Sectorul CIVES
 
 

Un alt ministru hot!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Un alt ministru hot!

Mesajde Nica Leon » Vin Iul 21, 2006 6:47 pm

Către,
Ministerul Transporturilor, Construcţiilorşi Locuinţei

În atenţia dlui ministru Gh. Dobre,


Domnule ministru,


Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, avînd în vedere prevederile art. 1 alin. 5 şi art 30 alin 1 şi 2 din Constituţie, cît şi prevederile Legii 544/2001 vă rog să-mi cumunicaţi răspunsuri la următoarele:

1. La ce data s-a desfăşurat licitaţia publică pentru atribuirea contractului pentru autostrada Bucureşti – Braşov – Borş, cîţi competitori au fost şi, totodată, vă rog să-mi transmiteţi o copie a contractului încheiat cu firma Bechtel sau adresa saitului unde este prezent, în totalitatea lui, acest document public;
2. Data cînd s-a desfăşurat licitaţia pentru lucrările necesare reabilitării podurilor de la Mihăileşti, judeţul Buzău, precum şi o copie a contractului sau adresa saitului unde poate fi citit integral contractul respectiv;
3. Care au fost motivele pentru care instituţiile abilitate ale statului nu au intervenit prompt pentru sprijineirea tablierelor ameninţate cu prăbuşirea?
4. Care au fost motivele pentru care s-a hotărît demolarea podurilor rutiere şi ce măsuri au propus membrii comisiei de anchetă în cazul acestor poduri, împotriva celor care s-au făcut vinovaţi de slaba calitate a proiectului şi a execuţiei acestora? Vă rog, totodată, să-mi puneţi la dispoziţie copiile rapoartelor întocmite ca urmare a anchetei;
5. Data cînd a avut loc şedinţa comisiei care a hotărît distrugerea podurilor de cale ferată şi a celui rutier de la Mihăileşti, componenţa comisiei şi copia hotărîrii de dinamitare precum şi motivaţia acestei decizii stupide;
6. Cine a fost cel sai cei care au avizat sau încuviinţat distrugerea podurilor respective;
7. Data cînd a avut loc licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de înlăturare a rămăşiţelor podurilor dinamitate, precum şi copia procesului verbal de adjudecare a respectivei licitaţii publice;
8. Data cînd s-a desfăşurat licitaţia publică pentru atribuirea lucrărilor necesare realizării noilor poduri rutiere şi de cale ferată de la Mihăileşti şi copiile proceselor verbale de adjudecare;
9. Ce măsuri s-au dispus împotriva celor care au început şi apoi au abandonat mai mulţi ani lucrările de construcţie a autostrăzii Bucureşti – Constanţa?
10. Cine plăteşte pentru proiectarea şi realizarea defectoasă a tronsoanelor betonate, care au fost sparte cu picamărul? Care este costul lucrărilor şi cine îl suportă?
11. Cum consideraţi că ar trebui procedat pentru recuperarea pagubelor şi tragerea la răspundere a celor care au risipit bani publici în cursul aşa zisei reabilitări a autostrăzii Bucureşti – Piteşti şi ce măsuri aţi întreprins pînă în prezent?
Cu speranţa că voi primi răspunsuri serioase la cele de mai sus, vă urez succes în activitate.

Cu stimă,
Nica Leon 31.08.2005
Nica Leon
 
Mesaje: 803
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009