Sectorul CIVES
 
 

Vinzarea justitiei!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Vinzarea justitiei!

Mesajde Nica Leon » Joi Iun 15, 2006 3:44 pm

Către,
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ



Doamnă preşedinte,


Avînd în vedere pretenţia neconstituţională a instanţei, care a refuzat să îmi respecte mai multe drepturi fundamentale – garantate de Constituţia României, dar şi să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu, aşa cum sînt ele reglementate de Legea 304/2004, unde chiar din preambul se arată care este finalitatea organizării judiciare, pretinzîndu-mi să plătesc mai multe taxe pentru a avea privilegiul de a fi judecat de o instanţă din România, arăt că:
Potrivit Legii 304/2004 Capitolul II Accesul la Justiţie art. 6 (1) "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil". Deşi această prevedere este cît se poate de clară, instanţa mi-a refuzat mie acest drept, obligîndu-mă să plătesc o sumă de bani pentru a putea să-mi fie apărate drepturile, libertăţile şi interesele mele legitime, fiindu-mi îngrădit astfel dreptul constituţional şi legal la un proces echitabil;
Instanţa se face vinovată şi de nerespectarea art. 6 alin. 2 unde stă scris că: "Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit", dar cu toate acestea, mie mi-a fost îngrădit dreptul de a avea acces la justiţie, suma de bani ce mi-a fost pretinsă de judecător, pentru ca instanţa să consimtă să judece cauza, fiind o dovadă cît se poate de grăitoare, pentru orice om normal, cunoscător al limbii oficiale de stat;
Prin asemenea practici dictatoriale, ce amintesc flagrant de vremurile de tristă amintire, instanţa a încălcat şi prevederile art. 7 (1) unde scrie că: "Toate persoanele sînt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări" eu fiind discriminat pentru că nu am plătit suma pretinsă, iar judecătoarea fiind deasupra legii din moment ce nu o respectă, deşi este legea de bază a sistemului de la care primeşte un salariu mare şi pe care are obligaţia să o respecte, chir dacă această lege este în totală contradicţie cu Legea 146/1997, ea avînd obligaţia să sesizeze instituţiile abilitate ale statului care trebuie să rezolve acest conflict de legi;
La alin 2 al art. 7 scrie că: :"Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi…" atît pentru cei cu bani, dar şi pentru cei fără bani, drept de asemenea nesocotit de instanţă, care mi-a impus să cumpăr justiţie, deci să plătesc, uitînd că în România justiţia este o putere în stat, egală cu celelalte puteri ce ar trebui să fie înfăptuită în numele Legii, de magistraţi şi nu de prestatori de servicii, cum sînt căcănarii, gunoierii ş.a. Dacă este adevărat că toate persoanele sînt egale în faţa legii, de ce judecătorii au dreptul să nesocotească unele prevederi legale şi constituţionale, iar eu, care nu recunosc ca legale şi constituţionale prevederile Legii 146/1997 nu am acest drept? Este cu ceva mai egală decît mine judecătoarea? Şi dacă este mai egală decît mine nu ar trebui să probeze acest aspect? Ce fel de stat este statul român, unde judecătorii îşi permit să-şi aleagă legile, pe unele să le respecte, iar pe altele nu, de parcă nu ar fi toate legile acestui stat original, datorită prestaţiei jalnice a celor puşi să înfăptuiasă actul de justiţie şi să respecte propria lor lege de organizare.
La art. 10 din Legea 304/2004 scrie că: "toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil…" ori eu întreb de ce instanţa îmi refuză mie dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei – ceea ce înseamnă să se facă cercetarea judecătorească, prin îndeplinirea prevederilor art. 129 alin.5 din C.p.c. şi să se pronunţe o hotărîre pe fondul cauzei, pentru că altfel se chiamă denegare de dreptate, adică nedreptate, pentru care judecătorul trebuie pedepsit şi nu bine plătit, cum se întîmplă încă în România;
În Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor la art. 1 stă scris că: "Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei …", iar acum mie îmi este greu să înţeleg de ce judecătorii din România refuză să-şi facă meseria şi să-şi îndeplinească acest rol, preferînd ca în cazul acesta, să fie perceptori – funcţionari angajaţi la alt minister- şi să impună jenant şi ilegal taxe de timbru şi timbru judiciar, să anuleze cererea ca " netimbrată", deci să încalce dreptul meu la un proces, fără să fiu judecat de un reprezentant al justiţiei din România, în scopul înfăptuirii justiţiei, dreptatea fiind un drept fundamental garantat şi de Constituţia României, supremă şi obligatorie, care este însă nesocotită de judecătorul care respectă numai Legea 146/1997;
Instanţa se face vinovată şi de încălcarea, cu premeditare şi a art. 5 din Legea 303/2004 unde scrie că: "Judecătorii şi procurorii sînt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora…" . În acest caz instanţa face ce vrea şi îşi încalcă chiar şi propria lege, care îi reglementează statutul şi obligaţiile de serviciu şi, crezîndu-se deasupra Legii, mă obligă numai pe mine să plătesc sume de bani dacă vreau să am dreptul de a fi judecat în această ţară, despre care nişte hîtrii spuneau că este mare păcat că e locuită. Acest caz demonstrează cît de adevărată este această afirmaţie, produsă prima dată de un miliardar american, din moment ce un judecător obligat de lege să-i asigure supremaţia, fără să se pronunţe motivat refuză să respecte Constituţia, Legea 3004/2004 şi Legea 303/2004, doar pentru că aşa vrea ea, pentru că acceptă numai Legea 146/1997, care este o lege veche şi pe care ticălosul nostru legiuitor o menţine în vigoare, încălînd astfel mai multe principii ce stau la baza statelor de drept, democratice, dar şi pe cel conform căruia "legile noi au întîietate în cazul în care au prevederi ce sînt în contradicţie cu prevederi legale mai vechi" aşa cum sînt cele din Legea 146/1997, atît de îndrăgită de instanţe.
Aşa fiind instanţa nu numai că îşi încalcă obligaţia de serviciu, descalificîndu-se, dar dă şi un prost exemplu celor care sînt certaţi cu Legea sau subminează autoritatea statului, pentru că, încălîndu-mi drepturile, prin impunerea taxei fără de care nu vrea să mă judece, a reintrodus după revoluţie cenzura – interzisă în România, creînd convingerea celor care au fost în sală că legea este ca şi înainte, doar o barieră, de care numai proştii se mai încurcă, exemplu deosebit de periculos într-un stat de drept, care îşi îndeamnă astfel cetăţenii să-şi facă singuri dreptate, să cumpere arme, grenade sau îngrăşăminte, ca cele de la Mihăileşti, cu care îşi vor putea asigura repede şi eficient "dreptatea" lor, dar prin dreptul forţei nu prin forţa dreptului cum i-ar sta bine unui stat aflat în Mileniul III.
Este cel puţin straniu pentru mine să constat că sînt încă judecători care refuză să priceapă că exemplul lor este atît de nociv şi extrem de periculos chiar şi pentru sistemul în care funcţionează, care va putea fi lesne înfrînt din moment ce pentru reprezentanţii săi legea nu mai este obligatorie, că judecătorii pot avea preferinţe la legi, pe unele putînd să le respecte, iar pe altele nu. Atunci cînd legile sînt în favoarea lor sînt bune şi valabile, pentru că le crează pe lîngă împortante privilegii şi posibilitatea de a fugii de munca pentru care sînt atît de bine plătiţi de contribuabilul român, iar alte legi, care îi obligă să muncească, să judece şi să facă dreptate – legi obligatorii şi ele, să le ignore şi să le încalce cu nonşalanţă în statul nostru, devenit atît de original şi prin strădania şi iresponsabilitatea unor judecători formaţi sau deformaţi de comunişti, iar ei acum, în libertate, nu au încă curajul să-şi îndrepte cocoaşa şi să depăşească umilitorul statul de "om de tip nou" pentru a deveni cetăţean, statut ce li se pare mult prea greu de atins, pentru că asta ar implica să aibă conştiinţă, ruşine, bun simţ, respect pentru sine, pentru familia şi copiii săi, pentru semenii şi societate, pentru sacrificiul celor care au luptat şi s-au jertfit ca el să poată fi liber, dacă doreşte, dar şi pentru lege, precum şi grijă pentru drepturile şi interesele altora, care îi plătesc salariul şi care, cu siguranţă, îi vor trage la răspundere cînd le va fi lumea mai dragă şi viaţa mai sigură.
Avînd în vedere cele de mai sus am invocat, în şedinţa publică, la termenul trecut

