Sectorul CIVES
 
 

Frattini lauda protectorii corupţilor!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Frattini lauda protectorii corupţilor!

Mesajde Nica Leon » Mie Apr 04, 2007 1:37 pm

sg-web-president@cec.eu.int



Către,
Comisia Europeană,




Domnule Preşedinte José Manuel BARROSO





Vă scriu această scrisoare stupefiat şi intrigat de declaraţiile neadevărate, iresponsabile şi părtinitoare pe care comisarul Franco Frattini le-a făcut la ultima sa vizită, la Bucureşti.
Pentru mine, care sunt unul dintre extrem de puţinii români care a avut curajul să critice deschis politica dictatorului comunist Ceauşescu Nicolaie, prin scrisori care uneori au fost publicate şi în presa din Occident (The Globe and Mail din 20 12 1989), fapte încununate cu succes atunci cînd am întrerupt cuvîntarea dictatorului şi spargerea mitingului organizat de acesta la data de 21 12 1989, la Bucureşti şi cînd am iniţiat, organizat şi condus lupta anticomunista dusă în timpul Revoluţiei din Decembrie.
Dar, pentru că am avut îndrezneala să-i înfrunt pe comunişti şi să le răstorn sistemul, după ce au reuşit să remonopolizeze puterea, fiind mai numeroşi şi mai bine organizaţi, dar şi pentru că au fost ajutaţi de armată, miliţie, securitate, de tot activul partidului comunist din radio şi televiziune, chiar în timpul Revoluţiei, pentru că am dat ordin şi l-am arestat pe comunistul nomenclaturist Iliescu Ion şi tot grupul lui, a ordonat apoi acoliţilor lui să mă aresteze şi să fiu trimis la fortul militar Ştefăneşti, pentru a fi împuşcat, fără nici un fel de judecată, sub acuzaţia de terorist.
Fiind un om tare şi neînfricat, am reuşit să scap şi, apoi, am împiedicat uciderea unor oameni nevinovaţi, plănuită de Iliescu Ion, ce între timp preluase puterea.
Pentru că am înfiinţat primul partid din România, chiar în timpul Revoluţiei, în data de 21 12 1989, numit Partidul Liber Democrat, din fruntea căruia am continuat să demasc jaful, ilegalităţile şi crimele comise de comunistul criminal Iliescu Ion, cu ocazia mineriadei din 13-15 iunie 1990, a dat iarăşi ordin să fiu omorît, dar pentru că nu au reuşit, a ordonat apoi să fiu închis în închisoarea fostei securităţi, unde am fost închis fără nici o vină timp de două luni.
Ca urmare a dezbaterii ce a avut loc în Camera Comunelor, primul ministru dna. Margaret Theacher şi apoi dl. preşedinte al S.U.A. George Bush senior au făcut presiuni asupra celor care se instalaseră la putere, la Bucureşti, care astfel au fost obligaţi să mă elibereze.
După eliberare am continuat să acuz şi să critic politica criminalilor care se prezentau ca fiind emanaţi ai Revoluţiei, activitate pentru care am fost şi sunt încă persecutat din motive politice, Partidul Liber Democrat fiind desfiinţat abuziv, printr-o ordonanţa de urgenţă nr. 3 din 1996 şi a Legii nr. 27/1996, acte neconstituţionale şi nedemocratice.
Recent, dl. comisar Franco Frattini a lăudat, la Bucureşti activitatea ministrului de la Ministerul Justiţiei, dna. Monica Macovei, o fostă comunistă şi secretară adjunctă a biroului organizaţiei de bază al Partidului Comunist Român de la Procuratura Sectorului 1, deci o fostă înaltă nomenclaturistă comunistă şi pe cea a ministrului Vasile Blaga, despre care v-am scris deja, acesta fiind şi el tot un comunist, şef de vamă, la graniţa cu Ungaria, unde s-a făcut remarcat prin numeroase abuzuri şi prin corupţia pe care a încurajat-o şi patronat-o foarte mulţi ani.
Uimit de laudele comisarului european la adresa acestor miniştrii care patronează, în România, perpetuarea şi chiar dezvoltarea nestingherită a corupţiei, vă trimit, una dintre miile de dovezi pe care le deţin, pentru a vă convinge că dl. Franco Frattini, ori nu înţelege nimic din ceea ce a devenit şi este deja politică de stat la Bucureşti, ori şi dumnealui a fost mituit, acesta fiind motivul real pentru care a făcut respectivele declaraţii iresponsabile, care pun într-o lumină proastă însăşi Comisia Europeană.
Pentru a vă convinge că aşa stau lucrurile vă rog să reflectaţi la următoarea situaţie:
În anul 2001, prin încălcarea prevederilor de la art. 1 alin.3, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 51, art. 101, art. 107 alin.2, art. 136 alin.5 şi art. 150 alin.1 din Constituţia României şi a art. 1 şi 11 din Legea 90/2001, Guvernul României a adoptat Hotărîrea nr. 1133/2001, act nepublicat integral nici pînă astăzi, prin care a decis ilegal să vîndă un pachet de 10% din acţiunile deţinute de stat, nu de guvern, la S.C.ALRO S.A., care este cel mai mare producător de aluminiu primar din această parte a Europei.
