Sectorul CIVES
 
 

Va mai fi impozitată proprietatea?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Va mai fi impozitată proprietatea?

Mesajde Nica Leon » Joi Mai 08, 2008 2:16 pm

La Dosar nr. 13125/300/2008




Către,
Judecătoria Sectorului 2,




Domnule preşedinte,




Subsemnatul Nica Leon, reclamant în această cauză ce formează obiectul dosarului nr. 13125/300/2008, văzînd prevederile art. 2141, art. 2142, art. 2143, art. 248 lit. a, b şi c, art. 249 alin. 1, 2 şi 4, art. 251, art. 252, art. 253, art. 254, art. 255, art. 256, art.258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 263, art. 264 şi art. 265 din Codului Fiscal şi pe cele ale pîngăritei Constituţii a României, invoc excepţia necostituţionalităţii acestor articole din acest cod.
Am ridicat această excepţie avînd în vedere că România deşi pretinde că ar fi un stat de drept, deşi în realitate statul român, prin autorităţile sale, încalcă încă numeroase prevederi constituţionale, cît şi tratatele şi actele internaţionale în materia drepturilor omului, ratificate şi de această ţară.
Prin asemenea practici dictatoriale, ce amintesc flagrant de mentalităţile, obiceiurile şi practicile vremurilor de tristă amintire, cînd guvernul comunist se credea şi se manifesta ca stapîn absolut al vieţilor şi proprietăţilor noastre, deci şi ale mele, denumite atunci bun al întregului popor, ceea ce făcea ca autorităţile comuniste-criminale să îşi permită să îmi impoziteze şi mie atît proprietăţile imobiliare, cît şi pe cele mobiliare, cum ar fi propriul autovehicul, care deşi în acte figura ca fiind în exclusivitate al meu, în realitate era în primul rînd al statului - stăpînul absolut, care pentru că îmi permitea "privilegiul" de a-l putea deţine şi întrebuinţa cîteodată, îmi calcula şi mă obliga să plătesc impozit pentru propria mea maşină, pe care eu atunci ca şi acum am refuzat să îl plătesc.
Între timp am declanşat şi înfăptuit o Revoluţie, din dorinţa de a oferi posibilitatea românilor de a putea face saltul de la stadiul de vite de muncă, numite de partid şi de stat, "oameni ai munci sau oameni de tip nou", la cel de oameni, cetăţeni liberi, cu drepturi şi îndatoririle prevăzute astăzi de Legea fundamentală şi de Convenţia europeană, iar statului i-am oferit posibilitatea de a deveni într-adevăr unul de drept şi nu de drepţi şi cel mai mare tîlhar cum fusese şi din păcate mai este încă.
Idealurile acelei Revoluţii, amintite pînă şi de pîngărita Constituţie a României, sînt însă şi în prezent încălcate de comuniştii-criminali şi de copiii lor, care au remonopolizat puterea în acest năpăstuit stat, prin crime, violenţe, jafuri şi teroare, permiţîndu-şi şi astăzi să se manifeste discreţionar, sub masca unei originale democraţii, impunîndu-ne vrerea lor prin prevederi cu putere de lege, nedrepte, imorale, anacronice şi neconstituţionale, care îmi încalcă şi mie astăzi atît valorile supreme, cît şi drepturile fundamentale garantate pînă şi de pîngărita mamă a legilor.
Avînd în vedere cele de mai sus, am invocat, în şedinţa publică,



EXCEPŢIA de NECOSTITUŢIONALITATE
a următoarelor articole din Codul Fiscal

art. 2141, art. 2142, art. 2143, art. 248 lit. a, b şi c, art. 249 alin. 1, 2 şi 4, art. 251, art. 252, art. 253, art. 254, art. 255, art. 256, art.258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 263, art. 264 şi art. 265, dar şi a actelor care au modificat-o de-a lungul timpului.
1.Obiectul de reglementare al Legii 571/2003, numită Codul Fiscal al României, îl reprezintă stabilirea cadrului aşa zis "legal" pentru impozitele şi taxele prevăzute de acesta.
Precizez încă de la început că art. 2141, art. 2142, art. 2143, art. 248 lit. a, b şi c, art. 249 alin. 1, 2 şi 4, art. 251, art. 252, art. 253, art. 254, art. 255, art. 2567, art.258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 263, art. 264 şi art. 265 din Codul Fiscal sînt neconstituţionale, pentru că, prin impunerea lor se aduce atingere şi sînt chiar anulate dreptatea, demnitate şi chiar dreptul sacru la proprietate privată, drepturi fundamentale, garantate de pîngărita Constituţie a României, fiind astfel terfelite valorile supreme şi garantate menţionale la art. 1 alin. 3 din terfelita Lege fundamentală.

DISPOZIŢII CONSTITUŢIONALE ÎNCĂLCATE

Art. 1 alin. (3), care proclamă România stat de drept, în care, printre valorile declarate supreme şi garantate se regăsesc libera dezvoltare a personalităţii umane, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi dreptatea, precum şi idealurile Revoluţiei;
alin. 5 care stabileşte obligaţia respectării supremaţiei normelor constituţionale.

Art. 16 alin. (1) şi (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", iar "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.;

Art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 44 Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Art. 47 Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

Art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

Art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Art. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Art. 135 Economia
(2) Statul trebuie să asigure:
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

Art. 135 Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

Art. 139 Impozite, taxe şi alte contribuţii
(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii..

