Sectorul CIVES
 
 

Basescu are probleme la sanatate!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Basescu are probleme la sanatate!

Mesajde Nica Leon » Joi Feb 08, 2007 1:50 pm

Domnule Preşedinte Traian Băsescu,

Recent aţi făcut mai multe afirmaţii contradictorii, situaţie deosebit de gravă pentru imaginea României, fiind astfel afectată seriozitatea, credibilitatea şi profunzimea capacităţii de decizie a ţării noastre, deoarece:
1. La investirea dvs. aţi jurat pe Constituţia României;
2. De curînd, în cadrul unei emisiuni radioduifuzate, aţi afirmat că: "trebuie să respectaţi constituţia";
3. Şi cu toate acestea, după ce aţi "avut discuţii cu domnul consilier prezidenţial Stolojan" – un alt comunist cu aere de specialist, care a înmormîntat economia românească atunci cînd a fost primul ministru a lui Ion Iliescu, "plecînd de la un lucru elementar" aţi ajuns la concluzia că: "se colectează bani de la 4,6 milioane de salariaţi şi 22 de milioane de români au dreptul la asistenţă medicală". Apoi, gîndind cu premeditare, aţi spus:"uite domnul, tu plăteşti 16%, dar ai acces numai la un sistem de sănătate în care şi contibui suplimentar"

Avînd în vedere cele de mai sus, vă mărturisesc că simt o imensă greaţă cînd mă văd nevoit să tot scriu la fel de fel de comunişti, aflaţi din întîmplare sau din greşeală în cele mai înalte funcţii în statul român, cărora trebuie să le atrag atenţia că nu cunosc prevederile Legii fundamentale, pe care au jurat să o apere şi să o respecte.
Din această cauză, gratuit, mă ofer să vă arăt cum ar trebui să procedaţi pentru a deprinde "tainele" Constituţiei României, pentru ca pe viitor să nu mai fiţi înntr-o permanentă eroare.
Dar, pentru că timpul este scurt, iar dumneavoastră vă aflaţi într-o funţie mult prea importantă pentru a vă permite luxul să greşiţi, voi începe de îndată, prin a vă arăta că, în conformitate cu prevederile art. 34 coroborat cu art. 1 alin. 3 şi 5, 53, 56 şi 80 din Constituţia României, afirmaţiile făcute, după "profunda discuţie" cu Stolojan, au fost şi sînt total eronate, pentru că, cetăţenii sînt egali în faţa legii, indiferent de cît de mulţi bani ar cîştiga sau ar avea, iar cota de impozitare de 16% pentru toţi cetăţenii era un drept constituţional, încălcat de comuniştii care au monopolizat puterea politică în România, prin crime, manipulare şi furt.
Ca urmare, conform constituţiei, statul are obligaţia să asigure tuturor cetăţenilor dreptul la ocrotirea sănătăţii, motiv pentru care, dacă doriţi ca România să devină un stat de drept, ar trebui să renunţaţi la ideea pe care o aveţi acum în vedere, în privinţa asigurărilor de sănătate private, la care cei cu mai mulţi bani să fie obligaţi să contribuie suplimentar, pentru a avea dreptul de a fi trataţi în această ţară.
Cred că ar fi cazul să vă amintiţi că cei care au mimat administrarea ţării se fac vinovaţi de deturnarea fondurilor plătite de cetăţeni CNAS, iar acum, dumneavoastră ar trebui să-i întrebaţi pe şefii autorităţilor competente ce măsuri s-au luat, dacă s-au luat, pentru recuperarea banilor şi dacă au fost pedepsţi vinovaţii, pentru că tot se vorbeşte aşa de mult despre justiţie sau, mă rog, despre lipsa totală de justiţie, situaţie care a nenorocit România.
Domnule preşedinte, voi încheia prin a vă rugă să vă aduceţi aminte şi că imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor generale din anul 2004, aţi afirmat public, că acestea au fost fraudate, iar acum dumneavoastră, dacă doriţi să fiţi serios şi consecvent, ar trebui să vă amintiţi de ruşinosul referendul organizat de comuniştii aflaţi atunci la putere, prin care a fost impusă legea de modificare a Constituţiei României, a cărui rezultat ar fi fost de mult anulat în orice stat de drept, democratic.
Din această cauză consider că ar fi timpul ca dumneavoastră să cereţi să se constate nulitatea referendumului organizat pentru modificarea Legii fundamentale şi, ca urmare, să reveniţi la prevederile Constituţiei aprobate de popor în 1991.

Cu stima cuvenită,
Nica Leon 27.05.2005
Nica Leon
 
Mesaje: 803
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009