Sectorul CIVES
 
 

Tehnica post-incriminărilor… amnistiante

Forum dedicat pledoariilor pentru Procesul Comunismului si gasirii strategiilor optime pentru materializarea lui

Tehnica post-incriminărilor… amnistiante

Mesajde Ioan Rosca » Joi Dec 23, 2010 3:44 am

Tehnica post-incriminărilor… amnistiante

Puţine lucruri a dezvoltat civilizaţia modernă atît de viguros, ca repertoriul tehnicilor de manipulare a cetăţeanului- spectator, consumator de sensuri fabricate la comandă. Simulacre, diversiuni, farse, manipulări, înşelăciuni - construiesc în conştiinţe imagini virtuale ale realităţii (socio-politice). Aparenţele amăgitoare uşurează îmblînzirea robului modern. Victima poate fi atrasă (se poate repezi) în direcţia dorită de păcălitor/informator/educator, cu impresia că merge în altă parte, sau chiar cu convingerea ca înnoată în direcţia contrară. Ajunge la dreapta prin stînga, nu ştie cînd neagă negaţia. Pînă si emiterea/compromiterea teoriilor "complotiste", poate fi folosită ca dovadă că lucrurile sînt in regulă, că nimeni nu profită de "popor", cîrtitorii fiind provocatori, revoltaţii suferind de vedenii. Iar atunci cînd dezorientarea directă a unor subiecţi nu reuşeste, operează rătăcirea prin contagiere, sub bagheta formatorilor/vectorilor de opinie publică înregimentaţi. Exemplul de iluzionism în masă de care mă voi ocupa aici relevă puterea camuflantă a propagandei camuflate, care explică forţa creatoare a şireteniei juridice.

De cîţiva ani particip la dezbareri privind căile de inculplare a criminalilor securicomunişti şi a complicilor care i-au protejat si îmbogăţit după 1990, cu preţul distrugerii ţării. În centrul dezbaterii juridice se află problema "prescripţiei", care împleteşte două întrebări: 1. Sînt crimele comise de regimul comunist imprescriptibile, prin încadrare în genocid (crime împotriva umanităţii)? 2. Pentru infracţiunile conexe prescriptibile, cînd începe să curgă termenul de prescriere: în clipa comiterii, la 22 decembrie 1990, sau atunci cînd vor apare condiţii ca faptele să poată fi documentate/cercetate/judecate/condamnate? Într-un text dedicat acestei probleme "Reabilitarea legalitatii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurparii justitiei" (http://www.piatauniversitatii.com/news/ ... nth=12.htm ) mi-am justificat concluziile: 1. Infracţiunile regimului comunist, ilegale sau acoperite prin legi criminale, continuate pînă azi, formează un tot coerent, încadrabil la "genocid", aşa cum a fost el definit şi la art 357 din Codul penal românesc. 2. Împiedicarea justiţiei, înainte şi după 1989, constituind forţă majoră ce s-a dovedit de nedepăşit, prescrierea nu trebuie invocată (este întreruptă sau suspendată) 3. Justiţia comunistă si post-comunistă se face vinovată de complicitate, tăinuire, protejarea infractorilor - şi ar trebui judecată şi ea, în cadrul procesului Tranziţiei Criminale, în spiritul "justiţiei de tranzitie", care poate penaliza uzurparea instituţiilor statului, după eliberarea lor.
Sigur că opiniile si argumentele mele se pot ciocni cu alte puncte de vedere, bazate pe alte paradigme ale raportului cetăţean-stat-normă, sau pe alte interese. Am constatat că sînt destul de izolat ca poziţie, juriştii români arătînd un respect nerespectabil pentru formalisme rudimentare, speculaţii dubioase, pretenţii dogmatice, lipsite de pretinsul ultim Temei. Nu e vorba neapărat de rea credinţă, poate fi şi cazul de obtuzitate, atunci cînd invoci autoritatea unor "principii" şi "argumente", ale căror limite au fost recunoscute de cercetarea modernă a fundamentelor judecăţii (axiologiei, epistemologiei, explicaţiei, etc.). Dreptul rafinat recunoaşte ambiguitatea, complexitatea, incertitudinea, contextualitatea, evoluţia, limitele deductibilităţii, pluralitatea de interpretare şi libertatea/răspunderea de decizie juridică - în aceste condiţii. Pentru a apăra operaţionalitatea actului juridic, prezumţiile rezonabile sînt lăsate la "lumina şi înţelepciunile magistratului". Decide un om, pentru oameni.
Este deci loc de controverse onorabile pe tema "Cum ar fi trebuit/ar trebui organizat cadrul juridic adecvat penalizarii crimelor comunismului?" Dar una e să emiţi, cu sinceritate, opinii convenabile impunitaţii, iertarii, administiei - şi alta e să recurgi la trucuri perfide de acoperire a vinovaţilor, simulînd interesul pentru pedepsirea lor. Cum se poate face acest joc de diversiune? Să urmărim nişte exemple expresive.

