Sectorul CIVES
 
 

Basescu proslaveste dictatorii

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Basescu proslaveste dictatorii

Mesajde Nica Leon » Mie Oct 18, 2006 2:44 pm

Către,
Traian Băsescu Preşedintele României



Domnule preşedinte,



Constat că şi în timpul mandatului dvs. pîngărita Constituţie a României nu valorează mai mult decît un petic de hîrtie igienecă, de unde rezultă că sînteţi, ca şi predecesorii dvs., nepăsător şi nepotrivit pentru funcţia pe care o deţineţi, spre dezamăgirea şi nenorocirea acestei populaţii.
Pentru că şi dvs. sînteţi deformat de mentalitatea, obiceiurile şi practicile sistemului comunist, în care v-aţi format şi pe care l-aţi slujit, nu aţi deprins încă să gîndiţi liber, eventual creativ, motiv pentru care nici nu prea înţelegeţi ceea ce se întîmplă de fapt în preajmă dvs.
Aşa se explică de ce acum dovediţi concret apucături şi tendinţe dictatoriale, demonstrate prin faptul că toleraţi ca pentru o banală întîlnire a unor pretinşi francofoni, să fie blocată circulaţia în Capitală, să se interzică accesul şi circulaţia pe mai multe artere rutiere principale, care sînt de fapt şi de drept drumuri publice, la care toţi cetăţenii au acces, dar şi dreptul la liberă circulaţie, drept fundamental garantat de art. 25 din pîngărita Constituţie a României, act pe care, conform prevederilor art. 80 alin. 2, aveaţi obligaţia de serviciu să veghiaţi ca ea, în integralitatea sa, să fie întocmai respectată.
Constat că toleraţi şi astfel încurajaţi încălcarea Legii fundamentale, demonstrînd iarăşi că această ţară nu numai că nu este încă un stat de drept, democratic, ci din contă, se îndreaptă periculos pe drumul dictaturii comuniştilor, care au confiscat puterea după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989.
Avînd în vedere angajamentele şi promisiunile pe care le-aţi făcut în ţară şi în afara acesteia, vă întreb conform cărui principiu constituţional şi în baza cărui act normativ legal acceptaţi să se închidă circulaţia în Bucureşti, mai multe zile, pe artere de circulaţie vitale pentru buna desfăşurare a activităţii şi vieţii în acest oraş.
Vă mărturisesc că sînt profund dezamăgit cînd constat că alesul unor neghiobi îşi permite acum, în democraţie, să traducă în practică idei atît de aberante, pe care nici măcar Ceauşescu nu ar fi avut tupeul să le pună în practică.
Tocmai de aceea, vă întreb, cum de este posibil ca după numai 17 ani de la Revoluţia anticomunistă de care dvs. aţi profitat din plin, cei aflaţi vremelnic la putere să ajungă din nou în situaţia cretinoidă de a se teme de popor, pe care îl consideră acum terorist, conducătorii avînd această nouă obsesie, motiv pentru care închid, fără drept, şcoli, fabrici şi instituţii publice, care nu le sînt subordonate, sudează canale, pun din nou poliţiştii şi neo securiştii ţării să păzească, ca odinioară, bordurile, străzile şi canelele, numai în această perioadă ruşinoasă, tristă şi nefastă.
Avînd în vedere cele de mai sus, în temeiul principiului cheltuirii juste şi eficiente a banului public, vă rog d-le preşedinte să constataţi ridicolul şi absurdul acestei acţiuni, pe cere nici chiar Ceauşescu şi sinistra lui soţie nu ar fi imaginat-o şi nu ar fi tolerat-o, drept pentru care, în temeiul prevederilor normelor constituţionale şi a drepturilor omului, pe care aveţi obligaţia să le apăraţi şi să le respectaţi, să cereţi, de îndată, guvernului şi autorităţilor locale, să procedeze legal, normal şi în conformitate cu principiile statului de drept, democratic, să apere drepturile şi libertăţile noastre fundamentale, demnitatea şi dreptatea şi deci, să nu tulbure în nici un fel viaţa, activităţile, interesele şi drepturile fundamentale ale locuitorilor Capitalei României, de dragul şi în numele unei pretinse protecţii a celor cîţiva şefi de stat şi de guvern, unii fiind chiar odioşi dictatori în ţările de unde provin.
Nu uitaţi că un vechi proverb românesc spune aşa: "spune-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti", iar pînă la dvs. despre români toată lumea, cu excepţia celor care uzurpă acum puterea, vorbea elogios, remarcînd formidabila şi uneori prosteasca lor ospitalitate, care sper că nu a murit în perioada scurtă de cînd vă aflaţi cirmaci al bărcuţei, ce a eşuat ruşinos în mocirla de la Cotroceni.

Fără stimă sau consideraţie, binefăcătorul României, 20.09.2006

Nica Leon
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009