Sectorul CIVES
 
 

Un răspuns pentru bestii!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Un răspuns pentru bestii!

Mesajde Nica Leon » Joi Apr 12, 2007 9:13 pm

Către,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,




Domnule preşedinte,




Subsemnatul Nica Leon, recurent – reclamant în cauza dosarului nr. 6670/2006, văzînd întîmpinarea formulată de pîrît, ca răspuns la motivele invocate arăt următoarele:
Reprezentanţii necalificaţi ai pîrîtului, îşi exprimă opiniile într-un act oficial, considerînd, în mod total greşit, că "dreptul reclamantului de a beneficia de preschimbarea certificatului de revoluţionar în conformitate cu Legea nr. 341/2004 fără să aducă atingere calităţii de Luptător – remarcat prin fapte deosebite..", susţinînd acestea pentru că nu au fost capabili să înţeleagă că în acest caz nu este vorba despre „dreptul reclamantului” de a beneficia de preschimbarea certificatului, ci de obligaţia autorităţilor acestui stat, care se pretinde a fi de drept, de a-mi preschimba certificatul, pentru că ele au decis, prin Legea 341/2004, fără să mă consulte, că nu le mai plac vechile certificate, motiv pentru care au hotărît, prin lege, să le preschimbe.
Este regretabil că cei plătiţi de acest stat, cărora le-am adus libertatea ca şi poziţiile pe care le ocupă în prezent, precum şi dreptul de a face saltul din rîndul vitelor, în cel al oamenilor, nu cunosc semantica noţiunii preschimba, care conform definiţiei dată de D.E.X. este: " a ceda un lucru în locul altuia, a face schimb, a se schimba, a face să se preschimbe, a căpăta o altă formă sau un alt conţinut, a suferi modificări" de unde se poate trage concluzia că opinia privind "obligarea instanţei de a recunoaşte dreptul reclamantului de a beneficia de preschimbare.." nu are nimic în comun nici cu semantica limbii române, ca limbă oficială în stat, nici cu dreptul meu veşnic, drept recunoscut şi garantat de legiuitor, care în semn de profundă recunoştinţă pentru importanţa excepţională a faptelor mele revoluţionare, atunci cînd a adoptat Legea 42/1990, mi-a conferit atît certificatul de Luptător remarcat pentru fapte deosebite, cît şi titlul de onoare prevăzut de art. 94 lit. a din Constituţia României.
Certificatul de Luptător cu merite deosebite…mi-a fost acordat de o Comisie a Parlamentului României, instituţie definită ca organ reprezentativ suprem al poporului român, nu de o amărîtă de comisie, ca cea de astăzi, formată din nişte neica nimeni, comunişti-criminali şi birocraţi, lefegii care nu sînt nici reprezentativi şi nici nu au ceva în comun cu ceea ce s-a petrecut la Revoluţie şi nici capacitatea dovedită de a putea pricepe şi abia apoi analiza faptele eroice, de o deosebită importanţă ale subsemnatului, care au făcut înconjurul lumii, pentru că urmare a acestora a fost posibilă minunea care a determinat începerea luptei pentru răsturnarea dictaturii comuniste, luptă pe care am condus-o, ce a culminat cu victoria Revoluţiei române.
Pîrîtul nu poate sau nu vrea să priceapă că Certificatul de Luptător şi drepturile cîştigate de mine deja, ca şi titlul de onoare ce mi-a fost conferit de Preşedintele României, sînt acum acte şi drepturi ce nu mai pot fi anulate sau modificate de pîrîtul din această cauză, dar nici măcar de legiuitor, chiar dacă ar dori acest lucru, pentru că drepturile pe care eu le-am cîştigat deja nu mai pot fi afectate de prevederile unor legi ulterioare, dacă România vrea să dovedească că este un stat de drept.
Aşa cum am arătat, în cauză nu este vorba despre dreptul de a „beneficia de preschimbare” ci de obligaţia neîndeplinită a pîrîtului de a trece neîntîrziat la preschimbarea Certificatului meu de Luptător Remarcat pentru Fapte Deosebite, în schimbul căruia trebuie să primesc un alt act similar, tipărit însă în conformitate cu noile dorinţe, pretenţii şi mofturi ale autorităţilor, care au decis ca noul formular al tipizatului să aibă anumite semne distincte de identificare, altele de siguranţă, anumite culori ş.a, amănunte care nu au nimic în comun şi nu pot afecta în vreun fel drepturile ce mie mi-au fost deja recunoscute de o Comisie a Parlamentului României, superioară ca rang, putere, reprezentativitate şi recunoaştere faţă de actuala comisie formată din nişte angajaţi nepricepuţi, neputincioşi şi neavizaţi.
Ceea ce nu reuşesc să înţeleagă reprezentanţii pîrîtului este că aceştia chiar au obligaţia de a proceda, de îndată, la preschimbarea vechiului formular de certificat cu un altul nou, tipărit aşa cum a fost stabilit de legiuitor, operaţie tehnică, pur birocratică, care nu are nimic în comun cu verificarea, aprecierea şi încadrarea faptelor mele revoluţionare, pe care eu le-am dovedit o dată atunci cînd am entuziasmat şi impresionat o lume întreagă, o dovada fiind şi cele 138 de cărţi în care faptele mele sînt evocate cu admiraţie de autori români şi străini, de miile de articole în care atît faptele cît şi curajul meu revoluţionar au fost analizate şi apreciate, dar şi numeroasele filme care mi s-au făcut, de către străinii impresionaţi de măsura patriotismului, a dăruirii şi a eficienţei soluţiei pe care am imaginat-o şi pe care am pus-o în practică, ca şi a faptelor dovedite înainte cît şi în timpul Revoluţiei române, ceea ce acum, însă, îi lasă rece pe ignoranţii şi nerecunoscătorii lefegii ai pîrîtului.
În mod suspect, dacă nu cumva chiar salariaţii pîrîtului, produse tipice ale societăţii dictatoriale comuniste, cu nostalgii comuniste, cu ură adînc cultivată şi însămînţată în mintea lor odihnită, uită să citească normele legale în materie şi pomenesc direct numai de art. 2 lit. o din Legea 544/2004, uitînd însă să citească şi celelalte prevederi aflate la art. 1, ca şi pe cele de la art. 2, începînd cu litera a. Nu au citit mai mult pentru că nu au înţeles care este obligaţia ce revine autorităţilor, conform şi celor existente la art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 341/2004, prevederi care îi sînt total indiferente sau străine pîrîtului.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 2 lit. o din Legea 554/2004 mai arăt instanţei că sînt îndeplinite toate condiţiile privind posibilitatea de a „pretinde autorităţilor o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”, întrucît prin lege mi-au fost recunoscute deja drepturile prevăzute de Legea 42/1990, drepturi ce nu mai pot fi modificate sau pierdute prin apariţia unor legi ulterioare, dar şi alte drepturi, prevăzute prin noua lege, drepturi pe care acum pîrîtul încearcă să vă determine să consimţiţi la posibilitatea nelegală, de a le putea pierde abuziv, ca urmare a refuzului nejustificat al pîrîtului de a face şi aplicaţiunea prevederilor Legii 554/2004, art. 2 alin. 1 lit. a, b, c, g, h, i, l şi n. Dacă ar fi avut răbdare să citească măcar, reprezentanţii pîrîtului ar fi aflat că pot fi acuzaţi, în baza prevederilor aflate la lit. m şi de exces de putere, prin exercitarea dreptului de apreciere, fără să dovedească că au capacitate de apreciere, încălcîndu-mi astfel drepturile deja cîştigate şi recunoscute de Legea 42/1990, drepturi de care am beneficiat însă într-o mică măsură, tocmai pentru că am fost şi sînt persecutat de autorităţile de stat, ca urmare a luptei mele anticomuniste, pentru dreptate, demnitate şi adevăr, ceea este dovedit cu prisosinţă prin actele aflate la dosarul de fond al cauzei.
