Sectorul CIVES
 
 

Corecturi necesare pe Wikipedia - Revoluţia română.

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Corecturi necesare pe Wikipedia - Revoluţia română.

Mesajde Nica Leon » Mar Ian 08, 2008 5:40 pm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5% ... 3_din_1989

'''Revoluţia română din 1989''' a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului [[1989]], care au dus la sfârşitul regimului [[comunism|comunist]] din România şi la căderea lui [[Nicolae Ceauşescu]]. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale [[Elena Ceauşescu|Elena]]. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state [[Europa de Est|est-europene]] trecuseră în mod paşnic la democraţie; [[România]] a fost singura ţară din [[Cortina de fier|blocul estic]] care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.
[[Imagine:Revolutie-strada-multime.jpg|thumb|370px|Manifestaţii pe străzile Bucureştiului]]

==Înainte de revoluţie==
{{articol principal|România comunistă}}

La fel ca în ţările vecine, în anul [[1989]] majoritatea populaţiei din [[România]] nu era mulţumită de [[România comunistă|regimul comunist]]. Politica economică şi de dezvoltare a lui [[Nicolae Ceauşescu|Ceauşescu]] (inclusiv proiecte de construcţii grandomane şi un regim de austeritate menit să permită României să-şi plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din ţară; în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, poliţia secretă, ''[[Securitate]]a'', era omniprezentă, făcând din România un [[stat poliţienesc]].

Spre deosebire de conducătorii [[Pactul de la Varşovia|Pactului de la Varşovia]], Ceauşescu nu a sprijinit interesele [[Uniunea Sovietică|Uniunii Sovietice]], ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul sovietic [[Mihail Gorbaciov]] vorbea despre reformă, activitatea lui Ceauşescu semăna cu megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comunişti est-asiatici precum [[Coreea de Nord|nord-coreeanul]] [[Kim Il-sung]].

În [[martie]] [[1989]], o serie de activişti de frunte ai [[Partidul Comunist Român|P.C.R.]] au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui [[Nicolae Ceauşescu]], dar la scurtă vreme, Nicolae Ceauşescu obţine o victorie politică importantă: [[Republica Socialistă România]] reuşeşte achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde [[dolar]]i, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase. El este reales la data de [[14 noiembrie]] [[1989]], la Congresul al XIV-lea în funcţia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din [[Republica Socialistă România|R.S.R]].

Căderea [[Zidul Berlinului|Zidului Berlinului]] sau înlocuirea în [[noiembrie]] [[1989]] a liderului [[Bulgaria|bulgar]] [[Todor Jivkov]] sunt semne ale unui climat revoluţionar în [[Europa de Est]]. În [[noiembrie]] [[1989]], la al XIV-lea Congres al [[Partidul Comunist Român|PCR]], Ceauşescu atinge problema [[Pactul Molotov-Ribbentrop|Pactului Molotov-Ribbentrop]] şi cere anularea consecinţelor acestuia, în speţă retrocedarea de către [[Uniunea Sovietică]] a [[Republica Moldova|Basarabiei]] şi [[Ucraina|Bucovinei de Nord]], anexate în virtutea acestui pact.

In luna decembrie 1989, in ziarul Scanteia,(ce discurs, cînd fusese rostit, cu ce ocazie şi la ce dată a fost publicat, pentru a fi credibilă această susţinere. Informaţia nu este credibilă pentru că discursurile erau scrise de Avram Dumitru, care ştia să scrie corect în limba română. Nica Leon) apare pe prima pagina un discurs al presedintelui Ceausescu transcris cu toate greselile gramaticale si de pronuntare pe care acesta le facea in exprimarea orala. A fost un semnal transmis in toate cotloanele tarii, fiindca ziarul avea o raspandire nationala neconditionata de numarul cititorilor (putini au citit insa acea prima pagina). Numarul respectiv al Scanteii a disparut insa apoi din bibliotecile publice. La putine zile dupa acest semnal, s-a declansat asa-numita revolutie din decembrie.{{necesită citare}}(Această susţinere este neserioasă şi pentru că aşa zisul semnal "răspîndit în toată ţara" nu a fost citit de nimeni. Atunci cui a folosit şi, mai ales, la ce a fost bun.)

În 2-3 decembrie 1989 Ceauşescu l-a vizitat pe [[Mihail Gorbaciov]] la Moscova, cu prilejul întrunirii ţărilor participante la [[Tratatul de la Varşovia]]. Liderul sovietic a ţinut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu [[George H. W. Bush]] în [[Malta]].(Nici această susţinere nu este corectă. N.L.)

