Sectorul CIVES
 
 

A inviat dictatura sau am inebunit cu totii?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

A inviat dictatura sau am inebunit cu totii?

Mesajde Nica Leon » Mie Sep 20, 2006 6:11 pm

Domnule prim-ministru,


Sînt îngrozit să constat că în timpul mandatului dvs. România se îndreaptă spre fărădelege, politica bunului plac şi dictatură.
Avînd în vedere că aţi jurat, la investitură, să respectaţi pîngărita Constituţie a României, vă întreb în numele cărui principiu al statului de drept şi conform cărei norme constituţionale toleraţi acum, doar pentru a se organiza o banală reuniune a francofonilor, să fie încălcată şi chiar desfiinţată Legea fundamentală.
De ce au fost anulate prevederile de la art. 1 alin. 3 şi 5, oare prin interzicerea dreptului cetăţenilor României de a circula liber prin Capitala României dreptatea şi demnitatea noastră mai reprezintă valori supreme şi mai sunt garantate?
Prin măsurile aberante, care nu au nimic în comun cu principiile după care sunt guvernate statele de drept, dar care amintesc flagrant de obiceiurile, mentalitatea şi practicile din timpul dictaturii comunistă, libera circulaţie, drept garantat de art. 25 ca şi libera dezvoltare a personalităţii umane mai sunt ele oare sacre şi pentru dvs. care acceptaţi, fără lege dar şi fără o brumă de elementar bun simţ, ca pe artere principale din Bucureşti să le fie anulat dreptul la liberă circulaţie pentru cetăţenii României, care din cauza dvs. sunt astfel discriminaţi şi consideraţi prea primitivi sau poate prea periculoşi, chiar terorişti şi nu pot circula şi ei pe aceeaşi arteră de circulaţie, pe cere vor putea trece nestingheriţi unii dictatori africani, oameni de categoria întîi, ce nu pot fi dezonoraţi şi amestecaţi în trafic, alături de maşinile cetăţenilor români, care în marea lor prostie v-au votat.
Cum respectaţi dvs. viaţa, interesele şi drepturile noastre, ale contribuabililor români, care deşi sînt nevoiţi să suporte, din propriul buzunar, toate cheltuielile uriaşe ale acestei reuniuni a francofonilor, le mai este afectată buna şi normala lor activitate, din moment ce aţi acceptat să fie închise şcolile, fabricile, instituţiile publice, dîndu-le astfel programul peste cap, răvăşindu-le grav sărăcia şi nevoile.
Ce legătură au aceste măsuri excepţionale, neconstituţionale, nelegale şi dictatoriale cu idealurile Revoluţiei române din Decembrie 1989 sau cu prevederile art. 47 şi 135 alin. 2 lit. f din pîngărita Constituţie a României ?
Nu credeţi oare că toată această nebunie, pe care aţi declanşat-o depăşeşte cu mult ceea şi-a permis vreodată să facă Ceauşescu, care, deşi a organizat numeroase primiri şi reuniuni, la care au fost prezenţi mulţi şefi de stat şi de guvern, nu şi-a permis niciodată să blocheze oraşul, să interzică circulaţia şi parcarea vehiculelor pe atîtea artere de maximă importanţă pentru buna desfăsurare a traficului nostru în Bucureşti, să închidă grădiniţele, şcolile, instituţiile, doar de „dragul” de a le demonstra străinilor cît de nebuni ne sunt guvernanţii sau cît de mult putem fi înjosiţi şi umiliţi noi, cei vestiţi în lume pentru ospitalitate.
Avînd în vedere cele de mai sus, vă rog d-le prim-ministru să dispuneţi ca de îndată să fie anulate toate acele măsuri aberante, dictatoriale, nelegale şi discriminatorii, care afectează demnitatea cetăţenilor români, viaţa şi interesele acestora cît şi imaginea publică a ţării în care dvs. ar trebui să fiţi un adevărat conducător al executivului şi nu o ciudată şi nevolnică caricatură a lui Verdeţ, Mănescu sau Dăscălescu.

Cu scîrbă, binefăcătorul României,
20.09.2006
Nica Leon
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 11 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009