Sectorul CIVES
 
 

Dreptatea la români pe mîna unor cretinoizi?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Dreptatea la români pe mîna unor cretinoizi?

Mesajde Nica Leon » Vin Noi 16, 2007 12:04 pm

La dosar nr. 10325/300/2007






Către,
Judecătoria Sectorului 2



Doamnă preşedinte,


Avînd în vedere pretenţia neconstituţională a instanţei, care nu a dorit să îmi respecte mai multe drepturi fundamentale – garantate de Constituţia României, refuzînd să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu, aşa cum sînt ele reglementate de Legile nr. 303/2004(r1) şi 304/2004(r1), lege unde, chiar din preambul său se arată care este menirea şi finalitatea organizării judiciare – "asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei … precum şi garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării", pentru ca la paragraful următor să se prevadă că: "obiectivul de bază este asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi la judecarea proceselor…".
Aşa fiind, sînt nevoit să constat că insistenţele mele ca şi toate argumentele legale prezentate de mine în faţa instanţelor au fost total încălcate, normele constituţionale, supreme şi obligatorii, fiind încă total ignorate de mulţi dintre "judecătorii" acestui stat, membru al U.E., obligaţi şi de art. 124 din pîngărita Constituţie a României, ca şi de preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil şi la judecarea proceselor nicidecum la reinstituirea cenzurii, interzisă în România de la Revoluţie încoace, cucerire reinterată şi la art. 30 alin. 2 din terfelita Lege fundamentală, prin impunerea sancţiunii nedrepte, imorale şi anacronice de anulare a cererii deduse judecaţii, ca "netimbrată".
Contrar acestor principii ale statului de drept, cum pretinde că ar fi România, instanţa în cauza dosarului nr. 10325/300/2007, în şedinţă publica, dar şi în scris, printr-o adresa, mi-a pretins totuşi, în dispreţul normelor constituţionale şi a legilor menţionate, să plătesc mai multe taxe pentru a obţine privilegiul de a fi judecat de o instanţă din România, obligată însă şi prin lege să îmi apere dreptul drepturile ce mi-a fost încălcate abuziv de pîrît, căruia sînt obligat de instanţă, pentru a primi dreptul de judecată, să-i mai şi plătesc, în contul său, de la Primăria Sectorului 2, la D.V.B.L şi taxele de timbru impuse nedrept.
Întrucît găsesc că este un paradox ca numai una dintre părţile din proces, ce ar fi trebuit să fie echitabil, să fie obligată, pentru a nu-mi fi anulată cererea ca netimbrată, să plătescă sume de bani tocmai pîrîtului, care astfel este privilegiat, fiind anulate astfel orice urmă de echitate, de dreptate, de imparţialitate sau de apărare a drepturilor mele legitime.
Prin folosirea acestor practici, ce sînt în totală contradicţie cu normele constituţionale şi legale, instanţa nu a dovedit necesara şi obligatoria sa imparţialitate, aceasta făcîndu-se apărătoarea părţii adverse, care mi-a pretins să îi plătesc sume nedatorate pentru nişte pretinse decizi şi reactualizări a unor taxe auto neconstituţionale, prin care se încearcă să-mi fie taxată proprietatea mea exclusivă, un alt drept sacru, garantat de asemenea de siluita Constituţie a României, respectiv cel garantat la art 44 alin. 1, 2 şi 3 şi inviolabil conform art. 135 alin.5 raportat la art. 1 alin. 3, 4 şi 5, art. 16 alin. 1 şi 2 şi art. 20.
Prin impunerea condiţiei insurmontabile, abuzive, de a mi se acorda dreptul de a-mi putea exercita un drept prevăzut de art. 21 din violata Constituţie a României fără să existe condiţiile expres prevăzute la art. 53 din acelaşi batjocorit act fundamental, numai dacă plătesc o taxă de timbru, sumă care se varsă în contul pîrîtului, în bugetul său local de la Primăria Sectorului 2, care nu are nimic de-a face nici cu înfăptuirea actului de justiţie şi nici cu obligaţia fundamentală a statului român de a-mi apăra drepturile, libertăţile şi averea, drepturi garantate a căror exerciţiu nu poate fi îngrădit de nici o lege. Cu toate acestea însă instanţa îmi impune numai mie să plătesc taxe de timbru şi de timbru judiciar, ca parte în proces, nu şi pîrîtului, dovedind astfel, din start că eu am fost pus într-o poziţie de inferioritate, iar pîrîtul, care mi-a încălcat dreptul sacru de proprietate, a devenit superior mie, fiind privilegiat pentru că lui instanţa, obligată că să fie imparţială şi egală pentru toţi, nu i-a impus să plătească aceleaşi taxe, pentru a demonstra astfel că nici unul dintre noi nu este mai presus de lege.
Numai obligarea mea la plata taxelor de timbru instanţa a confirmat că normele constituţionale, supreme şi obligatorii, legea, ca şi tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, sînt facultative în ochii, mintea şi în practica instanţei de cenzură, nu de judecată, atîta timp cît mi-a refuzat exercitarea dreptului garantat de a fi judecat în propria mea ţară, căreia eu i-am dăruit libertatea cînd am luptat împotriva dictaturii comuniste-criminale, cînd am declanşat apoi Revoluţia română din Decembrie 1989, pe care am condus-o la victorie, fapte pentru care ar trebui să beneficiez, în mod obligatoriu, din partea autorităţilor, din care face parte şi puterea judecătorească, de recunoştinţă, gratitudine, cinstire şi respect, cum este prevăzut în Legea nr. 42/1990 şi în art. 2 din Legea nr. 341/2004.
Dar pentru că România este locuită de o populaţie infestată şi pervertită de comunism, cu mentalităţi şi obiceiuri adînc înrădăcinate în cele mai profunde străfunduri a acestor vieţuitoare lipsite de coloană vertebrală, de demnitate şi de conştiinţă, care încă crede şi chiar se manifestă după vorba aia care spune că facerea de bine la români este… întotdeauna ceva ruşinos, pentru a mi se dovedi şi astăzi că încă nu s-a schimbat nimic şi că respectul pe care îl datorează, prevăzut prin lege, dacă nu faţă de binefăcătorul lor, măcar pentru lege, este încă inexistent, instanţa ca dovadă obligîndu-mă să achit, cu anticipaţie, după străvechiul obicei practicat la stabilimentele crucii de piatră, o taxă de timbru şi una de timbru judiciar dacă vreau să obţin privilegiul de a îmi putea exercita deplin dreptul ce nu poate fi îngrădit însă de nici o lege, respectiv dreptul la un proces echitabil şi eventual şi drept.
Contrar prevederii legale, obligatorii, care spune că: Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de ….sau alte criterii discriminatorii", instanţa, fără să se sinchisească că am fost păgubit de pîrîtul care vrea să mă execute forţat, pentru a mă jefui de sume de bani pe care nu i le-am datorat niciodată şi pe care nici nu i le datorez, pe baza unui act ilegal de voinţă, emis de pîrît. Instanţa îşi menţine pretenţia prin care încearcă să mă determine ca eu să cumpăr justiţie şi să încalc astfel siluita Constituţie a României şi legile de care am făcut vorbire, care reglementează modul în care ar trebui să funcţioneze sistemul judiciar din România, fără să se intereseze că din cauza luptei şi activităţilor mele anticomuniste şi antitotalitare sînt încă persecutat, din motive politice, fiind şi în prezent fără un loc de muncă, pentru că am fost dat afară de la Senatul României, prin nesocotirea principiului dreptului cîştigat, prin Legea nr. 42/1990, aflat acum fără veniturile care ar fi trebuit să-mi asigure un trai decent. Instanţa totuşi insistă să mă oblige să plătesc taxe de timbru şi de timbru judiciar, fără să îmi explice măcar care ar putea fi legătura între obligaţia fundamentală a statului de a-mi asigura un proces corect şi echitabil şi bugetul D.F.V.L. a Primăriei Sectorului 2, în contul căruia ar intra taxa de timbru ce mi-a fost impusă, adică în contul pîrîtului, încălcîndu-se astfel şi următoarele prevederi legale: Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.
Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe externe.