==[[Timişoara]]==
O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei [[Danemarca|Danemarcei]] a făcut ca după 20 de ani [[România]] să participe din nou la un Mondial, cel din [[Italia]]) a fost dispersată de [[Securitate]] care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi. La cea mai mare întreprindere din [[Timişoara]], U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş, dar Securitatea a reuşit calmarea spiritelor. În ziua de [[11 decembrie]] [[1989]], la emisiunea politică "Panorama" de la postul [[Televiziune|TV]] [[Budapesta]] 1, s-au difuzat imagini video din [[Timişoara]], avându-l în prim plan pe preotul [[Biserica Reformată|reformat]] [[László Tőkés]], care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Până în ziua de [[15 decembrie]] [[1989]], enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria. În acea seară, lucrători ai Securităţii, în civil, au încercat arestarea participanţilor, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.
La [[16 decembrie]] a izbucnit un protest în [[Timişoara]], ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat [[László Tőkés]]. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internaţională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică{{fapt}}. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptăţit ca pastor. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărţuire şi evacuare. Mulţi trecători, printre care şi enoriaşi ai unei [[Biserica Baptistă|biserici baptiste]] din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea religioasă.
[[Imagine:TmRev 2.jpg|thumb|right|200px|Masele de revoluţionari adunaţi în [[Piaţa Victoriei din Timişoara|Piaţa Operei]] din Timişoara]]
Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea, primarul, [[Petre Moţ]] a făcut câteva declaraţii, sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés. În acelaşi timp, mulţimea crescuse ameninţător— şi de vreme ce Petre Moţ a refuzat să-şi confirme în scris declaraţia împotriva evacuării pastorului, mulţimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecinţă, forţele de [[miliţie]] şi ale ''[[Securitatea|Securităţii]]'' au intrat în scenă. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza iniţială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul judeţean al [[Partidul Comunist Român|Partidului Comunist Român]] (PCR). ''Securitatea'' a răspuns cu [[gaz lacrimogen|gaze lacrimogene]] şi jeturi de apă, în timp ce miliţia a recurs la forţă şi la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul [[Catedrala Mitropolitană din Timişoara|Catedralei Mitropolitane]] şi au plecat într-un marş de protest prin oraş, fiind din nou confruntaţi de forţele de securitate.

Protestele au continuat în ziua următoare, [[17 decembrie]]. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare. Semnificaţia prezenţei armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceauşescu. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, maşini în flăcări, [[Transport Auto Blindat|TAB]]-uri care transportau forţe de securitate înarmate şi tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei şi Calea Girocului. Tancuri, camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş, în timp ce [[elicopter]]ele patrulau zona. După miezul nopţii protestele s-au domolit. [[Ion Coman]], [[Ilie Matei]] şi [[Ştefan Guşă]] au inspectat oraşul.

[[Imagine:Manifest revolutie 1989.jpg|thumb|left|200 px|Manifestul "A căzut tirania" tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989]]
În dimineaţa lui [[18 decembrie]], centrul era păzit de soldaţi şi agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna "vandalismul" zilelor precedente. De asemenea a decretat [[legea marţială]]{{fapt}}, interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane.(Aceste susţineri sînt de-a dreptul prosteşti, pentru că acest Moţ nu avea curajul şi dreptul să decreteze nici măcar în moţul lui ceea ce se susţine aici. În realitate Ceauşescu a decretat ceea ce ar fi trebuit să ştie, probabil, toţi cei contemporani cu Revoluţia. N.L.) Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat [[Steagul României|drapele tricolore]] din care tăiaseră stema comunistă. Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte "[[Deşteaptă-te, române!]]" , un vechi [[cântec patriotic]] care fusese interzis din [[1947]]. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.
În aceeaşi seară, cadavrele celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi )au fost! N.L.)incinerate la crematoriul "Cenuşa" din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, familiilor fiindu-le comunicată varianta că decedaţii au trecut fraudulos frontiera ţării.(Cred că autorul acestor dezinformări ori este alogen ori este un slab cunoscător al semanticii limbii române, pentru că altfel era corect să scria aşa: cenuşa fiind pusă în patru pubele de gunoi, ce au fost vărsate în aceiaşi noapte într-un canal...N.L.)

La [[19 decembrie]], [[Radu Bălan]] şi [[Ştefan Guşă]] au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. Pe [[20 decembrie]], coloane masive de muncitori au intrat în oraş. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi "Piaţa Victoriei") şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: ''"Noi suntem poporul!"'', ''"Armata e cu noi!"'', ''"Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!"''. În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi vor crea [[Frontul Democratic Român (1989)|Frontul Democratic Român]], cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Între timp, [[Emil Bobu]] şi [[Constantin Dăscălescu]] au fost desemnaţi de [[Elena Ceauşescu]]{{fapt}} ([[Nicolae Ceauşescu]] era la acel moment într-o vizită în [[Iran]]) să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor; totuşi, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată; în ziua următoare trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din [[Oltenia]] au ajuns la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Un muncitor explica: ''"Ieri, directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează [[Timişoara]] şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la înăbuşirea demonstraţiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat."''{{fapt}} Armata pactizează cu demonstranţii, Timişoara fiind declarat oraş liber. Exemplul ei va fi urmat de Lugoj, unde cetăţenii vor ieşi în stradă, se vor înregistra morţi şi răniţi, dar până seara armata pactizează şi aici cu demonstranţii{{fapt}}. Mişcări de protest se vor înregistra în orele care vor urma şi în Arad, Cluj, Braşov, Sibiu, Târgu-Mureş, care se vor intensifica datorită încercărilor de a fi reprimate.

==Bucureşti==

[[Imagine:baricada noaptea.jpg|thumb|left|300px|Baricada de la Universitate]]

Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor [[Radio Europa Liberă]] şi [[Vocea Americii]], ascultate clandestin de către români, precum şi de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de [[Crăciun]].

În [[17 decembrie]] 1989, Ceauşescu a obţinut din partea CPEx aprobarea folosirii forţei pentru înăbuşirea revoluţiei de la Timişoara. Mai târziu în acea zi, Ceauşescu a plecat într-o vizită în Iran, lăsând sarcina rezolvării revoltei de la Timişoara în mâna soţiei sale şi a altor apropiaţi.(Corect este aşa: Ceauşescu a hotărît, iar membrii CPEx au susţinut folosirea forţei armate pentru înăbuşirea tulburărilor de la Timişoara.N.L.)

