Sectorul CIVES
 
 

Justiţia apără tîlharii care ruinează România!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Justiţia apără tîlharii care ruinează România!

Mesajde Nica Leon » Mie Sep 19, 2007 9:46 pm

Către,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,






Domnule preşedinte,



Subsemnatul Nica Leon, revizuient în cauza dosarului nr. 3708/1/2007, deoarece am intrat, de cîteva zile, în posesia deciziei nr. 1682, pronunţată la data de 21 03 2007, decizie pentru care am cerut revizuirea în cauza de faţă, formulez următoarele:

MOTIVE de REVIZUIRE

Am cerut instanţei, în temeiul Legii 554/2004, prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel, să anuleze H.G. 1585/2005, act inexistent, ce nu a fost publicat integral aşa cum prevede art. 108 alin. 4, teza a II-a din terfelita Constituţie a României.
Actul atacat a fost adoptat şi impus abuziv de reprezentanţii guvernului, care nu aveau şi nu au dreptul să emită şi să adopte hotărîri de guvern care afectează statutul proprietăţii publice a statului român şi pentru că dreptul de proprietate asupra pachetului deţinut de statul român la Banca Comercială Română (denumită în continuare B.C.R.) este un drept inalienabil, drept cucerit de poporul român la Revoluţie.
Dreptul de proprietate, asupra pachetului de acţiuni B.C.R., îl au numai cetăţenii României, care constituie unul din elementele fundamentale ale statului, conform definiţiei noţiunii de stat.
Subsemnatul a cerut anularea actului inexistent, ce poartă numele de H.G. nr. 1585/2005, care nu a fost publicat niciodată şi pentru că a fost adoptat şi impus abuziv de unii membrii din Guvernul României, care şi-au încălcat atît rolul cît şi statutul, pentru că, în calitatea lor de conducători ai administraţiei publice centrale şi nu de stăpîni ai bunurilor statului român, nu aveau dreptul să adopte un asemenea act care schimbă ilegal statutul unei proprietăţi publice şi proprietarul său, cum este cazul pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., bunuri care aparţin în integralitatea lor numai cetăţenilor României, bunuri aflate în categoria bunurilor proprietate de stat, aşa cum este şi cazul pachetului de acţiuni în discuţie.
Prin impunerea H.G. nr. 1585/2005, reprezentanţii guvernului, care nu sînt altceva decît nişte angajaţi ai statului român şi nu stăpînii acestuia, au încalcat şi încalcă încă următoarele prevederi constituţionale, pe care şi instanţele le-au ignorat în procesul dedus judecăţii, astfel:
1. Art. 1 alin. 3 care prevede că:" România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie"

De unde rezultă, indubitabil, că instanţa avea obligaţia să judece şi prin sentinţă să îmi garanteze obţinerea dreptăţii şi să-mi apere demnitatea mea, de cetăţean – contribuabil.
Prin refuzul de a judeca cauza pe fond şi prin recurgerea la cenzurarea acţiunii mele, în sensul de a refuza judecarea cauzei pentru care o investisem, instanţa nu a şi-a îndeplinit rolul şi menirea, considerînd că dobîndirea dreptăţii şi apărarea demnităţii nu ar mai fi valori supreme şi garantate care ar mai merita să fie apărate şi garantate.
Prin sentinţa nedreaptă nr. 1682/21 03 2007 instanţa, ca parte a puterii judecătoreşti, favorîzînd încălcarea flagrantă a siluitei Constituţii a României, a acoperit faptele criminale ale reprezentanţilor guvernului, care au impus inexistenta H.G. nr. 1585/2005, încălcînd astfel şi principiul separaţiei puterilor în stat, dovedind că procedeul de a închide ochii atunci cînd este jefuit statul român ar fi mai important decît valorile supreme şi garantate, supremaţia normelor constituţionale şi ale legilor fiind, în opinia şi practica instanţei, devenind numai nişte amănunte neesenţiale, de care nu trebuie să ţină seama.

ARTICOLUL 2
Suveranitatea

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Prin sentinţa nedreaptă şi părtinitoare nr. 1682/21 03 2007 instanţa a considerat că suveranitatea care aparţine poporului român nu face nici măcar cît valoarea unei cepe degerate, atîta timp cît grupul infracţional organizat în Guvernul României a decis, în numele nostru, fără să ne întrebe, să exercite suveranitatea în numele, în favoarea şi în beneficiul lor exclusiv, statul român şi poporul său suveran nefiind niciodată consultat, prin referendum, dacă vrea să renunţe la pachetul de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., ca bun public inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil şi dacă este de acord să îi fie schimbat proprietarul.

ARTICOLUL 4
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni

(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Prin impunerea H.G. nr. 1585/2007 şi prin Sentinţa nr. 1682/21 03 2007 instanţa a considerat că egalitatea între cetăţeni nu mai este de actualitate atîta timp cît, pe de o parte, pachetul de peste 68% din acţiunile deţinute de stat la B.C.R. au fost deja vîndute de guvern, folosindu-se de un act inexistent, fără nici un drept, iar pe de altă parte au constituit şi privilegiul de a cumpăra 8 % din acţiunile B.C.R. numai de angajaţii acestei bănci proprietate de stat, bun public inalienabil, realizat însă din munca şi prin contribuţia tuturor cetăţenilor României, bancă înfiinţată la data de 19 11 1990, prin H.G. nr. 1195/1990, unde scrie, la art. 1: B.C.R. se organizează ca societate pe acţiuni, cu un capital social subscris de stat de 12.000.000.000…", iar la art. 2 scrie: " Capitalul iniţial vărsat de 7.000.000.000 lei se asigură de Banca Naţională a României…", dar şi că: "art 3. Pentru desfăşurarea operaţiunilor în valută se pune la dispoziţia B.C.R., din rezerva valutară (a B.N.R.), un fond de 40.000.000 dolari S.U.A."

ARTICOLUL 8
Pluralismul şi partidele politice

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Instanţa de judecată cînd a refuzat să judece cauza pe fond, preferînd să îmi încalce dreptul fundamental de a beneficia de un proces corect în România şi a pronunţat Decizia nr. 1682/21 03 2007, a cărei revizuire o cer, a considerat, conform mentalităţilor, practicilor şi obiceiurilor dobîndite în perioada dictaturii comuniste-criminale, în care s-a format, că membrii partidelor politice aflaţi în slujba şi în plata poporului român, cu funcţii de administratori şi nu de stăpîni sau de proprietari, nu ar mai trebui să ţină seama de voinţa politică a cetăţenilor şi să respecte suveranitatea naţională – grav încălcată şi în mare pericol acum, cînd a fost vîndut pachetul majoritar de acţiuni deţinut de statul român la cea mai mare bancă din România – şi nici de ordinea de drept, care nu recunoştea dreptul de proprietate şi nici pe cel de decizie asupra acestei proprietăţi publice inalienabile pe care abuyiv l-a exercitat guvernul cînd a adoptat actul atacat. Cît despre principiile democraţiei ce să mai vorbim, în casa unor comunişti – aflaţi în guvern şi în instanţă – care nici nu se sinchisesc de puterea poporului atunci cînd este vorba să vîndă o proprietate publică pentru ca numai lor să le fie bine nu şi poporului suveran, jefuit şi umilit prin asemenea practici dictatoriale.