1. Legea 304/2004 Capitolul II Accesul la Justiţie art. 6 (1) "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil". Deşi această prevedere este cît se poate de clară, instanţa mi-a refuzat mie acest drept, obligîndu-mă să plătesc o sumă de bani pentru a putea să-mi fie apărate drepturile, libertăţile şi interesele mele legitime, fiindu-mi îngrădit astfel dreptul constituţional şi legal la un proces echitabil fără să existe îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 53 din siluita Constituţie a României;
2. Instanţa se face vinovată şi de nerespectarea art. 6 alin. 2 unde stă scris că: "Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit", dar cu toate acestea, mie mi-a fost îngrădit dreptul de a avea acces la justiţie, suma de bani ce mi-a fost pretinsă de judecător, pentru ca instanţa să consimtă să judece cauza, fiind o dovadă cît se poate de grăitoare, pentru orice om normal, cunoscător al limbii oficiale de stat;
3. Prin asemenea practici dictatoriale, ce amintesc flagrant de vremurile de tristă amintire, instanţa a încălcat şi prevederile art. 2 (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi., dar şi pe cele ale art. 7 (1) unde scrie că: "Toate persoanele sînt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări" eu fiind discriminat pentru că nu am plătit suma pretinsă, iar instanţa punîndu-se deasupra legii nu o respectă, deşi este legea de bază a sistemului de la care primeşte un salariu mare şi pe care are obligaţia să o respecte, chir dacă această lege este în totală contradicţie cu Legea 146/1997, ea avînd obligaţia să sesizeze instituţiile abilitate ale statului care trebuie să rezolve acest conflict de legi;
4. La alin. 2 al art. 7 scrie că: :"Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi…" atît pentru cei cu bani, dar şi pentru cei fără bani, drept de asemenea nesocotit de instanţă, care mi-a impus să încalc legea, obligîndu-mă să renunţ, după o viaţă de luptă, la principiile mele, pentru care am fost gată şi să mor şi, dacă vreau să îmi judece cauza să cumpăr justiţie, deci să plătesc, uitînd că în România justiţia este o putere în stat, egală cu celelalte puteri, ce ar trebui să fie înfăptuită numai în numele Legii, de magistraţi şi nu de prestatori de servicii, cum sînt căcănarii, gunoierii, coşarii ş.a. Dacă este adevărat că toate persoanele sînt egale în faţa legii, de ce judecătorii au dreptul să nesocotească unele prevederi legale şi constituţionale, iar eu nu am acest drept, deşi nu recunosc ca legale şi constituţionale prevederile Legii 146/1997, lege vădit anacronică, nedreaptă şi în conflict deschis cu atîtea prevederi constituţionale şi legale? Este cumva cu ceva mai egală decît mine instanţa? Şi dacă este mai egală decît mine, nu ar trebui să probeze acesta? Ce fel de stat este statul român, dacă judecătorii îşi permit să-şi aleagă legile, pe unele să le respecte, iar pe altele nu, de parcă nu ar fi toate legile acestui stat original, aplicate însă fără nici un fel de analiză din partea celor celor puşi să înfăptuiască actul de justiţie, obligaţi să respecte şi propria lor lege de organizare, care au însă şi posibilitatea să ceară instituţiilor statului să elimine conflictul temporar de legi, iar în cazul în care nu o fac să respecte numai prevederile supremei şi obligatoriei siluite Constituţii a României, care prevede expres, pentru astfel de cazuri că: "Art. 154 (1) Legile şi celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. – ceea ce este evident pentru orice ştiutor de carte că Legea nr. 146/1997 este o dovadă că ea contravine celor invocate mai sus.
5. La art. 10 din Legea 304/2004 scrie că: "toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil…" ori eu întreb de ce instanţa îmi refuză mie dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei – ceea ce înseamnă să se facă cercetarea judecătorească, prin îndeplinirea prevederilor art. 129 alin.5 din C.p.c. şi să se pronunţe o hotărîre, pe fondul cauzei, pentru că altfel se cheamă denegare de dreptate, adică nedreptate, pentru care judecătorul trebuie pedepsit şi nu bine plătit, cum se întîmplă încă acum în România;
6. Tot în Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor la art. 1 stă scris că: "Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei …", iar acum mie îmi este greu să înţeleg de ce judecătorii din România refuză să-şi facă meseria şi să-şi îndeplinească acest rol, preferînd, ca în cazul meu, să devină numai nişte mărunţi perceptori – funcţionari angajaţi însă la alt minister - şi să impună jenant şi ilegal taxe de timbru şi timbru judiciar, fără de care să-mi anuleze cererea ca "netimbrată", deci să îmi încalce dreptul la un proces, fără să fiu judecat de un reprezentant al justiţiei din România, în scopul înfăptuirii justiţiei, dreptatea fiind un drept fundamental garantat şi de înjosita Constituţie a României, supremă şi obligatorie, care este însă nesocotită de judecătorul care respectă numai Legea 146/1997;
7. Instanţa se face vinovată şi de încălcarea, cu premeditare şi a art. 5 din Legea 303/2004 unde scrie că: "Judecătorii şi procurorii sînt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora…" . În acest caz instanţa face ce vrea şi îşi încalcă chiar şi propria lege, care îi reglementează statutul şi obligaţiile de serviciu şi, crezîndu-se deasupra Legii, mă obligă numai pe mine, nu şi pe pîrît, să plătesc sume de bani dacă vreau să am dreptul de a fi judecat în această ţară, despre care nişte hîtrii spuneau că este mare păcat că e locuită. Acest caz demonstrează cît de adevărată este această afirmaţie, produsă prima dată de un miliardar american, din moment ce un judecător obligat de lege să-i asigure supremaţia, fără să se pronunţe motivat, refuză să respecte Constituţia, Legea 3004/2004 şi Legea 303/2004, doar pentru că aşa vrea ea, pentru că acceptă numai Legea 146/1997, care deşi este o lege veche, pe care ticălosul nostru legiuitor o menţine în vigoare, pentru a ne dovedi dispreţul faţă de tratatele internaţionale, încălînd astfel mai multe principii ce stau la baza statelor de drept, democratice, dar şi pe cel conform căruia "legile noi au întîietate în cazul în care au prevederi ce sînt în contradicţie cu prevederi legale mai vechi" aşa cum sînt cele din Legea 146/1997, atît de îndrăgită însă de instanţe.
8. Mai arăt că aceste taxe de timbru şi de timbru judiciar sînt în contradicţie şi cu prevederile Legii nr. 500/2002, art. 2 pct. 40, unde scrie aşa: „taxă - sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public”, deci nu de puterea judecătorească!