Dar, pentru a dovedi instanţei măsura excepţională a prostiei reprezentanţilor pîrîtului, reaua lor credinţă, ca şi dispreţul pe care îl manifestă plenar faţă de dreptate şi adevăr, aceştia mai invocă în cauză şi prevederile unui act neconstituţional, emis de nişte cretini comunişti-criminal, aflaţi momentan la putere, prin nesocotirea totală a jurămîntului solemn dat la investitură, ca şi a principiului separaţiei puterilor în stat şi a unicităţii autorităţii legiuitoare din această ţară, care este numai Parlamentul României, nu şi executivul, obligat numai să aplice întocmai prevederile legilor adoptate de puterea legiuitoare şi nu să le modifice, aşa cum a făcut prin adoptarea ilegală şi nedreaptă a O.U.G. nr. 132/2006, impusă ca urmare a procesului declanşat de mine în această cauză.
Acest act nu poate fi invocat şi pentru simplul fapt că nu exista la data judecării în fond a cauzei, deci nu poate fi aplicat în această cauză şi pentru că ordonanţa de urgenţă nu îndeplineşte şi condiţiile prevăzute expres la art. 115 alin. 4, 5 şi 6 raportate la art. 1 alin. 3, 4 şi 5 şi art. 154 alin. 1 din pîngărita Constituţie a României.
Dar, chiar şi dacă O.U.G. ar fi considerată un act valabil, aceasta nu poate fi aplicată în cauză şi pentru că termenul prevăzut la art. I nu are nici o relevanţă din moment ce pîrîtul a invocat, pînă acum, pentru a-şi justifica refuzul de a-mi preschimba Certificatul de luptător prin lipsa Brevetului meu din dosarul aflat la sediul său, brevet pe care deşi îl are în posesia sa, acesta refuză totuşi să recunoască acest fapt, ignorînd total dovezile depuse direct la instanţă, în acest sens, de Cancelaria Ordinelor, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, dovezi aflate la dosarul de fond al cauzei, pentru ca acum să invoce abuziv termenele prevăzute în OUG 132/2006, în încercarea sa de a deruta instanţa, pe care doreşte astfel să o pună pe o pistă falsă.
Şi în ceea ce priveşte afirmaţia pîrîtului, care susţine că eu aveam "obligaţia să conteste refuzul la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor.." arăt că eu am îndeplinit-o întocmai, dovada reprezentînd-o atît contestaţia mea, cît şi răspunsul neserios pe care mi l-au transmis infractorii aflaţi în fruntea respectivei comisii, indivizi împotriva cărora am formulat şi depus deja mai multe plîngeri penale, aflate acum în cercetare la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dovezile, în acest sens, aflîndu-se la dosarul de fond a cauzei.
Ca atare, faţă de dovezile aflate la dosarul de fond al cauzei, consider că este cel puţin neserioasă susţinerea neîndeplinirii procedurii prealabile speciale la care se referă pîrîtul, în întîmpinare.
Şi afirmaţia stupidă făcută la adresa instanţei de judecată, atunci cînd pretinde că "nu se poate subroga Comisiei S.S.P.R. (ce însemnă, după cum se manifestă pîrîtul, Secretariatul de Stat pentru Protecţia Răufăcătorilor), în vederea preschimbării certificatului doveditor al calităţii de revoluţionar" este total nefondată şi neserioasă, pentru că încalcă atît prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 52 alin.1 şi 2, art. 124 şi art. 154 alin.1 din terfelita Constituţie a României, ca şi pe cele din Legea 554/2004 de la art. 1 alin. 1 şi 2, art. 2 alin.1 lit a, b, c, d, e, f, g, h, art. 5 art. 7 alin.3, art. 8, alin.1, art. 11 alin. 1 lit a, art. 17 alin.1, art. 18 alin. 1 şi 2 şi art. 20, ca şi prevederile Legii 341/2004, art. art. 1, art. 2 lit. a, b, c, d şi f, art. 3 alin. 1 lit. b pct.3, art. 1 alin.2, art. 9 alin.1 unde scrie că: "Certificatele doveditoare.. se vor preschimba..”, prevedere imperativă pe care a refuzat să o îndeplinească pîrîtul pînă în prezent. De asemenea, prin pretenţia superiorităţii şi supremaţiei Comisiei Parlamentare faţă de rolul, menirea, drepturile şi obligaţiile puterii judecătoreşti ce revin numai acesteia, într-un stat de drept, pîrîtul încalcă şi prevederile Legii 303/2004, a Legii 304/2004, ca şi Hotărîrea C.S.M. nr. 387/2005, ca şi alte legi.
Pîrîtul ar fi trebuit să afle că o comisie poate să lucreze, dacă este competentă şi în stare, pînă cînd doreşte ea, ceea ce nu înseamnă însă şi că aceasta poate să-mi încalce mie drepturile prevăzute de lege, numai pentru că mi-am permis să contest calitatea de revoluţionar al infractorului criminal-comunist Iliescu Ion, ca şi a celorlalţi aşa zişi revoluţionari, unii chiar membrii ai comisiei respective, cărora birocraţii din Comisia S.S.P.R. uitînd de echitatea evocată la art. 2 lit. f le-a preschimbat, cu toptanul, certificatele de revoluţionari, doar pe baza unor documente şi mărturi ce nu au nimic în comun cu realitatea şi nu probează, sub nici un motiv, înfăptuirea unor fapte revoluţionare deosebite, dovedite, aşa cum este expres prevăzut chiar şi în Legea nr. 341/2004, art. 3 alin. 1 lit. b pct.3 raportat la Anexa nr. II din Legea 42/1990.
Tocmai pentru că respectiva comisie, formată din lefegii, care nu au nici cea mai mică legătură cu Revoluţia română din Decembrie 1989, pe care eu am gîndit-o, declanşat-o, condus-o şi dus-o la victorie, a încercat şi încearcă să mă persecute, din motive politice şi pentru că, făcîndu-mi datoria cetăţenească, am formulat şi depus plîngeri penale, la parchet, împotriva membrilor comisiei, ca şi împotriva zecilor de mii de aşa zişi revoluţionari, cadorisiţi cu uşurinţă şi "mărinimie", ilegal, cu certificate de revoluţionar, acordate cu nonşalanţă la fel de fel de infractori, cărora acum poporul român mai trebuie, pe lîngă cinstire, respect şi recunoştinţă, să le mai asigure şi plata unor drepturi materiale, situaţie total intolerabilă, chiar ruşinoasă pentru poporul unui stat de drept, democratic, ce pretinde că ar fi acum în Mileniul III.
Invocarea cu obstinaţie, în întîmpinare, a prevederilor nelegale ale H.G. 1412/2004, de reprezentanţii pîrîtului, constituie o dovadă în plus a faptului că instanţa de fond nu şi-a făcut datoria, pentru că nu a judecat şi nu s-a pronunţat şi asupra legalităţii acestui act adoptat abuziv, prin încălcarea legii, a principiilor şi normelor constituţionale, a cărei critică am făcut-o, ea aflîndu-se în dosarul de fond şi nici nu a dorit să constate nelegalitatea sa evidentă, aşa cum avea obligaţia conform art. 4 din Legea 554/2004.