EXCEPŢIA de NECOSTITUŢIONALITATE
privind neconstituţionalitatea următoarelor acte:

Legea 146/1997 şi a actelor care au modificat-o de-a lungul timpului: O.G. nr. 11/1998; O.G. nr. 30/1999; O.G. nr.34/2001; Legea nr. 203/2002; O.G.nr.36/2002; Normele Metodologice de plicare a O.G. nr. 36/2002- act adoptat de guvern prin încălcarea Constituţiei art. 101; H.G. 561/2003; OUG nr. 58/2003; Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003 – acte date la proştii care nu ştiu să scrie o lege în limba română, fiind nevoie ca guvernul să încalce apoi Constituţia art. 58 şi art.101 şi art. 107 şi să adopte un astfel de act abuziv, neconstituţional; Legea 195/2004; H.G. 783/2004; O.G. nr. 12/2005 şi H.G. nr. 797/2005.

1.Obiectul de reglementare al Legii 146/1997 îl reprezintă taxele judiciare de timbru, taxe care aşa cum rezultă din titlul ei, reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale enumerate mai sus, deoarece, prin impunerea acestei legi, nedrept, nedemn, contrar principiilor statului de drept şi idealurilor Revoluţiei, legiuitorul, încălcînd şi prevederile Legii 303/2004 şi Legii nr. 304/2004, anulează atît accesul liber la justiţie cît şi exercitarea şi chiar existenţa dreptului, dar şi o serie de drepturi fundamentale ale cetăţeanului, valori supreme şi garantate de Constituţia României,
Precizez încă de la început că art. 1, art. 2, art. 3, art. 31, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art.8, art. 81, art. 82, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16, art. 161, art. 17, art. 171, art. 172, art. 18, art. 181, art.19, art. 20, art. 21,art. 23, art. 24, art. 25, art. 251, art. 26, art. 28, din Legea 146/1997 sînt neconstituţionale, pentru că fac referire la taxe cu care se taxează "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele de judecată, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie sînt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de prezenta lege şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege."


DISPOZIŢII CONSTITUŢIONALE ÎNCĂLCATE

art. 1 alin. (3), care proclamă România stat de drept, în care, printre valorile declarate supreme şi garantate se regăsesc demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi dreptatea, precum şi idealurile Revoluţiei;
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

art. 4 alin. (2) care prevede că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială;

art. 16 alin. (1) şi (2) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege;

art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

art. 21 Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

art. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

art. 61 Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurământului
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

art. 102 Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

art. 108 Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

art. 115 Delegarea legislativă
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

art. 131 Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

art. 135 Economia
(2) Statul trebuie să asigure:
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

art. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.

