Sectorul CIVES
 
 

Care ar trebui să fie rating-ul şi perspectiva României?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Care ar trebui să fie rating-ul şi perspectiva României?

Mesajde Nica Leon » Mie Mar 27, 2019 5:49 pm

To: Standard & Poor’s – Romania


Stimate doamne, stimaţi domni,


Mă numesc Leon Nica, domiciliez în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, et. 4, ap. 23, Sector 2, sînt cel care a plănuit, a declanşat şi a condus la victorie Revoluţia Română din Decembrie 1989, victorie pe care am obţinut-o în mai puţin de 24 de ore, fapt unic în lume, pînă astăzi.
Vă adresez aceste rînduri, pe această cale, întrucît nu am reuşit să găsesc adresa filialei dvs. din Bucureşti, spre a vă informa că puterea este deţinută şi în prezent tot nedrept, nedemocratic şi ilegitim, în România, de o gaşcă de criminali comunişti şi de slugoii lor, care conform practicilor, normelor şi uzanţele ce stau la baza statelor de drept, democratice, civilizate, nu ar trebui să se afle la putere, poziţii din care au impus apoi constituţii şi legi, acte care sînt, astfel, nule de drept şi pentru că nu a fost încă înfiinţat, de drept, nici instituţia care este numită stat roman şi nici instituţiile fundamentale, cum ar fi: parlamentul, funcţia Preşedintele României, guvernul, ministerele, parchetele, instanţele de judecată, curtea constituţională, banca naţională etc.
Aşa fiind, vă rog să aveţi amabilitatea să vă gîndiţi şi să îmi răspundeţi dacă atunci cînd aţi stabilit rating-ul României aţi avut în vedere realitatea efectivă, crudă, realitate care mie îmi confirmă faptul că nu există, de drept, în România, nici o instituţie publică care să fi fost înfiinţată, prin lege, după data de 23 august 1944 şi pînă în prezent şi care să poată să vă prezinte dvs. actul sau actele prin care ar fi fost înfiinţate, prin lege, respectiv legi, statul roman şi instituţiile fundamentale în orice stat de drept.
Aceasta fiind cumplita şi crunta realitate românească, ţară în care criminalii comunişti nu au fost judecaţi nici după aproape 30 de ani, pentru crimele pe care le-au comis în timp de pace, cu armament de război, atît în timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, dar şi în timpul contrarevoluţiei, fapte abominabile care au continuat şi pe care le-au comis apoi în timpul mineriadelor, ca şi în timpul aşa-zisei tranziţii din aceşti cca. 30 de ani, “tranziţie” de la totalitarism la distrugerea efectivă a României şi a economiei sale, criminali care şi în prezent sînt tot necercetaţi, nejudecaţi şi nepedepsiţi penal nici pentru milioanele de crime de care se fac vinovaţi, crime pe care le-au comis după fatidicul 23 august 1944, credeţi că rating-ul de acum al României ar putea fi cel pe care l-aţi acordat acum?
În această teribilă situaţie care credeţi că ar trebui să fie perspectiva acestei ţări aflată nedrept, ilegitim şi nedemocratit la cheremul unor criminali ce se cred a fi stăpînii absoluţi ai ţării?
Cu speranţa că am putut, aşa, să contribui la o corectă şi la o completă informare a dvs., vă urez toate cele bune.

Cu stimă,

Leon Nica,
Persecutat din motive politice. 27.03.2019
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 15 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009