ARTICOLUL 15
Universalitatea

(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

Prin adoptarea H.G. 1585/2005 şi prin soluţia nelegală şi nedreaptă pronunţată în Decizia nr. 1682/21 03 2007 nu numai că cetăţenilor României li se demonstrează că nu mai beneficiează de drepturile consacrate prin pîngărita Constituţie a României, ca şi prin alte legi, de care voi vorbi mai jos, dar se încearcă ca şi mie, cetăţean remarcat prin fapte deosebite, persoană relevantă, care pentru că am răsturnat regimul dictatorial comunist, cînd am declanşat şi condus Revoluţia română, ce am prin lege şi drepturi speciale şi, cu toate acestea, nu beneficiez în acest stat ce se pretinde că ar fi de drept, nici măcar de dreptul fundamental, de a beneficia de un proces drept, aşa cum îmi garanteayă şi de înjosita Constituţie a României, drept întărit şi reconfirmat şi de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca şi de prevederile art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 17, art. 25, art. 26 , art. 28, art. 29 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de O.N.U. în 10 12 1948, dar total nerespectată şi în România de astăzi.

ARTICOLUL 16
Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Prin impunerea abuzivă a H.G. nr. 1585/2005 şi prin modul cum mi-a fost încălcat dreptul de a fi judecat, pe fond, în cauza dedusă judecăţii, în care a fost pronunţată aberanta decizie nr. 1682/21 03 2007, atît membrii din Guvernul României, cît şi cei din puterea judecătorească au vrut să-mi dovedească că ei ar fi statul şi legea, că ei sînt, ca şi în timpurile de tristă şi ruşinoasă amintire, mai egali decît alţii, că cei care au hotărît adoptarea H.G. 1585/2005 şi a deciziei a cărei revizuire o cer sînt privilegiaţi, pentru că hotărăsc să vîndă, fără drept şi fără a poseda vreun titlu legal de proprietate asupra pachetului de peste 68% din acţiunile deţinute de statul român la B.C.R. şi să acorde privilegiul de a cumpăra acţiuni la această banca de stat numai angajaţilor B.C.R., în detrimentul celorlalţi cetăţeni – şi ei la fel de îndreptăţiţi, de fapt şi de drept stăpînii adevăraţi ai acestei proprietăţi a statului român. În acest fel doar puţini dintre cei mulţi care formeayă poporul ronân au primit dreptul de a intra în posesia unui număr de acţiuni deţinut de statul român la B.C.R.
Prin asemenea manopere frauduloase majoritatea cetăţenilor români au fost discriminaţi, fiind favorizaţi doar angajaţii B.C.R. şi şmecherii, care au decis abuziv vînzarea acestui pachet de acţiuni, bun public inalienabil, deţinut de statul român.
Impunerea inexistentei H.G. 1585/2005 şi menţinerea ei în vigoare, de instanţa care a pronunţat decizia ticăloasă nr. 1682/21 03 2007, dovedeşte că unii, în România, sînt mai presus de lege, lege care, din păcate, este tot un fel de barieră, cum se spunea în timpul dictaturii criminale – comuniste, de care numai boii se mai împiedică, atîta timp cît şmecherii care jefuiesc fără rezerve bunurile ce aparţin statului român, în cazul nostru acţiunile deţinute de statul român la B.C.R., impun şi menţin în vigoare acte nepublicate, care încalcă o sumedenie de legi şi de principii, valabile în toate statele de drept, ceea ce însă nu este şi cazul acestei ţări năpădite şi umilite de comunişti tîlhari, care se cred şi sînt încă legea.


ARTICOLUL 20
Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(3) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

După cum lesne poate înţelege orice om cu o brumă de bun simţ şi ceva ştiinţă de carte, din abuziva H.G. nr. 1585/2005 şi din cuprinsul deciziei nr. 1682/21 03 2007, că prevederile de mai sus nu au contat în ochii celor implicaţi în acest proces de jefuire a statului român şi de umilire a poporului suveran nici cît un petic de hîrtie igienică folosită, pentru că ei nici măcar nu s-au sinchisit de dispoziţiile constituţionale, de legi sau de priorităţile unor acte şi tratate internaţionale, atîta timp cît trebuia pus la cale un foarte mare jaf asupra patrimoniului naţional, în detrimentul proprietarului său de drept – statul, deci poporul român, faptă ce trebuia muşamalizată chiar şi de instanţa de la "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