Întors din Iran pe data de [[20 decembrie]] 1989, Ceauşescu descoperă în ţară o situaţie deteriorată.(Nu a descoperit nimic, ci a fost informat că situaţia se deteriorase.N.L.)La ora 19:00 pe [[20 decembrie]], el a dat o declaraţie televizată dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timişoara ca duşmani ai Revoluţiei Socialiste. {{ref|declaraţie}}

În dimineaţa zilei de [[21 decembrie]], Ceauşescu a convocat o adunare de o sută de mii de oameni(Este incorect pentru că în respectivul loc nu pot fi adunaţi decît maxim 23.000 de oameni.N.L.) şi i s-a adresat condamnând răscoala de la Timişoara.(Autorul acestui articol neconform cu realitatea nu a avut măcar curiozitatea, ca mai înainte de a bate cîmpii, să asculte discursul lui Ceauşescu pe care l-a ţinut în ziua de 21 12 1989.N.L.) Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale "Revoluţiei Socialiste" şi ale "Societăţii socialiste multilateral dezvoltate" din România. Populaţia, totuşi, a rămas indiferentă, doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze.(Nici această afirmaţie nu este adevărată. Ea dovedeşte că autorul acestui eseu mincinos nu a fost nici la mitingul despre care totuşi scrie cu atîta năduf.Dacă ar fi fost ar fi aflat că populaţia bătea vîrtos din palme cînd scanda, în masă. Ceauşescu şi poporul. Eu eram nu prea departe de o coloană de difuzoare din care nu erau transmise nici urale, nici aplauze şi nici alte scandări. Ele redau numai zgomotul ambiental amplificat.N.L.)
Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de [[Leu românesc|lei]] pe lună, şi a continuat să laude realizările "Revoluţiei Socialiste", neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa.(În realitate nu "lipsa sa de înţelegere..." ci faptul că i-am întrerupt discursul, ceea ce a dus la crearea unei formidabile panici,spărgînd astfel mitingul l-a obligat pe Ceauşescu să ofere creşteri salariale, ale pensiilor şi a indemnizaţiilor şi burselor pentru studenţi.N.L.)

Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie.(Dacă nu ar fi fost o descriere a unui eveniment istoric atît de important, aş fi găsit această atirmaţie hazlie, dar aşa o socotesc neadevărate şi cel puţin imprecisă, pentru că nu se spune ce fel de mişcări au fost. Cumva din mîini sau din şolduri? Ce s-ar fi putut face de cei aflaţi pe margini atîta timp cît panica se crease chiar în faţa balconului,unde mă aflam, ceea ce a făcut ca cei din preajma mea, pentru a se feri de gloanţele care credeau ei că vor fi trase în direcţia mea s-au refugiat chiar sub balcon, lovind în cursul acestei deplasări năvalnice chiar şi schela pe care se afla camera tv. Acesta fiind cauza pentru care, pentru prima dată, o imagine a unei transmisii cu dictatorul se mişca pe micul ecran. Şi pentru a mă convinge că nu a fost plătit pentru a dezinforma îl somez pe autor să posteze caseta video cu filmul acelui miting în care să se audă şi "sunetul unor petarde, cum pretinde că ar fi fost.N.L.) Este h O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.(Corect ar fi fost: o foarte mică parte dintre locuitorii Bucureştiului, adică eu şi cu trei tineri am început să scandăm: jos comunismul, jos Ceauşescu, jos dictatorul, iar pînă la Intercontinental eram cca. 15 persoane.N.L.)

Ceauşescu, soţia sa, precum şi alţi oficiali şi membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceauşescu s-a întors în interiorul clădirii CC. Transmisiunea directă a mitingului a fost întreruptă, dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să îşi dea seama că se întâmpla ceva neobişnuit.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceauşescu de a recâştiga controlul mulţimii folosind formule ca ''"Alo, alo"'' sau ''"Staţi liniştiti la locurile voastre"'' au rămas fără efect.(Cred că măcar pentru rigoare trebuia ca autorul să prezinte faptele în succesiunea lor firească şi nu de-a valma. Alo, alo, au strigat mai înainte de a intra în clădire şi nu după. N.L.) Mulţimea a plecat pe străzi, aducând capitala, la fel ca Timişoara şi alte oraşe importante, în dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: ''"Jos dictatorul!"'', ''"Moarte criminalului!"'', ''"Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!"'', ''"Ceauşescu cine eşti/Criminal din [[Scorniceşti]]"''. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu până în Piaţa Unirii, Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. (Poate doar dacă am fi fost proşti am fi ajuns la Piaţa Kogălniceanu sau Rosetti. Se vede treaba că autorul nici nu cunoaşte acest oraş românesc.N.L.) Pe statuia lui [[Mihai Viteazul]] din apropierea [[Universitatea Bucureşti|Universităţii Bucureşti]], un tânăr flutura un [[tricolor]] fără stema comunistă.(Acest aspect eu l-am evocat pentru prima dată, tînărul în cauză fiind atunci student la construcţii.N.L.)
[[Imagine:24 decembrie.jpg|300px|right|thumb|Piaţa Palatului]]
Cu trecerea timpului, tot mai mulţi oameni ieşeau în stradă. Curând, protestatarii - neînarmaţi şi neorganizaţi - au fost întâmpinaţi de soldaţi, tancuri, [[TAB]]-uri, ofiţeri ai USLA ([[Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă]]) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile.(Probabil că autorul a văzut tancurile în filmul cu represiunea din 14 - 15 iunie 1990.N.L.) Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri.(În realitate trebuia să se scrie TAB-uri nu tancuri.N.L.) S-au înregistrat multe victime prin împuşcare, înjunghiere, maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat în mulţime în apropierea Hotelului Intercontinental.( Nu un TAB măi nătărăule, ci un camion cu prelată. N.L.) Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de apă puternice iar miliţia bătea şi aresta oamenii.(Poate ai vrut să scri că pompierii udau ulţimea, nu o blocau.N.L.) Protestatarii au reuşit să construiască o baricadă de apărare în faţa restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopţii, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forţele guvernamentale.(Abia atunci au apărut tancurile, baricada fiind distrusă de un tanc.N.L.) Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineaţa, oră la care supravieţuitorii au părăsit străzile.

