Sectorul CIVES
 
 

Curtea de Apel Bucureşti -Secţia Contencios admin. şi fiscal

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Curtea de Apel Bucureşti -Secţia Contencios admin. şi fiscal

Mesajde administrator » Vin Mai 19, 2006 9:41 am

La Doasr nr. 38954/2/2005

Către,

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal

La întîmpinarea depusă de pîrît, la termenul din 18 01 2006, răspund astfel:

I La excepţia lipsei procedurii prealabile ar trebui să acuz reprezentanţii guvernului de port ilegal de cap, pentru că sînt cel puţin la fel de imorali, de imaturi şi de neorganizaţi ca şi înaintaşii lor comunişti, pe vremea cărora circula vorba: "nu ştie stînga ce face dreapta", perfect valabilă şi acum şi pentru că, după cum puteţi observa, eu am respectat legea şi am îndeplinit condiţia procedurii prealabile. Ba chiar, mult mai înainte de comiterea acestei fapte abominabile, încercînd să verific şi dacă România are, la 16 ani de la Revoluţie, în sfîrşit, autorităţi publice, am constatat cu tristeţe că nu avem încă aşa ceva, pentru că altfel ar fi inexplicabil ca nişte indivizi cu pretenţii de "autorităţi" să poată concepe şi să impună asemenea fapte ticăloase, "demne" doar de minţile bolnave ale comisarilor comunişti. Numai atunci Legea era partidul,iar voinţa comuniştilor, lege.

Am încercat şi să văd dacă pot da românului mintea cea de pe urmă şi, am adresat preşedintelui României, primului ministru şi ministrului de finanţe Sebastian Vlădescu, preşedinte şi la Comisia ilegală ce a plănuit jaful, scrisori pe care le anexez în copie;

Prin invocarea acestei excepţii, reprezentanţii guvernului îmi întăresc convingerea şi demonstrează astfel că încearcă să-şi ascundă practicile, obiceiurile şi mentalitatea abuzivă, dictatorială, în spatele unei asemenea prevederi – a plîngerii prealabile, încercînd aşa să evite cenzura normală şi chiar obligatorie într-un stat de drept, într-o asemenea acţiune de fraudare a avuţiei naţionale, cum este înstrăinarea Băncii Comerciale Române. În acest fel se încearcă să fie ascunsă această operaţiune păguboasă, pusă în practică de reprezentanţii unui guvern care nu are nici un fel de titlu legal, prin care să dovedească că sînt sau ar fi proprietarii de drept ai pachetului de acţiuni pe care l-au înstrăinat, proprietate a statului român, a celor 61,8825% din acţiunile Băncii Comerciale Române, bun inalienabil, conform art. 136 alin. 4 din Constituţia României;

Doar în timpul dictaturii comuniste "reprezentanţii guvernelor" jefuiau ţara după "bunul" lor plac, prăduiau şi înstrăinau avuţia naţională şi cea particulară fără să le pese, iar astăzi, într-un stat de drept, cu "aspiraţii" europene, asemenea practici, pe care speram să fie deja apuse, sînt nu numai condamnabile dar, după cum se ştie, sînt, de multe ori chiar îndreptate de instanţele care decid restituirea bunurilor tîlhărite, prin sentinţe, unele date chiar şi de C.E.D.O., făcîndu-se astfel, după atîta timp, dreptate proprietarilor de drept;

În cazul de faţă este fără putinţă de tăgadă că proprietarul de drept al pachetului de acţiuni de la B.C.R. de 69,885 %, ce a rămas în proprietatea inalienabilă a statului român după despăgubirea, în foarte mică măsură, a cetăţenilor care au fost umiliţi, jefuiţi şi obligaţi să trăiască în sărăcie şi minciună în perioada dictaturii comuniste, măsură reparatorie decisă ca urmare a voinţei populare reflectate în parte, în art. 1 lit.b din Legea nr. 58/1991, este proprietate ce aparţine de drept numai poporului român.

Prin modul în care a fost conceput şi redactat conţinutul punctului I reprezentanţii Guvernului României recunosc că au comis o faptă imorală şi condamnabilă, iar acum, prin întîmpinare încearcă să facă tot ce le stă în putinţă pentru a evita sau împiedica cercetarea temeiniciei şi legalităţii actului atacat, de către puterea judecătorească.

II În ceea ce priveşte "apărările pe fondul cauzei" arăt că:

H.G.nr 1585/2005 nu este nici temeinică şi nici legală pentru că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, reprezentanţii guvernului au obligaţia să respecte următoarele:

- Art. 1 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. .