Văzînd ilegalităţile comise, am depus o plîngere penală la Parchetul General, împotriva primului ministru şi a celorlalţi vinovaţi de comiterea mai multor fapte penale, plîngere care a stat în nelucrare pînă în anul 2004, cînd mi s-a comunicat că plîngerea nu este de competenţa acestei instituţii, deşi Constituţia şi Legea 78/2000 preved expres acest lucru. Am fost sfătuit să mă adresaz Parchetului Naţional Anticorupţie, care tocmai se înfiinţase, lucru pe care l-am făcut.
De la Parchetul Naţional Anticorupţie am primit însă un răspuns stupefiant, la care au ataşat, în original, plîngerea mea penală, demonstrînd astfel că nu vor să păstreze, aşa cum cerea legea, nici măcar în arhivă respectiva plîngere penală, considerată a fi deosebit de periculoasă.
Am procedat la trimiterea unei noi plîngeri penale la Parchetul General, care, după un alt an de tergiversări, la presiunile mele, pentru a trage de timp, a trimis dosarul penal, în mod greşit, la un parchet necompetent, care a dispus neînceperea urmăririi penale.
Am contestat soluţia dată, care a fost însă menţinută de primul procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Olt. Primind aceată rezoluţie am făcut contestaţie la instanţa judecătorească de la Judecătoria Slatina, unde după un alt an de tergiversări, după ce l-am ameninţat pe judecător, acesta a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a respectivei instanţe de judecată şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care era unica instanţa competentă să judece cauze în care erau implicati primul ministru, miniştri şi numeroşi parlamentari.
La această instanţă am cîştigat şi, prin sentinţă, această instanţă supremă a obligat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cerceteze plîngerea penală pe care eu o formulasem încă din anul 2002.
Pentru că au pierdut procesul, fostul ministru al Ministerului Economiei şi Comerţului a declarat recurs la Completul de 9 judecători de la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, recurs pe care l-a pierdut.
Ca urmare, instanţa judecătorească supremă din România a obligat, tot prin sentinţă, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să efectueze cercetările penale în cauză.
În loc să facă ceea ce decisese, prin două sentinţe definitive şi irevocabile, instanţa judecătorească supremă, în luna aprilie a anului 2006, am primit o ordonanţă, prin care Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi declina competenţa şi decidea să trimită respectivul dosar penal la Departamentul Naţional Anticorupţie, unde de atunci, cu toate eforturile şi insistenţele mele nu am mai primit nici un răspuns, fiind astfel protejate persoanele vinovate din rîndul cărora fac parte fostul Preşedinte al României, actualul Preşedinte al României, fostul prim – ministru, mulţi miniştri, deputaţi şi senatori şi mulţi alţi înalţi funcţionari de stat.
Cu toate aceste situaţii flagrante dl. comisar european Franco Frattini a lăudat „activitatea şi progresele” din domeniul justiţiei, ca şi activitatea şefului D.N.A. dl Daniel Morar.
Pentru a vă dovedi că aşa stat lucrurile vă trimit alăturat copiile documentelor de care am făcut vorbire, pe care vă rog să le studiaţi şi apoi, eventual, să-l întrebaţi pe acest comisar european ce a avut în vedere cînd a apreciat activitatea mai mult decît îndoielnică a celor doi miniştri infractori şi pe cea a procurorului şef al D.N.A. care este cel ce protejează constant cei mai mari corupţii şi infractori din România.
Ar mai fi multe de spus şi despre organizarea şi funcţionarea dezastroasă şi ruşinoasă a sistemului judiciar din România, despre statului magistraţilor şi despre activitatea lor inacceptabilă într-un stat european, membru al U.E, despre calitatea legilor, dar mă voi opri aici pentru că nu doresc să abuzez de preţiosul dvs. timp.
În cazul în care doriţi alte lămuriri, informaţii sau rapoarte pe această temă sau pe alte teme, vă stau oricînd la dispoziţie, pentru că astfel sper să pot contribui substanţial la transformarea acestei ţări năpădită şi jefuită de comunişti-criminali, cum i-a numit recent comunistul-criminal Băsescu Traian, actual Preşedinte al României, într-un stat de drept democratic, în care dreptatea, legea, libertatea şi democraţia să triumfe, în sfîrşit.
Pot fi contactat la e-mail: baronleonica@yahoo.com sau la adresa: str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, Bucureşti, cod 021791.
Cu speranţa că am putut astfel să contribui la buna dvs. informare pentru ca astfel să reuşească deplin şi repede proiectul european, vă urez mult succes în activitate şi toate cele bune.

Cu stimă,

Nica Leon 04.04.2007
Ultima oară modificat de Nica Leon pe Mie Mai 09, 2007 3:48 pm, modificat 1 dată în total.
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009