Aşa fiind, instanţa nu numai că îşi încalcă obligaţia de serviciu, descalificîndu-se, dar dă şi un prost exemplu celor care sînt certaţi cu Legea sau subminează autoritatea statului, pentru că, încălîndu-mi drepturile, prin impunerea taxei fără de care nu vrea să mă judece, a reintrodus, după Revoluţie, cenzura – interzisă în România, creînd convingerea celor care au fost în sală că legea este ca şi înainte, doar o barieră, de care numai proştii se mai încurcă, exemplu deosebit de periculos pentru un stat ce se vrea a fi de drept, care îşi îndeamnă astfel cetăţenii să-şi facă singuri dreptate, să cumpere arme, grenade sau îngrăşăminte chimice, cum au fost cele de la Mihăileşti, cu care apoi îşi vor putea asigura repede şi eficient "dreptatea" lor, dar folosind dreptul forţei şi nu forţa dreptului, cum ar fi preferabil într-un stat aflat în Mileniul III.
Este cel puţin straniu pentru mine să constat că sînt încă judecători care refuză să priceapă că exemplul lor este atît de nociv şi extrem de periculos chiar şi pentru sistemul în care funcţionează, care va putea fi lesne înfrînt din moment ce pentru reprezentanţii săi legea nu mai este obligatorie, că judecătorii pot avea preferinţe la legi, pe unele putînd să le respecte, iar pe altele nu. Atunci cînd legile sînt în favoarea lor sînt bune şi valabile, pentru că le creează pe lîngă importante privilegii şi posibilitatea de a fugii de munca pentru care sînt atît de bine plătiţi de contribuabilul român, iar alte legi, care îi obligă să muncească, să judece şi să facă dreptate – legi obligatorii şi ele, să le ignore şi să le încalce cu nonşalanţă în statul nostru, devenit atît de original şi prin strădania şi iresponsabilitatea unor judecători formaţi sau deformaţi de comunişti. Acum, în libertate, instanţele nu au încă curajul să-şi îndrepte cocoaşa şi să depăşească umilitorul statul de "om de tip nou" pe care l-au moştenit şi pe care încă îl mai păstrează, pentru a deveni cetăţeni, statut ce li se pare mult prea greu de atins, pentru că asta ar implica să aibă conştiinţă, ruşine, bun simţ, respect pentru sine, pentru familia şi copiii săi, pentru semenii şi pentru societate, pentru sacrificiul celor care au luptat şi s-au jertfit ca el să poată fi liber, dacă doreşte, ca şi pentru lege, precum şi grijă pentru drepturile şi interesele altora, care îi plătesc salariul şi care, cu siguranţă, îi vor trage la răspundere cînd le va fi lumea mai dragă şi viaţa li se va părea mai sigură.
Avînd în vedere cele de mai sus, evocate, în parte, în şedinţa publică, la termenul de astăzi invoc:

EXCEPŢIA de NECOSTITUŢIONALITATE
privind neconstituţionalitatea următoarelor acte:

Legea 146/1997 şi a actelor care au modificat-o de-a lungul timpului: O.G. nr. 11/1998; O.G. nr. 30/1999; O.G. nr.34/2001; Legea nr. 203/2002; O.G.nr.36/2002; Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 36/2002- act adoptat de guvern prin încălcarea Constituţiei art. 101; H.G. 561/2003; OUG nr. 58/2003; Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003 – acte date de proştii care nu ştiu să scrie o lege în limba română, fiind "nevoie", în mintea lor odihnită, ca guvernul să încalce apoi Constituţia, art. 58(61) şi art.101(102 alin şi art. 107 şi să adopte un astfel de act abuziv, neconstituţional; Legea 195/2004; H.G. 783/2004; O.G. nr. 12/2005 şi H.G. nr. 797/2005.

1.Obiectul de reglementare al Legii 146/1997 îl constituie taxele judiciare de timbru, taxe care aşa cum rezultă din titlul ei, reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale enumerate mai sus, deoarece, prin impunerea acestei legi, nedrept, nedemn, contrar principiilor statului de drept şi idealurilor Revoluţiei, legiuitorul, încălcînd şi prevederile Legii 303/2004 şi Legii nr. 304/2004 (r1) anulează atît accesul liber la justiţie cît şi exercitarea şi chiar existenţa dreptului, ca şi o serie de alte drepturi fundamentale garantate cetăţeanului, valori supreme şi garantate prin pîngărita Constituţie a României,
Precizez încă de la început că art. 1, art. 2, art. 3, art. 31, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art.8, art. 81, art. 82, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16, art. 161, art. 17, art. 171, art. 172, art. 18, art. 181, art.19, art. 20, art. 21,art. 23, art. 24, art. 25, art. 251, art. 26, art. 28, din Legea 146/1997 sînt neconstituţionale, pentru că fac referire la taxe cu care se taxează "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele de judecată, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie sînt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de prezenta lege şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege."
Şi pentru că tot am analizat această lege nedreaptă nr. 146/1997, consider că şi articolele pe care nu le-am menţionat, care se referă la taxele notariale sînt la fel de nedrepte şi la fel de păguboase şi de anacronice dacă se are în vedere situaţia dezastroasă a înregistrării legale a proprietăţilor şi a actelor legale de proprietate care nu se încheie în formă autentică din cauza acestor ruşinoase şi prohibitive taxe notariale.
Nu voi face analiza, în extenso, a fiecărui articol din neconstituţionala şi nedreapta Lege nr. 146/1997, pentru că nutresc speranţa că judecătorii Curţii Constituţionale au avut suficient timp să se dezbare de obiceiurile dobîndite în perioada cînd susţineau un cretin, pe care îl numeau şi geniul Carpaţilor, ce susţinea că negrul e alb, iar acum au ajuns măcar la nivelul de cunoaştere şi înţelegere a limbii române şi a unor texte scrise în această limbă, ca a unui şcolar din primele clase.
Dar, dacă veţi avea dificultăţi şi veţi dori să vă fac o analiza aprofundată a tuturor textelor articolelor enumerate mai sus, din imorala Lege nr. 146/1997, va fi suficient numai să-mi scrieţi, iar eu vă voi trimite de îndată critica solicitată, pentru a vă putea edifica complet asupra temeiniciei celor pe care eu le susţin.

DISPOZIŢII CONSTITUŢIONALE ÎNCĂLCATE

Art. 1 alin. (3), care proclamă România stat de drept, în care, printre valorile declarate supreme şi garantate se regăsesc demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi dreptatea, precum şi idealurile Revoluţiei;
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Art. 4 alin. (2) care prevede că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială;

Art. 16 alin. (1) şi (2) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege;

Art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 21 Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

Art. 53. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Art. 54. Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege

Art. 56. Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.

