Sectorul CIVES
 
 

Presedintii infractori

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Presedintii infractori

Mesajde Nica Leon » Joi Feb 08, 2007 1:44 pm

Către,
Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,






Domnule Procuror General,




Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, cod 021791, avînd în vedere prevederile art. (130) 131 din pîngărita Constituţie a României şi cele din Legile 92/1992, 303 şi 304/2004, vă rog să-mi comunicaţi dacă aţi binevoit să dispuneţi cercetarea şi trimiterea în judecată a preşedinţilor României care, prin încălcarea art. 1 (3) (5) art.(51), art. 2, art. 4 (1), art. 10, art. 80, art. 82 (2), art. 88, art. 90, art. 91 şi art.(150) 154 din Constituţie, s-au făcut şi se fac vinovati de abuz în serviciu în formă calificată împotriva intereselor publice, de încălcare a jurămîntului depus la investitură, de subminare a economiei naţionale, de propagandă la război, înşelăciune etc.
În cazul în care nu aţi întreprins demersurile legale ce s-ar fi impus, vă rog să dispuneţi cercetarea şi trimiterea în judecată a indivizilor care au fost şi sînt în această funcţie şi au primit salariu de preşedinte al României.

MOTIVE

În fapt, toţi indivizi care au deţinut funcţia de preşedinte al României se fac vinovaţi de încălcare a intereselor şi drepturilor poporului român, garantate de Constituţia României, de producerea unor imense pagube materiale, dar şi de compromitere a imaginii ţării noastre în lume, întrucît aceştia nu au făcut nimic concret pentru a determina puterile şi autorităţile statului nostru, ce pretinde că ar fi de drept, să finalizeze cercetările şi să-i trimită în judecată pe cei care au organizat şi pus în practică contrarevoluţia, urmată de "luptele cu teroriştii", mineriadele, jocurile tip Caritas, SAFI, FNI, Gelsor etc.
Prin încălcarea prevederilor art. 10 din Constituţie, cu complicitatea parlamentului, au dispus şi trimis trupe şi tehnică de luptă românească, ce aparţine poporului român, pe teatre de război din afara frontierelor României, pe cheltuiala contribuabilului român, căruia i-a fost încălcată astfel suveranitatea şi pus în mare pericol securitatea naţională.
Prin tolerarea complice a prevederilor unor hotărîri, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, însă acceptate şi promulgate prin legile de aprobare ale acestor acte abuzive, cu ajutorul cărora, grupuri de interese contrare interesului naţional, au devalizat, distrus şi înstrăinat numeroase bunuri publice, inalienabile, ce făceau parte din aparatul naţional de producţie şi de apărate a României.
Tot sub patronajul unora dintre învinuiţi au fost tolerate alegeri falsificate, precedate de violente campanii electorale, manipulate şi monopolizate de grupurile de interese de tip mafiot.
De asemenea, au tolerat ca fonduri financiare imense să fie deturnate de la scopul legal aprobat prin legile bugetelor de stat şi au permis ca unii cetăţenii poliţişti, procurori şi judecători să primească credite de la bănci de stat, în condiţii preferenţiale şi cu dobînză cu mult mai mică decît dobînda practicată pentru ceilalţi cetăţeni.
Din acest motiv, avînd astfel controlul absolut al celor ce făceau şi mai fac parte din puterea judecătorească, nu au veghiat sau solicitat puterilor şi instituţiilor statului să cerceteze pe cei vinovaţi de furtul celor 2,05 miliarde de dolari aflaţi la Banca Naţională şi la B.R.C.E., faptă comisă pînă la 5 02 1990, constatată şi de Curtea de Conturi a României, prin raportul din anul 1993.
Nu au făcut nimic pentru recuperarea fondurilor uriaşe ale românilor, bani depuşi la bănci din străinătate la ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a acoliţilor săi, despre care se scrie şi în Monitorul Oficial nr. 3 din decembrie 1989, semnat ilegal de Iliescu Ion în numele C.F.S.N.
Nu au veghiat şi nu au cerut puterilor statului să vegheze şi să controleze ceea ce se întîmplă la Banca Naţională a României, instituţie fundamentală a unui stat de drept democratic şi suveran, a cărei conducere se face vinovată de exportarea unor imense capitaluri româneşti, unele ţinute în trezoreriile unor state străine, pentru a le sprijinii economiile, în detrimentul economiei naţionale, atunci cînd exportul capitalurilor româneşti nu a fost definitiv, o dovadă fiind şi dispariţia evidenţierii situaţiilor dubioase şi a rubricii creditului Lombard din rapoartele Băncii Naţionale.
Prin verificarea unor acte normative emise după Revoluţie veţi obţine nenumărate probe pentru a-i incrimina şi trimite în judecată pe cei vinovaţi de actuala stare jalnică în care se află această ţară, care, deşi nu a trecut printr-un război total contabilizează astăzi pierderi cu mult mai mari.
Nu în ultimul rînd, ar trebui, dacă România este un stat de drept, să anchetaţi modul în care a fost organizat şi falsificat referendumul ruşinos care a dus în anul 2003 la pîngărirea Constituţiei României, situaţie extrem de păguboasă şi de ruşinoasă pentru o naţiune care în trecut a reprezentat leagănul civilizaţiei rasei albe.
Cu speranţa că de această dată veţi binevoi să vă faceţi datoria faţă de acest popor care v-a plătit şcolarizarea şi mai nou salariile, vă urez succes în activitate.


Nica Leon 16 02 2006
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009