In cursul unor discuţii purtate cu procurorii delegaţi de domnul Voinea în dosarul "Genocidul comunist", am aflat că studiau legislaţia internaţională, pentru a găsi temeiul inculpării vinovaţilor pentru genocidul comunist. Erau încurcaţi de faptul că, potrivit convenţiilor (Statutul de la Roma, etc.) semnate (mai tîrziu decît unele fapte) de România, o crimă împotriva umanităţii trebuie recunoscută de un organism internaţional, sau că "genocidul" condamnat de convenţia ONU din 1950 se referă numai la exterminarea pe criterii etnice, naţionale sau religioase.
Credeau că nu se poate folosi Codul penal românesc din 1965, deşi, şi după 1964, a continuat infracţiunea de genocid prevăzută la art. 357 :" Săvîrşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial, sau religios a vreuneia din următoarele fapte: a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului c) supunerea colectivităţii sau grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică []" Le-am atras atenţia procurorilor că, în limba română, acordul adjectivelor se face astfel încît, în sintagma "colectivitate sau un grup national, etnic, rasial, sau religios" adjectivele "naţional, etnic, rasial, sau religios" nu se pot referi decît la grup, nu şi la colectivitate (acordul faţă de ambele substantive s-ar fi făcut "naţionale, etnice, rasiale sau religioase"). Deci că limitările definiţiei grupului (şi aşa discutabile - nu există motive acceptabile ca uciderea altor categorii să nu fie tratată ca genocid), nu afectează conceptul generic de "colectivitate". Ca să nu mai vorbim că românii, măcelăriţi "în parte", formau un grup naţional .
Pînă la urmă, bîlbîiala/speculaţia semantică s-a terminat cu înfundarea anchetei (vezi "Rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei criminale - Memoriu adresat Procurorului General - http://www.piatauniversitatii.com/news/ ... onth=8.htm)
Ulterior, am avut aceeaşi discuţie cu domnul Valerian Stan, care se străduise, revoltat de blocarea anchetelor la procuratură, să determine introducerea în Codul penal al unui nou articol, condamnînd explicit genocidul din motive politice. I-am atras atenţia că e o mare gafă. Pe de o parte, o incriminare nouă nu poate opera retroactiv, deci adăugarea nu ar avea nici un efect practic în problema care ne frămîntă. Pe de altă parte, apariţia unui astfel de articol ar înclina defavorabil balanţa interpretării vechiului cod. S-ar putea spune: completarea codului demonstreză că nu se putea judeca genocidul comunist în baza vechiului cod. De unde - dezvinovăţirea aparatului judiciar, care a acoperit criminalii aceşti 20 de ani. Ori, tocmai pedepsirea protectorilor fesenişti ai comuniştilor genocidari (care şi-au fructificat crimele după 1990, împărţind prada acumulată de la victime) - este marea miză a activismului justiţiar.
Introducerea unor noi prevederi, care să opereze pentru viitor scuzînd trecutul nu este calea fastă. Ca să spargem ecranul de protecţie (de 50 de ani grosime) a delictelor comise şi prin legile emise într-un stat uzurpat, trebuie sa evităm capcana incriminării sterile, a posteriori. Dreptul comunist a căzut formal, o dată cu comunismul. Faptele criminale trebuiau condamnate, dacă noul regim nu ar fi apărat intersele vechilor vinovaţi. Blocarea/compromiterea justiţiei încă 20 de ani este un nou delict, dovedind continuitatea uzurpării satului. El ar trebui penalizat, întru reabilitarea justiţiei, dacă România s-ar elibera. Pînă atunci, putem măcar denunţa farsa.