În aceste condiţii găsesc nelegală pretenţia pîrîtului, prin care solicită să depun la sediul său "documentele prevăzute la art. 10 alin. 3 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1412/2004" din motivele deja invocate, pretenţie ce este cel puţin stupidă atîta timp cît acesta are deja în posesie, încă din 1990 atît dosarul meu, ca şi originalul Brevetului meu, pe care mi-l solicită însă cu obstinaţie, fapt pe care refuză însă să-l recunoască, pretinzînd că fără acest act mie nu îmi poate preschimba Certificatul de Luptător.
Aşa fiind, consider că cererea mea este legală şi temeinică, trebuind să fie admisă, iar pîrîtul, prin sentinţă, să fie obligat să îmi preschimbe Certificatul de Luptător remarcat prin Fapte Deosebite.
O altă dovadă că pîrîtul confundă rolul legal pe care acesta îl are, cu cel de simplu birocrat, care verifică numai acte, o constituie invocarea art. 12 din Normele aprobate prin H.G. 1412/2004, pentru că vorbeşte de "dosarele persoanelor care solicită preschimbarea certificatelor şi pe baza cărora au fost eliberate certificatele în perioada 1990 –1997", scăpînd din vedere că prin Legea 42/1990 legiuitorul făcuse deja o distincţie clară între cei mulţi şi fără merite deosebite, cărora totuşi li s-au eliberat, nemeritat şi ilegal, certificate de revoluţionar, operaţiune făcută cu nonşalanţă numai pe baza unor hîrti "doveditoare" şi nu în baza unor fapte deosebite dovedite în lupta pentru victoria Revoluţiei române, fapte notorii, aşa cum au fost ele prevăzute în Anexa nr. II a Legii 42/1990, prevedere reiterată apoi şi la art. 3, alin.1 lit. b, pct.3 din Legea 341/2004, motiv pentru care celor ca mine, foarte puţini la număr, pentru care legiuitorul, în înţelepciunea sa, ca dovadă supremă a recunoştinţei şi cinstirii sale, prevăzuse posibilitatea legală să le fie eliberate Certificatele de Luptător, din oficiu şi nu la cerere, dosarele acestora fiind în păstrare tot la pîrît, conform legii şi a normelor din Regulamentul Comisiei Legii 42/1990.
Aşa fiind, este cel puţin straniu să mi se refuze dreptul de a mi se preschimba certificatul care dovedeşte contribuţia mea deosebită, plenară, la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, pentru că pîrîtul nu vrea să recunoască că mi-a ridicat, încă din anul 2001, Brevetul în original, de la Cancelaria Ordinelor, cu obligaţia de a mi-l înmîna, ceea ce nu a făcut însă nici pînă astăzi. În ceea ce priveşte copia actului meu de identitate invocată, aceasta poate fi făcută pe loc, în momentul în care îmi înmînează noul formular completat al Certificatului de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, deşi sînt sigur că există o asemena copie la dosarul pe care îl are în păstrare pîrîtul, la sediul său.
Consider că numai într-o ţară comunistă, cu oameni deformaţi, infestaţi de comunism, poate subzista o asemenea problemă, în care nişte birocraţi, lefegii ai statului, să se creadă mai presus de lege şi în loc de recunoştinţa şi cinstirea pe care legiuitorul României a prevăzut că mi le datorează veşnic, să fiu tracasat, insultat şi persecutat.
Găsesc cel puţin cretinoidă şi susţinerea privind prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 pentru că în cazul în care cineva din această lume ar fi putut proba sau poate dovedi acum că faptele mele revoluţionare nu ar fi fost remarcate ca deosebite, motiv pentru care eu aşi putea fi încadrat numai la categoria participanţilor, consider şi o pot dovedi că absolut nici unul dintre cei care solicitat şi au obţinut titluri de revoluţionar nu au avut şi nu au dreptul la asemenea certificate şi pentru că faptele lor, în cazul în care chiar au fost prin preajma locurilor în care s-a luptat pentru victoria Revoluţiei, în focul luptelor şi nu pe stradă, aflaţi acolo din curiozitate, ca gură cască, care să ne mai şi împiedice ori ca trecători sau simpli spectatori, care au fost într-adevăr mulţi sau ca privitori de la balcoane sau de după perdele, nici nu pot fi asemănate cu cele ale subsemnatului şi pentru că niciunul nu s-ar fi aflat în acele locuri dacă eu nu aşi fi spart mitingul din 21 12 1989, organizat la ordinul expres a dictatorului Ceauşescu sau dacă nu aşi fi pornit, organizat şi condus Revoluţia română din Decembrie 1989.
Şi pe această cale rog instanţa ca în cadrul cercetării judecătoreşti pe care are datoria să o facă pentru a putea judeca cu dreptate, în spiritul adevărului şi echităţii, să-l oblige pe pîrît, ca instituţie publică ce este finanţat pentru a se ocupa de problemele revoluţionarilor, care poate apela şi la sprijinul parchetului sau a altor instituţii, să producă dovezi din care să rezulte că nu eu sînt cel care a gîndit, plănuit, declanşat şi condus Revoluţia română din decembrie 1989.
În cazul în care nu va putea dovedi că eu nu merit Certificatul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, rog instanţa să oblige pîrîtul, care are deja obligaţia prevăzută de Legea 341/2004, să facă întocmai aşa cum a fost prevăzut la art. 3 alin. 2 şi pentru că legea stabileşte la art. 2 alin. 1 lit. b obligativitatea respectării adevărului istoric, iar la lit. f stabileşte principiul echităţii în acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Aşa fiind, rog instanţa să se intereseze, avînd în vedere rolul său activ, prevăzut de art. 129 alin. 5 din C.p.c., pentru care fapte deosebite au fost preschimbate certificatele de revoluţionar ale comunistului-criminal Iliescu Ion, inculpat în dosarele Revoluţiei şi mineriadelor, ale inculpatului Roman Petre, a secretarului de stat de la S.S.P.R. Morar Petrişor şi ale atîtor alte mii de indivizi de care nu a auzit nimeni, niciodată, ale căror fapte au fost sublime, dar au lipsit cu desăvîrşire şi pentru că la data cînd aceştia au avut "îndrăzneala" să-şi scoată capul din ascunzători, eu înfăptuisem deja o Revoluţie, intresem în bîrlogul bestiilor unde dărîmasem dictatura comunistă, l-am capturat pe primul ministru, pe care l-am pus atît să semneze demisia guvernului comunist, ca şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici, dar l-am mai şi dus în balconul fostului .C.C., unde l-am obligat să anunţe public despre aceste acte, după care am dispus imediat, în calitate de făptuitor şi conducător al Revoluţiei române, subordonarea totala a armatei, a miliţiei şi a celorlalte structuri militare sau înarmate ale ţării, oprind astfel intrarea coloanelor de tancuri ce fuseseră chemate la Bucureşti, din ordinul fostului dictator, individ care tot din dispoziţia mea a fost abandonat de elicopterul care îl transporta spre unitatea militară de la Boteni, eu fiind cel care am ordonat şefului Diviziei speciale aero, gen Rus, să îi ordone comandantului elicopterului care îl transporta pe Ceauşescu, să aterizeze de îndată, la marginea celui mai apropiat drum naţional şi să îl oblige să coboare, pentru că în caz contrar i-am ameninţat că voi dispune să fie doborîţi cu rachetele.