ARTICOLUL 21
Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(4) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(5) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Deşi teoretic orice persoană se poate adresa justiţiei, practic, în acest stat în care colcăie nestingheriţi tîmpiţii, tîlharii şi criminalii, aflaţi încă în funcţii importante, după cum lesne se poate constata, după citirea H.G. nr. 1585/2005 şi a deciziei nr. 1682/21 03 2007, eu, cel care v-am dăruit libertatea, în 1989, deschizînd astfel drumul pentru a se înfăptui şi în această ţară un stat de drept, cu toate că m-am adresat justiţiei pentru a-mi apăra drepturile de proprietate inalienabilă, în cotă indiviză, asupra pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., dreptatea şi demnitatea, ca şi dreptul de a benefica de principiul egalităţii în faţa legii, de dreptul de a nu fi privilegiat şi nici persecutat şi prejudiciat de vreo autoritate publică, ca şi interesele mele legitime, nu am beneficiat nici măcar de dreptul de a fi judecat corect, pe fond, în cauza dedusă judecăţii, în dosarul în cauza privind vînzarea abuzivă, fără drept, pe care au făcut-o reprezentanţii Guvernului României, cînd au purces la traducerea în fapt a hotărîrii prin care au vîndut pachetul de peste 68% acţiuni deţinute de stat şi nu de guvern la B.C.R.
Deşi stă scris că nici o lege nu îmi poate îngrădi dreptul de a-mi exercita practic şi concret acest drept, instanţa, cînd a pronunţat decizia nr. 1682/21 03 2007, stabilind că: "Prin sentinţa civilă nr. 1485 din 21 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes invocată de pîrîtul Guvernul României şi a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul Nica Leon", mi-a anulat dreptul de a fi judecat pe fond în această cauză, considerînd, fără nici o logică, urmă de bun simţ sau brumă de respect faţă de dreptate, justiţie şi normă constituţională, că eu, cel care am înfruntat gloanţele şi teroarea comunistă, cel care şi-a consumat o parte din viaţă pentru a apăra efectiv drepturile şi intereselor legitime ale poporului român, cel care a redactat, scris şi trimis la instanţă cererea de chemare în judecată, în această cauză, nu aş avea interes ca acţiunea mea să fie judecată pe fondul ei.
Mai mare dovadă de prostie, de ticăloşie şi dispreţ total faţă de prevederile violatei Constituţii a României nici că ar fi putut dovedi o instanţă din România.
Astfel, instanţa de judecată, încălcînd şi prevederile Codului de procedură civilă, "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut" pentru că eu am cerut, concret, prin acţiune, să se constate, aşa cum prevede şi art. 1 din Legea 554/2004, că H.G. nr. 1585/2005 este un act inexistent, pentru că, pe de o parte, a fost adoptat şi impus de unii membrii din Guvernul României, care nu sînt nici proprietarii bunurilor deţinute de stat – în cauză pachetul de peste 68% din acţiunile deţinute de stat la B.C.R. - şi care nici nu au dreptul să adopte astfel de hotărîri, prin care se decide abuziv vînzarea unui bun proprietate publică inalienabilă, proprietate de drept a poporului român suveran, membrii guvernului neputînd să adopte, prin hotărîre decît ceea ce stă scris la art. 108 alin. 2 din dezonorata Constituţie a României: " Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor", deci nu pentru săvîrşirea şi stabilirea condiţiilor de desfăşurare a unor acte de comerţ şi pentru că ei sînt doar conducători ai administraţiei publice centrale şi nu stăpînii, patronii sau proprietarii acţiunilor deţinute de stat la B.C.R.
Contrar garanţiei aflată la alin. 3, eu nu am avut dreptul la un proces nici măcar echitabil, eu neavînd, de fapt, deloc dreptul chiar la un proces, că despre soluţionare ce să mai vorbesc, atîta timp cît instanţa, fără nici o logică, a pretins că eu nu aş fi avut interes în respectiva cauză, în care ceream concret să mi se facă dreptate şi să se anuleze, prin sentinţă, un act inexistent într-un stat de drept, conform tezei a II-a de la art. 108 alin. 4 aflat în umilita Constituţie a României.
În cazul meu, prin decizia nr. 1682/21 03 2007, reprezentantul guvernului pîrît în cererea dedusă judecăţii, tocmai pentru că se simţea vinovat şi nu dorea, cu nici un chip, o judecată dreaptă, cu intenţia clară de a-şi acoperi faptele sale criminale, a invocat, în cel mai perfid şi cretinoid mod posibil, excepţia lipsei mele de interes în a pretinde guvernului să-şi îndeplinească rolul prevăzut de art. 102 alin. 2 din pîngărita Constituţie a României, raportat la 47 alin. 1, art.108 alin. 2 şi alin. 4 teza I şi II şi la art. 1(1),(2),(3) şi (5) lit. c şi e şi art. 11 (1) lit. a, c, d, h, l şi m din Legea nr. 90/2001.
Încălcînd prevederea care garantează că: " Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor" reprezentantul guvernului, ca parte, a considerat că lucrurile trebuie să rămînă aşa cum a stabilit el, fără nici un fel de control din partea puterii judecătoreşti, iar instanţa a decis, prin sentinţă, să îmi anuleze dreptul de a fi judecat pe fond în România, considerînd, în locul meu, că eu nu aş avea interes în judecarea pricinii. În acest fel instanţa a încălcat şi prevederile art. 304 alin. 6 din C.p.c. pentru că " s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut" – respectiv pretinsa mea lipsă de interes în judecarea acţiunii formulate - sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut – respectiv asupra constatării inexistenţei H.G. nr. 1585/2005 şi ca urmare, anularea acesteia şi a tuturor actelor subsecvente ei, ceea ce instanţa nu a mai vrut să ia măcar în discuţie, refuzînd astfel să îmi soluţioneze legal, temeinic şi echitabil cererea.

ARTICOLUL 31
Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal
.
În virtutea acestor prevederi, de a avea acces la orice informaţie de interes public, drept ce nu poate fi îngrădit, drept reconfirmat şi prin prevederile Legii 544/2001, eu am cerut instanţei să pretindă guvernului să îşi anuleze H.G. nr. 1585/2005, a cărei anexă, ca parte integrantă din hotărîre, a fost şi este încă secretă, nefiind niciodată publicată, deci fiind inexistentă, iar în cazul în care pîrîtul ar fi refuzat să anuleze acest act, cerusem instanţei ca prin sentinţă să anuleze acest act inexistent de drept (vezi teza a II-a de la art. 108 alin. 4 din batjocorita Constituţie a României.
Pentru că am constatat, fapt nepătruns încă de instanţă, că autorităţile publice, respectiv Guvernul României, nu şi-a respectat obligaţia de a mă informa corect despre abuziva sa hotărîre, prin care se transforma de fapr într-un veritabil agent comercial, care vindea un bun ce nu i-a aparţinut şi nu îi aparţinea de drept, neavînd şi neputînd prezenta nici un titlu legal de proprietate, în baza căruia să-i fie permisă operaţiunea de vînzare, cerusem instanţei să constate abuzurile şi ne legalitatea şi să anuleze toate actele în cauză, lucru pe care instanţa nu l-a făcut, pentru că aceasta şi-a părăsit imparţialitatea şi a devenit apărătoarea, deci partizana cauzei pîrîtului, încălcîndu-şi menirea, statutul şi obligaţiile legale de serviciu, a refuzat judecarea cauzei, anulîndu-mi astfel drepturile arătate şi garantate.
Şi pentru a ne demonstra că nu le pasă guvernanţilor nici cît negru sub unghie de prevederile supreme şi obligatorii ale normelor şi principiilor garantate de pîngărita Constituţie a României, reprezentanţii Guvernului României, în încercarea lor de a-şi ascunde faptele penale comise, au scris în art. 1 din H.G. nr. 1585/2005 astfel: "Se aprobă proiectul de vînzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială Română – S.A., prevăzut în anexă*) care face parte integrantă din prezenta hotărîre.", pentru ca la finalul hotărîrii să stea scris că: " *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii" ??!!
Prin acest procedeu se demonstrează nu numai că nu le pasă cîtuşi de puţin de prevederile supreme şi obligatorii ale violatei Constituţii a României, dar şi că nici nu se sinchisesc măcar de prevederile Legii 182/2002 art. 2, art. 3, art. 4, art. 6, art. 6, art. 15 lit. a, b, d, e şi f, art. 17, art. 24 pct. 5 şi art. 33.

ARTICOLUL 52
Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(6) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Constatînd că prin adoptarea abuzivă a H.G. nr. 1585/2005, act inexistent, dar valabil pentru nişte instanţe ticăloase, obediente sau proaste, care au făcut posibilă existenţa deciziei nr. 1682/21 03 2007, am fost vătămat în mai multe drepturi şi interese legitime, de Guvernul României, ca autoritate publică cu rol de conducător al administraţiei publice centrale şi nu de stăpîn sau de proprietar al statului român, am cerut guvernului şi apoi instanţei să anuleze actul atacat, ca fiind inexistent, ilegal şi nedrept şi am cerut, pentru a face mai grea repetarea unor asemenea procedee în viitor, repararea prejudiciului moral care îmi fusese creat, ceea ce însă nu s-a realizat, pentru că instanţa a refuzat să judece pe fond acţiunea cu care o investisem legal.
În acest fel instanţa va fi nevoită să răspundă patrimonial, avînd în vedere că voi merge cu aflarea adevărului şi impunerea dreptăţii pînă la cele mai înalte instituţii şi autorităţi din lumea democratică, care cu siguranţă îmi vor da dreptate (vezi cazul D.N.A., Secţia a II-a, Ţuluş – Morar declanşat prin intervenţia şi la cererea personală a preşedintelui Barroso, în urma informării pe care i-am transmis-o, după ce cretinul comisar Frattini şi-a permis să laude, chiar la Bucureşti, progresele din aşa zisa justiţie română).

