Recurs la procesul B.C.R.

[Nica Leon]

Către,
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ





Domnule Preşedinte,



Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, reclamant în cauza Dosarului nr. 38954/2/2005, în termen legal, declar recurs împotriva sentinţei nr. 1485/21 06 2006, motiv pentru care vă rog, ca dosarul cu toate actele sale să fie trimis la instanţa de recurs competentă, pentru următoarele:

MOTIVE

Instanţa de fond, tributară vechilor mentalităţi şi obiceiuri comuniste, gata să facă orice sacrificii, chiar dacă pentru această îşi încalcă rolul şi îşi nesocoteşte obligaţiile legale de serviciu, aşa cum au fost ele reglementate de Legile 303 şi 304/2004, de Hotărîrea 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată, de art. 129 alin.5 din C.p.c., abandonîndu-şi menirea, pe care ar trebui să o aibă în societate, îmi respinge acţiunea legitimă, pronunţînd o sentinţă netemeinică şi nelegală.
După cum se ştie, în această ţară pînă şi copiii au auzit de mine şi de faptele mele, în urma cărora am dăruit României şi locuitorilor săi libertate şi dreptul de a deveni cetăţeni, după ce timp de 10 ani am înfruntat deschis dictatura comunistă şi gloanţele acesteia.
Cu toate că despre mine cele mai mari şi mai influente ziare din lume au scris articole elogioase, prezentîndu-mi faptele, curajul şi dăruirea în lupta pentru salvarea României de sub dictatura comuniste, fiind turnate şi numeroase filme, văzînd lumina tiparului şi multe cărţi, originala instanţă a justiţiei române găseşte de cuvinţă să se facă complice cu ticăloşii care au vîndut ilegal o proprietate publică inalienabilă şi, pentru a mă bloca şi pentru a împiedica cercetarea jdecătorească temeinică şi legală, a acestui fapt criminal, de trădare naţională, pretinde, în sentinţă, că eu nu am dovedit interesul legitim sau dreptul vătămat şi îmi refuză judecată pe fond a cauzei.
Dacă eu, după ce am înfruntat odioasa dictatură comunistă, puşcăria, chiar şi moartea, pentru a elibera poporul român din lagărul ruşinii, fărădelegii şi bestialităţii, nu am dovedit că am avut şi am interes ca această ţară să devină un stat de drept, democratic, suveran şi independent, liber şi prosper, atunci nu ştiu cine ar putea să mai aibă acest interes.
Chiar prin tot ceea ce am depus la dosar nu am demonstrat oare că vînzarea B.C.R. a fost şi este un act profund ilegal, guvernul nefiind proprietarul României şi nici stăpînul averii noastre publice, inalienabile, el nedemonstrînd, pînă în prezent, că ar deţine vreun titlu de proprietate legal asupra acţiunilor de la cea mai mare bancă din România, pe care le-a vîndut abuziv unui stat străin.
Oare pîngărita Constituţie a României nu mai are nici o valoare din moment ce o instanţă este total indiferentă cînd îi demonstrez, cu probe indubitabile, că guvernul a aprobat H.G. 1585/2005 cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii fundamentale, impunînd un act abuziv şi inexistent, pentru că nu a fost publicat integral în Monitorul Oficial.
Poate fi considerată temeinică şi legală sentinţa recurată, de orice om sănătos mintal, competent şi serios, atîta timp cît aceasta nu numai că nesocoteşte numeroase norme constituţionale, dar şi pe cele legale, Legea 554/2004 fiind astfel desuetă, în opinia instanţei, conţinutul art. 1, art. 2 lit. l, m, n, o, p şi s fiind prezente în respectiva lege doar din motive propagandistice sau ca o încercare de a-îi păcăli pe reprezentanţii Parlamentului European, care cer cu tărie ca şi România să devină un stat de drept, care să-şi respecte legile, angajamentele şi cetăţenii.
Cum poate fi temeinică şi legală această sentinţă, atîta timp cît ea a fost dată pentru ca statul român şi economia sa să fie lipsite de aportul şi sprijinul financiar al celei mai mari bănci de stat din România.
Pote să mai fie independentă o ţară care, contrar prevederilor art . 135 alin. 2 unde scrie că: " Statul trebuie să asigure: lit.b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; " pentru că numai astfel să poată respecta următorul obiectiv existent la lit. f) " crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;" dar şi pe cele de la art. 47, nu asigură cetăţenilor aceste drepturi fundamentale, garantate, motivînd permanent că nu are bani.