Dovezi despre evenimentele din acea zi se află în fotografiile făcute de elicopterele trimise să survoleze zona şi de turiştii aflaţi în turnul hotelului [[Intercontinental]], aflat lângă [[Teatrul Naţional Bucureşti]] şi peste drum de Universitate.

==Căderea lui Ceauşescu==
Se crede că la primele ore ale zilei de [[22 decembrie]] Ceauşescu ar fi crezut că încercările sale disperate de a suprima protestele au avut succes. Totuşi, pe la ora 7:00, soţia sa Elena a primit vestea proastă că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureştiului. Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piaţa Universităţii era plină de oameni. Forţele de securitate (armata şi miliţia) au reintrat în scenă, trecând de partea protestatarilor; motivul pentru care au făcut acest gest rămâne şi astăzi un mister.(Păi dacă în sfîrşit recunoşti că nu cunoşti tema, de ce îţi dai cu presupusul, băi nene? Ai fost cumva pus în locul lui Roler? Iar baricadele erau formate de armată nu de miliţie. Ele au fost sparte prin punerea în practică a unei idei ce mi-a aparţinut, despre care încă nu pot să vorbesc. După ce am spart cordoanele "forţele" N.L.)

[[Imagine:Ceausescu helicopter leaving.jpg|thumb|250px|Plecarea elicopterului lui Ceauşescu]]
La ora 10:00, când radioul anunţa introducerea legii marţiale şi interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane, sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima dată din proprie iniţiativă în centrul Bucureştiului (mulţimea din ziua precedentă venise la cererea lui Ceauşescu).(Iar pe 22 fusese chemată, nu venise "din proprie iniţiativă" cum greşit se afirmă. Nu era vorba nici de sute de mii, ci de cîteva mii. Dacă acest oraş ar fi avut sute de mii de curajoşi comunismul ar fi căzut demult.N.L.) Ceauşescu a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii [[Comitetul Central al Partidului Comunist Român|Comitetului Central al Partidului Comunist]], dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie.(Ceauşescu a fost întîmpinat cu huiduieli şi o ploaie de bulgări.N.L.) Elicoptere împărţeau manifeste (care nu ajungeau la mulţime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor "tentative de diversiune", ci să meargă acasă şi să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.(Băi, nene, elicopterele nu pot împărţi manifeste. Poate ai vrut să scrii că din elicoptere se aruncau fluturaşi, pe care nu le-au putut citi decît cei aflaţi la mare distanţă de Piaţa Palatului.N.L.)

În aceeaşi dimineaţă, între orele 9 şi 11, [[Vasile Milea]], ministrul apărării la acel moment, a murit în condiţii suspecte. Un comunicat dat de Ceauşescu spunea că Milea a fost găsit vinovat de trădare, şi că s-a sinucis după dezvăluirea trădării sale. Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele lui Ceauşescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie [[2005]], că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui subordonat. Intenţia sa se pare că nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonţul i-a secţionat o arteră, provocându-i în scurt timp moartea.(Măi, Dorele, da te manifşti cu "mult talent" nu alta. De unde şti matale ce era atunci în mintea ucigaşului Milea? Dacă ai fi avut ceva minte ai fi putut înţelege că pentru a-ţi provoca o stare de incapacitate te împuşti în picior, nu-ţi pui pistolul în piept, nu? N.L.)

Aflând că Milea s-a sinucis, Ceauşescu l-a numit ca Ministru al Apărării pe [[Victor Stănculescu]]. După o scurtă ezitare, acesta a acceptat. Stănculescu a ordonat imediat trupelor să se retragă în unităţi, iar peste câteva ore l-a convins pe Ceauşescu să fugă cu elicopterul.(Mă duci la exasperare cu atîtea prostii. Nu a fost deloc aşa cum a fost scris.N.L.) Refuzând să pună în aplicare ordinele represive ale lui Ceauşescu, comandantul suprem al armatei, Stănculescu a dat de fapt o lovitură de stat militară: "M-am aflat între două plutoane de execuţie: cel al lui Ceauşescu şi cel al revoluţionarilor!". Stănculescu l-a "ales" apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care încercau să preia puterea.(Nu a fost o lovitură de stat militară. N.L.)

[[Imagine:Ceausescucourt.jpg|thumb|left|200px|Ceauşescu la proces]]
Ceauşescu şi soţia sa Elena au fugit din capitală cu un elicopter, împreună cu doi colaboratori loiali, [[Emil Bobu]] şi [[Tudor Postelnicu]]. Ei s-au îndreptat spre reşedinţa lui Ceauşescu de la [[Snagov]] şi de acolo mai departe spre [[Târgovişte]]. În apropiere de Târgovişte au abandonat elicopterul, căruia i s-a cerut să aterizeze de către armată.(Corect este că echipajul elicopterului i-a abandonat, cerîndu-le să coboare, ca urmare a ordinului primit de gem. Rus, pe care acesta apoi l-a transmis întocmai comandantului V.Maluţan.N.L.) În acel moment, armata închisese spaţiul aerian al României. Călătorind cu maşina, soţii Ceauşescu au fost arestaţi în cele din urmă de forţele armate la un filtru rutier şi transportaţi la o garnizoană apropiată. (Iar minţi.N.L.)Pe [[25 decembrie]], în ziua de Crăciun, cei doi au fost condamnaţi la moarte de către o curte militară ad-hoc, pentru o serie de acuzaţii, printre care şi [[genocid]], şi au fost executaţi de un pluton de execuţie din Târgovişte.(Paraşutişti militari de la Boteni.N.L.) Filmarea cu procesul şi finalul execuţiei a fost difuzată în aceeaşi zi la [[Televiziunea Română|televiziunea naţională]].