ARTICOLUL 53
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Prin impunerea H.G. nr. 1585/2005 şi prin recunoaşterea existenţei acestui act inexistent, făcută de instanţă, prin decizia nr. 1682/21 03 2007, mie mi-a fost anulat exerciţiul mai multor drepturi, după cum am arătat, fiind în schimb, în afara cadrului legal favorizaţi infractorii care au adoptat hotărîrea atacată. Prin anularea dreptului de a fi judecat pe fond în această ţară, instanţa a nesocotit total prevederile de mai sus, fără să existe vreo lege sau o situaţie care să impună o asemenea soluţie nedreaptă, care aduce atingere existenţei mai multor drepturi fundamentale, garantate de actele interne şi internaţionale pe care le-am menţionat mai sus.
Aşa fiind, decizia nr. 1682/21 03 2007 este nu numai o ruşine dar şi o barbară şi directă încercare de atentat la existenţa statului de drept, a ordinii publice şi a siguranţei naţionale.

ARTICOLUL 54
Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Prin adoptarea H.G. nr. 1585/2005 şi prin refuzul de a fi judecat în această ţară, concretizat în decizia nr. 1682/21 03 2007, cei împricinaţi din guvern şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-au dovedit fideli faţă de ţară, căreia i-au terfelit principiile fundamentale şi normele legale.

ARTICOLUL 57
Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Prin adoptarea H.G. nr. 1585/2005 şi prin refuzul de a fi judecat corect, pe fond, în ţara căreia i-am dăruit libertate, efort dispreţuit după cum se poate constata din cuprinsul nedreptei decizii nr. 1682/21 03 2007, nici reprezentanţii guvernului şi nici cei ai instanţei nu au dovedit că şi-au exercitat drepturile cu bună credinţă. Prin actele şi faptele lor au contribuit la jefuirea poporului român, la subminarea economiei naţionale şi la demolarea şi anularea principiilor unui stat de drept, mie fiindu-mi încălcate flagrant drepturile cetăţeneşti, respectiv dreptul de a dobîndi dreptate, de a-mi fi garantată şi respectată demnitatea, dreptul la proprietate publică, cel de despăgubire şi la reparaţia cuvenită ca urmare a vînzării unei proprietăţi publice inalienabile, deţinută de statul al cărui membru sînt.

CAPITOLUL III
Guvernul

ARTICOLUL 102
Rolul şi structura

(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Prin textul acestui articol este stabilit ce poate si are dreptul să facă orice guvern în acest stat, instanţa putînd să constate, dacă ar fi fost competentă, că membrii guvernului care au adoptat inexistenta H.G. nr. 1585/2005 şi-au depăsit atît rolul cît şi însărcinările legale, pentru că ei, în loc să dovedească că ar fi competenţi, folosindu-se de poziţiile de putere conferite de funcţiile administrative deţinute şi de pîrghiile puterii executive, pentru care poporul suveran îi plăteşte atît de bine tocmai pentru a respecta cu rigurozitate batjocorita Constituţie a României, dar şi pentru a traduce în fapt prevederile art. 47 alin. 1 din terfelita Constituţie a României, se ocupă de săvîrşirea unor acte şi fapte de comerţ, ceea ce le este interzis.
În loc să procedeze aşa cum am arătat şi cum au şi jurat solemn, la investitură, s-au dedat la matrapazlîcuri, la jafuri şi, în acest sens, au adoptat H.G nr. 1585/2005, prin care au produs grave vătămări statutului proprietăţii publice, din care făcea parte şi pachetul de acţiuni deţinut de statul român la B.C.R., pe care l-au vîndut fără nici un drept legal.

ARTICOLUL 107
Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin.

De unde se poate trage concluzia că acesta nu este stăpînul sau proprietarul bunurilor statului român sau a averii României şi nici nu are dreptul să înfăptuiască acte de comerţ, neputînd legal să stabilească condiţiile unui contract comercial, prin care sînt vîndute acţiunile deţinute de stat, acţiuni despre care în toate actele cu putere de lege se susţine că aparţin statului român şi nu Guvernului României, care este doar un administrator ce nu are dreptul legal să schimbe statutul proprietăţii publice, acţiuni care aparţin inalienabil numai poporului român suveran

ARTICOLUL 108
Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei.

Se demonstrează astfel, dacă mai era cazul, că prin adoptarea H.G. nr. 1585/2005 şi prin refuzul de a fi judecat în această ţară, materilalizat în cuprinsul deciziei nr. 1682/21 03 2007, cei învinuiţi de mine, din guvern şi chiar membrii instanţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au făcut că nu pricep că guvernul poate emite hotărîri pentru organizarea executării legilor şi nu aşa cum a făcut-o, abuziv, de nenumărate ori, ca şi în cazul hotărîrii prin care au vîndut pachetul de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., stabilind, fără drept şi fără titlu, "elementele contractului de privatizare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R.
Pentru a ne demonstra, instanţele şi pîrîtul, cît valorează efectiv prevederile aşa zisei Legi fundamentale, a fost nesocotită total prevederea de la alin.4, hotărînd, în încercarea de a ascunde asemenea ticăloşie, ca H.G. nr. 1585/2005 să nu i se publice şi anexa, care face parte integrantă de respectivul act, făcîndu-l astfel inexistent, deci nul de drept, ceea ce însă nu a reuşit să înţeleagă nişte instanţe troglodite şi ticăloase, ce au preferat astfel să reimpună cenzura şi să anuleze actul de justiţie, pe care eu îl cerusem efectiv.

ARTICOLUL 124
Înfăptuirea justiţiei

(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Prin refuzul instanţelor de "judecată" să judece pe fond acţiunea cu care le investisem, acestea au dovedit ori că nu cunosc prevederile de mai sus ori că le este indiferentă siluita Constituţie a României, cu al său "neimportant" art. 124.

ARTICOLUL 135
Economia

(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

În loc să respecte şi această prevedere supremă şi obligatorie, reprezentanţii guvernului, încălcînd cu nonşalanţă toate normele constituţionale şi legile, siguri de protecţia unor reprezentanţi din sistemul judiciar, cunoscînd şi doza uriaşă de prostie, obedienţa şi mentalităţile comuniste care îi domină şi care îi îndeamnă pe unii judecători să nu se pună niciodată contra intereselor şi actelor adoptate de reprezentanţii executivului, au adoptat şi impus H.G. nr. 1585/2005, act inexistent, emis tocmai pentru a slăbi puterea statului şi pentru a încălca flagrant prevederea imperativă de la alin. 2, pentru că, fără posesia şi controlul celei mai mari bănci din România, statul nu mai poate asigura nici protecţia intereselor naţionale, interese grav încălcate de toate guvernele care au fost la putere după Revoluţia română, care şi-au bătut efectiv joc de această ţară şi de interesele ei suverane şi nici nu mai poate asigura un nivel de trai decent locuitorilor acestei ţări.
Prin acest act guvernul a continuat politica celorlalte guverne, care afirmau public că economia românească este un morman de fier vechi şi, în acelaşi timp vindeau pe bucăţele fabricile şi capacităţile de producţie unor prieteni şi unor parteneri, de la care au încasat grase comisioane, pentru ca aşa să fie cît mai repede subminată economia românească, ca şi orice activitate economică, financiară şi valutară care ar mai fi putut să asigure poporului român un trai decent şi o viaţă prosperă şi sigură, într-un stat suveran şi independent.
Prin refuzul instanţei de recurs să vadă aceste aspecte, pe care le poate înţelege chiar şi o persoană handicapată, aceasta s-a făcut părtaşe la distrugerea şi subminarea economiei româneşti şi la jefuirea poporului român, fapt dovedit de conţinutul şi de dispozitivul deciziei nelegale, netemeinice şi nedrepte nr. 1682/21 03 2007.