Art. 148 Integrarea în Uniunea Europeană
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

Art. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.


ARGUMENTE CARE SUSŢIN NECONSTITUŢIONALITATEA ACTELOR ATACATE

Încălcarea şi golirea de conţinut a articolelor din Constituţia pîngărită, revizuită şi republicată:
Art. 1 alin. (3), prevede că România este un stat de drept, în care, printre valorile declarate supreme şi garantate se regăsesc demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea – care sînd garav afectate, chiar anulate ca urmare a impunerii unor legi care stabiles impozitarea proprietăţilor mele personale, ca urmare a instituirii de taxe şi impozite asupra a ceea ce îmi aparţine de drept. Ca atare, din această cauză se perpetuează nedreptul şi neconstituţionalul obicei comunist-criminal, ca statul să se manifeste ca stăpîn absolut al proprietăţi private a cetăţenilor, ceea ce face ca aceste prevederi supreme şi obligatorii să devină vorbe goale, fiind nesocotite şi chiar anulate, punîndu-ne în situaţia ca din nou statul să fie proprietarul şi să se comporte ca stăpînul absolut al tuturor bunurilor noastre şi pentru că totuşi, în "mărinimia" sa, ne dă dreptul de a le folosi noi, proprietarii de drept a bunurilor respective, "privilegiu" pentru care, nu-i aşa, trebuie însă să-i plătim statului atotputernic, hrăpăreţ şi tîlhar, diferite sume de bani, sub formă de taxe şi impozite stabilite pe proprietatea exclusivă a noastră, ceea ce este profund nedrept;
alin. 5 prevede că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, de unde rezultă că nici chiar legiuitorul nu are dreptul să adopte şi să impună legi, cum sînt cele care prevăd instituirea de taxe şi impozite pe proprietatea privată a cetăţenilor, aşa cum este cazul şi Legii nr. 571/2003, lege care nu numai că încalcă obligaţia de a respecta supremaţia siluitei Constituţii, dar o şi anulează, pentru că stabileşte impozite şi taxe nedrepte, prin care proprietarii unor autovehicule, case, terenuri etc. trebuie să plătească regulat, în fiecare an statului sau autorităţii locale taxe şi impozite impuse asupra mijloacelor de transport, bunuri care de multe ori valorează cu mult mai puţin decît unele televizoare al căror preţ este astăzi de peste 13.000 lei sau decît unele telefoane mobile, al căror preţ este de cel puţin 5-6 ori mai mare decît preţul unei Dacii Logan nouă, ceea ce reprezintă o discriminare pentru cetăţeanul proprietar de autovehicul şi un privilegiu pentru posesorul de televizor cu plasmă sau de telefon mobil de fiţe.
Art. 16 alin. (1) şi (2) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege - dar şi acum în Romănia doar unii cetăţenii sînt impozitaţi pentru bunurile lor, alţii sînt scutiţi, fiind deci mai egali decît ceilalţi şi deci, privilegiaţi, din moment ce ei nu plătesc, pentru că aşa a fost prevăzut la art. 250, 257 şi 262 din Codul Fiscal, iar statul este scutit totdeauna de la plata oricăror taxe şi impozite pentru bunurile pe care le administrează în numele nostru, dar pe care le vînde fără drept, cînd convine celor de la putere, cînd le consideră bunuri proprietate privată a statului, de parcă statul, monopolizat şi acum de fiii comuniştilor-criminali, ar fi o privată ori o afacere a lor, aflat în proprietatea celor de la conducere şi nu este proprietatea poporului român suveran, fiind proprietate publică inalienabilă, ceea ce este confirmat chiar şi de definiţia statului, care susţine că "statul sîntem noi", poporul român şi nu tagma jefuitorilor ce îl tîlhăresc fără să se sinchisească de normele constituţionale sau de sistemul judiciar corupt şi plin de proşti. Şi pentru a ne confirma parcă că aşa stau lucrurile, "judecătorii" plătiţi de Curtea Constituţională, cu tare adînci din perioada cînd lingeau la greu tuhăsele şefilor dictaturii comuniste-criminale, asta în pauzele cînd nu mîncau căcat cu polonicul, îşi iau libertatea de a se pune deasupra terfelitei Legi fundamentale, pe care îşi permit chiar să o interpreteze, trecînd prevederile sale clare pentru orice om cu ştiinţă de carte şi o leacă de habar despre semantica limbii oficiale de stat, cum au făcut în Decizia nr. 148/08 05 2001, în care au scris că "În legătură cu aplicarea principiului egalităţii Curtea Constituţională a stabilit însă în mod constant în jurisprudenţa sa că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci cînd se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite" (Decizia C.C.nr. 107/1995 continuînd apoi la fel de năucitor " că orice diferenţă de tratament făcută de stat între persoane aflate în situaţii similare să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă" ceea ce contrazice atît obligaţia respectării supremaţiei normelor constituţionale şi duce la concluzia inutilităţii principiilor consacrate de siluita Constituţie a României, unde se scrie că "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări" şi "Nimeni nu este mai presus de lege" ceea ce indubitabil înseamnă că nici legiuitorul, guvernul etc. Altfel, dacă s-ar accepta ideea falsă şi păguboasă că pînă şi normele constituţionale ar putea fi interpretate atunci cînd au fost găsite "justificări obiective şi rezonabile" ne întoarcem definitiv la era odioasei dictaturi comuniste-criminale, cînd bestiile comuniste au găsit totdeauna justificări "obiective şi rezonabile" la acea vreme, chiar şi atunci cînd au trimis la moarte în lagărele de exterminare în masă floarea intelectualităţii, elita inginerească şi financiară, ofiţerii, comercianţii şi chiar gospodarii satelor numiţi peste noapte chiaburi, doar pentru vina de a ştii să citească, să scrie şi să gîndească cu propriile lor capete. Cu asemenea procedee şi justificări "obiective" au fost confiscare imobilele unora, care astăzi sînt retrocedate adevăraţilor proprietari chiar de instanţele din România, care nu mai ţin cont de nici un fel de "justificări obiective şi rezonabile" folosite atunci cînd au fost confiscate respectivele proprietăţi.;
Art. 20 alin. (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte - ori prin prevederile şi impunerile criticate din Codului Fiscal sînt anulate unele din drepturile omului, taxele şi impozitele impuse în România anulează practic dreptul de proprietate asupra imobilelor şi autovehiculelor, pentru care am plătit statului, atunci cînd le-am dobîndit, absolut toate taxele şi impozitele legale, iar acum, cînd sîntem proprietarii acestor bunuri a căror proprietate ne este garantată, ocrotită şi fiind chiar şi inviolabilă, statul ne pretinde din nou să-i plătim lui sau bugetelor locale care nu au nici un fel de legătură cu bunurile noastre exclusive, în fiecare an, alte taxe şi impozite, anulîndu-ne astfel drepturile garantate de pîngărita Constituţie a României;

