîndoielnic, pentru orice ştiutor de carte că ele sînt obligatorii chiar şi pentru aşa-zişii judecători de la ne înfiinţata, de drept Curte Constituţională a României, motiv pentru care, pînă la proba contrarie, adică pînă la prezentarea legii prin care să fie înfiinţată şi această curte, act care poate fi numai o lege, prin care să fie înfiinţată Curtea Constituţională, nicidecum o aşa-zisă lege care să reglementeze doar „organizarea şi funcţionarea” unei entităţi ne înfiinţate prin lege (ceea ce numai în mintea proştilor ar putea fi acceptat, să fie organizată şi să se prevadă şi modul în care să funcţioneze o instituţie care nu a fost niciodată înfiinţată, prin lege, aşa cum este obiceiul şi obligaţia într-un stat de drept chiar şi pentru Curtea Constituţională a României), lege care să respecte întocmai şi toate prevederile menţionate mai sus, lege care să fie scrisă, să fie adoptată, să fie promulgată şi să fie tipărită, spre a fi dată publicităţii, de o publicaţie a statului român (stat care nu a fost încă înfiinţat printr-un act care să dovedească voinţa unor elite, a căror moralitate să fie fără pată, unanim recunoscute şi apreciate sau care să dovedească voinţa populară ori printr-o lege, adoptată însă de un parlament legal înfiinţat, corect şi liber ales, ceea ce nu a fost nicidată posibil, pînă acum, în această prăduită şi nepăstuită ţară) înfiinţat prin lege, lege care să emane de la reprezentanţii unor instituţii publice, de drept public, care să fie, de asemenea, înfiinţate/constituite prin lege, condiţie pe care astăzi, spre marea ruşine a românilor, nu s-au învrednicit să facă, deoarece, nici pînă azi nu au fost înfiinţate, de drept, nici instituţia numită Parlamentul României, nici instituţia numită Preşedintele României, nici cea care poartă numele Guvernul României, nici ministerele, nici parchetele, nici instanţele de judecată, nici chiar Banca Naţională a României, dovedind şi în acest mod lehamitea pe care o au criminalii ce se cred şi azi stăpîni absoluţi ai românilor şi ai României şi pentru prevederile aflate la art. art. 117 alin. 1 din nula de drept Constituţie a României.
Am scris nula de drept pentru a reflecta astfel realitatea cruntă din România, ţară în care criminalii comunişti, alogeni, cu care nu am vrut să împart puterea, după victoria Revoluţiei Române, victorie obţinută sub conducerea mea, în mai puţin de 24 de ore, după mai bine de 45 de ani de teroare bestială, comunistă, fapt unic în lume, au declanşat o contrarevoluţie, în timpul căreia au ucis alţi peste o mie de români, iar după ce au început să preia controlul ţării, au invitat să intervină direct pînă şi Armata sovietică, pe care au chemat-o să invadeze România, faptă criminală necercetată şi nepedepsită încă penal de judecători capabili, drepţi, care să iubească adevărul şi de o justiţie adevărată, care să fi fost înfiinţată prin lege de adevăraţi şi legitimii reprezentanţii ai neamului românesc.
După ce au comis crime abominabile s-au instalat la putere, folosindu-se şi de minciuna în care au pretins că ei ar fi fost emanaţi, „uitînd” să spună lumii că, în realitate, erau numai emanaţia toxică a contrarevoluţiei, nu a Revoluţiei plănuită, declanşată şi condusă la victorie de mine, criminali care nu au avut niciodată dreptul de a se afla la putere şi nici nu au dreptul să elaboreze şi să adopte legi, nici măcar în România.