Faptele mele revoluţionare, în acele vremuri au fost şi sînt de notorietate publică, dovada elocventă fiind libertatea deplină de care se bucură astăzi societatea românească şi indivizii săi, ceea ce însă nu se poate spune şi despre faptele "deosebite" ale celor invocaţi mai sus sau ale celor care au obţinut certificatul de revoluţionar preschimbat, conform Legii 341/2004, ca urmare a unor hotărîri judecătoreşti irevocabile, pronunţate şi de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care S.S.P.R. – pîrît atunci ca şi astăzi, a fost obligat să elibereze celor care îi chemaseră în judecată noile certificate preschimbate, instanţele, ca putere judecătorească, în urma cercetării judecătoreşti, apreciind că se impunea acordarea acestui drept, numai pentru că la dosar respectivii justiţiabili îşi "probaseră" faptele "deosebite" cu cîte o fotografie amărîtă, în care apărea respectivul justiţiabil, spre exemplu, ţinîndu-se vînjos de lancea unui steag aflat în Studioul 4 al TVR, faptă "eroică", "deosebită", fără de care, nu-i aşa, eu nu aşi fi putut duce Revoluţia română la victoria sa răsunătoare, care a uimit o lume întreagă.
Ceea ce s-a scăpat însă din vedere, chiar şi în cadrul respectivelor procese, a fost că absolut nimeni nu şi-a pus problema cum de a fost posibil ca asemena unii dintre cei ce se pretindeau a fi recunoscuţi ca "eroi", să poată intra, pentru a se putea ţine vîrtos, cu hotărîre, de băţul unui strag, aflat într-un studiou din Televiziunea Română. Răspunsul îl dau tot eu, pentru că sînt cel care a telefonat, din sediul C.C.-ului, folosind linia telefonică specială, la care pînă atunci vorbise numai "tovarăşu'", preşedintelui TVR, ordonîndu-i, în calitate de conducător al Revoluţiei şi în numele acesteia, să pornească imediat emisia, să permită accesul tinerilor participanţi în studiouri şi să trimită de îndată carul de reportaj nr. 1. în Piaţa Palatului, de unde să se transmită, în direct, imaginile în care ţara să poată vedea ceea ce se întîmplă în clădirea şi în piaţa în care fusese instalată cu forţa armatelor străine, cu 45 de ani mai înainte, bestiala dictatură comunistă, pe care am zdrobit-o în mai puţin de 24 de ore de hotărîre, pricepere şi luptă eroică.
Aşa fiind, sper că am dovedit neseriozitatea şi nelegalitatea pretenţiei pîrîtului, care bănuieşte că instanţa de judecată nu ar avea dreptul legal să dea o asemenea hotărîre, prin care să îl oblige să îmi preschimbe, de îndată, Certificatul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, cît şi faptul că în cazul în care mie mi-ar fi refuzat acest drept legitim, pentru că ar fi luate în consideraţie aberaţiile pîrîtului, ce insinuează, în întîmpinare, că faptele mele ar putea fi încadrate numai în categoria celor prevăzute de art. 10 alin. 2 din Legea 341/2004, caz în care mie mi s-ar cuveni numai "atribuirea calităţii onorifice" de mărunt participant la Revoluţia română. Dacă cineva va avea neobrăzarea să susţină o asemenea aberaţie, care să fie îmbrăţişată de instanţă, vă informez că mă voi vedea silit şi în ridicola situaţie de a chema statul român în judecată, pentru a cere puterii judecătoreşti să constate nulitatea şi netemeinicia, ca şi favoritismul care au stat la baza atîtor hotărîri judecătoreşti irevocabile, în baza cărora a fost obligat pîrîtul să elibereze certificate de revoluţionar preschimbate pentru nişte "eroi" închipuiţi, „bravi” sprijinitori de steaguri, ca şi unor ilegalişti comunişti-criminali, cum îi numea recent comunistul-criminal, infractorul de drept comun ce este astăzi, spre ruşinea şi nenorocirea naţiei române, Preşedinte al României, ca şi unor criminali, impostori şi oportunişti, cărora şi pîrîtul le-a preschimbat, fără a face fasoane, iar uneori chiar şi de frică, în regim de urgenţă, certificatele de revoluţionar cumpărate mai întîi sau care fuseseră obţinute prin uz de fals, fără a se fi probat legal măcar o singura faptă deosebită.
În ceea ce priveşte susţinerea "Prezentării tuturor documentelor doveditoare" şi nu a faptelor deosebite, se demonstrează, încă o dată, că operaţiunea de preschimbare este doar pur formal, birocratică, deoarece singurul organ competent, cu oameni calificaţi, abilitaţi prin lege să verifice temeinic şi legal toate susţinerile celor care au cerut şi primit certificate de revoluţionar, fără a se respecta adevărul istoric şi faptele deosebite declarate sau pretinse, în opinia mea este numai parchetul şi nu o amărîtă de comisie, formată din nişte neica nimeni, lefegii care, aşa cum am dovedit, au preschimbat la plezneală multe certificate de revoluţionar, obţinute pe baza unor documente şi mărturii neconforme cu realitatea şi adevărul şi nu pe baza cerinţelor expres prevăzute de Legea 42/1990, Anexa II şi apoi şi de art. 2 alin.1 lit. b, pct. 3 din Legea 341/2004, privind existenţa dovedită a unor fapte deosebite.
Nu în ultimul rînd şi cred că nu ar fi lipsit de interes ca instanţa, ca putere judecătorească, căreia îi revine şi obligaţia de a contribui la triumful dreptăţii şi adevărului, să pună şi problema şi să ceară efectiv pîrîtului ca şi celor care au emanat o asemena lege, să explice de ce şi de cine a trebuit să fie apărate "obiectivele de importanţă vitală", "pînă la data judecăţii", nu cumva de cei ca mine, care luptasem tocmai pentru instaurarea în România a dreptăţii, adevărului şi echităţii?
De asemenea, pîrîtul, în ticăloşia sa, vrea să inducă percepţia conform căreia "pentru categoria de Luptător Remarcat prin fapte deosebite" s-ar fi instituit noi drepturi, făcîndu-se că a uitat că şi pentru alte categorii a fost prevăzută plata unei indemnizaţii, numite reparatorie, care pentru mine este o adevărată insultă, fiind o nouă dovadă că această ţară subjugată de comunişti – criminali, aflaţi chiar şi în Parlamentul României, în înţelegere cu infractorii, au vrut să probeze sintagma atît de dragă comuniştilor, la care au recurs chiar sub jugul invadatorului sovietic, cînd au fost făcuţi cu nemiluita, la apelul de noapte, foarte mulţi ilegalişti, cu zecile de mii, deci mult peste numărul celor aproape 240 de membri ce formau partidul comuniştilor la data actului de trădare naţională de la 23 august 1944, cînd au spus: "puţini am fost, mulţi am rămas, tovarăşi", situaţie care, din păcate, se regăseşte şi în prezent, dovada reprezentînd-o cei care au obţinut certificate de revoluţionar, pe baza unor hîrti neadevărate, fără valoare, cu care au fost burduşite dosarele, în cele mai multe cazuri, numai cu documente, care acum le probează vinovăţia şi măsura faptelor lor penale, ca şi oportunismul, slugărnicia şi ticăloşia care i-au şi îi caracterizează, la care au recurs în lipsa unor fapte deosebite, dovedite cînd trebuia înfruntat pericolul existent în timpul luptei contra dictaturii, pentru a obţine victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989.