ARTICOLUL 136
Proprietatea

(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Cu toate că membrii guvernului au jurat solemn, la investitură, rostind jurământul aflat la art. 82 din terfelita constituţie a României: " Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", fără ruşine, fără frică de Dumnezeu, fără respect faţă de normele constituţionale şi faţă de poporul român, fiind siguri de umilinţa, prostia, dezinteresul, protecţia şi lehamitea totală a unor instanţe de judecată, membrii din Guvernul României, au impus H.G. nr. 1585/2005, în suprem dispreţ faţă de prevederea care susţine că proprietatea publică " este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului" şi prin stabilirea "proiectului final al contractului de vînzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială Română, prevăzut în anexă" au vîndut nestingheriţi acest bun public inalienabil, care nu le aparţinea.
Prin decizia nr. 1682/21 03 2007, instanţa de judecată a anulat şi prevederea constituţională, supremă şi obligatorie, care spune că: " Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.", ceea ce nu a împiedicat-o să refuze să cerceteze, în cadrul procesului, atît legalitatea adoptării H.G. nr. 1585/2005 fără nici un fel de lege, a cărei organizare a executării sale să o stabilească cu certitudine, ca şi dreptul guvernului – ca putere ce execută transpunerea în practică a legilor, în calitatea sa de conducător al administraţiei publice centrale, de a atenta şi deci schimba statutul unei proprietăţi publice – aşa cum este pachetul de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., pe care fără nici un titlu, deci fără drept, l-a vîndut abuziv, în dauna intereselor şi drepturilor legitime ale proprietarului, care este doar poporul român, drept cîştigat de noi, cetăţenii României, ca urmare a luptelor şi jertfelor făcute în lupta pentru răsturnarea criminalului regim comunist în timpul Revoluţiei române din 1989.


ARTICOLUL 154
Conflictul temporal de legi

(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.

Prin existenţa, în cuprinsul batjocoritei Constituţii a României, a acestei prevederi imperative instanţa care a adoptat ilegal, nedrept şi netemeinic decizia nr. 1682/21 03 2007, avea, dacă s-ar fi dovedit competentă, posibilitatea supremă de a anula toate acele prevederi pe care pîrîtul le-ar fi considerat a fi în favoarea faptelor sale, atunci cînd a adoptat H.G. nr. 1585/2005, dar nu a făcut-o pentru că a preferat să nu judece pe fond o cauză de importanţă naţională, fiind ori prea speriată, ori prea proastă şi obedientă.
Acest text constituţional dovedeşte că H.G. nr. 1585/2005 nu este în vigoare, fiind nul de drept pentru că a încălcat flagrant toate normele constituţionale arătate mai sus.
Prin refuzul de a-şi respecta statul şi de a-şi face datoria, instanţele de judecată implicate în protejarea guvernului, în această acţiune introdusă de mine, se fac vinovate nu numai de săvîrşirea infracţiunii de port ilegal de cap şi trafic de prostie, dar şi de încălcarea flagrantă şi a următoarelor obligaţii legale:
I. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, unde se spune că :
Art. 1 "Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei…"
Art. 5. - (1) Judecătorii … sînt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procesele judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor...
Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă."
II. Legea nr. 304/2004 unde scrie că:
"Organizarea judiciară se instituie avînd ca finalitate asigurarea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.
Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe externe"
Art. 6, unde scrie că: (1) "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil
(3) Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit.
Art. 7. – (1) Toate persoanele sînt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie,apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau de orice alte criterii discriminatorii.
Art. 10. Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii.
III. Codul de procedură civilă, unde scrie că:

Art. 3. - Curţile de apel judecă:
1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
Art. 4. - Curtea Supremă de Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
Art. 129 (5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
(3) În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În cazul pe care eu l-am dedus judecăţii, judecătorii au refuzat să hotărască asupra obiectului cererii, expus de mine în petitul acţiunii, preferînd să "admită excepţia lipsei de interes invocată de pîrît" - ul a cărui act eu ceream expres instanţei să îl anuleze şi să îl suspende.
Din aceast motiv judecătorii, încălcînd prevederile imperative de la art, 129 alin. 5 şi 6, au hotărît – "soluţionînd" cauza prin refuzul de a judeca şi de a hotărî numai asupra obiectului cererii, recurgînd astfel la anularea dreptului meu de a fi judecat în România, pentru ca astfel să se continue persecuţiile politice la care sînt supus permanent, ca urmare a luptei mele deschise contra dictaturii comuniste, a comuniştilor –criminali, a tîlharilor care jefuiesc ţara şi poporul român şi a nedreptăţii.
Din cele de mai sus rezultă că instanţa de recurs, prin încălcarea prevederilor de la art. 129 alin. 5 şi 6 din C.p.c., a preferat să soluţioneze litigiul pe cale de excepţie şi deci, nu a hotărît numai asupra obiectului cererii, preferînd să pronunţe decizia nr. 1682/21 03 2007 cu încălcarea flagrantă şi a acestor dispoziţii imperative ale legii.
Aşa fiind, sub acest aspect decizia nr. 1682/21 03 2007 este vădit netemeinică şi nelegală, fiind obligaţia instanţei de revizuire să constate toate aceste aspecte şi să hotărască, prin sentinţă, revizuirea acesteia.
Prin "soluţionarea" arbitrară a cererii mele instanţa care a pronunţat decizia nr. 1682/21 03 2007 se face vinovată şi de încălcarea tuturor prevederilor menţionate mai sus, din Legile nr. 303, 304/2004 cît şi cele ale Hotărîrii nr. 387/2005 a C.S.M.
În ceea ce priveşte motivarea la care a recurs instanţa, cînd s-a decis să îmi anuleze dreptul de a judeca numai obiectul cererii, pe fond, temeinic şi legal, aceasta constată în mod greşit, "cu referire la pct. 6 – litigiul fiind soluţionat pe cale de excepţie" încălcînd astfel prevederile art. 129 alin. 5 şi 6, conchizînd astfel: "nu ne aflăm în ipoteza în care instanţa ar fi acordat mai mult decît s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut" ca şi cum eu cerusem să îmi fie refuzat dreptul de a beneficia de un proces echitabil, drept care obliga instanţa să se pronunţe şi să hotărască numai după aflarea adevărului, asupra obiectului cauzei dedusă judecăţii. În loc să procedeze aşa, instanţa a preferat să se pronunţe asupra unui aspect pe care eu nu l-am cerut – cel privind excepţia lipsei mele de interes, invocată de pîrît şi înghiţită mult prea uşor de instanţă.
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei " cu privire la pct. 7 – hotărîrea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină" aceasta este în mod vădit neconformă cu realitatea, pentru că motivele din hotărîre sînt străine obiectului cauzei asupra căruia instanţa avea obligaţia expresă de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi nu asupra celor invocate de pîrîtul speriat că, prin judecată, s-ar putea afla şi adevărul faptelor şi actelor sale, motiv pentru care a recurs la invocarea unei excepţii, cînd a pretins că ar cunoaşte mai bine decît mine ceea ce doresc în urma acestui proces, ceea ce este total fals, după cum lesne se poate constata din acţiunea prin care investisem instanţa.
Aşa fiind, nici hotărîrea recurată şi nici decizia nr. 1682/21 03 2007 nu cuprind motivele de fapt şi de drept pentru care mi-a fost refuzată judecată şi obţinerea unei hotărîri pronunţate numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, aşa cum imperativ prevede alin. 6 de la art. 129 din C.p.c., ele cuprinzînd, contrar prevederilor exprese ale art. 304 alin 7. unde scrie astfel: „ când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; ceea ce şi cuprind - motive străine pricini, în sensul că se susţine, fără nici un fel de temei, că eu nu aş fi dovedit că am interes în judecarea corectă a acţiunii pe care o formulasem şi o depusesem la instanţă, instanţa pronunţîndu-se pe o excepţie străină pricinii, în loc să se pronunţe asupra fondului cauzei a cărei judecare eu o ceream.