==Ultimele momente ale vechiului regim şi instalarea celui nou==

După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. (cred că haosul se instalase în tărtăcuţa matale, înainte să te apuci să scrii asfel de bazaconii.Poţi să îţi probezi afirmaţiile stupide? N.L.)Mulţimile descătuşate invadeaza Comitetul Central (La început cam 20 de persoane, iar mai tîrziu au apărut pupincuriştii din gaşca lui nomenclaturistului alogen Iliescu.N.L.) iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate.(Aşa ai văzut matale în imaginile înregistrate atunci? N.L.) Ţintele preferate sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă şi dispreţ.

La puţin timp după aceea, în jurul orei 12, Televiziunea Română îşi reia emisia. [[Mircea Dinescu]] şi [[Ion Caramitru]] apar, în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând exaltaţi fuga dictatorului.(Emisiunea la tv. a pornit ca urmare a unui alt ordin transmis telefonic directorului TVR. care a fost obligat şi să trimită de îndată, în Piaţa Palatului carul de reportaj nr. 1, pentru a se transmite de la faţa locului, ceea ce reuşisem să înfăptuim. N.L.) Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară iar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor lasă în continuare loc interpretărilor, fiind departe de a fi elucidate în amănunt. Se creează guverne, în care pe lângă revoluţionari se regăsesc membrii de frunte ai P.C.R.(Probabil că te referi la criminalul -comunist Iliescu Ion. N.L.) Mulţimea doreşte o structură politică fără comunişti, moment în care, de undeva apar asasini din umbră, care pornesc un adevărat carnagiu.(De "terorişti" ar fi cazul să-l întrebaţi pe acelaş nomenclaturist+criminal Iliescu Ion. Deschiderea focului, la ora 19,02 a fost făcută ca urmare a unui ordin expres, dat armatei.N.L.)Ei primesc eticheta de terorişti, armata este chemată să apere revoluţia, care a învins. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care menţin (Poate ai vrut să scri amplifică.N.L.) psihoza acestor terorişti şi situaţia confuză. Se vor înregistra numeroşi morţi şi răniţi, pagube materiale.
Seara )Corect ar fi fost noaptea.N.L.) au avut loc lupte înverşunate la [[Aeroportul Internaţional Henri Coandă|Aeroportul Internaţional Otopeni]] între trupe trimise să lupte una împotriva alteia, spunându-li-se că se confruntă cu terorişti. Conform unei cărţi a gardianului lui Ceauşescu, locotenentul-colonel de Securitate [[Dumitru Burlan]], generalii care erau implicaţi în lovitura de stat condusă de generalul Victor Stănculescu încercau să creeze scenarii fictive cu terorişti, cu scopul de a induce teama şi de a aduce armata de partea conspiratorilor.(Păi nu prea se potriveşte, pentru că mai înainte spuneai că Stănculescu a dat o lovitură de stat, caz în care armate nu mai era cazul să justifice nimic. Ai mai scris şi că Stănculescu îl alesese pe Iliescu, căruia îi fusese deja pusă la dispoziţie o anumită parte din armată, cu scopul de a înfăptui o contrarevoluţie menită să asigure comuniştilor protecţie şi conservarea privilegiilor, care inventaseră teroriştii şi lupta armată care a urmat, pornită la ordin, numai cu scopul de a îngrozi poporul şi de a le da răgazul necesar pentru a-şi conserva puterea politică, care fusese cucerită de revoluţionari, prin răsturnarea dictaturii comuniste. N.L.)

[[Imagine:Revolutie.gif|thumb|160px|right|Ion Iliescu anunţă constituirea FSN]]

Totuşi, procesul de preluare a puterii de către noua structură politică [[Frontul Salvării Naţionale]] (FSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eşalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat. Forţele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate "teroriştilor") au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi [[Casa Scânteii]] (centrul naţional al mass mediei tipărite, care are un rol similar şi astăzi, sub numele de [[Casa Presei Libere]]) şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni şi [[Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu|Băneasa]]; spitale şi Ministerul Apărării.(Dacă nu delirezi atunci se vede că nu prea îi cunoşti pe comunişti. Cum adică, ei se băteau între ei, cu noi, revoluţionarii pe cap.În realitate ei au pornit lupta pentru putere tocmai pentru a ne înlătura pe noi, revoluţionarii anticomunişti. Poţi să spui, măcar acum, după 18 ani, care erau cretinii care formau "forţele considerate (de cine?) loiale fostului regim. N.L.)

Pe parcursul nopţii dintre [[22 decembrie]] şi [[23 decembrie]], bucureştenii au rămas pe străzi, în special în zonele aflate sub asediu, ca să lupte (în cele din urmă câştigând, chiar cu preţul vieţii multor tineri) cu un inamic periculos.)Ai dreptate în privinţa inamicului, numai dacă te referi la criminalui Iliescu Ion şi la acoliţii lui ce au uzurpat puterea tocmai pentru a nenoroci România şi poporul ei. N.L.) Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte adevărate, soldate cu victime reale. În acea noapte, [[Jean-Louis Calderon]], jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de şenilele unui tanc în Piaţa Palatului, la Bucureşti<ref>Cicerone Ioniţoiu - Album al eroilor. Decembrie 1989</ref>. La ora 21:00 pe [[23 decembrie]], tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii.(Pe Calderon l-am atenţionat să nu umble brambura şi să rămînă în clădiea C.C.-ului, pentru că altfel va muri şi a murit pentru că s-a adăpostit în spatele şenilei unui tanc, care brusc a făcut manevra de a da înapoi.Nu este însă adevărat că la ora 21 au venit tancurile în Piaţa Palatului.N.L.)

Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate colţurile lumii: [[Statele Unite ale Americii|SUA]] (preşedintele [[George H. W. Bush]]), [[URSS]] (preşedintele [[Mihail Gorbaciov]]), [[Ungaria]] (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al [[Germania de Est|Germaniei de Est]] (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), [[Bulgaria]] ([[Petar Mladenov]], secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), [[Cehoslovacia]] ([[Ladislav Adamec]], lider al Partidului Comunist Cehoslovac, şi [[Václav Havel]], scriitorul dizident, conducător al revoluţiei şi viitor preşedinte al Republicii), [[China]] (ministrul Afacerilor Externe), [[Franţa]] (preşedintele [[François Mitterrand]]), [[Germania de Vest]] (ministrul de externe [[Hans Dietrich Genscher]]), [[OTAN|OTAN/NATO]] (secretarul general [[Manfred Wörner]]), [[Regatul Unit]] (primul-ministru [[Margaret Thatcher]]), [[Spania]], [[Austria]], [[Olanda]], [[Italia]], [[Portugalia]], [[Japonia]] (Partidul Comunist al Japoniei) şi [[RSS Moldovenească]].

Identitatea "teroriştilor" rămâne învăluită în mister până în ziua de azi.)Numai pentru proştii care l-au sprijinit şi votat de trei ori pe comunistul -criminal Iliescu Ion, care de atunci blochează sistematic cercetarea acelor fapte, cu scopul ca un astfel de neinformat să poată să îşi dea cu presupusul nestingherit.N.L.) Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de faţă de comiterea unor acte de "terorism" în cadrul revoluţiei din 1989, iar acest fapt a ridicat multe suspiciuni despre relaţia dintre "terorişti" şi noul guvern.

==Teoria teroriştilor==

[[Imagine:Blocul Atlantic.jpg|300px|thumb|left|Blocul Atlantic]]

Nu există nici un indiciu privitor la teoria care să confirme existenţa vreunei reţele teroriste care să fi desfăşurat acţiuni împotriva populaţiei civile, în perioada lui decembrie 1989.(Ce vorbeşti? Dacă nu ar fi suficiente indicii, chiar şi dovezi irefutabile crezi că ar fi fost atît de crîncen şi flagrant împiedicate cercetările penale în dosarul Revoluţiei, aflat de mult prea mult timp la parchet.N.L.) Nici unul din cei aproximativ 1200 de morţi, nici unul dintre miile de răniţi sau reţinuţi nu a putut fi identificat ca terorist străin. Singurele persoane identificate de anchetatori ca acţionand împotriva populaţiei au fost angajaţi ai fostelor forţe de represiune din [[Miliţie]], Armată, [[Securitate]], gărzi patriotice şi uneori informatori, toţi cetăţeni români. <ref>[http://www.romanialibera.ro/a58783/34-toti-alergau-dupa-un-inamic-invizibil-34.html Romulus Cristea- Interviu cu generalul-magistrat Dan Voinea: "Toti alergau dupa un inamic invizibil", articol apărut în ziarul „România liberă” din 22 decembrie 2005]</ref>

Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane.(Loc ocupat de comunistul - criminal Iliescu şi de gaşca sa de contrarevoluţionari.N.L.)
Senzaţia unei lupte câştigate împotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu avea să dispară încă din prima zi, imediat după lăsarea serii. Strigătul de la balconul sediului în care funcţiona [[Comitetul Central al Partidului Comunist Român]] (CC-PCR), al unui general, „Vă ordon să încetaţi imediat focul!”, avea să fie începutul unui măcel inimaginabil. În zilele următoare, pe străzi şi la ferestre, în locul degetelor ridicate în formă de „V”-semnul victoriei, s-a mai văzut doar focul de gura ţevilor de mitralieră.(Autorul iar bate cîmpii. Ordinul de începere a diversiunii teroriste a fost dat prin telefon, chiar din sediul C.C. -ului. Este ilogic ca un general să spună ceea ce scrie autorul mai înainte de a se fi început focul. În următoarele zile autorul a uitat să scrie despre simulatoarele care au funcţionat la greu, pentru a se menţine panica, timp în care gaşca criminalilor contrarevoluţionari să poată să-şi asigure nestingheriţi toate pîrghiile puterii.N.L.)
Martorii la evenimentele desfăşurate în sediul CC-PCR îşi reamintesc cum au acţionat ca urmare a ştirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii de stat.(Ce spui franţ, chiar crezi că noi stăteam cu ochii lipiţi de televizor? N.L.) „Teroriştii” trebuiau anihilaţi pentru că aşa se solicitase de cei care preluaseră puterea, în plus, exista şi pericolul unor aşa zise intervenţii din partea unor state vecine.
Militarii primeau ordine de la civili, ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi “demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut mult de suferit.<ref>[[Romulus Cristea]]- „Revoluţia 1989”, Editura „România pur şi simplu”, 2006, pag. 15 şi 128</ref> (Carte în care sînt părerile unui alt neica nimeni. N.L.)