Şi insinuarea pîrîtului, privind indemnizaţia "reparatorie", măsură ce a fost introdusă în lege, pentru ca respectivii infractori, deveniţi , aşa cum am arătat, pentru „curajul” de a da mită atunci cînd şi-au cumpărat certificate de revoluţionar, „revoluţionari cu acte în regulă”, chiar preschimbate mai nou într-o veselie, pentru mulţumirea, fala şi traiul nestingherit al unor asemenea penalişti, este în opinia mea, de revoluţionar, om drept, cu demnitate şi curaj, o adevărată ruşine, o mare insultă la adresa adevăraţilor revoluţionari, o blasfemie, atîta timp cît nomenclaturiştii comunişti-criminali, securiştii, miliţienii şi ofiţerii din armată, care au slujit pînă în ultima clipă bestiala dictatură comunistă şi care au participat, cu voioşie, la torturarea, la umilirea, la încarcerarea şi chiar la uciderea, cu armament de război, a peste 1.100 de tineri, precum şi la rănirea, prin împuşcare, a peste 4.000, nu numai că au beneficiat imediat, după Revoluţia înfăptuită de mine, de promovări în grad, la excepţional, pentru că au fost devotaţi pegrei roşii şi comuniştilor-criminali care au declanşat contrarevoluţia, acţiune iniţiată în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 de nomenclaturistul infractor Iliescu Ion.
Toţi aceşti răufăcători primesc astăzi, fără a avea o lege a "cinstirii sau a recunoştinţei" „pensii de merit” cuprinse între 2.500 pînă la peste 9.000 de lei pe lună, ca şi numeroase alte sume, indemnizaţii şi alte avantaje materiale, pe lîgă grase salarii compensatorii, în timp ce pentru noi, adevăraţii revoluţionari, luptători pentru libertatea, drepturile, demnitatea şi prosperitatea poporului român, infractorii din legislativ, cu complicitatea celor de la S.S.P.R., au adoptat şi impus o Lege numită a "recunoştinţei", ca şi cea cu nr. 347/2006, în care indemnizaţia propusă este o adevărată bătaie de joc, o ruşine, ce reprezintă de fapt o măsură timidă şi neîndestulătoare de protecţie socială şi nu o reală dovadă a măsurii recunoştinţei unui popor liber şi demn, care doreşte să-i cinstească şi preţuiască, cum s-ar fi cuvenit, dar şi să-i recompenseze material, pentru faptele excepţionale, de curaj şi dăruire, pe cei atît de puţini la număr, care au dovedit celor atît de mulţi, în lupta dusă împotriva ciumei roşii şi a sistemului său totalitar, înfruntînd pericolele, hoardele comuniste-criminale, securitatea, miliţia, armata, persecuţiile şi gloanţele acestora, un curaj nemaipomenit, ca şi iubire de oameni, de naţiune, de glia străbună şi spirit de sacrificiu, pentru au dăruit poporului român libertate, dreptate, democraţie şi prosperitate, de care să aibă în sfîrşit parte într-o ţară independentă şi demnă.
Aşa fiind, cred că indemnizaţia de care vorbeşte pîrîtul este mai mult decît jignitoare, nicidecum o măsură care ar putea sta, cu dreptate şi adevăr, într-o lege, pe care legiuitorul nostru infantil şi imoral o numeşte „Lege a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989”.
Tot la acest motiv invocat de pîrît, mai arăt şi că indemnizaţiile reparatorii sînt acordate, prin această lege, prevăzute şi în Legea nr. 347/2006, în mod discriminatoriu, nedrept şi nelegal, fiind ceva mai mari pentru cei prevăzuţi la art. 4 alin. 3 lit. a, b, c, d şi e, pentru că legiuitorul român, trecut prin şcoala comuniştilor-criminali, numită academia lui Fane babanu’, nu a reuşit să facă legătura şi să explice, aşa cum avea obligaţia, conform art. 1 alin. 3 din siluita Constituţie a României, care ar fi logica şi conform cărui principiu un revoluţionar cu fapte deosebite, aşa cum sînt ele prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 ar trebui să primească, dacă primeşte, doar condiţionat şi mult mai puţin decît un posesor de certificat prevăzut la art. 3, alin.1, lit. a, unde sînt confundaţi eroii-martiri, care şi-au pierdut viaţa în luptele cu comuniştii-criminali şi cu slugoii acestora, cu cei care au fost ucişi în apartamente de gloanţele trase la întîmplare sau din "joacă", de cele ricoşate sau de cele direct trase de nişte demenţi asupra pietonilor, simpli trecători prin zona fatală, ca şi asupra ocupanţilor unor autovehicule, care nu au oprit la barajele formate ad-hoc de nişte derbedei, ce i-au îngrozit şi care de frică sau din fîstîceală nu au mai putut opri la somaţia acelor nenorociţi – deveniţi însă acum superiori mie, pentru că ei sînt deja "revoluţionari cu acte în regulă" gata preschimbate de reprezentanţii acestui stat care se afirmă că ar fi unul de drept şi nu de drepţi.
La fel este greu de înţeles, de orice om normal, ar fi legătura ca şi logica pentru care un Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, prevăzut la art. 3, alin. 1, lit. b, pct. 1şi 2, rănit, precum şi cei care au fost reţinuţi, trebuie să li se arate mai multă "recunoştinţă" faţă de un Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, care nu numai că trebuie să respecte şi nedrepte şi neavenite condiţionări, pentru că la români pînă şi recunoştinţa trebuie să fie originală, care devine, după atîta preţuire chiar asimilat cu copiii celor care poate au murit la întîmplare, adică „în legătură cu” şi nu direct în luptă dată pentru victoria Revoluţiei.
Să înţelege astfel că cei care au scris şi adoptat o lege atît de proastă, originală, nedreaptă şi neconstituţională, îi preţuiesc mai mult pe cei ce s-au lăsat prinşi, pentru a fi arestaţi, în multe cazuri în locuri şi pentru comportamente care nu aveau absolut nimic de a face cu lupta mea contra dictaturii comuniste şi cu Revoluţia, dar şi că cei care s-au împuşcat, după 22 12 1989, între ei, din prostie, de frică ori pentru a-l imita pe Rambo sau numai pentru că se luptau între ei, din dorinţa de a pune mîna pe o pradă cît mai mare din ceea ce se găsea în clădirea fostului C.C., ca şi în alte sedii ocupate de hoţi şi de profitori. Oare sînt mai merituoşi şi demni de recunoştinţa naţiei române cei care s-au împuşcat între ei pentru că au crezut zvonurile cu teroriştii, lansate special de comunistul-criminal Iliescu Ion, cu intenţia de a crea panică, teroare şi multe zeci de mii de morţi, aşa cum a dorit şi cum ar fi fost dacă nu aşi fi intervenit eu şi nu aşi fi curmat repede măcelul declanşat deja, timp în care el să poată pune nestingherit, de cei ca mine, mîna pe putere, în fruntea căreia să se instaleze, asumîndu-şi fără nici un merit conducerea statului, numai pentru că a afirmat că el ar fi o emanaţie, dar una extrem de toxică, ce astfel a uzurpat locul nostru, ce ni se cuvenea de drept şi pentru că îl cucerisem printr-o aprigă şi neînfricată luptă, purtată cu sistemul şi cu bestiile pe care Iliescu îl sprijinise, slujise şi îi slugărise şi pentru că vroia să distrugă România, dar şi pentru că vroia să pervertească frumosul şi demnul popor român, ce a fost transformat de aceşti criminali într-o turmă înfricoşată, hămesită şi umilită.
