Sectorul CIVES
 
 

Cerere de recuzare a judecătoarei Cosma Carmen Valeria

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Cerere de recuzare a judecătoarei Cosma Carmen Valeria

Mesajde administrator » Vin Mai 19, 2006 9:46 am

Către,

Curtea de Apel Bucureşti,

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Nica Leon, reclamant în dosarul nr. 38954/2/05 pe rolul acestei instanţe, cu termen de judecată la data de 29 03 2006;

Formulez:

CERERE de RECUZARE
împotriva judecătoarei Cosma Carmen Valeria, preşedinta completului de judecată, întrucît aceasta s-a autopronunţat în cauza ce formează obiectul acestui dosar, dovada constituind-o respingerea cererii de suspendare a H.G. 1585/2005 şi motivarea acesteia, dar şi refuzul de a soluţiona, în regim de urgenţă, o cauză cu o miză atît de importantă.

MOTIVE
În fapt, am chemat în judecată Guvernul României, care, prin încălcarea art. art. 1 alin. 3 şi 5, art. 82, art. 54, 55 (1), art. 102, art. 108 alin 1 , 2 şi 4, art. 135 (1) şi (2) lit b şi f coroborat cu art. 47(1), art. 136 alin. 1, 2 şi 4 şi art. 154 alin.1din Constituţia României, la data de 11 12 2005 a aprobat Hotărîrea Guvernului nr.1585/2005, dispunînd apoi doar publicarea parţială, în Monitorul Oficial, a doua zi, a actului prin care a stabilit neconstituţional elementele contractului de privatizare a B.C.R., dar şi semnarea contractului privind vînzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat, nu de guvern, la cea mai mare bancă din România.

Avînd în vedere prevederile Constituţiei României şi gravitatea faptelor criminale a celor plătiţi de popor să administreze eficient şi să sporească avuţia naţională, am solicitat judecătoarei, ca în conformitate cu prevederile art. 14 (1) (2) şi (3) şi a art. 17 (1) din Legea 554/2004 să suspende actul administrativ atacat, respectiv H.G. nr. 1585/2005, în temeiul art. 15 (1) din Legea contenciosului administrativ, dar aceasta s-a antepronunţat în cauză, prima dată, în sala de judecată, în public, cînd şi-a spus părerea şi mi-a cerut, la termenul din 18 01 2006, să formulez şi în scris cererea de suspendare a unei hotărîri inexistente conform art. 108 alin 4 din Constituţia României, iar a doua oară s-a antepronunţat asupra soluţiei cînd a refuzat să suspende H.G.1585/2005 – act inexistent conform Legii fundamentale, dar cu certitudine considerat valabil de judecătoare, care crede că Puterea judecătorească trebuie, fără să cenzureze asemena acte impuse abuziv, să sprijine necondiţionat guvernul, chiar şi atunci cînd se încalcă Constituţia României, pe care a jurat la investitură, pentru ca acesta să se poată manifesta ca stăpîn absolit al României, drept pentru care să ascundă şi să nu publice integral textul unui act public.

Judecătoarea favorizează guvernul şi se opune atît soluţionări juste a cauzei, în regim de urgenţă, pentru că, dacă ar fi ţinut cont de importanţa şi implicaţiile deosebit de grave ce vor decurge din această cauză, în cazul în care ar fi judecată urgent şi corect, nu ar fi dat termene de judecată ce anulează noţiunea de urgenţa, prevăzută de lege..

Judecătoarea şi-a spus părerea şi atunci cînd nu a respectat art. 17 (1) din Legea 554/2004, termenele fixate în cauză fiind în totală contradicţie cu definiţia noţiunii "de urgenţă", favorizînd astfel pîrîtul, care, din acest motiv, va avea posibilitatea să invoce, la un moment dat, îndeplinirea faptului împlinit, ca urmare a vînzării şi a transferării efective a tuturor activităţilor şi a patrimoniului B.C.R. cumpărătorilor precari, vădit interesaţi în preluarea cît mai rapidă a celei mai mari bănci din România, pentru ca apoi, pîrîtul, să fluiere iarăşi a pagubă, după care să reia mereu zicala cu "mintea românului cea de pe urmă", aşa cum a făcut recent, după vînzarea ilegală şi păguboasă a S.N.P. Petrom, alt bun public inalienabil, vîndut însă abuziv de persoane iresponsabile din Guvernul României.

Judecătoarea a manifestat indiferenţă şi dispreţ faţă obligaţiile sale de serviciu şi atunci cînd m-a obligat să plătesc taxe de timbru şi timbru judiciar, încălcînd astfel şi prevederile invocate de mine, respectiv cele de la art. 1 şi art. 5 din Legea 303/2004, cît şi principiile şi dezideratele enunţate în preambulul Legii privind organizarea judiciară, dar şi normelor sale, de la art. 6, art. 7 şi art. 10, pentru a nu mai aminti şi de art. 21 din Constituţia României, dar şi de tratatele internaţionale, ratificate şi de România, în materia Drepturilor Omului sau de Convenţia Europeană cu al ei faimos art. 6, care obligă statele semnatare să judece cauzele, aşa cum o face şi C.E.D.O. fără să perceapă vreo taxă pentru ca procesul să înceapă şi să se desfăşare, conform procedurii şi, să se finalizeze, printr-o hotărîre dată în numele Legii.

În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 24 – 27 alin. 7 din C.p.c.

Nica Leon 27.03.2006
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Google [Bot] şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009