În aceste condiţii este pînă şi la mintea puţină şi teribil de fixă a cocoşului că toate actele aşa-zis cu putere de lege sînt lovite de nulitate absolută, criminalii ne avînd nici azi dreptul, în această lume, să scrie, să dezbată şi să impună legi sau acte cu putere de lege, aşa cum e şi acum cazul, în România, deoarece, în lumea normală, civilizată, în care popoarele şi-au înfiinţat, prin lege, state de drept şi instituţii fundamentale se cunoşte bine ce înseamnă stat de drept, criminalii fiind forţaţi, de societate, să suporte numai rigorile unor legi drepte, scrise, adoptare şi promulgate numai de oameni adevăraţi, cu moralitate desăvîrşită, ceea ce constituie încă un deziderat în această ţară blestemată, care şi în prezent e forţată să aibă în funcţii ne înfiinţate încă, de drept, numai penali ce se pretind a fi şi aşa-zişi judecători, ce sînt din banda din care, desigur, cu neruşinare faceţi parte, fără să bănuiţi că veţi fi obligaţi să plătiţi amarnic, pentru că şi în aceşti ultimi 28 de ani aţi dovedit tot nemernicia şi tupeul de a vă bate joc de români, de România, dar şi de ştiinţa dreptului, care vouă vă e total străină însă.
Avînd în vedere cele de mai sus, am dovedit concret că nu aveţi nici dreptul şi nici competenţa de a judeca nici o aşa-zisă contestaţie privind constituţionalitatea unor mizerii nule de drept, pe care doar nişte prostani penali le mai numesc încă legi.
Totodată, arăt că nici contestatorul, aşa-zis Preşedintele României, nu avea şi nu are nici dreptul, deci, nici capacitatea de exerciţiu, nici capacitatea de funcţionare şi nici capacitatea procesuală să facă vreo obiecţie sau vreun demers şi pentru că nu este, de drept, în nici o funcţie publică, ştiut fiind că numitul Klaus Werner Iohannis nu poate exercita o funcţie în ne înfiinţatul, de drept, stat român, funcţie care nu a fost încă înfiinţată, prin lege, fiind deja cunoscut, numai de ştiutorii de carte, că prin Constituţie nu se înfiinţează/constituie instituţii, act fundamental care, conform DEX, are următoarea definiţie: constitúție sf [At: ZILOT, CRON. 352 / V: (înv) ~útă, ~iúne / Pl: ~ii / E: fr constitution]... 7 Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, prin care sunt fixate modalitățile de încredințare și de exercitare a puterii, drepturile și îndatoririle cetățenilor, constituirea și funcționarea organelor centrale și locale de stat, raporturile dintre ele sau raporturile acestora cu cetățenii etc.

Aşa fiind, în temeiul aşa-zisei legi nr. 47/1992 arăt că eu am interesul, dar şi dreptul, ca făuritor de istorie, ca în conformitate cu prevederile din aşa-zisul C.p.c. să pot interveni în această cauză, cod unde scrie că: Art. 55. - Părţile
Sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces. – să formulez şi să depun această cerere de intervenţie în interes propriu, fiind obligat, ca după o viaţa de luptă anticomunistă, dusă fără preget, deschis, aşa cum o dovedeşte pînă şi Raportul comisiei preşedenţiale de condamnare a comunismului, care la capitolul Disidenţi are scris şi numele meu, ca urmare a luptei mele pentru apărarea dreptăţii, a adevărului, a drepturilor şi a libertăţilor neamului românesc, ceea ce mă face să nu pot să rămîn indifferent cînd cei ca şi voi mă obligă să acţionez iar, pentru ca şi acest prost neam să aibă dreptul de a îşi înfiinţa, în sfîrşit, un stat, apoi să îşi înfiinţeze instituţii fundamentale, care să fie conduse de oameni adevăraţi, patrioţi, aleşi prin alegeri libere şi corecte, în care ei să îşi dea votul doar după o prealabilă, deplină şi corectă informare, pentru a nu mai păţi niciodată ruşinea, dezastrul şi disperarea cu care se confruntă şi acum, cînd sînt forţaţi să iasă în stradă, cu sutele de mii, spre a îşi manifesta protestul, îngrijorarea şi disperarea, care cu siguranţă se vor transforma într-o aprigă explozie de violenţă, izbăvitoare pentru cei mulţi, inimaginabil de pustiitoare însă şi pentru cei ca voi.
Avînd în vedere că această ne înfiinţată instituţie, ce are numele Curtea Constituţională a României, nu are încă un act de înfiinţare legală, nici pesonalitate juridică de drept public, care să fi fost stabilită, neîndoielnic, prin lege, nici sediu, nici înregistrare legală, fiind deci, o instituţie nulă, de drept, aflată în totală contradicţie şi cu prevederile art. 194 şi următoarele din Codul Civil, ceea ce face să nu fie, deci, nici competentă să judece obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, obiecție formulată de o persoană care nu deţine, de drept, funcţia ne înfiinţată încă, prin lege, respectiv pe cea de Președintele României, la o aşa-zisă lege, care este un alt act nul, de drept, vă somez ca măcar acum să vă abţineţi şi să refuzaţi să faceţi iar bîlciul de a „judeca” o cază, fără să fiţi, de drept, în funcţii de judecători, la ne înfiinţata, de drept, Curte Constituţională a României.