De asemenea, ar fi interesant să aflăm ce a vrut legiuitorul cînd a legiferat ca unul care a avut nefericirea să fie lovit, poate în fund, de un glonţ ricoşat, care l-a ajuns chiar şi sub patul în care tremura bine de frică, să fie mai mult apreciat decît un Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, care deşi a avut curajul să se afle în cele mai importante şi mai periculoase locuri, din prima linie, în focul luptelor din timpul Revoluţiei române, determinante pentru victoria acestei lupte şi căruia i-au trecut gloanţele pe la urechi, simţindu-le căldura şi trecerea, numai pentru faptul că Dumnezeu l-a considerat mai vrednic şi mai demn, în marea sa milă l-a protejat şi nu a fost rănit, pentru ca acum "recunoştinţa" materială datorată de societate, ce ar trebui să-i fie acordată necondiţionat şi fără să fie umilit prin micimea sa, să fie mai mică decît a celui care a fost rănit "în legătură cu aceasta", dar egală cu cea prevăzută pentru copiii, ce stăteau la poveşti sau la televizor, a „celor care au decedat în legătură cu aceasta”.
Din cele arătate mai sus, cred că am dovedit, cu prisosinţă, că această lege nu este şi nu poate fi numită a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, ci mai curînd o abjectă încercare a călăilor care au declanşat şi condus contrarevoluţia comunistă – criminală din 22 decembrie 1989, mînaţi de groază, dar şi de dorinţa de a-şi acoperi urmele şi de a-şi ascunde faptele lor criminale, antiromâneşti, dar imprescriptibile în orice stat de drept. Această "lege a recunoştinţei" a fost impusă pentru a se încerca să ne închidă gura, crezînd că astfel nu vom mai cere să aflăm adevărul şi să fie pedepsiţi toţi criminalii vinovaţi de crimele şi atrocităţile din acele zile şi nopţi, ca şi pentru dezastrul ce a urmat apoi în ţară. Din aceste motive au elaborat această lege ruşinoasă şi jignitoare, ce a fost întocmită de nişte scribălăi proşti, dar fuduli, stabilind să se plătească, de la bugetul de stat, nişte sume derizorii, degradante pentru orice om cu demnitate, care a luptat deschis contra dictaturii comuniste – criminale, ce a înfruntat activul partidului bestiilor comuniste-criminale, securitatea, ca şi laşitatea, prostia şi slugărnicia majorităţii înconjurătoare, ce se gudura, ca o năpîrcă, numai şi pentru a dobîndi binevoinţa călăilor, ce ne persecutau necontenit şi brutal pe noi cei care am îndrăznit să criticăm politica şi metodele inumane ale "epocii de aur", promovate de cei ce se instalaseră la putere cu ajutorul tancurilor sovietice şi pentru a ne batjocori istoria, memoria străbunilor, bunicii, părinţii, neamul şi glia străbună.
Şi cu următoarea intenţie, slugile comuniştilor-criminali, contrarevoluţionarii, au impus această lege în care se prevede şi cum să fie amestecaţi eroii anticomunişti cu infractorii, cu oportuniştii, cu trecătorii, dar şi cu fricoşii, lege în care pentru unii răniţi, care au avut "curajul" să tremure temeinic, îndelung, pe sub paturile unde i-au găsit totuşi gloanţe ricoşate, se prevede că „ar fi” cazul ca acum să le fie şi lor plătită o sumă numită indemnizaţie reparatorie, concepută, de asemenea, pentru ca călăii să încerce să-şi plătească astfel o parte din păcate, faţă de unii, dar şi pentru a-i răsplăti pe cei care au constituit o gloată tembelă şi umilă, numai bună de manevrat, care să creeze, în ochii proştilor, o aparentă justificare a acţiunilor criminale, teroriste, antirevoluţionare, de care s-au folosit bine sforarii criminali, pentru a ne împiedica pe noi, adevăraţii luptători anticomunişti, apărători ai valorilor democratice, a neamului românesc şi a statului de drept, să ne desăvîrşim şi să încununăm lupta începută în 21 Decembrie 1989, metode la care au recurs şi pentru a putea păcăli gloata ce urmărea înfricoşată sau cu satisfacţie, ceea ce se prezenta la televizor, ca la un spectacol, care trebuia să fie astfel ţinută în case.
Şi pentru că pîrîtul continuă, în întîmpinare, să insiste pe documentele pentru care a făcut o adevărată obsesie, ar trebui să afle, la peste 17 ani de la Revoluţie, că eu sînt singurul român care are documente indubitabile, care probează nu numai lupta anticomunistă pe care am dus-o, în care arătam şi cum voi proceda pentru a-l răsturna pe Ceauşescu şi bestialul său regim comunist, unele fiind de notorietate publică internaţională, pentru că au văzut lumina tiparului înainte de Revoluţie, fiind publicate în prestigioase cotidiene din Occident, documente pe care nu le are nici unul dintre cei mulţi, care au pretins şi au primit apoi certificate de revoluţionar, înainte de apariţia Legii 341/2004, ca şi după apariţia acestei mizerii, ce poartă numele de lege, în acest stat original, pîngărit şi jefuit de comunişti-criminali.
De asemenea, mai arăt acestor pramatii angajate şi plătite de pîrît, că eu sînt singurul dintre toţi posesorii de certificat de revoluţionar care a fost nominalizat şi în Raportul Tismăneanu, la categoria dizidenţilor, dar şi că atunci cînd eu m-am hotărît să răstorn dictatura comunistă nu mi-am propus să îmi acopăr faptele cu hîrtii, fotografii sau să le probez apoi cu martori, eu propunîndu-mi atunci numai ceea ce am şi realizat, să răstorn dictatura comunistă şi să preiau puterea în acest stat năpădit şi distrus de laşi, de proşti, de hoţi, de oportunişti şi de mult prea multele cozi de topor, nicidecum să dobîndesc sau să fabric probe şi să „cultiv” martori. Mărturisesc că eu am sperat atunci ca chezaşi ai faptelor mele revoluţionare să fie şi locuitorii României, nu numai străinii.
Invederez instanţei că nu cred să existe un singur revoluţionar care să apară, în casetele care au fost filmate atunci de români sau de străini, de mai multe ori ca mine, fapt dovedit de altfel, ce a făcut ca după Revoluţie prestigioase ziare, reviste şi reţele de televiziune străine să îmi solicite numeroase interviuri, în care să prezint lupta mea contra dictaturii comuniste-criminale, obţinînd atunci sprijinul unor specialişti pentru a realiza mai multe filme despre Revoluţie, ce au fost prezentate de la C.N.N., la televiziunea japoneză Ashaki Simbun, la cea olandeză, ca şi la alte televiziuni străine.
Totodată, rog instanţa să facă un efort pentru a-şi aminti dacă a auzit că mi-a fost pomenit numele, în timpul şi după Revoluţie, de mai multe ori decît numele oricărui alt revoluţionar adevărat, remarcat prin fapte deosebite.
