Către,
PARLAMENTUL ROMÂNIEI – CAMERA DEPUTAŢILOR
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare,
Comisia pentru industrii şi servicii,
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.
Domnule Preşedinte,
Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, cod 021791, avînd în vedere vînzarea abuzivă a S.C. de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" S.A., S.C. de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" S.A., S.C. Electrica Banat S.A. şi S.C. Electrica Oltenia S.A., S.N.P. Petrom S.A. ş.a., comisă de indivizi certaţi cu morala, cu legea, dar şi cu idealurile revoluţiei, de care se vorbeşte chiar şi în Constituţia României, aflaţi din întîmplare în Guvernul României şi, avînd în vedere faptul că aceştia înţeleg să se apere în justiţie astfel: "prevederile contractelor respective au fost aduse la cunoştinţa … membrilor comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor (Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru Industrii şi servicii, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci) în vederea susţinerii actului normativ de ratificare a tranzacţiei şi a contractului de privatizare, precum şi plenului celor două Camere ale Parlamentului României", vă rog următoarele:
1. Să-mi dispuneţi să-mi fie transmise copiile proceselor verbale sau stenogramele şedinţelor în care membrii comisiilor indicate au fost informaţi despre conţinutul fiecărui contract în parte;
2. Să mi se comunice dacă şi cînd s-a discutat, în comisiile indicate şi în plenul Camerei Deputaţilor, contractele respective şi prin ce acte au fost "ratificate tranzacţiile şi contractele de privatizare" ale acestor societăţi care, în opinia mea, fac parte din avuţia naţională, fiind bunuri proprietate publică inalienabilă, conform art. 136 alin. 4 din Legea fundamentală, ce nu puteau fi înstrăinate de persoane fără competenţă şi fără titlu legal de proprietate asupra acestora.
Cu speranţa că voi primi un răspuns complet, în spiritul tradiţiilor democratice şi transparenţei de care se tot vorbeşte atît de strident în ultimul timp, vă rog să primiţi domnule preşedinte cele mai calde mulţumiri.
Anexez una dintre întîmpinările în care se afirmă cele relatate.
Cu stimă,
Nica Leon 13 06 2006