Art. 44 Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege – drept inexistent din moment ce prin articolele incriminate din Codul Fiscal statul îşi permite, fără să ne ceară măcar acordul să ne fixeze taxe şi impozite pentru ceva ce este numai al nostru şi nu al lui, al statului;
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular – şi cu toate aceste prevederi cît se poate de clare reprezentanţii acestui stat au impus prevederi contrare, criticate de mine, în care se scrie că "orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport" – ceea ce înseamnă tot o taxă de primă înmatruculare – declarată deja ilegală de mai multe instanţe româneşti, ca şi de Comisia Europeană, iar pentru un imobil se datorează statului o taxă anuală sau un impozit, ca şi cum el, statul, ar fi proprietarul de drept al imobilului, iar noi, adevăraţii proprietari, numai deţinători precari, care trebuie să plătim pentru că ni s-a acordat favoarea de a avea, în proprietate, un asfel de bun. Prin această filozofie, impusă arbitrar de stat, autorităţile îşi demonstrează intenţiile şi apucăturile criminale, în încercarea de a menţine practicile şi obiceiurile sistemului dictaturii comuniste-criminale, pe care le perpetuează astfel, anulînd în acest fel teoria drepului, care afirmă că dreptul de proprietate este un drept absolut, garantat, ocrotit şi chiar inviolabil, în condiţiile legii organice, lege care nu prevede însă că am mai fi toţi egali în sărăcia noastră şi nici că statul ar fi în continuare stăpînul absolut al averii şi deţinerilor mobile sau imobile ale acestui popor.
Existenţa prevederilor Codului Fiscal şi a altor legi care evaluează, taxează şi impozitează regulat proprietatea privată este nu numai nedreaptă şi imorală, ci şi o dovadă a dispreţului reprezentanţilor păturii represive, care aveau odinioară "dreptul" forţei, în calitate de stăpîni ai României, la maşinile şi la casele proprietate ale altora, din care adevăraţii lor proprietari au fost aruncaţi în stradă şi chiar puşcării, procedee dezaprobate mai nou pînă şi de instanţele din România, care au anulat actele de "proprietate" ale unor comitenţi sau doar beneficiari ai ororilor sistemului bestial, slujit de comuniştii-criminali, care se credeau statul, ce era atunci stăpînul absolut nu numai peste averea şi proprietăţile private ale românilor, ci şi pe viaţa lor mizeră. Numai din aceast motiv impozitau proprietăţile care erau declarate şi considerate a fi tot ale statului atotputernic, iar astăzi, continuîndu-se practicile păguboase din inumana epocă a dispreţului faţă de om statul vrea să ne determine să renunţăm la proprietatea bunurilor noastre, a căror inventar încă îl ţine cu stricteţe, în loc să înveţe şi să urmeze practicile şi metodele ţărilor din U.E. care nu impozitează proprietatea cetăţenilor lor, pentru că este a lor şi nu a statului, dînd astfel un imbold serios dezvoltării economiei, care vinde consumatorilor multe maşini şi case. Aşa se face că în Italia, spre exemplu, ţara cu cele mai multe autovehicule pe familie din lume, industria este înfloritoare, iar ţara este bogată deoarece nu se consideră stăpîna caselor, a terenurilor şi a autovehiculelor cetăţenilor săi şi deci, nici nu le impozitează proprietăţile, obţinînd totuşi fondurile uriaşe care să asigure şi buna funcţionare a statului, prin impozitarea, o singură dată, a profitului pe care îl obţin producătorii de maşini, constructorii de case etc. Spre deosebire de ei, la noi însă, statul condus de tîlhari comunişti-criminali, nostalgici încă, pînă şi profitul net este iarăşi impozitat, chiar şi de mai multe ori, pentru a nu aminti şi de impozitarea repetată, în cascadă, a mijloacelor de producţie, care participă şi determină direct realizarea profitului, fie că ele sînt autovehicule – la care se cere anual plata taxei auto, cea de primă înmatriculare apoi plata accizelor, a taxelor de drum – ilegale pentru că drumurile sînt proprietatea noastă, deci proprietate publică ş.a.m.d.. În cazul în care totuşi îţi mai rămîne, după atîtea impozitări, un mic profit numit brut, după o nouă impozitare patronul, patronii sau acţionarii respectivi pentru a avea şi ei dreptul de a lua ceva din roadele muncii şi proprietăţii lor trebuie să mai plătească din nou statului un alt impozitul, cel pe dividende, de parcă profitul net, care ar fi trebuit să fie împărţit proprietarilor nu ar putea fi "net" fără o nouă impozitare şi o altă taxare.
În acest fel ne furăm singuri căciula, economia scîrţîie, societăţile productive dau faliment, cetăţenii fug din această ţară, iar statul care vrea mulţi, foarte mulţi bani pentru a-i cheltui aiurea şi netransparent, în Iraq şi în Afganistan, cu trupele armate româneşti trimise acolo prin încălcarea flagrantă a prevederilor art. 10 din terfelita Constituţie a României sau în afaceri ilegale şi păguboase, va determina ca toţi oamenii competenţi să se îmbolnăvească de greaţă şi să se mute pe alte meleaguri, pentru a trăi acolo omeneşte şi atunci să vă văd ce veţi mai face şi cine o să vă mai plătească vouă pensii substanţiale plătite de stat;
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire – ori în cazul în care proprietarul unei maşini refuză să încalce prevederile normelor constituţionale privind garantata proprietate, ocrotirea dreptului de proprietate şi inviolabilitatea proprietăţii private şi nu plăteşte impozitele şi taxele auto, statul hrăpăreţ şi abuziv îl va executa silit şi îi va confisca şi apoi vinde altuia proprietatea garantată, ocrotită şi inviolabilă, prin încălcarea flagrantă a normelor siluitei Constituţi a României, a prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a Convenţiei şi tratatelor europene.