Art. 57. Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Art. 61 Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurământului
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Art. 102 Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Art. 108 Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

Art. 115 Delegarea legislativă
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Art. 131. Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Art. 135 Economia
(2) Statul trebuie să asigure:
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

Art. 136. Proprietatea
(5) Proprietatea privată este inviolabilă,în condiţiile legii organice.

Art. 154. Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.

ARGUMENTE CARE SUSŢIN NECONSTITUŢIONALITATEA ACTELOR ATACATE

Încălcarea articolelor din Constituţia pîngărită, revizuită şi republicată:
Art. 1 alin. (3), prevede că România este un stat de drept, în care, printre valorile declarate supreme şi garantate se regăsesc demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi dreptatea – care prin astfel existenţa şi prin aplicarea Legii nr. 146/1997 şi prin anularea cererilor deduse judecaţii ca netimbrate aceste prevederi supreme devin doar vorbe goale, întrucît sînt nesocotite, dacă nu chiar anulate. Pot fi drepte prevederile Legii nr. 146/1997, care instituie obligativitate plăţii de taxe judiciare cetăţenilor ameninţaţi şi cu anularea cererilor de chemare în judecată, dacă nu le plătesc pentru că ori nu au bani, ori nu pot ajunge la casieria special desemnată sau care, cu respect faţă de supremaţia declarată nu vor să încalce cele scrise în alin. 5 al acestui articol constituţional;
Deşi se prevede că (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale – puterea judecătorească, prin existenţa prevederilor impuse de Legea nr. 146/1997 a fost descalificată şi înjosită, ei fiindu-i rezervat numai un banal rol de prestator de „servicii publice”, care în loc să se ocupe să facă dreptate cetăţenilor, în baza Legii, îşi pierde timpul nu cu înfăptuirea actului de justiţie ci cu vinderea justiţiei, numai contra cost şi numai celor cu avere şi dare de mînă, care îşi permit să plătească, cu anticipaţie, pentru a obţine privilegiul de a nu le fi anulată cererea de chemare în judecată ca netimbrată. În loc ca puterea judecătorească, prin reprezentanţii săi, judecătorii, să îşi îndeplinească menirea şi să impună Legea, este forţată, prin existenţa şi menţinerea în vigoare a Legii nr. 146/1997, să îşi consume cea mai mare parte din timp cu stabilirea taxelor, cu stabilirea unor expertize pentru a se afla valoarea de circulaţie a unor bunuri, pentru a se fixa, mai întîi taxe de timbru, operaţiuni anevoioase, mari consumatoare de timp, care nu au absolut nici o legătură nici cu administrarea justiţiei, nici cu asigurarea efectivităţii sale şi nici cu dreptatea.
Contrar acestei prevederi (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. – pentru că nişte tembeli comunişti - criminali, fără prea multă carte, dacă nu cumva alogeni, fiind explicabil că nu au putut şi nu pot să priceapă bine noţiunile limbii oficiale în stat sau cu intenţia de a îngreuna procesul înfăptuirii justiţiei, putere ce trebuia să fie tot mereu ocupată pentru a nu îşi abate atenţia şi asupra jafului sistematic pus la cale cu scopul de a fi distrusă România, tocmai de cei aflaţi la putere, în caruselul rotaţiei cadrelor, ce încă funcţionează, spre marea noastră nenorocire, a fost inventată Legea nr. 146/1997, care să anuleze supremaţia de care se vorbeşte şi să se anuleze astfel drepturile garantate ale acestui greu încercat popor, cucerite prin luptă. Prin existenţa acestei legi neconstituţionale nu numai că terfelita Lege fundamentală nu mai este supremă, cum, de altfel, nici legea nu mai este obligatorie atîta timp cît unele prevăd ceva, iar altele, date probabil pentru a-i păcăli pe comisarii de la U.E. prevăd exact contrariul, cum este cazul Legilor nr. 303 şi 304/2004, prevăd altceva, avînd în vedere că accesul liber la justiţie şi asigurarea unui proces echitabil, realizat în mod egal pentru toţi, fără deosebire .. şi fără alte criterii discriminatorii nu pot fi sinonime, adică cu acelaşi sens şi semnificaţie cu stabilirea de taxe fără de care să nu se poată desfăşura procesul, deci actul de justiţie echitabil.

