Sectorul CIVES
 
 

Voi primi oare despăgubiri de la SSPR?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Voi primi oare despăgubiri de la SSPR?

Mesajde Nica Leon » Lun Mai 05, 2008 6:59 pm

Către,
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor,




Domnule Secretar de stat,



Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, cod 021791, avînd în vedere prevederile Sentinţei nr. 3065/11 05 2007, definitivă şi irevocabilă, vă rog ca în termen de şapte zile de la primirea prezentei să dispuneţi să îmi fie transmise toate informaţiile publice solicitate de mine încă de la data de 09 10 2006, pe care pînă astăzi aţi refuzat să mi le transmiteţi şi, totodată, să dispuneţi în aceeşi perioadă să îmi fie virată şi suma stabilită de instanţă, precum şi suma pierdută din cauza inflaţiei ce a făcut ca despăgubirea ce mi-a fost acordată de instanţă să se micşoreze ca valoare, sume la care să fie calculată şi dobînda legală cuvenită de la data de 11 05 2007 şi pînă la data efectivă a plăţii, plată pe care vă rog să o dispuneţi a fi făcută în contul meu.
Vă rog să procedaţi întocmai, pentru a nu mă vedea obligat ca după tot binele pe care vi l-am făcut şi dvs., atunci cînd am declanşat şi condus la victorie Revoluţia română din Decembrie 1989, în urma căreia aţi beneficat direct de libertate şi de avantaje materiale directe, dar şi de funcţia pe care o ocupaţi astăzi, să mă adresez unui executor judecătoresc, care nu numai că va calcula toate cele de mai sus, dar va mai adăuga la aceste sume şi alte sume care i se vor cuveni pentru activitatea sa, ca şi taxele legale necesare pentru executarea silită a acestei instituţii, creată pentru a rezolva problemele revoluţionarilor nu pentru a le face probleme şi a le ascunde adevăruri, pentru care aţi refuzat să respectaţi chiar şi Legea nr. 544/2001.
Vă informez, totodată, că în cazul în care nu veţi proceda întocmai, mă veţi sili să cer celor în drept să declanşeze o actiune în regres pentru ca toate sumele ce mi-au fost atribuite de instanţă să fie recuperate de la vinovaţi.
Sper că în urma acestei acţiuni judecătoreşti aţi reuşit să înţelegeţi şi că numai la românii tembeli facerea de bine înseamnă doar vorba aia ruşinoasă, ceea ce aţi dovedit în cazul meu, în urma căruia orice om sănătos şi serios ar putea constata că sînt încă persecutatul binefăcător al României, dar şi unul dintre extrem de puţinii luptători pentru înfăptuirea efectivă a unui stat de drept pe aceste năpăstuite meleaguri, motive pentru care cred că veţi analiza serios cele de mai sus, pentru că altfel ar fi cel puţin ruşinos, ilegal, imoral şi chiar păgubos să repetaţi aceeaşi greşeală, pe care şi-a permis-o şi Ceauşescu, cu consecinţele cunoscute probabil şi să mă forţaţi să formulez o nouă acţiune pentru a vă obliga să respectaţi întocmai legea, ca şi drepturile mele legitime.
Cu speranţa că nu veţi proceda ca şi predecesorii dvs. şi că veţi dovedi mai multă responsabilitate şi mai mult respect pentru cei pe care ar trebui să îi reprezentaţi şi să îi apăraţi efectiv, vă urez toate cele bune.

Cu stimă,

Nica Leon 05.05.2008
Nica Leon
 
Mesaje: 791
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009