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Într-un stat de drept reprezentanţii guvernului nu se îndeletniciau să vîndă pachetul de acţiuni a celei mai mari banci a ţării fără să aibă vreun titlu de proprietate asupra ei şi fără aprobarea poporului suveran. Dacă ar proceda la fel ca cei din România, în acel stat nedrept nu ar exista nici demnitate, nici dreptate, nici valori supreme, nici idealuri (pentru care unii au fost gata să-şi dea chiar viaţa), iar respectul faţă de Constituţie ar fi la fel de valoros ca cel din timpurile de tristă amintire pe care le trăim şi noi astăzi;

- CAPITOLUL III Guvernul,

ART 102 - Rolul şi structura

(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.


De unde rezultă că reprezentanţii guvernului nu se ocupă cu acte de comerţ şi nu le stă în putere să vîndă proprietăţile statului, pe care, dacă ar fi oneşti şi competenţi, ar trebui să le conducă şi administreze eficient, prin asigurea conducereii generale a administraţiei publice, pentru a transpune efectiv în practică şi obligaţia prevăzută la art. 47 Nivelul de trai

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

Ori, aici, în România reală, unde oamenii au ieşit în stradă împinşi de lipsuri şi nevoi, numai zevzecii pot vorbi şi susţine că am avea un nivel de trai decent, el fiind în mare pericol să scadă în urma vînzării bunurilor publice aducătoare de profit, deci venit la bugetul statului, nu al guvernului!

- ARTICOLUL 108 Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. – deci, nu pentru a aproba proiectul final al contractului de vînzare – cumpărare al pachetului de acţiuni deţinut de stat (nu de guvern) la Banca Comercială Română – S.A. faptă care este o activitate de comerţ.

După cum este scris, H.G. 1585/2005 ar trebui să conţină măsuri pentru organizarea executării legilor. Ca urmare a acestei constrîngeri supreme şi obligatorii se impune întrebarea: pentru care lege se organizează executarea prevederilor din H.G. 1585/2005 –act prin care se aprobă elementele finale ale unui contract comercial!

(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

De unde rezultă că vînzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială Română S.A. este ilegală şi pentru că H.G. 1585/2005 NU A FOST PUBLICATĂ INTEGRAL, deci este inexistentă, iar ca urmare firească şi legală contractul de vînzare-cumpărare rezultat este nul de drept!

În ceea ce priveşte susţinerea din Nota de Fundamentare – document semnat de nişte tembeli care au jurat să respecte Constituţia României şi care, la fiecare frază o încalcă, atunci cînd nu bat cîmpii. Acest document este invocat, în apărare, ca "temei legal", deşi el poate fi numit, cu mare indulgenţă, notă informativă sau de discuţii, în conţinutul său reamintindu-se unor uituci, care nu îşi cunosc atribuţiile, dar pe care vor să îi ducă şi de nas, despre fel de fel de acte abuzive, împuse de un guvern necinstit şi nepatriot, prin încălcarea flagrantă a Constituţiei României. Se specifică totuşi şi că pachetul de acţiuni este proprietatea statului – deci nu al unor nătărăi care cred că ei sînt statul, ca în vremea lui Ludovic al XIV-lea sau a lui pingelică;

Din respectiva notă nu reiese nimic legal, drept, moral sau constituţional, iar cancelaria introdusă în discuţie e ca nuca în perete, fără relevanţă şi fără temei legal, doar pentru a-i păcăli pe proşti!

Ce rost are şi ce folos aduce invocarea dispoziţiilor Legii 24/2000, atîta timp cît H.G. 1585/2005 este un act profund neconstituţional, inexistent şi ticălos, iar "proiectul de act normativ" ca şi actul "normativ" invocat nu este avizat de Ministerul Justiţiei pentru că nu îndeplinea condiţia necesară – exclusiv din punct de vedere al legalităţii – ce nu este respectată de conţinutul H.G.1585/2005 pentru că încalcă toate prevederile constituţionale invocate mai sus, cît şi pe cele prevăzute la art. 61 (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.;

dar şi art 154 1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.

În ceea ce priveşte afirmaţia referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2003 reprezentanţii guvernului dovedesc, dacă mai era necesar, că România nu este un stat de drept, pentru că astfel guvernul îşi permite, contrar art. 61 din Constituţie să legifereze în probleme în care nu are competenţă şi fără să existe vreo situaţie care să impună urgenţa, aşa cum sînt consacrate în art. 53 şi 93, raportat la art. 115 alin. 4 din Constituţie.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2003 ar reprezenta, într-un stat de drept, cu cetăţeni competenţi şi loiali ţării, doar un pic de maculatură, pentru că, guvernul, fără urgenţă şi fără să justifice urgenţa, a luat locul parlamentului şi a impus un act, legiferînd şi prin încălcarea art. 136 alin. 4 din Constituţie; "Elementele esenţiale ale fiecărui contract de vînzare-cumpărare ….şi preţul" nefiind decît chestiuni uzuale, derizorii, fără de urgenţă, care reprezinte elementele unor acte comerciale, care nu intră în competenţa guvernului unui stat de drept!