În ceea ce priveşte menţiunea pîrîtului privind „prezumţia” şi „încălcarea legii”, arăt că acesta este într-adevăr campion la încălcarea normelor Legii 42/1990 şi a Legii nr. 341/2004, chiar dacă este aşa de proastă şi pentru că a preschimbat, într-o frenezie, certificatele de revoluţionar vechi cu cele cu format nou, acordate începînd cu infractorul nomenclaturist, comunistul-criminal, distrgător al României, contrarevoluţionarul Iliescu Ion, ca şi găştii sale de netrebnici, care şi-au asigurat obţinerea noilor certificate prin emiterea ilegală a Decretului nr. 1168/2004, act care nu a fost semnat şi de primul-ministru, aşa cum prevede art. 100 alin.2 din terfelita Constituţie a României, dar care, în pofida acestei încălcări flagrante a pîngăritei Legi fundamentale a fost totuşi publicat în Monitorul Oficial al României şi îşi produce ilegal şi nedrept efectele.
În acest fel cred că am demonstrat că pînă şi la "revoluţionari", în strîmba şi insultătoarea viziune a legiuitorului, unii sînt mai egali decît alţii şi pentru că, deşi Legea 341/2004 era în vigoare, unui număr de 1264 de infractori cu pretenţii de revoluţionari li s-au atribuit certificate preschimbate, prin decret, în a cărui anexă au fost însă publicate un numarde 1266 de nume, două fiind adăugate repede din burtă, contra cost, fără nici un fel de aprobare oficială, pe drumul de la Cotroceni la Monitorul Oficial, prin folosirea unor metode frauduloase, care însă nu-l deranjează deloc pe pîrît, plătit să apare legea şi ordinea de drept, adevărul istoric şi echitatea în acest stat atît de strîmb.
De asemenea, mai arăt instanţei şi că, în urma demersurilor făcute de pîrît, a întocmit şi trecut prin guvern un act ilegal, ce încalcă prevederile art. 102 alin.2 şi art.108 alin. 2 raportat la art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin. 1, art. 52 alin 2, art. 57 şi art. 154 alin.1 din batjocorita Constituţie a României, ca şi normele art. 1 şi art. 11 din Legea 90/2001, numit H.G. 1412/2004, contestat şi criticat de mine la instanţa de fond, prin intermediul căruia pîrîtul a considerat necesar să discrimineze şi să "diferenţieze" şi mai mult revoluţionarii, prevăzînd, prin încălcarea prevederilor exprese ale Legii nr. 341/2004 şi posibilitatea de a reporni fabrica de făcut "revoluţionari", ce funcţionase atît de „bine” înainte de anul 1997, cînd contra cost, unii şmecheri să mai poată căpăta direct noul formular de certificat, fără ca în prealabil să îl fi avut vreodată şi pe cel vechi, dar şi fără să mai fie obligaţi să-şi dovedească faptele deosebite, fără să se mai străduiască să le şi probeze, cu un noian de documente, aşa cum îmi cere însă mie abuziv pîrîtul. Celor privilegiaţi, buni platnici, fiindu-le suficient numai ceea ce este menţionat nelegal la art. 10 alin. 4 din H.G. 1412/2004, adică doar un banal exemplar, în original sau o copie legalizată, a „dovezii” că ar fi depus un dosar la Comisia pentru aplicarea Legii 42/1990.
Motivaţia acestei „inovaţii” ce ocoleşte flagrant prevederile Legii nr. 341/2004, este cel puţin una năucitoare, respectiv „lipsa formularelor tipizate a certificatelor de revoluţionar”, care este o însă minciune sfruntată, pentru că este de notorietate publică faptul că fostul secretat de stat la S.S.P.R., numitul Bebe Ivanovici, individ ce nu a participat la Revoluţie, dar care şi-a tras repede certificat de „luptător rănit”, a fost trimis în judecată şi apoi condamnat şi obligat să mai şi plătească pentru că tipărise ilegal, în plus faţă de nevoile reale ale S.S.P.R. un număr de cca. 38.000 de formulare tipizate de certificat de revoluţionar.
În ceea ce priveşte afirmaţia pîrîtului privind „încălcarea legii şi producerea unui precedent deosebit de periculos”, arăt instanţei că reprezentanţii acestuia nu au avut atîtea "scrupule" atunci cînd au eliberat certificate preschimbate la fel de fel de "revoluţionari" închipuiţi, rudelor acestora, ca şi rudelor şi cunoştinţelor celor care jefuiesc şi distrug România, la adăposul unor posturi de demnitate publică, ca şi rudelor şi acoliţilor criminalului Iliescu Ion, dar şi unor comunişti şi securişti notorii, precum şi soacrei lui Mircea Geoană, cît şi la mulţi alţii, unii fiind făcuţi revoluţionari şi posesori de certificate preschimbate pentru toată familia lor, din care fac parte socrii, părinţii, fraţii, nepoţii ş.a.m.d.
În cazul meu nu poate fi vorba de nici o încălcare a legii, atîta timp cît eu sînt, neîndoielnic, autorul Revoluţiei române din Decembrie 1989, conducătorul acesteia pînă la data de 24 12 1989, cînd infractorul contrarevoluţionar i-a ordonat securistului Mazilu Dumitru să mă aresteze, sub acuzaţia că sînt terorist şi să mă împuşte pe loc, iar în cazul în care nu va putea să mă împuşte să fiu trimis urgent la Fortul militar Ştefăneşti, pentru a fi împuşcat, loc unde am şi fost trimis, dar de unde am reuşit însă să scap numai rănit, dar, totuşi în viaţă.
Prin invocarea prevederilor art. 3 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 341/2004 pîrîtul dovedeşte nu numai cît de prost şi de ticălos este, dar şi că acţionează la ordin, aşa cum şi face, pentru că este de neacceptat ca unii care sînt plătiţi cu bani publici, pentru a se ocupa de problemele revoluţionarilor, să pretindă în scris şi chiar să mai şi semneze o întîmpinare, în care să pretindă că nu ar fi auzit, pînă acum, de faptele mele revoluţionare, despre care au curs, pînă în prezent, rîuri de cerneală, scrieri în care faptele mele au fost apreciate elogios, motiv pentru care s-au consumat şi mulţi kilometri de film şi de bandă magnetică.
Dar, cum, din păcate, România este încă ţara tuturor posibilităţilor rele, iar nerecunoştinţa acestei populaţii a ajuns să fie proverbială, nu mă mai mir că reprezentanţii pîrîtului îşi dovedesc ingratitudinea pentru tot binele pe care l-am dăruit eu acestei ţării şi locuitorilor săi, ca urmare a luptei mele anticomuniste şi a faptelor excepţionale, care au făcut posibilă declanşarea Revoluţiei române din Decembrie 1989 şi victoria acesteia. Sînt nevoit totuşi să recunosc că în această ţară umilită şi pervertită de comunişti, facerea de bine înseamnă numai un şir de vorbe urîte, proferate mereu numai la adresa celui care le-a făcut atîta bine, fără ca ei să fie capabili să fi mişcat măcar un deget.
