Sectorul CIVES
 
 

Recunostinta si privilegii pentru criminali!?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Recunostinta si privilegii pentru criminali!?

Mesajde Nica Leon » Vin Iul 21, 2006 7:23 pm

La dosar nr. 1036/2006




Domnule Preşedinte,




Văzînd întîmpinarea formulată şi depusă de Administraţia Prezidenţială la dosarul cauzei, rog instanţa să respingă excepţiile ridicate, pentru următoarele:

MOTIVE

La excepţia nerespectării dispoziţiilor art. 133 alin. 1 din C.p.c. arăt că am chemat în judecată Preşedenţia României prin preşedintele Traian Băsescu, el fiind astăzi în această funcţie, deşi decretele solicitate a fi anulate au emanat de la Preşedenţia României, aşa cum se numea instituţia pînă acum o lună şi cum de altfel mai este denumită, lucru uşor de constatat dacă se accesează pagina web a Senatului României.
Întrucît pîrîtul nu înţelege împotriva cui mă îndrept şi cu cine înţeleg să mă judec, precizez că înţeleg să mă judec cu instituţia Preşedintelui României, ce purta numele de Preşedenţia României pînă acum cîteva săptămîni, deoarece, preşedintele are un întreg aparat, format din consilieri, experţi etc., angjaţi aleşi şi numiţi de acesta şi care ar trebui să-l ajute pe cel aflat în funcţia de preşedinte al României să nu greşească şi să semneze "ca primarul" actele ce îi sînt, eventual, băgate pe gît, la plezneală, de fel de fel de neisprăviţi sau infractori, ca în cazul de faţă.
Dar pentru că în întîmpinare cei care îl administrează pe preşedinte susţin că Preşedintele României a fost obligat să semneze fără voia sa, cu încălcarea voită a art. 100 din Constituţie (despre care nu se aminteşte în întîmpinare), faptă comisă chiar de preşedintele neconstituţional, comunistul şi criminalul Iliescu Ion, aflat în această funcţie, contrar Legii fundamentale, în al XI-lea an de mandat la Palatul Cotroceni, rog instanţa să introducă în cauză şi pe cei care l-au obligat pe cel care ocupa funcţia de preşedinte să emită actele atacate, drept pentru care rog să fie introduşi în cauză şi să fie citaţi şi pîrîţii:Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu sediul în Bucureşti, Bdul Iancu de Hunedoara nr. 3 – 5, sector 1 şi Parlamentul României – Comisia Specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Controlul Aplicării Legii nr. 42/1990 cu sediu în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 1 – 4, sector 5, pentru ca aceştia să arate dacă şi cum l-au forţat şi determinat pe Preşedintele României să semneze Decretele 1168 şi 1169/2004, dar şi să convingă conducerea Monitorului Oficial să publice respectivele acte fără a fi contrasemnate de primul ministru, acte în care figurează indivizi care nu au îndeplinit şi nu îndeplinesc nici cele mai elementare cerinţe prevăzute în Legea 42/1990, respectiv art. 1, art. 2, unde scrie că: "Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 se conferă celor care au fost reţinuţi… ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria revoluţiei, precum şi celor care, în perioada 16 –25 decembrie 1989, s-au remarcat prin prin fapte deosebite în lupta pentru victoria revoluţiei.
În Legea 42/1990 la Anexa 2 – Grila privind încadrarea solicitanţilor (deci doar a celor care fac cerere şi nu celor care obţin titlu din oficiu) în prevederile art. 1, 2 şi 3 din lege, se prevede expres că se acordă: "persoanelor care au participat efectiv la activităţile revoluţionare în perioada 16-25 decembrie 1989 şi s-au remarcat prin fapte deosebite." – ori este de neînţeles şi de neacceptat pentru un adevărat Preşedinte al României, stat ce pretinde că ar fi de drept, să motiveze acum, în întîmpinare, că neconstituţionalul şi penalul Preşedinte al României, să semneze şi să impună cele două decrete fără să verifice temeinic propunerile făcute de membrii unei comisii care nu avea şi nu are nici o calitate morală şi fără competenţa minimă neccesară (dobîndită doar prin apartenenţa la grupul celor cîţiva care ai gîndit, iniţiat, organizat şi condus revoluţia) pentru a verifica şi atesta eventual "poveştile" îndrugate de mulţi dintre cei care doreau să obţină titlul, pentru a benefica de foloase necuvenite, prin fals în declaraţii, uz de fals, trafic de influenţă, mită etc.
Este straniu ca administratorii preşedintelui, în disperare de cauză, să invoce numeroase pasaje dintr-o lege depre care ei susţin că este abrogată la data emiterii decretelor atacate, adică din Legea 42/1990, care se numeşte Legea pentru cinstirea eroilor – martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, lege abrogată abuziv prin Legea 341/2004 care se numeşte Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, motiv pentru care sînt nevoit să constat că numai nişte oameni retardaţi puteau pretinde că cinstirea eroilor este sinonimă cu recunoştinţa faţă de eroi. Acesta fiind motivul pentru care Legea 42/1990 este recunoscută ca valabilă de reprezentanţii Preşedintelui României, chiar şi după ce afirmă că a fost abrogată, dovada fiind textele invocate din aceasta.