În ceea ce priveşte motivarea aflată în decizia nr. 1682/21 03 2007 , privind prevederile art. 304 alin. 8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; - atît prin hotărîrea pronunţată de instanţa de fond, dar şi în decizia nr. 1682/21 03 2007 nu numai că instanţele au refuzat să interpreteze şi să analizeze legalitatea şi natura actului dedus judecăţii, respectiv H.G. nr. 1585/2005, dar prin hotărîrile pronunţate, în sensul admiterii unei excepţii, au schimbat în tot naturaacţiunii şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, adică a H.G. nr. 1585/2005 şi a acţiunii mele, totodată.
De asemenea, un alt motiv pentru care cerusem judecarea, în recurs, a hotărîrii netemeinice şi nelegale adoptată grotesc, cu încălcarea flagrantă a legii de instanţa de fond, îl constituie cel prevăzut la art. 304 alin.9 din C.p.c., unde se spune că: 9. "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; - ceea ce, după cum am arătat pînă în prezent, am demonstrat, fără putinţă de tăgadă că hotărîrea atacată cu recurs ca şi decizia nr. 1682/2007, a cărei revizuire o cer, sînt lipsite de temei legal, ele bazîndu-se pe o excepţie şi nu pe motive bazate pe fondul pricinii, fond ce ar fi trebuit să fie judecat în baza prevederilor legale arătate mai sus, acte date cu încălcarea acestor norme legale şi cu aplicarea greşită a legilor care obligă instanţele să îmi asigure un proces echitabil, să judece cauza, să afle adevărul şi să se pronunţe în temeiul legii, pentru a-mi apăra drepturile şi interesele legitime, făcînd astfel dreptate – care este o valoare supremă şi garantată şi nu o simplă bagatelă, aşa cum au considerat instanţele care s-au pronunţat greşit în cauză.
Dar, pentru a fi originală, instanţa de recurs, în mod greşit "constată că atît prin cererea de recurs cît şi prin concluziile scrise, criticile pe care recurentul-reclamant le aduce sentinţei atacate vizează în principal dezlegarea dată de instanţa de fond prin aprecierea interesului în promovarea acţiunii în raport cu prevederile art 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 lit. l), m), n), o), p) şi s) din Legea nr. 554/2004" , prevederi care, dacă ar fi fost cunoscute şi aplicate întocmai de instanţa aceasta nu putea decît să îmi dea dreptate şi să se pronunţe numai asupra numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, nu să bată cîmpii în privinţa pretinsei mele lipse de interes, în judecarea acţiunii pe care am conceput-o, scris-o şi depus-o la sediul instanţei, gesturi şi eforturi care numai ele ar fi fost suficiente să dovedescă cît de mult interes am avut şi aveam în judecarea acţiunii pe fondul cauzei.
Şi pentru a ne da măsura dispreţului faţă de lege, de menirea şi statutul magistraţilor şi faţă de semantica noţiunilor care formează lexicul limbii oficiale în stat, instanţa, după ce reproduce exact, în decizia nr. 1682/2007 textul art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, scrie demn de o cauză mai bună, astfel: " În raport cu dispoziţiile susmenţionate din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că reclamantul Nica Leon nu a făcut dovada dreptului subiectiv şi a interesului legitim care i-au fost vătămate prin emiterea de către Guvern a H.G. nr. 1585/2005 şi nici dovada vătămării ce i-a fost produsă prin actul contestat.
În privinţa interesului public şi interesul legitim public, definite de art. 2 alin.(1) lit. l) şi p) din Legea nr. 554/2004, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că vătămarea acestora poate fi invocată doar de organisme sociale, în timp ce o persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice poate invoca numai vătămarea unor drepturi subiective sau interese legitime private (Decizia nr. 4042 din 16 noiembrie 2006" – de unde rezultă următoarele:
De unde rezultă că instanţa nu a aflat că în statele de drept există legi, (iar practica fiind folosită numai statele primitive, practică despre care nici constituţia nu suflă vreo vorbă, ba dimpotrivă, după cum o dovedeşte chiar şi art. 124 (1) unde scrie: Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(deci nu al practicii!?) (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.(nu a practicii!).
Invocarea practicii şi întronarea acesteia deasupra legii este un obicei comunist, cînd din dorinţa ca oamenii să fie umiliţi şi să se lase uşor convinşi să li se jefuiască proprietăţile şi averile, se recurgea la invocarea unor decizii tembele date de cine ştie ce troglodit de politruc, cu şcoală pe puncte, obicei care văd că încă mai există la unii judecători, în ciuda jertfei nemeritate a peste 1100 de tineri.
Prin refuzul de a judeca în numele legii, preferînd să se recurgă la practică, instanţele încalcă flagrant chiar şi C.p.c., unde se prevede imperativ ceea ce trebuie şi au voie să facă instanţele: art. 129 alin 5 şi 6, obligate să judece, pe fond, să afle adevărul şi să pronunţe hotărîri numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii , cereri pe care le poate introduce la instanţă, aşa cum singură a reprodus textul din Legea nr. 554/2004, art. 1 (1) unde scrie că : "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Intersul legitim poate fi atît privat cît şi public.
(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual,adresat altui subiect de drept. "
Aşa fiind, este ar fi trebuit să fie neîndoielnic şi pentru instanţă, dacă ar fi cunoscut cît de puţin definiţiile noţiunilor folosite în limba română, că orice persoană înseamnă cu certitudine că şi eu, cel care v-am dăruit libertatea, înfruntînd sistemul comunist şi gloanţele acelor bestii, am dreptul legal să mă adresez instanţei de contencios cu o cerere de chemare în judecată, pentru a obţine o hotărîre dreaptă, temeinică şi legală, în care să se constate că prin adoptarea H.G. nr. 1585/2005 mi-a fost încălcate următoarele drepturi garantate şi de pîngărita Constituţie a României:
- demnitatea, dreptatea – ca valori supreme (art. 1 alin 3);
- respectarea principiului separaţiei şi echilibruluiputerilor în stat ( şi nu cîrdăşia şi colcăiala de astăzi) (art. 1 alin. 4);
- supremaţia constituţiei şi a legii (art. 1 alin. 5);
- dreptul de a avea acces liber la justiţie pentru a-mi fi apărate corect drepturile şi interesele legitime ( art. 20, art. 21 alin. 1, 2 şi 3)
- dreptul de a fi despăgubit pentru vătămările produse de o autoritate publică care nu numai că îmi insultă inteligenţa, prin impunerea H.G. 1585/2005, încalcîndu-mi astfel drepturile şi interesele legitime, dar îmi batjocoreşte şi lupta contra dictaturii ticăloşiei şi a prostiei şi mai încalcă şi idealurile Revoluţiei pentru care eu am fost gata să-mi dau şi viaţa ( art. 52 alin.1);
- dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public, rezultată în urma activităţii unei instituţii publice, aşa cum este guvernul (art. 31 alin. 1);
- dreptul ca acest stat, al cărui membru de bază sînt să-mi asigure :" protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; (art. 135 alin. 2 lit. b);
- dreptul la proprietate publică de pe urma căreia, printr-o exploatare eficientă să beneficiez de prevederile de la art. 47 alin. 1 (art. 136 alin. 2 şi 4);
- dreptul ca această ţară să fie guvernată aşa cum este prevăzut la art. 102 alin. 1;
- dreptul ca interesele mele legitime să fie apărate de Ministerul Public (art. 131 alin: 1);
Susţinerea respingerii cererii mele legitime, pe motiv că nu aş fi "dovedit interesul legitim şi dreptul subiectiv" este o altă găselniţă la care a recurs instanţa, pentru a dovedi că nu este competentă şi că România nu este un stat de drept, stat care încă mai acceptă să plătească salariile atît de mari ale unor judecători incompetenţi, corupţi, puturoşi şi proşti, care mie, pentru a mă persecuta din motive politice, mi-au îngrădit şi restrîns dreptul de a avea acces liber la justiţie, prin decizia nr. 1682/2007, pentru ca astfel drepturile mele legitime să fie dispreţuite şi încălcate, încît eu, în viitor, să înţeleg că nu a fost bine şi încă nu este benefic să lupt împotriva comuniştilor şi a criminalilor care au jefuit şi mai jefuiesc ţară, umilind poporul ajuns acum la sapa de lemn.
Că aşa stau lucrurile o dovedeşte chiar instanţa, care a pronunţat netemeinica şi nelegala decizie nr. 1682/2007, în care deşi enumeră prevederile invocate de mine de la art. 2 din Legea 554/2004 nu reuşeşte să înţeleagă şi semnificaţia textelor de la lit. a, b, c, g, h, l, m, n, o, p şi s, definiţii care întăresc şi dovedesc dreptul meu de a pretinde şi de a obţine o hotărîre dreaptă, dată de instanţa de judecată, ca şi posibilitatea pe care am exercitat-o, fără folos însă, de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv (dreptul subiectiv de proprietate a proprietăţii publice a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la B.C.R.- ca drept inalienabil) ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public – ceea ce eu am încercat să fac prin investirea instanţei care ar fi trebuit să judece pe fond cererea mea, să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere şi să anuleze H.G nr. 1585/2005, act nelegal, inexistent pentru că nu a fost publicat integral aşa cum impun prevederile constituţionale, care este cel puţin tot atît de nelegal ca şi H.G. nr. 377/ 25 04 2007, pentru care cere acum D.N.A. cercetarea ministrului justiţiei pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni.
În aceste condiţii, măcar prin similitudine, instanţa de recurs ar fi trebuit să înţeleagă că H.G. nr. 1585/2005, prin care fără nici un fel de drept legal guvernul aprobă proiectul final al contractului de vînzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială Română – S.A. este cel puţin tot atît de nelegală ca şi H.G, nr. 377/2007, act prin care, de această dată guvernul nu vinde un bun proprietate publică ci doar modifică o altă hotărîre, cu nr. 550/1996, trecînd imobilul din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Companiei Naţionale Poşta Română S.A., care este tot o companie ce aparţine statului român şi nu statului austriac, ca în cazul vînzării pachetului de acţiuni deţinut de statul român la B.C.R.
Dar pentru că instanţa de recurs scrie în decizia nr. 1682/2007 că : "În considerarea faptului că actul contestat vizează vînzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială română, se reţine că H.G. nr. 1585/2005 a fost emisă, conform temeiului art. 108 din Constituţie, republicată, în realizarea rolului Guvernului consacrat prin art. 102 alin. 1 din Legea fundamentală şiîn exercitarea uneia dintre cele 5 funcţii ale Guvernului reglementate de art. 1 alin.5 din Legea nr. 90/2001 – funcţia de administrare a proprietăţii statului, nefiind vorba de un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit.m) din Legea nr. 554/2004"
Şi în această susţinere cretinoidă instanţa dovedeşte cît de străine îi sînt noţiunile ştiinţei dreptului, pentru că:
I. Deşi reuşeşte să priceapă că prin actul atacat, H.G. 1585/2004 "vizează vînzarea pachetului de acţiuni" nu poate să înţeleagă că pentru a vinde ceva ce aparţine altui subiect de drept – statul român – instanţa ne contrazicînd faptul că proprietarul pachetului de acţiuni este indubitabil statul român şi nu guvernul, în loc să fi solicitat guvernului să prezinte şi să depună la dosar titlul de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat la B.C.R. sau actul prin care noi, poporul suveran, membru fundamental al statului pe care îl constituim, am decis irevocabil, prin referendum să cedăm guvernului dreptul nostru de proprietate asupra pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., , pe care astfel să îl fi împuternicit să îl vîndă. Fără o asemenea dovadă şi fără un asemenea act, instanţa, dacă ar fi fost competentă şi nu obedientă, cum s-a dovedit, ar fi trebuit să constate că H.G. 1585 nu numai că este inexistentă, prin nepublicarea anexei, ca parte integrantă din repectiva hotărîre, dar şi că ea este total nelegală, fiind adoptată prin încălcarea flagrantă atît a rolului guvernului, rol prevăzut de art. 102 alin. 1 unde scrie aşa: "… asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice." – de unde nu se poate deduce că guvernele postdecembriste ar fi preluat, de la guvernul comunist, pe care l-am răsturnat şi apoi condamnat la oprobriu internaţional şi la pedepse privative de libertate şi rolul de stăpîni absoluţi ai României. Atunci noi am făcut o Revoluţie pentru a pune face posibilă înfăptuirea unui stat de drept şi nu de drepţi, cum fusese pînă în 1989. De asemenea, instanţa nu dovedeşte cum şi în ce bază legală a devenit guvernul – administrator proprietarul acţiunilor deţinute de stat la B.C.R. şi nici nu este curioasă, deşi era obligată să fie, pentru că trebuia să afle adevărul şi să facă dreptate, să desluşească un asemenea mister, mulţumindu-se doar la a se lăsa mînată de celebra sintagmă folosită şi de religie – cea cu "crede şi nu cerceta"