Se face acelaşi joc diversionist, dacă unii "anticomunişti" propun legi speciale de anulare a prescripţiilor, pentru crimele securicomuniste. Să trecem peste fragilitatea iniţiativei, care va fi contestată constituţional, pe baza principiului non-retroactivităţii. Să presupunem că s-ar găsi o soluţie rafinată, cum ar fi aducerea la zi a crimei continuate (pentru valorificarea prăzii strînsă în lagăr, după 1989). Sau legiferarea, nu a abrogării retroactive arbitrare a prescrieriilor, ci a unei nulităţi absolute, justificată de constatarea viciilor aplicării prescripţiei în dosarele închise cu NUP. Adică, s-ar legifera recunoaşterea unei situaţii de fapt: că prescripţiile nu au avut pînă acum condiţiile necesare ca să intre în joc. Dar situaţiile de fapt nu trebuie decretate, ci recunoscute de autorităţile care le aplică. Procurorii şi judecătorii nu au (avut) nevoie de o nouă lege , ca să îşi facă datoria penalizind crimele, după 1990. Pentru că nu au făcut-o, paralizînd justiţia pînă azi, au prelungit situaţia de forţă major care face ca prescripţiile să nu înceapă a curge. Nu e nevoie deci de o lege în acest sens, ci doar de bună credinţă şi voinţă justiţiară. Dimpotrivă, legea specială ar putea fi folosită întru justificarea anomiei întreţinute pînă acum de "oamenii legii".
Naivii vor spune: şi ce e rău dacă relansarea termenelor, în loc să rămînă la discreţia unor jurişti răuvoitori, este impusă explicit printr-o nouă lege? Tocmai aici se ascunde capcana pe care vreau să o scot în evidenţă.
1. Pe cine va mai condamna justiţia acum, după ce a aşteptat să moară şi ultimul călău ? (Acum cîteva zile s-a dus şi Apostol, la 99 de ani…Nici Iliescu nu mai are mult de rezistat….) Este o adevărată batjocură spectacolul justiţiar fără efect, din care unii fac capital politic, după ce a fost acoperită conversia vinovaţilor în patroni şi trecerea averilor acaparate spre copiii călăilor şi gardienilor. Un circ cinic, similar cu ce încearcă aceiaşi "justiţiari", pe problema "post-lustraţiei".
Poate că anularea expresă a prescrierilor delictual-civile (inclusiv a decretului 167/1958), chiar redundantă faţă de interpetarea justă a cadrului legislativ existent, ar facilita obţinerea despăgubirilor. Dar OUG 62/2010 a arătat că puterea actuală nu a vrut decît să simuleze, prin legea 221/2009, uşurarea reparaţiei, îngreunînd-o de fapt. Fără aceste legi reparatorii speciale, victimele ar fi avut la dispoziţie, pe termen nelimitat la 3 ani, cadrul mai larg al răspunderii delictuale civile (sabotat deocamdată prin invocarea incorectă a prescripţiei). Şi aici s-a folosit deci tehnica de îngreunare … prin pseudo- uşurare.
2. Pista periculoasă pentru paraziţii ce au uzurpat statul român după 1989 este cercetarea şi judecarea complicităţii lor cu vinovaţii, întru evitarea pedepsei şi valorificarea prăzii. Aici nu mai e vorba numai de nonagenari sau de umbrele torţionarilor ce şi-au mîncat liniştit pensiile grase, pînă la capăt. Morţii nu pot fi judecaţi, acum cînd s-ar da drumul la neprescriere… Ci de infractorii… în/la putere, care au condus pîna azi statul român, în folosul autorilor genocidului comunist, sau a moştenitorilor lor. Pentru protejarea acestora este binevenită întărirea "prezumţiei" că nu s-a putut face dreptate, din cauza carenţelor legislative, sau a prescripţiei (aplicată poate eronat înainte de 1990, dar legitim, după). Tocmai apariţia unei legi care să stipuleze anularea prescrierilor, poate da apă la moară retoricii pluri-feseniste justificative: "În lipsa noii legi, nu am avut ce face, din păcate…".
Vinovăţia justiţiei s-ar centra astfel numai pe legislatori, ceea ce face dificilă penalizarea ei. Pentru că teoreticienii dreptului strîmbătăţii la putere, nu s-au ostenit să stabilescă principiile incriminării delitelor comise prin uzurparea statului. Lăsînd problema asta "delicată" şi prea complicată teoretic în mîinile "justiţiei revoluţionare". Pe care, cînd se liniştesc apele şi se dă voie la analiză, cu aplomb academic economisit în timpurile tulburi, o condamnă (pentru excese) juriştii spectatori, prea puţin interesaţi să trateze frontal problema legitimităţii legii.

