Sectorul CIVES
 
 

Turmentatul Traian si referendumul

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Turmentatul Traian si referendumul

Mesajde Nica Leon » Joi Feb 22, 2007 2:01 pm

Către,
Preşedintele României,






Băi Traiane,




Îţi scriu această scrisoare nu pentru a-ţi spune că tot ceea ce am afirmat eu despre tine, chiar mai înainte de a fi ales, de nişte neghiobi, în funcţia pe care o deţi acum, s-a adeverit întocmai, ci pentru a te trage de mînecă, încercînd să te ajut să ieşi cumva din fundătura pestilenţială în care te-ai sau te-au vîrît.
Trebuie să recunosc că eşti un mare maestru la golănii şi gafe şi, pentru că ştiu că nu te dă mintea afară din casă, te sfătuiesc să renunţi imediat la nerozia pe care ţi-au băgat-o în cap cei care te-au ridicat şi care încă te pilotează, spre prăpastie şi spre o compromitere totală, la care tu, ca prostu, repede ai pus botu şi te-ai lăsat trimis să o prezinţi în faţa echipei de avarii, aflată aiurea sub cupola sălii, aproape goale, a Palatului Parlamentului.
Te îndemn să procedezi întocmai şi pentru că am constatat că eşti un individ lipsit de curaj, fără coloană vertebrală, care pentru a putea silabisi textul stîngaci de la înalta tribună aflată în clădirea în care îşi are sediul şi simbolul democraţiei, ai fost, mai înainte, sfătuit să bagi masiv ceva tărie la bord, pentru a uita complet de prevederile cărţuliei pe care ai jurat, la investitură, care între coperte nu are, spre marea ta mîhnire, poze cu femei gonflabile, ci o mică parte a voinţei poporului român, suveran, exprimată în scris, numită de unii Constituţie a României, pe care voi, însă, cînd aţi atins-o, aţi pîngărit-o inadmisibil la aşa zisul referendum organizat în anul 2003, de care te faci că ai uitat complet, spre marea ta ruşine.
Dacă nu ai fi fost aşa cum eşti, un biet nătărău, mînat la rele, ai fi avut posibilitatea să afli că la art. 90, din siluita Constituţie a României, numit referendumul, scrie: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional".
Şi pentru că nu sînt sigur dacă la ora cînd vei primi scrisoarea binefăcătorului tău, al României şi al locuitorilor săi, nu vei fi cumva mahmur, îţi voi spune, în puţine cuvinte, pentru că nu vreau să-ţi chinuiesc prea mult etilica ta minte odihnită, că "probleme de interes naţional" – după cum scrie în acest text constituţional – nu pot fi, aşa cum prost ţi-au spus şefii tăi păpuşari, aceleaşi cu chestiunea neimportantă a acceptării sau impunerii votului uninominal, ci cu totul altceva, greu de înţeles însă şi de tine.
În categoria roblemelor de interes naţional pot fi cele legate de statutul proprietăţii întreprinderilor şi unităţilor ce compuneau odinioară Aparatul Naţional de Producţie al României, pe care voi, fără drept, fără ruşine, remuşcări şi respect, încălcînd prevederile art. 1 alin.3 şi 5 şi art. 136 alin.4 raportat la art. 154 alin.1 din pîngărita Constituţie a României, le-aţi înstrăinat rapid, în aşa zisul proces de privatizare, ceea ce a constituit, în realitate, un enorm jaf naţional, pe care l-aţi comis din culpă, fără însă a mai consulta iniţial şi poporul suveran, prin referendum.
O altă problemă de interes naţional, pentru care aveai şi ai încă obligaţia constituţională să consulţi poporul suveran, prin referendum, mai înainte de a decide tu, este şi cea privind trimiterea soldaţilor şi tehnicii militare a Armatei Române în Iraq, "destrăbălare" plătită din buzunarele jefuite ale românilor, pentru care cîţiva dintre fraţii noştri au fost obligaţi să plătească chiar şi cu propria lor viaţă, pentru că au servit drept carne de tun în această criminală şi foarte păguboasă aventură, care încalcă flagrant şi prevederile art. 10 raportat la art. 1 alin. 3 şi 5 şi art. 154 alin. 1 din terfelita Constituţie a României.
Şi pentru că nu vreau să te obosesc prea tare, mai înainte de a se topi cuburile de gheaţa care îţi subţiază băutura cu gust de ploşniţă, la care recurgi cu nesaţ, la această oră, pentru a te mai întrema, îţi amintesc, de asemenena, că poporul suveran trebuia consultat, prin referendum, fiind o problemă de interes naţional şi atunci cînd aţi decis imoral şi abuziv să retrocedaţi zeci de mii de hectare de pămînt, munţii, pădurile şi castelele unor venetici, uitînd total de idealurile Revoluţiei, ca şi atunci cînd voi aţi hotărît, tot fără a ne fi exprimat voinţa, prin referendum, să vîrîţi ţara, după mintea voastră proastă, în NATO şi în U.E.
Voi încheia, pentru că nu vreau să te chinuiesc şi nici nu doresc să-ţi scăpe această hîrtie sau paharul din mînă, prin a-ţi spune că ar fi cazul să-ţi revi, măcar un pic, cînd, poate, printre aburii bahici, vei întrezări ridicolul şi ruşinea de care te vei acoperi, dacă vei continua să confunzi votul uninominal, de care prosteşte te agăţi acum, ca înecatul de ultimul pai, cu o problemă de interes naţional.
Îţi urez mult noroc, că numai el te mai poate ajuta sa te trezeşti, infractorule.


Nica Leon 22.02.2007
Ultima oară modificat de Nica Leon pe Joi Feb 22, 2007 4:33 pm, modificat de 3 ori în total.
Nica Leon
 
Mesaje: 804
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009