==Victime==

Pe durata revoluţiei, potrivit datelor oficiale, numărul decedaţilor şi mutilaţilor prin împuşcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al al victimelor înregistrate după această dată.
Conform evidenţele din anul 2005, întocmite de [[Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor]] (SSPR), instituţie aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760. Au fost înregistraţi nu mai puţin de 748 de copii, urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie [[1989]].(Eu nu dau doi bani pe ceea ce spune S.S.V.R-ul, care a fost şi este încă o fabrică pentru recompensarea criminalilor şi a impostorilor penali. N.L.)
Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare,în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedaţi şi 545 de răniţi, iar de la [[Direcţia Securităţii Statului]] au murit în urma incidentelor din revoluţie 65 de angajaţi şi au fost declaraţi 73 de răniţi.<ref>[[Romulus Cristea]] - „Revoluţia 1989”, Editura „România pur şi simplu”, 2006, pag.34</ref> Instituţiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre cadrele împuşcate sau rănite.După data de 22 decembrie au fost reţinuţi, peste 1000 de civili şi circa 1500 de militari, miliţieni sau securişti motivându-se că aceştia ar fi desfăşurat acţiuni împotriva revoluţiei. Numai de la [[Direcţia a V-a]] (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului, care avea ca principale misiuni paza şi apărarea conducerii superioare de partid şi de stat, dar şi a unor obiective considerate de imporanţă naţională, au fost reţinute ca suspecte 341 de cadre. Toţi reţinuţii suspectaţi de terorism au fost eliberaţi fără a li se aduce nicio acuzaţie.<ref>[[Romulus Cristea]] - „Revoluţia 1989”, Editura „România pur şi simplu”, 2006, pag. 243</ref>
Pentru muşamalizarea unor fapte, sau pur şi simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împuşcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar şi răniţii şi reţinuţii au preferat, din diverse motive, să nu facă declaraţii. S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluţiei că numărul morţilor şi răniţilor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanţi şi forţe de ordine). Cele mai multe victime au fost înregistrate la Bucureşti.<ref>[[Romulus Cristea]] - „Revoluţia 1989”, Editura „România pur şi simplu”, 2006, pag. 14 </ref>

==Consecinţe==
[[Imagine:TimbruRevolutie.png|thumb|right|150px|Timbru din 1990]]
În zilele următoare sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantităţi de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ş.a.m.d. au fost trimise în România.(Au fost trimise de nişte neghiobi, care astfel l-au impus pe nomenclaturistul Iliescu în ochii unui popor înfricoşat, fără coloană vertebrală, fără obiceiul de a gîndi şi de a lua decizii.Acest "ajutor a fost similar celui dat României la Ialta. N.L.) În lume, presa a dedicat pagini şi uneori chiar ediţii întregi revoluţiei române şi conducătorilor acesteia.

La [[24 decembrie]], Bucureştiul era un oraş în război. Tancuri, TAB-uri şi camioane continuau să patruleze prin oraş şi înconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersecţiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de armă automată au continuat în Piaţa Universităţii şi în zonele învecinate, în [[Gara de Nord (Bucureşti)|Gara de Nord]] (principala staţie [[CFR]] din oraş) şi în Piaţa Palatului. "Activităţile teroriste" au continuat până pe [[27 decembrie]], când dintr-o dată au încetat.(Normal, tot la ordin, aşa cum începuseră. N.L.)

Fost membru al conducerii Partidului Comunist şi aliat al lui Ceauşescu, înainte de a cădea în dizgraţiile dictatorului la începutul [[anii 1980|anilor 1980]], [[Ion Iliescu]] s-a impus ca preşedinte al Frontului Salvării Naţionale.(Corect ar fi fost susţinător nu aliat.S-a impus prin uciderea atîtor tineri chiar sub nasul înfundat şi complice al liderilor din Occident.De căzut în dizgraţie nici nu poate fi vorba, decît în mintea unor cretini, care nici astăzi habar nu au cine este acel Marcel de care tot vorbea, la proces, cuplul dictatorial. N.L.) Frontul Salvării Naţionale, format în principal din membri ai eşalonului secund al Partidul Comunist(corect ar fi fost contrarevoluţionari şi cîţiva tîmpiţi. N.L.)front, şi-a exercitat imediat controlul asupra instituţiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea şi radioul naţionale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenţilor politici, în special partidele democratice tradiţionale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană ([[Partidul Naţional Liberal]] şi [[Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat]]). În 1990, [[Ion Iliescu]] a reuşit să devină primul preşedinte ales democratic al României de după [[al doilea război mondial]].(Asta este o nouă mare minciună, pentru că "alegerile" din 20 mai 1990 au fost la fel de "corecte, libere şi legale" ca cele din 1946. Rezultatul "alegerilor" din 20 mai 1990 a fost impus tot de gaşca contrarevoluţionarilor. Cine nu crede să vadă contestaţia depusă de mine la Biroul Electoral Central, după ce am fost nevoit să mă cert o oră cu Ovidiu Zărnescu, care nici măcar nu vroia să o primească şi să o înregistreze. N.L.)

Revoluţia i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Iniţial, o mare parte din această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naţionale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberată în timpul [[mineriadă|mineriadei]] din [[iunie]] [[1990]] când minerii şi poliţia au răspuns la apelurile lui Iliescu, invadând Bucureştiul şi brutalizând studenţii şi intelectualii care protestau împotriva deturnării revoluţiei române de către foşti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvării Naţionale.