ARGUMENTE CARE SUSŢIN NECONSTITUŢIONALITATEA ACTELOR ATACATE

Încălcarea articolelor din Constituţia pîngărită, revizuită şi republicată:
art. 1 alin. (3), prevede că România este un stat de drept, în care, printre valorile declarate supreme şi garantate se regăsesc demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi dreptatea – care prin astfel de procedee sînt nesocotite, dacă nu chiar anulate;
art. 4 alin. (2) prevede că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială – ori prin anularea cererilor justiţiabililor pe motiv că nu au plătit cele două taxe, aceştia nu mai au dreptul să le fie apărate, de judecători, drepturile, averea şi să le fie recunoscute libertăţile sau reparate pretenţiile legitime, fiind re-instituită astfel cenzura – interzisă însă în România de art. 30 (2) din Constituţia pîngărită a României;
art. 16 alin. (1) şi (2) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege - dar şi acum în Romănia cei cu bani pot plăti şi sînt apăraţi, iar cei mulţi şi săraci nu îşi pot realiza acest drept, cum de altfel nu şi-l pot realiza nici cei cu principii, care nu pot să renunţe să le clameze şi să le apere, aşa cum este şi cazul meu;
art. 20 alin. (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte- ori prin existenţa Legii 146/1997 sînt anulate unele din drepturile omului, taxele judiciare de timbru impuse în România îngrădind dreptul de a fi judecat de instanţele acestui stat, care nu face dreptate ci preferă să vîndă justiţie doar contra cost. Legea 146/1997 este neconstituţională şi pentru că încalcă prevederile art. 6 din Convenţia europeană. Numai cretinii pot accepta că taxele judiciare la care sînt obligaţi unii justiţiabili sînt aplicate şi sînt în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ori cu Convenţia europeană;
art. 21 Accesul liber la justiţie
alin. (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.- ceea ce este însă nerespectat fiind refuzat dacă nu ai plătit taxele de timbru incriminate. Ca urmare, pentru ca taxele judiciare de timbru să fi fost constituţionale textul constituţional ar fi trebuit să afirme că nu orice persoană ci numai cei care plătresc taxe de timbru se pot adresa justiţiei. Liber conform specialiştilor filologi care au realizat DEX-ul înseamnă fără îngrădiri, fără popriri, fără oprelişti. Aşa fiind mă întreb şi vă întreb d-lor judecători de la Curtea Constituţională ce definiţie folosiţi dvs. pentru această noţiune – liber. Accesul liber ca şi intrarea liberă înseamnă numai fără bani, deci fără nici un fel de taxe, nici chiar dacă sînt numite de timbru judiciar, pentru că taxă în limba romănă, după acelaşi DEX, are următoarea definiţie: "1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit* 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către persoane în cazul în care acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. În acest caz drepturile la care se face referire sînt de natură patrimonială sau de altă natură, neputînd fi vorba de dreptul de a avea acces liber la justiţie, pentru că tot Constituţia prevede că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept; Liber în această situaţie este sinomim, identic, cu gratuit, pentru că accesul liber nu poate, într-un stat cu oameni normali, să însemne cu plată. Dacă ar fi aşa intrarea liberă ar fi numai după ce plăteşti o taxă, ceea ce este absurd şi stupid. Pentru ca justiţia să nu fi fost o obligaţie fundamentală a unui stat de drept, pe care o datorează cetăţenilor, textul constituţional trebuia să fi fost redactat astfel: Orice persoană care plăteşte sau achită taxele judiciare de timbru, prevăzute de lege, se poate adresa justiţiei …. Cum însă acum stă scris, în Constituţia pîngărită a României, că ORICE persoană, această înseamnă că oricine doreşte poate obţine de la sistemul judiciar o sentinţă dreaptă, chiar şi cei care nu plătesc, au dreptul la judecată, care să le rezolve plîngerea pe fond şi nu să refuze judecata, ca în prezent, prin anularea cererii ca netimbrată, aceasta fiind în fapt o sancţiune pentru că ai avut îndrăzneala să deranjezi cu solicitarea ta sau să trezeşti judecătorii aflaţi în letargie, dar cu lefuri grase doar pentru că sînt în robe;
alin. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. – deci nici Legea 146/1997, care este însă singura preferată de judecători, care o găsesc ca normală "legală", morală şi constituţională, cu toate că este contrară şi unor prevederi din Legea 303/2004 art. 1 şi art. 5, dar şi a principiilor şi dezideratelor enunţate în preambulul Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a normelor sale de la art. 6, art. 7 şi art. 10;
alin. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil – deci şi cei care nu plătesc sau nu vor să plătească taxele judiciare de timbru, pentru că şi ei sînt parte în proces, care ar trebui să fie echitabil. În cazul în care taxele judiciare de timbru ar fi fost constituţionale, conforme cu acest text constituţional, atunci ar fi trebuit să fie obligate să le plătească toate părţile din proces, nu doar unii, mai înainte de a începe procesul!? Ca urmare a nerespectării Constituţiei şi prin menţinerea în vigoare a Legii 146/1997, în România este practic imposibil să poţi fi judecat într-o cauză civilă, de contencios etc. pentru că instanţele refuză să judece pe fond cauzele cu care sînt investite, dacă nu poţi sau nu vrei să plăteşti cele două taxe de timbru, încălcînd astfel şi alte articole ale Codului de procedură civilă, printre care îl amintesc pe cel de la art. 129 alin.5;
art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Prevederile Legii 146/1997 vor să sugereze că puterea judecătorească şi instanţele nu sînt autorităţi publice, iar apărarea dreptului sau interesului legitim nu mai constituie un drept ci doar un privilegiu, pe care statul, prin instituţiile sale îl asigură numai contra cost celor fără principii, dar cu mulţi bani.
În ceea ce priveşte repararea dreptului pretins cum acesta este de cele mai multe ori evaluabil în bani, statul nu mai despăgubeşte decît pe cei care îşi permit luxul, în sărăcia de astăzi, să plătească mai înainte statului – care a fost şi a rămas cel mai mare tîlhar - cel care ar trebui să despăgubească – sume mari de bani sub formă de taxe judiciare de timbru că numai astfel ar putea binevoi să permită sistemului judiciar să judece cauza pe fondul ei. În acest fel se goleşte de conţinut toată Constituţia, drepturile fiind doar iluzorii pentru majoritatea cetăţenilor.

