Sectorul CIVES
 
 

Demiterea infractorului Moraru

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Demiterea infractorului Moraru

Mesajde Nica Leon » Joi Oct 11, 2007 5:43 pm

Către,
Parchetul de pe lîngă înalta curte de casaţie şi injustiţie





Doamnă Procuror General,




După ce am citit atît de multe prostiile scrise şi semnate de parchetarii pe care încă îi toleraţi şi, culmea, le mai plătiţi şi salariile uriaşe pe care le încasează nemeritat, probabil tocmai pentru că se opun înfăptuirii justiţiei, prin ascunderea faptelor penale, indiferenţi şi nepăsători faţă de supremaţia legii, pentru că sînt deja foarte nedumerit, vă rog să-mi spuneţi care este, în realitate, semnificaţia noţiunilor ce compun numele instituţiei pe care ar trebui să o conduceţi. Să fie oare cea găsită de mine mai jos?
Înalt o veni cumva de la înaltul grad de prostie şi ticăloşie a unora dintre subordonaţii dvs. sau din nesimţirea şi indiferenţa care îi caracterizează atunci cînd semnează, la plezneală, rezoluţiile la plîngerile penale pe care le-aţi repartizat spre o temeinică şi legală soluţionare?
Cumva prin curte(a) plină cu atîtea lepădături o mai putea fi vorba de justiţie, de apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor noastre, loc închis unde injustiţia, chiar fărădelegea şi infractorii parchetari se simt în largul lor, fără teama de a fi vreodată cercetaţi şi traşi la răspundere pentru că au săvîrşit atît de multe fapte penale.
Avînd în vederea cruda, dar adevărata realitate, exprimată mai sus, reflectată întocmai şi în raportul pe care la data de 08 10 2007 a reuşit să şi-l însuşească pînă şi C.S.M.-ul, o altă instituţie în care colcăie comunişti-criminali certaţi profund cu dreptatea, morala, bunul simţ, ca şi cu legea, vă întreb cînd veţi binevoi să-l daţi afară pe numitul Morar Daniel, care deşi a fost plătit să fie primul magistrat care să apere valorile supreme şi garantate ale acestui stat în lupta cu corupţii nu numai cu corupţia, care este doar o banală noţiune cu definiţie necunoscută acestui ticălos, ce s-a dedat la a organiza un grup de infractori care, călcînd în picioare legea, a contribuit decisiv la protejarea unor infractori, a căror fapte au fost acoperite de aceştia, realitate pe care mă mir că a reuşit, în sfîrşit, să o înţeleagă pînă şi membii C.S.M.-ului.
Ieri am văzut, în ziarul Gardianul, care a reprodus încercările disperate ale infractorului şef Morar Daniel, cum de la înlţimea unei asemenea funcţii îi ţinea spatele lui Ţuluş, spunînd, printre alte nărozi, chiar de faţă cu dvs. şi că: "nu văd cui dăunează ce drepturi se încalcă".
Ei bine, el nu vede pentru că ori este prea prost ori prea corupt şi nu poate să înţeleagă că mie, binefăcătorul vostru şi al României, care am înfruntat deschis dictatura comunistă, sistemul bestial, ba chiar şi gloanţele, pentru a vă dărui vouă libertate şi pentru a da ţării posibilitatea de a deveni un stat de drept, nu numai că îmi dăunează pentru că se încălcă atît de multe drepturi, pentru care eu am fost gată să mor, sperînd atunci că cei ce vor rămîne după mine le vor dobîndi pe veci, fără ca cineva să mai aibă îndrezneala de a le mai încălca.
Avînd în vedere că România nu este numai un pustiu, în care îşi fac mendrele nestingheriţi o adunătură de proşti, hoţi, laşi şi trădători, dar şi faptul că şi dvs., la investitură, aţi jurat solemn să respectaţi prevederile terfelitei Constituţii a României, fiind chiar de faţă cînd Morar a avut neruşinarea să afirme, după jertfa supremă a unor tineri ce s-au sacrificat în gloriosul şi însîngeratul Decembrie 1989, sper ca o asemenea enormitate penală nu va rămîne nepedepsită exemplar, drept pentru care vă rog să-mi comunicaţi cînd îl veţi da afară şi cînd vă veţi autosesiza pentru ca şi faptele penale ale acestui Morar, printre care şi cele de îngrădire a exercitării unor drepturi, să fie cercetate de un magistrat, pentru ca astfel să ajungă să fie judecat şi condamnat şi cel care chiar nu poate să vadă, nici măcar în ceasul al doisprezecelea " cui dăunează ce drepturi se încalcă".
Am convingerea că numai dacă veţi proceda aşa veţi dovedi că sînteţi un adevărat magistrat şi nu doar o marionetă, după cum vorbeşte lumea, dar şi că vă meritaţi locul, de unde aveţi puterea să acţionaţi cu pricepere, fermitate şi dreptate, pentru ca şi România să devină într-adevăr un stat de drept.


Nica Leon 11.10.2007
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 11 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009