==România după 1989==
[[Imagine:Bucharest Revolution Monument.jpg|thumb|right|[[Monumentul Renaşterii Naţionale (Bucureşti)|Monumentul Renaşterii Naţionale]], ridicat în 2005 pentru a comemora victimele Revoluţiei Române din 1989]]
{{articol principal|România începând cu 1989}}

[[Ion Iliescu]] a rămas o figură centrală a politicii româneşti, fiind reales pentru al treilea mandat de preşedinte în [[2000]], după ce în perioada 1996-2000 preşedinte al României a fost [[Emil Constantinescu]].(Cum se face că asemenea comunist - criminal a fost totuşi recinoscut şi a treia oară ca preşedinte, de statele lumii zise democratice? Criminalul - comunist Constantinescu a ajuns preşedinte pentru că aşa a fost scris într-o înţelegere semnată la Cotroceni în august 1991, în care s-a scris că el va avea numai mandatul din 1996 pînă în 2000, după care, pentru un al treilea mandat - neconstituţional, va veni tot Iliescu. N.L.) Supravieţuirea politică a fostului om de încredere al lui Ceauşescu a demonstrat ambiguitatea revoluţiei române, cea mai violentă din anul 1989, dar şi o revoluţie care, potrivit unora, nu a produs destulă schimbare.(Pentru că am avut împotrivă mult prea mulţi proşti, atît din ţară cît şi din afară. Numai pentru retardaţi Revoluţia română a fost "ambiguă", ei nereuşind încă să înţeleagă carecterul deschis anticomunist al acesteria. N.L.) [[Adrian Năstase]] a fost învins de [[Traian Băsescu]] în [[Alegeri prezidenţiale în România, 2004|alegerile prezidenţiale din 2004]]. În [[2005]], a fost inaugurat [[Monumentul Renaşterii Naţionale (Bucureşti)|Monumentul Renaşterii Naţionale]], care comemorează victimele Revoluţiei. Din martie [[2004]] România este membră a [[NATO]], iar din [[1 ianuarie]] [[2007]] a [[Uniunea Europeană|Uniunii Europene]].( De fapt o plastografie instalată de contrarevoluţionari pentru a evoca ţeapa luată de cei cc. 87 % care l-au votat pe nomenclaturistul Iliescu şi gaşca sa pestilenţială. N.L.)

===Institutul Revoluţiei===
{{articol principal|Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989}}

Din 2004 s-a înfiinţat [[Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989]], organism al statului român care are menirea să studieze istoria revoluţiei. Conform unei declaraţii a lui [[Lorin Fortuna]], membru în conducerea acestui institut, publicată în revista "Caietele Revoluţiei" editată de institut, ''"discuţiile despre faptul că a fost revoluţie sau lovitură de stat pot avea şi o conotaţie juridică (...) În decembrie 1989 a fost o revoluţie, aşa este prevăzut şi în Constituţie, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă" )Asta este opinia unui om ce nu a fost şi nu este încă ancorat în realitate, din moment ce cei care au ucis peste o mie de oameni sînt încă necercetaţi şi nu au fost nici pînă acum condamnaţi pentru crimele lor abominabile. Pentru că nu am siguranţă că ceea ce am scris eu va rămîne postat pe acest site, voi copia toată această pagină şi o voi posta la adresa: www.piatauniversitatii.com, la spatiul proiectelor şi apoi clic pe Nica Leon)''<ref>"Caietele Revoluţiei" nr. 3 (10)/2007, pag. 14</ref>.

==Referinţe==
{{references|2}}

==Vezi şi==
*[[Revoluţiile din 1989]]
*[[Lista cărţilor referitoare la revoluţia română]]
*[[Lista filmelor despre revoluţia română din 1989]]

==Legături externe==
* [http://ro.altermedia.info/calendar/timioara-20-decembrie-1989_5892.html Înregistrare video din 20 decembrie 1989 de la Timişoara]
* [http://ro.altermedia.info/calendar/timioara-22-decembrie-1989_5893.html Faceţi culoarul liber să treacă tovarăşul Bălan! - înregistrare video din 22 decembrie 1989 de la Timişoara]
* [http://www.ceausescu.org/ceausescu_media/ultima-video.html Înregistrarea video cu ultimul discurs al lui Nicolae Ceauşescu în Piaţa Republicii]
* [http://www.archive.org/details/1989RomanianRevolutionLive Montaj video de 4 ore privind Revoluţia din Decembrie]
* [http://hulubei.net/tudor/photography/RomanianRevolution-Index.html Eseu foto anonim despre Revoluţia Română din 1989]
* [http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewforum.php?f=21 Forum de discuţii despre revoluţia română din 1989]
* [http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_pq/docs/dictionar_p_45-62.pdf Ioanitoiu Dictionar]
* [http://timisoara.com/timisoara/r.html Pagina Timişoarei despre revoluţia din 1989]
* [http://good-times.webshots.com/album/557068399SNFdOh Fotografii inedite din perioada revoluţiei]

{{fructuos}}
[[Categorie:Revoluţia română din 1989]]
[[Categorie:Revoluţii anticomuniste]]
[[Categorie:1989]]

[[de:Rumänische Revolution 1989]]
[[en:Romanian Revolution of 1989]]
[[es:Revolución Rumana de 1989]]
[[fi:Romanian vallankumous]]
[[fr:Révolution roumaine de 1989]]
[[he:המהפכה הרומנית (1989)]]
[[hr:Rumunjska revolucija 1989.]]
[[hu:1989-es romániai forradalom]]
[[id:Revolusi Rumania 1989]]
[[it:Rivoluzione rumena del 1989]]
[[ja:ルーマニア革命 (1989年)]]
[[ko:루마니아 혁명]]
[[nl:Roemeense Revolutie]]
[[pl:Rewolucja w Rumunii]]
[[pt:Revoluç&atilde;o Romena de 1989]]
[[ru:Румынская революция 1989]]
[[tr:Romanya Devrimi]]
[[uk:Румунська революція 1989]]
[[zh:1989年羅馬尼亞革命]]
Nica Leon
 
Mesaje: 795
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Google [Bot] şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009