art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Ori în cazul Legii 146/1997 exerciţiul dreptului de a dobîndi dreptatea – valoare supremă şi garantată – conform art. 1, prin justiţie, a fost restrîns fără a se demonstra şi dovedi măcar necesitatea, aici fiind de fapt vorba de imoralitatea legiuitorului şi a celor care au menţinut atîţia anii această lege neconstituţională. Adoptarea Legii 146/1997 s-a făcut pentru a da posibilitatea statului – tîlhar să refuze cetăţenilor pe care i-a chinuit, umilit şi jefuit, să-i ceară socoteală şi despăgubiri, prin intermediul puterii judecătoreşti - şi ea o caricatură ce se perpetuează din perioada comunistă, care a folosit-o, terfelind-o şi pervertind-o, pentru că atunci negrul era alb, prostul şef şi tîlharul, bestia şi criminalul membrii de partid şi de stat, intangibili.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Restrîngerea a fost impusă doar din dorinţa de a asigura unora dintre salariaţii puterii judecătoreşti privilegii şi drepturi exagerate faţă de ceilalţi cetăţeni, ea fiind expresia unui stat totalitar, care astfel încearcă să-i protejeze pe cei ce au ajuns la putere, prin orice mijloace, chiar şi prin interzicerea liberului acces la justiţie, drept ce nu poate fi îngrădit însă de nici o lege, nici chiar de Legea 146/1997. Este evident că măsura impunerii de taxe judiciare de timbru nu este nici proporţională şi nici nediscriminatorie, ea fiind de natură să aducă grave violări ale dreptului de a fi judecat în propria ta ţară fără să plăteşti taxe statului, căruia zilnic îi plăteşti TVA, impoxit pe venit, impozit pe profit, impozit pe dividente şi alte circa 500 de alte biruri, taxe şi "tarife" ilegale şi ruşinoase, dovadă clară a ticăloşiei şi prostiei celor care ar trebui să reprezinte acest stat şi puterile sale democratice.
art. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege. Prin maniera în care se manifestă judecătorii numai de fidelitate faţă de ţară nu pot fi acuzaţi, funcţiile publice încredinţate dovedindu-se mult prea mari şi prea împovărătoare pentru minţile, obiceiurile şi practica lor, buna credinţă nefiind dovedită din moment ce ei permanent şi obsesiv refuză judecata cauzelor celor care nu au bani sau nu vor să încalce principiile constituţionale şi celelalte tratate în materia drepturilor omului.

art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Dar pentru ca această prevedere constituţională să devină efectivă, judecătorii - şi ei cetăţeni români - ar trebui să cunoască Constituţia, să o respecte întocmai dovedind astfel buna-credinţă. Prin refuzul de a îşi îndeplini obligaţia legală îmi încalcă drepturile mele, dar şi pe cela ale altor sute de mii de justiţiabili ce sînt pe nedrept sancţionaţi, prin anularea cererilor cu care ei încearcă să găsească dreptatea în acest stat atît de strîmb.