II. Instanţa greşeşte şi bate cîmpii fără cute a minţilor lor odihnite şi în ceea ce priveşte legalitatea emiterii H.G. 1585/2005, cînd invocă greşit art. 108 din terfelita Constituţie a României, articol care, în cărţulia pe a cărei copertă stă scris Constituţia României, are patru aliniate, instanţa ferindu-se ca dracul de tămîie să precizeze în temeiul căruia dintre cele patru aliniate ar fi avut dreptul guvernul să "emită" un asemenea act ticălos, cum este H.G. nr. 1585/2005.
III. Nu a făcut însă cuvenita şi necesara precizare pentru că ori s-a considerat prea şmecheră ori a înţeles că nu ar mai putea proteja guvernul şi, deci, nu ar putea ascunde ticăloşia comisă prin "emiterea" H.G. nr. 1585/2004 , dacă ar fi arătat prevederea de la alin. 2, unde scrie numai aşa: " Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor." Totodată nu putea preciza nici pe cea de la alin. 4, teza I şi II, unde scrie: " Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. " pentru că, dacă ar fi procedat cum ar fi fost normal şi legal se demonstra indubitabil că:
a) guvernul a "emis" H.G. nr. 1585/2005 cu încălcarea flagrantă a prevederilor constituţionale, fără a avea o lege care ar fi trebuit să i se organizeze execuţia, hotărîrile putînd fi adoptate numai pentru organizarea executării legilor şi nu pentru vînzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R, pentru că aşa scrie la alin. 2 , dar şi că,
b) hotărîrea nepublicată, pentru că este mai mult decît evident că H.G. nr. 1585/2005 nu a fost publicată, anexa, deşi este parte integrantă din hotărîre a rămas nepublicată pînă astăzi, fiind deci, în integralitatea sa un act inexistent.
IV. Invocarea, la plezneală, a prevederilor Legii nr. 90/2001 art. 1 alin. 5 lit. c este o altă dovadă a complicităţii instanţei care nu numai că se face vinovată de săvîrşirea infracţiunilor denumite împiedicarea înfăptuirii justiţiei, îngrădirea exercitării unor drepturi, favorizarea infractorului, abuz în serviciu contra intereselor publice şi private în formă calificată etc., dar reconfirmă, deşi nu cred că mai era cazul, ce puţină carte cunoaşte, întrucît nu distinge diferenţa uriaşă existentă semantic între - funcţia de administrare şi cea de proprietar a pachetului de acţiuni deţinut de stat – nu de guvern, la B.C.R.
Cu intenţia de a nu mai lăsa loc arbitrariului ce abundă în decizia nr. 1682/2007, voi recurge la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, editat de specialiştii filologi de la institutul Academiei Române, ce poartă numele unui alogen venit din Bulgaria, comunistul Iorgu Iordan, unde scrie: " administra/re: „a conduce în calitate de administrator" ceea ce nu înseamnă cîtuşi de puţin că administratorul unui bloc de apartamente sau cel al unei societăţi este şi proprietarul acestor bunuri. În cazul nostru administratorul bunurilor statului şi nu proprietarul acestora este guvernul, în calitate de conducător al administraţiei publice centrale şi nimic mai mult.
Proprietarul pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R. este numai statul român, care înseamnă organizaţia creată pe un de un popor care stăpîneşte un anumit teritoriu, în cazul de faţă poporul român suveran, din rîndul căruia mă număr, popor de la care guvernul a furat acţiunile de la B.C.R. pe care le-a vînduit ilegal, fără ştirea, consultarea şi aprobarea poporului, proprietar de drept al acestor bunuri inalienabile. În acest fel dreptul meu propriu la proprietate publică, dreptul de o subscrie acţiuni care sînt drepturi subiective, ca şi cel la siguranţă naţională şi dreptul subiectiv propriu la un nivel de trai decent, pe care are obligaţia să mi-l asigure guvernul, mi-au fost grav şi iremediabil încălcate, prin adoptarea şi impunerea ilegală a H.G. 1585/2005, drepturi pe care nu ar fi trebuit să le mai dovedesc, ele fiind indubitabil dovedite prin faptul că sînt cetăţean român, aşa cum se poate constata din cartea mea de identitate, lucru pe care însă nu a dorit să-l înţeleagă şi instanţele de judecată care s-au pronunţat aberant, netemeinic şi nelegal în cază.
Drepturile subiective viitoare şi previzibile în cazul proprietăţii publice a pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R. erau certe, prezente şi viitoare, pentru că beneficiul net anual al acestei bănci cu capital integral de stat, se vărsa anual la bugetul de stat, din care şi mie trebuie să îmi asigure asistenţă medicală gratuită, conf. Legii 341/2004, ca şi apărarea ordinii şi liniştii publice, siguranţă naţională, dreptul la informare asupra treburilor publice prin finanţarea posturilor naţionale de radio şi televiziune, dezvoltarea şi finanţarea învăţămîntului de stat, a cercetării ştiinţifice şi tehnologice, finanţarea societăţilor ecomomice şi a capacităţilor de producţie deţinute de stat, pentru a avea astfel o viaţă cu un nivel de trai previzibi şi decent, după cum stă scris la art. 47 alin. 1 din siluita Constituţie a României.
V. Instanţa ce a pronunţat decizia nr. 1682/2007, obedientă guvernului, pretinde în mod greşit că în cauză "nefiind vorba de exces de putere în sensul art. 2 alin.(1) lit.m) din Legea nr. 554/2004", cînd de fapt, la acest articol stă scris că: "exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, aparţinînd autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie şi lege;" ori, este evident pentru orice ştiutor de carte, cunoscător al limbii oficiale în statul român, că prin adoptarea inexistentei H.G. 1585/2005, guvernul, ca autoritate a administraţiei publice centrale, mi-a încălcat dreptul subiectiv la suveranitate, drept ce aparţine poporului, care pentru a şi-l exercita trebuia să fi fost consultat, prin referendum şi doar aşa ar fi putut decide statutul şi viitorul unui bun proprietate publică inalienabilă, drept întărit şi reconfirmat şi de prevederile art. 90 din înjosita Constituţie a României, unde scrie că: " ARTICOLUL 90
Referendumul - Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. – aşa cum este şi importantul statul al proprietăţii, ca şi cel al prezentului şi al viitorului celei mai mari bănci din această ţară, bancă cu capital integral de stat, aşa cum rezultă din actul său de înfiinţare, respectiv H.G. nr. 1195 din 12/11/1990, art. 1, 2, 3 şi art. 8. În acelaşi timp guvernul mi-a încălcat şi demnitatea, dar şi celelalte drepturi evocate mai sus, de asemenea drepturi subiective previzibile şi viitoare, cum este şi dreptul la pensie pentru toată munca şi activitatea pe care am depus-o în slujba şi în folosul statului român,stat care acum este
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 13 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009