Este dubios să se afirme iniţial, în întîmpinare, că "Preşedintele României aduce la îndeplinire această prerogativă …în baza propunerilor unor comisii …" pentru ca apoi, să-şi aducă aminte şi de prevederile Legii 341/2004 art. 3 lit. c pct 3 unde scrie că: " Preşedintele României poate …" ceea ce înseamnă că în cazul în care nu este bolnav mintal sau infractor acesta ar trebui să verifice şi să analizeze propunerile, pentru că cine poate, poate şi să refuze, dacă vrea.
Responsabilitatea preşedintelui este dovedită şi de prevederile art. 5 alin. 5, reprodus în întîmpinare, dar nepătruns încă de mintea odihnită a celor care au fost aleşi de preşedinte să îl administreze şi consilieze, care deşi afirmaseră că "Preşedintele României aduce la îndeplinire …" ca primarul probabil, în acest text de lege există şi sintagmele " …face propuneri Preşedintelui României… " ceea ce înseamnă că acesta are posibilitatea, ca om liber, să nu accepte propunerile, pe care de altfel are şi obligaţia constituţională de a le verifica temeinicia şi seriozitatea, pentru că în Constituţie la art. 80 (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate., de unde se poate trage concluzia că nu a şi-a prea făcut datoria pentru care a fost bine plătit.
În cazul în care era adevărat că "Preşedintele României nu are o apreciere exclusivă şi subiectivă (!?) la acordarea acestor titluri" exista şi posibilitatea de a face aplicaţiunea art. 95 şi 96 din Constituţie, fiind extrem de grav să se susţină acum că ţara a fost condusă de un specimen fără capacitatea unei judecăţi lucide şi mature, în concordanţă cu adevărul şi Legea.
Este trist că se afirmă cu nonşalanţă, în întîmpinare, că: " Actualul Preşedinte al României nu poate aprecia cu privire la modul în care s-au acordat aceste titluri, sau la modul în care s-a decis asupra beneficiarilor acestora" dacă avem în vedere jurământul depus de acesta la investitură şi obligaţiile sale constituţionale art. 80, coroborate cu art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin.1 şi 2, art. 54, art. 100 alin. 2 şi art.154 alin. 1din Constituţie.
Actualul Preşedinte al României are obligaţia să vegheze şi să nu fie indiferent cînd, în mod paradoxal, din cauza efectelor produse de actele atacate, statul şi poporul român este obligat să datoreze recunoştinţă veşnică unor infractori, situaţie unică în lume, dar intens folosită însă în epoca dictaturii comuniste, susţinută deplin şi de Traian Băsescu, care acum însă nu are dreptul şi nu poate să fie indiferent dacă bugetul statului va fi nevoit să plătească mari sume de bani, pentru a asigura chiar şi celor care au săvîrşit, la revoluţie, crime şi infracţiuni, dar şi drepturile prevăzute de legea destinată de legiuitor doar pentru cei care au luptat efectiv pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
În ceea ce priveşte "altă ordine de idei" sînt nevoit să arăt instanţei că, deşi sînt unul dintre extrem de puţinii luptători veritabili pentru drepturile şi libertatea poporului român, care s-a manifestat deschis şi fără teamă împotriva comunismului, a dictaturii şi a cîrmaciului său, fapte pe care le pot dovedi oricînd cu ajutorul copiilor scrisorilor mele, publicate înainte de 1989 în ziare de mare circulaţie din Occident, luptă ce a culminat prin spargerea mitingului din 21 decembrie 1989, apoi cu organizarea şi conducerea luptei pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989. Cu toate aceste fapte recunoscute şi apreciate de presa şi de reprezentanţii lumii democratice, dar şi de oamenii cu bun simţ, aici, în România, am fost şi sînt persecutat din motive politice. Dovada cerută pentru a proba că am fost vătămat într-un drept al meu o constituie atitudinea şi maniera în care Preşedintele României, care nu ar fi ajuns niciodată în înalta funcţie dacă eu nu aş fi fost victorios în lupta dusă cu ciuma roşie, nu a catadicsit măcar să-mi dea Brevetul datorat prin Legea 42/1990, nici pînă astăzi, deşi am obţinut Certificatul de Luptător încă din 1997, ca urmare a unei acţiuni făcută la justiţie, cînd am fost nevoit să procedez aşa pentru că nesimţiţii care se făceau că "apreciază" faptele remarcabile ale celor care au contribuit decesiv la victoria revoluţiei, din postura de membrii ai Comisiilor speciale prevăzute de Legea 42/1990, nu au catadicsit să-mi acorde din oficiu certificatul cuvenit, iar eu nu puteam face cerere pentru a-mi fi recunoscute drepturile şi pentru că nici lui Ceauşescu nu i-am cerut voie să lupt împotriva lui şi a sistemului lui, fiind sub demnitatea mea să cer unor neisprăviţi, vaşnici susţinători ai comunismului, dictaturii, urii, crimei, minciunii şi imposturii să-mi aprecieze ei, mie, faptele mele revoluţionare, de care nu se osteniseră măcar, deşi erau special plătiţi în acest scop, să aibă habar.