art. 61 Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. – şi cu toate acestea, după cum am arătat mai sus, guvernul şi-a permis să adopte şi să impună acte şi norme care încalcă aceste principii, ale supremaţiei şi al unicităţii, prea puţin păsîndu-i că astfel anulează drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de Constituţie. S-ar putea spune că Legea 146/1997 a fost adoptată totuşi de parlament, dar cei care ar dori să susţină această teză nu ar trebui să uite de dreptate, de accesul liber la justiţie, de garantarea dreptului de a fi judecat, drept ce nu poate fi afectat, de participarea prin taxe şi impozite la formarea bugetului din care se finanţează şi sistemul judiciar, "Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale" ele fiind şi imorale, o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor acum cînd nu a fost motivată şi dovedită necesitatea sau situaţia excepţională care a impus adoptarea Legii 146/1997. De asemenea şi la art. 154 alin.1 din Constituţie scrie că: "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii" şi cu toate astea, în România, Legea 146/1997 este evident că este în contradicţie cu Legea fundamentală, dar pentru că este preferata unor ticăloşi, aceasta rămîne în vigoare, pentru a putea fi şi astfel umilit, jefuit şi sancţionat cel care ar îndrăzni să ceară dreptate, demnitate, libertate, un trai decent ş.a.m.d.

art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurământului
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Cei care au depus acest jurămînt, dar au menţinut şi au sporit taxele judiciare de timbru nu au contribuit la propăşirea poporului, ci dimpotrivă i-au încălcat drepturile, taxele incriminate fiind adevărate bariere în calea justiţiei, care ar fi trebuit să-i cerceteze pe cei care au jefuit România şi proprietatea sa publică sub ochii mult prea somnoroşi şi complici ai reprezentanţilor justiţiei originale, ce îi protejează interesat.

art. 102 Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Prin actele emise de guvern acesta demonstrează că şi-a încălcat rolul, emiţînd chiar şi norme zis metodologice, prin care modifică de multe ori, atunci cînd nu sînt repetate, ca papagalii, prevederile unor legi votate de parlament, fără să se sinchisească sau să se teamă de puterea judecătorească, care îi protejează. Legea 146/1997 şi actele enumerate, prin care a fost permanent modificată pentru ca taxele judiciare să sporească pentru cei mai mulţi şi, să fie anulate pentru cîţiva şmecheri, constituie cea mai grăitoare dovadă. Consider că numai un popor analfabet, condus de cretini are nevoie de norme metodologice care să explice ceea ce scrie în legile redactate în limba oficială a statului român, norme impuse prin hotărîri ale guvernului, care conform Constituţiei are dreptul să emită asemena acte doar pentru organizarea executării legilor şi nu abuziv, aşa cum o face de cele mai multe ori;

art. 108 Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Actele incriminate în prezenta dovedesc veridicitatea că foarte multe acte emise de guvernu sînt abuzive, fapt ce confirmă acuzaţiile unora dintre preşedinţii României şi concluziile reprezentanţilor U.E. la adresa justiţiei originale româneşti, care protejează corupţii şi lipsesc de drepturi cetăţenii oneşti ai acestei ţări, care cer dreptate şi respectarea legilor drepte. Prin asemena acte, tolerate de puterea judecătorească, este golită de conţinut şi anulată Constituţia României, ţara fiind jefuită, înstrăinată şi populaţia gonită.

art. 115 Delegarea legislativă
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Adoptarea de ordonanţe de urgenţă prin care a fost modificată inclisiv Legea neconstituţională nr. 146/1997 este o dovadă a lipsei de respect a unora dintre reprezentanţii puterii judecătoreşti faţă de statutul lor, faţă de constituţie şi faţă de alte tratate internaţionale, de care puţin le pasă atîta timp cît ei sînt extrem de bine plătiţi.

art. 131 Rolul Ministerului Public

(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Taxele existente în Legea 146/1997 dovedesc că acest minister nu şi-a făcut datoria, că drepturile şi libertăţile sînt încă apanajul castei conducătoare şi a slugilor acesteia. Dacă şi pentru cererile depuse la parchet trebuie să plăteşti taxe, conform Legii 146/1997, mă întreb ce ordine, ce drept şi ce libertăţi mai sînt în România, dacă pînă şi dreptul de a avea acces liber la justiţie este îngrădit prin taxele de timbru judiciare, dar şi prin sistemul de acces la instanţe, unde justiţiabililor li se permite accesul în casa legii doar după ce sînt scotociţi bine prin genţi şi buzunare, ca pe nişte borfaşi, fiindu-le rezervat astfel numai statutul de terorişti nu de cetăţeni liberi – aşa cum pretinde Constituţia.