Art. 47 Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent – prin sistemul de taxe şi impozite impus de legiuitorul român dezvoltarea este minimă, nivelul de trai este la pămînt, ceea ce i-a determinat pe români să voteze cu picioarele, migrînd în ţări care îi respectă şi îi tratează pe ei ca oameni şi ca proprietari. Din cauzele expuse mai sus s-a ajuns ca doar pe meleaguri străine cei cinstiţi să se poată îmbogăţi din muncă cinstită, în timp ce aici avere au făcut doar cei care au furat de la statul care fură de la noi, prin impozitele şi taxele ilegale, pe care ni le impune neconstituţional şi neeconomic, fără ruşine, bun şimt sau spirit de conservare;

Art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei – prevederile articolelor Codului Fiscal arătate mai sus şi criticate de mine reprezintă nu numai un motiv ce îmi vatămă dreptul meu de proprietate şi interesele legitime, garantate şi inviolabile, dar mă şi înfurie, făcîndu-mă să mă gîndesc foarte serios să cer azil politic într-o ţară cu oameni inteligeni, patrioţi şi cu respect faţă de muncă, de drepturile oamenilor şi pentru proprietate, pentru a urma şi eu exemplul atîtor români patrioţi, care după ce s-au sacrificat pentru a-i scoate pe romîni din mocirlă, au părăsit România definitiv, sătui de ingratitudinea, nesimţirea, jegul, impostura, nedreptatea şi ticăloşia omiprezentă în această ţară, pentru care, eu ca prostul, am înfruntat dictatura şi gloanţele acesteia pentru a dărui libertate unor vite, ce băteau din palme chiar şi atunci cînd li se spunea că mămîncă prea mult şi care apoi au decorat fel de fel de lăutari, trădători, hoţi şi impostori, ba uroa, pentru că au dat cîteva goluri, le-au ridicat chiar şi statui, de ţi se face silă nu alta;

Art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav – prin prevederile articolelor Codului Fiscal criticate de mine în prezenta excepţie nu numai că îmi este restrîns dreptul plenar de proprietate asupra maşinilor mele, fără însă a se argumenta solid impunerea sau situaţia determinantă pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii ori a moralei publice, înexistente din moment ce imoral legiuitorul stabileşte, prin încălcarea normelor constituţionale să-mi impoziteze şi să-mi taxeze proprietatea;
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii – încălcarea, de către autorităţile publice a dreptului meu de proprietate asupra maşinilor şi imobilelor pe care le posed constituie o restrîngere a cărei necesitate legică nu poate fi susţinută legal, afară de cazul cînd incompetenţa celor care guvernează şi legiferează în această ţară, de la Revoluţie şi pînă astăzi, nu este cumva lege. Altfel, ticăloşii care nu au fost şi nu sînt în stare să pună în funcţiune şi să dezvolte capacităţile şi potenţialul productiv al României şi să aplice în practică prevederile art. 47 şi 135 lit. f din Legea fundamentală şi care se cramponează, agăţîndu-se cu disperare de fotoliile periculoase ale puterii, nu vor reuşi niciodată, să înţeleagă că pentru a putea să obţină mulţi bani la buget, cu dreptate, prin taxe şi impozite mici, legitime şi corecte, calculate însă pentru un volum foarte mare de bani rezultaţi din creşterea exponenţială a profitului general al ţării, ce poate fi mărit numai cu inteligenţă, ceea ce, după cum se constată şi din simpla parcurgere a textului Codului Fiscal, la noi, în această ţară năpădită de comunişti, nu este cazul, inteligenţa şi competenţa nefiind sinonime cu produsul societăţii socialiste multilateral dezvoltate, din care au supt conducătorii României atunci cînd s-au format;