Din păcate şi astăzi noul Preşedinte al României, în calitatea sa de comunist, cu siguranţă nu mă priveşte cu ochi buni, dovedind aceasta şi prin faptul că pînă în prezent nu mi-a remis nici măcar Brevetul legal datorat.
Datorită acestor motive pînă în prezent, nu mi s-a repartizat nici terenul, nici spaţiul comercial, nici locul de veci, nici biletele de CFR, nici medicamente gratuite, nici bursa cuvenită fiicei mele şi nici unul dintre drepturile ce mi se cuvin prin Lege. Cît despre cinstire şi recunoştinţă nici nu poate fi vorba, atîta timp cît cartea mea de muncă şi paşaportul mi-au fost furate, acum în "democraţie", de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, eu fiind în situaţia contrară Legii 42/1990 să fiu dat afară abuziv de la Senatul României, după care mi-a fost refuzat pînă şi dreptul firesc pentru alţii, de a primi un infim ajutor de şomaj.
Dar pentru că s-a pus, în întîmpinare, problema dovedirii vătămării drepturilor mele, mai arăt că autorităţile statului căruia eu i-am adus libertatea, mi-au furat zeci de maşini şi tractoare agricole, zeci de tone de îngrăşăminte, seminţe, combustibili, ierbicide şi piese de schimb, camioane şi autovehicule de teren ş.a.m.d, dar mi-au şi distrus o fermă agricolă de 500 de ha., mi-au furat şi contractele, paşapoarte, facturile, banii, birotica în care aveam toată evidenţa activităţilor firmei mele din Italia, unde construiam pentru o bază N.A.T.O., la Vicenţa, 42 de blocuri, afacere în care după ce am băgat foarte mulţi bani, cîştigaţi cinstit, prin muncă şi pricepere, datorită acţiunilor ilegale ale Poliţiei am pierdut tot. Să mai amintesc despre cele două arestări abuzive pe care le-am suferit după revoluţie, prima dată fiind lipsit de libertate în data de 24 decembrie 1989, cînd am fost arestat şi trimis la fortul Ştefăneşti pentru a fi împuşcat sau de persecuţiile, ameninţările şi campaniile de calomniere şi insultă declanşate şi susţinute împotriva subsemnatului prin presă, dar nepedepsite de originala şi imorala justiţie românească?
Toate acestea pot fi oricînd dovedite, ele vătămîndu-mi grav drepturile, interesele şi demnitatea şi pe care sînt oricînd gata să le probez.
Am devedit astfel, cu prisosinţă şi faptul că pîrîtul îmi datorează daunele morale solicitate, iar în ceea ce priveşte interesul privat vătămat prin actele Preşedintelui României deşi l-am arătat şi în acţiune, pentru că nu a fost înţeles, sînt nevoit să repet că eu, în calitate de cetăţean – contribuabil român, nu numai că am fost prejudiciat material şi moral de actele în discuţie, dar în continuare sînt vătămat, fiind nevoit să suport financiar şi să plătesc unor criminali, unor hoţi, unor infractori notorii şi unor impostori drepturi băneşti şi avantaje meteriale dar să acord şi recunoştinţa mea cît şi cinstire celor care nu merită decît blamul şi opribiul public, împotriva cărora, ca bun român am sesizat Ministerul Public dar care, aşa cum a fost obişnuit refuză încă să declanşeje cercetările prevăzute de Lege.
Avînd în vedere cele de mai sus cred că am dovedit şi interesul public, eu fiind persoana cu drepturi concrete, prevăzute de Legea 42/1990 şi 341/2004, ce au fost vătămate prin acte administrative cît şi prin acţiuni abuzive ale autorităţilor unui stat care, deşi pretinde că este de drept, conferă titluri de onoare şi decoraţii unor oameni total lipsiti de acest atribut, pe care astăzi îl mai au extrem de puţini din cei care locuiesc astăzi în România.
Prin iniţierea acestui proces conduita pretinsă de mine este mai mult decît evidentă, Preşedintele României avînd posibilitatea, prevăzută în teoria generala a dreptului, unde scrie că "cel care emite un act poate să îl şi revoce", dacă vrea şi, dacă avem în vedere normele de drept încălcate, nesocotite şi, nu în ultimul rînd, consecinţele deosebit de grave şi precedentul creat prin menţinerea actelor atacate care au făcut posibil să fie decoraţi şi onoraţi nişte specimene periculoase, care în orice stat de drept, democratic, ar fi fost de mult cercetate şi condamnate pentru faptele lor penale, arătate pe parcursul prezentei.



Nica Leon 28.03.2006
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Google [Bot] şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009