Art. 4 alin. (2) prevede că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială – ori prin anularea cererilor justiţiabililor pe motiv că nu au plătit cele două taxe, aceştia nu mai au dreptul să le fie apărate, de judecători, drepturile, averea şi să le fie recunoscute libertăţile sau reparate pretenţiile legitime, fiind re-instituită astfel cenzura – interzisă însă în România de art. 30 (2) din Constituţia pîngărită a României;
Art. 16 alin. (1) şi (2) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege - dar şi acum în România cei cu bani pot plăti şi sînt judecaţi, iar cei mulţi şi săraci sau cei persecutaţi din motive politice ori cei care mai au încă coloană vertebrală şi nu vor să încalce legile aflate în vigoare nu îşi pot realiza acest drept, cum de altfel nu şi-l pot exercita nici cei cu principii, care nu pot să renunţe să le clameze şi să le apere, aşa cum este şi cazul meu;
Art. 20 alin. (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte - ori prin existenţa Legii 146/1997 sînt anulate unele din drepturile omului, taxele judiciare de timbru impuse în România îngrădind exerciţiul dreptului şi anulînd chiar şi dreptul de a fi judecat de instanţele acestui stat, care nu face dreptate, ci preferă să vîndă justiţie doar contra cost. Legea 146/1997 este neconstituţională şi pentru că încalcă prevederile art. 6 din Convenţia europeană. Numai cretinii pot accepta că taxele judiciare la care sînt obligaţi unii justiţiabili sînt aplicate şi sînt în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ori cu Convenţia europeană;
Art. 21 Accesul liber la justiţie
alin. (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.- ceea ce este însă total nerespectat, pentru că orice deşi aici are semnificaţia că toţi, chiar şi cei care nu plătesc taxele aberante, impuse nedrept de comuniştii care nu au iubit niciodată dreptatea şi actul de justiţie, care fac cerere de chemare în judecată trebuie să fie judecaţi şi nu cenzuraţi, ca în prezent, cînd judecătorii sunt forţaţi să îi refuze şi să reimpună cenzura dacă nu au plătit taxele de timbru incriminate, care intră acum în bugetul unei primării, deşi nu are nici o legătură cu dreptatea sau cu actul de justiţie. Ca urmare, pentru ca taxele judiciare de timbru să fi fost constituţionale, textul constituţional ar fi trebuit să afirme că numai cei care plătesc taxe de timbru se pot adresa justiţiei. Sper că noţiunea Liber ar fi trebuit să se ştie deja că, în opinia specialiştilor filologi, care au realizat DEX-ul, înseamnă fără îngrădiri, fără popriri, fără oprelişti. Aşa fiind, mă întreb şi vă întreb d-lor judecători de la Curtea Constituţională, nu ce şcoli muncitoreşti aţi frecventat dvs. ci care definiţii folosiţi dvs. pentru această noţiunea liber, din ce limbă, cumva din ebraica comuniştilor care v-au fost mentori, şefi şi profesori.
Accesul liber, în semantica limbii acestui stat care vă plăteşte şi vă tolerează încă, are acelaşi sens ca şi intrarea liberă, ce înseamnă întotdeauna numai fără bani, adică gratuit, deci fără nici un fel de plată de taxă sau taxe, nici chiar cînd sînt numite de timbru sau de timbru judiciar, pentru că taxă în limba română, după acelaşi DEX, are următoarea definiţie: "1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit* 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către persoane în cazul în care acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. În acest caz drepturile la care se face referire sînt de natură patrimonială sau de altă natură, neputînd fi vorba de dreptul de a avea acces liber la justiţie, pentru că tot siluita Constituţie prevede că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept; Liber în această situaţie este sinomim, identic deci, cu gratuit, pentru că accesul liber nu poate, într-un stat cu oameni normali, să însemne cu plată, decît dacă respectivii nu au fost cumva comunişti –criminali, „şcoliţi” la cacademia lui Fane babanu. Dacă ar fi aşa intrarea liberă ar fi numai după ce plăteşti o taxă, ceea ce este absurd şi stupid în România de astăzi, membră a U.E.
În cazul în care nu au fost suficiente aceste explicaţii pentru mintea dvs. prea odihnită, veţi putea consulta definiţia aflată în Legea nr. 500/2002 art. 2 pct. 40 unde scrie ce este o taxă, care este plata unei prestări de servicii, ori instanţele nu sînt, poate, decît în mintea unor cretinoizi, o prestatoare de servicii publice, cînd de fapt ele sunt reprezentantele puterii judecătoreşti care judecă cetăţenii pentru a le face dreptate.
Pentru ca justiţia să nu fi fost o obligaţie fundamentală a unui stat de drept, pe care o datorează cetăţenilor, textul constituţional trebuia să fi fost redactat astfel: Orice persoană care plăteşte sau achită taxele judiciare de timbru, prevăzute de lege, se poate adresa justiţiei …. Cum însă acum stă scris aşa, în Constituţia pîngărită a României, iar orice persoană, înseamnă că oricine doreşte poate şi trebuie să obţină, de la sistemul judiciar, o sentinţă dreaptă, chiar şi dacă care nu plăteşte, are dreptul la judecată, care să le judece pe fond cererea, nu să le fie refuzată judecata, cum este în prezent, cînd sînt anulate cererile ca netimbrate, aceasta fiind în fapt o altă sancţiune aplicată numai celui care a fost deja păgubit şi nedreptăţit, ce astfel trebuie să fie pedepsit pentru că a avut îndrăzneala să deranjeze, cu solicitarea sa sau să trezească judecătorii aflaţi în letargie, de mult prea mult timp, dar care încasează lefuri grase, doar pentru că sînt în robe, respectînd astfel numai prevederile art. 92 din Legea nr. 303/2004 (r1), nu însă şi celelalte articole, de la începutul ei art. 1 şi 4 ;
alin. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. – deci nici Legea 146/1997, care este însă singura preferată de judecători, care o găsesc ca normală, "legală", morală şi „constituţională”, cu toate că este mai mult decît evident, pentru orice om normal, care nu a fost o balegă netrebnică de comunist, ce deţine elementare cunoştinţe de limbă română şi care poate înţelege că acest text simplu în care stă scris că: Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept are semnificaţie că chiar nici un act ce are putere de lege nu poate şi nu trebuie să îngrădească exercitarea acestui drept. Dacă însă veţi avea dificultăţi în a pricepe care este semantica corectă a noţiunilor existente în textul constituţional de la acest aliat, vă rog să mă informaţi, pentru a vă oferi o analiză semantică a tuturor noţiunilor care v-au fost străine şi pe care nu aţi reuşit să le înţelegeţi atîta amar de timp, în care aţi pronunţat decizi de respingere a neconstituţionalităţii Legii nr. 146/1997.
alin. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil – deci şi cei care au principii şi nu vor să încalce Legea nr. 303/2004 (r1), Legea nr. 304/2004 (r1), actele internaţionale în materie şi nici nu vor astfel să plătească taxele judiciare de timbru, pentru că şi ei sînt parte în proces, care ar trebui să fie echitabil. În cazul în care taxele judiciare de timbru ar fi fost constituţionale, conforme cu acest text constituţional, atunci ar fi trebuit să fie obligate să le plătească toate părţile din proces (adică şi pîrîtul în cazul meu), nu doar unii, mai înainte de a începe procesul!? Din cauza nerespectării siluitei Constituţii a României şi prin menţinerea în vigoare a Legii 146/1997, în România este practic imposibil să poţi fi judecat într-o cauză civilă, de contencios etc. pentru că instanţele refuză să judece pe fond cauzele cu care sînt investite, dacă nu poţi sau nu vrei să încalci normele fundamentale şi legile invocate, cînd te obligă să plăteşti cele două taxe de timbru, încălcînd astfel şi alte articole ale Codului de procedură civilă, printre care îl amintesc pe cel de la art. 129 alin.5 şi 6;
Art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Prevederile Legii 146/1997 vor să sugereze că puterea judecătorească şi instanţele nu sînt autorităţi publice, ci nişte umile prestatoare de servicii, iar apărarea dreptului sau interesului legitim nu mai constituie un drept şi, totodată, o obligaţie fundamentală a organizaţiei numită stat, ci doar un privilegiu, pe care statul, prin instituţiile sale, îl asigură numai contra cost celor fără principii, care îi năpăstuiesc pe alţii, dar au mulţi bani.
În ceea ce priveşte repararea dreptului pretins, cum acesta este de cele mai multe ori evaluabil în bani, statul nu îi despăgubeşte decît pe cei care îşi permit luxul, în sărăcia de astăzi, să plătească mai înainte aceluiaşi stat – care a fost şi a rămas încă cel mai mare tîlhar - şi care ar trebui să suporte, pentru fărădelegile sale, plata pagubelor materiale şi morale pricinuite prin netrebnicia prepuşilor săi – sume mari de bani, sub formă de taxe judiciare de timbru, fără de care nu va dori să judece cauza pe fondul ei cei din sistemul judiciar, abilitaţi şi obligaţi prin lege să o facă. În acest fel se goleşte de conţinut toată terfelita Constituţie a României, drepturile fiind doar iluzorii pentru majoritatea cetăţenilor, ele devenind astfel numai nişte atribute permise numai celor privilegiaţi , umili şi ascultători, nu şi ui luptător anticomunist şi căutător de dreptate, ca mine.