Este România un stat de drept atîta timp cît o instanţa acum, în Mileniul III, în libertate, dispreţiund Legea, dar şi rolul său în societate, considerîndu-se deasupra Legii recunoaşte ca valabilă şi legală H.G. 1585/2005, iar mie îmi anulează drepturile constituţionale şi legale şi, după tot efortul şi sacrificiul meu, consideră şi hotărăşte, prin sentinţă, că nu am un interes legitim sau drept vătămat.
Cum să nu am eu drepturi vătămate de această acţiune, din moment ce statul şi acest guvern iresponsabil, imoral şi tîlhar vinde statului Austria şi cota mea indiviză de proprietate ce mi se cuvine la B.C.R., iar 8 % din acţiunile deţinute de stat, nu de guvern, la B.C. R. sînd date pentru a fi achiziţionate numai angajaţilor acestei bănci. Nu este oare astfel golită de conţinut " Legea fundamentală" supremă şi obligatorie?
Mai sînt astfel egali, în faţa Legii, cetăţenii României, din moment ce doar unii au dreptul să cumpere acţiuni la B.C.R., iar ceilalţi, deşi şi ei au dreptul de proprietate inalienabilă asupra acestui bun public inalienabil, la care au contribuit direct prin munca şi banii lor, sînt excluşi şi le este interzis să cumpere acele acţiuni.
Cum îmi sînt mie recunoscute şi respectate drepturile constituţionale şi legale atîta timp ce, deşi statul îmi datorează prin Legea 42/1990, Legea 341/2004 cinstire, gratitudine, respect, recunoştinţă, dar şi numeroase drepturi materiale, expres prevăzute de lege, nu îmi dă nimic, absolut nimic, motivînd că pentru mine nu sînt bani, în timp ce pentru mii sau zeci de mii de miliţienii, securiştii şi activiştii care au slujit cu credinţă bestiala dictatură comunistă sînt mulţi, foarte mulţi bani, pensiile lor fiind astăzi de multe zeci de milioane de lei pe lună, în timp ce pentru un revoluţionar nu se găsesc nici 800 de lei pe lună, pentru a nu aminti de umilirea foştilor deţinuţi politici sau a veteranilor de război, pentru care nu se găsesc, de asemenea, bani, pentru că se înstrăinează cea mai mare bancă din România, B.C.R. S.A. Mă respectă şi îmi arată recunoştinţă şi cinstire Guvernul României şi autorităţile acestui stat, care pentru un revoluţionar prevede dreptul de a încasa lunar cca. 800 de lei, în timp ce pentru cei care au distrus, jefuit, umilit si chinuit acest popor sînt regulat şi permanent asigurate pensii de peste 2000, 3000 şi chiar 5000 de lei lunar? Aşa o fi drept, poate, în acest stat original, în care instanţa se înfrăţeşte cu criminalii, nesocotindu-şi menirea si statutul,încălcind astfel Legea.
Poate fi numit respect şi mi-a arătat mie recunoştinţă instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti, din moment ce aceasta nu-mi recunoaşte nici măcar dreptul de a-mi apăra interesele şi ţara, contestîndu-mi astfel şi drepturile conferite mie în calitate de cetăţean român, de pîngărita Constituţie a Romîniei şi de Legea 554/2004? Ce mai înseamna oare dreptate şi demnitate, valori supreme şi garantate, de care se vorbeşte în primul articol al pîngăritei Constituţii a României?
Cert este că instanţa, refuzîndu-mi dreptul de a fi judecat în România, pentru apărarea drepturilor şi intereselor mele legitime, aceasta pune la îndoială dreptul de a judecată în fond cauza cu care am investit-o, făcîndu-se că nici nu înţelege că prin vînzarea abuzivă a B.C.R. S.A. economia României nu devine mai puternică, ci se slăbeşte considerabil, drepturile mele materiale subiective, prezente şi viitoare ne mai putînd fi asigurate de statul care are această obligaţie legală şi faţă de mine, pe motiv că nu are bani, bani rezultaţi ca urmare a profitului realizat de B.C.R., ce se vor duce în vistieria altui stat, care îşi apără şi respectă cetăţenii, cărora la asigură într-adevăr un trai decent, lipsit de griji.
Avînd în vedere cele de mai sus, rog instanţa de recurs să caseze sentinţa recurată, aceasta fiind netemeinică şi nelegală şi să trimită dosarul, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII –a Contencios Administrativ şi Fiscal.
În drept art. 299, 304 alin. 6, 7,8,9,10 şi 11 şi art. 3041 din C.p.c. şi Legea 554/2004.


Nica Leon 02 08 2006