Sectorul CIVES
 
 

Către Tribunalul Bucureşti (judecarea în regim de urgenţă)

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Către Tribunalul Bucureşti (judecarea în regim de urgenţă)

Mesajde administrator » Vin Mai 19, 2006 9:06 am

Către,

Tribunalul Bucureşti

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Nica Leon, reclamant în dosarul nr. 48106/2005 aflat la Secţia a V-a Civilă, avînd în vedere urgenţa cu care, în orice stat de drept, ar fi judecată această ordonanţă preşedinţială, cel mult cîteva ore de la depunere la T.B., fiind vorba de vînzarea ilegală a unei proprietăţi publice inalienabile – pachetul de acţiuni al Băncii Comerciale Române - prevăzută a fi finalizat în termen de 5 zile, aşa cum este scrie în art. 2 al H.G. nr. 1585/11 12 2005 publicată în M.Of. nr. 1117/12 12 2005, iar data semnarii contractului de vînzare – cumpărare a fost deja anunţată, de primul ministru, la toate posturile de televiziune, la 21 decembrie 1989, dată cînd eu acum 16 ani vă dăruiam libertatea şi dreptul de a deveni cetăţeni demni ai României democrate.

Cu toate că judecarea unei ordonanţe preşedinţiale impune urgenţa, pentru evitarea unor pagube imense, ireparabile, termenul stabilit pentru a fi judecat, cu "maximă urgenţă" un asemenea caz de o extremă importanţă pentru prezentul şi, mai ales, pentru viitorul naţiunii române şi al României, este de 16 ianuarie 2006.

Deoarece consider o glumă proastă sau o greşală impardonabilă comisă de aparatul Puterii Judecătoreşti fixarea unui asemenea termen, vă solicit să reanalizaţi importanţa şi consecinţele acestui caz şi, în consecinţă, să stabiliţi un termen de judecată util, de cel mult 24 de ore în opinia mea.

În caz contrar, eu cred că mi-am făcut pe deplin datoria faţă de această ţară şi poporul său, toată răspunderea finalizării şi semnării contractului de vînzare – cumpărare a pachetului de acţiuni de peste 68% deţinut de statul român la B.C.R., şi pagubele ce vor urma, fără cenzura sistemului de justiţie al României, va fi exclusiv în sarcina dumneavoastră, pentru că puteaţi să o faceţi, la sesizarea mea, dar nu aţi făcut-o în timp util.

Întrucît în sistemul informatic H.G. 1585/2005 a apărut abia ieri şi, pentru că Monitorul Oficial nr. 1117/2005 nu a fost distribuit încă, el nefiind dat pînă la data prezentei nici la Parlamentul României, anexez la prezenta, pentru edificare, o copie a acestui act inexistent din punct de vedere legal şi constituţional.

Nica Leon 16.12.2005 ora 11
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 6 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009