Art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. - ori în cazul Legii 146/1997 exerciţiul dreptului de a dobîndi dreptatea – care este declarativ valoare supremă şi garantată – conform art. 1, din aceeaşi siluită Constituţie a României, prin justiţie, a fost restrîns fără a se demonstra şi dovedi măcar necesitatea, aici fiind de fapt vorba de imoralitatea legiuitorului şi a celor care au menţinut atîţia amari de anii această lege neconstituţională şi ruşinoasă, ce aminteşte flagrant de practicile şi obiceiurile bestiilor care au condus ţara în timpul dictaturii comuniştilor – criminali, scursuri care sunt încă în conducerea acestui stat tîlhar. Adoptarea şi menţinerea în vigoare a Legii nr. 146/1997 s-a făcut pentru a da posibilitatea statului – tîlhar să refuze cetăţenilor pe care i-a chinuit, umilit şi jefuit, să-i ceară socoteală şi despăgubiri, prin intermediul puterii judecătoreşti - şi ea numai o caricatură, ce se perpetuează din perioada comunistă, pe care a folosit-o, terfelit-o şi pervertit-o, cum au vrut activiştii comunişti - criminali, pentru că atunci negrul era alb, prostul şef şi tîlharul, bestia şi criminalul membrii de partid şi de stat, ce se credeau a fi intangibili.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii - restrîngerea a fost impusă de norma constituţională doar cu intenţia de a asigura unora dintre salariaţii puterii judecătoreşti privilegii şi drepturi exagerate faţă de ceilalţi cetăţeni, ea fiind expresia unui stat totalitar, care astfel încearcă să-i protejeze pe cei ce au ajuns la putere, prin orice mijloace, chiar şi prin interzicerea liberului acces la justiţie, drept ce nu poate fi îngrădit însă de nici o lege, nici chiar de Legea 146/1997. Este evident că măsura impunerii de taxe judiciare de timbru nu este nici proporţională şi nici nediscriminatorie, ea fiind de natură să aducă grave violări ale dreptului şi exerciţiului său, de a fi judecat în propria ta ţară fără să plăteşti, în afară de impozite şi un alt noian de taxe şi taxe de timbru statului, căruia zilnic îi plăteşti TVA, impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe dividende şi alte circa 500 de alte biruri, taxe şi "tarife" ilegale şi ruşinoase, dovadă clară a ticăloşiei şi prostiei celor care ar trebui să reprezinte acest stat şi puterile sale democratice.
Art. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege. Prin maniera în care se manifestă judecătorii numai de fidelitate faţă de ţară nu pot fi acuzaţi, funcţiile publice încredinţate dovedindu-se pentru foarte mulţi dintre ei o pălărie mult prea mare şi prea împovărătoare pentru minţile lor odihnite, care au deja fixate din perioada de tristă amintire obiceiuri şi practici înjositoare, iar buna credinţă nefiind dovedită încă din moment ce permanent şi obsesiv refuză judecata cauzelor celor care nu au bani sau nu vor să încalce principiile constituţionale, legile şi celelalte tratate în materia drepturilor omului.

Art. 56. Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. - ceea ce facem zilnic prin plata TVA-ului la toate mărfurile pe care le cumpărăm şi la serviciile de care beneficiem, cum ar fi vidanjarea haznalei, curăţatul coşurilor de fum, ridicarea gunoaielor, plata transportului în comun ş.a.m.d. Am pus ş.a.m.d. neştiind, cu certitudine dacă şi înfăptuirea justiţiei, într-un stat de drept, ca putere în stat, egală şi în echilibru cu celelalte puteri ale statului ar putea sta în rîndul căcănarilor, cum sînt denumiţi cei care îmi desfundă closetul.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. – ori prin impunerea şi prin existenţa Legii nr. 146/1997 nu mai este respectată această condiţie constituţională, avînd în vedere şi prevederile art. 131 din Legea nr. 304/2004 (r1), care spune că toate activităţile instanţelor sunt finanţate de la bugetul de stat, care se formează tot prin contribuţia cetăţenilor, prin plata impozitelor pe venituri etc. Prin menţinerea în vigoare a legii neconstituţionale nr. 146/1997 se practică în România sistemul dublei impuneri, statul refuzînd să facă dreptate, prin justiţia de care se tem atît de tare cei aflaţi la putere, care au jefuit ţara şi poporul
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale. – dar nimeni, pînă în prezent, nu a înţeles că prin prestaţia numită plata taxei de timbru şi de timbru judiciar cetăţenii, care cer ajutorul justiţiei, sînt practic supuşi la o dublă impunere şi la o prestaţie nedreaptă, interzisă, deci neconstituţională, pentru că ei au plătit o dată statului, care şi-a îndestulat bugetul din care sunt plătiţi atît de bine şi judecătorii, stat ce s-a angajat să ne facă dreptate, să ne apere drepturile interesele şi libertăţile legitime, prin înfăptuirea actului de justiţie, care acum ne este îngrădit, restricţionat şi condiţionat de o altă plată a unor taxe, care intră în bugetul unei primări care nu are nimic de-a face nici cu dreptatea şi nici cu actul de justiţie.
Deşi se prevede în pîngărita Constituţie a României că cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, dar şi că părţile au dreptul la un proces echitabil, numai partea care caută dreptate şi justiţie, cum este cazul meu, ca păgubit ce mă aflu, trebuie să plătesc taxe de timbru, iar cealaltă parte, pentru că părţile înseamnă mai mult de una, deşi mi-a încălcat cu nonşalanţă dreptul la proprietare asupra acţiunilor dobîndite de mine legitim, nu plăteşte nimic, fiind aşa nu numai privilegiată, dar şi apărată de aceeaşi justiţie strîmbă, care încă nu a desluşit ce înseamnă au dreptul, echitabil şi apărare, cum de altfel încă nu vrea să priceapă nici semnificaţie prevederilor art. 21 alin. 2 unde scrie că nici o lege, deci nici legea nr. 146/1997 nu îmi poate îngrădi exercitarea acestui drept, adică cel la un proces echitabil, în care o instanţă competentă, dreaptă şi imparţială să îmi facă dreptate şi să îmi apere drepturile, libertăţile şi interesele legitime, fără să mă trateze, în prealabil, ca la crucea de piatră sau ca la comuniştii criminali care au nenorocit şi această ţară.

Art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. - dar pentru ca această prevedere constituţională să devină efectivă, judecătorii - şi ei cetăţeni români - ar trebui să cunoască pîngărita Constituţie a României şi să o respecte întocmai, dovedindu-şi astfel buna lor credinţă. Prin refuzul de a îşi îndeplini obligaţia legală de serviciu, prevăzute de normele constituţionale la art. 124 şi dezvoltate în Legile nr. 303/2004 (r1) şi nr. 304/2004 (r1) mie îmi încalcă drepturile garantate, dar şi pe cela ale altor sute de mii de justiţiabili, ce sînt pe nedrept sancţionaţi şi cenzuraţi, prin anularea cererilor cu care ei încearcă să găsească dreptatea în acest stat atît de strîmb.

Art. 61 Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. – şi cu toate acestea, după cum am arătat mai sus, guvernul şi-a permis să adopte şi să impună acte şi norme care încalcă aceste principii, ale supremaţiei şi al unicităţii, prea puţin păsîndu-i că astfel anulează drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de neimportanta Constituţie a României. S-ar putea spune că Legea 146/1997 a fost adoptată totuşi de parlament, dar cei care ar dori să susţină această teză nu ar trebui să uite de dreptate, de accesul liber la justiţie, de garantarea dreptului de a fi judecat, drept ce nu poate fi afectat de nici o lege, de participarea prin taxe şi impozite la formarea bugetului din care se finanţează şi sistemul judiciar, "Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale" ele fiind şi imorale, ca şi o gravă încălcare a art. 131 din Legea nr. 304/2004 (r1), ca şi o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor, a dreptăţii şi demnităţii cetăţenilor, de asemenea garantate, chiar şi în acest caz, cînd nu a fost motivată şi dovedită nici necesitatea şi nici situaţia excepţională care ar fi impus adoptarea Legii 146/1997. De asemenea, la art. 154 alin.1 din Constituţie scrie că: "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii" şi cu toate astea, în România, Legea 146/1997 este evident că este în vădită contradicţie cu Legea fundamentală, dar pentru că este preferata unor ticăloşi, aceasta rămîne în vigoare, pentru a putea fi şi astfel umilit, jefuit şi sancţionat cel care ar îndrăzni să ceară dreptate, demnitate, libertate, un trai decent, ba chiar putînd să-şi piardă proprietatea garantată, ca şi dreptul la moştenire, pentru că nu plăteşte taxele abuzive de timbre.

