Sectorul CIVES
 
 

Un ministru forţat de reprezentanţii U.E. să acţioneze

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Un ministru forţat de reprezentanţii U.E. să acţioneze

Mesajde Nica Leon » Joi Mai 10, 2007 1:48 pm

Către,
Ministerul Justiţiei,



Domnule ministru,




Vă felicit pentru demersurile întreprinse, pe care le consider absolut necesare pentru a se porni o dată reforma acestui sistem anchilozat, care numai de apărare a legii, a ordinii publice, a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale acestui popor nu se ocupă.
Ca binefăcător al României şi luptător împotriva comunismului condamn reacţia judecătorilor şi procurorilor comunişti-criminali, corupţi, care şi-au permis neobrăzarea de a se coaliza împotriva dvs., de teamă ca nu cumva această pegră, care sufocă România de mult prea mult timp, să fie în vreun fel deranjată.
S-au coalizat şi reacţionează atît de hotărît pentru că îşi dau seama de vina enormă pe care au avut-o în perioada cînd au susţinut bestiala dictatură comunistă, urmată apoi de sptijinirea criminalului –comunist, nomenclaturistul Iliescu Ion, confirmat la funcţia de Preşedinte al României pentru trei mandate, contrar prevederilor constituţionale, perioadă cînd a fost tolerată şi încurajată şi jefuirea acestei ţări şi a poporului român, care îşi manifestă constant nemulţumirea faţă de felul cum este organizată şi cum nu îşi face datoria justiţia, plină de parchetari care vor să îşi încaseze regulat salariile grase, iar la final să iasă la pensie, încărcaţi de privilegii, numai pentru că au protejat infractorii, au făcut afaceri necurate şi au beneficiat de foloase necuvenite tocmai pentru că au apărat spatele unor tîlhari.
Am văzut, la televiyor, judecători şi membri ai C.S.M. care de disperare încercau să dovedească amestecul dvs. în treburile lor murdare, disperaţi ca nu cumva cineva să le descopere şi să tulbure interesele mafiile caselor pe care le patronează şi de pe urma cărora cîştigă necuvenit, în detrimentul dreptăţii şi a statului român, uriaşe foloase necuvenite.
Avînd în vedere că într-un stat de drept magistraţii nu au voie să se amestece în treburile politice ale ţării, vă sugerez să dispuneţi redactarea în regim de urgenţă a unui alt proiect pentru înlocuirea Legii nr. 317/2004, lege nedreaptă, nedemocratică şi anacronică, pentru a cărei modificare a art. 1 a trebuit ca eu să scriu mai multe scrisori fostului ministru, care acceptase iniţial ca C.S.M. - ul să fie o castă, care răspundea „numai în faţa judecătorilor şi procurorilor” şi nu în faţa celor care le plăteau şi le plătesc uriaşele salarii, aşa cum ar fi fost normal.
De asemenea, ar trebui să le cereţi socoteală şi pentru faptul că asemena castă coruptă, prin încălcarea art. 126 alin. 2 şi art. 133 din terfelita Constituţie a României, şi-a permis să emită şi să adopte hotărîri prin care reglementează ilegal organizarea şi rolul instanţelor de judecată, exemplul fiind şi Hotărîrea C.S.M. nr. 387/2005.
Nu în ultimul rînd cred că ar trebui să se înţeleagă că un consiliu, fie el superior şi al magistraturii, conform definiţiei noţiunilor limbii române poate doar consilia, adică să dea sfaturi şi nu să decidă soarta sistemului judiciar şi a celor angajaţi de acest sistem, pe care acum îi apără cu îndîrjire, în dispreţul legii şi a realităţii faptelor lor penale, organism menit tocmai pentru a apăra legea, ordinea publică, dreptatea şi adevărul, ceea ce însă nu prea fac.