Invit pe cei care se îndoiesc că incriminarea aparentă poate admnistia pe sub preş, că legiferarea poate lucra "pe dos", să studieze modul cum a fost "rezolvată" de juriştii post-comunişti problema reparaţiilor. Legile feseniste au restrîns deseori drepturile pe care păreau că le lărgesc, au protejat infractorii pe care păreau că îi incriminează. Urmăriţi ca exemplu jurisdicţia retrocedărilor. Dacă s-ar fi aplicat cum trebuie principiile Codului civil, acţiunile în revendicare ar fi beneficiat de imprescriptibilitate. Dar, dîndu-se legi speciale, ele au fixat termene scurte, de decădere din drepturi. Nu poţi crede în accidente, atunci cînd retrocedarea prin legea 18/1991 e înlocuită, aproape imperceptibil, cu o "reconstituire"… care scoate vechii proprietari de sub protecţia Convenţiei CEDO. Sau cînd, în numele reparării abuzurilor funciare comuniste, la adăpostul unor ambiguităţi premeditate, avuţia CAP este expropriată tacit şi împărţită abuziv de mafia comunist-fesenistă sătească. Expresiile "de regulă" şi " nu neparat" au fost folosite de găştile care împărţeau pămîntul ca să dea terenurile valoroase acoliţilor, "compensînd" proprietarii inţiali prin fundul cîmpului. Capitalul acumulat de CAP a putut fi jefuit în baza "legii corectoare". Urmele au putut fi distruse, în baza prevederii (din HCM-ul de aplicare a legii) ca documentele desfiinţării să fie păstrate cinci ani (ceea ce poate păcăli pe cine nu ştie că termenul general fixat prin legea arhivelor, pentru decizia conservării, era de 25 de ani).
Expresiv a fost şi modul în care s-a făcut "corectura" legii 18/1991, prin legea 169/1997, emisă de un CDR adus la putere ca să gestioneze "speranţa", creînd iluzia schimbării. Noua lege stipula că expresiile cu cîntec nu mai trebuie interpretate arbitrar/abuziv, proprietarii iniţiali avînd prioritate. Dar preciza că tot ce s-a dat "legal", rămînea dat. Au fost explicitate cazurile în care se puteau anula titlurile acordate, fiind vorba de alte încălcări ale vechii legi, şi nu de "interpretarea" abuzivă a expresiei "nu neaparat pe fosta poziţie", pe care noua lege o "corecta" pentru viitor! Toţi cei ce înşfăcaseră pămîntul altora, au rămas cu el. Cum puţine loturi mai erau nedistribuite, proprietarii de drept s-au ales cu recunoşterea sterilă a erorii. Culmea perversiunii fiind că, dacă un reclamant îşi solicita terenul iniţial, cerînd anularea unui titlu acordat în baza interpertării vicioase a lui "nu neaparat", i se spunea că din păcate, după apariţia "legii corectoare", nu mai poate emite pretenţii, căci noua lege enumeră exhaustiv cazurile de anulare. Astfel a fost împiedicată şi reparaţia care se putea face pînă atunci în baza legislaţiei. Asta a fost "dreptatea" CDR, pilotată de juriştii sistemului.

Cînd o situaţie nu e tranşată legal, sau e precizată contradictoriu (nedeterminat) judecătorul îşi foloseşte luminile, putînd face şi dreptate. Nedeterminarea juridică nu exonerează deci pe nedreptăţitor. Dacă legea vine ulterior cu precizări nocive, instanţa se transformă în organ de nedreptăţire. Dacă însă precizările normează soluţia justă, nu ar trebui ca prin asta să se justifice comiterea nedreptăţii, înainte de apariţia legii explicite. Aici intervine însă schema dezincriminării prin incriminări tardive. Care stîrneşte entuziasmul fraierilor manipulaţi şi banaliştilor de serviciu.
Cu riscul de a mă teme excesiv de diversiune, atrag atenţia celor care mai visează/vizează condamnarea FSN pentru uzurparea statului, deturnarea justiţiei, distrugerea economiei şi degradarea societăţii: Nu vă lăsaţi orbiţi de fumigene juridice!
Nu există scuze pentru amînarea judecării genocidului comunist şi infracţiunilor conexe. Nu e nevoie de legi speciale, noi, pentru a lansa judecarea, dinspre prezent spre trecut, a distrugerii unei naţiuni, efectuată dinspre trecut spre prezent.
Trebuie doar deparazit statul, curăţită justiţia, reabilitată societatea de drept .
Ioan Roşca, 3 septembrie 2010
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

Înapoi la Pledoarii si strategii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009