Art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurământului
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! - dar cei care au depus acest jurămînt, doar au menţinut şi au sporit taxele judiciare de timbru, atunci cînd nu au practicat şi o politică de jefuire generalizată a acestei ţări şi a umilului şi mult prea tembelului său popor. Împricinaţii nu au contribuit niciodată la propăşirea poporului, ci dimpotrivă, i-au încălcat drepturile, taxele incriminate fiind adevărate bariere în calea justiţiei, care ar fi trebuit să-i cerceteze pe cei care au jefuit România şi proprietatea sa publică, chiar sub ochii mult prea somnoroşi şi complici ai reprezentanţilor justiţiei româneşti originale, ce îi protejează interesat.

Art. 102 Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice - prin actele emise de guvern acesta demonstrează că şi-a încălcat rolul, emiţînd chiar şi norme zis metodologice, prin care modifică de multe ori, atunci cînd nu repetă ca papagalii, prevederile unor legi votate de parlament, fără să se sinchisească sau să se teamă de puterea judecătorească, care mereu îi protejează. Legea 146/1997 şi actele enumerate, prin care a fost permanent modificată, pentru ca taxele judiciare să sporească pentru cei mai mulţi sau să fie anulate doar pentru cîţiva şmecheri, constituie cea mai grăitoare dovadă. Consider că numai un popor analfabet, condus de cretini, are nevoie de norme metodologice care să explice ceea ce scrie în legile redactate tot în limba oficială a statului român, norme impuse prin hotărîri ale guvernului, care conform terfelitei Constituţii a României, ca şi în temeiul art. 1 şi 11 din Legea nr. 90/2001 nu are dreptul să emită asemenea acte, decît dacă ele organizează executarea legilor şi nu abuziv, aşa cum o face de cele mai multe ori;

Art. 108 Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2)Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Actele incriminate în prezenta excepţie dovedesc că foarte multe acte emise de guvern sînt abuzive, fapt ce confirmă acuzaţiile unora dintre preşedinţii României şi concluziile reprezentanţilor U.E., pe tema justiţiei originale româneşti, care protejează corupţii şi lipsesc de drepturi cetăţenii oneşti ai acestei ţări, care cer dreptate şi respectarea legilor juste. Prin asemenea acte, tolerate de puterea judecătorească, este golită de conţinut şi chiar este anulată siluita Constituţie a României, ţara fiind jefuită, înstrăinată şi populaţia gonită pe meleaguri străine, în beneficiul acelor ţări.

Art. 115 Delegarea legislativă
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Adoptarea de ordonanţe de urgenţă prin care a fost modificată inclusiv Legea neconstituţională nr. 146/1997 este o dovadă a lipsei de respect a unora dintre reprezentanţii puterii judecătoreşti faţă de statutul lor, faţă de pîngărita Constituţie a României şi faţă de alte tratate internaţionale, de care puţin le pasă, atîta timp cît ei sînt extrem de bine plătiţi.

Art. 131 Rolul Ministerului Public
Art. 131 Rolul Ministerului Public
(1) "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor" ori acum, din cauza prevederilor Legii nr. 146/1997 trebuie să plăteşti alte sume de bani dacă vrei să fi apărat, pentru cererile pe care le adresezi atît parchetului, cît şi Ministerului Justiţiei, instituţii publice, aşa cum sînt definite prin legea de înfiinţare şi care sînt finanţate tot de la bugetul de stat, la care toţi cetăţenii contribuim prin nenumărate taxele şi impozite impuse de ticăloşii de la putere, dar menţinute de cei care îi protejează de braţul scurt şi schimonosit al justiţiei româneşti.
Taxele existente în Legea nr. 146/1997 dovedesc că acest minister nu şi-a făcut datoria, dar şi că drepturile şi libertăţile sînt încă apanajul castei conducătoare şi a slugilor acesteia. Dacă şi pentru cererile depuse la parchet trebuie să plăteşti taxe, conform Legii nr. 146/1997, mă întreb ce ordine, ce drept şi ce libertăţi mai sînt în valabile România, dacă pînă şi dreptul de a avea acces liber la justiţie este îngrădit prin taxele de timbru judiciar, dar şi prin sistemul de acces la instanţe, unde justiţiabililor li se permite accesul în „casa legii” doar după ce sînt scotociţi bine prin genţi şi prin buzunare şi chiar puşi să dovedească existenţa şi posesia legală pînă şi a tijei metalice din picior sau mînă, care îţi susţine oasele sau stimulatorul cardiac sau valvele care îţi susţin viaţa de cîine pe care o trăim cu asfel de aşa zişi magistraţi, care nu ştiu de ce rimează atît de bine cu rataţi, retardaţi sau căcaţi. Poate îmi veţi spune dvs. cei care aţi tolerat atîţia amari de ani existenţa şi menţinerea în vigoare a neconstituţionalei şi nedreptei Legi nr. 146/1997.
Umilinţele la care sunt supuşi şi cozile la care trebuie să stea justiţiabilii României democratice sunt o grăitoare dovadă că această ţară este năpădită de proşti, de ticăloşi şi de hoţi, cu veleităţi şi aere de magistraţi.
Percheziţiile corporale ale aceloraşi cetăţeni-contribuabili români sunt o dovadă vie a cretinismului generalizat, reminiscenţă a modului bestial în care erau trataţi românii în timpul dictaturii comuniste, criminale cînd şi atunci erai scotocit prin buzunare şi erai pipăit ca şi acum, la uşile de intrare ale instanţelor, tot fără a li se prezenta vreun mandat legal în acest sens, fiind astfel trataţi ca nişte borfaşi, ce le-a fost rezervat numai statutul de terorişti nu de cetăţeni liberi şi suverani, contribuabili – aşa cum pretinde violata Constituţie a României.

Art. 135 Economia
(2) Statul trebuie să asigure:
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; Prin existenţa Legii 146/1997 această prevedere constituţională, ca de altfel şi cea de la art. 47 sînt total încălcate, banii pe care justiţiabilul trebuie să-i plătească în contul pîrîtului, în acest caz, dacă vrea să obţină privilegiul de a fi judecat în România, de justiţia statului, reducînd astfel substanţial atît dreptul la un trai decent şi calitatea vieţii, ce nu poate fi decît amară, iar traiul dus în asemenea condiţii este unul nefericit şi pentru că nici nu ai accesul liber în sediile instanţelor şi nici nu eşti judecat fără taxe, dacă nu eşti un borfaş, altfel poate vei fi judecat numai după ce plăteşti, cu anticipaţie, pentru a ţi se acorda acest privilegiu, tocmai în contul celui pe care l-am chemat în judecată pentru că îmi încalcă drepturile.