În aceste sumbre, triste şi deosebit de ruşinoase circumstanţe am fost nevoit să formulez această cerere de intervenţie, pentru a vă determina paşnic să faceţi efortul să vedeţi realitatea din ne înfiinţatul, de drept, stat român, în care doar nedreptatea şi haosul domnesc nestingherite, chiar şi sub nasurile dvs. nesimţite, motive pentru care vă faceţi vinovaţi de multe din toate aceste nenorociri, ceea ce vor duce, neîndoielnic şi la pedepsirea dvs. cu o sporită asprime, pedeapsă pe care o meritaţi, pentru că v-aţi manifestat mereu doar un dispreţ total faţă de această ţară şi faţă de drepturile românilor.
În drept: prevederile Convenţia europeană a Drepturilor Omului art. 6.1 unde scrie:
1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.- ori, aşa cum am arătat şi mai sus, idioţii ce se cred a fi stăpîni şi reprezentanţi ai României, nu au înfiinţat/instituit/constituit încă nici o instanţă de judecată, deci nici C.C.R., în această ţară blestemată, în care nişte penali ca voi primesc încă, cu nonşalanţă, salarii şi pensii mai mult decît nesimţite, avantaje materiale care vă vor ieşi pînă şi pe ochi, pe care le încasaţi nedrept doar pentru a vă bate joc de ţara românilor şi de români, care zob vă vor face, dacă mă voi pune iar în fruntea lor.
ARTICOLUL 17 Interzicerea abuzului de drept
Nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie, sau de a aduce limitări acestor drepturi şi libertăţi, decât cele prevăzute de această Convenţie. – ori voi, cei ce vă pretindeţi a fi judecători la ne înfiinţata, de drept, Curte Constituţională a României, tocmai asta faceţi, interzicînd abuziv drepturile şi libertăţile românilor, care au dreptul să îşi înfiinţeze statul român şi să îşi înfiinţeze, de asemenea, instituţiile fundamentale, ne înfiinţate încă, de drept, nici pînă acum şi din vina voastră.
ARTICOLUL 19 Înfiinţarea Curţii
Pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru Înaltele Părţi Contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare „Curtea”. Aceasta va funcţiona permanent. – în timp ce voi, cei ce vă pretindeţi a fi reprezentanţi ai României şi autorităţi nu aţi catadicsit niciodată să vă faceţi, pe deplin, datoria şi să înfiinţaţi statul român, prin lege şi, de asemenea, să înfiinţaţi apoi, prin lege, instituţiile fundamentale, printre care şi Curtea Constituţională a României, instituţie care şi azi este tot ne înfiinţată, de drept, situaţie ruşinoasă ce nu îi permite nici să se organizeze şi nici să funcţioneze, de drept.
Prevederile Codului Civil, art. 206, 208 şi 209 care dovedesc lipsa capacităţii de funcţionare atît a aşa-zisei Curţi Constituţionale a României cît şi a ne înfiinţatelor, de drept, instituţii fundamentale, printre care şi: Parlamentul României, Preşedintele României, Guvernul României, ministerele etc. care au emis şi au impus abuziv însă acte cu putere de lege, fără drept, aşa cum e şi această aşa-zisă lege, privind statutul funcţionarilor publici, ştiut fiind că toate actele adoptate şi impuse de toate aceste instituţii care nu au capacitate de funcţionare şi de exerciţiu, sînt nule, de drept, ceea ce conduce, inevitabil, la concluzia că toate aceste aşa-zis instituţii nu pot avea nici capacitate procesuală, neputînd sta nici în justiţie, în cazul în care ar fi existat aşa ceva, adică instanţe de judecată, înfiinţate, de drept, în ne înfiinţatul, de drept, stat român.

Nica Leon,
Intervenieint principal 21.01.2018
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009