Sectorul CIVES
 
 

Către Comisia Specială pentru privatizarea B.C.R

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Către Comisia Specială pentru privatizarea B.C.R

Mesajde administrator » Vin Mai 19, 2006 8:57 am

Către,

Comisia Specială pentru privatizarea B.C.R.,

Spre ştiinţă domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintelui Traian Băsescu.

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, luptător anticomunist şi dătător de libertate poporului român, constat cu tristeţe că oameni cu funcţii atît de importante, care au jurat, la investitură, să respecte Constituţia, să apere poporul acestei ţări atît de năpăstuit de fel de fel de trădători şi de ticăloşi, îşi pierd capul şi jefuiesc avuţia naţională, înstrăinînd, prin vînzare, Bănca Comercială Română, CEC-ul, dar şi multe alte obiective industriale şi unităţi economice strategice, de care depinde siguranţa naţională a sărmanei noastre ţări.

Din această cauză vă informez, deşi ar fi trebuit să fi aflat pînă acum, că şi aceste bănci la fel ca şi celelalte întreprinderi, institute şi unităţi economice, ce au fost vîndute sau pe care anunţaţi că le veţi vinde, sînt bunuri inalienabile, ce au fost realizate prin munca asiduă şi prin contribuţia financiară, la Fondul de Acumulare, a întregului popor român, că guvernele care au parazitat şi au mimat administrarea ţării după Revoluţia din Decembrie 1989 nu au avut şi nu au în proprietate aceste bunuri, motiv pentru care nu aveau şi nu au dreptul legitim să le vîndă.

Nici dumneavoastră nu aveţi dreptul să vindeţi acţiunile pe care statul român le deţine la B.C.R. şi pentru că statul este poporul nu un guvern sau altul.

Ar fi fost bine dacă aţi fi aflat pînă acum că faptele dumneavoastră se încadrează perfect în mai multe articole ale Codului Penal şi că, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. 4 din Constituţie, “Bunurile proprietate publică sînt inalienabile. În condiţiile legii ele pot fi închiriate sau concesionate”, deci nu vîndute!

Pînă acum ar fi trebuit să ştiţi şi dvs. că B.C.R.şi CEC se află doar în proprietatea poporului român, ca bunuri inalienabile ce nu poat fi puse sub nici o formă în discuţie pentru a fi vîndute, iar aceste manopere frauduloase ce au dus la vînzarea unei bune părţi a patrimoniului naţional au fost pînă în prezent la îndemîna unor comunişti trădători şi criminali, care neavînd nimic sfînt şi nici o legătură cu poporul român, l-au umilit şi jefuit.

Vreau să cred că dvs., ca oameni care pretindeţi că reprezentaţi o alianţă democratică, aflată în slujba poporului român, care s-a angajat să facă bine României, nu vreţi dori să cădeţi în hasnaua ruşinii şi trădării naţionale şi să deveniţi, din demnitari ai statului, penaliştii acestuia.

Ca atare, vă sfătuiesc să nu vă culcaţi pe cine ştie ce ureche bleagă, care ar fi auzit că pe aceste meleaguri ulciorul şi-a făcut deja cărare … şi că legea este tot un fel de barieră, la care se opresc doar proştii, pentru că va veni timpul ca ei să vă caute şi în gaură de şarpe şi atunci, vă rog să mă credeţi, nu veţi ştii pe unde să scoateţi cămaşa.

Pentru a nu fi puşi în această situaţie dificilă cred că ar fi bine să revedeţi şi Legea 15/1990 numită Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, lege prin care nu a fost modificat sau afectat proprietarul de drept al avuţiei naţionale, proprietar care nu poate fi decît poporul României.

Dacă sînteţi serioşi, responsabili şi patrioţi ar trebui să revedeţi şi propunerea înfiinţării Fondului Proprietatea, deoarece aceasta este la fel de păguboasă, imorală, nedreaptă şi anticonstituţională ca şi Legea 112/1995, lege prin intermediul căreia nişte comunişti tîlhari au încercat să ascundă faptele mîrşave ale lor şi ale înaintaşilor lor, care au furat proprietăţile altora, pentru a se muta ei în ele şi care au fost vîndute apoi, sub o pretinsă mască de legalitate, de statul subjugat de aceiaşi comunişti rapace, care cumpărau astfel casele pe care le obţinuseră fără drept, conservîndu-şi interesele meschine.