Art. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră – şi cu toate acestea cei care au impus articolele criticate ale Codului Fiscal nu au dovedit-o, sistemul de impunere legiferat astfel este nu numai anacronic dar şi păgubitor, lucru care însă mai rămîne să fie constatat, dacă nu cumva sînt din aceiaşi speţă cu cei care au impis Legea 571/2003 şi de judecătorii care ar trebui să ne apere drepturile, libertăţile şi interesele noastre legitime;
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege – aşa cum am mai arătat, cei cărora le-au fost încredinţate funcţii publice nu sînt nici cetăţeni şi nici competenţe, iar minte de unde să aibă, ea fiind o constantă supusă presiunii înmulţirii accelerate a populaţiei. Prin impunerea impozitelor şi taxelor pe proprietate aceştia se fac vinovaţi de port ilegal de cap şi de alungarea locuitorilor României, pe lîngă distrugerea Aparatului Naţional de Producţia, jefuirea băncilor, risipirea averii românilor şi amanetarea viitorului acestui neam;

Art. 56 Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice – obligaţie pe care o onorez şi eu de fiecare dată cînd cumpăr benzină, uleiuri, piese de schimb, la fel ca şi atunci cînd achit orice factură sau bon de casă, pentru că plătesc statului atît TVA, ca şi toate impozitele ascunse în preţul mărfurilor şi servicilor, cît şi accizele impuse abuziv pînă şi pe energia electrică tot de autorităţile publice hrăpăreţe;
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale – ori, aşa cum cred că poate constata oricine, chiar şi cei neştiutori de carte, sistemul de impozite şi taxe impus de articolele criticate din Codul Fiscal, nu asigură nici o aşezare justă a sarcinilor fiscale, în cazul imobilelor acestea fiind evaluate arbitrar de reprezentanţii autorităţilor publice, fără ca ei să fie proprietari şi fără să facă, mai înainte, pe cheltuiala lor, o evaluare calificată a stării tehnice a imobilului, stabilind o valoare scoasă din "burtă", pe care cu de la ei putere o numesc "valoare de piaţă" aşa cum vor, fără să ţină cont dacă tu, proprietar, vrei să vinzi casa respectivă, ignorînd astfel şi preţul adevărat, plătit de mine la momentul achiziţiei, care este singura sumă adevărată, reevaluîndu-le fără să mă consulte, de parcă le-aşi vinde atunci cînd vor ei, în fiecare an, cînd stabilesc impozitul pentru proprietatea mea, deşi eu nu intenţionez să-mi vînd imobilele, pe care le-am cumpărat ca să le ţin toată viaţă.
În cazul taxei auto, impusă prin art. 261 din Codul Fiscal, deşi mijloacele mele de transport sînt deja înmatriculate şi, deci, nu mai "trebuie înmatriculate", pentru că au fost mai de mult înmatriculate, cînd nici nu exista Codul Fiscal şi am numere de înmatriculare, organele fiscale, aşa cum se poate constata şi din acţiunea mea, au stabilit, cu premeditare şi au impus, prin art. 263 din Codul Fiscal un sistem injust, cel puţin ciudat de stabilire a taxei auto – taxă care conform definiţiei legale de la art. 2 pct. 40 din Legea finanţelor publice, reprezintă numai o prestare de serviciu şi nicidecum o legătură directă cu capacitatea cilindrică a motoarelor maşinilor mele ori, mai rău, cu masa, ataşul, remorca sau cu înţelesul sintagmei prevăzută în Codul Fiscal "care trebuie înmatriculat în România". Acest mod de impunere a unei noi taxe auto, ce este deci tot un fel de taxă de primă înmatriculare este nu numai neconstituţional, el fiind şi atehnic, dar şi imoral, pentru că, deşi cetăţenii sînt egali în faţa legii, unii care au mijloace de transport cu tracţiune asigurată de motoare electrice, care nu au deci capacitate cilindrică nu plătesc taxa auto la care în mod abuziv sînt eu impus;
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale – dar cu toate acestea, în afară de cazul în care se poate considera situaţie excepţională aflarea ilegală la putere a neocomuniştilor tîlhari, criminali şi trădători la putere, ţara nu este declarată a fi într-o situaţie excepţională şi ca atare autorităţile publice deşi nu mi-au făcut nici o prestaţie, aşa cum scrie clar, pentru orice nătărău, în Legea nr. 500/2002, acestea au totuşi neobrăzarea să-mi ceară şi chiar să mă ameninţe cu titluri executorii şi somaţii pentru că nu vreau să încalc supremaţia pîngăritei Constituţii a României, a Convenţiei europene şi deci nu le plătesc nici o taxă fără să-mi fi dovedit că mi-au prestat vreun serviciu, aşa cum spune legea, pentru că nu ar fi drept şi nici constituţional să îmi fie impozitate bunurile şi proprietăţile ce îmi aparţin de drept, pentru care, la momentul dobîndirii lor, am plătit aceluiaş stat tîlhar toate toxele şi impozitele aflate în preţul de vînzare a respectivelor bunuri;

Art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi – prin impunerea taxelor şi a impozitelor pe proprietate numai de bună credinţă nu pot fi acuzaţi cei care au scris, votat şi promulgat aceast cod prost, abuziv, mîrşav, ticălos şi neconstituţional;