art. 135 Economia
(2) Statul trebuie să asigure:
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; Prin existenţa Legii 146/1997 această prevedere constituţională, ca de altfel şi cea de la art. 47 sînt total încălcate, banii pe care justiţiabilul trebuie să-i plătească, dacă vrea să obţină privilegiul de a fi judecat în România de justiţia statului, reducîndu-se substanţial atît dreptul la un trai decent şi la calitatea vieţii, ce nu poate fi decît amară, iat traiul nefericit cînd constaţi că nu eşti judecat fără taxe, decît dacă eşti un borfaş, altcumva numai după ce plăteşti cu anticipaţie pentru a ţi se acorda acest privilegiu.

art. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. Cred că am dovedit, cu prisosinţă, că există nu numai un conflict temporal de legi, încă din 1992 cînd a fost adoptată Legea 92/1992, lege ce a fost încălcată de Legea 146/1997, care acum este în conflict vădit cu Legea 303 şi 304/2004, cu prevederile constituţionale invocate, cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu celelalte tratate în materie, cît şi cu art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale, adoptată şi de România în 1994.

art. 131 Rolul Ministerului Public
(1) "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor" ori acum, din cauza prevederilor Legii 146/1997 trebuie să plăteşti alte sume de bani dacă vrei să fi apărat, pentru cererile pe care le adresezi atît parchetului cît şi Ministerului Justiţiei, instituţii publice, aşa cum sînt definite prin legea de înfiinţare şi care sînt finanţate de la bugetul de stat, la care toţi cetăţenii contribuim prin taxele şi impozitele nenumărate impuse de ticăloşii de la putere, dar menţinute de cei care îi protezează de braţul scurt şi schimonosit al justiţiei româneşti.

