Sectorul CIVES
 
 

SSPR-ul la judecata

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

SSPR-ul la judecata

Mesajde Nica Leon » Mie Oct 18, 2006 2:23 pm

Către,
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII- a Contencios Administrativ




DOMNULE PREŞEDINTE,




Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pîrîtul Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, cu sediul în Bucureşti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, Sector 1, pentru ca prin sentinţa pe care o veţi pronunţa să:
1. obligaţi pîrîtul să-mi răspundă la cererile mele anexate, la care nu mi-a răspuns concret;
2. Să-mi recunoaşteţi dreptul de a obţine preschimbarea certificatului de Luptător cu merite deosebite care mi-a fost conferit abia în anul 1997, în urma unui alt proces şi să obligaţi pîrîtul să-mi înmîneze cuvenitul document preschimbat;
3. Să obligaţi pîrîtul să-mi înmîneze Brevetul ce mi-a fost conferit de Preşedintele României ca urmare a dobîndirii titlului de onoare prevăzut de art. 94 lit. a din Constituţia României, act aflat în posesia pîrîtului din anul 2001;
4. Să obligaţi pîrîtul să-mi repare paguba materială pricinuită şi să-mi plătească suma de 16.550.000 lei şi daune morale de 48.000.000 lei.


MOTIVE


În fapt, văzînd că tot mai mulţi impostori şi infractori au obţinut calităţile conferite de Legea 42/1990 şi pe cele conferite de Legea 341/2004, obţinînd, chiar şi de mai multe ori apartamente şi vile, spaţii comerciale, terenuri intra şi extravilane, credite cu dobîndă subvenţionată, scutiri de la plata impozitelor, bilete de odihnă în staţiuni, burse pentru copiii lor, bilete de călătorie pe CFR şi pentru transportul cu metroul şi pentru cel în comun, locuri de veci etc, drepturi pe care eu, cel care a gîndit, declanşat şi condus Revoluţia română, nu are dreptul să le primească, pentru că am luptat tocmai împotriva comuniştilor, reinstalaţi la putere ca urmare a contrarevoluţiei declanşate în data de 22 12 1989.
Pentru că am luptat împotriva dictaturii comuniste, slujită fidel de cei care au preluat puterea, aceştia mi-au refuzat dreptul de a primi, din oficiu, calitatea dovedită, cu prisosinţă, de Luptător cu merite deosebite, aşa cum era prevăzută la Anexa II din Legea 42/1990, fapt pentru care am fost nevoit să chem în judecată Guvernul României - SSVR şi Parlamentul României prin Comisia Legii 42/1990, judecată în urma căreia mi-a fost înmînat cuvenitul certificat de revoluţionar.
Cu toate că aveam certificatul, tot nu am putut intra vreodată şi în posesia Brevetului, datorat de Preşedintele României, fapt pentru care nu am beneficiat de nici unul dintre drepturile legitime, drepturi de care însă au beneficiat nemeritat fel de fel de impostori şi infractori, care ori îşi cumpăraseră certificatul, ori participaseră la represiunea comunistă şi la masacrele care au urmat zilei de 22 decembrie 1989, cînd a fost declanşată contrarevoluţia, acţiune ostilă idealurilor revoluţiei şi luptei noastre pentru dobîndirea drepturilor inalienabile de care vroiam să se bucure, în sfîrşit şi poporul român, pusă la cale, declanşată, susţinută şi condusă de cei care apoi, la televizor au pretins că ar fi emanaţii revoluţiei, în fapt nişte alogeni înrăiţi, susţinători ai dictaturii comuniste, care de teamă să nu-şi piardă puterea şi pentru a nu fi traşi la răspundere, au comis noi condamnabile orori şi importante distrugeri materiale.
Avînd în vedere că pentru asemenea fapte eu am formulat şi depus plîngeri penale începînd cu luna ianuarie 1990, la Parchetul General, răufăcătorii reclamaţi mi-au refuzat dreptul legitim de a primi, din oficiu, certificatul de Luptător remarcat pentru fapte deisebite pentru dobîndirea victoriei Revoluţiei române din Decembrie 1989 şi nici nu am primit Brevetul datorat şi, ca urmare nu am putut obţine drepturile cuvenite prin lege.
Cu toate că am adresat mai multe scrisori pîrîtului, prin care îi ceream să procedeze în conformitate cu legea, acesta ori nu mi-a răspuns, ori s-a prefăcut că nu înţelege despre ce este vorba şi nu mi-a răspuns concret, nedorind să se implice, aşa cum era de altfel obligat de statutul şi titulatura sa, în rezolvarea problemelor revoluţionarilor, eu fiind desconsiderat, probabil, pentru că am declanşat revoluţia, am răsturnat dictatura şi nu am omorît totuşi pe nimeni.
Cei care s-au făcut "remarcaţi" prin participarea la represiune, la masacrele declanşate cu motivaţia luptei anti teroristilor şi au produs imense pagube materiale, au fost înaintaţi în grad, la excepţional, ajungînd foarte repede din locotenenţi generali, cu salarii şi pensii uriaşe, au fost recompensaţi cu numeroase foloase necuvenite, primind vile, apartamente în centrul Bucureştiului, spaţii comeriale, locuri de veci, terenuri intra şi extravilan în numeroase zone pitoreşti ale ţării, unii au primit funcţii importante în noua structură de putere, au fost cadorisiţi cu fabrici, uzine, lanţuri comerciale şi ferme agricole, cu bălţi sau munţi, devenind proprietarii fără merit a avuţiei naţionale, în timp ce eu am fost arestat la mineriade, cînd au încercat chiar şi suprimarea mea fizică.