Pentru aceste fărădelegi nu înţeleg de ce ar trebui să plătească tot poporul, căruia i se răpeşte astfel dreptul inalienabil de proprietate asupra societăţilor de stat care ar urma să treacă abuziv la Fondul Proprietatea, cînd normal, moral şi legal ar fi ca tîlharii care au furat casele altora, pe care le mai ocupă încă, cumpărate de la un stat tîlhar, ce nu avea dreptul să vîndă bunuri furate, să fie obligaţi să plătească ei, din averile şi pensiile lor grase, pe care le primesc nemeritat (tot din banii celor care au avut de suferit) pentru tot răul produs ţării şi poporului român, pensii ce ar fi trebuit de mult să le fie reduse pînă la nivelul ajutorului social, iar din banii astfel economisiţi şi obţinuţi să se plătească despăgubiri tuturor celor care au avut de suferit din cauza sistemului bestial pe care l-au adus, impus şi sprijinit în România.

Totodată, cred că ar trebui oprit cît mai repede necoptul ministru Codruţ Sereş, care vinde cu frenezie bunuri inalienabile ale poporului român, continuînd astfel planul de distrugere şi de înstrăinare a economiei româneşti, pus la cale de comuniştii internaţionalişti care prin victoria contrarevoluţiei din decembrie 1989 s-au cocoţat din nou la putere, urcînd pe munţi de tinere cadavre, pe tinerii care s-au jertfit pentru ca şi în România dreptatea, libertatea, democraţia şi demnitatea să-şi găsească locul.

Legile privatizării şi chiar unele articole din Legea 15/1990 sînt nefireşti, nedemne, nedrepte şi neconstituţionale, situaţie perpetuată de reprezentanţi ai unor instituţii care ar fi trebuit demult să le abroge şi să le pună în concordanţă cu voinţa poporului, dar şi cu litera şi spiritul Constituţiei. Oricum, chiar dacă aşa zişii oameni de drept şi-au închis şi stîngul, făcîndu-se că nu văd şi nu ştiu, vă reamintesc că prevederile art. 150 alin. 1 din Constituţia valabilă din 1991, pîngărită şi terfelită de borfaşi printr-un simulacru de referendum, organizat în anul 2003, respectivul articol devenind art. 154 alin. 1 prevede totuşi, cît se poate de clar, că: ”Legile şi celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu încalcă prevederile prezentei Constituţii”, ceea ce înseamnă că nici dumneavoastră nu aveţi vreun drept legal sau moral să vindeţi patrimoniul inalienabil al poporului Român, care trebuie să fie veşnic în proprietatea poporului suveran, care nu v-a mandatat nici pe dvs. să-i încălcaţi voinţa, proprietatea, drepturile şi Constituţia României.

Să nu dea Domnul să vină timpul să căutaţi cumva protecţie invocînd prevederile unor legi sau acte normative, aşa cum a făcut şi Ceauşescu în ora socotelilor, pentru că ele sînt abuzive, date de parlamente ilegale şi nereprezentative, iar după cum bine ştiţi parlamentele nu sînt nici ele proprietarele avuţiei naţionale a poporului român. Aceste instituţii au obligaţia să acţioneze în aşa fel încît prin legile pe care le adoptă să contribuie la dezvoltarea şi propăşirea României, la asigurarea condiţiilor necesare funcţionării statului de drept, spre fericirea, libertatea, demnitatea, unitatea, independenţa şi prosperitatea poporului român.

Aş vrea să cred că măcar aceste rînduri vă vor trezi la realitate şi că, la ceas de cumpănă nu veţi dori să vă adresaţi, aşa cum s-a mai întîmplat, Marii Adunări Naţionale!

Un român care regretă şi condamnă aceste timpuri şi oamenii lor.

Nica Leon 19 10 2005
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009