Art. 135 Economia
(2) Statul trebuie să asigure: f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii – dar prin impunerea taxelor şi impozitelor în mod arbitrar şi neconstituţional, după cum am arătat, numai de crearea condiţiilor de viaţă nu poate fi vorba, condiţii care demult i-au determinat pe mai mult de trei milioane de români să nu mai aştepte şi "creşterea calităţii vieţii" pe aceste meleaguri blestemate de bunicii şi părinţii noştri, care s-au stins atunci cînd nu şi-au petrecut viaţa în puşcării şi în lagărele coministe de exterminare în masă, unde au fost aruncaţi în mod nedrept şi unde au murit cei mai bravi şi mai buni dintre noi, fie-le ţărîna uşoară şi răzbunarea binemeritată cît mai aproape;

Art. 136 Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată. – din această categorie făcînd parte şi maşinile mele, casele şi terenurile mele;
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. iar astăzi în România nu există nici o lege organică care să anuleze şi să limiteze dreptul dreptul de proprietate privată, drept ocrotit şi garantat şi nici proprietatea privată garantată şi inviolabilă, la care atentează însă flagrant articolele indicate din Codul fiscal, care confundă proprietatea privată a cetăţenilor cu proprietatea legiuitorului sau a guvernanţilor sau cu proprietatea publică-fostă o dată bun al întregului popor.


Art. 139 Impozite, taxe şi alte contribuţii
(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege – dar cum dreptatea garantată de Legea fundamentală este încălcată de textele criticate din Codul Fiscal, legea aceasta nu poate fi decît nedreaptă, deci neconstituţională, pentru că ea atentează la garantata mea proprietate, oricare ar fi aceasta.;
(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii..- ceea ce înseamnă respectarea definiţiei aflată la art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 şi nu tembela interpretare a unor activişti comunişti-criminali, cu diplome primite prin partid sau prin pile şi sacoşe de Facultatea de Drept comunist-criminal, ce mai înainte fuseseră miliţieni şi vaşnici apărători ai bestialei dictaturi comuniste-criminale, care au bănuit că proprietatea privată garantată, ocrotită şi inviolabilă ar putea fi îngrădită, iar limitele sale ar putea fi altele în afara celor expres prevăzute la art. 44, în care mult invocata texă a doua de la alin. 1 nu poate fi interpretată decît în spiritul şi litera pîngăritei Constituţii a României şi a actelor internaţionale în materia drepturilor omului, limitare ce nu poate fi constituţional alta decît cea prevăzută la art. 44 alin. 3 unde scrie că şi proprietarul unei proprietăţi private garantate ar putea fi totuşi expropriat de proprietatea sa numai "pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii" şi nu de mintea unor tembeli aflaţi la guvernare la un moment dat sau a unor "judecători" desconsideraţi şi criticaţi pînă şi de autorităţile europene, decît cu "dreaptă şi prealabilă despăgubire". O altă limitare constituţională a dreptului garantat la proprietate privată este şi cea aflată la art. 44 alin. 5 unde se prevede că "Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare …" Aşa fiind, nici o altă interpretare nu poate fi acceptată de cei care sînt calificaţi şi cunosc temeinic ştiinţa dreptului, situaţie care dovedeşte concret că nici măcar legiuitorului nu îi este îngăduit constituţional să adopte legi prin care să fie îngrădit dreptul de proprietate şi atributele sale, cu excepţia restrîngerii exerciţiului unor drepturi prevăzut de art. 53 din siluita Constituţie a României, care la teza finală consfiinţeşte că se poate adopta însă "..fără a aduce atingere existenţei dreptului …"
Concret, în cazul de faţă, articolele din Codul Fiscal care impun impozitarea şi taxarea proprietăţii private a cetăţenilor români sînt nu numai nedrepte, ceea ce le face desigur neconstituţionale, pentru că am în vedere prevederea de la art. 1 alin 3 – dreptatea este valoare supremă şi garantată – dar şi contrare literei şi spiritului înjositei Constituţii a României, pentru că îngrădirea sau limitarea dreptului garantat de aceasta în afara cazurilor expres prevăzute la art. 44 şi 53 fac ca orice lege sau prevedere cu putere de lege să nu fie în vigoare, pentru că ele "contravin prezentei Constituţii." – după cum scrie clar, chiar şi pentru cel din urmă handicapat, la art. 154 alin. 1.
Ca atare, interpretarea cretinoidă dată de membrii Curţii Constituţionale în Decizia nr. 515/2007 – în care au decretat că "Textul constituţional prevede la alin. (1) teza a doua competenţa legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate", vorbind de alte restrîngeri ale exerciţiului dreptului în timp de pace şi despre alte obligaţi inexistente în violata Lege fundamentală, nu poate constitui decît o nouă dovadă, pe lîngă foarte multe altele, care să ofere Preşedintelui României Traian Băsescu justificate şi temeinice motive pentru a tăvăli prin mocirla pestilenţială a acestor vremuri triste pînă şi această instituţie fundamentală, ce ar fi trebuit să fie o adevărată pavăză în calea oricui ar fi dorit să încalce principiile şi normele constituţionale într-un veritabil stat de drept, democratic, dacă nu ar fi fost formată din comunişti tembeli şi criminali.
Găsesc de cuvinţă să atrag atenţia că nu eu, ca inginer, ar fi trebuit să dau lecţii celor ce nemeritat se află pe scaunele şi în posturile atît de bine plătite la Curtea Constituţională, nu pentru a interpreta şi dispreţui normele constituţionale, pe cele ale bunului simţ ca şi jertfa teribilă a tinerilor ce au fost ucişi pentru Victoria Revoluţiei române în gloriosul Decembrie 1989, ci pentru ca şi prin efortul lor să determine transformarea acestui stat totalitar, arbitrar, abuziv şi tîlhar într-unul cu adevărat de drept, ideal al Revoluţiei române neatins încă, despre care se vorbeşte pînă şi în art. 1 alin 3 din pîngărita Constituţie a României, în care nu este permisă nici o restrîngere a dreptului de proprietate şi a atributelor acestui drept – posesie, dispoziţie şi uzufruct – în afara celor aflate la art. 44 şi 53, pentru că altfel se aplică prevederea de la art. 154 alin. 1 din înjosita Lege fundamentală, cum singuri aţi reuşit să constataţi, pe bună dreptate şi să scrieţi în decizia nr. 253 din 18 09 2001, ceea ce ar trebui să faceţi şi în acest caz, dacă aţi fi serioşi şi competenţi.
Este adevărat că Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii – dar numai cu respectarea strictă a normelor constituţionale, fără a mi se încălca în nici un fel proprietatea mea, garantată, ocrotită şi inviolabilă, dar care prin impozitele şi prin taxele prevăzute de neconstituţionalul Cod Fiscal proprietatea nu numai că îmi este afectată, dar se mai află şi în mare pericol de a-mi fi confiscată şi vîndută, fără acordul meu, dacă nu doresc să încalc normele constituţionale şi pe cele morale, refuzînd astfel să plătesc taxele şi impozitele nedrepte calculate de angajaţii statului şi a autorităţilor locale pentru proprietăţile mele, mobile sau imobile.
Impozitele şi taxele locale legale nu pot fi altele, într-un stat de drept, în afara celor prevăzute de art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 şi pentru că încă, într-un stat de drept nu poate avea nimic de-a face sula nici cu prefectura şi nici cu proprietatea mea, publică sau privată, care nu pot fi constituţional nici impozitate şi nici taxate în vreun fel, pentru că îmi aparţine de drept, iar pentru că am dobîndit deja legal acest drept nu mai pot fi obligat să plătesc alte taxe şi impozite unor instituţii create tocmai pentru a îmi apăra proprietatea privată şi pentru a-mi administra proprietatea publică spre a-mi face viaţa mai uşoare şi nu un calvar ca astăzi, cînd trebuie să îmi pierd timpul pentru a lămuri cum stă treaba cu dreptatea fel de fel de cretini puşi să mă jefuiască;