Pentru aceste motive, am fost obligat să-mi obţin certificatul prin intermediul justiţiei, iar apoi nu mi-a fost niciodată înmînat Brevetul datorat, act fără de care nu am avut dreptul să beneficiez de nici unul dintre drepturile legitime pe care această ţară, pe merit ar trebui să mi le atribuie.
Pentru a mă persecuta, din motive politice şi pentru a mă pedepsi pentru că i-am reclamat la parchet, la Ministerul Justiţiei, la Preşedintele României ş.a.m.d., cei aflaţi la putere refuză şi să-mi preschimbe certificatul de luptător, preschimbare pe care nu eu am cerut-o, fiindu-mi astfel anulate drepturile legitime care mi se cuvin şi care nu-mi mai pot fi refuzate şi anulate de legi ulterioare, decît poate într-un stat comunist, dictatorial, ce nu poate fi numit, în acelaşi timp, ca fiind de drept, aşa cum pretinde astăzi România că ar fi.
Faţă de cele de mai sus arăt instanţei că eu nu am beneficiat de nici unul dintre drepturile legitime cuvenite şi datorate, deşi am făcut tot ceea ce a fost legal posibil pentru a intra în posesia lor, motiv pentru care am fost prejudiciat cu suma de 16.550.000 lei sumă ce reprezintă daunele materiale produse de la data apariţiei legii şi a naşterii dreptului, anul 1990 şi pînă în prezent, ca urmare a refuzului de a-mi fi atribuită o locuinţă, în centrul capitalei, aşa cum au beneficiat impostorii şi infractorii, locuinţă care acum este evaluată la 300.000 – 400.000 de Euro, nu am fost acceptat şi nu am putut vedea la faţa locului Campionatul Mondial de Fotbal din Italia în 1990, la care au participat însă, pe cheltuiala statului, numeroşi răufăcători, nu am primit nici teren intravilan şi nici extravilan, dar un nici locul de veci cuvenit, nu am beneficiat ca alţii de scutiri de impozite şi nici nu am primit un spaţiu comercial, deşi l-am solicitat, nu am obţinut credite de 20.000 de Euro pe an, cu dobîndă subvenţionată de SSPR, iar fiica mea, acum studentă, nu a beneficiat de bursa cuvenită prin lege şi, în general, nu am beneficiat de nici unul dintre drepturile legitime la care aveam dreptul, motiv pentru care, văzînd că nu demult fostul rege Mihai I a primit numeroase avantaje materiale, mulţi bani pentru el şi familia lui de la statul român, care îi şi suportă toate cheltuielile şi, concomitent, i-au fost retrocedate şi castelul Peleş şi cel de la Săvîrşin, Pelişorul şi altele, dar şi un domeniu de peste 12.000 de ha. fără ca mai înainte să-l fi cercetat şi să-l trimeată în judecată pentru crima de înaltă trădare de care acesta se face vinovat, pentru că în timp de război a complotat cu duşmanul împotriva ţării pe care pretindea că o conduce, în calitate de suveran, pentru a nu aminti şi de familia Sturza, care a fost împropietărită cu peste 27.000 de ha, iar eu, care am riscat, am luptat şi mi-am pus viaţa mea şi a familiei mele în mare pericol, pentru a dărui libertate şi democraţie acestei ţări, sînt permanent persecutat, fiindu-mi refuzate drepturile legitime cuvenite prin Legea 42/1990 şi prin Legea 341/2004, motiv pentru care consider că am fost prejudiciat moral şi material, prejudiciu ce nu va putea fi reparat nici cu suma de 1.000.000.000 lei.
Faţă de cele de mai sus, rog instanţa ca prin sentinţă să oblige pîrîtul să:
5. răspundă la cererile mele anexate, la care nu mi-a răspuns concret;
6. să-mi fie recunoscut dreptul de a obţine preschimbarea certificatului de Luptător cu merite deosebite care mi-a fost conferit abia în anul 1997, în urma unui alt proces şi să oblige pîrîtul să-mi înmîneze cuvenitul nou certificat preschimbat;
7. să obligaţi pîrîtul să-mi înmîneze Brevetul ce mi-a fost conferit de Preşedintele României ca urmare a dobîndirii titlului de onoare prevăzut de art. 94 lit. a din Constituţia României, act aflat în posesia pîrîtului din anul 2001;
8. să obligaţi pîrîtul să-mi repare paguba materială pricinuită evaluată de mine la suma de 16.550.000 lei, pe care să mi-o plătească, precum şi daune morale cifrate la suma de 48.000.000 lei.
În drept, Legea 554/2004 şi C.p.c.
În dovedirea acţiunii înţeleg să mă folosesc de probe scrise.
Depun acţiunea în două exemplare.
Anexez la prezenta următoarele documente:
- Scrisoarea din 15.12.2005;
- Răspunsul din 18 05 2005;
- Răspunsul din 08 06 2006;
- Scrisoarea din 08 06 2006.


Nica Leon 28.06.2006
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009