Avînd în vedere că am adresat mai multe scrisori fostului ministru, în acest sens, în care propuneam şi o altă componenţă şi alcătuire a membrilor unui asemena organizm, care ar trebui să aibă rolul de a supraveghea şi modul în care înţeleg angajaţii sistemului judiciar să respecte legea şi să îşi facă datoria, consider că membrii unei asemenea structuri de control nu ar trebui să fie alcătuit tot şi numai dintre cei care toată viaţa au încălcat legea, au dat sentinţe nelegale şi au năpăstuit, chiar şi la ordin, oameni nevinovaţi, protejîndu-i astfel pe cei certaţi cu legea, care se cred şmecheri, iar mai nou "băieţi deştepţi".
Sper ca dvs. să aveţi tăria şi voinţa de a acţiona consecvent pentru a sparge toate aceste clanuri infracţionale, care au parazitat şi parazitează sistemul de justiţie din România, care au ajuns astăzi nu numai să nu mai înfăptuiască actul de justiţie justiţiabililor, dacă nu plătesc abuzive, anacronice şi neconstituţionale taxe de timbru şi timbru judiciar, dar chiar să le anuleze total accesul liber la justiţie, cînd doresc să intre în clădirile pe care le folosesc, în care nu mai eşti lăsat să intri dacă, în prealabil, nu îţi goleşti şi nu prezinţi conţinutul buzunarelor şi dacă nu dovedeşti "legalitatea" posesiei stimulatorului cardiac deţinut, unui pîrlit de jandarm, care a fost astfel transformat în cerber şi decident a exercitării liberului acces la justiţie, în clădirile instanţelor de judecată şi parchetelor, situaţie inimaginabilă chiar şi în timpul dictaturii comuniste.
Şi pentru că acum se face mare scandal pentru că dvs. v-aţi permis să îi întrebaţi pe parchetari de ce se fac că lucrează atît de prost, cînd de fapt ei sînt susţinătorii şi promotorii corupţiei şi al corupţilor pe care îi protejează, vă trimit scrisoarea pe care i-am adresat-o d-lui preşedinte al Comisiei Europene, în care îl reclamam pe Franco Frattini, care fără temei îşi permisese, la Bucureşti, să laude şi să aprobe faptele reprobabile ale unor comunişti-criminali, după cum spunea chiar comunistul-criminal Băsescu Traian, aflaţi întîmlător în funcţia de ministru la justiţie şi la interne.
Din actele pe care le-am anexat la respectiva scrisoare, pe care le anexez şi la prezenta, se poate înţelege de ce acum membrii Comisiei Europene, cei ai Parlamentului European şi comisarul Frattini a fost interesat de activitatea D.N.A. a lui Morar şi a Secţiei a II-a, unde pierde timpul şi risipeşte banii contribuabililor acest parchetar Ţulus, care mai are şi tupeul să vă înfrunte şi care ţine în nelucrare, cu anii cauzele pe care ar trebui să le soluţioneze cu maximă urgenţă, dacă ar fi vrut să lupte într-adevăr contra corupţilor, pentru curmarea operativă a corpţiei, fenomen atît de păgubos şi de ruşinos pentru un stat de drept.
Faţă de cele de mai sus, vă rog să nu cedaţi, să continuaţi să cereţi controale severe la toate unităţile de parchet şi la instanţele plătite din bani publici, pentru a demonstra astfel tuturor celor care nu au înţeles că în sistemul de justiţie nu a avut loc o revoluţie, că membrii acestui ticăloşit sistem se bazează încă pe aceleaşi mentalităţi, obiceiuri şi relaţii pe care le practicau şi în vremurile dictaturii comuniste.
Vă informez că în cazul în care nu are cine să vă rescrie proiectele de lege care ar trebui de îndată să fie modificate, respectiv Legea nr. 317/2004, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004, C.p.p şi C.p.c., mă ofer să vă ajut, pentru a contribui astfel, după ce am dăruit acestui popor libertate şi democraţie şi la însănătoşirea grabnică a prostituatei oarbe şi proaste, de care prea mulţi se folosesc pentru a îşi face mendrele, căreia de mult i-au măsluit pînă şi ruginita sa balanţă.
Cu speranţa că veţi reuşi să clintiţi nesinţirea şi ticăloşia ce trenează "suveran" în sistemul de justuţie, vă urez toate cele bune şi mult succes în activitate
Cu stimă,

Nica Leon 10.05.2007
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009