Art. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii – sper că am reuşit să demonstrez că prevederile articolelor criticate, arătate mai sus, încalcă nu numai normele constituţionale, ele contravenind şi normelor moralei şi bunului simţ, motiv pentru care consider că prevederile Codului Fiscal al României este neconstituţional, cel puţin în privinţa textelor acestor articole;, motiv pentru care aşa cum aţi scris în Decizia nr. 253/2001 nici art. 2141, art. 2142, art. 2143, art. 248 lit. a, b şi c, art. 249 alin. 1, 2 şi 4, art. 251, art. 252, art. 253, art. 254, art. 255, art. 256, art.258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 263, art. 264 şi art. 265 din Codul Fiscal nu pot fi în vigoare şi nici actele subsecvente acestuia, pentru simplul motiv că ele încalcă flagrant normele consacrate de terfelita Constituţie a României.

CONCLUZII

Argumentele invocate determină indubitabil concluzia că avem de-a face cu o lege ce conţine prevederi neconstituţionale, cel puţin în articolele enumerate şi criticate, fără a pretinde însă că le-am amintit sau invocat pe toate cele neconstituţionale. Codul Fiscal consacră un regim privilegiat pentru o parte dintre cetăţeni, ceea ce atrage discriminarea altor subiecte de drept, aflate într-o situaţie juridică identică sau similară, precum şi limitarea, restrîngerea şi tulburarea dreptului de proprietate a altor cetăţeni.
Aşa fiind, apreciez că textele articolelor criticate, au fost impuse special pentru a anula drepturile şi libertăţile cetăţeanului – contribuabil, uitîndu-se de obligaţia fundamentală a statului român, cea de a ne asigura drepturile fundamentale, garantate, ocrotite şi inviolabile, stat care astfel nu înfăptuieşte nici justiţie şi nici nu dovedeşte respect pentru dreptate şi pentru proprietate sau pentru cetăţean şi pentru drepturile fundamentale, garantate şi inviolabile ale acestuia.
Prevederile Codului Fiscal, la care mă voi referi în continuare, prezintă grave vicii de constituţionalitate, asupra cărora am atras atenţia reprezentanţilor guvernului şi puterii judecătoreşti.
Textele articolelor enumerate mai sus au fost emise pentru a se putea crea cadrul necesar comiterii unui asenenea sacrilegiu şi reuşesc performanţa de a conferi un caracter contrar literei şi spiritului siluitei Legii fundamentale.
În condiţiile în care în fiecare zi auzim că justiţia din România este criticată de reprezentanţii Uniunii Europene, care printre alte nenorociri menţine şi sistemul nedrept, neconstituţional, imoral şi anacronic al taxării şi impozitării proprietăţilor cetăţenilor României, sistem plătit din bugetul de stat, prin taxe şi impozite, conform art. 128 din Legea nr. 304/2004 (r1) tocmai pentru a asigura realizarea şi respectarea efectivă a principiilor care ar trebui să fie la baza unui stat de drept, cu obligaţia fundamentală de a asigura tuturor cetăţenilor săi drepturile şi libertăţile garantate de pîngărita noastră Constituţie, consider că ar fi cazul ca şi dvs. să o rupeţi cu trecutul sumbru, să vă îndreptaţi spinarea şi astfel să vă uitaţi în jur, unde veţi vedea că sînt milioane de cetăţeni ai României umiliţi, care au fost supuşi prigoanelor comuniste, care nu au bani nici să-şi hrănească decent familiile şi care, pentru a putea supravieţui în această lume a vitezei, competiţiei şi informaţiei au o imperioasă nevoie de un mijloc de transport şi de o proprietate, dar cărora, cu toate astea, statul român, condus de iresponsabili hrăpăreţi, îşi permite să le ignore celor mai mulţi drepturile fundamentale, impozitîndu-le şi taxîndu-le, asigurînd în acelaş timp privilegii pentru cîţiva, aşa după cum se poate constata şi din prevederile Codului Fiscal, care dă scutiri numai unora, cum sînt cele de la art. 250, 257 şi 262, caz în care legea nu mai este egală pentru toţi, unii fiind astfel mai egali decît alţii, ceea ce este evident neconstituţional dacă ne amintim de cele scrise la art. 16 alin. 1 şi 2 din terfelita Constituţie a românilor.