CONCLUZII

Argumentele invocate determină concluzia că avem de-a face cu o lege neconstituţională, în integralitatea sa. Ea consacră un regim privilegiat pentru o parte dintre cetăţeni, ceea ce atrage discriminarea altor subiecte de drept, aflate într-o situaţie juridică identică sau similară.
Apreciez că legile şi ordonanţele de urgenţă criticate, au fost impuse special pentru a anula drepturile şi libertăţile cetăţeanului – contribuabil, dar şi obligaţia fundamentală a statului român de a înfăptui justiţia, la care mă voi referi în continuare, prezintă grave vicii de constituţionalitate, asupra cărora am atras atenţia reprezentanţilor guvernului şi puterii judecătoreşti.
Actele enumerate mai sus au fost emise pentru a se putea crea cadrul necesar comiterii unui asenena sacrilegiu şi reuşesc performanţa de a conferi un caracter contrar literei şi spiritului Legii fundamentale.
În condiţiile în care în fiecare zi auzim că justiţia din România este criticată de reprezentanţii Uniunii Europene, care printre alte nenorociri menţine şi sistemul nedrept, neconstituţional, imoral şi anacronic al taxării actului de justiţie, sistem plătit din bugetul de stat, prin taxe şi impozite, tocmai pentru a asigura realizarea şi respectarea efectivă a principiilor care ar trebui să fie la baza unui stat de drept, cu obligaţia fundamentală de a asigura tuturor cetăţenilor săi drepturile şi libertăţile garantate prin Constituţie, consider că ar fi cazul ca şi dvs. să o rupeţi cu trecutul sumbru, să vă îndreptaţi spinarea şi astfel să vă uitaţi în jur, unde veţi vedea că sînt milioane de cetăţeni ai României care au fost deportaţi, care au fost supuşi prigoanelor comuniste, care nu au bani nici să-şi hrănească familiile şi, cu toate astea, statul român, condus de iresponsabili hrăpăreţi, îşi permite să le ignore celor mai mulţi drepturile fundamentale, asigurînd însă privilegii pentru cîţiva, aşa după cum se poate constata şi din Legea 146/1997, care dă scutiri unora, cum sînt cele de la art. 15, 16, 17, caz în care legea nu mai este egală pentru toţi, unii fiind astfel mai egali decît alţii.
Apreciez că, procedîndu-se astfel, se golesc de conţinut normele constituţionale care garantează accesul liber la justiţie, dar şi interdicţia pusă legiuitorului care nu are dreptul să adopte şi impună legi sau acte normative cu putere de lege pentru că "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", ori taxele judiciare de timbru sînd o formidabilă piedică, morală şi financiară, în realizarea actului de justiţie, o barieră de netrecut în exercitarea drepturilor garantate de pîngărita Constituţie a României şi se va ajunge, în cazul în care se va păstra Legea 146/1997, ca statul român să fie din ce în ce mai mult condamnat la C.E.D.O., dar şi la alte instanţe internaţionale.
În una dintre numeroasele decizi aberante, neconstituţionale, injuste şi nedrepte, "judecătorii" originalei Curţi Constituţionale, bine căliţi la şcoala lui Fane babanu, botezată de comunişti Academia Ştefan Gheorghiu, la umbra infractorului Iliescu Ion, pentru a-şi demonstra măiestria în a face piruiete ne dreptate, stă scris că: " În reglementarea exercitării acestui drept (a accesului liber la justiţie – nota mea) legiuitorul are posibilitatea să impună condiţii de formă, ţinînd de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionari să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate" (Decizia sa nr. 356/27 IV 2005).
Dacă este aşa atunci este cel puţin straniu să constat că foarte mulţi dintre judecătorii României nu au aflat că "natura şi de exigenţele administrării justiţiei " nu sînt sinonime cu finanţarea sistemului judiciar, acţiune care cade în sarcina Ministerului de Finanţe şi a oricărui guvern responsabil şi competent, format din buni politicieni şi excelenţi specialişti, care ştiu cum să facă pentru a asigura legal şi just finanţarea sistemului judiciar.
Doar în mintea unor proşti administrarea justiţiei poate fi sinomimă cu finanţarea acesteia şi, în general, a aparatului său, care asigură încă un noian de privilegii la vile, hoteluri, restaurante etc. aflat şi acum la dispoziţia sa exclusivă şi în administrarea şi finanţarea sistemului judiciar.
Astăzi, în România, mult prea multe instanţe nesocotesc drepturile fundamentale ale cetăţenilor români şi obligaţiile fundamentale ale statului, prevăzute de Constituţia României.
Consider că ar fi cazul ca măcar în urma acestei solicitări să constataţi neconstituţionalitatea Legii 146/1997, pentru că altfel veţi fi iarăşi împinşi de la spate şi arătaţi cu steguleţul de Europa, care recent, la C.E.D.O. a condamnat statul român să plătească 40.000 de euro unui cetăţean român, pe care instanţele din România l-au impiedicat să fie judecat şi să beneficeze de înfăptuirea actului de justiţie, pe motiv că nu a fost timbrată cererea de judecată.
Prin această condamnare CEDO a demonstrat că justiţia din România, prin condiţionările împuse de existenţa taxelor de timbru judiciar aduc atingere substanţei dreptului şi îl lipseasc de efectivitate.
Pentru aceste motive, vă rog domnule preşedinte să daţi curs excepţiei mele şi să procedaţi la adoptarea unei decizii corecte, constatînd necostituţionalitatea întregii Legi 146/1997, dînd astfel posibilitatea ca şi justiţiabilii români să se bucure, fără plată şi fără taxe, de drepturile ce le-au fost consacrate şi garantate prin Constituţia României şi prin Lege, drepturi amintite de mine pe parcursul acestei excepţii de neconstituţionalitate.
Faţă de cele de mai sus, în principal solicit instanţei curţii să declare neconstituţională legea în integralitatea ei şi a actelor subsecvente.
În subsidiar, în condiţiile în care Curtea Constituţională va respinge această cerere, solicit acesteia să declare neconstituţionale dispoziţiile din lege care intră în conflict cu normele constituţionale evocate.

Nica Leon 05.06.2006
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 15 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009