Doar cretinii cred că pot, într-un stat de drept, să convingă pe cineva sănătos mintal că " În temeiul acestor dispoziţii şi pentru organizarea executării lor, Cancelaria…" CC-ul PCR-ist, popoarili şi gloata tovarăşi …ura, ura, ura…! Este o premieră a originalului Guvern din România să execute, cu satîrul poate, elementele esenţiale …şi preţul! Cei pricepuţi în ştiinţa contractelor comerciale şi normali acceptă preţul nu îl execută!

Este ruşinos şi penibil să constat că prin asemenea inepţii, emanate de la cei care adoptă şi impun şi acte "normative", aceştia ne demonstrează că îi întrec în neruşinare şi prostie chiar şi pe tovarăşu, pe tovarăşa, pe Bobu, Postelinicu şi gaşca lor de telectuali.

Doar pote la ferma animalelor ar mai putea cineva să pretindă că preţul şi elementele esenţiale ale contractului trebuie oganizate pentru executarea lor(prin gazare poate!).

"Prin urmare, Hotărîrea Guvernului nr.1585/2005 NU este nici temeinică şi nici legală, ea fiind INEXISTENTĂ, dată cu încălcarea flagrantă a Constituţiei României conform art. 108 alin. 4 şi vatămă atît reclamantul, familia lui, cît şi pe judecător sau procuror, pentru a nu mai aminti şi de restul poporului român, vătămat şi el profund datorită adoptării acestui act nedrept.

Suferind şi de amnezie, în cazul în care au cunoscut vreodată prevederile Legii nr. 182/2002, de care s-au folosit atunci cînd au ascuns conţinutul Anexei la H.G.1585/2005, guvernanţii nu pomenesc nimic despre încălcarea dispoziţiilor art 1, art 2, art.3 şi 4 din Legea privind informaţiile clasificate şi nici de dreptul garantat mie şi celorlalţi cetăţeni români de art. 31 din Constituţie - Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Dar cu toate aceste prevederi obligatorii, Guvernul României, a ascuns conţinutul integral al H.G.1585/2005, demonstrînd astfel că afacerea veroasă pe care a ticluit-o nu trebuie să ajungă să fie cunoscută, la momentul publicării hotărîrii incriminate, de cei care urmau să fie jefuiţi.

Este trist că la 16 ani după Revoluţia demnităţii tinerilor, ca urmare a votului dat de prostime la alegerile violente, nedrepte şi falsificate, România are un "guvern" ilegitim, care se crede din nou, pentru a cîta oară, stăpînul României, al avuţiei sale şi a poporului român, cînd ei, miniştrii, sînt de fapt şi de drept doar umili servitori, slujbaşi mărunţi, plătiţi cu simbrie din buzunarul poporului suveran.

Poate ar fi meritat simbria dacă ar fi ştiut măcar că Banca Comercială Română este o instituţie proprietate a statului român, cu o îndelungată activitate, care a fost doar reorganizată prin Legea 15/1990, reorganizare care nu a afectat şi nu a schimbat de fel proprietarul sau statutul proprietăţii-care este inalienabilă conform art. (135) 136 alin 1 şi 4 din Constituţia României.

În încercarea de a păcăli instanţa reprezentanţii guvernului invocă în întîmpinare şi prevederile O.U.G. nr. 28/2003 act emanat de la primul ministru penal Adrian Năstase, fără nici o urgenţă decît, probabil, în mintea lui de mafiot rapace, alogen pus pe o facilă căpătuială prin jefuirea cruntă a avuţiei naţionale a României, adoptat cu încălcarea art.1 alin.3, art. 51, art. 58 alin 1, art 135 alin 1, 2, 3 şi 5 şi art. 150 alin 1 din Constituţie.

O.U.G. nr. 28/2003 modifică o lege dată de unica autoritate legiuitoare a ţării – Parlamentul, încalînd astfel şi art. 1, art. 2 lit. a şi b, art. 9 (1) şi art. 14 (1) din Legea 83/1997, unde stă scris şi că statul, nu guvernul, este acţionar la B.C.R., fapt acceptat de altfel şi prin art. 1 la ordonanţa prin care guvernul, nedorind să respecte legea, impune derogări, cu încălcarea rolului său prevăzut de art. 101(1) din Constituţie, derogări adoptate cînd în ţară nu era constatată nici o situaţie de urgenţă, iar băncile îşi vedeau liniştite de treburile lor.

Faţă de cele de mai sus vă rog să respingeţi, ca neserioase, netemeinice şi nelegale apărările încercate, formulate cu scopul de a deruta instanţa.

Nica Leon 30 01 2006
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009