Apreciez că, procedîndu-se astfel, se golesc de conţinut normele constituţionale care garantează şi ocrotesc proprietatea privată, dar şi interdicţia pusă legiuitorului care nu are dreptul să adopte şi impună legi sau acte normative cu putere de lege pentru că "nici o lege nu poate afecta proprietatea privată garantată, ocrotită şi inviolabilă iar exercitarea acestui drept ar putea fi restrînsă, fără a afecta însă existenţa dreptului, numai în cazurile prevăzute expres de art. 53 din insultata Constituţie a româniei" ori taxele şi impozitele sînt o formidabilă piedică, morală şi financiară, în realizarea depturilor fundamentale ale cetăţenilor, o barieră de netrecut în exercitarea drepturilor la proprietate şi la dreptate garantate pînă şi de pîngărita Constituţie a României. În cazul în care nedrept se va păstra Legea 571/2003, numită Codul Fiscal al României, se va ajunge ca statul român să fie din ce în ce mai mult condamnat la C.E.D.O., dar şi la alte instanţe internaţionale şi va fi confruntat masiv şi cu pericolul depopulării, prin migrarea creerelor şi a braţelor de muncă calificate. Nu ar trebui să uitaţi nici că şi de "trasul ciubotelor" ar trebui să se ocupe cineva destoinic, iar în cazul în care veţi menţine asemenea sistem de impozitare neconstituţional ori vi le veţi trage singuri ori veţi apela la vreun negru, indian sau cine ştie ce alt amărît, nu prea european, care poate va coloniza România, din cauza obtuzităţii, a încăpăţînării şi a ancorării dvs. în tiparele bestialului trecut comunist-criminal.
Consider că ar fi cazul ca măcar în urma acestei solicitări să constataţi neconstituţionalitatea prevederilor articolelor criticate ale Codului Fiscal, pentru că altfel, veţi fi iarăşi împinşi de la spate şi ameninţaţi cu monitorizarea comisiarilor U.E.
Pentru aceste motive, vă rog domnule preşedinte să daţi curs excepţiei mele şi să procedaţi la adoptarea unei decizii corecte, constatînd necostituţionalitatea textelor articolelor criticate ale Codului Fiscal, dînd astfel posibilitatea ca şi contribuabilii români să se bucure de o proprietate şi de un mijloc de transport, atribut indispensabil în viaţa noastră, acum în secolul vitezei, fără a mai fi impuşi la plată unor taxe auto sau a unor impozite anacronice, nedrepte, care ne dişmuiesc bruma de avut şi ne încalcă dreptul de proprietate, pentru a nu mai aminti de dispreţuirea drepturilor noastre, ce ne-au fost consacrate şi garantate prin siluita Constituţie a României, drepturi de care ar trebui să mă bucur şi eu acum, după ce, prin curajul, lupta şi sacrificiul meu aţi obţinut nemeritat şi nesperat libertate, dar şi o Constituţie de care vă bateţi joc, acceptînd nu numai să fie votată prin latrine, parcuri bodegi şi gări, fiind şi astfel pîngărită în acel simulacru de referendum.
Faţă de cele de mai sus, în principal solicit instanţei Curţii Constituţionale să declare ca fiind neconstituţionale articolele art. 2141, art. 2142, art. 2143, art. 248 lit. a, b şi c, art. 249 alin. 1, 2 şi 4, art. 251, art. 252, art. 253, art. 254, art. 255, art. 256, art.258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 263, art. 264 şi art. 265 din Codul Fiscal şi a actelor subsecvente.
În subsidiar, în condiţiile în care Curtea Constituţională va respinge şi această cerere, solicit acesteia să declare neconstituţionale dispoziţiile din lege care intră în conflict cu normele constituţionale evocate.

Fără stimă sau consideraţie,

Binefăcătorul României

Nica Leon 07.05.2008
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 9 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009