Art. 136 Proprietatea
(5) Proprietatea privată este inviolabilă,în condiţiile legii organice.
Prin existenţa Legii nr. 146/1997 proprietatea îţi este încălcată de orice şmecher, iar atunci cînd ai intenţia sau încerci să ceri ajutorul şi protecţia statului căruia îi plăteşti deja impozite, acesta nu te apăra, pentru că instanţele judecă numai dacă plăteşti cu anticipaţie taxe de timbru şi de timbru judiciar, fără să ţină cont că ai fost deja păgubit şi poate nici nu mai ai bani, dar nici dispoziţie să umbli ca tembelul pe la fel de fel de instituţii, care să îţi confirme sărăcia, în acest fel cetăţeanul nu numai că este umilit, dar de dreptate şi demnitate - ca valori supreme şi garantate nici nu mai poate fi vorba.
Prin asemenea practici totalitare instanţele nu mai sunt nici imparţiale şi nici nu asigură un proces echitabil, nici măcar un proces, atîta timp cît reinstaurează cenzura şi anulează cererile ca netimbrate, favorizînd aşa, de multe ori pe infractorii care te-au păgubit, dar care nu sunt nici puşi să plătească aceleaşi taxe de timbru, cum e pus cel care îşi caută dreptatea şi cere să îi fie apărate drepturile încălcate şi nici nu este pedepsit pentru faptele sale, fiind privilegiat, justiţie ne mai fiind egală pentru toţi, ci doar bună pentru hoţi.
Fără taxe, prevederea constituţională privind inviolabilitatea proprietăţii este doar o palavră, cum poate fi constatată în cazul dedus judecăţii, în acest dosar, în care pîrîtul mi-a anulat dreptul inviolabil de proprietate asupra maşinilor cumpărate de mine, iar pentru a îmi fi îndreptată paguba şi apărată proprietatea tot eu sunt pus să plătesc, pentru că fără taxe, justiţia statului român, închide ochii, nu face dreptate ci îl protejează astfel pe făptuitorul care a încălcat vădit nu numai normele constituţionale, dar şi pe cele elementare, de bun simţ.

Art. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. Sper că am dovedit, cu prisosinţă, că există nu numai un conflict temporal de legi, încă din 1992 cînd a fost adoptată Legea 92/1992, lege ce a fost încălcată flagrant de Legea nr. 146/1997, care acum este în conflict vădit cu Legea nr. 303 şi 304/2004 (r1), cu prevederile constituţionale invocate, cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu celelalte tratate în materie, cît şi cu art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale, adoptată şi de România în 1994.

CONCLUZII

Argumentele invocate ar trebui să determine, la fiinţe evoluate, care au pretenţia să li se spună oameni, concluzia că avem de-a face cu o lege neconstituţională, în integralitatea sa. Ea a impus şi consacră un regim privilegiat pentru o parte a cetăţenilor, în special a celor puşi pe rele, aigurînd discriminarea altor subiecte de drept, aflate într-o situaţie juridică identică sau similară.
Apreciez că legile şi ordonanţele de urgenţă criticate, au fost impuse special pentru a anula drepturile şi libertăţile cetăţeanului – contribuabil, ca şi obligaţia fundamentală a statului român de a înfăptui justiţia, la care mă voi referi în continuare, situaţie ce prezintă grave vicii de constituţionalitate, asupra cărora am atras atenţia reprezentanţilor guvernului şi puterii judecătoreşti, care numai de dreptate şi de justiţie nu au chef azi, cînd sînt atît de ocupaţi de distrugerea şi jefuirea ţării şi a aparatului naţional de producţie.
Actele enumerate mai sus au fost emise pentru a se putea crea cadrul necesar comiterii unui asemenea sacrilegiu şi reuşesc performanţa de a conferi un caracter contrar literei şi spiritului Legii fundamentale.
În condiţiile în care în fiecare zi auzim că justiţia din România este criticată de reprezentanţii Uniunii Europene, fiind întocmite chiar şi rapoarte în acest sens, fiind chiar în pericol de a se activa clauza de salvgardare pe justiţie, care va duce la alte nenorociri, dar cu toate acestea se menţine şi sistemul nedrept, neconstituţional, imoral şi anacronic al taxării actului de justiţie, sistem plătit din bugetul de stat, prin taxe şi impozite, tocmai pentru a asigura realizarea şi respectarea efectivă a principiilor care ar trebui să fie la baza unui stat de drept şi la impunerea dreptăţii şi legii, cu obligaţia fundamentală de a asigura tuturor cetăţenilor săi drepturile şi libertăţile garantate prin siluita Constituţie a României, consider că ar fi cazul ca şi dvs. să o rupeţi cu trecutul ruşinos şi sumbru în care v-aţi format, să vă îndreptaţi spinarea şi astfel să vă uitaţi în jur, unde veţi putea vedea că sînt milioane de cetăţeni ai României care au fost deportaţi, care au fost supuşi prigoanelor comuniste, care nu au bani nici să-şi hrănească familiile şi, cu toate astea, statul român, condus de iresponsabili hrăpăreţi, îşi permite să le ignore celor mai mulţi drepturile fundamentale, asigurînd însă privilegii pentru cîţiva, aşa după cum se poate constata şi din Legea 146/1997, care dă scutiri unora, cum sînt cele de la art. 15, 16, 17 şi următoarele, caz în care legea nu mai este egală pentru toţi, unii fiind astfel mai egali decît alţii, iar alţii de-a dreptul privilegiaţi.
Apreciez că, procedîndu-se astfel, se goleşte de conţinut normele constituţionale care garantează accesul liber la justiţie, dar şi interdicţia pusă legiuitorului care nu are dreptul să adopte şi impună legi sau acte normative cu putere de lege pentru că "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", ori taxele judiciare de timbru sînt o formidabilă piedică, morală şi financiară, în realizarea actului de justiţie, o barieră de netrecut în exercitarea drepturilor garantate de pîngărita Constituţie a României şi se va ajunge, în cazul în care se va păstra Legea 146/1997, ca statul român să fie din ce în ce mai mult condamnat la C.E.D.O., dar şi la alte instanţe internaţionale.
În una dintre numeroasele decizi aberante, neconstituţionale, injuste şi nedrepte, "judecătorii" originalei Curţi Constituţionale, bine căliţi la spelunca lui Fane babanu, botezată de comunişti Academia Ştefan Gheorghiu, la umbra infractorului Iliescu Ion, pentru a-şi demonstra măiestria în a face piruete ne dreptate, stă scris că: " În reglementarea exercitării acestui drept (a accesului liber la justiţie – nota mea) legiuitorul are posibilitatea să impună condiţii de formă, ţinînd de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate" (Decizia sa nr. 356/27 IV 2005).
Dacă este aşa, atunci este cel puţin straniu să constat că foarte mulţi dintre judecătorii României nu au aflat că "natura şi de exigenţele administrării justiţiei " nu sînt sinonime cu finanţarea sistemului judiciar, acţiune care cade în sarcina Ministerului de Finanţe conform art. 131 din Legea nr. 304/2004 (r1), ca şi a oricărui guvern responsabil şi competent, format din buni politicieni şi ex
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 15 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009