Pretinderea, cu obstinaţie, ca subsemnatul ar mai trebui să facă dovada faptelor deosebite care au făcut posibilă victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, este nu numai o dovadă de prostie, de ingratitudine, dar şi o confirmare că reprezentanţii pîrîtului vorbesc despre un film sau despre o altă revoluţie, la care, cu siguranţă, eu nu am participat, pe care ei poate au visat-o, nicidecum nu poate fi vorva de cea pe care eu am plănuit-o, declanşat-o şi condus-o la victorie, cu începere din 21 Decembrie 1989, cînd m-am dus voluntar la mitingul organizat de Ceauşescu, special pentru a-l sparge, dovedind astfel corectitudinea teoriilor mele. Numai aşa am declanşat Revoluţia română, dar cu toate acestea, se pare că reprezentanţii pîrîtului nu au auzit, pînă astăzi, despre cele relatate de mine mai sus, cu toate că sînt plătiţi tocmai pentru a se ocupa de asemenea probleme, cum nu au habar nici despre proclamaţia-program pe care eu am citit-o atunci, nici despre demiterea guvernului comunist-criminal, nici despre subordonarea armatei, miliţiei, securităţii şi celorlalte structuri militare, care au trecut imediat de partea Revoluţiei, sub comanda mea, nici despre arestarea cuplului dictatorial şi nici de faptul că infractorul Iliescu Ion a cerut complotiştilor săi contrarevoluţionari, în direct, la televiziune, să vină la orele 17 la sediul C.C. şi nu în alt loc, pentru că acolo se afla inima ţării şi locul din care eu conduceam Revoluţia română, unde, pentru că nu mi-a respectat regulile pe care i le-am comunicat şi pe care i-am cerut să le respecte, am fost nevoit apoi să ordon să fie arestată această bestie de nomenclaturist, împreună cu tot grupul său de răufăcători şi de agenţi ai unor servicii secrete străine.
Aceasta este explicaţia pentru care comunistul-criminal Iliescu Ion şi grupul său, se tînguiau amarnic, la televiziune, în noaptea zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 22, spunînd atunci, în public, pentru prima şi ultima oară, că tocmai au scăpat dintr-un complot, de care nimeni (mă refer la cei ce fac parte din mass-media sau din rîndul autorităţilor), pînă astăzi nu mai are măcar îndrăzneala să amintească.
Şi pentru a vă dovedi că afirmaţiile critice privind mult lăudata indemnizaţie reparatorie este o reală insultă pentru un adevărat erou al Revoluţiei, care s-a sacrificat pentru libertatea şi demnitatea acestei ţări, din dorinţa de a oferi instanţei termeni de comparaţie, vă invederez că acum, în această ţară, un fost turnător al securităţii, ce se numeşte Duda Radu, un actoraş necunoscut şi şters, dar cu obiceiuri condamnabile, pînă nu demult chiar şi de Codul penal, însă cu mari are şi fumuri de prinţ, a primit de la bugetul de stat, în baza următoarelor acte abuziv adoptate: H.G. nr. 900/20/07/2003, H.G. nr. 1445/12 /12/2002, H.G. nr. 1583/23/12/2003, H.G. nr. 54/13/01/2005, H.G. nr. 2/05/01/2006, H.G. nr.1614/22/11/2006 şi 33/17/01/2007, întrucît toate încălcă prevederilor art. 1 alin. 3 şi 5(art. 51), art. 16 alin. 1 şi 2, art. 20, art. 54(50) alin.2, art. 57(54), art. 61(58) alin.1, art. 102(101) alin. 2, art. 108(107) alin.2 şi art.154(150) alin. 1 din terfelita Constituţie a României, dar şi pe cele ale art. 1 şi art. 11 alin. 1 lit. c, d şi h din Legea nr. 90/2001, inimaginabile privilegii, dăruite acestui specimen din dorinţa guvernanţilor să îi asigure acoperirea integrală, din bani publici, a tuturor cheltuielilor de întreţinere, dar şi a salariilor servitorilor familiei sale şi a aparţinătorilor săi, ca şi sumele necesare asigurării unui trai fără griji, în huzur, sume pentru care, contrar legii, nu i se cere nici măcar să facă un cît de timid decont, cifrate la numai 3.500.000 lei noi, plătite pentru un aşa zis proiect, care a fost impus, ca motiv, pentru a acoperi ochii lumii curioase, fără să se fi organizat vreodată o selecţie de oferte publice, fără un concurs de proiecte şi fără o licitaţie publică, pentru a se desemna cîştigătorul cel mai bun şi mai eficient.
Ca exemplu, arăt că numai prin H.G. nr. 33/2007 i s-au alocat deja, pentru cheltuielile sale din acest an, „modesta” suma de 720.000 lei, adică 60.000 lei pe lună, în timp ce pentru un erou al Revoluţiei, ce şi-a riscat într-adevăr viaţa sa şi a familiei, comuniştii-criminali trădători, care au parazitat pînă şi legislativul României, şi-au permis să-i diferenţieze revoluţionarii, unii avînd neşansa să fie răniţi, chiar şi din întîmplare sau pentru că s-au împuşcat efectiv între ei, în timpul raidurilor de jefuire a obiectelor de valoare aflate şi în sediul fostului C.C., cînd îşi disputau prada, fapte pentru care acum au devenit mai eroi decît mine, care am declanşat şi condus Revoluţia, motiv pentru care şi astăzi sînt „îndreptăţiţi” să primească o indemnizaţie mai mare decît cea prevăzută pentru Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite, propusă numai cu scopul de a ne jigni, dar despre care ei cred cu tărie că ar fi un semn de "recunoştinţă", ceea ce, mărturisesc, îmi provoacă o mare greaţă şi o profundă indignare.
Faţă de toate cele de mai sus, pe care am fost obligat să le relev ca urmare a obrăzniciei celor care au redactat şi semnat întîmpinarea depusă la dosarul cauzei, sper că am dovedit că eu atunci cînd am luptat deschis, cu curaj, abnegaţie şi eficienţă, contra dictaturii comuniste-criminale, nu mi-am imaginat măcar o singură clipă că peste atîţia amari de ani, nişte cretini, îmi vor pretinde să îmi dovedesc faptele deosebite, pe care le-am pus în slujba Revoluţiei române şi a luptei pentru libertate, democraţie, demnitate şi adevăr, fapte pe care acum vor unii să le mai şi probez, cu documente şi martori, cu avize pe care să mi le dea cine, nişte neica nimeni sau chiar mai rău, nişte securişti şi infractori ce au fost cocoţaţi şi impuşi în fruntea unor aşa zise asociaţii de revoluţionari, în care să fiu forţat să mă înscriu, pentru a-mi face "favoarea" de a-mi da avizul lor, fapte fără de care nici unul dintre ei nu ar fi avut nici măcar posibilitatea să trăiască în libertate şi să poată face saltul, dacă vor şi sînt în stare, din turma vitelor – oameni ai muncii de tip nou, produse ale societăţii socialiste multilateral dezvoltate - în cea a oamenilor – cetăţeni.
Pentru aceste considerente vă rog să judecaţi cu dreptate, care este valoare supremă şi garantată în România şi, să-mi faceţi dreptate, pentru a nu fi obligat altfel să chem statul român în judecată, pentru a obţine tot de la străini recunoaşterea faptelor mele deosebite, situaţie cînd voi fi nevoit să pretind şi substanţiale despăgubiri materiale şi morale, care acum, ca stat european, vor trebui recuperate de la judecătorii care au greşit, cu voie sau fără de voie.
Ca atare, rog instanţa să admită acţiunea aşa cum a fost formulată.

Recurent – reclamant,

Nica Leon 12.04.2007
Ultima oară modificat de Nica Leon pe Vin Apr 13, 2007 3:08 pm, modificat de 2 ori în total.
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009